Gazeta Transilvaniei, august 1904 (Anul 67, nr. 169-192)
1904-08-05 / nr. 172
VEDACŢIUNEA, I Administraţiunea şi Tipomf la Braşov, piaţa mare nr. 30. Scrisori nefrancate nu s© primesc. Manuscripte nu se retrimit. INSERATE se primesc la Administraţiune în Braşov şi la urmatoarele BIROURI de ANUNŢURI: In Vlena: la M. Dukes Nachf., Nnx. Augenfeld & Emeric Leaner., Heinrich Schalek, A. Op-Eelik Nachf., Anton Oppelik. a Budapesta la A. V. Goldberger, Ekstein Bernat, Iuliu Leopold (VTI Erzsebet-körút). PREŢUL INSERTIUNILOR : o serie garmond pe o colona 10 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă și învoială. — RECLAME pe pagina 3-a o seriă 20 bani Nr. 172. ANUL LXVII. „gazeta» iese în fiecare iji. Abonamente pentru Austro-Ungaria Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rlI de Duminecă 4 cor. pe an. Peatm România şi străinătate. Pe an an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rll de Dumbeci 8 fr. pe an. Se prenumeră la tote oficiele poştale din intru şi din afară şi la d-mi colectori. Abonamentul pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa mare, Târgul Inului Nr. 30, Stagiu I. Pe un an 20 cor., pe şase luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă. Pe un an 24 cor., pe şase luni 12 cor., pe trei luni 8 cor. — Un esemplar 10 bani. — Atât abonamentele cât şi inserţiunile, sunt a se plăti înainte. Braşov, Joi 5 (18) August. 1904. Ungurii la St. Louis. In St. Louis, America de nord, unde tocmai acuma cu ocasiunea esposiţiunei universale e întrunit un imens public din toate continentele lumei, se va tine în curend conferenta interparlamentară. Intredeputatii diferitelor țerî din Europa, cari s’au decis a lua parte la aceasta conferenția, cu toate că drumul este lung și anevoios, se află și de astă dată un număr considerabil de Maghiari în frunte cu contele Apponyi şi au plecat deja, aproape în acelaşi timp în care au pornit la St. Louis şi membri parlamentului român, cari vor representa, deşi de astă-dată într’un număr forte modest, grupul parlamentar român la conferenţa amintită internaţională. Cetitorii noştri îşi vor aduce aminte de interesantele discusiuni, ce au avut loc înainte cu mai mulţi ani la conferenţelede pace între membri clubului parlamentar ungar şi aceia ai clubului român în cestiunea naţională. Pănă pe vremile acelea Maghiarii nu arătau mult interes pentru sfătuirile conferenţelor interparlamentare. De atunci înse au început se ia parte la ele în numer tot mai mare. La Bruxella s’a fost pus în fruntea lor contele Apponyi, care ca bun orator şi cunoscător al limbei francese se simţea chemat a combate părerile, ce se lăţiseră despre purtarea despotică a Maghiarilor faţă cu popoarele dinăuntrul Ungariei, păreri, ce din nenorocire se conformau stării adevărate a lucrurilor. Apponyi cu ai săi îşi propuseră a împiedeca orice discusiune în conferenţa, ce putea să atingă stările interiore din Ungaria, de altă parte venise cu nouă propuneri pentru pacea universală şi nu se poate nega, că cu oratoria sa ajunse a se face remarcabil înaintea distinsului public interparlamentar. Cu regret trebue să observăm la locul acesta, că zelul ce l-au desfăşurat la început deputaţii din camera României spre a face să se valoreze influenţa grupului parlamentar român, a scăczut par’că în măsura, în care grupul maghiar al lui Apponyi se opintea mai mult să atragă atenţiunea asuprăsa. De rândul acesta Apponyi a ţinut în deosebi să nu lipsăscă dintre cei ce au plecat la St. Louis. Se fricea, că el cu soţii săi vor avă escepţionala misiune de a studia la faţa locului raporturile Maghiarilor emigraţi în America. Era natural ca cei iniţiaţi în interesele şovinismului apostolilor unguri pentru aşafisa pace universală să bănuiască, că parlamentarii de sub conducerea lui Apponyi au în gând inaugurarea vreunei organisaţii în America pentru sprijinirea politicei de maghiarisare din patrie. Pentru a preveni unor astfel de bănuieli, de eltmintrelea foarte logice, contele Apponyi într’o convorbire, ce a avut’o c’un redactor de la „Pesti Napló“, a aflat de bine a declara, că în primul rând el merge în America ca membru al conferenţei interparlamentare şi numai după aceea el cu soţii săi va proceda la studiul raporturilor Maghiarilor în America. A mai adaus, că nu vine în minte nici lui, nici condeputaţilor săi de a aduce pe Maghiarii americani în contrast cu datoriile lor cetăţenesc americane. Vrut s a se cică, că nu se gândesc a organisa acolo o filială a „Maghiariei“ de acasă? Nu stim. Ni s’ar pără însă cu totul ridicul şi absurd, de cumva parlamentarii maghiari, cari au plecat la St Louis, ar crede, că cu Maghiarii din America ar pută să umble ca cu conaţionalii lor preocupaţi şi rătăciţi de acasă şi să-i amăgăscă cu idei şi planuri deşerte, utopice. S’a făcut înainte cu câţiva ani o încercare de a băga curentul şovinist şi între foştii supuşi unguri din America, dar încercarea a făcut un fiasco atât de cumplit, încât nu s’a mai cutezat nimeni de atunci alese intrigi de aceste mare patrie. Fiind că vulpei, i-au devenit prin urmare strugurii acri în America, Apponyi mai asigură, că orî-cât de mult ar preţui simpatiile Maghiarilor în America, totuşi speră, că aceste vor rămână în limitele trase de sensibilitatea poporului american. Să poftăscă deputaţii maghiari să studieze situaţiunea Maghiarilor, a Slovacilor, a Românilor ş. a. emigraţi în America de nord, căci fără aşa se vor convinge, ce va se culcă, adevărata libertate şi egală îndreptăţire şi de ce fiecare cetăţăn, ori de ce naţionalitate ar fi, se simte acolo fericit şi mândru a se declara şi mărturisi ca cetăţăn liber american. Acolo vor vedèa fâlfăind tricolorul maghiar lângă cel român şi slovac, şi deasupra drapelul înstelat american. « In America poliţia n’are chemarea a forma patrioţi, ci numai a-i apără de omenii răi. FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ Ştefan-cel-Mare, Mihail Viteazul şi Mitropolia Ardealului.^ . Astăzi poporul român de pretutindeni îşi armintesce de Ştefan cel Mare, Domn al Moldovei, ocrotitor şi mândrie a Românimii din timpurile sale şi din tote timpurile. In câte locuri de pe pământul românesc n’a călcat ostea sa biruitoare mai întotdeuna, şi neînfrântă în suflet totdeuna păstrând astfel simburele biruinţelor viitoare! Dar el n’a fost numai un răsboinic, şi încă mai puţin un luptător împotriva oricui, numai de dragul încăierărilor viteze. Dacă astăzi Românii văd aceasta culme mai presus decât toate culmile celelalte, dacă-şi înfăţişăză pe Ştefan străbunul ca pe marele împărat din basme, acesta e pentru socoteala lui bună și cuminte. Fierul săbiei lui a fost ca fierul plugului, care spintecă pământul numai ca se redosea. Din brazda trasă de densul au răsărit aședăminte, cari n’au pierit, ci se țin pănă astădî, unele schimbate, desăvârşite cu vremile.* * * Pe Românii din Ardeal domnia lui Ştefan îi priveste de-a dreptul. El a fost, în adevăr, acela care li-a dat singurul mijloc de înţelegere, de recunoscere între sine, pe care-l puteau avea: Biserica. Ei nu mai aveau nobilime, căci prin biserica preotului latin ea trecuse în castelele domnilor unguri şi la Curtea Regelui. Ei n’aveau dreptăţi — aşa se diceau privilegiile odinidră — şi, decă te uiţi cu cât de puţină nepărtinire, bieţii oamen! n’aveau nici dreptate. Ei n’aveau, ca Saşii, cetăţi, ei n’aveau meşteşuguri, cară de negoţ, bani strînşi. In cele mai multe părţi n’aveau nici pământ, şi ajunseseră a fi şerbi acolo unde domniseră odinidră. Sărmanii omeni. Dar pentru omenii forte sărmani este, ca o mângâiere din urmă, nădejdea la Dumnezeu. Şi pe Dumnezeu cei umili îl văd numai prin acei cari vorbesc, din chemare, despre dânsul. O cântare de preot în uşa altarului li se pare solie venită, atunci şi anume pentru dânşii, din ceriu, şi un Scaun de Vlădică, fie şi un biet Scaun aspru, tăiat cu ciocanul din piatră, înfăţişază în ochii lor tronul Dumnedeirii, care păstoresce, judecă şi răsplătesce. Să-şî aibă un Vlădică — acesta putea se fie cea mai mare şi mai sfântă dorinţă a Românilor de peste munţi. Pănă la Ştefan cel Mare drăce episcopi se pomenesc în părţile ardelene. Când loan Corvinul din Umiedora, fiul de ţăran român loan al lui Voicu, căruia toţi Răsăritenii îi diceau lancu-Vodă, vădând în el ca un archanghel al Creştinătăţii luptătore, când deci loan Corvinul stătea sub zidurile Belgradului, atacat de marele Sultan Mohamed al II-lea la 1456, un preot care-şi dicea Vlădică, umbla prin Ardeal. El se nuraia loan de Capha. Capha e Caffa, capitala Crimeii genovese. In Caffa erau mulţi Răsăriteni, dar numai Armeni şi Greci. Români se întîmpină numai ca ostaşi, şi în timpuri mai tâcdiî. Grecii din Caffa n’aveau episcop, dar pentru dânşii stăteau acolo de sigur popi şi protopopi. Caffa era în legături de negoţ talinice cu Moldova, şi mulţi locuitori din Caffa mergeau pănă la Suceava, unde în 1456 domnea Petru Aron, care a închinat ţara Turcilor. Desigur prin Moldova a venit clericul loan din Caffa în Ardeal. El nu stătea aicî nicăirî, neavând casă, nicî mănăstire, unde să se oplosescă. Străbătea satele, mormăind grecesce şi blagoslovind. Ţăranii îi diceau, firesce, Vlădica. Deca voim să avem o închipuire adevărată despre el, să ne gândim la vestitul Visarion Sarai, care la începutul veacului al XVIII-lea, a străbătut Ardealul apusean, în sunetul clopotelor şi sub fîlfăitul prapurelor, chemând la luptă împotriva Unirii cu Roma. Ajutorul lui loan Corvinul în lupta cu Turcii era călugărul franciscan, făcător de minuni şi sfinţit după morte, loan din Capistrano, în părţile Neapolei. Acesta îndemna pe Corvin, care era catolic şi bun catolic, să stîrpască schisma „grecesca“ din Ungaria. loan de Caffa fu prins, tocmai precum Visarion mai târziu a fost prins de Austriac, dar, în loc să fie luat pe furiş de sub ochii celor ce credeau în menirea lui sfântă, Ioan trebui să se ducă la Roma, spre a se îndreptăţi şi a învăţa ce este adevărata credinţă creştină. Aici se încheie rostul lui, cunoscându-l, vom #) Din broşura „Ştefan-cel-Mare şi Mihai Viteazul ca întemeietorii bisericei Românilor din Ardeal“ de N. Iorga, ce a apărut zilele aceste în Bucurescî, în editura institutului grafic „Minerva“ Strada Regală 6. (Preţul 50 bani). Braşov, 4 August v. Sesiunea parlamentului engles a fost închisă printr’un discurs al tronului, care esprimă părerea de râu în privinţa răsboiului din Extremul Orient şi relevă, că guvernul va sprijini pe toţi supuşii englesî, cari se menţin în marginile unei stricte neutralităţi. Discursul tronului constată totodată, că relaţiunile Angliei cu tote celelalte puteri continuă de a fi satisfăcătore şi face apoi alusiune la tratatele de arbitragiu încheiate cu Franţa, Italia, Spania şi Germania. La sfîrşit discursul mai menţionază, că proiectul de reorganisare al jandarmeriei din Macedonia promite să aibă un resultat satisfăcător. Situația in Polonia rusăscă. După scriî sosite la Berlin, situațiunea în Polonia rusesca e critică. In Lodz mii de omeni sunt fără muncă. Intr’o pădure apropiată a fost o ciocnire între o sută de muncitori și două sute Cazaci. Cazacii au fost siliţi să se retragă. Trei-tiecî de oamen! au fost oroprîţî. Poliţia rusâscă e incapabilă, a afla pe autorii manifestelor revoluţionare. O manifestaţiune a poporului bur. Din Londra se scrie: Cu permisiunea lordului Millner s’au eshuraat trupurile Burilor, căduţî la Burghersdorf şi s’au depus într’un mormânt comun în cimitirul oraşului. Permisiunea acordată de guvernul engles a fost făcută pendentă de nisce condiţiunî, cari însă nu s’au observat. înmormântarea, care era să decurgă în cea mai mare tăcere, a fost o manifestaţiune naţională impunatore a poporului bur, care a venit în număr mare din tote părţile Transvaalului şi a statului Oranje. Generalul Botha a ţinut un discurs emoţionant, fricând între altele: „Noi,suntem Buri, trebue să rămânem Buri şi n’avem voie să ne facem Englesh“. Cu acastă ocasiune s’au împărţit numerose cărţi poştale comemorative, pe cari erau imprimate următoarele cuvinte: „Adu-ţî aminte, Doamne cum ne merge, privesce ruşinea noistră! Moştenirea noistră a cădut în mâinie străinilor, cr casele noistre în râunile Uitlanderilor. Corona a cădut de pe capul nostru. Vai de noi, că am păcătuit aşa de greu“.