Gazeta Transilvaniei, decembrie 1893 (Anul 56, nr. 266-289)
1893-12-04 / nr. 269
Sturdza în cestiunea naţională. Braşov, 3 Decemvre v. Discusiunea, ce s’a încinsă filele acestea în Senatulă României asupra cestiunei române, trebue se ne intereseze de sine înţeleşii pe noi Românii asupriţi, despre cari a fosta vorba, în rondulu înteiu şi in cea mai mare mesură. Acesta Cestiune a fosta ridicată de d-lu Dimitrie Sturdza, actualulă şefă ală oposiţiunei liberale din ţară, mulți din vechii şi distinşii omeni de statu ai României. Discursulă d-lui Sturdza — pe care cetitorii noştri, încâtă se referă la cestiunea română, îlă au înaintea ochiloru — se împarte în doue părţi: una, care tratază despre marele principiu de viaţă ală românismului din resăritură Europei, principiu, ce a fostă atâtă de bine şi nimerită caracterisată de d-sa ca cestiune comună de esistenţa naţională, şi alta, care se ocupă de modalitatea resolvării cestiunei şi de divergenţele de opiniuni, ce ar esista în privinţa acesta între cele doue mari partide ale ţerii, partida liberală din oposiţiune şi partida conservatoare dela putere, se ocupă cu una cuvântă de lupta dintre oposiţiune şi guvernu în cestiunea naţională, pe care noi prea bucuroşii am caracterisa-o ca o emulaţiune în a afla cele mai potrivite mijloace pentru priincioasa deslegare a acestei cestiuni. Partea a doua a discursului d-lui Sturdza, mai conţine afară de acesta şi una momenta foarte importantă, ce ne interesază directă pe noi, pentru că vorbitorulă desfăşură întrînsa, pe basa informaţiunilor, ce le are despre situaţiunea nostră şi despre dorinţele şi inştiinţele noastre, ale Românilor, dintre Tisa şi Carpaţi, una programă formală de guvernamentă, ce-iu recomandă ca directivă în acţiunea sa naţională guvernului română, care, după d-lă Sturza, ar trebui sâ mijlocască o împăcăciune între Român! şi Maghiari. In ce privesce marele principiu ală apărării intereselor de esistenţă comună naţională, ce lâgă pe Românii din statuia română independentă de sartea fraţilor, loră supuşi stateloră vecine, d-lu Sturdza îlă resumază atâtă de admirabilă, 4** cendu: ....„Naţiunea are interese permanente, între car! ală esistenţei „nemului stă mai pe susă ca orî„care altulă. Esistenţa trebue apelată, individualitatea naţională neatinsă a tuturoru Româniloră tre„bue conservată. Vomă isbuti se-o „aperămă şi se o conservămu, — „or! regatulă României însuşi va „peri, căci elă nu poate esista fără „de ceilalţi Români din statele ve„cine. Când ei voră fi striviţi, va „suna curendu şi casulu nostru celă „de pe urme.“ La acesta noi nu mai putemu adauge, decât d espresiunea vinei bucurii şi satisfacţiunî, ce-o simţimă, când vedemă ştiî desfăşurându-se de pe tribuna Senatului română ideile şi principiile, ce ne însufleţescă şi pe noi şi ne dau speranţă şi curagiu în luptele grele de aperare a individualităţii nóstre naţionale. Câtă pentru lupta dintre oposiţiune şi guvernă în cestiunea naţională, ce se accentueză, mai multă chiar decâtă ar pute se fiă folositoră causei în discursulă d-lui Sturdza însuşi, noi o urmărimă cu interesă încordată şi cu viua dorinţă, ca ea se facă locu câtă mai curendu unei depline înţelegeri în modulă de procedere şi în întrebuinţarea mijloacelor pentru ajungerea marelui scopă comună, dorinţă ce mişcă peptulă nostru ca atâtă mai puternică, cu câtă vedemă şi ne convingeam 41nică, ce putere mare desfăşură duşmanii esistenţei noastre naţionale în contră-ne prin solidaritatea loră în cestiunile naţionale. Urmărimă, lecemă, cu celă mai încordată interesă aceasta luptă dintre partidele ţerii, dar nu ne simţimă chiămaţi nici îndreptăţiţi de a ne amesteca într’însa şi de a da sfaturi fraţilor noştri din România liberă cum se-şi reguleze afacerile lor interioare de partidă. Vomă trece dor cu atâtă mai uşoru peste acâstă parte a discursului d-lui Sturdza, care formează polemia cu guvernulă şi partida dela putere, şi ne vomă opri numai la partea din urmă, care ne privesce directă pe noi, tractândă despre dorinţele şi aspiraţiunile nóstre, ca ună cuventă despre programulă nostru naţională. Trebue se marturisimu din capulu locului, că amu fostă surprinşi de conclusiunile, ce le face d-la Sturdza în specială faţa cu cestiunea transilvană, pe basa premisei solidarităţii în apărarea esistenţei neamului româneseu, şi fără voiă amu trebuită se esclamămă: premisă mare, conclusiunî mici! D-sa înainte de tóte pretinde ea guvernulă română se ia asuprăşî rolulu unui „samsară onorabilă ală unei impăcăciunî drepte între Români şi Maghiari“ şi pune astfelă „împăcăciunea“ ca scopă principală ală acţiunei guvernului în cestiunea transilvană, pe când din propria sa expunere resultă, că scopulu principală ală acţiunei acesteia nu poate fi decâtă o înţeleptă şi bine cumpănită conlucrare a statului română pentru apărarea şi asigurarea esistenţei naţionale a Românilor din regatură ungară, care este şi pentru elă o cestiune de esistenţă. Căci este învederată, că o împăcăciune se poate face ori nu se poate face, se poate face în favorulă ori in detrimentulă intereselor de esistenţă ale Românilor, dar uni lucru, precum a accentuată aşa de escelentu d-lă Sturdza, stă mai pe susă de orice eventualitate, de orice casualitate: apărarea esistenţei însăşi, păstrarea neatinsă a individualităţii naţionale. Pentru aceasta esistenţă, pentru aceasta individualitate naţională a loru, luptă Românii de dincoce de Carpaţi de secuii şi, în decursulă lupteloră crâncene, ei şi-au formată convingerile loru în privinţa împăcăciuniloru, cu cari mereu iau îmbiiată contrarii neamului loru, şi în consecenţă şi-au formulată postulatele loru în programulă naţională. Acestă programă naţională cuprinde dér resultatulă esperiinţeloră loră seculare despre aceea, că în ce condiţiuni ar fi asigurată libera desvoltare a individualităţii loru naţionale şi ei ar puté trăi în pace şi armonia cu conlocuitorii loru maghiari. Când e vorba dor de a veni în ajutorulu causei Românilor transilvăneni, nu poate esista altă directivă mai bună, mai sigură şi mai neapărată, decâtu directiva, ce-o dă programulă loră naţională. Şi aici e punctulă, care, cu părere de reu trebue se-o spuneam, ne desparte cumplită de vederile desfăşurate de d lă Sturdza în partea din urmă a vorbirei d-sale. D-sa nu-şî ia ca punctă de plecare programulă nostru naţională, ci, gândindu-se mereu la rolulu de „samsară cinstită“ ce, după d-sa, ar trebui se-lu aibă guvernulă română FOILETONULU „GAZ. TRANS.“ Promisiunea de căsătoria. De Richard March. Dela începută și până astăzi, la toate popoarele civilisate, promisiunea de căsătoriă a fostă considerată, ca o învoire sau tocmală încheiată, ce nu se mai poate strica. Neținerea promisiunei de căsătorie, mai alesă după schimbarea inelelor, simbolulă credinţei, era ameninţată cu anumite pedepse forte simţitore. In evulă mediu trecea ca ună imfamă acela, care nu-şî împlinea promisiunea de căsătorie, deorece acastă promisiune era privită, ca ună dreptă câştigată deja. Câtă de multă o preţuia orice omă, dovedesce faptulă următoră: Jagelló, marele duce din Litvania, în a. 1345 a lăsată să-i perăscă pe Hedviga, regina Poloniei, acesta însc hindu logodită cu Wilhelm, ducele de Austria, Jagelló declara sărbătoresce, că plătesce ducelui, ca desdaunare 200.000 h. — o sumă colosală de mare pe vremea aceea, — dăcă elă ar abdice la mâna reginei. Impăratulă Friderică al IV-lea din casa de Habsburg a trebuită să-și audă imputări, ba și vorbe aspre dela Alfonso, regele Neapolei, fiindcă trăgănase de-a lua în căsătorie pe nepotă-sa, Lenora, princesa de Portugalia, deşi promisiunea de căsătoriă era de multă dată. Chiar şi Napoleonă ală III ajunsese într’o strîmtorea forte mare din causa neţinerei unei promisiuni de căsătoriă. Elă adecă, încă pe când era preşedinte ală republicei, sta în relaţiuni intime cu Miss Howard cea bogată, căreia promiţendu-i, că o va lua de nevastă, înălțindu-o astfeliu pe tronul Franciei, ia succesă a stoarce dela ea mai multe milioane, — banii de lipsă la esecutarea loviturei de stată din 1851. Când însă avea să se cunune cu contesa Eugenia Montijo,« Napoleonă, într’ună modă fină de tată, depărta pe Miss Howard din Parise. Dar acesta, înţelegendă de căsătoria lui Napoleonă, îndată s’are’ntorsă cu firma voinţă de-a compromite pe împărată cu epistolele, ce le avea dela elă. Poliţia lui Napoleonă însă asciută să pună la adăpostă epistolele din vorbă şi aeastă damă atâtă de desamăgită, n’a avută încătrău și a trebuită se se îndestulaescă cu titlulă de contesă de Beauregard și cu castelulă de același nume, primite ca presentă dela Napoleonă. De altmintrelea mai primia densa dela împăratulă câte 5,440,000 franci din când în când, cu cari însă de locă nu era mulţămită. E lucra firescu, că nu numai celora din case princiare, ci şi muritorilor de rendu le cade greu frângerea promisiunei de căsătoriă. Aşa cetiam, mai zilele trecute, că tribunalul din Frankfurt 1. Mama pronunţată sentinţa, faţă de unii tinerii, ce şi-a frântă promisiunea dată, că séu să se căsătorăscă cu respectiva fată, seu să-i plătăscă o despăgubire de 20.000 mărci, în termină de două luni. După cum se scie, în Anglia suntă la ordinea zilei astfel de procese, în cari frumușica abandonată pretinde despăgubire în bani dela necredinciosulă său amantă. Procesele de natura aceasta se pertracteaza mai cu samă la tribunalul din Creen- Bench și se termină de obiceiu la osândirea acusatului la plătirea despăgubirei hotărâte, care însă variază forte multă în ce privesce mărimea ei. Așa mai deunăcjt unei învăţătorese germane ’i s’a judecată o despăgubire de 200 funţi sterlingi dela ună compatriotă ală său, acusată pentru neţinerea promisiunei, pe când d-nei M. ’i s’a judecată o despăgubire numai de câteva centime. Pertractarea procesului acestei danme avu ună decursă de tată hazliu. S’a constatată adecă, că domna M. în prima ora, când sortea a întelnit’o cu tînerulă croitoraşă Cohen, l’a şi încurcată într’ună disciarsă despre căsătoriă și mai ca și cu forța l’a făcută, ca să se considere, ca celă mai favorită ală ei. In aceste împregiurări tînărulă, luându-lă gura pe dinainte, face promisiunea de căsătoriă, singură numai pentru ca să nu atragă asupră-și mânia amabilei văduve; îndată însă ce s’a depărtată dela ea tînărulă nu s’a mai gândită la așa ceva. Acestea hindă constatate, judele aduce sentinţa, ca văduva M. să capete, după cum am afisă, o despăgubire de câteva centime. Acesta a trebuită să se întâmple numai spre a satisface legei, care consideră ca obligatore promisiunea de căsătorie, de soare făcută în orice formă şi în orice împregiurări, hindă pedepsită frângerea ei cu despăgubire. Lucru de sine înţelesă, că spre a dovedi călcarea promisiunei de căsătorie, partida contrară trebue să producă dovedi. Aceste dovedi în cea mai mare parte constau din epistole de amoră. Ele ilustrăză, în modă forte viu, potenţarea seu micşorarea dragostei. Ajunge să privesci şi numai titula acestoră scrisori, căci — spre a aduce numai un esemplu din marea mulţime a loră — epistola primă are titula : „Stimată Domnişorâ“ a doua, mai confidenţială : „Iubită Domnişoră!“; a treia epistolăde-odată începe cu: „Adorată Elenă!“ ; în „(dagetaMese în flăcare cţi Abonamente pentru Austro-Ungaria. Pe un anu 12 fl., pe şase luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe anu. Pentru România şi străinătate: Pe unu anu 40 franci,pe şase luni 20 fl., pe trei luni 10 fl. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate oficiile poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori. Abonamentnln pentru Brasorn a administraţiune, piaţa raare, Târgul Inului Nr. 30 Stagiulă I.: pe unu ana 10 fl., pe sase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Cu dusula în casă: Pe unu ana 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unu esemplara 5 or. v. a. sau 15 bani. Atâta abonamentele ofttu şi inserţiunile suntă a se plăti înainte. inacţiunea, AdmMfliatiu«I Tljograma: SftASDVU, plat mare, Tlrgulw Inului Nr. 30. tistuiori ne francate km u primeten. Manuscripte hm u retrimita. Birourile to anunciur!; Brncova, piaţa mare, Trrijul Inului Hr. 30. \a*orate mai primesc* în Ylona 's Mouse, Hausenstein & Vogler (Otto Maas), H.Schaleh, Alois Herndel, M. Dukes, A. Oppelik, J. Danneberg; in Budapesta: A. V. Goldberger, Schziem /iernat; în Frankfurt : G. L. Daube ; în Hamburg: A. Steiner. Preţulu imseriaunilor: o seriă garmond pe o coloana 6 cr. şi 60 cr. timbra pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. Reclame pe pagina a III-a o seria 10 cr. v. a. sau 30 bani. Nr. 269. Braşovt, Sâmbătă, 4 (16) Decemvre 1893.