Gazeta Transilvaniei, iunie 1894 (Anul 57, nr. 120-142)

1894-06-10 / nr. 127

Stare de asediu latentă. Biaşov... 9 Iunie v. Când vedemă cum procedă or­ganele justiţiare şi administrative din Ardeală de câtva timpă, şi mai alesă dela procesulă Memorandului încoe, faţă cu noi Românii, cum nu se mai respectă nici legile nici buna cuviinţă, necum dreptatea şi echitatea, când vedemă cum astăc­î societatea roma­­nesca a ajunsă se fiă pusă afară de lege şi dată pe mâna gendarmiloru şi a poliţailoră; când avcţimă ctîli­nică despre cele mai revoltătore acte de violenţă, că nu mai este nimeni sigură de libertatea sa personală, că se reculta şi se trimite miliţia pe unde cu gândulă nici gândesc!, că li se încalcă casele omenilor­ şi li­ se facă perchisiţii domiciliare de cătră gendarm! în contra legii şi cu vio­larea­, şi că aceşti gendarm! au ajunsă se jace rolulă de judecător! pe la sate; când vedemă şi auc­imă tote acestea, nu mai putemă sta nici­una momentu la Andocla, că ne aflăm­ de faptă în stare de asediu latentă, care numai din consideraţiunî mai înalte de oportunitate politică nu se dă pe faţă din partea stăpâ­­nirei. Scimă, că încă pe timpul­ du­ratei procesului Memorandului de­putaţii maghiari ardeleni au stăruită la guvernă se numesc o ună comi­­sară regescă pentru Transilvania şi se proclame ast-felă pe faţă starea escepţională. Guvernulă s’a genată ti -s 1 1___ ______^ LOLUSJL Ut3 cl iUcl U ctelliuili Utî ui­auiit care l’ar fi compromisă şi mai multă în faţa Europei culte şi liberale. Ba foile guvernului, mai alesă cea germană menită pentru străinătate, îşi luaseră ună aventă de a com­bate acea ideă cu comisarulă re­gescă ca neliberală şi importună. Prefăcătoria şi fariseismă! In fondă cei dela guvernă îşi gândeau, de ce se facemă noi atâta sgomotă şi se alarmămă lumea cu procla­mar­ea de mesurî estra-ordinare, când putemă face acelaşi lucru prin me­surî secrete şi ordine secrete date au­­torităţilor­ din ţară? Şi aşa Transilvania, de 25 de anî, de când dieta ungurescu i-a fostă dată ministeriului mână liberă asupra ei, n’a mai putută scăpa de regimulă arbitrară, ce l’a introdusă atunci absolutismulă parlamentară. Funcţiunile comisarului regescă nu­mită la 1869 au încetată după ună timpă oare-care, dar starea escepţio­­nală a rămasă şi „mâna liberă“ a guvernului s’a simţită ori de câte ori se tracta de sugrumarea vr’u­­nei acţiuni sau mişcări naţionale române. Este dér vechia pracsa absolu­­tistă, ce-o vedemă acuma aplicată cu atâta înverşunare în contra Ro­­mâniloră, cu ajutorulă legilor­ es­­cepționale, ce esistă încă în Ar­deală. Dér ce mai vorbimă de legî. Nici aceste legi asupritoare escepțio­­nale nu se mai respectează. Legea prescrie că o perchisițiă domiciliară se poate face numai de cătră judele instructoră printr’ună ordină în scris. Der acuma au ajunsă ca aceste per­­chisițiuni se le facă gendarmii şi fără de nici ună ordină în scrisă, la sim­pla bănuială sau arătare a unoră or­gane necompetente, ba chiar şi a unoră privaţi. Şi deca li­ se spune, că nu procedă după lege şi că nu­ să îndreptăţiţi a scotoci şi a răscoli prin casele oamenilor­, gendarmii răspundă: poate fi, dar avemă ordine şi ins­trucţiuni secrete. Numai pe basa unoră asemeni ordine secrete neîntemeiate în le­gile positive, s’a săvârşită şi ares­tarea părintelui Domide la Blaşiu. § 62 ală procedurei penale prescrie ca numai în decursul­ cercetării ju­decătoresce acusaţii lăsaţi pe picioră liberă să însciinţeze pe judele ins­tructură, ori de câte ori să depăr­téze dela domiciliulă loră. După ce s’a adusă însă odată sentința, aceasta disposițiune nu se mai poate aplica asupra celui osândită. Der părintele Domide nu s’a depărtată în ascunsă dela Bistriță, ci a făcută arătare fişpanului, și la gara din Cluşiu a comunicată și şe­fului poliţiei de acolo, care este ţinta şi scopulă călătoriei sale. A întrelăsată însă de a însciinţa şi pe judele Bodo din Cluşiu şi de aceea a fostă în modă atâtă de brutală arestată. Fost’a seu nu legală acesta pro­­cedere? Noi c­h­emă, că nu, şi foile maghiare însă­ şi ne spună, că ea se baseza numai pe-o disposiție voinică a ministrului Szilágyi. Ei bine, tri­­bunalul­ din Cluşiu a aprobat-o cu toate astea și ce se întâmplă? Recur­­sulă dată în contra arestării, după ce stă o săptămână la Tabla reg, se trimite la Curia, sub cuvântă, că tabla nu este în clară asupra com­petenţii sale de a decide în materia de pressă. Aşa­dar părintele Domide, lip­sită de libertatea ce i-o garantază legea până la intrarea în vigoare a sentinţei, prin care fuse osândită, va trebui să mai aştepte încă vre­o două săptămâni decisiunea Curiei. Nu vede ori şi cine, că o ase­menea afacere trebuia să se hotă­rască grabnică, chiar pe cale tele­grafică, deca ar fi adevărată, ce ne spună mereu guvernanții, că amă trăi într’ună stată de dreptă unde se res­pectă legile și libertatea cetafenéascâ? Dér adevărulă este altulă. In realitate trăimă sub o stare de ase­diu latentă, într’o ţară unde dom­­nesce volnicia şi absolutismul, cela mai neruşinată de pe lume, pentru că se sevârşesce sub masca legali­tăţii. Volnicia şi forţa brutală însă n’au adusă nicî-odată fructe bune şi este forte justificată întrebarea ce şî-o pune o foia maghiară din Pesta când dice: ,,Ore amă ajunsă noi Maghiarii a fi aşa de tari, ca feriţi de orî­ce periculă internă sau esternă să ne putemă bate cu toţi şi isolaţi de tota lumea, să putemă provoca is­toria ?“. FOILETONUL II „GAZ. TRANS.“ Minciuna de nevoia. Din amintirile duhovnicului unui penitenciarii. De Richard March. (2) (Urmare.) Intr’aceea — după cum am aflata mai târejiu din isvoră competenta — princi­pele se preumbla iritata în camera sa de lucru. De-odată suna repede clopoțelula și porunci servitorului să mergă la președin­tele Winterberg. Ela voia să vorbeasca ime­diata cu densula într’o afacere, care nu sufere amânare. De aceea ele nu poate să scuse. Președintele, chiar deca ar fi în pată, trebue să vină. Servitorula se depărta, principele însă își continua preumblarea prin odaiă. In fine se opri. Ela au­zi pași. Era președintele ? Tînărula principe nu-şi mai putea stăpâni nerăbdarea; în contra regulelor a etichetei, deschise însu­şi uşa. Una bărbata slaba şi seriosa sta îna­intea lui. Era cela aşteptata. Principele îi întinse mânile. — „Slavă Domnului, ai venită, iubite d-le preşedinte“, cjise el­. „Iţi mulţămesc­, te rog, intră. Mă afli într’o iritaţiune, care nu-ţi va plăca. Dar astăzi am iscălita o sentinţă de morte şi mă întreba, că oare am făcuta bine?“ —„Forte bine, Alteţă“, răspunse Win­terberg, „era în interesul­ statului. Nu aveţi să vă faceţi nici o imputare“. —„Dar semenii mei, succesorii, ce vor zice ?“ — „Numai una Alteţă, nu puteai alt­mintrelea !“ — „Oh, domnule preşedinte, puteam. In mâna mea se află decisiunea asupra vie­ţii şi morţii. Puteam­ să nu aproba sentinţa tribunalului, să graţiez­i pe con­damnată“... Pe faţa rece a lui Winterberg se ivi unit suristi. „Alteţa Vostră puteaţi, dar voinţa vostră a fosta, ca să nu puteţi“, disp­era. „Suprema lex regis voluntas“, vo­inţa principelui este cea mai supremă lege. Cine voeşce să combată acesta.“ — „Iubitule!“ esclama principele în cea mare emoţiune, „iubitule, inima mea îmi spune, că nu trebue să nimicescă o creaţiune a lui Dumned­eu“. — „Aşa este, dar numai pănă atunci, pănă când Alteţa Vostră nu este amenin­ţată de acâstă creatură. Ochiu pentru ochiu, dinte pentru dinte, aşa stă scrisu“. — „Sem, iubite preşedinte ! Dar are acela nenorocita voia să mă nimicască? Nu! Ela o nega, aceasta. Ela n’a avutu ni­­mica în contra mea“. — „Der a avutu în contra guvernu­lui Alteței Voastre. Ela voia se­ la resterne, și pentru scopula acesta înarma mii de mâni. Și între aceste se voru fi aflata și de aceia, cari voru fi ridicata mâna asu­pra Alteţei Voastre, deci nu ar fi fosta înăbuşită în germene acâstă revoluţiune“. — „Poţi să aibi dreptate, d-le preşe­dinte, cu toate acestea te conjura, pentru liniştea mea, spunem!­ună singură motiva, ca să agraţiezi pe nenorocitul­“. Preşedintele de Winterberg se pleca adâncit înaintea tânărului său domnit. — „La ce aceasta, Alteță?“ zise ela cu răcelă. „Voința Vostră ajunge“. — „Bine, bine, dar sciu, că ești con­tra. Eu n’ași voi să te contrazică“. — „Ce are a face cu mine, când e vorba de liniștea Alteței Voastre ?“ răspunse președintele cu amărăciune rău ascunsă. „Puteţi să lucraţi după propria Vostră con­vingere“. — „Sein“, răspunse el“, „că D-ta, domnule preşedinte, ’mi voescî binele, şi acesta am şi dovedit’o prin aceea, că eu, deşi una adversara declarata ala pedepsei cu moarte, am iscălita sentinţa de morte, fiind­că ai spusă, că e necesară. In urmă însă, audii multe lucruri, cari pune în o lumină mai blândă vina lui Roller, și­ la arată demnii de agrațiare“. — „Ei bine“, răspunse Winterberg cu ironiă ,„omul” e tînărul, are o femeiă fru­­mosă și simpatiile poporului sunt pe partea sa. De ce dor să nu trăescă? Ela poate să fie încă și ministru.“ — „Ală meu nici­odată, d-le pre­ședinte“. — „Alteță, aceasta să nu o juri. D-ta nu crecil, câtă e de periculos“ pentru D-ta acesta Roller. Mâne va întuneca pe Al- „Gazeta'1 iese în M-care dr. Aîmrate pentru Austro-Ungaria. Pe un anu 12 fl., pe șese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Dumineci 2 fl. pe anu. Pentru România şi străinătate: Pe anu anii 40 franci, pe şese luni 20 fr., pe trei luni 10 fl. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate oficiele poştale din Intru şi din afară şi la doi. colectori. ADoiaminturi pentru Brasuri;­a administraţiune, piaţa mare, Târgulu Inului Nr. HO etaglulă 1.: pe unu anü 10 fl., pe feae luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu dusulu în casă: Pe unu anü 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unu esemplaru 5 or. ▼. a. sau 15 bani. Atâta abonamen­tele ofttu şi inserţiunile sun­tu 8i plăti înainte. Redacţiunea, Administraţiimea, şi Tipotrafia: Braşovă, piaţa mare Nr. 30. Scrisori nefrancate nu se primesc. — Manuscripte nu se retrimeta. INSERATE ce primesc la Admi­­nstraţiune in Braşovă şi la ur­­matoarele Birouri de anunciuri: în Viena: M. Dukes, Heinrich Schalk, Rudolf Moste, A. Oppelik, Nachfolger, Anton Oppelik, J. Ikvineberg, in Budapesta : A. V. Goldberger, Eckstein Dernat, în Bucur­es­ti: Agence Havas, Suc­­cursale de Roumanie, in Ham­burg: Karolyi & Liebmann. Preţuiţi inperţiunilor­: o seriă garaj­ân­d pe o coloana 6 cr. şi 80 cr. timbru pentru o publi­care. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. Roclame pe pagina a 3-a o serie 10 cr. sau 30 bani. Nr. 127. Braşovft, Vineri, 10 (22) Iunie 1894. O fotă vienesă despre cestiunea română. Diarulă „Deutsches Volksblatt“ din Viena s’a ocupată şi se ocupă forte multă cu causa română. Mai alesă în timpulu procesului Memo­randului a luat’o în apărare, şi şi acum nu încetă de-a reproduce de prin foile române evenimente mai momentuase, ce ne atingă pe noi, şi de-a scrie articol­ în favorulă nos­tru. Reproducemă aici câte­va pa­­sagii din aceşti articulî. Sub titlul­ „Maghiarii şi Ro­mânii“,­ scrie „Deutsches Volksblatt“ într’unul­ din numerii trecuţi. Crisa ministerială din Ungaria a fă­cuta să s’ajoată atenţiunea dela Români, şi a îndreptat’o spre lupta liberalismului ji­dana şi a conservatorilor­ din Pesta. Par­tida, care şi-a înscrisa pe steaga devisa, de a ridica domnia a câtorva milioane de Ma­ghiari peste toate popoarele nemaghiare ale Ungariei, a eşitd învingătore, şi numai de­­câta va începe din nou asuprirea Româ­­niloru. Maghiarii nu s’au îndestulită cu sen­tinţa tribunalului din Cluşiu, adusă asupra conducătorilor­ români, ci se aşteptă încă alte condamnări. Maghiarilor­ nu le pasă nici câtuşi de puţinul de protestele pressei germane şi francese, de interpelarea lui Im­­briant, adresată ministrului-preşedinte Crispi, „ că are acesta de gândit să începă o acţiune pentru apărarea drepturilor­ naţionale supri­mate ale popoarelor„ latine din Austro-U­nga­­ria“, şi nici de manifestările viforoase ale Ro­­mânilor­ din Bucurescî. Partida liberală în Ungaria desconsideră opiniunea publică a Europei, întru­câta aceasta nu e pregătită din Pesta, și își urmăresce neîncetata sco­purile.

Next