Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1909 (Anul 72, nr. 236-258)
1909-11-26 / nr. 255
Pentru putere, *P. L.«, destăinuieşte cu multă maliţie, o târguială cu Coroana, încercată de Fr. Kossuth azi vară, pentru a i se încredinţa lui formarea cabinetului. Bineînţeles un cabinet în majoritate kossuthist, sub prezidenţia sa, în care cabinet ar fi avut Batthianyi portofoliul comerciului, L. Hollo port. justiţiei, Navay internele şi Szterényi port. comunicaţiei şi trenurilor, ce ar fi fost să se înfiinţeze anume pentru el. Kossuth a şi vorbit cu domnii aceştia, apoi a redactat un memorand, în care făgădueşte pentru bancă un provizoriu de 3 ani, şi nu cere nici o concesie, decât ca reforma electorală să fie încredinţată acestui cabinet, in acest înţeles Kossuth a redactat un memorand, şi, prin un înalt funcţionar (Szlerényi, ajutat de Aehronthal. — Red. Gaz.) l-a vârât în cabinetul Maj. Sale. Maj. Sa a refuzat memorandul, fiindcă n-avea încredere în statornicia lui Kossuth, şi nu putea să dea puterea în manile unor oameni, pe cari încă nu-i cunoaşte. Pe deasupra, în clubul kossuthist tocmai atunci s-a înscenat comedia cu coala de subscripţie a lui Teleky Arvéd, şi Kossuth, speriindu-se, nu a continuat cu târguiala, deşi era hotărât să tăgăduiască şi mai mult Coroanei, numai ca să i se dea lui guvernul. — Acuma se fac noi încercări pentru a ajunge la putere. Cele două tabere mari — de justhişti şi kossuthişti — cari şi-au spus ziua bună, fiindcă se temeau că nu se vor putea împărţi pe oasele de jos, dacă vor ajunge la cârmă, acuma iarăşi încearcă a se împăca, văzând că tot mai multă putere se poate dobândi cu puteri unite! Barabás face pe intermediatorul. A şi prezentat un plan lui Kossuth. — »Fremdenblatt« scrie un artico prim, spunând că orice guvern cinstit când se îndepărtează, are grija ca să sare în ordine finanţele ţerii !! Şi de fapt guvernul acesta se duce. Avem informaţia, că Lukacs are deja numirea în buzunar, şi pe Héderváry îl are la interne Leafă pentru secretarii despărţămintelor. Am tipărit în cursul săptămânilor trecute motivarea făcută de d-l Dr Dionisie Stoica, propunerii sale de la adunarea generală a Astrei, anume, ca : „Asociaţia să sistemiseze succesiv posturi de secretari salariaţi în despărţămintele sale“. Această motivare a fost retipărită din ziarul nostru, şi va fi trimisă acelora, cari sunt mai competenţi a-şi spune cuvântul în chestie a despărţămintelor. Cu toate acestea ne credem în drept a spune şi noi câteva cuvinte, asupra ei. D-l Stoica îngreunează puţin situaţia, făcând coloane de apeluri la sentimentele româneşti, in loc de a compune tabele statistice : cam câtă leafă ar da dânsul unui secretar, în total cât ar face lefurile acestea și cam ce capital ar trebui deci sa se adune in „Fondul Iubilor“? Nu ne spune părerea d-sale nici în chestia cum contemplează d-sa postul de secretar salariat: sâ fie, cei cari îl ocupă, numai secretari de despărţăminte, sau secretariatul l-ar purta pe lângă altă ocupaţie, de învăţător sau preot mai cu seamă? Se mai complică problema şi prin aceea, că d-l Stoica de-o parte cere „divizarea despârţămintelor“, pe când de altă parte pare a fi de părerea, ca şi noi, că unui secretar salariat ar trebui să i se dea un teren mai vast de muncă — mai multe despârţăminte. Ne uşurează însă nespus de mult problema, făcând de la început restricţia: succesiv. O sintemizare succesivă, va să zică — o încercare. Prin restricţia asta numaidecât este formulată şi atitudinea noastră: dorim, ca idea ivită să între cât se poate de curând în stadiul de experimentare ! ! R&S’iltatele întâelor experimente vor decide, fără îndoială, asupra sorţii pe care o merită problema. Dar... se va zice din vre-o parte, experimentele cu secretari salariaţi s-au făcut deja — în contru — şi am văzut rezultatele. Desfidem pe acei ce vorbesc aşa. Tocmai de aceia ar fi să se facă reforma d-lui Stoica, pentru ca în despărţăminte să se lucreze aşa cum s-au ridicat odată pretenţiile de şi pentru secretarii generali! ! Pretenţii, cam pe lângă munca de birou ce deocamdată sunt siliţi a o isprăvi secretarii generali, nu se mai pot susţinea. Va fi chemarea celor din despârţâminte a le realiza. Altă părere, cârtitoare şi contrazicătoare, ca tot pesimismul, vom auzi de la pesimişti: „Cum se poate? Sâ fie secretarul şi agronom, şi vier, şi ciuburar, etc., etc. ? Ş-apoi pentru că-şi împlineşte cineva datorinţele lui de Român, şi fiu sau nepot de ţăran, numaidecât să se şi gândească la lefşoara? Asta-i decadenţă naţională, domnilor!“ Dar nu-i decadenţă. Bine zice d-l Stoica: Astra da răsplată şi până acum, din formă de premii. La societăţile culturale ale altor neamuri asemenea am putea găsi exemplul secretarilor salariaţi. Iar cât e pentru munca prea de multe feluri, s-ar putea face o divizie între secretari : unul să lucreze în despărţământul celuilalt la ce se pricepe mai bine, şi, fireşte, celălalt iarăş să-i ajute. Menirea fiecăruia ar fi însă, înainte de toate, să îngrijească de isvoare de venit, prin vindere de broşuri, organizarea de reprezentaţii, etc. etc. Era veche convingerea noastră, că în despărţăminte persoana principală nu este „directorul“, ci casierul. Un fel de trassier, sau mai la drept, incassator, ar fi să fie şi secretarul cu leafă... O singură piedecă mare ne putem noi închipui, dar nici asta nu ne face pesimişti: lipsa de oameni cu bune intenţii şi înţelegători. Vor veni însă şi aceştia cu vremea. Când ne vom avea şi noi „supraproducţia“ de intelectuali, şi vom mai putea alege, nu ca şi acum, când suntem siliţi a primi orice şi de la oricine, tratând pe toată lumea ca pe nişte fete bătrâne, veşnic cu groaza în spate, nu cumva să „disgustăm“... FOILETONUL »CAZ. TRANS.« (9) „Una, ca toate.“ Dramă de Oscar Wilde Trad. de: I. Broşu. ACTUL IV. (Scenă : odăile de la mrs. Arbuthnot. In fund spre grădină, uşă cu ferestrele deschise ; uşi la dreapta şi la stânga.) (Gerald Arbuthnot scrie la masă.) (Alice întră pe uşa din dreapta, împreună cu lady Hunstanton şi mrs. Allonby.) Alice (anunţând): Lady Hunstanton şi mrs. Allonby. (iese.) Lady Hunstanton : Bună dimineaţa ! Gerald. Gerald (se ridică): Bună dimineaţa lady Hunstanton, bună dimineaţa mrs. Allonby. Lady Hunstanton: Venim să vedem ce mai face mama d-tale, Gerald. Mai bine? da? sper din suflet. Gerald : Mama nu s-a coborât încă din odaie, lady Hunstanton. Lady Hunstanton: Desigur au indispus-o căldurile de aseară şi muzica. De mute ori muzica cuprinde mult romanticism, sau cel puţin îţi agită totdeauna nervii... Mrs. Allenby: E una şi aceeaş. Lady Hunstanton : Nu vă înţeleg, draga mea, şi sunt veselă. Mă tem că spuneţi o nedreptate. A, admiraţi, odaia drăguţă a d-nei Arbuthnot? E foarte frumoasă şi aranjată după moda veche, nu-i aşa? Mrs. Allonby (se uită prin odae cu Jorgnetta) : Iţi face impresia unei case engleze, plină de fericire. Lady Hunstanton: Aveţi dreptate, draga mea, o minunată caracterizare. In toate, se simte influenţa binefăcătoare a mamei d-tale, Gerald. Mrs. Allonby: Lordul Illingworth, susţine că fiecare înfluinţă străină ar avea urmări rele, iar o înfluinţă bună ar fi cel mai rău lucru din lume. Lady Hunstanton: Dacă lordul Illingworth, ar cunoaşte mai bine pe mrs. Arbuthnot, şi-ar schimba părerile. Mrs. Allonby: Aşi dori să-l văd pe lordul Illingworth, într-o casă engleză, plină de fericire! Lady Hunstanton: l-ar face bine dragă. Astăzi cele mai multe femei din Londra îşi aranjază odăile numai cu orchidei, cu streini şi cu romane franceze. Aici însă, ne aflăm în odaia unei sfinte flori naturale şi proaspete — cărţi, cari nu te scandalizează, tablouri, pe cari le poţi privi, fără să roşeşti. Mrs. Allonby: Dar eu roşesc foarte bucuros! Lady Hunstanton : Ei, despre a roşi s-ar putea spune multe, dacă te pricepi s-o faci la timp potrivit. Sărmanul și bunul Hunstanton zilnic îmi făcea observarea, că de mult nu mai roşesc îndeajuns. Dar pe vremea aceea, bărbatul meu era foarte ciudat; nu voia să-i cunosc prietenii, cari aproape toţi trecuseră peste 70 de ani, ca şi lordul Ashton intre alţii ....care, mi se pare divorţase mai târziu. Un caz foarte trist... Mrs. Allonby : Sunt cu tot sufletul pentru bărbaţii trecuţi de 70 de ani; iţi oferă totdeauna iubirea unei vieţi întregi. Consider, 70 de ani, de-o vârstă ideală, pentru un bărbat! Lady Hunstanton: Mrs. Allonby e incorigibilă, nu-i aşa Gerald? Apoi Gerald nădăjduesc, că de-aci înainte, mama d-tale o să mă cerceteze mai ades. Când plecaţi cu lordul Illingworth? Gerald: Mi-am schimbat planul, n-o să mai plec cu lordul Illingworth ! Lady Hunstanton : Ba ai să pleci Gerald! Ar fi o mare imprudenţă din partea d-tale dacă n-ai pleca. Şi pentru ce anume ? Gerald: Nu sunt pentru postul de secretar, la lordul Illingworth. Mrs. Allonby: Eu aş dori foarte mult ca lordul Illingworth, să mă roage să-i fiu secretar. îmi spune însă totdeauna, că nu sunt destul de serioasă. Lady Hunstanton: Draga mea, nu se cuvine sa vorbești astfel, în locuința aceasta. Mrs. Arbuthnot, e departe de societatea răutăcioasă, în care trăim noi; nici nu vrea s-o cunoască; dânsa e cu mult prea bună. Mă consider indeosebi onorată pe urma vizitei ce-mi făcuse aseară. Prezenţa ei a ridicat mult prestigiul societăţii.... Mrs. Allonby: Ah ! o fi fost tot din pricina căldurilor, de cari aminteaţi mai înainte... Lady Hunstanton: Draga mea, de ce vorbiţi astfel? Căldurile nu au nici o legătură cu cele spuse de mine mai înainte. Gerald, de ce nu aţi fi pentru postul de secretar? Ce înţeles aveau cuvintele acestea? Gerald: Principiile de viaţă ale lordului Illingworth, sunt prea străine de ale mele. Lady Hunstanton: Dar dragul meu Gerald, n-ar trebui să aveţi încă peste tot păreri despre viaţă. Ele n-au încă rost. Mai trebue să Vă lăsaţi condus în viaţă. Lord Illingworth: V-a făcut ofertul cel mai splendid, ce! mai măgulitor, şi dacă aţi pleca împreună, aţi avea prilej sâ cunoaşteţi lumea — cel puţin atâta din ea, cât se plăteşte să o priveşti — şi chiar în cea mai favorabilă situaţie, şi aţi mai avea prilej a Vă întâlni cu oameni adevăraţi. ANUL LXXII. Telefon: Nr. 226. GAZETA apare in flapars sl ADogamente teatri Aistro-Uwiarls Pe un an 24 cor., pe şase luiu 12 cor., pe trei luru 6 cor. K-ril de Duminecă A cor. pe •*. Jeamu Mânia şi umililati. Pe un an 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei ani 10 fr. M-rlI de Duminecă 8 fr. pe mn. Se prenumeră la toate oficiile poştale din Intru şi db afară şi la d-nii colectori. ABottimnfinial pairi Braşov. Administraţiuns*. Piaţa mare febrţ?al Inului Nr. 30, ptagin I. Pe un an 20 ooret pe şa»« luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul acasă . Pe un nnii cor., pe șase luni 12 cor., pe trei luni 8 cor. — Un asemplar 10 bani. — At&t abontamentele. ciliti m-voruum nan- a se plăti gKIUCTnTNEA, ^iuistritiTaei \\ Tisomili Sî-siPT. piata mar» ni. SO. TELEFON Nr. SSO. yorioori noiranoatr. nzr. ea prixreeo. A'anascript© nu so lutrijait. înserate Bio primesc Ui AiumlRlttreffifRe Dratov «i la uzraatoar«le aiPQURI dB ANUNȚURI : Xjci Viat.a Ia Mu Uuko» Naehf.. Hnx. Aagencelde& Kinerio Leader, H«intich Sohttlok. A. O-** pe»ik Nftohi.. Anton Qppelik. In Budapesta la A. V Golber,yejj, îtkstein Bemal. Iuliu Leopold (VH Eraaubet-körut Prețul Inaertlunkor: o serie gavraond pe o coloana K- bani '.pentsrr* o publicare. Publicări doi de® 1 9 dusa tarifă 2nvo. ialft* — EBOLA MK pe pagina 3-a o sorie 20 bani. Sr. 255. . Miercuri-Joi 28 Noemvrie 8 Decemvrie 1009. Alegerea de episcop la Caransebeş. De la trimisul nostru. Vineri, 3 Decemvrie. Preziua alegerii. Am alergat cu toţii din toate părţile Bănatului, ba chiar şi din ţinuturi mai îndepărtate ale ţării, la Caransebeş, ca să asistăm la alegerea de episcop. Primul transport a sosit cu trenul de 9 oare a. m. Avuserăm în acelaş tren şi un aristocrat român, pe Bar. Geza Duca de Cadăr, deputat sinodal, pe care l-a întâmpinat la gară secretarul consistorial Dr. Cornel Cornean, conducându-l la reşedinţa episcopească. Pe noi însă, fiind mai democraţi, nu ne-a întâmpinat nime la gară, doar plebea cea multă, care privea la noi ca la nişte figuri exotice, venite din toate părţile lumii. Fiind consecvenţi în principiile noastre democratice, nu ne-am suit în birje, ci am pornit-o spre oraş »per pedes..« Dar urât ne-am păcălit, căci aproape un ceas întreg ne-a trebuit, până ce-am ajuns în oraş. S-au mirat cu toţii văzând că vine atâta amar de lume. Credeai că se pregătea asediarea oraşului, nu alta. In centrul oraşului se înşirau grupuri-grupuri de oameni, discutând cu toţii în mod aprins alegerea ce va să vie. Din gesturile aprige ce se făceau, se putea uşor deduce divergenţele de păreri dintre dânşii. La unele grupuri spiritele erau tât de agitate, încât era cât pe-aci să intervină poliţia ca să le potolească. Haita lui Burdia anume căuta să aţâţe oamenii, numai ca să dea auză la scandaluri publice. Dar planul lor infernal