Gazeta Transilvaniei, decembrie 1903 (Anul 66, nr. 267-288)

1903-12-04 / nr. 269

REDACŢIUNEA, Administraţiunea şi Tipografia Braşov, piaţa mare nr. 30. Scrisori nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit. INSERATE se primesc la Administrative în Braşov şi la următorele BIROURI de ANUNŢURI: In Viena: la M. Dukes Nachf., Nux. Augenfeld & Emerio Lea­ner., Heinrich Schalek, A. Op­­pelik Nachf., Anton Oppelik. In Budapesta la A. Y. Gold­berger, Ekstein Bemat, Iuliu Leopold (VIL Erzsébet-körut). PREŢUL INSERŢIUNILOR : o se­rie garmond pe o colonă 10 bani pentru o publicare. Pu­blicări mai dese după tarifă și învoială. — RECLAME pe pagina 3-a o seria 20 bani ANUL LXVI. „gazetar iese în fie­care îi. Abonamente pentru Austro-Ungaria Pe un an 24 cor., pe sase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rli de Duminecă 4 cor. pe an. Pentru Mânia şi străinătate. Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rli de Duminecă 8 fr. pe an. Se prenumeră la tote ofi­­ciele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa mare, Târgul Inului Nr. 30, Stagiu I.: Pe un an 20 cor., pe şese luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă: Pe un an 24 cor., pe şese luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un esem­­plar 10 bani. — Atât abona­mentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte. Nr. 289. Braşov, Joi 4 (17) Decemvrie. 1903. Certa dualistă. (st) Diferenţele, ce s’au ivit în­tre corpurile legislative cis­e şi translatiane şi-au găsit din nou un echou chilele acestea în interpelaţia din camera seniorilor din Austria şi răspunsul dat asupra acestei inter­pelaţii de cătră ministrul-preşedinte Dr. Koerber, or la un interval scurt în discuţia, ce s’a urmat pe tema­­aceasta în camera ungară şi în declaraţiunile ministrului-preşedinte­­-: Şungar, ţ­iarul „N. Fr. Pr.“ despre care se scie, că este în măsură egală inspirat atât de guvernul cislai­an, cât şi de cel translatian, în prim-­­ articolul ultimului seu număr dă es­­presiune mirării sale, cum de opo­­ziţia ungară a fost atât de viu atinsă de declaraţiunile prinţului Windischgraetz, care se abţine cu multă moderaţiune şi înţelepciune de a atinge orî­ce susceptibilitate constituţională sau referitoare la in­dependenţa Ungariei. Intrega discuţie, ce s’a urmat în camera ungară, dice numitul or­gan, este stăpânită de ideia fixă, că în Austria ar esista un guvern, o camarilă, un partid său vr’o altă putere, în sfîrşit, care n’are altă problemă mai urgentă de resolvat, de cât a da pactului cu Ungaria o interpretaţie centralistă cu gânduri reservate relativ la independența Ungariei. In Austria toate partidele, inclu­siv cel al prinţului Windischgraetz, sunt animate de un singur gând, anume, ca să nu se discute chestiu­nile de drept public referitor la pact, şi la drepturile Monarchului în ches­tiunile armatei, ci să rămână pactul aşa cum a fost şi cum s’a interpre­tat timp de trei-deci şi cinci de ani de tote guvernele. Dăcă însuşi Kossuth s’a vădut îndemnat a declara, că partidul seu a obţinut succese, despre cari îna­inte de asta cu câţî­ va anî nici n’ar fi îndrăsnit să viseze, atunci în ade­văr este de neînţeles, cum de opo­­siţia vede arăşi dintr’odată stafia ca­marilei ? Dar’ însuşi textul legei ungare constată destul de lămurit, că legă­tura Ungariei cu ţările austriace este întemeiată pe sancţiunea pragmatică, care pe de-o parte garantăză posesiu­nea unitară a ţărilor şi provinciilor aparţinătore monarchiei, or pe de altă parte autonomia şi indepen­denţa legislativă şi administrativă a Ungariei. Din aceste două idei fundamen­tale, cari formează temelia sancţiu­­nei pragmatice, cine e de vină, dăcă în tot decursul discuţiunilor, ce se urmază de un an aproape, nu se are în vedere, decât cea din urmă? In direcţia acesta s’a urmat dis­cuţia şi în ultima şedinţă a camerei ungare şi ceea­ ce este mai curios, că pe când Polonyi protestăză în gura mare împotriva ori cărui ames­tec necompetent din partea Austriei în afacerile Ungariei, el într’o resu­­flare cere sdrobirea hegemoniei ger­mane în Austria şi recomandă Ma­ghiarilor să se alieze cu Cehii, ui­tând că o asemenea alianţă nu s’ar pute încheia fără concursul prinţu­lui Windischgrătz. Fata vienesă apreciând discursul contelui Tisza, relevăză urbanitatea, cu care s’a esprimat de astă-dată faţă cu colegul său austriac, precum şi faptul, că Tisza a confirmat în partea esenţială răspunsul ce l-a dat Koerber la interpelaţia din camera seniorilor. Contele Tisza, a d­is, ca şi Koerber, că reformele în armată nu sunt încă fapte îndeplinite, ci ele se află numai în stadiul pregătirei şi a adaugat numai atâta, că spe­reza, că tot ce s’a promis în numele Coroanei se va realisa. Intre cei doi miniştri-preşedinţi s’a stabilit deci o armonie, care este cu“ atât mai remarcabilă, cu cât se soia, că mai ’nainte divergenţele între denşii erau însemnate. Numai atâta concesiune a făcut Tisza dis­­posiţiei ce stăpânia camera, că şi el a admis existenţa unui curent, care ar­ară să interpreteze pactul de la 1867 în sens centralist, după cum se poate conclude însă din cu­vintele lui, curentul acesta l’a con­statat a fi la interpelanţii din ca­mera seniorilor şi nu la guvernul austriac. Timpul va arăta însă, deci ar­monia aceasta, ce se crede restabilită între cele două guverne nu este poate decât o apariție efemeră, pe care evenimentele de mână o vor spul­bera din nou. FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ Surmenajul. (Articol pedagogic.) (Urmare.) 4) întocmirea planului de învăţământ în şcolele elementare, ar trebui să se facă aşa, ca transiţia şi legătura cu şcolele medii să fie mai strînsă şi mai firescă. Actualul plan de învăţământ al şcolelor elementare a fost inspirat de dorinţa ideală, ca acei fii ai poporului, cari nu-şî pot continua studiile, să se alăgă pentru viaţa practică cu un fel de cultură gene­rală în miniatura. Idealul e la tot caşul frumos, dar esperienţa ne dovedesce, că în majoritatea caşurilor rămâne tot ideal, mai ales dăcă luăm în considerare acele şcoli de pe sate, în cari concentrându-se la un loc 6 cursuri (6 anî de şcălă), ele­vii sunt grâmădiţî cu toţii într’un singur local de şcolă sub conducerea unui sin­gur învăţător. Că ce spor se poate face într’o ast­fel de şcălă — cu fătă conscien­­ţiositatea şi munca titanică a învăţătoru­lui — îşi poate imagina ori şi cine. Pentru fie­care curs abia se ajunge pe di câte 1/2 sau 3/4 de oră. Mai subtrage de aici timpul, ce-l întrebuinţeză zilnic învăţăto­rul pentru disciplinare! Unde mai pui, că începând de prin Aprilie, abia mai vede copil prin şcolă, d­e evident, că se pierd pe an aproape 5 luni de învăţătură. Ce spor, ce disciplină şi ce igienă se face într’o ast­fel de scolă, se vede de regulă în prima clasă a şcolelor medii, unde elevii veniţi din provincie se dis­ting în majoritate prin faţa lor veştedă şi ofilită, neorientare chiar şi în chestiile cele mai elementare, neastîmpăr nervos şi fire vecinie distrată. Nu cunoscinţe sistematice să li­ se dea elevilor începători din clasele ele­mentare. Cultura generală, ce a fost con­templată de actualul sistem de învăţământ, şi aşa arare­orî se realizăză, şi copiii ţă­ranilor noştri, după absolvarea claselor ele­mentare, rar mai rămân aci pe lângă plug şi pe lângă vite. Cu toţii dau năvală asupra scălei; toţi lăcomesc la domnie şi sărăcie lucie. De aici apoi cea mai nouă calamitate socială: proletariatul intelectual. Trebue schimbat planul de învăţă­mânt şi ast­fel întocmit, ca să servăscă de un fel de triptă introductivă pentru ins­trucţiunea şcolelor medii. Mititeii ar trebui învăţaţi înainte de toate să scie, cum se înveţe. Copiii nu sciu cum să înveţe, nu se sciu prepara, aceasta e plângerea, cu care te întâmpină ori­ce profesor, care cărcă să-şi dea seama de căuşele puţinului progres, ce se face în prinele clase ale şcolelor medii. Firesc e că nu sciu, fiind­că n’au fost obicinuiţi la aşa ceva deja de jos, de la fundament, din clasele elementare. Aici nu li­ s’a dat posibilitatea pentru aşa ceva. Principiul concentraţiunei ar trebui aplicat mai cu ligăre în şcolele elemen­tare. S’ar putea contrage d­­e­ obiecte de învăţământ, ca istoria, geografia şi istoria naturală, cărora le-ar servi ca substrat cartea de cetire ast­fel întocmită, ca să îmbrăţişeze într’o formă acomodată tote cele 3 ramuri de învăţământ. Bucăţile de cetire nu numai s’ar ceti şi s’ar supune analisei gramaticale, ci s’ar şi învăţa. Ast­fel din instrucţiunea elementară s’ar de­­lătura un însemnat balast, de regulă su­perfluit, inutil şi îngreunător pentru elevi. Procesul de apercepţiune trebue sim­plificat şi uşurat. Materialul redus la mi­nimul necesar trebue presentat într’o haină interesantă şi atrăgătore. Condiţiu­­nea elementară a sporului în învăţământ­­ e ca elevul să înveţe cu plăcere. Trebue se i­ se deştepte elevului interesul pentru materialul propus, pentru­ ca ast­fel pu­­tându-şî concentra fără atenţiunea, proce­sul apercepţiunei să se îndeplinăscă cu temeia. Fără atenţiune orî­ce învăţământ devine ilusoriu. Problema atenţiunei e problema esenţială şi decisivă în învăţă­mânt. Aici zace secretul instrucţiunei, pe care îl scie de altmintrelea orî­ce peda­gog, care a răsfoit un manual de peda­gogie. Practica însă stă departe de teorie. Tocmai în direcţiunea dedării elevilor la atenţiune nu se stărue în­deajuns în cla­sele elementare. Elevul atent în scolă, — n’are tre­buinţă de nici o preparaţiune acasă. In parantesă ,zis, orî­ce lecţie nouă pentru casă o consider de un balast superfluu, de care ar pută fi dispensaţi cel puţin elevii mai mici. Elevul neatent în scălă, ori­cât s’ar trudi acasă, cu manualul în mână, nu poate ajunge la nici un resultat. Cel mai preţios capital, ce-i poate aduce elevul din clasele elementare în Delegaţiunile austro-ungare s’au constituit erî. Delegaţiunea ungară şî-a ales de preşedinte pe contele Szapăry, vice-presiderit Coloman Szell. Szapáry fiind bolnav, şedinţa de constituire a fost pre­­sidată de Coloman Szell. Care din doi se cadă?­In urma certelor şi neînţelegerilor dintre Koerber şi Tisza în cestiunea armatei, se vorbesce cu siguranţă în cercurile politice, că său Tisza său Koerber va fi demisionat. „Bud. Hírlap11 spune, că în partidul liberal gu­vernamental e generală convingerea, că situaţia a devenit ărăşî fărte gravă şi cri­tică. Chiar dăcă ar fi demisionat Koerber — dice numitul Ilrat — Tisza încă va eşi grav rănit din lupta aceasta. Prinţul Win­dischgraetz şi soţi au întinse legături cu Curtea, încât cu siguranţă s’ar crea un puternic curent contra lui Tisza. Contele Tisza a fost primit erî în audienţă la Maj. Sa. Deputatul A. Vlad şi „Libertatea“. ii. S’a cătrănit rău „Libertatea“ de la Orăştie din causa constatării, ce a făcut po diarul nostru, că într’un articol al „Tribu­nei Poporului“, unde era vorba de poli­tica Saşilor, se punea în vedere, că şi de­putatul Dobrei cu presumptivii lui soţi vor călca pe urmele deputaţilor saşi şi vor întră în partidul lui Tisza. Ori dără n’a scris aşa „Tribuna Po­porului“ ? Poftiţi şi recetiţi pasagiu! ce l’am citat în numărul „Gazetei“ de la 2 (15) Dec. a. c. şi vă veţi convinge, că acesta și numai aceasta a voit să aib­ă foaia de la Arad, scriind că deputatul Vlad a venit în ajutorul lui Tisza, condamnând obstrucția, și că, „deci în dietă­ ar fi un grup de Români, aceştia şi altfel ar putea da ajutor lui Tisza“... „Libertatea“, care ne acusă de „rău­tate’, poate să fie de părere, că noi nu­mai cu rea intenţiune am dat acăstă in­terpretare pasagiului din „Tribuna Popo­rului“. Decă este aşa, n’avem decât să apelăm la judecata imparţială a cetitori­lor noştri, să judece ei, dăcă este ori nu aşa, având în vedere, că articolul din ces­­tiune al fătei dela Arad face elogiurile cele mai mari Saşilor pentru­ că au intrat în partidul lui Tisza, zicând: „Saşii au înţeles bine situaţia“. Intr’aceea le putem servi amabililor, cavalerescilor şi generoşilor scribi de la „Libertatea“ şi cu altă dovadă mai preg­nantă, citând aici interpretarea ce a dat-o „Voinţa Naţională“ de peste munţi ace­­luiaş articol de situaţiune al „Tribunei Poporului“. Nădăjduim, că cei de la „Liber­tatea“ nu vor respinge mărturia numitu­lui chiar, care, credem, le-a dat destule do­vedi de­ o extremă bunăvoinţă în aprecia­­rea atitudinei politice a lor şi a deputatu­lui lor şi că, prin urmare, se vor feri cel puţin a-i insinua, că ar fi scris ce a scris numai din răutate. Etă cum „Voinţa Naţională“ a înţe­les articolul fetei din Arad, — scriind in

Next