Gazeta Transilvaniei, august 1901 (Anul 64, nr. 170-192)

1901-08-01 / nr. 170

Pagina 2 gamift. La 1887 Depretis l’a luat în cabi­netul său ca ministru de interne, or când Depretis a murit în 29 iulie, Grispi l’a suc­cedat, luând şi portofoliul esternelor. Atunci fo­stul revoluţionar a devenit amicul triplei alianţe şi al Austriei. Pentru ca relaţiile amicale dintre Italia, Austro-Un­­garia­ și Germania să le facă și mai intime, Crispi a făcut crftei visite lui Bismarck și Kalnoky, er la 1889 a însoțit pe Regele Umberto la Berlin, cu care ocasiune a fost decorat cu ordinul vulturului negru. Crispi a rupt-o astfel de tot cu alianța francesă, ba la 1889 a întrerupt şi negocierile co­merciale cu Francia. Când Grispi a desfi­inţat „comitetul triestin şi trientin“ din Roma, pressa oposiţională a atacat vio­lent pe „simbriaşul austriac şi pe renega­tul“, dar majoritatea i-a aprobat proce­darea. La începutul anului 1893 adversarii lui Grispi l-au atacat energic cu aceea, că a luat de la Corneliu Herz respective dela Reinach 50,000 franci. După căderea lui Giolitti la 1893 Crispi a fost chemat arăşi în fruntea guvernului, când a luat și portofoliul internelor. La tulburările mun­citorilor din Sicilia și din Italia cen­trală, Crispi a răspuns cu ordonarea starei de asediu (1894). In politica esternă Crispi a fost pănă în momentul ultim aderentul triplei alianţe A combătut încercările de reducere a con­tingentului armatei, cu toate că situaţiunea financiară a ţerii era cât se poate mai de­­solată. La alegerile din 1895 Crispi, prin presiuni și corupțiuni electorale, a câștigat ce-i drept era fic majoritatea, dar n’a putut scăpa de atacurile oposiț­ei. Cavaletti i-a compus atunci o listă întregă de păcate, or soirile sosite din Abisinia despre catas­trofa de la Adua, au măturat ultimul cabi­­net-Crispi. Aderenţii lui Grispi l’au mai ales odată (1897) la Palermo, puterea po­litică însă nu şî-a mai putut’o recâştiga şi Umberto n’a mai cutezat a-l însărcina cu compunerea unui cabinet. Din streinătate. Rusia pe Dunăre. O telegramă din Viena anunţă, că „Reichswehr“ comentază faptul, că Rusia fortifică brațul Dunărei Chi­lia, contrar hotărîrei comisiunei europene a Dunărei. Organul vienes­c zice, că puterile ar trebui să protesteze contra acestui fapt, de­­oare­ce, în cas de resboiți, Rusia ar putea să paraliseze flotila română, trimiţându-şi va­sele pe Dunăre, pănă la Porţile-de-fier. Asupra acestor întăriri se dau detalii importante. La Ismail, Rusia a instalat o puternică staţiune de torpilori. Cele cinci torpilare, cari şi-au făcut apariţiunea la Ga­laţi, în ziua de 20 iulie trecut, fac parte din staţiunea de la Ismail, care portai titlul de divizia navală a Dunărei. In acelaşi timp în urma marilor lucrări esecutate, braţul Chiliei a fost făcut navigabil, ceea­ ce va constitui pe viitor un pericul viu şi o pu­ternică concurenţă pentru braţul român al satului George. In legătură cu afirmaţiunile ziarului austriac,­­S­ianul „Petit Bleau din Paris pu­blică o depeşă, în care se spune, că se ur­­m­ăză tratări între puteri, spre a­ se protesta contra preparativelor militare ale Rusiei, în braţul dunărean al Chiliei, înarmările Angliei. Camera comu­nelor din Londra a votat, după cererea guvernului, 14.000.000 livre Sterlinge cre­dite pentru marină și 20.000.000 livre Ster­linge credite pentru armată. Cu alte cu­vinte Anglia cere acuma pentru înarmarea sa credite estra-orditie de 850.000.000 lei, adecă aproape un miliard pe de­asupra bud­getului. Acesta dovedsce, că Anglia înar­­mezi într’un mod estra-p­linar de mare. JPuterile şi Turcia. Un Turc-tînăr, care trăesce în Europa, caracterisâză în mod interesant situaţiunea în care se află adî Turcia faţă de puterile europene. Etă, cari sunt părerile lui. Numai corupţiunea este mai mare, de­cât gravele perturbări materiale. La asta se mai adauge neliniştirea seminţiilor albanese şi arabe. Generaţia mai cultă urgiteaza tot mai insistent reformele, dar bătrânii Turci se opun cu îndârjire ori­cărui pas, care ar schi­mba fiSituaţiunea insuportabilă a raportu­rilor actuale. E firesc, ca relele interne să nu fie lăsate neesploatate de marile puteri. Austro-Ungaria se portă destul de pasiv, dimpotrivă Anglia şi Rusia continuă cu di­­băcie munca lor de subminare. Privirile Rusiei sunt de­ocamdată îndreptate spre Dardanele şi drept recunoscinţă, că pe un timp oare­care a asigurat dimpre­ună cu Austro-Ungaria status quo în Macedonia, Rusia vrea să-şi câştige mână liberă pentru circularea flotei sale în apele turcesci, respective să mijlocescă trecerea corăbiilor sale prin Dardanele. Anglia fo­­losesce de­ocamdată pe Kediv ca mijloc pentru a sterge concesiuni. E vorba, ca de­ocamdată să capete concesiune de la Sul­tan pentru construirea liniei ferate din Ale­xandria peste Arabia până la Beludis­­tan. Celelalte vor urma de sine. Principele Ferdinand și escadra rusescă. Din Sofia se scrie, că principele Ferdinand avea intenția să calătoresca la Varna spre a saluta escadra ruseasca. Prin­cipele a fost întărit şi mai mult în aceasta intenție a sa în urma primirei făcute esca­drei în România şi în urma invitării pe care a primit-o vice-amiralul Hildebrandt, eroul de la Taku, din partea Regelui Româ­niei. Insă ministru-preşedinte Karavelov, se dice, că ar fi rugat telegrafie pe prin­cipe, să nu se ducă la Varna. Esplicaţia acestei rugăminţi o găsim în gelosia gu­vernului bulgar, care voiesce să arate opi­niei publice, că vizitele rusesci nu sunt fă­cute numai în onoarea principelui, după cum se afirmase, ci în onoarea ţării şi a naţiunei şi că prin urmare aceste cuvinte trebuiau primite de către representantul guvernu­lui. De altă parte se asigură, că în cercu­rile curţii era de mai dinainte hotărit, ca principele să nu mărgă de astă-dată la Varna. Se stie, că nici representantul ru­sesc din Sofia, Bakmetiev, nu s’a dus acolo, şeful stației, care după plecarea trenului părăsi peronul, își ascuția urechile. Daniei nu-i scăpa acest lucru, dar cu toate acestea ea rămase indiferentă. In tim­pul, când se sui în trăsură şi se aşecta pe pernele puţin elastice ale jilţului, aucjt pe vizitiu cerând informaţiuni dela ’cameracjii săi asupra drumului. „Nu te soli orienta?“ îl întreba ea „Ba da! Eu m’am întors de curând dela armată şi când ai fost absent trei ani, uşor se întâmplă să uiţi câte ceva. Fi­ţi însă liniştită, am să vă duc după cum doriţi“. „Este departe ?“ „Mi­ se pare, că nu e departe. Adevă­rat, că n’am fost încă nici­odată acolo, dar nu cred, să ţină drumul mai mult de o oră“. Dama soia, că la ţară, când se vor­­besce de o oră, trebui se înţelegi tot­deuna două ore; ea consultă aşa­dar încă odată charta clubului turiştilor. După­ ce trăsura a mers o bucată Înainte pe şosaua cea largă, coti pe un drum lateral, şi pe urmă pe al doilea şi pe al treilea, pă­trunzând tot mai adânc în regiunea isolată. „Cunosci d-ta castelul?“ întrebă dama. „Ca copil fusei odată acolo cu bu­nica, care spăla rufele pentru stăpânii cas­­telului“. „Ei trebue să fie acuma bătrâni?“ „Ei erau deja atunci bătrâni. Acuma, mi­ se pare, că nu mai locuesce nimeni acolo“. „De­sigur, tocmai din causa acesta este castelul de venerare. E frumos?“ „Castelul ?“ „Da“. „Ce privesce mărimea, ar putea încăpa un regiment într’însul. Dacă este frumos, acesta e cestie de gust. Mie ml a intrat odată acolo o grozavă frică în oase, din causa cânilor. Stăpânii erau doi domni şi o damă şi fiă­care din ei avea câte un câne, care mânca cu ei la masă; tot un domn şi un câne, un domn şi un câne şi apoi o damă şi un câne. In timpul, când bunica stătea de vorbă cu cameriera, eu umblam prin castel şi ajunsei­ şi în sala de mâncare, unde era adunată societatea la prând împreună cu cei trei câni, fie­care cu labele pe masă. Intrarea mea le displăcu fără îndoială, căci în proximul moment fui încunjurat de cele trei bestii, or stăpânii îi strigau din răsputeri înapoi, or eu suie­­ram de frică cât mă ținea gura. D-voastre puteți să înțelegeți, că în asemenea îm­prejurări, castelul nu mi­ s’a părut prea frumos“. Dama surîdea şi cât­va timp nu mai zise nimic, apoi relua: „Eşti sigur, că acesta-i drumul cel adevărat?“ „Da, da, eu nu mă pot rătăci. Cel mult dacă vom ocoli puţin, dar de rătăcit nu ne vom­ rătăci“. „Una dintre condiţii, îndepărtarea se potriveşte“ cugeta dama, „acuma să ve­dem cum stăm cu restul. Peste o lună aici totul va fi înverzit şi înfrunzit; cu puţină fantasiă îţi poţi închipui, că te găsesc­ la capătul lumei“. „Etă că suntem aici!“ esclama de­odată birjarul. Fiind­că nu se vedea însă nimica, dama întreba: „Unde suntem?“ „Pe drumul cel adevărat, acuma îl recunosc“. In adevăr nu trecură nici Zece nai­­nute şi se vedea deja vîrful unei porţi ză­brelite, unde se termina o aleă lungă, la capătul căreia se vedea un edificiu înegrit, a cărui colore ruginie contrasta plăcut cu verdele teilor şi a liliecilor. „Acesta-i castelul ?“ „Da“. „Dar mai este pănă acolo o jumătate de chilometru şi cât vezi cu ochii, nu se zăresce nici un suflet de om !“ Birjarul se dădu jos şi cerceta zăvo­rul, dar nu se găsi nici încuietoare, nici vr’un clopoțel. „Poate mai are vr’o intrare?“ observa el în fine. „Așa cred şi eu. Ia mai caută!“ Vizitiul se îndepărta, or dama rămase în trăsură şi esamina poarta, la care îi bătu la ochi o emblemă curiosă, aplicată la cei doi stâlpi, ce o împrejmuiau şi din carî unul purta o bufniţă, or celalalt un porum­bel. Intr’aceea din partea adversă se apro­pia un bărbat şi dama se hotărî numai de­cât să-i cară informaţii ; după­ ce s’a apro­piat mai tare însă, văzendu-i figura aro­gantă, renunţa la planul său. Nici domnul nu trada intenţia de a începe vr’o conver­saţia, când de-odată unul dintre cai, spă­­riindu-se făcu o săritură, la care dama ţipa, or domnul sări şi apuca calul de frîu. „Mulțumesc“, Zise dama. Străinul saluta, ridicându-şi pălăria. „Ah, mă rog, acesta este castelul So­­ragna ?* GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 170.­ 1901. * „Prindeţi pe Jidan!“ Braşov, 13 Aug. (31 Iulie v.) a. c. In afacerea Evreului Sigmund Singer din Arad, care este învinuit de locuitorii din „Valea Morilor­­“ (pe Tocile), că a avut intenţiunea de-a răpi pe copilul de 41/2 ani Vasile Constantin, nu s’a ivit pănă ac­i la amiatî nici un moment nou. Intre martorii ascultaţi la poliţi, încă în decursul de ore a fost şi un servi­tor dela primărie, cu numele Andreas Zell. Acesta a depus, că a întâlnit pe Evreul Singer în strada numită „Valea Morilor“ secţiunea A, în care se întră din Prund şi pe unde omul trebue să mai meargă o bucată prin secţiunea B, pănă la secţiunea C, unde s’a întâmplat faptul. Evreul l’ar fi întrebat, pe unde duce dru­mul la pădure? Pe când vorbia cu acesta, Zeii să-l fi făcut atent, că niste copii, ce se aflau în apropiere, strigau după el: „Ji­­danule!“ Singer să fi răspuns: „Nu-mi pasă, mă pot înjura, cât ori vre, căcî nu sunt Jidan“. E semnificativ, că, după cum am ară­tat în numărul nostru de eri. Singer la prima ascultare a depus, că a întâlnit pe acest „funcţionar“ (cum îl numia el) „cu chipiu“ aproape de gară, încă înainte de-a traversa suburbiul Blumăna spre a trece în centrul oraşului, cripend, că l-a întrebat de drumul, ce duce în pădure. Cerendu-i-se Evreului să spună, de ce s’a grăbit a merge în pădure când avea la disposiţiă timp aşa de puţin,—deore-ce după Zisa lui, era ho­­tărît să plece cu trenul de 11 a. m. m­ai departe la Predeal, — a răspuns, că este un amator al naturei şi că scie să umble iute, încât pentru certificatul de trecere, pe care nu-l avea, susţine, că rudele lui de la Brăila, unde pretinde a ave un frate zugrav, i-au mijlocit în urma cererei sale trimiterea unui certificat, pe care avea să-l găsască la Predeal. Evreul Singer e vorbăreţ, isteţ şi foarte şiret, le întorce şi le supesce toate de mi­nune, aşa că nici-odată nu spii cum stai cu el şi ce să-i poţi crede şi ce nu. Orî-ce contrazicere i-ai dovedi-o, nu-l atinge de loc, şi-ţi replică cu sânge rece: „Poate am greşit!“ Intre cele multe afirmate de el — de-a „greşit“, ori de n’a greşit — merită atenţiune afirmarea, că apropiindu-se de locul cu pricina, a întâlnit pe drum câţi­va copii, între 6—10 ani, pe cari i-a întrebat, pe unde duce drumul la pădure? El Z'ce, că copiii nu i-au dat nici un răspuns. Că l’ar fi insultat nu afirmă. Adresarea Evreului cătră aceşti 4—5 copii ni se pare de remarcat pentru urmă­torul motiv : AZI după amiazi, un locuitor din Şcheia (de pe Tocile), a venit în Redacţia nostră şi ni-a comunicat, că după cum a aflat el, la doi din acei copii, — şi cari ambii sunt copiii unui negustor din Scheiă, al cărui nume îl refăcem, pănă­ ce vom avea o informaţiune directă — Singer li-ar fi oferit o coronă, dacă unul din ei ar voi să-l conducă în pădurea unde se frig fleici la escursiune (Poiana). Se lăţise faima în popor, că a oferit o corona micului Vesile, ceea­ ce însă nu s’a adeverit şi nu avea nici un înţeles. Au mai fost ascultate la poliţie, afară de Sorica Bidu, şi celelalte trei soţe ale ei, cari au dat alarma de pe cristă, strigând : „Prindeţi pe Jidan! Grijiţi de copii!“ Aceste sunt: văduva Eufrosina Tiloc, mun­­citoare cu Ziua, văd. Paraschiva Frişcu, ase­menea lucrătore cu Ziua­ şi slujnica Ana Domokos. Toate acestea au depus în acelaşi fel ca Sorica Biciu, că au auzit mai mulţi băieţi strigând şi atunci au întrerupt munca lor, s’au uitat spre „Valea Morilor“ şi au văzut pe Jidan, la porta casei Nr. 15 a lui Gh. Constantin, „cum a luat de mână pe copilaşul Vasile ş­i plecându-se s’a uitat în ochii lui“. A mai depus şi mama copilului, Maria Gh. Constantin, că ea în diminaţa cailei de e­l a fost împreună cu bărbatul său la poli­­ţie în urma unei citaţiuni. Intorcându-se spre casă pe la 10 ore, a auzit cu groză, că un Jidan a voit să fure pe Vasile al ei. Ea a cerut să se facă cercetare penală con­tra Evreului şi să se pedepsească. * Atâta e tot, ce se spie pănă în mo­mentul de față. La Evreu s’au găsit numai nisce scri­sori cu adresele de: Sigmund Singer, însă nici un act în regulă, din care să se potă constata identitatea lui. El este şi va re­­mâna arestat la poliţiă, pănă-ce se va putea constata identitatea persoanei și se va lua o decisiune pe basa cercetării. AZi înainte de amiazi, medicul ora­șului Dr. Nussbacher l-a supus unei visita­­țiuni şi a constatat numai nisce contusiuni uşore la corp, și la osul frontal două le­­siuni, asemenea uşore. *

Next