Gazeta Transilvaniei, decembrie 1907 (Anul 70, nr. 265-286)

1907-12-01 / nr. 265

Pagina 2. Unul din multele articole aprinse, ce s’au scris atunci, este şi cel de ţaţă. In urma agitaţiei necontenite şi pline de escese trecute cu vederea, spiritele erau deja în fierbere, în aşa măsură, încât ast­fel de producte puteau duce în cele din urmă la isbucnire. Procurorul analizează apoi pasaj de pasaj articolul incriminat. Unele părţi din el, ca acesta: »Toată grija şi truda guver­nelor maghiare e numai maghiarizarea...« le referă la rassa maghiară. Espresiile ca »şovinişti fără conştiinţă« »patrioţi pa­tentaţi« le găseşte agitatorice. Căci, rezo­nează procurorul, ele lovesc în guvernan­ţii maghiari, iar aceşti guvernanţi sunt reprezentanţii naţiunei (?) prin urmare a­­tacul în definitiv tot în contra naţiunei este îndreptat! Agitaţiile de felul acesta (şi răspun­sul la ele N. R.) au încordat relaţiile in­tre români şi maghiari, au făcut să în­colţească ura în suflete, tocmai acuma când ar trebui să trăiască în pace amân­două neamurile. Se­ adresează cătră juraţi, ca şi cătră depozitarii puterii statului maghiar, cerân­­du-le să caute bine la urmările păcătoase ale acestor agitaţii, şi să zdrobească cu verdictul ce vor da, pe vinovat ! Preşedintele dă apoi cuvântul apără­torului Dr. C. Mania. Discursul apărătorului Onorată curte cu juraţi! Dacă ar fi după scopul evident al d-lui procuror şi dacă a-şi lăsa onorata curte cu juraţi în labirintul sofistic, în care se pare a fi însăşi captivată, nu am con­tribui cu nimic la o judecată consid­en­­ţioasă pentru căzul de faţă. Discursul d-lui procuror dovedeşte conceptul său lipsit de suflet şi de simţul just, din care purcede. Am stat de 40­ ori ca apărător înaintea curţii cu juraţi şi am putut deci constata ideile eronate, ce se profesează de către onoraţii procurori. Când văd prin urmare acest fals dogmatism, debitat cu cinism consecvent, nu pot să nu-mi exprim pă­rerea, că este ceva asemănător între dog­­matismul politic sec al procurorilor din Ungaria şi între dogmatismul lui Robes­pierre, ce a pus coroana marei revoluţiuni franceze, prin decapitarea atâtor oameni nevinovaţi, cum o recunoaşte aceasta ma­rele filosof Hippolit Taine. Viaţa noastră publică de azi din Un­garia, dacă juraţii nu s’ar şti emancipa de sub conceptele de stat ale procurorilor săi, ar ajunge pe povârnişul apucat în cel mai mare contrast cu spiritul timpului, ca ade­vărurile eterne ştienţifice, cu marea lege a evoluţiunei. O mare ideie încolţeşte azi în ome­­nimea citită, ideea fraternităţii universale şi toţi cei ce se opun consecinţelor acestei sublime concepţiuni despre viaţă, vin în conflict cu cele mai mari interese ome­neşti, vin în conflict cu condiţiunile de existenţă proprie şi în fine se prăbuşesc. Şi acum se vede î­ conceptul de stat al d-lui procuror. Cum corespunde el ace­stei desvoltări universale? După d-l procu­ror statul e scop în sine; el are dreptul a se folosi de ori­ce mijloace spre ajunge­rea scopului său. Nu cumva d­l procuror îşi închipueşte un stat chiar iară cetăţeni? Nu cumva d-l procuror nu apreciază pe esenţialul în întreaga instituire omenească, pe om? Căci numai aceea este adevărul despre stat, că el este reprezentantul ex­tern, formatistic al colectivităţii intereselor cetăţenilor. Cetăţenii dau darea şi soldaţii. Regele numeşte miniştrii. Aşadară sta­tul ca atare este numai înfăţişarea ace­stora şi e prin urmare nu cauză, nici scop, ci este numai o formă socială, ce se poate schimba după cum pretind raporturile ce­tăţenilor. Tot aşa absurd este dogma procuro­rilor noştri, că statul poate întrebuinţa ori­ce mijloace. Aceasta afirmare este păcă­toasă, căci ştiut este că statul şi politica numai de mijloace morale e permis să se fo­losească. Şi după cum d-voastră,d-lor juraţi, aţi arăta felul caracterului D-voastră, ju­decând pe acuzat fară a respecta morali­tatea, tot aşa statul fără morală ar fi nu­mai un complex de cetăţeni fără de ca­racter. Este clar evident că d-l procuror se­duce ori vrea să se ducă pe alţii, în erori constatate prin ştiinţa şi prin conştiinţa fiecărui om matur la judecată şi cu sim­ţiri necorupte omeneşti. Întâmplarea norocoasă a voit să am dovezi de o aşa superioară autoritate, îna­intea cărora se poate pleca liniştit onorata curte cu juraţi. Numai cu 48 care înain­tea vorbirei ce o ţin acum, a ţinut savan­tul maghiar, care ca savant are renumele său universal, A palid, o conferenţă la Bu­dapesta, în care se pronunţă că (apărăto­rul ceteşte): Nu există o atare lege a şti­inţelor despre viaţă, care să fie contrară cu aceea, ce am cunoscut ca lege fundamen­tală a evoluţiunei, cu aceea, că evoluţiunea în tot locul este manifestarea gândirei na­ţionale* şi cum că­­o evoluţiune universală omenească fără tendenţe naţionale nu se poate, şi nu e de cultivat*. Aşa dară dacă cumva d-l procuror nu aroagă numai maghiarilor toate drep­turile de existenţă, trebue să recunoască îndreptăţirea principiului naţional şi pen­tru Români chiar ca şi pentru Maghiari. Căci iată ce zice un alt ziar mare maghiar în numărul său de ieri »Pesti Hírlap« . (Apărătorul ceteşte.) »Ordinea naturală a lumei ar fi, ca hotarele politice să concadă cu cele ale limbei, — mai departe »se în­tind în lăuntrul hotarelor de stat ungu­reşti hotarele de limbă românească* şi în­­tr’adevăr, acest hotar se întinde chiar până dincolo de Oradea-mare. Iată, în­­juraţi, adevărul, dacă e vorba­­să împărţim lumina egală în toate colţu­rile acestui stat. Afară de aceasta şi­ Trci Românii avem dreptul să ne afirmăm aici chiar aşa ca Maghiarii, căci mulţi oameni mari istorici au fost neaoşi Români. Ast­fel stă scris pe mormântul lui loan Cor­vinul că Ioannes Huniadi ingenul Valachi Buti faim... Aşadară avem drepturile mari ale libertăţii, ca un popor ce se poate ju­stifica spre aceasta cu figuri incomparabile ale istoriei puternmei şi ale patriei. Şi dacă scopul vă este pacea şi drep­tatea, nu lăsaţi să vă inăbuşească glasul iubirei de adevăr, glasul conştiinţei morale şi imperativul caracterului, — aserţiunile so­fistice ale d-lui procuror. El este reacţio­nar, modul lui de gândire este un anach­ronism, azi când toate sunt a se aprecia din punctul de vedere al devenirei în toate spre o viaţă mai perfectă, mai largă, mai liberă omenească. Aşadar, d-lor juraţi, lăsaţi deci să vă duc pe câteva clipe în lumea fericită a marilor adevăruri. Lăsaţi să între în sufle­tele D-Voastră din belşug puterea regene­ratoare a acestor adevăruri, pe cari genii le-au descoperit şi oamenii cu inima la loc le recunosc şi le pun în viaţă. Nu uitaţi sfat­urile nobile ale unui geniu cum e Björns­son, care n’are cauză să vă voiască răul. Şi acum voi trece în revistă şubreda concepţiune a acuzei încât se ocupă cu obiectivul acestui proces, cu articolul însuşi. Articolul încriminat începe cu cuvin­tele »merg orbiş înainte« şi se sfârşeşte cu apostrofarea directă şi ultimă a g­u­­vernului unguresc*. Guvernul şi adepţii ei merg prin urmare orbiş înainte cu poli­tica lor de maghiarizare, a cărei scop final este despoiarea naţionalităţilor de limba lor şi maghiarizarea învăţământului po­­pora . Iată cum judecă chestia chiar şi un maghiar, mai liber de prejudicii, mai­­puţin înfiorat de curentul egoist-şovinist da la modă, profesorul de la şcoalele reale din Timişoara, Kunfi Zsigmond, un distins so­ciolog. Acesta a scos de sub tipar, zileie trecute, o broşură despre »Mizerie instruc­ţiei noastre politice« în care face loc unui capitol întreg, unui mic şi sincer studiu asupra maghiarizării. Iată pasagiul cel mai marcant din acel capitol : (apărătorul ce­teşte din original.) »Un profesor dela şcoala superioară maghiară dintr’un ţinut locuit de naţiona­lităţi, a făcut observaţia, că mai nainte, prin­­anii şaptezeci, şcolarii cari veneau din satele naţionalităţilor să formeze în şcoala superioară, nu prea ştiau ungureşte,­ dar în altă privinţă, cunoştinţele lor nu erau mai puţine decât ale oricărui copil trecut prin şcoala primară. Acuma în ur­mă însă, de când învăţarea limbei maghiare se impune tot cu mai multă sforţare în şcoaleie­ naţionalităţilor, elevii absolviţi de şcoaleie poporale nici acum nu ştiu ungu­reşte, dar în celelalte materii neştiinţa lor e mai mare decât a celorlalţi elevi, în medie. Va să zică progres nici într’o pri­vinţă. »Astfel, acele tendinţe, cari urmăresc esploatarea şcoalei poporale ca pe o unealtă de maghiarizare, nu obţin nici un rezultat, în schimb însă dobândesc aite rezulte, ce se potrivesc de minune cu sistemul ana­lizat mai în sus al instrucţiei poporale in Ungaria, pentru o foarte însemnată parte a poporaţiei din ţară, acele tendinţe sunt o absorbire a razelor, pe urma cărora se înteţeşte­ întunerecul neculturei şi al pro­stiei. Este sau nu este acesta scopul di­rect, pozivitatea faptului nu se poate con­testa !« Tendinţa articolului incriminat este îndreptată contra sistemului de guvernare şi este vădită. Ori­cât ar suci înţelesul propoziţiilor d-l procuror tot mai mult î şi dă pe faţă lipsa de argumente rezonate. Eu presupun despre d-voastră, d-lor ju­raţi, că aveţi inteligenţa spre a înţelege acest articol, care vi s’a cetit în întregime într’o traducere autentică şi prin urmare nu vreau să vă mai plictisesc cu recita­rea lui. Nu vreau să fac aici o critică exe­getică, căci văd pe faţa d-voastră, ca având acum conştiinţa mai purificată deveniţi de acord cu mine. Atât mai adaug încă ca ştirea, pe care o citează d-l procuror din »Secolul« despre trimiterea cu forţa gen­­darmerească a copiilor români în şcoala maghiară — este adevărată. Aceasta s’a întâmplat într’o comună din ţinutul Săt­­marului, aceasta o pot dovedi d-lui procu­ror la caz de lipsă. D-lor juraţi, să lăsaţi să stăpânească în d-voastră expresiunea conştiinţei înalte şi anume: iubirea adevărului, puterea re­zonului ce urmează şi francheţa caracte­rului şi atunci ştiu că nu veţi judeca su­perficial sau preocupat despre onoarea şi libertatea unui om nevinovat. Cer achitarea inculpatului ! * Procurorul i­a din nou cuvântul zi­când cam următoarele: Susțin și acum că statul este un scop in sine (cnezei) căci dacă teza apărătorului ar fi adevărată, atunci ar urma ca statul să-și jertfească interesele sale de dragul unui individ (!) Concede că Ioan Huniadé a fost Român, precum concede că Kossuth e de origine slovacă şi Petöfi de origine sârbească. Ace­ştia au fost însă oameni la locul lor. Dacă ar fi şi acuzatul un Român ca Ioan Huniadé, atunci l’ar preamări şi nu i’ar acuza! Su­sţine şi mai departe că pressa românească înregistrează neadevăruri, ca să agite pe Români contra Maghiarilor. Concede că s’a întâmplat un caz izolat, în care au fost duşi copiii români cu gendarmii în şcoala maghiară, dar cazul acesta să nu se gene­­raliseze, cum a făcut’o aceasta ziarul »Se­­colul«. In fine mai spune, că deşi nu s’a vizat în articol direct »naţionalitatea ma­ghiară«, se ştie că »sub guvern maghiar« şi »şoviniştii maghiari« cetitorii foilor ro­mâneşti înţeleg »poporul maghiar« — prin urmare există delictul de agitaţie contra unei naţionalităţi. Apărătorul spune în duplică, că-i pare bine că procurorul a început să-i facă concesiuni și e convins, că dacă ar mai sta mult de vorbă cu dânsul, el (procuro­rul) ar recunoaște cu încetul toate adevă­rurile relevate în discursul de apărare. Prin replica sa procurorul, căutând să com­bată adevărurile suferate în discursul de apărare, se încurcă tot mai mult. Nu mai inzistă asupra acuzei, căci e de prisos. Ono­rata curte cu jurați a avut în­deajuns ocaziune să se convingă: pe a cui parte este adevărul. Cere din nou achitarea acu­zatului. Acuzatul luând cuvântul analisează in limba sa maternă,articolul incriminat şi arată că nici un pasagiu nu conţine delic­tul, de care visează procurorul. (In unul de mâne vom aduce un estras mai lung din vorbirea acuzatului.) Terminându se pledoariile preşedin­tele, adresându-se cătră juraţi, resum­ează toate momentele mai principale din de­cursul pertractării şi le dă îndrumările de lipsă, cetind mai mulţi §% de lege. Juraţii se retrag, iar preşedintele suspendă şedinţa. După 20 minute se redeschide şe­dinţa. Preşedintele anunţă că juraţii au răspuns la întrebarea: “dacă acuzatul e vinovat de a fi aţâţat la ură o naţionali­tate contra celeilalte, cu peste 7 voturi că , da. Procurorul cere pedepsirea acuzatului însă cere să se ia în considerare ca cir­cumstanţe atenuante 1) că acuzatul n’a mai fost pedepsit, 2) că articolul conţine în măsură mai mică delictul agitaţiunei şi 3) că acuzatul, nefiind autorul articolului, ci redactorul responsabil al foaiei, în care s’a publicat articolul încriminat, este în gra­i mai îndepărtat vinovat. Apărătorul se alătură la aceste cir­cumstanţe atenuante. Tribunalul se retrage, şi după o de­liberare de 10 minute aduce sentinţa cu­noscută : 5 zile închisoare de stat, 100 cor. amendă în bani (eventual alte cinci zile închisoare), 20 cor. cheltueli de pro­ces şi publicarea sentinţei în »Gazeta Transilvaniei«. Procurorul şi apărătorul declară, că nu se vor folosi de remediul recursului de nulitate şi apărătorul renunţă la caşurile de nulitate anunţate. Pertractarea s’a finit la orele 12 din zi. dip. GAZETA TRANSILVANIEI Nr. 265.—1907. Din senatul ungar. In şedinţa de alal­­tăeri au senatului a­ fost primite proiectele lui Andrassy, numite »garanţii constitu­ţionale«. Unul dintre senatori, I. Kautz, presidentul Academiei maghiare, aflase că, pe urma acestor proiecte, »comitatul este pus de­asupra parlamentului«, şi nu i se cuvine aşa de mare autonomie, fiind­că îi »lipsesc acele sentimente etice«, pe care le presupune noua dispoziţie, iar garanţii con­stituţionale sânt prea deajuns : jurămân­tul regal, parlamentul şi pressa. Dar, aceste cuvinte s’au spus ’în se­nat... »sanatorul invalizilor«, cum îi zice ştiinţa modernă. Un compromis între guvern şi opo­ziţie. „Dimineaţa« din Bucureşti află ur­mătoarele: In secţiile camerei, cu ocazia discuţiei legei tocmelilor agricole, s’a pus la cale o înţelegere între guvern şi opo­ziţie, pentru ca guvernul să renunţe la punctul de lege relativ la obligativitatea islazurilor comunale, cu condiţia ca mem­brii opoziţiei să-şi ia angajamentul moral ca să facă să înţeleagă pe marii proprie­tari, partizanii lor, ca să dea de bună voe terenul necesar pentru păşune. Gumn d-l Carp nu era prezent la această discuţie, d-nii Tache Ionescu şi Nicu Filipescu s’au însărcinat să­­ aducă la cunoştinţă această propunere şi până ce vor avea adeziunea şefului, discuţia legei s’a suspendat. Deschiderea şi disol­varea dietei croate. Agram, 12 Dec. înfăţişarea oraşului este schimbată cu desăvârşire. Străzile sunt pline de oa­meni. Prăvăliile şi localurile publice în­chise. Pe case stindarde naţionale. Numă­rul pazei publice îndoit. Socialiştii ca şi creştinii sociali, au proclamat grevă generală. Au trecut pe dinaintea dietei în conducte demonstra­tive vreo 10.000 de oameni. In cameră, deputaţii, afară de ce 12 rămaşi în parlamentul din Budapesta, sunt cu toţii de faţă, înainte de a se deschide şedinţa, pre­zidentul Medakovici primeşte o delegaţie a socialiştilor, la care s-au alăturat stu­denţii şi mai mulţi deputaţi. Delegaţia, cere votul universal prin petiţia prezen­tată de deputatul Lerkovici. Prezidenţii laudă spiritul de disciplină al socialiştilor, spune că aderează întru toate la petiţia lor, căci­­dieta aceasta prin aceia se deo­sebeşte de dieta din Budapesta, că aci toate partidele sunt solidare în pretinderea su­fragiului universal. Şedinţa este deschisă la oarele 11. Spiritele sunt foarte agitate. Banul apare însoţit numai de un funcţionar. Este în haină de stradă. Abia îl zăresc deputaţii, izbucneşte un sgomot asurzitor, în care vorbele aspre la adresa banului şi a lui Kossuth urmează una după alta: »Jos mercenarul! Daţi-l afară! Săi mulţumim lui Kossuth! Abzug Kossuth! — Cu deo­sebire vehement se poartă starcevicianii. La strigăte iau parte şi galeriile publicului. Presidentul schiţează scurt situaţia politică, numeşte imparlamentar noul gu­vern pentru a cărui ilegalităţii, croaţii vor purta luptă înverşunată în parlamentul comun. Dieta croată a fost convocată acum ca să protesteze în contra pragmaticei de serviciu, care vatămă constituţia Croat­ei. — Enunciaţiile presidentului sunt des între­rupte de starceviciani, cari nu sunt mul­­ţumiţi cu acest ton »blând«. Se cetesc câteva propuneri de ur­genţă de la diferite partide, cari cer sis­tarea ilegalităţilor şi crearea votului uni­versal.­­ Franck propune a se pune la discuţie decretul de numire al banului Ra­­kodczay. Cere cuvânt banul, dar se iscă un sgomot şi o gălăgie, încât nu poate vorbi un sigur cuvânt. Deputaţii se apropie de el. Presidentul suspendă şedinţa. In pauză deputaţii fac imputări grave presidentului, de ce a dat cuvânt banului. După un sfert de ceas şedinţa se re­deschide. Banul este acum în vestminte naţionale maghiare. Presidentul roagă pe notar să cetească autograful rugan, ce i-a predat banul în pauză. In autograf dieta este declarată de disolvată, in vr­eme ce notarul ceteşte sgo­­motul şi învălmăşala e aşa de grozavă, cât nu se poate auzi un singur cuvânt. Starcevicianii aleargă la prezident şi-i strigă: Justic nu ar fi făcut aşa! întâi trebuiau discutate proie­tele de urgenţă ! — Prezi­dentul suspendă iarăşi şedinţa.

Next