Gazeta Transilvaniei, iunie 1908 (Anul 71, nr. 120-142)

1908-06-11 / nr. 127

Pagina 2, zece veacuri, am fost şi suntem cei mai credincioşi fii ai patriei noastre. Locuitori băştinaşi ai acestui pământ sfinţit prin şiroaiele de sânge al moşilor şi strămoşilor noştri, ca cetăţeni absolut conştii de toate datorinţele, dar şi de toate drepturile noastre, cum ne vezi, am venit astă-seară înaintea ta cu făcliile aprinse. Fumul lor se înalţă drept în sus spre cer, ca fumul lui Avei! Am venit să te preamărim . Pentru că peste 30 de ani de zile, Tu, neînfrânt şi neînfricat apostol al neamului nostru, ţi-ai stors sufletul tău nobil şi inima ta curată în picăturile condeiului, care nu îi-a căzut din mână nici ziua şi nici noaptea. Ai veghiat, ca o sentinelă neadormită, întru puternica apărare a drepturilor sfinte, cari să cuvin mult cercatului nostru popor, întru înălţata ocrotire a celui mai scump odor, care-l avem noi pe lume, a mult iubitei noastre limbi româneşti ! Picăturile condeiului tău sunt tot atâtea miliarde de nestinse schintei, cari au străbătut adânc în sângele tuturor fraţilor noştri! Nu există putere omenească, ca să le scoată pe ele de acolo, de unde sunt şi unde e locul lor ! Pentru această mare muncă primeşte şi cu această ocazie adâncul nostru prinos de recunoştinţă ! Fi convins, frate Aurel, că munca ta a căzut pe pământ bun, că nu va trece multă vreme şi va da rodul dorit! Intre inima ta şi între inimile noastre s’a închegat un lanţ puternic, pe care nici puterile iadului nu-l vor sfărâma! Suntem hotărâţi cu mic şi mare, tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei, cu un cuvânt toată suflarea românească să-ţi urmăm Ţie în ce priveşte nefăţărita dragoste de limbă şi de neam ! Suntem firm hotărâţi, să ne apărăm cu toată puterea mult cercatul nostru neam şi prea iubita şi prea scumpa noastră limbă românească !!! In această nădejde, care stă neclintită ca o stâncă de granit, îţi zicem cu toţii din toată inima noastră : Trăiască între vrednici vrednicul nostru frate, Dr. Aurel Mureşianu! Trăiască! Trăiască! Ultimele cuvinte ale oratorului au fost acoperite de nesfârşite urări de »să trăiască!« la adresa d-lui Dr. A. Mureşianu. Făcându-se iarăşi linişte d-l Dr. Aurel Mureşianu a rostit din fereastră cu voce puternică următorul cuvânt des subliniat de aplauzele mulţimei: Fraţilor ! Adânc mişcat de manifestaţia voastră de dragoste, vă zic : Onoarea ce o faceţi azi „Gazetei Transilvaniei“, neuitaţilor ei când făcători de pe vremuri şi mie, se răsfrânge asupra poporului nostru şi este un prinos de cinste adus naţiunei române, pentru ale căreia mari idealuri de libertate, cultură şi progres au muncit şi au luptat 70 de ani neîntrerupt toţi cei ce s’au grupat în jurul acestei gazete româneşti din Ardeal. Şi aceşti bărbaţi nu se restrâng la un cerc local, ori provincial, ci ci dela început, dela 1838 când a apărut mai intâiu „Gazeta de Transilvania“, s’au concentrat în jurul ei din toate ţările locuite de Români, vestind prin condeiele lor epoca redeşteptărei naţionale a Românilor. Manifestat lunea d-voastră de faţă este clar, cum am zis, un omagiu adus tuturor luptătorilor pentru redeşteptarea şi cultura neamului românesc. Mai are însă sărbătoarea juriilară de astăzi o însemnătate mare şi deosebită pentru noi Românii din Transilvania şi Ungaria, căci prin ea se pune o miesuină în lungul drum, ce am trebuit şi trebue încă de aci încolo să-l străbatem cu extraordinare jertfe şi lupte, ca să ajungem la ţinta urmărită şi de părinţii şi propărinţii noştri, la ţinta emancipărei noastre naţionale. Aceasta miesuină dovedeşte totodată continuitatea în luptele noastre pentru limbă, naţionalitate şi deplină egală îndreptăţire. In strânsa legătură a trecutului nostru cu prezentul veţi găsi, domnilor şi fraţilor, vom găsi cu toţii garanta cea mai tare şi sigură pentru viitorul nostru ca popor, la care viitor — martor ne e Dumnezeu, — nu renunţăm şi nu vom renunţa niciodată! Fraţilor ! N’am cuvinte destul de puternice spre a arăta mulţumirea adâncă, ce-o simt pentru cuvintele calde, eşite din inimă sinceră românească, ce mi-ie-a adresat vorbitorul vostru, fratele şi părintele mult preţuit ; îl pot asigura însă, vă pot asigura pe toţi, că dacă voiu avea zile, mă voiu strădui a mă face vrednic şi în viitor de iubirea voastră. Ca încheiere vă doresc din sufiet — Domnilor şi Fraţilor — să aveţi bucuria şi satisfacţiunea de a vedea roadele bune ce le va aduce ! încă de aci încolo jertfa destfuereî sată depusă în timp de şapte dej cenii pe altarul naţiunei noastre de bărbaţii, cari s’au înrolat sub steagul „ Gazetei Transil vanie ! “. Să trăiţi! Terminând d-l Mureşianu, mulţimea enormă a izbucnit în nouă şi nesfârşite manifestaţiuni la adresa vorbitorului, între cari numeroase dame pe cum şi femei din popor, a fost prezidat de părintele Dr. V. Suflu, care a deschis seria toastelor printr’un frumos discurs, în care a apreciat însemnătatea zilei. Dl advocat Ioan Lengeni preşedintele comitetului aranjator, a închinat pentru popor, care a dat o dovadă atât de frumoasă de disciplină şi însufleţire la aceasta serbare jubilară. Redactorul » Gazetei« Dl Victor Bruni sec a comunicat adunării salutările frăţeşti ale dnui Aurel Mureşianu şi a închinat pentru unirea în cugete şi simţiri, care trebue să domnească mai pe sus de toate între Românii noştri în zilele acestea de grele încercări. Părintele Moise Brumboiu din Tohanul vechiu a închinat pentru aranjatorii festivităţii, încoronate de un succes atât de strălucit. Dl Petru Popovici într’un însufleţit discurs a relevat importanţa »Gazetei« în luptele noastre politice şi culturale din vechime până în ziua de azi şi a închinat pentru deputaţii români naţionalişti din dieta ungară. A mai vorbit dl V. Branisce pentru femeile române, care prin prezenţa lor în număr atât de frumos la acest banchet, au ridicat importanţa zilei, iar părintele Dr. Suflu a încheiat seria toastelor mulţumind celor de faţă pentru dragostea şi viul interes cu care au luat parte la serbările iubitare aranjate în onoarea »Gazetei«. Intre toaste »Acordul« a executat frumoase cântări româneşti producând multă însufleţire şi veselie, de câte ori e vorba de-a acorda şi mirenilor o oarecare ingerinţă nu asupra interpretării canoanelor şi dogmelor, — la ceeace nime nu râvneşte, — ci asupra conducerei şi administraţiei bisericei, care în cele din urmă e constituită din ei şi e susţinută din sudoarea lor. Şi apoi domnui dela »Unirea« se mai plâng, că glasul bisericei noastre, respective al celor din fruntea ei, nu-i ia nime în samă, paşii ce-i fac Archiereii în interesul bisericei şi al preoţimei rămân fără succes. Nu vreau să înţeleagă, că glasul conducătorilor numai aşa are greutate şi întimpină respect, dacă massele poporului stau la spatele lor şi dacă în chestii importante nu lucră numai după capul lor, ci ca mandatari ai poporului, pe baza directivelor date de o corporaţiune compusă din reprezentanţi aleşi de popor, prevăzută cu autoritatea recerută... De recunoaşterea necesităţii unei conlucrări mână’n mână cu credincioşii. »Unirea« nici nu vrea s’audă de aşa ceva, dar nu vreau să stea de vorbă cu reprezentanţii poporului, care io dăpânea şi puterea. Se mai miră cineva, că poporul nostru dovedeşte un indiferentism consecvent faţă de soartea preoţimei şi a bisericei conduse în mod absolutistic? Dacă cei din jurul »Unirei« vor lupta la direcţia de-a pune capăt sistemului absolutistic, ce domneşte în biserica noastră unită dându-li-se şi adevăraţilor susţinători drepturile ce li se cuvine (nu numai »dreptul« de-a plăti), atunci vor putea afirma cu tot dreptul, că ei »reprezintă biserica greco-catolica«. Deocamdată însă noi, credincioşii laici ai sfintei noastre biserici, îi considerăm de ceia ce sunt: aderenţi ai unui sistem învechit absolutistic, susţinut de cei de la putere cu o perseveranţă deamină de o cauză mai bună, sistem, din care poate că va fi având folos o mână de oameni, dar din punctul de vedere al binelui şi prosperării întregei biserici e vrednic de-a fi nimicit fără nici o cruţare« FOILETONUL »GAZ. TRANS.« Congresul profesorilor de istorie. Impresii de Neptun. (5) — Urmare. — Locul de întrunire era masa, oferităde comuna Iaşi, la seminariul Veniamin. In imediata apropiere este şcoala aceasta, liceu (gimnaziu complet), unde sunt mulţi bursieri ai instituţiei, înfiinţate de cucernicul părinte Veniamin. Aici se dă pe lângă instrucţia din celelalte şcoale o deosebită îngrijire şi creşterei religioase. Se vede şi la acest seminar înrâurinţa tehniciei moderne : adaptările făcute sunt toate cu mult rezon. Vedem sale frumoase de învăţământ, coridoare spaţioase betonate, păreţii decoraţicu diferite icoane didactice : tabele istorice, hărţi etc. Masa aşezată într’o vastă sofragerie. Lacapăt d-l ministru, lângă d-sa venerabilul primar d-l Gane, în faţă directorul seminarial, decorat cu o frumoasă cruce preoţească, apoi statul major şcolar, în fine noi cei mai miei. Mi-am ţinut şi cu acest prilej obiceiul de a-mi îngrădi pe cât se poate stomachil şi a da mai mare grije urechilor. Nu mi-a părut de loc rău, că am lăsat unele bucate să-mi treacă pe dinainte şi paharele de şampanie să le soarbă un vecin mai cu secetă în gât. Am avut momente de mare duioşie, când părintele director ne-a tălmăcit la toţi cauza alipirei şi dragostei, cu care datorează seminarul d-lui ministru, prezent între noi. Ne-a arătat solicitudinea d-lui ministru de a mări şi aîntări acest frumos institut, fală a ieşenilor, ne-a spus sincer fazele şi munca stăruitoare, prin care s’a putut obţine mărirea şcoalei. Drept mulţămită închină în sănătatea d-lui ministru. Imediat se scoală adânc emoţionat d-l Haret. Vorbeşte din inimă, făcându-şi cu multă modestie o schiţă autobiografică, din care am aflat, că d-sa s'a născut dintr’o familie simplă, într’’o căscioară din Iaşi; o cauză mai mult de a fi patronul acestui oraş ca ministru ; dar mă întreb eu: ce lucru bun nu patronează d-sa?! Nimerit a închinat şi un coleg pentru simpaticul literat-primar d-l Gane. Se vedea ce mângâiere e pentru dumnealui recunoaşterea muncii cinstite, adusă tributa neamului său iubit. N’afla cuvinte să-şi arate bucuria, că ne poate ospăta ca primar, şi-i era greu să-şi spună sentimentele, ce-l stăpâniau în aceste momente, atâta era de mişcat, el, care altfel scrie atât de curgător şi limpede. Micile pause dintre vorbiri ni le-au ocupat foarte bine corul elevilor seminarian; am auzit voci foarte bune, instrucţie bună muzicală, aşa că am rămas în credinţă, că preste tot capitala Moldovei e bogată in cântăreţi. După masă am căutat îndată să fac o cunoştinţă personală a iubitului novelist. I M’am prezentat singur, spunându-i din ce margine de ţară am venit, şi declarându-i, că-l cunosc de zeci de ani din frumoasele d-sale nuvele şi ultimele scrieri mi l’au în- făţişat aşa de fidel, încât l’am recunoscut, fără să mai întreb pe cineva. Mi-a strâns mâna cu multă căldură, şi părea, că nul voeşte să şi-o mai deslipească de a mea. Pe după prânz eram invitaţi şi aşteptaţi la o reprezentaţie muzicală-decla-i matorică-teatrală, aranjată la şcoala normală de fete ,Vasile Lupun. La început ne-am cam speriat de programul lung, şi erau vre-o 16 puncte — dar după ce am ascultat un punct două de declamaţii, cân- tece, orchestră, nu ne mai săturam de a , ne încânta la aceste audiţii interesante, cu atât mai mult, cu cât şi ochi şi aveau partea lor. Feţe drăgălaşe, vii, costume nţionale frumoase, era ca un câmp, smălţat cu cele mai variate şi parfumate flori, cari pentru un moment erau vrăjite să cânte. In deosebi efect, miraculos, aş putea zice au produs cântecele câmpeneşti, împreunate cu jocuri câmpeneşti. Vreo 10 fetiţe de la şcoala de aplicaţie, în haine albe — păreau îngeri adevăraţi — cântând foarte drăguţ, executau şi diferite mişcări : de tors, ţesut, secerat etc. Eu cred, că a fost cel mai atrăgător şi mai succes punct al programului. Bine ar fi, dacă s’ar introduce aceste cântece şi jocuri în toate şcoalele noastre de copii! Atrag atenţiunea celor chemaţi. Şi acum îmi vine minte ce duios ne-am depărtat, din această veselă grădină, pentru ca să asistăm şi la concursul de oină, concurs ţinut pe frumosul platou de la Copou. In frunte cu activul nostru prezident D. Onciul am suit în tramvaiul ce duce la Copou. Nici unul dintre noi nu mai fusese şi astfel făceam acum esperienţă. La ultima staţie coborâm în nădejdea de a ne amesteca îndată în publicul din jurul jocului. Ce să vezi?! Ne uităm în dreapta, ne uităm în stânga GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 127 —1908 Masa comună- In sunetele muzicei orășănești si • * î I între puternice strigăte de »Trăiască« la adresa ziarului nostru și a directorului său, imposantul conduct de torţe a defilat înaintea dlui Mureşian şi înconjuratul casa »Sfatului« a traversat strada Vămei. Pe livada Poştei torţele au fost stinse şi mulţimea publicului român s’a îndreptat spre grădina Oţelului Nr. 1, unde a fost o masă comună. Banchetul,la care au luat parte câteva sute de persoane din toate clasele societăţii Române braşovene şi din Ţara Bârsei, încheind raportul nostru despre aceste frumoase serbări nu putem să nu relevăm meritele ce şi le-au câştigat la aranjamentul grandiosului conduct îndeosebi d-nii Dr. V. Saţiu şi Petru Popovici asistaţi de un comitet al tinerimei noastre. Drept mulţămită să le servească faptul entuziasmului ne maipomenit, ce s’a manifestat în această zi memorabilă, care va rămânea pururea întipărită în sufletele Românilor din Braşov şi împrejurime. v.* In decursul serbării de Duminecă d-l adv. I. Lengeru, preşedintele comitetului aranjator, a mai primit următoarea telegramă:: Fofeldea, 21 Iunie. Cu inima şi sufletul ne asociem la serbarea naţionalii a „Gazetei“ noastre. Trăiască , vrednicul şi meritatul ei director Dr. I, Aurel Mureșianu. ISI. Idra Petrescu, Alexe Maniu înv., loan Maniu, cassar de bancă, Octavian Pitru, Jacob Nastase. La isbucnirile »Unirei«. Lupta dela 4/17 Iunie publică dela un credincios al bisericei unite, I un articol în care se zice între altele: »Gazeta Transilvaniei, în numărul său dela 9 iunie reproducând articolul de totul despre starea deplorabilă a preoţimei şi bisericei noastre unite, publicat în mul 22 al »Unirei«, ii face unele observări, cari nici decum nu le vin la socoteală domnilor din Blaj. Ca credincios al bisericei române unite îm permit a-mi face şi eu unele reflexie. E caracteristic, că aceşti domni, cari se girează de reprezentanţii exclusivi ai bisericei noastre (adecă şi ai credincioşilor nul numai ai clerului), îşi ies din sărite din Rlomânia. Bucureşti, 9 iunie. Teatrul Liric, care a fost până de curând proprietatea unor Evrei, a fost zilele acestea cumpărat de d. Leon Popescu proprietar. Acest lucru trebue să bucure pe orice iubitor al artei dramatice şi al artei naţionale sau cu scopuri de cultură naţională — care ştie câtă exploatare era în acest teatru începând cu direcţia foarte lacomă de beneficii şi isprăvind cu oameni de serviciu, lacomi şi ei de câştiguri. E cunoscută apoi lipsa oricărui criteriu în alegerea pieselor, îndeosebi în ceea ce priveşte partea lor morală-educativă. Proprietarul a şi închiriat teatrul dlui Const. Grigoriu, întemeietorul şi conducătorul trupei române de operete, care în reprezentaţiile ei din primăvară a întrecut așteptările publicului. *