Gazeta Transilvaniei, martie 1904 (Anul 67, nr. 48-70)

1904-03-02 / nr. 48

Pagina 2. Matusevici, care au eșit în largul mărei în noaptea de 10 Martie (27 Februarie), au întâlnit torpilarele inimice urmate de crucișătore. A urmat o luptă viuă, în de­cursul căreia torpilorul „Vlastny“ asvîr­­lind o torpilă, a făcut se se scufunde un torpilor japones. La reîntorcere torpilorul „Steregutsi“, comandat de locotenentul Sergeew, a fost avariat, lăsându-l fără ma­şină, şi începu să se scufunde. Cele­lalte 5 torpilore reîntrară în port la orele 8 dimineţa. Când situaţiunea torpilorului „Ste­­regutsi“ păru evidentă, am arborat pavi­lionul meu pe „Nowik“ şi însoţit de cru­cişătorul „Bojan“, m’am dus în ajutorul torpilorului în primejdie. Cinci crucişătore inimice ne despărţia de „Steregutsi“ şi tot­odată se apropia de noi o escadră ini­mică. N'am putut scăpa torpilorul primej­duit. El s’a scufundat. O parte din echi­­pagiu a fost făcut prisonier, or cea­lalta parte s’a înecat. Pe vasele, cari au luat parte în atacul de noapte, a fost grav ră­nit un ofițer, or 3 în mod uşor. Numărul soldaţilor răniţi seu ucişi este de 18. La 9 ore diminaţa, 14 vase de răs­­boiu inimice, adunate în faţa oraşului Port-Arthur, au început bombardarea, care a durat pănă la ora l d. a. S’a calculat, că inimicul a asvîrlit 154 proiectile de 12 policari. Avariile vaselor noastre sunt ne­însemnate, ast­fel, că ele în tot momen­tul sunt gata de luptă. Perderile noastre sunt: 1 ofiţer uşor rănit, 1 soldat ucis şi 4 răniți. Focul bateriilor noastre au silit pe inimic să se retragă și de la început se vedea, că bombardarea nu va avea efect. Echipagiile vaselor noastre au mani­festat semne vădite de nouragiu. In ate­liere nu s’a întrerupt munca, deși aproape de vase cădeau proiectile. Se raporteaza că s-au zărit avarii importante pe cruci­șătorul japones „Tagasago“, cari însă nu se pot precisa la o distanță de 50 ca­bluri. Câte­va proiectile au fost aruncate la o distanță de 12 chim. Comandantul din Port-Arthur rapor­teaza amănuntele următoire: Când inimicul deschise focul, bateriile noastre ripostară. Şase din vasele inimice s’au ascuns după capul Liaotisan de unde au deschis focul contra fortăreţei. Bombardarea a încetat la ora V/A după amiazi. Inimicul a aruncat 200 pro­iectile. Un obuz al unei baterii a prici­nuit seriose stricăciuni unui crucişător japones. Tunurile au operat cu cea mai mare exactitate. Se mai raporteaza : O granată a es­­plodat în apropiere de casa advocatului Sidorsky, care dimpreună cu soţia sa au murit îndată. La gară două vagoane au fost stricate. Avem aici o vechiă regulă ortogra­fică a limbei române, introdusă încă de S i n c­a i la a. 1804'), şi care a fost adop­tată şi de ’Societatea academică română în a. 1867. In limba română nu numai vocalele dar şi consonantele au diferite modula­­ţiunî. Nu trebue aşa­dar să se confunde şi cu j din terminaţiunea unor cuvinte noue, cum sunt: colegiu, cortegiu, avantagiu, manegiu şi altele, pe care dacă le întrebuinţăm, va trebui să le scriem cu gi, (gin), or nu cu j: colej, cortej, etc. „8. Sonurile ui şi u, se vor scrie tot­­„de­ una cu ş şi ţ, adecă s şi t însemnate „cu sedilă francesă. „ Pentru sonul x se admit două scrieri. „Acolo unde flecţiunea română i-l arată „ca provenind dintr'un d, se va scrie cu „d; asemenea acolo unde se arată d, fie şi „din cuvintele primite în limba română ca „neologisme; în cele­lalte caşuri se va scrie „cu z. „De esemplu: creciî, verefi, deu, „di o a­, însă: zi­mb­esc, zălog, lucrez, „botezat.“ înlocuirea sunetelor in, u, şi a cu literele ş, ţ, d subsemnate cu sedile, a fost introdusă în ortografia română încă de Petru Maior în Lexiconul publicat la Buda în a. 1825* 2­3). Densul scria: au dl, ra , d ' a - di i, Deu, ţâra, şed, şepte, etc. Din punct de vedere al ortografiei şi al gramaticei, sunetul şi nu formază o literă deosebită alfabetică, ci este numai o sim­plă nuanţă a lui s, care de regulă, când urmeaza după densa un i, seu un e cu i latent, un ce, ci, ori un te, ti, se pro­nunţă ca ş. De esemplu: ascuns, as­cunşi, s e d, în loc de s i e d (lat. s e d e o), românesce, românesc!, scire, aş­tern (ad-sterno), şterg (ex­tergo), uşă (ostia), veşmânt, în loc de vestimânt (vestimentum), lăudaşi (laudasti), i­­seşi (dixisti). Italienii încă au sunetul acesta, pe care însă dânşii î-l scriu cu SC. D. eş: us­cir­e, rom.­e şi r­e. De altmintrelea întrebuințarea lui ş cu sedilă este numai o simplă ușurare pentru cei, carî învăță să citeascu. Pentru toți cel­alalțî sedilă este de prisos, și am pute într’o sistemă ortogra­fică întemeiată pe regulele gramaticale să ne lipsim de aceasta formă neestetică, înlocuind pe s cu simplu s *). *) Epistola Ge­orgii de Sin­kai ad spect. et clariss virum Ioannem de Lipszky, Budae, 1804, pag. 8. In casu, quo scribendum esset gr, KH, vel re,rh, scribatur che, chi et ghe, ghi more Italorum. 2) Lexicon v­a­l­a­c­h­i­c­o -l­a­t­i­n­o-h­u­n­­garico-germanicum, Budae, 1825, p. 103. I), 4 sicut Latinomia z, ac Cyrillicum X, S, s si­­cut Hungaricum s, Germanicum sch, Cyrillicum uj, et ItaliliCum s ante ce, c­, T, ţ sicut Latinorum t ante i sequente post­i vocali, et sicut Hungari­­cum tz, Germanicum X, ac Cyrillicum lt. 3) Cestiunea, dacă literele d, t, s, sunt a se scrie în anumite caşuri cu sedile, ori nu, se des­­bătuse şi în sînul Societăţii academice la anul 1869. Noi reproducem aici următoriul estras din discu­­ţiunile urmate în aceasta privinţă, precum şi reso­­luţiunea, ce s’a votat: „Urméaza desbaterea asupra proiectului co­­­misiunii . . . Obiectul discuţiunii este : dacă să se „admită măcar în mod provisoriu cedilele „la literile d, t, s, când aceste au sunetul acciden­tale de d, ţ, ş, D-l H e l i a d e din punctul de ve­ndere al derivaţiunii şi al clasicului fiu este pentru „admiterea cedilelor, de­o­cam­dată, însă ar vrea „a le lepăda numai la finalele substantivelor, adjec­­„tivelor și verbelor, când d, t, s, sunt urmate de „i, în toate cele-l’alte locuri le-ar mai conservă „încă pentru a evita confusiunea în pronunția­­„țiune; cu toate aceste va vota cu majoritatea „pentru suprimarea lor. ... D-l Massimo nu „admite cedilele, pentru­ că sunt contra ge­­„niului, contra raţiunii limbei române, „şi cam­ de altmintrelea nu ar ajuta întru nimica „regulării fonetismului, dacă ar încurca deriva­­„ţiunea şi etimologismul . . . D-l S­­­o­n admite în „totul reflesiunile şi logica m­emorabilă a d-lui „Massimo. Nu este partisan călduros al semnelor „dise cedile. . . . Cu toate aceste se preocupă de „idea, că lipsa unor asemenea semne ar aduce o „mare greutate şi confusiune în sistem a învăţă­­­m­ântului primari­e, consideraţiune demnă „de a atrage atenţiunea unui corp doct ca Socie­tatea academică. . . . D-l B a b e s i u susţine pă­­­rerea d-lui Heliade pentru admiterea cedilelor în h­e asuri de necesitate... D-l Hodosiu: Vom urma însă modul de scriere al Academiei şi vom conserva pe ş, pănă când cu timpul vom ajunge cu toţii la convingerea, că semnele prea multe puse de­asupra şi de de­suptul literelor latine dau nu numai un aspect neestetic, dar tot­o­dată şi neromanic limbei noastre. In limba română litera t, urmând un i, seu un e cu i latent, capătă sunetul de la (ţ). D. e.: ţie (tibi), avut, avuţi, a­­vuţie, ţară, în loc de tiera (terra), termure (terminus). Sunetul z, în limba română este nu­mai o alteraţiune a lui d, sub influenţa retroactivă a lui i şi e. Latinii cel vechi încă nu avuse pe z. Autorii romani introduseră acesta literă numai în timpul lui August, împrumu­­tând-o pentru sunetul de dz, sen­s.4) „La Români“, scrie Petru Maior, „sunetul z, se reduce tot-de-una la s, seu „la d subnotat, de­oare­ce sunetul acesta „din cuvintele românesc­ î-l aflăm în limba „latină scris tot-de-una seu cu s, seu cu „d. Așa d. e.: seru (pronunță zeru) La­­„tiniî diceau serum, fii cere (pronunță „zicere) la Latini die ere. Stând ast­fel „lucrurile orî­ cine poate vedea, că litera z „se poate elimină, şi cu timpul va trebui „să se elimineze din ortografia română, „fiind­că în limba română nu esistă nici „un cuvânt, pe care Latinii să-l fi espri­­„mat cu z, or în cuvintele grecesc! dânşii „întrebuinţați pentru z, sau pe s, seu „pe dV) După regulele ortografice stabilite de Academia română sunetul z se va scrie cu d: a) când el derivă din d, în marginile etimologiei române, D. e.: v­a n fi a r e (vând), eredimen­t (cred); b) unde sunetul z se arată a fi din d, fie în cuvinte de origine latină, cum sunt: dei(deus), fii (dies), die (dico), de ce (decem­), rafiă (radius), fie în neo­logisme, d. e.: (jiariu, (jiarist (de la di). Preţuind limba română ca cel mai scump tesaur, ce ne-a rămas de la stră­moşi, va trebui tot ast­fel să preţuim şi să respectăm în scriere legile ei istorice, şi să facem cât mai puţină întrebuinţare de o literă, care nu aparţine sistemei la­tine, care ne este cu totul superfluă, mai ales când avem pentru acelaşi sunet şi litera d. (Va urma.) Literatură şi sciinţă. Sistema ortografică a limbei române de Nic. Densuşianu. (Urmare.) „6. Sonul JK se va scrie tot de una cu j.“ In limba latină consonanta j era tot­­de­una urmată de o vocală.'1 Vom scrie aşa­dar: jale, jură­mânt, judecată, etc. Când însă la începutul cuvintelor, după sunetul j, cum se aude în vorbire, urmăză o consonantă, atunci avem numai o simplă nuanţă a lui ş, şi va fi mai co­rect a se scrie cu ş. De exemplu: sder, sghiab (ital, scabbiato) în loc de jder, jghiab, etc. „7. Sonurile h şi y se vor scrie cu c „şi g înainte de e şi i şi cu d­ şi qi „înaintea celor­lalte vocale. Când însă li­berele c şi d au să sune k şi r înaintea „vocalelor e şi i, se vor scrie cu ch gh­„Vom scr­ie d­ar: cine, ginere, *c­ep­ă, géna, ciaslov, ciocârlia, „ciută, giam, Giurgiu, cheie, un­­„chiu, ghem, ghindă, etc.“ GAZETA TRANSILVANIEI Nr. 48.—1904. Instalarea noului fispan. Brașov, 11 Martie n. Eră încă unele momente mai remar­cabile de la instalare. Revin puţin la vor­birile din congregaţie. Cel dintâiu, care a luat cuvîntul după discursul-program al fişpanului, a fost d-l Iuliu Moór, care a vorbit din partea Ma­ghiarilor. D-l Moór spune, că a luat cu plăcere asupra sa sarcina de a saluta pe noul fiş­pan, mai ales fiind­că persoana d-sale îi inspiră încredere. Doresce d-lui Jişpan, ca în hotărârile ce are să le ia în guvernarea comitatului, în­totdeauna să urmeze inspirațiunea ini­­mei şi conscienţei sale şi nici­odată al­tor inspirațiunî. Apoi continuă : „Dacă, ilustre domnule, nu veți as­culta, decât de aceasta voce, atunci privind împrejur în mijlocul nostru, îndată vă veți convinge, că n’ațî venit între oamen t­rei. Vă veți convinge, că acest oraș și comi­tat, ale căror nume faima­raa de atâtea ori le-a purtat pe aripele sale, atât în privința administrației, ce se află în mâni escelente, „R­o­manu, Ionescu, Caragiani şi Bar­i­­„ţ­i­­ vorbesc contra admiterii cedilelor. . . Discu­­­ţiunea se închide. . . . D-l Laurianu e ftee, că „în­cât pentru D-lui nu află cedilele de trebuinţă, „a fost însă preocupat pentru publicul ce­nti­toriu. . . Se face apelul nominal . . . Preșe­dintele anunță suprimarea cedilelor la „d, t, s, cu 10 contra 2 voturi (Annalele Societa­­­tei academice. Seria I. Tom. I. 1867, p. 212—246). *) A se vedea mai sus punctul 4. 5) Lexicon valachico-latino -hun­­garico-germanicum. Budae, 1825, pag. 241. — Tot ast­fel Cipariu admite pe z numai pentru cuvintele românesci de origine grecescă şi pentru cuvintele străine (Gramatica limbei române, Bucuresci, 1869, p. 146.) cât şi în privinţa vieţii sociale, a spiritu­lui de jertfă şi a susceptibilităţei pentru tot ce e bun şi frumos, cu drept cuvânt se poate clasifica în rîndul oraşelor şi comi­tatelor model. „Vă veţi convinge că populaţia ce e drept se împarte în trei limbi şi că se deosebesce în sentimente, concepţiunî şi instiinţe, dar pururea se unesce in iubirea de patrie şi în respectarea legilor şi nu este nimeni între noi pe teritoriul acestui oraş şi comitat, care ar vrea altceva, decât desvoltarea liberă a individualităţii sale de rassă şi consolidarea ei în cadrul legilor *) spre fericirea oraşului şi comitatului şi spre gloria patriei noastre comune ungare. „Ilustre Domnule! 24 de ani am pe­trecut în acest oraş în mijlocul naţionali­tăţilor. Şi anii, ce au sburat şi care mî-au dus partea mai bună a vieţii mele, mî-au hărăzit în schimb învăţătura, că trebue se ne apropiem de fraţii noştri de­ altă limbă cu inimă simţitore, cu iubirea caldă şi cu voinţa inexorabilă de a face dreptate şi trebue să privim la inştinţele lor cu ochi curaţi şi nepreocupaţi şi nu cu ochi vecinic bănuitori, pentru ca să punem în valoare camera ce se află întrânşii spre binele patriei comune ungare“ ). Mai departe ,zice, că nu se ’ndoesce, că d-l Jişpan înaintea căruia nu sunt ne­cunoscute aceste raporturi, cu tactul şi înţelepciunea ce îl caracteriseza veţi găsi căile şi m­ijloacele spre a conserva şi pe mai departe pacea şi concordia în sînul poporaţiunei comitatului. D-l Moór spune apoi, că a lăsat la urmă a vorbi despre Maghiari. Aceştia nu doresc ca fişpanul să-i împărtăşescă de favoruri deosebite, numai pentru­ că după sânge îi sunt mai apropiaţi. Doresc numai ca prin guvernare înţeleptă, să le dea pu­tinţa a lucra pentru neamul şi patria lor maghiară nesupăraţi. După I. Moor a vorbit advocatul Adam din partea Saşilor, care după ce a arătat că conaţionalii săi, deşi au întrat în partidul guvernului, nu vor renunţa nici­odată la păstrarea limbei şi culturei lor germane, a accentuat de repeţite ori, că Saşii nu voiesc să fie maghiarizaţi. * * * La recepţiunea diferitelor deputaţiunî merită a fi remarcat, că deputaţiunei bi­sericii evang. săsesc­ conduse de pres­biterul Dr. Fr. Obert. Dr. Székely a răs­puns, că acestă biserică e menită aici a purta rolul conducător şi şi-a reamintit cu plăcere timpul, când dânsul (fişpanul) a fost elev al gimnasiului ev. săsesc de aici. Deputaţiunei comunităţii israelite a răs­puns fişpanul, că pe cât cunosce pe Evreii maghiari, ei sunt buni patrioţi şi va spri­­jini inştiinţele lor. Deputaţiunii corpora­­ţiunilor şi funcţionarilor comitatului, con­dusă de d-l vicespan, fişpanul a răspuns între altele, că ar trebui să îngrijască, ca în consfătuirile lor să se abţină de a face ori­ce politică. Cunosce posiţia grea a corpului funcţionarilor şi o va sprijini în totă privinţa. Deputaţiunii conduse de primarul oraşului Fr. Hiemesch i-a cus, că trebue să se facă tot posibilul, ca Braşovul cu posiţia sa favorabilă să atragă cât mai mult pe streini în timpul de vară. * * * La banchetul, ce l’a dat noul fispan cu aceasta ocasiune, a fost reservat în program, de cătră comitetul aranjator co­­mitatens, fie­căruia din cele trei limbi protocolare ale comitatului câte un toast. Vorbirea germană a ținut’o dechantul ev. săs. d. Franz Herfurth, cea maghiară Dr. Vajna Gabor, or preotul din Satulungul Săcelelor, d-l Romul Verzea, a rostit în limba română următorul toast, care a fost singura vorbire română la aceasta masă: Ilustre Domnule Prefect! Frumosă sărbare şi mare bucurie e zliua de astăzi pentru mulţi dintre cei de faţă şi pentru mult popor din acest comitat. Pentru noi însă, pentru Români, cei mai vechi băştinaşi ai acestui colţ de ţară, serbarea şi bucuria zilei de astăzi este încă în tainele viitorului. Prea am fost şi suntem năcăjiţi, prea am avut multe decepţii de întâmpinat. 1) Sublimăm aceste cuvinte şi le luăm cu plăcere la cunoscinţă, ca nouă profesiune a d-lui Moór, care altă­dată nu vorbea aşa. — Red. 2) „Br­assoi Lapok“ de la 10 Martie a. c.

Next