Gazeta Transilvaniei, august 1904 (Anul 67, nr. 169-192)

1904-08-05 / nr. 172

VEDACŢIUNEA, I Administraţiunea şi Tipomf la Braşov, piaţa mare nr. 30. Scrisori nefrancate nu s© primesc. Manuscripte nu se retrimit. INSERATE se primesc la Administraţiune în Braşov şi la urmatoarele BIROURI de ANUNŢURI: In Vlena: la M. Dukes Nachf., Nnx. Augenfeld & Emeric Lea­ner., Heinrich Schalek, A. Op-Eelik Nachf., Anton Oppelik. a Budapesta la A. V. Gold­berger, Ekstein Bernat, Iuliu Leopold (­VTI Erzsebet-körút). PREŢUL INSERTIUNILOR : o se­­rie garmond pe o colona 10 bani pentru o publicare. Pu­blicări mai dese după tarifă și învoială. — RECLAME pe pagina 3-a o seriă 20 bani Nr. 172. ANUL LXVII. „gazeta» iese în fie­care iji. Abonamente pentru Austr­o-Ungaria Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rlI de Duminecă 4 cor. pe an. Peatm România şi străinătate. Pe an an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rll de Dumb­eci 8 fr. pe an. Se prenumeră la tote ofi­­ciele poştale din intru şi din afară şi la d-mi colectori. Abonamentul pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa mare, Târgul Inului Nr. 30, Stagiu I.­ Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă. Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 8 cor. — Un esem­­plar 10 bani. — Atât abona­mentele cât şi inserţiunile, sunt a se plăti înainte. Braşov, Joi 5 (18) August. 1904. Ungurii la St. Louis. In St. Louis, America de nord, unde tocmai acuma cu ocasiunea esposiţiunei universale e întrunit un imens public din toate continentele lumei, se va tine în curend confe­­renta interparlamentară. Intre­­depu­­tatii diferitelor țerî din Europa, cari s’au decis a lua parte la aceasta con­ferenția, cu toate că drumul este lung și anevoios, se află și de astă dată un num­ăr considerabil de Maghiari în frunte cu contele Apponyi şi au plecat deja, aproape în acelaşi timp în care au pornit la St. Louis şi mem­bri parlamentului român, cari vor representa, deşi de astă-dată într’un num­ăr forte modest, grupul parla­mentar român la conferenţa amin­tită internaţională. Cetitorii noştri îşi vor aduce aminte de interesantele discusiuni, ce au avut loc înainte cu mai mulţi ani la conferenţele­­de pace între membri clubului parlamentar un­gar şi aceia ai clubului român în cestiunea naţională. Pănă pe vremile acelea Maghia­rii nu arătau mult interes pentru sfătuirile conferenţelor interparla­mentare. De atunci înse au început se ia parte la ele în num­er tot mai mare. La Bruxella s’a fost pus în fruntea lor contele Apponyi, care ca bun orator şi cunoscător al limbei francese se simţea chemat a com­bate părerile, ce se lăţiseră despre purtarea despotică a Maghiarilor faţă cu popoarele dinăuntrul Unga­riei, păreri, ce din nenorocire se conformau stării adevărate a lucru­rilor. Apponyi cu ai săi îşi propu­seră a împiedeca ori­ce discusiune în conferenţa, ce putea să atingă stările interiore din Ungaria, de altă parte venise cu nouă propuneri pen­tru pacea universală şi nu se poate nega, că cu oratoria sa ajunse a se face remarcabil înaintea distinsului public interparlamentar. Cu regret trebue să observăm la locul acesta, că zelul ce l-au des­făşurat la început deputaţii din ca­mera României spre a face să se valoreze influenţa grupului parlamen­tar român, a scăczut par’­că în mă­sura, în care grupul maghiar al lui Apponyi se opintea mai mult să a­­tragă atenţiunea asuprăsa. De rândul acesta Apponyi a ţi­nut în deosebi să nu lipsăscă dintre cei ce au plecat la St. Louis. Se fricea, că el cu soţii săi vor avă es­­cepţionala misiune de a studia la faţa locului raporturile Maghiarilor emigraţi în America. Era natural ca cei iniţiaţi în in­teresele şovinismului apostolilor un­guri pentru aşa­­fisa pace universală să bănuiască, că parlamentarii de sub conducerea lui Apponyi au în gând inaugurarea vre­unei organisaţii în America pentru sprijinirea politi­cei de maghiarisare din patrie. Pentru a preveni unor astfel de bănuieli, de eltmintrelea foarte lo­gice, contele Apponyi într’o convor­bire, ce a avut’o c’un redactor de la „Pesti Napló“, a aflat de bine a declara, că în primul rând el merge în America ca membru al conferen­­ţei interparlamentare şi numai după aceea el cu soţii săi va proceda la studiul raporturilor Maghiarilor în America. A mai adaus, că nu­­ vine în minte nici lui, nici condeputaţilor săi de a aduce pe Maghiarii ameri­cani în contrast cu datoriile lor ce­tăţenesc­ americane. Vrut s a se c­ică, că nu se gân­desc a organisa acolo o filială a „Maghiariei“ de acasă? Nu stim. Ni s’ar pără însă cu totul ridicul şi absurd, de cumva parlamentarii maghiari, cari au ple­cat la St Louis, ar crede, că cu Ma­ghiarii din America ar pută să umble ca cu conaţionalii lor preocupaţi şi rătăciţi de acasă şi să-i amăgăscă cu idei şi planuri deşerte, utopice. S’a făcut înainte cu câţi­va ani o încercare de a băga curentul şovi­­nist şi între foştii supuşi unguri din America, dar încercarea a făcut un fiasco atât de cumplit, încât nu s’a mai cutezat nimeni de atunci a­lese intrigi de aceste mare patrie. Fiind că vulpei, i-au devenit prin urmare strugurii acri în America, Apponyi mai asigură, că orî-cât de mult ar preţui simpatiile Maghiari­lor în America, totuşi speră, că aceste vor rămână în limitele trase de sensibilitatea poporului american. Să poftăscă deputaţii maghiari să studieze situaţiunea Maghiarilor, a Slovacilor, a Românilor ş. a. emi­graţi în America de nord, căci fără aşa se vor convinge, ce va se culcă, adevărata libertate şi egală îndrep­tăţire şi de ce fie­care cetăţăn, ori de ce naţionalitate ar fi, se simte acolo fericit şi mândru a se declara şi mărturisi ca cetăţăn liber ame­rican. Acolo vor vedèa fâlfăind tri­colorul maghiar lângă cel român şi slovac, şi deasupra drapelul înstelat american. « In America poliţia n’are che­marea a forma patrioţi, ci numai a-i apără de omenii răi. FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ Ştefan-cel-Mare, Mihail Viteazul şi Mitropolia Ardealului.^­ ­. Astăzi poporul român de pretutindeni îşi armintesce de Ştefan cel Mare, Domn al Moldovei, ocrotitor şi mândrie a Ro­­mânimii din timpurile sale şi din tote tim­purile. In câte locuri de pe pământul ro­mânesc n’a călcat ostea sa biruitoare mai întotdeuna, şi neînfrântă în suflet totde­­una păstrând astfel simburele biruinţelor viitoare! Dar el n’a fost numai un răsboinic, şi încă mai puţin un luptător împotriva ori­cui, numai de dragul încăierărilor vi­teze. Dacă astăzi Românii văd aceasta culme mai presus decât toate culmile celelalte, dacă-şi înfăţişăză pe Ştefan străbunul ca pe marele împărat din basme, acesta e pentru socoteala lui bună și cuminte. Fie­rul săbiei lui a fost ca fierul plugului, care spintecă pământul numai ca se redosea. Din brazda trasă de densul au răsărit așe­­dăminte, cari n’au pierit, ci se țin pănă astădî, unele schimbate, desăvârşite cu vremile.* * * Pe Românii din Ardeal domnia lui Ştefan îi priveste de-a dreptul. El a fost, în adevăr, acela care li-a dat singurul mij­loc de înţelegere, de recunoscere între sine, pe care-l puteau avea: Biserica. Ei nu mai aveau nobilime, căci prin biserica preotului latin ea trecuse în castelele dom­nilor unguri şi la Curtea Regelui. Ei n’a­­veau dreptăţi — aşa se diceau privilegiile odinidră — şi, decă te uiţi cu cât de pu­ţină nepărtinire, bieţii oamen! n’aveau nici dreptate. Ei n’aveau, ca Saşii, cetăţi, ei n’aveau meşteşuguri, cară de negoţ, bani strînşi. In cele mai multe părţi n’aveau nici pământ, şi ajunseseră a fi şerbi acolo unde domniseră odinidră. Sărmanii omeni. Dar pentru omenii forte sărmani este, ca o mângâiere din urmă, nădejdea la Dumnezeu. Şi pe Dumnezeu cei umili îl văd numai prin acei cari vorbesc, din chemare, despre dânsul. O cântare de preot în uşa altarului li­ se pare solie ve­nită, atunci şi anume pentru dânşii, din ceriu, şi un Scaun de Vlădică, fie şi un biet Scaun aspru, tăiat cu ciocanul din piatră, înfăţişază în ochii lor tronul Dumnedeirii, care păstoresce, judecă şi răsplătesce. Să-şî aibă un Vlădică — acesta putea se fie cea mai mare şi mai sfântă dorinţă a Românilor de peste munţi. Pănă la Ştefan cel Mare drăce epis­­copi se pomenesc în părţile ardelene. Când loan Corvinul din Umiedora, fiul de ţăran român loan al lui Voicu, că­ruia toţi Răsăritenii îi diceau lancu-Vodă, vădând în el ca un archanghel al Creşti­nătăţii luptătore, când deci loan Corvinul stătea sub zidurile Belgradului, atacat de marele Sultan Mohamed al II-lea la 1456, un preot care-şi dicea Vlădică, umbla prin Ardeal. El se nuraia loan de Capha. Capha e Caffa, capitala Crimeii genovese. In Caffa erau mulţi Răsăriteni, dar numai Armeni şi Greci. Români se întîmpină nu­mai ca ostaşi, şi în timpuri mai tâcdiî. Grecii din Caffa n’aveau episcop, dar pen­tru dânşii stăteau acolo de sigur popi şi protopopi. Caffa era în legături de negoţ talinice cu Moldova, şi mulţi locuitori din Caffa mergeau pănă la Suceava, unde în 1456 domnea Petru Aron, care a închinat ţara Turcilor. De­sigur prin Moldova a venit clericul loan din Caffa în Ardeal. El nu stătea aicî nicăirî, neavând casă, nicî mănăstire, unde să se oplosescă. Stră­­bătea satele, mormăind grecesce şi bla­goslovind. Ţăranii îi diceau, firesce, Vlă­dica. Deca voim să avem o închipuire a­­devărată despre el, să ne gândim la ves­titul Visarion Sarai, care la începutul vea­cului al XVIII-lea, a străbătut Ardealul apusean, în sunetul clopotelor şi sub fîl­­făitul prapurelor, chemând la luptă îm­potriva Unirii cu Roma. Ajutorul lui loan Corvinul în lupta cu Turcii era călugărul franciscan, făcă­tor de minuni şi sfinţit după morte, loan din Capistrano, în părţile Neapolei. Acesta îndemna pe Corvin, care era catolic şi bun catolic, să stîrpască schisma „grecesca“ din Ungaria. loan de Caffa fu prins, toc­mai precum Visarion mai târziu a fost prins de Austriac­, dar, în loc să fie luat pe furiş de sub ochii celor ce credeau în menirea lui sfântă, Ioan trebui să se ducă la Roma, spre a se îndreptăţi şi a învăţa ce este adevărata credinţă creştină. Aici se încheie rostul lui, cunoscându-l, vom #) Din broşura „Ştefan-cel-Mare şi Mihai­ Viteazul ca întemeietorii bisericei Românilor din Ardeal“ de N. Iorga, ce a apărut zilele aceste în Bucurescî, în editura institutului grafic „Minerva“ Strada Regală 6. (Preţul 50 bani). Braşov, 4 August v. Sesiunea parlamentului engles a fost închisă printr’un discurs al tronului, care esprimă părerea de râu în privinţa răsboiului din Extremul Orient şi relevă, că guvernul va sprijini pe toţi supuşii englesî, cari se menţin în marginile unei stricte neutralităţi. Discursul tronului con­stată tot­odată, că relaţiunile Angliei cu tote celelalte puteri continuă de a fi sa­tisfăcătore şi face apoi alusiune la trata­tele de arbitragiu încheiate cu Franţa, Italia, Spania şi Germania. La sfîrşit dis­cursul mai menţionază, că proiectul de reorganisare al jandarmeriei din Mace­donia promite să aibă un resultat satis­făcător. Situația in Polonia rusăscă. După scriî sosite la Berlin, situațiunea în Po­lonia rusesca e critică. In Lodz mii de omeni sunt fără muncă. Intr’o pădure apropiată a fost o ciocnire între o sută de muncitori și două sute Cazaci. Cazacii au fost siliţi să se retragă. Trei-tiecî de oamen! au fost oroprîţî. Poliţia rusâscă e incapabilă, a afla pe autorii manifestelor revoluţionare. O manifestaţiune a poporului bur. Din Londra se scrie: Cu permisiu­nea lordului Millner s’au eshuraat trupu­rile Burilor, căduţî la Burghersdorf şi s’au depus într’un mormânt comun în cimiti­rul oraşului. Permisiunea acordată de gu­vernul engles a fost făcută pendentă de nisce condiţiunî, cari însă nu s’au obser­vat. înmormântarea, care era să decurgă în cea mai mare tăcere, a fost o mani­­festaţiune naţională impunatore a poporu­lui bur, care a venit în număr mare din tote părţile Transvaalului şi a statului Oranje. Generalul Botha a ţinut un discurs emoţionant, fricând între altele: „Noi,sun­tem Buri, trebue să rămânem Buri şi n’a­­vem voie să ne facem Englesh“. Cu acastă ocasiune s’au împărţit numerose cărţi poş­tale comemorative, pe cari erau imprimate următoarele cuvinte: „Adu-ţî aminte, Doamne cum ne merge, privesce ruşinea noistră! Moştenirea noistră a cădut în mâinie stră­inilor, cr casele noistre în râunile Uitlan­­derilor. Corona a cădut de pe capul nos­tru. Vai de noi, că am păcătuit aşa de greu“.

Next