Gazeta Transilvaniei, martie 1909 (Anul 72, nr. 47-70)

1909-03-01 / nr. 47

Pagina 2 In jurul notei guvernului sârbesc. »Budapesti Hírlap* află din cercuri, cari sunt în legătură cu ministerul de ex­terne, că diplomaţia face două obiecţiuni notei sârbe : 1) Nota sârbă răspunde numai la de­mersul Rusiei nu şi la aceea a lui For­­gach. 2) Serbia aşteaptă satisfacerea cere­rilor ei de la conferenţa europeană, pe când Austro-Ungaria consideră chestiunea bos­niacă ca definitiv tranşată şi nu va admite să fie adusă în discuţia unei conferinţe. Ministrul de externe va invita guver­nul sârb să răspundă la reprezentările con­telui Forgach şi de la răspunsul acesta vor depinde demersurile ulterioare ale Austro- Ungariei. * Cercurile parlamentare engleze, care au aflat de conţinutul notei circulare sârbe, sunt foarte mulţumite de mersul lucruri­lor de până acuma. In urma formalei re­nunţări a Serbiei, putinţa unui răsboiu din­tre Austria şi Serbia este cu totul exclusă, cu atât mai mult că se speră că Serbia în urma intervenţiei contelui Forgach nu va mai face vre­un răspuns provocător. Zia­rele spun, că nota circulară a Serbiei con­ţine dorinţa de a fi în pace cu Austria. »Figaro« scrie, că Serbia a făcut o mare jertfă pentru pace şi că guvernul sârbesc îşi dă silinţa să potolească atitu­­dinea războinică a poporului şi sentimen­tele de care e animată în prezent. Nota sârbă e socotită în Berlin ca foarte remarcabilă nu numai pentru con­ţinutul ei, ci şi pentru cele ce ascunde. Nu conţine nici un cuvânt cu privire la dezarmări şi declară demonstrativ, că nu are nici o pretenţiune faţă de Austria, înţelegerea Rusiei şi a Turciei în chestiu­nea bulgară, precum şi permiterea trece­­rei materialului de răsboiu pentru Serbia pe teritoriul Turciei fac să se nască bă­nuiala, că Rusia şi Turcia tratează îm­preună în chestiunea aspiraţiunilor sârbe. Se zice, că unicul mijloc de scăpare este arendarea unei şuviţe din Sandjac, pentru a cruţa senzibilitatea locuitorilor turci. Prin aceasta situaţiunea va deveni mai gravă, nu încape nici o îndoială. Ziarele franceze califică nota Serbiei ca o retragere onorabilă a guvernului sârb. Baronul Aehrental trebue să fie mulţumit cu acest rezultat, mai ales când va lua în consideraţiune surexcitaţiunea spiritelor din Serbia. »L’Echo de Paris* prevede dificultăţi de învins, când va fi vorba de conferinţă. Catedra pentru istoria Românilor la universitatea din Cernăuţi. In 8 Martie a. c. s’a ţinut în Cer­năuţi o mare întrunire a tinerimei uni­versitare române, la care a luat parte pe lângă aproape întreaga studenţime română şi deputatul d-l Aurel cav. de Onciul. S’au discutat modalităţile cum s’ar putea mai uşor ajunge la crearea catedrii pentru is­toria Românilor la universitatea din Cer­năuţi. D-l dep. Onciul viu aclamat de în­treaga studenţime a arătat calea, pe care se poate ajunge la realizarea acestor do­rinţe şi a promis, că va interpela în se­siunea proximă a parlamentului în privinţa aceasta. Pe lângă alte propuneri de o im- # FOILETONUL »GAZ. TRANS.« /-'/////// . SC'*/,. ■■■. r / s, s/. * ■. Versul in literatura chineză. In literatura chineză versul ocupă lo­cul de căpetenie — şi versul are în marea împărăţie galbenă altă trecere decât la ori­ce popor din civilizata noastră Europă. Considerăm de obiceiu versul ca un mijloc de uşoară gâdilare a simţurilor noa­stre, o nobilă distracţie — şi am suride la apariţia unui îndrăsneţ, care, în versuri frumoase, ar încerca să dea lecţii popoa­relor şi regilor. In China, dimpotrivă, o astfel de am­biţie e luată în serios de orice poiet. Prin pana lui se arată nevoile şi dorinţele mul­­ţimei — şi de pana lui ţin seamă condu­cătorii împărăţiei. Cea mai mare cinste are poesia lirică, care prin subiectele, pe care le îmbrăţişează şi deci, prin rolul social ce l-a câştigat, a ajuns un factor însemnat al vieţei sociale. Poeţii sunt, pentru acea­stă cauză, consideraţi, în China, ca şi nişte funcţionari publici, cu ierarhia lor, care de bună seamă se întemeiază pe influenţa şi puterea, câştigată şi întemeiată pe talent poietic, bogăţie, pricepere etc. Ei sunt de obicei şi într’o slujbă administrativă a statului, mandarini, sau... suprefecţi, cari fac versuri. Poezia a avut, în toate timpu­rile, o însemnată influenţă în acest îndepăr­tat răsărit al Vechiului Continent.­ Unele poesii sau poeme au ridicat pe­­ unul la rangul de ministru, iar altele pe­­ un alt ministru l’au răsturnat — şi dej multe­ ori câte-va strofe au avut în desti- ] nul statului mai mult rol decât sabia cu-­­ ceritorilor. Când împăraţii voiau să cunoască pul- | sul opiniei publice, întrebau astfel pe man-­ datini : »Ce poeme se citesc în popor?« . Că poiezia se bucură de un cult deo­sebit la Chinezi se vede şi din aceia că ea­­ joacă un rol însemnat la examenele pen-­­ tru mandarinat şi pentru şcoala militară.­­ Ba încă mai mult: există în Peking o sectă de psihiatrii, cari socotesc versurile lirice cel mai bun mijloc de vindecare pentru tulburările minţii şi pentru istovirea şi sdruncinarea sistemului nervos... Versul chinez In trecut ca şi azi, a­­ fost mai mult liric. Poemele sunt scurte , şi bogăţia cea mare a poesiei chineze stă­­ în cântece incă şi mai scurte, din cari se pot ceti mai la vale două modele intere­sante prin credinţele, moravurile şi în ge­neral felul de a simţi (in primul rând sen­timental) la Chinezii de acum ca şi de o­­dinioară. Jelania fetei. »Prietine, te conjur, nu mai Intra în­­ satul nostru; nu te mai căţăra de salcia,­­ pe care o îngrijesc cu mânile mele. Nu­­ cutez să-ţi dau inima mea. Trebuie să mă­­ plec sub autoritatea tatălui meu şi mamei mele şi să ascult cu cel mai cast respect mustrările, pe cari mi le fac pentru tine. »Prietine, te conjur, nu sări zidul de împrejurime al casei noastre. Nu rupe frunzele dudului, pa care l-am sădit odi­nioară cu mânile mele. Nu cutez să-ţi dau inima mea. Trebuie să mă supun voinţei fraţilor mei mai mari, să mă plec cu o a­­dâncă umilinţă poruncilor lor, chiar când ei mă nefericesc.­­ ..Cât de mult aş dori să fiu a ta, drag prietin! Dar de limba oamenilor mi-e frică mai tare ca de moarte...« Atât acest scurt cântec cât şi acei care urmează au o vechime de cel puţin şapte veacuri înainte de Christos. Trandafirul roşu. »Şedeam la fereastră cu capul plecat asupra pernei de mătase, pe care o înflo­­riam. Atunci mă înţăpaiu, sângele meu curse în mărgăritare roşii pe trandafirul alb al cusăturii mele. Şi atunci trandafirul se făcu roşu. »Cu ce căldură gândeam la tine, care ieşti aşa departe, care ieşii la războiul Şi mi-am zis că şi tu-ţi vărsai sângele. Şi lacrimi calde curseră din ochii mei, şi plânsei mult. »Deodată aud parcă galopul unui cal! Mă mir, este el!... Vai, nu era decât inima mea, pe care o auzeam bătând des­tul de tare. »Şi recăzui pe scaun şi urmai întris­tată să cos; şi lacrămile mele pătrunseră în ţesătura pânzei, întruchipând pe perna de mătase, un minunat nimb de mărgări­tare albe în jurul trandafirului roşu de sânge*. fi. C. GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 47.—1909 portanţă deosebită s’au primit următoarele două rezoluţiuni : »Urmând unei vechi şi îndreptăţite dorinţi a Românilor bucovineni, a înaintat studenţimea română dela universitatea din Cernăuţi în vara anului 1908 facultăţii fi­losofice un memorand al cărui text a fost cetit şi primit cu unanimitate la o adu­nare a tuturor studenţilor români din loc, în care s’a reînoit acea cerere a noastră, care cu mulţi ani înainte a fost ridicată de un vrednic reprezentant al neamului nostru şi care este: Crearea unei catedre pentru istoria poporului român la uni­versitatea din Cernăuţi cu limba de pro­punere română. Dela rectorul universităţii precum şi dela decanul facultăţii filozofice n’am primit, se ’nţelege, nici un răspuns în privinţa aceasta, până când toţi stu­denţii români ne-am înfăţişat rectorului şi decanului, cerându-le răspunsul. Abia după ce studenţimea adunată in coridoare în­cepuse a deveni neliniştită, am aflat deci prin rostul decanului facultăţii filozofice, că memoriul înaintat de noi în vara anului trecut a fost trimis cu o oarecare clausulă de recomandaţie din partea facultăţii filo­zofice, ministerului de instrucţie şi anume cu numărul de expedare 713 din 1908. Un lucru însă, prin care ne-am simţit adânc jigniţi în sentimentele noastre româneşti, a fost declararea rectorului şi a decanului, că nu se poate ca această catedră să fie înzestrată cu limba de propunere româ­nească, provocându-se la legea de înfiin­ţare a universităţii Cernăuţene, nevoind însă să considere obiecţiunea noastră, că acel pretins principiu al legii de înfiin­ţare a univ. e deja desrădicat prin faptul că la universitatea din loc se citesc diferite cursuri în diferite limbi. »Studenţimea universitară română reamintind domnilor deputaţi români cele întâmplate în afacerea aceasta atât de im­portantă, îşi permite a-i soma cu toată hotărârea ca Domniile lor să intervină la locurile competente, interpelând în cameră, spre a argita crearea numitei catedre, ceea­ ce e nu numai dorinţa ei, ci şi a nea­mului nostru întreg«. A doua rezoluţiune este următoarea: »Studenţimea universitara română din Cernăuţi întrunită la 8 Martie a. c. pentru a lua poziţie în chestia înfiinţărei catedrei de istoria română la facultatea de litere din loc, a luat cu adânc regret la cunoştinţă bagatelizarea repetită a jus­telor ei postulate din partea forurilor com­petente, îndeoseb a senatului academic şi protestează contra continuării prelegerilor lui Milkowicz în semestrul de vară, de­­clarându-se gata, dacă va voi acesta să te continue, de a­­ împedeca cu toate mijloacele legale.V­rereg să dispun de persoana şi acţiunile mele. Faţă cu aceste scornituri, respective calomnii, declar — ce am făcut și în «F. D.« nr. 7 — că pănă azi din nici o parte nu m­i­ s’a făcut nici un fel de propunere, adecă nimeni nu s’a apropiat ‘de mine, ca în oarecare chip să mă angajeze și să mă aserviască altor scopuri, străine de cele ce corăspund firii mele de fiu adevărat ca neamului românesc şi al bisericii străbune. Prin urmare orice faime, care ar căuta să mă discrediteze, înfăţişându-mă că aşi fi cu cineva în legături spre paguba bise­ricii şi neamului nostru românesc, sunt neadevăruri şi le resping cu aceiaşi tărie, ca şi scorniturile, că aşi fi făcut »declaraţii de sositoare«, sau că ar posede cineva un document, în care eu m’aş fi dat legat cuiva acum şi pentru viitor. In trecut am fost condus de prin­cipiul : a lucra după modestele mele puteri, spre binele bisericei noastre şi a poporului românesc, în viitor nu voi renega acest principiu şi voi respinge cu hotărâre orice încercare ide a fi lui necredincios, vină a­­ceastă încercare din orice parte. In special declar, că n’am stat nici în trecut şi nu voi sta nici în viitor sub influinţa d-lui Constantin Burdea, şi nici in serviciul al­tuia. JSlu mă voi lăsa influenţat în acţiu­nile mele, în orice poziţie voi fi, de astfel de curente, pe cari atât eu, cât şi opinia românească le va afla de păgubitoare şi pericidoase pentru marile interese ale nea­mului românesc şi ale bisericei noastre. In cinste am muncit pănă acum, în cinste voesc să vieţuesc şi muncesc şi de aci înainte, cât îmi va da Dumnezeu zile. Caransebeş, 24 Februarie v. (9 Mar­tie n.) 1909. Dr. Iosif Olariu, profesor. Din diecesa Caransebeşului. In situaţiunea gravă creată bisericei gr. or. române din diecesa Caransebeşului prin uneltirile firmei Burdia-Ionescu, că­reia s’a dat expresiune în manifestul pu­blicat în numărul nostru de eri, este de deosebită importanţă declaraţiunea de mai jos a Prea Cuv. Sale Dr. Iosif Olariu­, pro­­tosincel şi directorul institutelor teolog, pedag. din Caransebeş, care a apărut în fruntea numărului de ori al ziarului »Dra­pelul«. lată această declaraţiune: Din mai multe părţi mi­ se împărtă­şeşte, că unele persoane, nu ştiu din ce motive, lăţesc despre mine veşti, a căror tendenţă este să mă prezinte în acel mod, ca şi cum n’aş fi liber şi n’aş avea nu­ La aniversarea de 25 ani a „Furnicei“, cassa de păstrare, societate pe neţii în Făgăraş şi-a publicat bilanţul jubilar, având 25 ani dela fondarea sa în 1883. In ra­portul direcţiunei de pe anul aşa numit jubilar pe al 25-lea an (1908) face amin­tire -- deşi de tot pe scurt — despre în­fiinţarea institutului, adecă puţină istorie a înfiinţării soc. »Furnica« la 1883. Isto­rioara ce o face direcţiunea de acum asu­pra fondării institutului »Furnica« în parte e eronată, deci cred, că în interesul ade­vărului şi doar’ şi a acţionarilor poate — ca unul mai bătrân, care cunosc trecutul din contactul nemijlocit cu fundatorii, — e bine a rectifica greşelile făcute. »Furnica« s’a înfiinţat — după fră­mântări nu de toate zilele — între inteli­genţă fundatori şi nefundatori la ini­ţiativa fostului advocat Roman şi alţii nu cu scopul să se transformeze agentura »Albinei« din Făgăraş în bancă indepen­dentă, ci s’a înfiinţat ca bancă de sine stă­tătoare, rămânând agentura »Albinei« nea­tinsă, ba poate cu condiţiunea să rămână neatinsă, ce se poate vedea curat din acea împrejurare faptică, că zisa agentură a sustat nu numai cât a trăit adv. Roman, ci şi după aceea pănă la dezastrul cauzat de nefericitul agent al »Albinei« şi mem­brul atotputernic al direcţiunei soc. »Fur­nica«, protopopul Dan,­­ care era sa ră­stoarne institutul, de nu sărea »Albina« însăşi daunată spre ajutorul »Furnicei«. Acest caz e mai recent, cred, că-l cunosc şi cei dela »Furnica«. Rolul »Albinei« la fondarea institu­tului »Furnica« stă în aceea, că fondatorii — şi sigur că advocatul Roman în primul rând, — presimţind şi văzând agitaţiunea unor Români în contra înfiinţării acestei bănci, a asigurat înainte concursul »Albi­nei a cu ’­a parte a capitalului de acţii, asi­­gurându-şi influinţa, care şi azi se mani­festă în mersul afacerilor şi conducerei societăţii. Să se ştie adecă, că anca maghiară din loc mai târziu s’a iniţiat şi — şi cu concursul a­cestui Români (!) — mai cu­rând s’a fondat şi început activitatea, întru­cât îmi aduc aminte, chiar acela era sco­pul să zădărnicească înfiinţarea celei ro­mâne — în frământări şi ferbere — tre­cute şi în certe. Acesta e adevărul întreg. Prima direcţiune a »Furnicii« amin­tită in raportul jubilar încă e în parte greşită, după raportul jubilar direcţiunea primă s’a compus din: I. Roman, preşe­dinte, Visarion Roman, Ilariu Durlea, Ale­­sandru Micu, luliu Dan, B. Stanciu, D. Chişiorean, deci dacă interesează aceasta pe cineva să se ştie, că prima direcţiune a »Furnicei« a stat din următorii: Alesan­­dru Micu, preşedinte ; membrii : Basiliu Stanciu, Nicolae Cosgarea, Visarion Roman, Ioan Roman, Ilariu Durlea şi George Fă­­gărăşan, ce se poate ceti la tribunalul din Braşov Nr. 4482 şi 5000 din anul 1883. Mă miră, că direcţiunea de acum nu şi-a luat osteneală să cetească actul de împrotocolare firmei, înainte de a şi pu­blica raportul aşa de greşit — chiar cu privire la direcţiune. Unul dintre bătrâni. ŞTIRILE ZILEI. — 27 Februarie v. Conferenţele »Asociaţiunei«. Mâne, Du­minecă, va vorbi d-l prof. Dr. C. Lacea despre »Pesimismul lui Eminescu alături de pesimismul lui Lenaud. începutul la 6 oare seara în sala gimnaziului. Dr. Lascu la închisoare. Din Oradea­­mare ni se scriu următoarele: Joi după amiazi a fost dus d-l Dr. Lascu din tem­niţa ordinară din Oradea-mare la procu­ratură, unde i s’a comunicat decisul mini­strului de justiţie, pe baza căruia s’a or­donat să fie escortat Vineri la temniţa dela Seghedin. Totodată i s’a luat d-lui Dr. Lascu interogatorul în chestiunea bro­şurilor : „Privire asupra situaţiei generate a Românilor din ţările coroanei satului Ştefan“ şi „ Un cuvânt cătră fraţii de luptă din ţara Bihorului“, pentru care broşuri i se va intenta un nou proces, cu toate că broşurile amintite nu au apărut în Un­garia, ci în România. In legătură cu ştirea de mai sus suntem rugaţi din partea d-lui Dr. Lascu a declarat că toate comunicatele ziarelor ungureşti referitoare la reîntoarcerea d-lui Dr. Lascu în Ungaria sunt nişte minciuni şi calomnii mizerabile. D-1 Dr. Lascu n’a fost prins de cătră jandarmii dela Predeal, ci însuşi s’a prezentat şi s’a predat lor. D-1 Dr. Lascu nu s’a dimis cu poliţiştii ungari în discuţii politice şi în genere în ori­ce discuţie. Adevărul este, că d-l Dr. Lascu a silit pe căpitanul de jandarmi de la Predeal să accentuieze în protocolul luat predarea d-sale de bunăvoie. Sunt fapte aceste, care cu atât mai puţin se pot interverti şi mistifica, cu cât au decurs palar­ei publice, se pot dovedi chiar şi prin autorităţile române de la Predeal, care la rugarea d-lui Dr. Lascu i-au dat voie a trece cordonul şi fără paşaport. Dacă deci căpitanul poliţiei ungureşti dela Predeal, Burg Cornel, a informat pe superiorităţile

Next