Gazeta Transilvaniei, martie 1909 (Anul 72, nr. 47-70)
1909-03-01 / nr. 47
Pagina 2 In jurul notei guvernului sârbesc. »Budapesti Hírlap* află din cercuri, cari sunt în legătură cu ministerul de externe, că diplomaţia face două obiecţiuni notei sârbe : 1) Nota sârbă răspunde numai la demersul Rusiei nu şi la aceea a lui Forgach. 2) Serbia aşteaptă satisfacerea cererilor ei de la conferenţa europeană, pe când Austro-Ungaria consideră chestiunea bosniacă ca definitiv tranşată şi nu va admite să fie adusă în discuţia unei conferinţe. Ministrul de externe va invita guvernul sârb să răspundă la reprezentările contelui Forgach şi de la răspunsul acesta vor depinde demersurile ulterioare ale Austro- Ungariei. * Cercurile parlamentare engleze, care au aflat de conţinutul notei circulare sârbe, sunt foarte mulţumite de mersul lucrurilor de până acuma. In urma formalei renunţări a Serbiei, putinţa unui răsboiu dintre Austria şi Serbia este cu totul exclusă, cu atât mai mult că se speră că Serbia în urma intervenţiei contelui Forgach nu va mai face vreun răspuns provocător. Ziarele spun, că nota circulară a Serbiei conţine dorinţa de a fi în pace cu Austria. »Figaro« scrie, că Serbia a făcut o mare jertfă pentru pace şi că guvernul sârbesc îşi dă silinţa să potolească atitudinea războinică a poporului şi sentimentele de care e animată în prezent. Nota sârbă e socotită în Berlin ca foarte remarcabilă nu numai pentru conţinutul ei, ci şi pentru cele ce ascunde. Nu conţine nici un cuvânt cu privire la dezarmări şi declară demonstrativ, că nu are nici o pretenţiune faţă de Austria, înţelegerea Rusiei şi a Turciei în chestiunea bulgară, precum şi permiterea trecerei materialului de răsboiu pentru Serbia pe teritoriul Turciei fac să se nască bănuiala, că Rusia şi Turcia tratează împreună în chestiunea aspiraţiunilor sârbe. Se zice, că unicul mijloc de scăpare este arendarea unei şuviţe din Sandjac, pentru a cruţa senzibilitatea locuitorilor turci. Prin aceasta situaţiunea va deveni mai gravă, nu încape nici o îndoială. Ziarele franceze califică nota Serbiei ca o retragere onorabilă a guvernului sârb. Baronul Aehrental trebue să fie mulţumit cu acest rezultat, mai ales când va lua în consideraţiune surexcitaţiunea spiritelor din Serbia. »L’Echo de Paris* prevede dificultăţi de învins, când va fi vorba de conferinţă. Catedra pentru istoria Românilor la universitatea din Cernăuţi. In 8 Martie a. c. s’a ţinut în Cernăuţi o mare întrunire a tinerimei universitare române, la care a luat parte pe lângă aproape întreaga studenţime română şi deputatul d-l Aurel cav. de Onciul. S’au discutat modalităţile cum s’ar putea mai uşor ajunge la crearea catedrii pentru istoria Românilor la universitatea din Cernăuţi. D-l dep. Onciul viu aclamat de întreaga studenţime a arătat calea, pe care se poate ajunge la realizarea acestor dorinţe şi a promis, că va interpela în sesiunea proximă a parlamentului în privinţa aceasta. Pe lângă alte propuneri de o im- # FOILETONUL »GAZ. TRANS.« /-'/////// . SC'*/,. ■■■. r / s, s/. * ■. Versul in literatura chineză. In literatura chineză versul ocupă locul de căpetenie — şi versul are în marea împărăţie galbenă altă trecere decât la orice popor din civilizata noastră Europă. Considerăm de obiceiu versul ca un mijloc de uşoară gâdilare a simţurilor noastre, o nobilă distracţie — şi am suride la apariţia unui îndrăsneţ, care, în versuri frumoase, ar încerca să dea lecţii popoarelor şi regilor. In China, dimpotrivă, o astfel de ambiţie e luată în serios de orice poiet. Prin pana lui se arată nevoile şi dorinţele mulţimei — şi de pana lui ţin seamă conducătorii împărăţiei. Cea mai mare cinste are poesia lirică, care prin subiectele, pe care le îmbrăţişează şi deci, prin rolul social ce l-a câştigat, a ajuns un factor însemnat al vieţei sociale. Poeţii sunt, pentru această cauză, consideraţi, în China, ca şi nişte funcţionari publici, cu ierarhia lor, care de bună seamă se întemeiază pe influenţa şi puterea, câştigată şi întemeiată pe talent poietic, bogăţie, pricepere etc. Ei sunt de obicei şi într’o slujbă administrativă a statului, mandarini, sau... suprefecţi, cari fac versuri. Poezia a avut, în toate timpurile, o însemnată influenţă în acest îndepărtat răsărit al Vechiului Continent. Unele poesii sau poeme au ridicat pe unul la rangul de ministru, iar altele pe un alt ministru l’au răsturnat — şi dej multe ori câte-va strofe au avut în desti- ] nul statului mai mult rol decât sabia cu- ceritorilor. Când împăraţii voiau să cunoască pul- | sul opiniei publice, întrebau astfel pe man- datini : »Ce poeme se citesc în popor?« . Că poiezia se bucură de un cult deosebit la Chinezi se vede şi din aceia că ea joacă un rol însemnat la examenele pen- tru mandarinat şi pentru şcoala militară. Ba încă mai mult: există în Peking o sectă de psihiatrii, cari socotesc versurile lirice cel mai bun mijloc de vindecare pentru tulburările minţii şi pentru istovirea şi sdruncinarea sistemului nervos... Versul chinez In trecut ca şi azi, a fost mai mult liric. Poemele sunt scurte , şi bogăţia cea mare a poesiei chineze stă în cântece incă şi mai scurte, din cari se pot ceti mai la vale două modele interesante prin credinţele, moravurile şi în general felul de a simţi (in primul rând sentimental) la Chinezii de acum ca şi de odinioară. Jelania fetei. »Prietine, te conjur, nu mai Intra în satul nostru; nu te mai căţăra de salcia, pe care o îngrijesc cu mânile mele. Nu cutez să-ţi dau inima mea. Trebuie să mă plec sub autoritatea tatălui meu şi mamei mele şi să ascult cu cel mai cast respect mustrările, pe cari mi le fac pentru tine. »Prietine, te conjur, nu sări zidul de împrejurime al casei noastre. Nu rupe frunzele dudului, pa care l-am sădit odinioară cu mânile mele. Nu cutez să-ţi dau inima mea. Trebuie să mă supun voinţei fraţilor mei mai mari, să mă plec cu o adâncă umilinţă poruncilor lor, chiar când ei mă nefericesc. ..Cât de mult aş dori să fiu a ta, drag prietin! Dar de limba oamenilor mi-e frică mai tare ca de moarte...« Atât acest scurt cântec cât şi acei care urmează au o vechime de cel puţin şapte veacuri înainte de Christos. Trandafirul roşu. »Şedeam la fereastră cu capul plecat asupra pernei de mătase, pe care o înfloriam. Atunci mă înţăpaiu, sângele meu curse în mărgăritare roşii pe trandafirul alb al cusăturii mele. Şi atunci trandafirul se făcu roşu. »Cu ce căldură gândeam la tine, care ieşti aşa departe, care ieşii la războiul Şi mi-am zis că şi tu-ţi vărsai sângele. Şi lacrimi calde curseră din ochii mei, şi plânsei mult. »Deodată aud parcă galopul unui cal! Mă mir, este el!... Vai, nu era decât inima mea, pe care o auzeam bătând destul de tare. »Şi recăzui pe scaun şi urmai întristată să cos; şi lacrămile mele pătrunseră în ţesătura pânzei, întruchipând pe perna de mătase, un minunat nimb de mărgăritare albe în jurul trandafirului roşu de sânge*. fi. C. GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 47.—1909 portanţă deosebită s’au primit următoarele două rezoluţiuni : »Urmând unei vechi şi îndreptăţite dorinţi a Românilor bucovineni, a înaintat studenţimea română dela universitatea din Cernăuţi în vara anului 1908 facultăţii filosofice un memorand al cărui text a fost cetit şi primit cu unanimitate la o adunare a tuturor studenţilor români din loc, în care s’a reînoit acea cerere a noastră, care cu mulţi ani înainte a fost ridicată de un vrednic reprezentant al neamului nostru şi care este: Crearea unei catedre pentru istoria poporului român la universitatea din Cernăuţi cu limba de propunere română. Dela rectorul universităţii precum şi dela decanul facultăţii filozofice n’am primit, se ’nţelege, nici un răspuns în privinţa aceasta, până când toţi studenţii români ne-am înfăţişat rectorului şi decanului, cerându-le răspunsul. Abia după ce studenţimea adunată in coridoare începuse a deveni neliniştită, am aflat deci prin rostul decanului facultăţii filozofice, că memoriul înaintat de noi în vara anului trecut a fost trimis cu o oarecare clausulă de recomandaţie din partea facultăţii filozofice, ministerului de instrucţie şi anume cu numărul de expedare 713 din 1908. Un lucru însă, prin care ne-am simţit adânc jigniţi în sentimentele noastre româneşti, a fost declararea rectorului şi a decanului, că nu se poate ca această catedră să fie înzestrată cu limba de propunere românească, provocându-se la legea de înfiinţare a universităţii Cernăuţene, nevoind însă să considere obiecţiunea noastră, că acel pretins principiu al legii de înfiinţare a univ. e deja desrădicat prin faptul că la universitatea din loc se citesc diferite cursuri în diferite limbi. »Studenţimea universitară română reamintind domnilor deputaţi români cele întâmplate în afacerea aceasta atât de importantă, îşi permite a-i soma cu toată hotărârea ca Domniile lor să intervină la locurile competente, interpelând în cameră, spre a argita crearea numitei catedre, ceea ce e nu numai dorinţa ei, ci şi a neamului nostru întreg«. A doua rezoluţiune este următoarea: »Studenţimea universitara română din Cernăuţi întrunită la 8 Martie a. c. pentru a lua poziţie în chestia înfiinţărei catedrei de istoria română la facultatea de litere din loc, a luat cu adânc regret la cunoştinţă bagatelizarea repetită a justelor ei postulate din partea forurilor competente, îndeoseb a senatului academic şi protestează contra continuării prelegerilor lui Milkowicz în semestrul de vară, declarându-se gata, dacă va voi acesta să te continue, de a împedeca cu toate mijloacele legale.Vrereg să dispun de persoana şi acţiunile mele. Faţă cu aceste scornituri, respective calomnii, declar — ce am făcut și în «F. D.« nr. 7 — că pănă azi din nici o parte nu mi s’a făcut nici un fel de propunere, adecă nimeni nu s’a apropiat ‘de mine, ca în oarecare chip să mă angajeze și să mă aserviască altor scopuri, străine de cele ce corăspund firii mele de fiu adevărat ca neamului românesc şi al bisericii străbune. Prin urmare orice faime, care ar căuta să mă discrediteze, înfăţişându-mă că aşi fi cu cineva în legături spre paguba bisericii şi neamului nostru românesc, sunt neadevăruri şi le resping cu aceiaşi tărie, ca şi scorniturile, că aşi fi făcut »declaraţii de sositoare«, sau că ar posede cineva un document, în care eu m’aş fi dat legat cuiva acum şi pentru viitor. In trecut am fost condus de principiul : a lucra după modestele mele puteri, spre binele bisericei noastre şi a poporului românesc, în viitor nu voi renega acest principiu şi voi respinge cu hotărâre orice încercare ide a fi lui necredincios, vină această încercare din orice parte. In special declar, că n’am stat nici în trecut şi nu voi sta nici în viitor sub influinţa d-lui Constantin Burdea, şi nici in serviciul altuia. JSlu mă voi lăsa influenţat în acţiunile mele, în orice poziţie voi fi, de astfel de curente, pe cari atât eu, cât şi opinia românească le va afla de păgubitoare şi pericidoase pentru marile interese ale neamului românesc şi ale bisericei noastre. In cinste am muncit pănă acum, în cinste voesc să vieţuesc şi muncesc şi de aci înainte, cât îmi va da Dumnezeu zile. Caransebeş, 24 Februarie v. (9 Martie n.) 1909. Dr. Iosif Olariu, profesor. Din diecesa Caransebeşului. In situaţiunea gravă creată bisericei gr. or. române din diecesa Caransebeşului prin uneltirile firmei Burdia-Ionescu, căreia s’a dat expresiune în manifestul publicat în numărul nostru de eri, este de deosebită importanţă declaraţiunea de mai jos a Prea Cuv. Sale Dr. Iosif Olariu, protosincel şi directorul institutelor teolog, pedag. din Caransebeş, care a apărut în fruntea numărului de ori al ziarului »Drapelul«. lată această declaraţiune: Din mai multe părţi mi se împărtăşeşte, că unele persoane, nu ştiu din ce motive, lăţesc despre mine veşti, a căror tendenţă este să mă prezinte în acel mod, ca şi cum n’aş fi liber şi n’aş avea nu La aniversarea de 25 ani a „Furnicei“, cassa de păstrare, societate pe neţii în Făgăraş şi-a publicat bilanţul jubilar, având 25 ani dela fondarea sa în 1883. In raportul direcţiunei de pe anul aşa numit jubilar pe al 25-lea an (1908) face amintire -- deşi de tot pe scurt — despre înfiinţarea institutului, adecă puţină istorie a înfiinţării soc. »Furnica« la 1883. Istorioara ce o face direcţiunea de acum asupra fondării institutului »Furnica« în parte e eronată, deci cred, că în interesul adevărului şi doar’ şi a acţionarilor poate — ca unul mai bătrân, care cunosc trecutul din contactul nemijlocit cu fundatorii, — e bine a rectifica greşelile făcute. »Furnica« s’a înfiinţat — după frământări nu de toate zilele — între inteligenţă fundatori şi nefundatori la iniţiativa fostului advocat Roman şi alţii nu cu scopul să se transformeze agentura »Albinei« din Făgăraş în bancă independentă, ci s’a înfiinţat ca bancă de sine stătătoare, rămânând agentura »Albinei« neatinsă, ba poate cu condiţiunea să rămână neatinsă, ce se poate vedea curat din acea împrejurare faptică, că zisa agentură a sustat nu numai cât a trăit adv. Roman, ci şi după aceea pănă la dezastrul cauzat de nefericitul agent al »Albinei« şi membrul atotputernic al direcţiunei soc. »Furnica«, protopopul Dan, care era sa răstoarne institutul, de nu sărea »Albina« însăşi daunată spre ajutorul »Furnicei«. Acest caz e mai recent, cred, că-l cunosc şi cei dela »Furnica«. Rolul »Albinei« la fondarea institutului »Furnica« stă în aceea, că fondatorii — şi sigur că advocatul Roman în primul rând, — presimţind şi văzând agitaţiunea unor Români în contra înfiinţării acestei bănci, a asigurat înainte concursul »Albinei a cu ’a parte a capitalului de acţii, asigurându-şi influinţa, care şi azi se manifestă în mersul afacerilor şi conducerei societăţii. Să se ştie adecă, că anca maghiară din loc mai târziu s’a iniţiat şi — şi cu concursul acestui Români (!) — mai curând s’a fondat şi început activitatea, întrucât îmi aduc aminte, chiar acela era scopul să zădărnicească înfiinţarea celei române — în frământări şi ferbere — trecute şi în certe. Acesta e adevărul întreg. Prima direcţiune a »Furnicii« amintită in raportul jubilar încă e în parte greşită, după raportul jubilar direcţiunea primă s’a compus din: I. Roman, preşedinte, Visarion Roman, Ilariu Durlea, Alesandru Micu, luliu Dan, B. Stanciu, D. Chişiorean, deci dacă interesează aceasta pe cineva să se ştie, că prima direcţiune a »Furnicei« a stat din următorii: Alesandru Micu, preşedinte ; membrii : Basiliu Stanciu, Nicolae Cosgarea, Visarion Roman, Ioan Roman, Ilariu Durlea şi George Făgărăşan, ce se poate ceti la tribunalul din Braşov Nr. 4482 şi 5000 din anul 1883. Mă miră, că direcţiunea de acum nu şi-a luat osteneală să cetească actul de împrotocolare firmei, înainte de a şi publica raportul aşa de greşit — chiar cu privire la direcţiune. Unul dintre bătrâni. ŞTIRILE ZILEI. — 27 Februarie v. Conferenţele »Asociaţiunei«. Mâne, Duminecă, va vorbi d-l prof. Dr. C. Lacea despre »Pesimismul lui Eminescu alături de pesimismul lui Lenaud. începutul la 6 oare seara în sala gimnaziului. Dr. Lascu la închisoare. Din Oradeamare ni se scriu următoarele: Joi după amiazi a fost dus d-l Dr. Lascu din temniţa ordinară din Oradea-mare la procuratură, unde i s’a comunicat decisul ministrului de justiţie, pe baza căruia s’a ordonat să fie escortat Vineri la temniţa dela Seghedin. Totodată i s’a luat d-lui Dr. Lascu interogatorul în chestiunea broşurilor : „Privire asupra situaţiei generate a Românilor din ţările coroanei satului Ştefan“ şi „ Un cuvânt cătră fraţii de luptă din ţara Bihorului“, pentru care broşuri i se va intenta un nou proces, cu toate că broşurile amintite nu au apărut în Ungaria, ci în România. In legătură cu ştirea de mai sus suntem rugaţi din partea d-lui Dr. Lascu a declarat că toate comunicatele ziarelor ungureşti referitoare la reîntoarcerea d-lui Dr. Lascu în Ungaria sunt nişte minciuni şi calomnii mizerabile. D-1 Dr. Lascu n’a fost prins de cătră jandarmii dela Predeal, ci însuşi s’a prezentat şi s’a predat lor. D-1 Dr. Lascu nu s’a dimis cu poliţiştii ungari în discuţii politice şi în genere în orice discuţie. Adevărul este, că d-l Dr. Lascu a silit pe căpitanul de jandarmi de la Predeal să accentuieze în protocolul luat predarea d-sale de bunăvoie. Sunt fapte aceste, care cu atât mai puţin se pot interverti şi mistifica, cu cât au decurs palarei publice, se pot dovedi chiar şi prin autorităţile române de la Predeal, care la rugarea d-lui Dr. Lascu i-au dat voie a trece cordonul şi fără paşaport. Dacă deci căpitanul poliţiei ungureşti dela Predeal, Burg Cornel, a informat pe superiorităţile