Gazeta Transilvaniei, februarie 1910 (Anul 73, nr. 24-46)

1910-02-02 / nr. 24

Pagin­a 2 s­ e zidesc acum aproape toate, — de­­ât himericele în stil românesc, ca şi catedrala din Sibiiu bunăoară. Chiar dacă-i vorba de conservatism, cu ve­chile biserici de lemn, are mult mai mare asemănare stilul oriental­ româ­­nesc, (tinda, clopotniţa, zugrăveala, brâul, decât cu amestecătura de stil, de la modă! ! Ţeranul nu credem că s-ar împotrivi, dovadă ne sunt unele părţi bănăţene. Poate unii preoţi ar fi mai greu de scos din gusturile lor. Negreşit, un exemplu bun, o bi­serică adevărat românească din cutare sat, frumoasă şi nu prea scumpă, ar ademeni mult şi pe cei din satele din jur. In Gherla s’a zidit catedrala în stil românesc, şi se zice că satele din jur s-au „ambiţionat“ şi ele. Cate­drala din Sibiiu ar putea fi deaseme­­nea un puternic imbold, şi un puter­nic mijloc de argumentare, faţă de cei­­ conservativi. * O mulţime de biserici s’au zidit în timpul din urmă şi necontenit ne vin la ziar rapoarte dela sfinţiri de biserică, dar nici într’un raport nu găsim „amintit cu deosebită laudă“ frumseţile stilului românesc, în care a fost zidită biserica. Spaţios, lumi­nos, repartiţii — şi atât O sinceră durere te cuprinde, vă­zând că tocmai în cetatea noastră cea mai puternică, în biserică, nu ne-am­ ştiut manifesta românismul prin forme şi datini particulare, nu ne-am­ ştiut da espresie caracterului nostru pro­priu, arătând şi prin asta, că suntem un neam aparte. Era şi mai naţional şi mai frumos stilul de care vorbim ! Şi dacă asupra trecutului nu se mai poate reveni, am dori ca cel pu­ţin în viitor să nu mai perd­em, ce atâta vreme am tot perdut, fără să ne dăm seama. In cel mai apropiat viitor / De pildă au peste mu­t, vrednicii poporeni gr. cat. din Cluj în frunte cu vrednicii lor fruntaşi din loc, vor avea parte de aceiaşi mulţumire su­fletească ca şi episcopul din Bucureşti, clădind o biserică mare şi impozantă cu vre-o 500.000 cor. cheltuială. Ce păcat ar fi­­ mai cu seamă după un alt păcat, când în oraşul cu abia vre-o 8—9000 suflete româneşti se va în­fiinţa o diecesă gr. crt. săracă, pe lângă biserica scumpă gr. cat. în loc de-a o înfiinţa la Baia-mare sau la Sighetul-Marmaţiei — să nu se zidea­scă acea biserică in stil românesc a­­devărat! In programul nostru cultural, din zi în zi tot mai mult accentuat decât cel politic, ar trebui să cuprindem problema tratată la punct I, cupola admirabil construită. Aci în această biserică se găseşte şi racla sfintei Filotea. Bătrânul preot se plecă şi sărută mâna înegrită a sfintei, dar pe noi nu fu în stare a ne îndupleca a­­ urma exemplul, scuzându-ne că noi nu putem săruta o mână atâta de înegrită. In fine părăsirăm curtea mănăstirei spre a ne continua dru­mul spre Piteşti. Acest drum destul de bine ţinut după timpul de atunci, o percur­­serăm în mai bine de o jumătate de zi. Drumul ce e drept era bun şi fiind clima mai călduroasă în ţară, era uscat şi chiar presărat cu pulbere. Două incidente hazlii, cari caracterisează deoparte situaţiunea, de alta pe oamenii acestei ţări bogate, inun­date de trupele m­uscăleşti, turceşti şi acum şi de cele austriace cele, din urmă aflându-şi refugiu aci, ni se iviră, întâlnind pe drum o femeie înaltă bine făcută, îmbrăcată în pitorescul cos­tum din jurul Argeşului, o întrebă bătrâ­nul, dacă sunt muscali prin localităţile acestea. Ea luând cu mâna pulbere de jos răspunse : »da«, şi arătându-ne pulberea din mână şi scuturând îndată praful în vânt, zise cu amărăciune: »iacă aşa să se spul­bere şi ei« ! Se pare că bietul popor era espus şicanelor obraznice ale bunilor pro­tectori ruseşti. Mai târziu întâlnirăm pe un moşneag, carele venea din­spre Piteşti. II întrebarăm, dacă mai avem să mergem mult până la Piteşti. El ne răspunse la­ i­conic : »iacă aşa o vale, un colnic şi o gură , de pădure şi pui mâna pe el« Am şi so­­­­sit la Piteşti însă de-abia pe la şapte şi J jumătate sara, ţie când de la Argeş ple­­­­caserăm înainte de amiazi. Sosiţi la ba- I riera Piteştului, sentinelele ruseşti ne în- I trebară de paşport, şi dacă avem arme in căruţă. Fiind paşportul în regulă, bunii paznici ruşi începură a scotoci prin căruţă, şi dând de o puşcă străveche cu cremene, moştenită de la strămoşul Baciu, carele se pare că fusese un bun vânător, şi trans­misă de acesta moşului Stan măcelarul şi apoi trezită de fiul său popa Stan Iosifu, ne-o confiscară, fără să considere reflec­­ţiunile bătrânului, că ea-iji este o scumpă moştenire, dar astăzi fără nici o valoare prac­tică. Ruşii ne-o luară pronunţând, »stupai, asta la noi«, făcându-şi cruce şi sărutând mâna bătrânului preot. In Piteşti petrecurăm trei zile, la un han mizerabil, şi destul de scump pentru nişte pribegi lipsiţi. Protopopul Stan făcu o vizită episcopului de Argeş, care pe atunci îşi avea reşedinţa în Piteşti. Preotul ţinu să facă o vizită şi Preasfinţit­ului din Pi­teşti şi mă luă şi pe mine, ca să-mi fac o închipuire, despre un episcop românesc. Ne prezentarăm­­ bătrânul învestit cu or­­natul său protopopesc, şi având la sine şi Singhelia (diploma de protopop) dată lui de marele Şaguna Acest, prelat încât îmi aduc aminte, se prezenta destul de bine, părea însă a fi de origine ererică, cu ochii vii, frunte proeminentă, şi c-un nas coro­iat, tipic rassei orien­tal­iştilor. Din convorbirea ce se desvoltă mai cu seamă relativ la situaţiunea critică a Transilvaniei, prelatul rusofil din creştet până în tălpi menţiona cu un fel de amă­răciune pe George Bariţiu redactorul »Ga­zetei« zicând­ între altele că acest Ba­iţ a criticat in­conivenţă cu liber­­anşi din ţară în mai multe rânduri fără nici o bază pro­tectoratul binefăcător al Sfintei Rusii. El deci ar merita să fie surghiunit în Siberia sau cel puţin spânzurat. Bătrânul preot se încerca a informa pe învăpăiatul Archiereu dospi-'­­uiuaţiuinea critică a românilor din Ardeal, susţinând cu argumente puternice pe Bariţ şi relevând meritele acestui dis­tins publicist. Dar în zadar, prelatul nu pu­tea fi convins prin nici un fel de argu­mente, ci din contră înăsprit îşi descărca mânia şi asupra bărbaţilor din ţară, cari încercaseră un fel de revoluţiune fără nici un succes. Astfel eşirăm din casa acestui archiereu, care le dărui tatălui meu vre­o trei ruble ruseşti. După o petrecere de trei zile in Piteşti, plecarăm spre Bucureşti. La situaţie. Disolvarea partidului constituţional Comitetul executiv al partidului constitu­ţional a ţinut Sâmbătă seara o lungă con­ferinţă la care au luat parte toţi membrii comitetului. S-a hotărât convocarea pe Luni a unei conferinţe de partid, în care se va propune disolvarea­ partidului constituţio­nal. Au fost şi voturi pentru menţinerea partidului. Contele Andrassy a declarat însă că partidul nu poate face opoziţie unui guvern liberal compus din elemente 67-iste şi nu are deci raţiune de a fi ca partid independent. Această declaraţie a fost primită cu aprobări de majoritate. S-a hotărât ca după disolvarea partidului să se aleagă trei membrii, cari vor întră în legături cu noul partid guvernamental im­­punându-şi influenţa la alcătuirea progra­mului. Aceasta pare a fi o formulă pentru ca membrii partidului constituţional să fie atraşi în noul partid.­ stindarde. La liceu, în sala amfiteatrului, d-l profesor de istorie Şt. Ciuceanu, a ţi­nut o frumoasă cuvântare despre însem­nătatea zilei; elevii au declamat şi au cân­tat cântece naţionale, în asistenţa unui număros public. Secţiunea craioveană a Ligei cultu­rale, învinovăţită din partea tinerilor de pr o puţină energie şi activitate, a dat în acea sală un îmbucurător semn de viaţă, mulţămită comisiunei însărcinate cu or­ganizarea serbării, în fruntea căruia se afla d­l doctor I. Drăgescu, bătrân acum, dar cu inima tot tânără. Deşi comisiu­­nea n-a reuşit din cauze politice, a în­truni în sala teatrului marcantele persoane la cari a făcut, apel, din Bucureşti şi din Transilvania, afară de d-na Triteanu, care, deşi indispusă, n a voit a ne lipsi de rara plăcere de a o auzi şi a o admira în câ­teva bucăţi clasice şi unionale, esecutate cu mult talent şi cu multă artă. Serba­rea s-a început, ca de obicei, prin imnul regal, după care doctorul Dră­gescu comunică telegrama d­nui secretar al­­.ministeriului cultelor, şi răspunsurle părintelui V. Lucaciu şi a domnului Octa­­vian Goga, prin care aceştia fac cunoscut că, primul din cauze familiare, iar uit unii din cauze politice, nu pot lua parte la ser­bare cu toată dorinţa ce au, cum sa ex­­primă iubitul port al Ardealului, de a pe­trece câteva ore de adevărată fericire şi li­bertate în m­jlocul craiovenilor. După vor­birea doctorului, scurtă dar plină de en­tuziasm aeutru idealul naţional, a cadrat minunat de bine imnul nemuritoriului Andrei Mureşian »Deşteaptă-te Române«,cântat corul bisericei catedrale Madona­ Dudu, sub conducerea măestrului său V. Cotă­­rescu. Au urmat apoi cântecele »privighe­toarei Ardealului«, a d-nei Triteanu, acom­paniate la piano de d-na Bázek­, mrestia de muzică a externatului secundar de fete şi răsplătite cu coroane de flori şi cu a­­plauze călduroase, un quartet de vioare ai elevilor şcoalei normale de învăţători, ese­­cutat cu mult talent, şi danţurile »ro­mana« şi »romanul«, jucate de elevii ace­­ie­aşi şcoale­, în costume naţionale, băr­bă­­teşti şi fericeşti. Deprinderile, de cari au dat probe elevii acestei şcoale, atât acum cât şi in alţi ani la ace­sta serbare, arată îngrijirea, în care se face educaţiunea na­ţională în această şcoală. Publicul, de care, ca rar altădată, era plină sala teatru­ui, a dus cu sine cele mai plăcuta impre­­siuni. * această sală, pe d-na Lucia Rozand Colo­men, care a încântat publcul prin arta sa de a zice şi a ceti poezii Pentru în­tâia oară am auzit iară Doina lui Coş­­buc, zisă cu o distinsa artă de d-na Ro­­sand în costum naţional şi acompaniată de sunetul suav al flautei. Cuvintele şi mo­dul de a le spune erau o a­m­irabilă in­terpretare a doinei cântate din flaut. A­­ceasta, împreună cu o altă baladă a d-lui Coşbuc »Ideal«, cu un fragment din »Dum­brava roşie« de Vasile Alexandri », un monolog comic, zise de d-na Rosand, a dat sălii un adevărat aer de sărbătoare, la care nu puţin au contribuit şi cântecele corului mixt al societăţii: »Negruţa«, »Eu mă duc codrul rămâne« de Dimitriu şi »Răsunetul Ardealului« da Vidu, şi cu deosebire câteva bucăţi esecutate pa vioară de tânărul Nestorescu, şi solo, cu vocea, de tânărul Tălpăşanu. Rar am auzit un bariton cu o voce atât de limpede, de plică şi sonoră, şi cu expresiuna atât de naturală. .M-am­ mirat, cum­ am aflat, că acest tânăr n-a făcut nici măcar un an de conservator muzical. E păcat şi daună, că asemeni daruri a­l naturei, cari prin cultură ar ajunge celebrităţi artistice, se pierd -lin lipsa pe mijloace materiale. Coresp. * Noul partid guvernamental Pregăti­rile pentru înjghebarea noului partid gu­vernamental continuă — cu şanse bune. »Pester­­­loyd« e informat că în provincie se manifestă o viuă aderenţă faţă de con­stituir­ea noului partid. Contele Ştefan Tisza va prezenta în conferenţa de astăzi ce se va ţinea în biroul prim-ministrului, apelul-program, care va fi lansat în aju­nul constituirei noului partid. * Conferinţele c­elor două fracţiuni in­­dependiste, cari s au ţinut cu scop de a realiza o cooperare a partidului justhcist cu cel kossuthist în vederea alegerilor apropiate, n-au avut rezultatul dorit şi e mai mult ca sigur, că ambele partide vor întră separat în lupta electorală. Delegaţii justhcişti au declarat după conferenţa de Sâmbătă, că continuarea conferenţelor cu kossuthiştii nu mai are nici o noimă. Hotărârea puterilor în chestiunea Cre­tans. Consulii puterilor protectoare au în­mânat comisiunei executive a insulei Creta o notă, care interzice deputaţilor cretani de a lua parte la alegerie greceşti. In ca­zul contrar, puterile sunt hotărâte a lua măsuri efective. GAZETA TRANSILVANIEI, Nr. 24, ~1910 Serbări naţionale şi artistice. Craiova, 27 Ian. st. v. 1910. Aniversarea memorabilei z­­e de 24 ianuarie 1859, în care s-a pus temelia sta­­­tului român d­e astăzi şi prin el viitoriu­­■ lui românilor, s a serbat şi anul acesta­­ cu multă însufleţire la liceu, la gimnaziul clasic şi cel militar, şi la alte şcoli, precum şi în cazarmă, deşi în mod ofi­cial n-au luat parte nici autorităţile, nici armata, şi nu s a făcut nici te-deum, se vede pentru că era Duminecă. Oraşul a fost împodobit pe stradele principale cu Altă plăcută sară am avut în această săptămână la a 55-a audiţiune a societăţii muzicale »Hora«. Această audiţiune a fost poate cea mai frumoasă probă de progre­s al societăţii, la care afară de spiritul ar­tistic şi de zelul, cu care e condusă, foarte mult a contribuit în timpul din urmă în­grijirea şi sprijinul dat de doamna şi d . N. Romanescu. Deşi d-sa face parte din stratul de sus al societăţii atât prin cul­tura cât şi prin poziţiunea sa socială ca fiică de general şi ca soţie a marelui pro­­m­ietar­­­ meritosului fost pr­mar al Cra­­iovei, d-l N. Romanescu, această nobilă matroană nu s-a sfiit a da sprijinul său acestei s­cietăţii democratice, asistând la toate acţiunile ei, şi la începutul anului, în prima audiţiune, cântând însuşi la piano, îmbrăcată î­ntr-un simplu şi elegant costum naţional. In ultima audiţiune, d-na Romanescu a adus din Bucureşti, pentru Stările din Făgăraş. (F i n e). In vara anului­­penultim d-l Şenchea interpelat de preşedintele d­e vicar , în fiinţa de faţă a advocatului Dr. Popescu, a învăţătorului Berescu, a judelui reg. Bede şi a altora, că pentru ce nu face proce­sele verbale şi pentru ce nu vine la şe­dinţele comitetului, d-sa a răspuns că cui îi trebue protocoale să meargă la dânsul să le caute, că-s aruncate undeva în pod. A vorbit cu atâta lipsă de respect şi cu ironie despre cauză, încât c­oar judele reg. Bede, ca străin, s-a scandalizat de acest răspuns cinic, încât i-a caracterizat, de faţă cu toţi, după cum a meritat. Sau nu e adevărat ? Să spună d-nii de mai sus. Tot din aceste motive la adunarea despărţământului, ţinută vara trecută, pre­şedintele desp. d-l vicar Micaveiu, şi-a dat demisiunea, dar la inzistenţa lui Dr. Şenchea, ca să nu iasă la iveală aceste şi alte păcate, demisiunea a fost retractată. Şi după toate acestea, protocolul adunărei generale din Voila nici păna as­tăzi n-a fost aşternut la comitetul central. Ori doară şi acesta a ajuns soartea celor­lalte — în pod? Să mergem mai departe. In comitatul nostru exista un sub comitet comitatenz al comitetului naţional. Preşedinte era d­e vicar Macaveiu, sub a cărui conducere ţineam consfătuiri, de câte ori cereau necesităţile. l)-lui Şenchea, cel cu talentul de a se dori peste tot locul de conducător, i-a trebuit să fie dâ­nsul preşedinte. In 1908, după adunarea­­generală comitateasă de primăvară, d-sa intrunindu se la bere cu unii prietini, la tropunerea protopopului Börzén, vicarul a fost dat din preşedinţie şi înlocuit — aşa între pahară — cu d-l Şenchea. Constatez, că aceasta întrunire, de constituire, s-a ţinut fără ca să fie cineva avizul. întreb acum pe d-l Şenchea, că de doi ani, de când s-a ales preşedinte, de câte ori a com­hemat clubul com­itatens, ca să ne conzultăm? Şi ce a făcut în aceasta calitate de »preşedinte?«... Pardon! A făcut totuşi un lucru de mare însemnătate naţională: a publicat în hale foile româneşti, că dânsul a fost ales de preşe­dinte al clubului comitaten. Sau nu e adevărat? In urma­ acestei stări de lucruri de­testabile, cauzate prin purcederea d-lui Şenchea, comitetul central a însărcinat pe d-l advocat Bran de Lemenyi, ca venind la Făgăraş, să reconstitue clubul. In scopul acesta d-1 Lemenyi mă re­­cearcă ca în conţelegere cu factorii din centru şi din împrejurimea Făgăraşului, să statorim o zi pentru constituirea clubului. Eu am aflat de necesar, ca înainte de toate să ne conzultăm noi cei din centru, să ne afle d-l Lemenyi oarecum înţeleşi, şi spre acest scop am lansat o listă de convocare. Ce să vezi însă? D-l Şenchea deneagă subscrierea listei şi noi am purces fără dânsul. Dar la adu­narea de constituire din 13 Decemvrie totuşi a venit şi a luat parte când am­ ales din nou pe vicarul Macaveiu de pre­şedinte. 1

Next