Gazeta Transilvaniei, decembrie 1900 (Anul 63, nr. 266-288)

1900-12-08 / nr. 271

EEDACT saMEJ. tiadiffuntiuui si dsemk SJBASOV, piatt Ksr% &?, 30 Scripori nefrancăte nu 99 primesc. Manuscripte ac se retrimet. SaSERATE so ptim«.sota AU»iSiSTEIATIUUE Ic Bratov si a aiiAtorei« Sheurl 6« snundurî, Ia Yiena : £*. DvicBt Nacht, Sax. ÂuQanfeid a, cfusnch Lssnar. tftfiortoh Sohalefc. Bwtíaíf loess. i'USppelkeNaohf. Anten Qppeîlfc. în Bixdapoasa : A. V. Soldber- 5®f, Ekiteln Bernaî. La. Ham’í’- 'zrg: Karolyi & Lisbmann. PREȚUL INSERȚIURILOR : o se■tis. garmond pe o coloana 6 or. — Publicări mai lese după tarifă și învoială RECLAME p© padina a 3-a o ftestă 10 or. seu. 30 bent. ir. 271. Braşov, Joi-Vineri 8 (21) Decemvrie, „gazeta“ iese în floare iji. Abonamente pentru Austro-umaaria: Pe un an 12 fl., pe şase luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Dumineci 8 fl. pe an. Pentru România şi străinătate: Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fl., pe trei luni 10 fl. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumeră la tote oficiale poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşo? Administraţiunea, Piaţa Irtaic Tercul Inului Nr. 30, etsgit I.A pe un an 10 fl., pe şâec luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Cu dusul în casă. Pe un ai 12 fl., pe 6 luni 6 fl. pe trei luni 3 fl. —Un esemplar 5 cr. v. a. seu 15 bani. — At&t abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Aniversarea bătrânului Tisza. Duminecă s’a serbat în Budapesta — în mod liniştit la clubul liberal şi afară de club, într’o întrunire la care au luat parte diferite deputaţiuni din provincie — a şăpte- zecea aniversare a chilei nascerei betrânului bărbat de stat maghiar Coloman Tisza. Cu ocasiunea acesta, cum nici nu se putea altfel, s’a pus în relief în pressă şi în discursuri activitatea politică de patru-cieci de ani a seriiătoritului. In fruntea chiatelor, cari cu acesta ocasiune au preamărit pe „bărbatul istoric“, ocupă locul prim organul lui Max Falk, cel mai credincios aderent al politicei tiszaiste. Acest organ, „Pester Lloyd“, cjice despre Coloman Tisza: „Ceea ce s’a făcut de un pătrar de secui şi cum s’a făcut, îşi are originea în spiritul lui Coloman Tisza. Generaţiunea de acjî, Ungaria de acji este cronica faptelor sale, şi cele ce ne povestesce acésta, noi le-am esperiat şi le-am simţit, şi noi înşine le putem documenta“. Este forte mult el’8 în acest atestat, ce dă chiarul amintit bătrânului Tisza. Fără a cerceta întru cât, din punctul de vedere al intereselor de partid şi naţionale maghiare, lauda aceasta mare este şi poate fi fundată ori nu, şi întru cât ea apare prea exagerată, trebue se recunoscem un lucru: Spiritul lui Coloman Tisza în adevăr a dat timbrul acestei epoce mai nouă de guvernare ungurească, care — abstragând de la succesele dobândite cu prea mari jertfe și cu prea mare risic pentru stabilirea regimului liberal, sau mai bine cuis al absolutismului constituțional pseudoliberal unguresc , abstragend apoi şi dela progresele mult aternătoare de împrejurări şi în mare parte numai aparente, pe terenuleconomic şi financiar — a sguduit în mod fatal casele desvoltării firesce. Facând dintr’o ficţiune un principiu conducător de stat, prin recurgerea la mijloace neiertate şi imorale, a creat un abis între elementul maghiar domnitor şi între popoarele de altă limbă, ameninţând astfel de-a dreptul marile interese de consolidare interioara ale acestui stat poliglot. Oricât de multe ar fi făcut Coloman Tisza pentru Maghiari, ca să merite cu adevărat recunoscinţa lor, tote vor dispare cu desăvîrşire dinaintea faptului — pentru care-i va acusa odată istoria nepărtinitore — că, vrând să centraliseze şi să niveleze totă viaţa de stat numai şi numai pentru a concentra toata puterea în mânile unui guvern şi ale unui partid, ba ale unei elite, care nu representă decât o fracţiune din minoritatea poporaţiunei statului şi care se mai deosebesce şi printr’o politică de rassă violentă, a introdus încetul cu încetul germenele desbinării, al urei şi intoleranţei, precum şi veninul imoralităţii, al egoismului lipsit de orîce simţ de dreptate şi al cinismului politic în ţară. De acest păcat capital al guvernării sale — în timpul căreia a fost dădăcit şi a crescut mare şovinismul maghiar violent de agî, şovinismul, care propagă patriotismul fals şi imoral hrănit mai mult de profia de-a satisface intereselor şi ambiţiunilor deşerte personale ale celor nenumăraţi, cari îl profesază — nu-l va putea spăla pe Coloman Tisza nici un fel de glorificare prematură. Şi va veni un timp, care nu este prea departe, când vor vedea şi se vor convinge toţi câţi sunt orbiţi aeji de îngâmfarea nespusă, ce i-a cuprins, că sistemul de guvernare al lui Coloman Tisza a fost clădit pe base atât de şubrede, încât cu toate succesele aparente nu va fi modru să dăinuască, ori şi cât s’ar strădui cei ce-i înlocuesc astăziî la cârmă să-i pună proptele nouă în toate părţile. Cu devisa sa barbară de „a sdrobi naţionalităţile“, bătrânul Tisza în timp de cincispre 4808 ani, cât a stat în fruntea guvernului, şi de atunci şi pănă aciî cât timp a dirigeat de după culise destinele partidului liberal supus dictatului său şi al elicei sale, a împins şi a forţat lucrurile într’o direcţiune de unde, după părerea noastră, abia mai poate fi reîntoarcere, şi care prin urmare trebue să ducă la un sfîrşit rău. Deea rămânea la cârmă creatura lui Coloman Tisza, fostul ministru-preşedinte Banffy, care întinsese pănă la estrem corda sistemului de distrugere, de sigur, că s’ar fi accelerat catastrofa. Căderea lui Banffy însă a născut sistemul Szell, care nu este decât o continuare a sistemului Tisza-Banffy, mânând carul statului înainte pe povârnișul cărărilor prăpăstiose, cu deosebire numai, că Szell face un mai mare de opritoare. Inaintază, ce-i drept, cu oarecare precauțiune, dar totuşi nu părăseste direcţiunea primejdiosa. Vizitiul Szell — tot Coloman şi el, „tiz“ cu „bărbatul istoric“, care şî-a fost propus a sfărima naţionalităţile — nu cuteza şi nici n’are puterea de a întoarce carul. Nimic, deci, nu-1 mai poate opri în loc pe drumul spre prăpasti. Maghiarii nu vor, dar nici nu pot opri mersul periculos al mașinei statului. Poporul lor e ațâțat și fanatizat, cr conducătorii, — și întrucât s’ar afla între ei de aceia, cari să cunoscă direcţiunea periculoasa,— nu mai pot stăpâni curentul pătimaş, nutrit şi crescut de ei. Inrîurinţele străine ale politicei viclene şi echivoce nemţescî, cu ajutorul jidovismului puternic, îi încuragiază a persevera pe calea apucată şi constelaţia politică generală îi favorisază încă în a sî face mendrele nestinghiritî. Dintre ceilalţi factori, cari ar pute să determine mai curând sau mai târziu o schimbare a direcţiunei periculose, numai unul este: naţiunile nemaghiare. Aceste însă par a fi acuî mai mult ca altă dată paralisate în acţiunea de apărare şi salvare, ce le este impusă de interesele lor de viaţă. Ce este adevăr şi ce nu în acesta îngrijitore aparinţă, nu vom esamina acum. Timpul va trebui să lămurască în curând întrebarea: ce trebue să preocupe în cea mare măsură pe toţi patrioţii adevăraţi, cari văd mai departe, decât le ajunge lungul nasului. Dar este şi rămâne neîndoios şi nenegabil, că naţiunile nemaghiare din Ardeal, Bănat şi Ţara ungurască nu şi-au terminat încă rolul lor, căci nu şi-au pierdut încă consciinţa de fiinţa şi de menirea lor. Şi în privinţa aceasta nu putem a nu recunosce şi noi un mare merit al lui Coloman Tisza faţă cu naţiunile nemaghiare El a contribuit puternic, prin volniciile regimului său, a le deştepta simţul politic-naţional şi a le întări în convingerea, că nu poate fi pentru ele mântuire, decât numai eluptându-şi deplina egală îndreptăţire naţională, alături cu naţiunea maghiară conlocuitoare. Mai are însă Coloman Tisza un merit, pe care puţini îl vor fi observat şi-l vor fi sciut apreţia la timpul său: meritul de a fi deschis ochii naţionalităţilor, căicând odată în dietă, că dacă legea de naţionalitate nu se esecută, vina o portă înseşi naţionalităţile, fiindcă n’au luptat, nu s’au opus destul de energic, spre a împiedeca nerespectarea şi călcarea ei. Şi dacă a vorbit vr’odată Coloman Tisza adevărul când a’a tratat de naţionalităţi, a fost atunci, când a constatat acest fapt de mare învăţătură pentru ele. I FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ Trei-spre-crece ţjile la mansardă. J'Jiua a doua. Mă deştept din vreme. Mă simt uşor, sprinten şi mă scol. Mă opresc în mijlocul casei şi zîmbesc. Hm!... sunt vesel, ce-o să fie asta? Mă plimb apoi de colo pănă colo, oprindu-mă din când în când, împedecat de gânduri. Nu stiu ce am; mă apasă ceva pe suflet... ’mi-e dor. De cine ?*de ce ? Nu sciu ! Simt că mi-e dor. Sub veselia mea plutesce o umbră de melancolie. Mă pomenesc cântând : „Din care lumi venit’ai dînă S’aduci senin în viața mea?“ îmi pun sufletul în accentele cântecului. Vreu să mă pierd, să nu mai simt şi să mă las cu totul în aripile acestui dor vag, ce mă stăpânesce. Ochii îmi sunt umedul şi sufletul îmbătat de farmec. Oraşul, cât cuprinde ochiul, stă posomorit, învăluit în ceţă. Vîrfurile caselor şi turnurile bisericilor se ridică aiurate din f câță și semena cu nisce cruci îngrămădite de buruieni dintr’un cimitir părăsit. Totul dormitează și se ’nclină spre muțeniă, spre neființă. Și cu toate astea mă simt vesel. Ce mi pasă, că natura lăcrimăză, când în sufletul meu e un început de primăvară. Un început! Cine soie inse de vor înflori vreodată aceşti muguri ai speranţei de acum? Cine soie de va veni vreodată clipa, în care primăvara să-şi reverse cu voie binefacătoarele raze peste sufletul meu? Cine soie?... Destul, că acest început, aceasta speranţă caldă pătrunde în întunerecul vieţii mele ca o tarjă printre nori. E numai o racâ şi totuşi mă simt întinerit la lumina ei. Iubit! Cuvânt mângăitor, care cuprince tot ce poate da viaţă unui pribeg, tot ce poate născoci mai dulce un suflet strein ! Să mă ’ncred în tine? Pe mulţi ai fericit şi ai nenorocit pe şi mai mulţi, dar aceştia din urmă desigur au fost prea pretenţioşi şi ţi-au cerut mai mult decât aveai. * * * Stăm la gura sobei şi vorbim despre câte ne trec prin minte. UNii ne mai văduserâm de vreo două săptămâni. Prietenul meu, băiat de lumea nouă, pare obosit. Lucrul acesta mă miră de unde-1 sciam totdeauna vesel. Nu-1 întreb nimic și-i ascult cu răbdare toate aventurile petrecute în timpul din urmă. De la o vreme nu-1 mai aud. Mă fură gândurile și mă las în voia lor. Nu stiu cât voiu fi stat așa. Când mi-am ridicat ochii, pretinul meu stetea cu capul lăsat pe spatele scaunului și cu privirea ațintită în tavan. Pe față i se juca un zâmbet ne’nțeles; compătimire și sarcasm, milă și dispreț erau intrensul.J Mă uit la el lung, dar în zadar ceru să-i pătrund gândurile. Intr’un târejiu văclui cum i se ridică pieptul și cu’n oftat lung rosti : „Nenorocită!“ — „La ce te gândești?“ — „Hm!.. banalități“ — răspunse el ridicând din umeri— „la ce ți-ași mai spune ?., sciu că nu te intereseaza“. N’am mai insistat. ’Mi-aprind o țigară, m’așez la masă și rosfoesc intr’un album. — „Al cui e?“ — „Al Marioarei“. Prietinul meu zâmbia, se uita la mine și-apoi ,punându-și picior peste picior, să întreba pe un aer serios: — „O iubesci?“... — „Mult!“ El isbucni în hohote de râs și apoi adause: — „Nu te pot pricepe... Un lucru inse sciu sigur: visătorii ăștia aproape totdeauna se cam dau peste cap. Bagă de seama !“... Uimit de aerul cu care rosti aceste cuvinte, mă uit la el întrebător. Alexandru se apropie cu scaunul de mine și cu un aer îngrijat, ca și când ar ave să-mi spue o taină, mă întreba încă odată dec’o iubesc. La un semn afirmativ al meu, dânsul se retrase și mă lăsa nedumerit. își încrucișa mânile deasupra capului și rămase tăcut. Lucrul acesta mă făcu și mai curios. — „Ce ai?.. la ce te gândesc!?“ îl întrebai cu o voce plină de teama. — „Mă gândesc și caut să găsesc, ce a putut să-ți placă la ea“ — și apoi întorcându-se cătră mine continua — „Spune-mi, creu, ce-ai găsit la ea ?“...