Gazeta Transilvaniei, decembrie 1907 (Anul 70, nr. 265-286)
1907-12-01 / nr. 265
Pagina 2. Unul din multele articole aprinse, ce s’au scris atunci, este şi cel de ţaţă. In urma agitaţiei necontenite şi pline de escese trecute cu vederea, spiritele erau deja în fierbere, în aşa măsură, încât astfel de producte puteau duce în cele din urmă la isbucnire. Procurorul analizează apoi pasaj de pasaj articolul incriminat. Unele părţi din el, ca acesta: »Toată grija şi truda guvernelor maghiare e numai maghiarizarea...« le referă la rassa maghiară. Espresiile ca »şovinişti fără conştiinţă« »patrioţi patentaţi« le găseşte agitatorice. Căci, rezonează procurorul, ele lovesc în guvernanţii maghiari, iar aceşti guvernanţi sunt reprezentanţii naţiunei (?) prin urmare atacul în definitiv tot în contra naţiunei este îndreptat! Agitaţiile de felul acesta (şi răspunsul la ele N. R.) au încordat relaţiile intre români şi maghiari, au făcut să încolţească ura în suflete, tocmai acuma când ar trebui să trăiască în pace amândouă neamurile. Se adresează cătră juraţi, ca şi cătră depozitarii puterii statului maghiar, cerându-le să caute bine la urmările păcătoase ale acestor agitaţii, şi să zdrobească cu verdictul ce vor da, pe vinovat ! Preşedintele dă apoi cuvântul apărătorului Dr. C. Mania. Discursul apărătorului Onorată curte cu juraţi! Dacă ar fi după scopul evident al d-lui procuror şi dacă a-şi lăsa onorata curte cu juraţi în labirintul sofistic, în care se pare a fi însăşi captivată, nu am contribui cu nimic la o judecată considenţioasă pentru căzul de faţă. Discursul d-lui procuror dovedeşte conceptul său lipsit de suflet şi de simţul just, din care purcede. Am stat de 40 ori ca apărător înaintea curţii cu juraţi şi am putut deci constata ideile eronate, ce se profesează de către onoraţii procurori. Când văd prin urmare acest fals dogmatism, debitat cu cinism consecvent, nu pot să nu-mi exprim părerea, că este ceva asemănător între dogmatismul politic sec al procurorilor din Ungaria şi între dogmatismul lui Robespierre, ce a pus coroana marei revoluţiuni franceze, prin decapitarea atâtor oameni nevinovaţi, cum o recunoaşte aceasta marele filosof Hippolit Taine. Viaţa noastră publică de azi din Ungaria, dacă juraţii nu s’ar şti emancipa de sub conceptele de stat ale procurorilor săi, ar ajunge pe povârnişul apucat în cel mai mare contrast cu spiritul timpului, ca adevărurile eterne ştienţifice, cu marea lege a evoluţiunei. O mare ideie încolţeşte azi în omenimea citită, ideea fraternităţii universale şi toţi cei ce se opun consecinţelor acestei sublime concepţiuni despre viaţă, vin în conflict cu cele mai mari interese omeneşti, vin în conflict cu condiţiunile de existenţă proprie şi în fine se prăbuşesc. Şi acum se vede î conceptul de stat al d-lui procuror. Cum corespunde el acestei desvoltări universale? După d-l procuror statul e scop în sine; el are dreptul a se folosi de orice mijloace spre ajungerea scopului său. Nu cumva dl procuror îşi închipueşte un stat chiar iară cetăţeni? Nu cumva d-l procuror nu apreciază pe esenţialul în întreaga instituire omenească, pe om? Căci numai aceea este adevărul despre stat, că el este reprezentantul extern, formatistic al colectivităţii intereselor cetăţenilor. Cetăţenii dau darea şi soldaţii. Regele numeşte miniştrii. Aşadară statul ca atare este numai înfăţişarea acestora şi e prin urmare nu cauză, nici scop, ci este numai o formă socială, ce se poate schimba după cum pretind raporturile cetăţenilor. Tot aşa absurd este dogma procurorilor noştri, că statul poate întrebuinţa orice mijloace. Aceasta afirmare este păcătoasă, căci ştiut este că statul şi politica numai de mijloace morale e permis să se folosească. Şi după cum d-voastră,d-lor juraţi, aţi arăta felul caracterului D-voastră, judecând pe acuzat fară a respecta moralitatea, tot aşa statul fără morală ar fi numai un complex de cetăţeni fără de caracter. Este clar evident că d-l procuror seduce ori vrea să se ducă pe alţii, în erori constatate prin ştiinţa şi prin conştiinţa fiecărui om matur la judecată şi cu simţiri necorupte omeneşti. Întâmplarea norocoasă a voit să am dovezi de o aşa superioară autoritate, înaintea cărora se poate pleca liniştit onorata curte cu juraţi. Numai cu 48 care înaintea vorbirei ce o ţin acum, a ţinut savantul maghiar, care ca savant are renumele său universal, A palid, o conferenţă la Budapesta, în care se pronunţă că (apărătorul ceteşte): Nu există o atare lege a ştiinţelor despre viaţă, care să fie contrară cu aceea, ce am cunoscut ca lege fundamentală a evoluţiunei, cu aceea, că evoluţiunea în tot locul este manifestarea gândirei naţionale* şi cum căo evoluţiune universală omenească fără tendenţe naţionale nu se poate, şi nu e de cultivat*. Aşa dară dacă cumva d-l procuror nu aroagă numai maghiarilor toate drepturile de existenţă, trebue să recunoască îndreptăţirea principiului naţional şi pentru Români chiar ca şi pentru Maghiari. Căci iată ce zice un alt ziar mare maghiar în numărul său de ieri »Pesti Hírlap« . (Apărătorul ceteşte.) »Ordinea naturală a lumei ar fi, ca hotarele politice să concadă cu cele ale limbei, — mai departe »se întind în lăuntrul hotarelor de stat ungureşti hotarele de limbă românească* şi într’adevăr, acest hotar se întinde chiar până dincolo de Oradea-mare. Iată, înjuraţi, adevărul, dacă e vorbasă împărţim lumina egală în toate colţurile acestui stat. Afară de aceasta şi Trci Românii avem dreptul să ne afirmăm aici chiar aşa ca Maghiarii, căci mulţi oameni mari istorici au fost neaoşi Români. Astfel stă scris pe mormântul lui loan Corvinul că Ioannes Huniadi ingenul Valachi Buti faim... Aşadară avem drepturile mari ale libertăţii, ca un popor ce se poate justifica spre aceasta cu figuri incomparabile ale istoriei puternmei şi ale patriei. Şi dacă scopul vă este pacea şi dreptatea, nu lăsaţi să vă inăbuşească glasul iubirei de adevăr, glasul conştiinţei morale şi imperativul caracterului, — aserţiunile sofistice ale d-lui procuror. El este reacţionar, modul lui de gândire este un anachronism, azi când toate sunt a se aprecia din punctul de vedere al devenirei în toate spre o viaţă mai perfectă, mai largă, mai liberă omenească. Aşadar, d-lor juraţi, lăsaţi deci să vă duc pe câteva clipe în lumea fericită a marilor adevăruri. Lăsaţi să între în sufletele D-Voastră din belşug puterea regeneratoare a acestor adevăruri, pe cari genii le-au descoperit şi oamenii cu inima la loc le recunosc şi le pun în viaţă. Nu uitaţi sfaturile nobile ale unui geniu cum e Björnsson, care n’are cauză să vă voiască răul. Şi acum voi trece în revistă şubreda concepţiune a acuzei încât se ocupă cu obiectivul acestui proces, cu articolul însuşi. Articolul încriminat începe cu cuvintele »merg orbiş înainte« şi se sfârşeşte cu apostrofarea directă şi ultimă a guvernului unguresc*. Guvernul şi adepţii ei merg prin urmare orbiş înainte cu politica lor de maghiarizare, a cărei scop final este despoiarea naţionalităţilor de limba lor şi maghiarizarea învăţământului popora . Iată cum judecă chestia chiar şi un maghiar, mai liber de prejudicii, maipuţin înfiorat de curentul egoist-şovinist da la modă, profesorul de la şcoalele reale din Timişoara, Kunfi Zsigmond, un distins sociolog. Acesta a scos de sub tipar, zileie trecute, o broşură despre »Mizerie instrucţiei noastre politice« în care face loc unui capitol întreg, unui mic şi sincer studiu asupra maghiarizării. Iată pasagiul cel mai marcant din acel capitol : (apărătorul ceteşte din original.) »Un profesor dela şcoala superioară maghiară dintr’un ţinut locuit de naţionalităţi, a făcut observaţia, că mai nainte, prinanii şaptezeci, şcolarii cari veneau din satele naţionalităţilor să formeze în şcoala superioară, nu prea ştiau ungureşte, dar în altă privinţă, cunoştinţele lor nu erau mai puţine decât ale oricărui copil trecut prin şcoala primară. Acuma în urmă însă, de când învăţarea limbei maghiare se impune tot cu mai multă sforţare în şcoaleie naţionalităţilor, elevii absolviţi de şcoaleie poporale nici acum nu ştiu ungureşte, dar în celelalte materii neştiinţa lor e mai mare decât a celorlalţi elevi, în medie. Va să zică progres nici într’o privinţă. »Astfel, acele tendinţe, cari urmăresc esploatarea şcoalei poporale ca pe o unealtă de maghiarizare, nu obţin nici un rezultat, în schimb însă dobândesc aite rezulte, ce se potrivesc de minune cu sistemul analizat mai în sus al instrucţiei poporale in Ungaria, pentru o foarte însemnată parte a poporaţiei din ţară, acele tendinţe sunt o absorbire a razelor, pe urma cărora se înteţeşte întunerecul neculturei şi al prostiei. Este sau nu este acesta scopul direct, pozivitatea faptului nu se poate contesta !« Tendinţa articolului incriminat este îndreptată contra sistemului de guvernare şi este vădită. Oricât ar suci înţelesul propoziţiilor d-l procuror tot mai mult î şi dă pe faţă lipsa de argumente rezonate. Eu presupun despre d-voastră, d-lor juraţi, că aveţi inteligenţa spre a înţelege acest articol, care vi s’a cetit în întregime într’o traducere autentică şi prin urmare nu vreau să vă mai plictisesc cu recitarea lui. Nu vreau să fac aici o critică exegetică, căci văd pe faţa d-voastră, ca având acum conştiinţa mai purificată deveniţi de acord cu mine. Atât mai adaug încă ca ştirea, pe care o citează d-l procuror din »Secolul« despre trimiterea cu forţa gendarmerească a copiilor români în şcoala maghiară — este adevărată. Aceasta s’a întâmplat într’o comună din ţinutul Sătmarului, aceasta o pot dovedi d-lui procuror la caz de lipsă. D-lor juraţi, să lăsaţi să stăpânească în d-voastră expresiunea conştiinţei înalte şi anume: iubirea adevărului, puterea rezonului ce urmează şi francheţa caracterului şi atunci ştiu că nu veţi judeca superficial sau preocupat despre onoarea şi libertatea unui om nevinovat. Cer achitarea inculpatului ! * Procurorul ia din nou cuvântul zicând cam următoarele: Susțin și acum că statul este un scop in sine (cnezei) căci dacă teza apărătorului ar fi adevărată, atunci ar urma ca statul să-și jertfească interesele sale de dragul unui individ (!) Concede că Ioan Huniadé a fost Român, precum concede că Kossuth e de origine slovacă şi Petöfi de origine sârbească. Aceştia au fost însă oameni la locul lor. Dacă ar fi şi acuzatul un Român ca Ioan Huniadé, atunci l’ar preamări şi nu i’ar acuza! Susţine şi mai departe că pressa românească înregistrează neadevăruri, ca să agite pe Români contra Maghiarilor. Concede că s’a întâmplat un caz izolat, în care au fost duşi copiii români cu gendarmii în şcoala maghiară, dar cazul acesta să nu se generaliseze, cum a făcut’o aceasta ziarul »Secolul«. In fine mai spune, că deşi nu s’a vizat în articol direct »naţionalitatea maghiară«, se ştie că »sub guvern maghiar« şi »şoviniştii maghiari« cetitorii foilor româneşti înţeleg »poporul maghiar« — prin urmare există delictul de agitaţie contra unei naţionalităţi. Apărătorul spune în duplică, că-i pare bine că procurorul a început să-i facă concesiuni și e convins, că dacă ar mai sta mult de vorbă cu dânsul, el (procurorul) ar recunoaște cu încetul toate adevărurile relevate în discursul de apărare. Prin replica sa procurorul, căutând să combată adevărurile suferate în discursul de apărare, se încurcă tot mai mult. Nu mai inzistă asupra acuzei, căci e de prisos. Onorata curte cu jurați a avut îndeajuns ocaziune să se convingă: pe a cui parte este adevărul. Cere din nou achitarea acuzatului. Acuzatul luând cuvântul analisează in limba sa maternă,articolul incriminat şi arată că nici un pasagiu nu conţine delictul, de care visează procurorul. (In unul de mâne vom aduce un estras mai lung din vorbirea acuzatului.) Terminându se pledoariile preşedintele, adresându-se cătră juraţi, resumează toate momentele mai principale din decursul pertractării şi le dă îndrumările de lipsă, cetind mai mulţi §% de lege. Juraţii se retrag, iar preşedintele suspendă şedinţa. După 20 minute se redeschide şedinţa. Preşedintele anunţă că juraţii au răspuns la întrebarea: “dacă acuzatul e vinovat de a fi aţâţat la ură o naţionalitate contra celeilalte, cu peste 7 voturi că , da. Procurorul cere pedepsirea acuzatului însă cere să se ia în considerare ca circumstanţe atenuante 1) că acuzatul n’a mai fost pedepsit, 2) că articolul conţine în măsură mai mică delictul agitaţiunei şi 3) că acuzatul, nefiind autorul articolului, ci redactorul responsabil al foaiei, în care s’a publicat articolul încriminat, este în grai mai îndepărtat vinovat. Apărătorul se alătură la aceste circumstanţe atenuante. Tribunalul se retrage, şi după o deliberare de 10 minute aduce sentinţa cunoscută : 5 zile închisoare de stat, 100 cor. amendă în bani (eventual alte cinci zile închisoare), 20 cor. cheltueli de proces şi publicarea sentinţei în »Gazeta Transilvaniei«. Procurorul şi apărătorul declară, că nu se vor folosi de remediul recursului de nulitate şi apărătorul renunţă la caşurile de nulitate anunţate. Pertractarea s’a finit la orele 12 din zi. dip. GAZETA TRANSILVANIEI Nr. 265.—1907. Din senatul ungar. In şedinţa de alaltăeri au senatului a fost primite proiectele lui Andrassy, numite »garanţii constituţionale«. Unul dintre senatori, I. Kautz, presidentul Academiei maghiare, aflase că, pe urma acestor proiecte, »comitatul este pus deasupra parlamentului«, şi nu i se cuvine aşa de mare autonomie, fiindcă îi »lipsesc acele sentimente etice«, pe care le presupune noua dispoziţie, iar garanţii constituţionale sânt prea deajuns : jurământul regal, parlamentul şi pressa. Dar, aceste cuvinte s’au spus ’în senat... »sanatorul invalizilor«, cum îi zice ştiinţa modernă. Un compromis între guvern şi opoziţie. „Dimineaţa« din Bucureşti află următoarele: In secţiile camerei, cu ocazia discuţiei legei tocmelilor agricole, s’a pus la cale o înţelegere între guvern şi opoziţie, pentru ca guvernul să renunţe la punctul de lege relativ la obligativitatea islazurilor comunale, cu condiţia ca membrii opoziţiei să-şi ia angajamentul moral ca să facă să înţeleagă pe marii proprietari, partizanii lor, ca să dea de bună voe terenul necesar pentru păşune. Gumn d-l Carp nu era prezent la această discuţie, d-nii Tache Ionescu şi Nicu Filipescu s’au însărcinat să aducă la cunoştinţă această propunere şi până ce vor avea adeziunea şefului, discuţia legei s’a suspendat. Deschiderea şi disolvarea dietei croate. Agram, 12 Dec. înfăţişarea oraşului este schimbată cu desăvârşire. Străzile sunt pline de oameni. Prăvăliile şi localurile publice închise. Pe case stindarde naţionale. Numărul pazei publice îndoit. Socialiştii ca şi creştinii sociali, au proclamat grevă generală. Au trecut pe dinaintea dietei în conducte demonstrative vreo 10.000 de oameni. In cameră, deputaţii, afară de ce 12 rămaşi în parlamentul din Budapesta, sunt cu toţii de faţă, înainte de a se deschide şedinţa, prezidentul Medakovici primeşte o delegaţie a socialiştilor, la care s-au alăturat studenţii şi mai mulţi deputaţi. Delegaţia, cere votul universal prin petiţia prezentată de deputatul Lerkovici. Prezidenţii laudă spiritul de disciplină al socialiştilor, spune că aderează întru toate la petiţia lor, căcidieta aceasta prin aceia se deosebeşte de dieta din Budapesta, că aci toate partidele sunt solidare în pretinderea sufragiului universal. Şedinţa este deschisă la oarele 11. Spiritele sunt foarte agitate. Banul apare însoţit numai de un funcţionar. Este în haină de stradă. Abia îl zăresc deputaţii, izbucneşte un sgomot asurzitor, în care vorbele aspre la adresa banului şi a lui Kossuth urmează una după alta: »Jos mercenarul! Daţi-l afară! Săi mulţumim lui Kossuth! Abzug Kossuth! — Cu deosebire vehement se poartă starcevicianii. La strigăte iau parte şi galeriile publicului. Presidentul schiţează scurt situaţia politică, numeşte imparlamentar noul guvern pentru a cărui ilegalităţii, croaţii vor purta luptă înverşunată în parlamentul comun. Dieta croată a fost convocată acum ca să protesteze în contra pragmaticei de serviciu, care vatămă constituţia Croatei. — Enunciaţiile presidentului sunt des întrerupte de starceviciani, cari nu sunt mulţumiţi cu acest ton »blând«. Se cetesc câteva propuneri de urgenţă de la diferite partide, cari cer sistarea ilegalităţilor şi crearea votului universal. Franck propune a se pune la discuţie decretul de numire al banului Rakodczay. Cere cuvânt banul, dar se iscă un sgomot şi o gălăgie, încât nu poate vorbi un sigur cuvânt. Deputaţii se apropie de el. Presidentul suspendă şedinţa. In pauză deputaţii fac imputări grave presidentului, de ce a dat cuvânt banului. După un sfert de ceas şedinţa se redeschide. Banul este acum în vestminte naţionale maghiare. Presidentul roagă pe notar să cetească autograful rugan, ce i-a predat banul în pauză. In autograf dieta este declarată de disolvată, in vreme ce notarul ceteşte sgomotul şi învălmăşala e aşa de grozavă, cât nu se poate auzi un singur cuvânt. Starcevicianii aleargă la prezident şi-i strigă: Justic nu ar fi făcut aşa! întâi trebuiau discutate proietele de urgenţă ! — Prezidentul suspendă iarăşi şedinţa.