Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1899 (Anul 62, nr. 242-265)
1899-11-26 / nr. 262
RED ACŢIUNEA, Miinistraţiunea şi Tipografia, BRAŞOV, piaţa mare Nr. 30, Scriaori nefrancate nu te primesc. Manuscripte nu se retrimet. IMSERATE se primesc la AD»iHiSTRAŢIUKE In Braşov şi la axmătrtvele Birouri de manciur!, în Viena, BL Oukos Naehf. K»x. Auganfeld & Entarich Lisner, Hslrtoh Schalek, Rudolf Saosaa. A. Oppelks Naehf, Anton Oppelik. In Budapesta : A. V. Goldbsr-Ser, Ekstein Bernat. In Hamurg: Karolyi & Ulbmann. PREȚUL INSERTHUNILOR : o sen» garmond pe o coloana 6 or. 30 or. timbru pentru o publicare. — Publicări mai dese după tarifă și învoială. RECLAME pe pagina a I_a o seria 10 er. sau 30 bani. . 282. Braşov, Vineri 26 loemvre (8 Decemvre). ANUL „gazeta« iese în flăcare iji. Aconamente pentru Austro-Ungaria: Pe un an 12 fl., pe sese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe an. Pentru Mânia şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rci de Duminecă 8 franci. Se prenumeră la tote oficiele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braţe? Administraţiunea, Piaţa Medic Târgul Inului Nr. 30, stagiu I.: Pe un an 10 fr., pe şase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 10 cr. Cu dusul în casă: Pe trai 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. — Un esemplar 5 cr. v. a. sau 15 bani. — Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Debutul estremilor maghiari. Stânga estremă maghiară simte din nou dorinţa de a-şi manifesta esistenţa ei în parlament şi de a-şî satisface poftei de scandaluri pe tema patriotismului şi a naţionalismului ei sui generis. Discuţiunea asupra afacerii lui „jelen“ şi a ordinului ministrului de resboiu, i-a mânat apa la mora şi a fost un preludiu pentru faptele eroice, ce şi au pus în gând se le severşască deocamdată în combaterea crotei. Scenele, ce s’au produs şi cuvintele, ce s’au pronunţat înse din partea oposiţiunei extreme în şedinţa ce a urmat discusiunei asupra amintitei interpelări şi în legătură cu acesta, merită a fi relevate puţin fiind prea caracteristice pentru „iubirea fresca nemărginită“ cu care, cum pretind aceiaşi omeni, s’ar purta naţiunea maghiară faţă cu regele şi domnitorul seu. Seim, că deputatul Barabas a susţinut, că ordinul ministrului de resboiu nu se putea da fără consimţământul monarchului, şi pe basa acestei constatări a afirmat, că monarchul „nu ar răspunde cu bună pornire şi iubire a inimei părintesce la iubirea cea fără margini a naţiunei“. Nici preşedintele camerei Perczel, nici ministrul preşedinte Szell n’au făcut vre-o observare vorbitorului pentru aceste cuvinte. Abia a doua z zi s’a trezit Perczel şi s’a decis se cheme ulterior la ordine pe deputatul Barabas. Acesta a şi făcut’o la începutul şedinţei de alaltăerî, în mijlocul unui sgomot asurditor, ce l’au făcut cei din stânga estremă strigând, că Barabas a avut dreptate să vorbeasca aşa şi că preşedintele Perczel a primit poruncă dela Viena să-l cheme la ordine etc. După însemnările stenografice, căci cuvintele lui nu s’au mai aucjit, Perczel a fus : „Aşa ceva nu se poate, nu e permis a se spune în aceasta cameră; vorbesce în contra adevărul istoric, vorbesce în contra esperienţa generală şi simţul public al locuitorilor acestei ţeri. Tocmai de aceea chem la ordine ulterior pe d-l deputat.“ Nu vom întră în apreciarea argumentelor produse de oposiţie, după cami o astfel de chemare la ordine n’a fost justificată. Dar în faţa afirmării corifeilor din stânga estremă, că naţiunea maghiară n’ar întâmpina dorecţî de iubire din partea domnitorului, trebue să dăm dreptate acelora, cari afirmă contrarul..Căci, care popor în totă monarchia a fost 30 şi mai bine de anî mai mult menagiat şi giugiulit, ba putem zice chiar răsfăţat, tocmai prin deosebita bunăvoinţă şi indulginţă a domnitorului, dacă nu poporul maghiar“ ? Despre acesta pot să dea testimoniu pe basa esperienţelor, nu numai popoarele nemaghiare din regatul ungar, ci şi popoarele din cealaltă parte a monarchiei, cam de un timp încoce mereu se plâng, că Maghiarii şi în concertul dualistic se bucură de o posiţiune mai favorabilă şi mai preponderantă. Cehii n’au uitat pănă în cjiua de aciî, că numai de dragul Maghiarilor şi al Germanilor nu s’au putut realisa planul federalist al lui Hohenwart, ce era pus deja în lucrare; că Maghiarii au fost, cari mai mult au împiedecat şi după aceea împăciuirea Slavilor în Austria şi văd că tot cu ajutorul influinţei lor a cădut acum din nou şi ministeriul Thun etc. Multe s’au făcut de dragul Maghiarilor în aceste din urmă trei decenii, şi la noi înăuntru, începând de la desfiinţarea autonomiei Transilvaniei şi a drepturilor naţiunei române pănă în era de a dî a maghiarizării ex officio pe toate drumurile şi cărările. Sunt dor forte nerecunoscători cei ce pretind a fi în dietă adevăraţii interpreţi ai simţului public maghiar. Adevărul istoric, la care s’a provocat acelaşi Perczel, care a dat atâtea probe de sfidarea lui, când ele cu Banffy făceau pe cei mai mari şi mai tari, pune de altfel nu numai pentru present, ci şi pentru trecut în lumină clară recunoscinţa maghiară, care totdeauna a sămănat cu recunoscinţa ariciului, care a primit ospitalitate şi adăpost în căsulia credulului sobor. FOILETONUL „GAZ. TRANS“. In interesul adevărului istoric. Luptele dela St. Ioana şi Şarpatoc (1848.) — Urmare. — JRisum tenealis amici! căci acuma vine una şi mai cu carne, unde dice: „Soldaţii noştri la cei omorîţi au aflat mulţi bani şi arme scumpe“. Dar nu spune, că dela cine le-au răpit în criua luptei, pentru că mai înainte de 31 Oct. 1848 la Şarpatoc n’au stat nici o trupă de lănceri sau de soldaţi de ai noştri. Apoi lăncerii,nari au fost chiămaţî la lagăr, partea cea mai mare fiind însuraţi şi cu familia, puţinii bănişori, ce i-or fi avut, nu i-or fi dus cu sine la lagăr, ci i-or fi lăsat acasă la familiile lor. Eu începâfidi din 94 Oct. 1848 pănă în luna lui Febrbrie 1849, — când fiind morbos de tifos,am zăcut în spitalul militar din Dorna, înBucovina, — am fost tot cu trupa lui Urbian, am avut sub comanda mea multe trupe de lănceri români din totă partea Nordică a Transilvaniei, dar necum la lănceri, ei nici la tribuni n’am vădut o armă scumpă, puşcă, sabie sau pistole, ci partea cea mai mare au fost înarmaţi cu lănci şi foarte puţini cu câte o puşcă simplă de vânat, cu cremene. De unde ar fi avut dor acei lănceri români, omorîţi de Săcui la Şarpatoc, acele arme scumpe aflate la ei? Eu sciu positiv, că afară de lagărul de lănceri, adunat de Vasilie Moldovan şi de mine la ordinul lui Urban de prin satele din jurul Reghinului săsesc şi care au stat lângă comuna Breto (Beresztelke) din jos de S.Reghin şi care în 31 Oct. 1848 în bătălia dela St.Ioana au stat sub comanda lui Vasilie Moldovan la aripa dreptă a trupei lui Urban, — altă trupă de lănceri nici în jurul Reghinului, nici la Şarpatoc n’a esistat. Acei vre-o câteva sute de lănceri români, după cum însuşi Urban afirmă în descrierea sa „Der Revolutionskrieg în Siebenbürgen“, s’au adunat ei de ei de prin satele din jurul Şarpatocului, de pe Murăş şi de pe Câmpiă, lângă cele două compănii de soldaţi grăniţeri români şi cordonişti bucovineni, fără soirea mea şi a lui Vasilie Moldovan, fără nici un conducător, afară de căpitanii satelor, neesercitaţi în manuarea lăncilor şi nedisciplinaţi. Acel despărţământ de lănceri văcjend apropierea armatei revoluţionare maghiare, şi văcjend. Că cele două compănii de antegardă, mai sus numite, neputând sta faţă cu inimicul forte număros, au retirat pe Murăş în sus către S.Reghin şi lăncerii au început a se împrăştia, şi cei din partea Câmpiei a se duce câtră casă, cr cei din partea, respective ţărmurele stâng al Murăşului, înainte de a pută trece Murăşul Cătră casă au fost năpădiţi de armata maghiaro-secue şi cam 40—50 din ei omorâţi, er nu 400, după cum afirmă Jakab Elek. Acesta o sciu positiv dela un Ungur bătrân din Şarpatoc, cu care în vara anului 1898 am vorbit despre măcelul de lângă Şarpatoc, şi care mi-a spus, cum că el cu ochii a văcjut pe cei omorîţi lângă Murăş şi pe apa Murăşului, pe unde a voit să trăcă acasă, fiind apa mică. Jakab Elek cjice mai încolo următoarele: „Armata nostră învingătore neţinând repaos, ci flămândă şi setosă cu paşi acceleraţi, îmbătată de învingere, a mers înainte cătră Vaida Sf.Ioana, unde sufletul armatei lui Urban dincolo de sat spre nord-est ne aştepta în ţinută de bătaiă. Am voit să finim cu totul lucrul acelei zile. Au putut fi 4 — 5 ore după amiacil, când ni s’a început bătaia. Aici a fost de faţă şi trupa lui Dorschner, tocmai atunci sosind de cătră Câmpie. Comandantul nostru şi aici s’a servit de aceeaşi tactică. Neavând tunuri, pedestrimea a trebuit să încapă bătaia. Desfacerea în tirailorl a fost superficială ? Batalionul întreg s’a desfăcut în tirailorl, şi aşa a pornit şi acolo spre atac. Când a ajuns într’o depărtare de o puşcătură, glonţele noastre au arătat deodată efectul lor, causând mare confusiune în rândurile inimicului. Urban a comandat cavaleria spre atac, dar Săcuii noştri i-au primit cu un foc de glonţe aşa de teribil, încât au cădut doi ofiţeri şi cam 18 soldaţi pedeştri, şi mai mulţi fiind vulneraţi, îndată au retirat. Acest succes accelerat a băgat spaimă în colonele inimice, încât după puţine puşcături şi a doua o oră ne-au lăsat nouă câmpul de bătaie. Bătaia de la Sf.Ioana a decis şi sortea Reghinului să- Situaţiunea în Austria. In şedinţa camerei deputaţilor dela 5 Dec. s’a continuat desbaterea asupra budgetului pentru 1900. După o vorbire lungă a Cehului tînăr Tidrzal, ce a întrodus’o în limba cehă şi a continuat’o în limba germană, plângendu-se mai ales asupra inimiciţiei, cu care se purtă toate guvernele faţă cu Slavii şi în deosebi cu Cehii, cei ce s’au ridicat prin propria lor forţă, — mai vorbesce Dr. Funke (german). După aceasta văcjend, că pentru moment deputaţii germani, cari se aflau în sală, erau în majoritate, deputatul Gross propuse încheierea desbaterei. Atunci vice-preşedintele Lupul sună clopoţelul electric, chiamând pe deputaţi din culoarele camerei în sala şedinţei. Cei din stânga germană au protestat sgomotos contra trăgănării votării şi au cerut votare imediată. Preşedintele ordona să se numere câţi sunt de faţă cu totul. Cehii tineri începură atunci să strige şi să lormiască, susţiind, că pe partea lor e majoritatea. Se născu un sgomot aşurejitor. Intr’aceea băncile dreptei au început să fie ocupate de cei ce veneau din culoare. La votare Cehii tineri, Polonii, Slavii de sud, grupul Schönerer şi social democraţii s’au pronunţat în contra închiderei desbaterei. Partida poporală catolică însă şi Italienii au votat cu stânga germană. Astfel propunerea lui Gross pentru închiderea desbaterei, care avea de scop de a paralisa obstrucţiunea celtică faţă cu legea budgetară, a fost respinsă cu 104 contra 95 voturi. Voturile grupului Schönerer şi ale social-democraţilor, au decis de astădată în favorul Cehilor tineri. Iritaţiunea în sală a durat încă multă vreme. Se zice, că conducătorul partidei poporale catolice, care, deşi face parte din majoritate, este în contra obstrucţiunei, a făcut împutăr! Polonilor, că n’au votat pentru închiderea discusiunei şi că astfel ar fi lucrat în contra înţelegerii cu partida poporală. După aceea s’a dat cuvântul Cehului tînăr Stcala, care după ce a criticat aspru atitudinea guvernului, a trecut la afacerea zdeu. In Austria, dise el, nu este o armată germană, ci numai una austriacă, în care soldații negermani formază majoritatea. In interesul armatei rogă pe ministrul de resboiu, ca îndată să dea ordin, ca reserviştii să se potă anunţa la adunările de controlă în limba lor maternă. In fine declară, că pe câtă vreme poporului cehie nu i se vor da drepturile, ce i se cuvin, Cehii nu vor încuviinţa acestui guvern nici cele mai urgente necesităţi de stat. După aceasta se suspendă desbaterea şi se trece la disensiunea unei propuneri de urgenţă. * Acţiunea de înţelegere. Precum s’a putut prevedea, propunerea mijlocitoare a preşedintelui camerei Dr. Fuchs, despre care am vorbit în numărul nostru de ieri, a fost respinsă de Germani. Mai întâi, ea s’a discutat în subcomisiunea conferenţei de înţelegere parlamentare. In decursul discusiunei membrii cehi au declarat, că ei numai atunci vor înceta cu obstrucţiunea în cameră, dacă mai înainte li se va da garanţă legală pentru întrebuinţarea limbei celtice, ca limbă internă oficială. Germanii au declarat insă, că nu se pot învoi de a se scoate cestiunea limbei interne oficiale din complexul celorlalte obiecte de pertractare privitoare la stabilirea dreptului de limbă. Cei din partida catolică poporală şiau dat totă silinţa să mijlocescă o înţelegere, dar fără resultat. Astfel propunerea Fuchs a fost definitiv respinsă de subcomisiune. *