Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1899 (Anul 62, nr. 1-23)

1899-01-28 / nr. 21

REDACŢIUNEA, Mministraţiunea şi Tipografia. BRAŞOV, piaţa mare Nr. 30. Scrisori nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimet. INSERATE se primesc la ADMINISTRAŢIILE în Braşov şi la urmatoarele Birouri de anunciuri: In Vie na: W. Dukes Nachf. Max. Augenfeld & Emerlch Lesner, Heinrich Sohalek. Rudolf Mosse. A. Oppellks Nachf. Anton Oppolik. In Budapesta: A. V. Goldberger, Ek8tein Bernat. In Hamburg: Marolyl 4, Llebmann. PREȚUL INSERTIUNILOR : o seria garmond pe o coloana 6 cr. ei 30 cr. timbru pentru o publicare. — Publicări mai dese după tarifă și învoială. RECLAME pe pagina a 3-a o seria 10 or. séu •sÖ bani. Nr. 21. ASTTJL „gazeta“ iese în uscare di. Abonamente pentru Austro-Ungaria: Pe un an 12 fl., pe şase luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe an. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fl., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumeră la tote oficiele poştale din întru şi din afara şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa mau Târgul Inului Nr. 30, stagii L: Pe un an 10 fl., pe şist luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu dusul în casă. Pe un ar 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl.—Un esemplar 5 cr. v. a. sau 15 bani. — Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Braşov, Joi 28 Ianuarie (9 Februarie). 1899. Cea mai nouă ispravă a lui Wlassics. Foile ce ni-au sosit azî din Pesta confirmă scirea sensaţională relativă la prigonirea celor şaptesprecece student român! de la Academia de drepturi din Oradea-mare, care „în faţa terorisărilor“ s-au declarat în public solidar cu colegul lor Lucian Bolcaş. Aceste foi e spun întâmplarea astfel : Când amintiţii studenţi români au vrut se se înscrie la Academia pentru al doilea semestru, rectorul Bozoky li-a declarat, că nu-i mai primesce în Academie. Procederei despotice ne maipomenite a directorului Academiei i se da o strania justificare afirmându-se, că ea a urmat ca pedepsă pentru acei tineri, după ce el a făcut intrebarea mai întâiu la ministrul instrucţiunei publice. Cu alte cuvinte directorul a lucrat cu consimţământul ministrului. Cei şapte-spre-crece tineri români au fost prin urmare pedepsiţi imediat, fără de nici o judecată, ceeace nu se întâmplă nici faţă cu nişte criminali ordinari în timpuri când domnesce stare de asediu şi este suspendată acţiunea legilor. Când chiatele şoviniste au înregistrat pentru prima oră scirea, că directorul Academiei din Oradea a cerut avizul ministrului privitor la declararea amintiţilor tineri, se vorbia de o cercetare disciplinară, ce va avu se se facă şi acelor tineri. Nimeni, nici chiar cei mai turbaţi dintre adversarii lor, nu s’au gândit la o astfel de execuţiune sumară şi fără nici o formalitate, cum li s’a făcut. Minstrul, se vedea, voit se arate cu acesta o pasiune cât de absolută este puterea lui şi cât de puţin se simte el împiedecat de formele legale, de recerinţele dreptăţii şi ale echităţii, când se tractază de pedepsirea exemplară a unor pretinşi agitatori în contra statului. Precum ne aducem aminte colegii români ai lui Bolcaş ceruseră încă în decursul cercetării, ce a fost introdusă contra acestuia, ca se fiă şi ei supuşi procedurei disciplinare, vrând se arate printr’asta, că ei ca şi colegul lor se simt nevinovaţi de crima de trădare, ce li se imputa din partea maghiară. Daca nu li s’a împlinit cererea atunci, trebuia cel puţin acum se se ţină seama de ea, căci îndată ce directorul Academiei, ca păzitor hiperzelos al „intereselor statului“, ce se crede a fi, a descoperit un cas de urmărire şi faţă cu ei, era de sine înţeles, ca se se proceda în contra lor conform regulamentului disciplinar și se fiă înainte de toate ascultați. Faptul, că nu s’a întâmplat așa, pune în adevărata lumină violența și nedreptatea strigatore la ceriu, cu care a procedat ministrul instrucțiunei publice și cu organele lui școlare în intreaga aceasta afacere. Nu vrea să scie ministrul Wlassics de nimic. Nici nu i-a venit în gând se afle şi se constate adevăratele motive ale purtării tinerilor academici români dela început pănă la sfîrşit. N’a voit se cunoscă starea reală a lucrurilor cum s’a presentat ea în urma agitaţiunei, ce a fost pusă în scenă cu concursul tinerimei maghiare în contra lui Bolcaş şi a soţilor sei. C’un cuvânt n’a fost nici măcar un singur moment condus de simţul dreptăţii şi al echităţii faţă de tinerimea română; n’a fost un singur moment nepărtinitor, ca judecător în acest proces. Ministrul Wlassics a procedat cu totul unilateral, pe deplin preocupat de ura faţă cu junimea nostră naţionalistă. Scopul lui a fost numai de a internee sentimentele ei firesc şi de a o teroriza. Aşa s’a născut monstruosa sentinţă de eliminare contra lui Bolcaş, şi acum vine se arate consecvenţă şi perseverare în susţinerea terorismului său, cu risicul chiar de a pregăti peirea întregei tinerimi studioase române din patriă. Cum se poate uni o astfel de purtare resbunătore şi condusă de cea mai vădită duşmănia faţa de poporul român cu exigenţele unei politice dictate de interesele reale ale statului, despre acesta nici că mai poate fi vorba după toate cele petrecute. Ceea ce însă întră în planul întâiu al discuțiunei, este absoluta necesitate, ce se impune, ca Românii în fața acestui și altor nesfirşite acte brutale, să chibzuescă odată cu deplină seriositate, ce trebue să facă, ca să se potă apăra în contra agresiunilor tulburării din tabăra adversară. Cestiunea naţionalităţilor în conferenţa de pace. Lui „Piccolo“ din Triest i se telegrafeză urmatoarele din Praga : „Redactorii a trei diare celtice de aici au adresat Ţarului o petiţie, ca să mijlocească, ca la conferenţa de pace şi desarmare tote naţionalităţile din monarchia austro-ungara să fie representate prin delegaţi deosebiţi. Rugarea aceasta şi-au motivat-o cu aceea, că scopul conferenţei de pace nu este numai căutarea mijloacelor de a se evita încurcăturile internaţionale, ci şi delăturarea frecărilor dintre naţionalităţi. Scopul acesta nu se va putea ajunge în Austro-Ungaria decât atunci, daci naţionalităţile vor fi representate separat la conferenţă prin bărbaţii lor de încredere“. 1) Majestatea Sa doresce înţelegerea pacinică, din care cauză a îndrumat pe Szell şi pe Banffy să continue tractările; 2) Coloman Szell, ca plenipotenţiar din partea monarchului, este aplecat a declara partidelor oposiţionale, că dieta nu se va disolva, daci lui Banffy i se va vota indemnitatea ; B) Banffy este înduplecat a declara, că îndată ce afacerea compromisului se va încheia prin votarea indemnităţii şi a proiectelor despre provisoriu, îşi va da imediat dimisiunea, despre ceea ce va face o declaraţie şi în plenul camerei; 3) Guvernul întră în întregirea şi desbaterea proiectului despre judicatura Curiei, cum a dorit Apponyi; 5) Guvernul nu refuză o atenuare a pretensiunilor lui faţă cu revizuirea regulamentului camerei, or celelalte pretensiuni ale oposiţiei le eliminază. In acest program de pace guvernamental se află un punct, care face ca prospectele păcii să apară în colori trandafirii. Este adecă asigurarea, că guvernul nu va disolva camera în decursul anului 1899. In caşul acesta, din unele dintre foile oposiţionale, oposiţia nu şi-ar espune de loc demnitatea prin aceea, că ar vota lui Banffy ceea ce cere în punct 3. In tabăra „amicilor păcii“ esistă cu toate acestea temeri, că causa compromisului s’ar putea compromite, deoare ce o fracțiune a partidei independente stărue conslecvent pe lângă pretensiunea lărgirii dreptului electoral. * Telegramele mai noue spun, că la tot caşul compromisul se va face, însă încheierea lui formală nu se poate aştepta mai curând de 8—10file. Oficioşii aruncă totă vina pe oposiţie, care intenţionat ar trăgăna resolvarea crisei, pentru ca astfel să disguste pe „amicii păcii“ şi să tragă felese din acesta. In culoarele camerei s’a discutat ieri şi alaltăerî asupra cestiunei viitorului ministru-preşedinte. S’a amintit cu insistenţă, că dr. Geza Bejervary va forma un cabinet de transiţie, alţii din tabăra tiszaistă aminteau pe Stefan Tisza. Cei mai puţini sanguinici cred însă, că tot Szell va fi capul viitorului guvern, însă acesta nu se va întâmpla la nici un cas înainte de Martie. Din toate reiese: aşteptare şi ură şi aşteptare, răspunsuri şi contra-răspunsuri la infinit. Er crisa merge înainte, raţia ministrului tinde a influinţa justiţia. Mai spune, căfiarele conservatore au întreprins o campanie în contra socialiştilor, cari erau în bune raporturi cu partidul liberal, afirmând, că socialiştii au aţîţat mişcarea ţărănescă. Deputatul conservator Marghiloman declară, că nu se opune la amânarea cerută de ministru decă acesta crede, că discuţiunea poate fi periculosă ordinei publice. Declară însă, că se asociază la interpelaţia dlui Morţun pentru a putea spune opiniunile partidului, ce-l representă asupra mişcării agrare. D-nii I. Grădişteanu, Porumbaru, N. Fleva şi alţii se asociază asemenea la amintita interpelare. Biroul decide în fine de a pune la ordinea cfiei de joi interpelarea d-nului Morțun. C r i s a. (Programul de compromis al guvernului. — Prospectele păcii. — Temeri.) Alaltăerî după amecii disidenții au luat în primire dela ministrul-președinte Banffy răspunsul guvernului la ultimul renunciu al oposiţiei. Acest răspuns, care este un fel de program de compromis al guvernului, a fost comunicat ieri bărbaţilor de încredere ai partidelor oposiţionale. Cuprinsul răspunsului nu este cunoscut încă în formă oficiosă, însă esenţa lui este totuşi cunoscută, aşa cum s’a stabilit ’n urmă la Viena. Eră acest răspuns: Din camera română. In şedinţa de Luni a camerei ministrul de interne Ferechide a rugat pe d-nul Morţun, să-şi amâne desvoltarea interpelaţiei sale privitore la mişcările ţărăneşti în Oltenia, fiindcă guvernul crede, că nu este bine să se discute aceasta cestiune astăzi. Responsabilităţile nu sunt încă determinate şi justiţia continuă ancheta. Ministrul de interne declară, că pressa a adus acusaţiune contra partidului conservator, pe care au voit să-l facă responsabil pentru mişcarea agrară. „Cred de a mea datorie“ — dice d-l Ferechide — „de a afirma, că nici un indiciu de culpabilitate nu esistă în contra partidului conservator. Pentru moment esistă indicii de culpabilitate contra a doue persoane carise află în mânile justiţiei“. Totuşi ministrul declară, că nu se crede autorizat a afirma, că aceste două persoane au agitat în numele unui partid politic ori social. Socialistul V. Morţun crice, că decla Serbarea zilei de 24 Ianuarie. Craiova, 25 Ian. v. Nu cu pompă, dar cu multă însufleţire s’a serbat şi acum a 40 aniversară a unirei celor două ţări române dintre Dunăre şi Carpaţi şi a 9-a aniversară a Ligei pentru unitatea culturală a tuturor Românilor. In preserafilei — timp forte potrivit mai ales pentru tinerimea şcolară, care a putut să asiste în mare număr, a doua fiindfide răpaus—comitetul secţiunei craiovene a Ligei a organisat, cu binevoitorul concurs al societăţii dramatice de aici, o frumosă festivitate întru aducerea aminte a acestei mari (file- ziua de 24 Ianuarie, care ne amintesce fericita realizare a idealului glorioasei generaţiuni de la 1848 şi 1859, este pentru noi, şi ar trebui să fie pentru toţi Românii, o îndoită sărbătore. Programa festivităţii, graţie mai ales zelosului şi entusiastului patriot, d-l C. Ciocazanu, membru în comitetul teatrului, a corăspuns pe deplin marei idei, care se serba. La început s’a representat Visul României, o frumosă feerie. Decorul scenei înfăţişa bogăţiile şi frumseţele ţării; se aufla printre arbori ciripitul paserilor şi o admirabilă doină, cântată din fluer de d-l Ch. Rosescu, simpaticul autor al cântecului: „ Hai la Jiiu, la trei cişmele11, „Doina flacrului“ şi altor cântece populare. Urma apoi altă doină, cântată din gură de d-l Cotărăscu, directorul corului de la Madona. La aucrul acestora se deşteptă România, care dormia, şi îşi spunea visul său, cumplit pentru trecut, când era aproape să piară, frumos şi măreţ pentru viitor. După acesta, în absenţa preşedintelui, care lipsia din oraş în afaceri de serviciu, d-l dr. Antonini, unul din membrii comitetului, înconjurat de colegii săi, cu toţii în ţinută de sărbătore, ţinu o scurtă cuvântare de ocasiune, în care arăta îndoita însemnătate a acestei serbări, şi făcu un călduros apel, ca toţi câţi simt românesc, şi se interesază de viitorul patriei şi neamului românesc, să vină să între în cercul Ligei pentru unitatea culturală a tuturor Românilor, pentru că această unitate e garanţia Asistenţei naţionale a Românilor din statele străine şi, la rândul său, asistenţei statului român, încunjurat de elemente eterogene şi state puternice, cari au tins totdauna la absorbirea nostră. Corul bisericei catedrale Madona intona apoi „Imnul regal“ şi „Deştăptă-te române“ şi se esecutară, în aplauzele publicului mai multe cântece de vioră, vio-