Gazeta Transilvaniei, februarie 1910 (Anul 73, nr. 24-46)
1910-02-02 / nr. 24
Pagina 2 s e zidesc acum aproape toate, — deât himericele în stil românesc, ca şi catedrala din Sibiiu bunăoară. Chiar dacă-i vorba de conservatism, cu vechile biserici de lemn, are mult mai mare asemănare stilul oriental românesc, (tinda, clopotniţa, zugrăveala, brâul, decât cu amestecătura de stil, de la modă! ! Ţeranul nu credem că s-ar împotrivi, dovadă ne sunt unele părţi bănăţene. Poate unii preoţi ar fi mai greu de scos din gusturile lor. Negreşit, un exemplu bun, o biserică adevărat românească din cutare sat, frumoasă şi nu prea scumpă, ar ademeni mult şi pe cei din satele din jur. In Gherla s’a zidit catedrala în stil românesc, şi se zice că satele din jur s-au „ambiţionat“ şi ele. Catedrala din Sibiiu ar putea fi deasemenea un puternic imbold, şi un puternic mijloc de argumentare, faţă de cei conservativi. * O mulţime de biserici s’au zidit în timpul din urmă şi necontenit ne vin la ziar rapoarte dela sfinţiri de biserică, dar nici într’un raport nu găsim „amintit cu deosebită laudă“ frumseţile stilului românesc, în care a fost zidită biserica. Spaţios, luminos, repartiţii — şi atât O sinceră durere te cuprinde, văzând că tocmai în cetatea noastră cea mai puternică, în biserică, nu ne-am ştiut manifesta românismul prin forme şi datini particulare, nu ne-am ştiut da espresie caracterului nostru propriu, arătând şi prin asta, că suntem un neam aparte. Era şi mai naţional şi mai frumos stilul de care vorbim ! Şi dacă asupra trecutului nu se mai poate reveni, am dori ca cel puţin în viitor să nu mai perdem, ce atâta vreme am tot perdut, fără să ne dăm seama. In cel mai apropiat viitor / De pildă au peste mut, vrednicii poporeni gr. cat. din Cluj în frunte cu vrednicii lor fruntaşi din loc, vor avea parte de aceiaşi mulţumire sufletească ca şi episcopul din Bucureşti, clădind o biserică mare şi impozantă cu vre-o 500.000 cor. cheltuială. Ce păcat ar fi mai cu seamă după un alt păcat, când în oraşul cu abia vre-o 8—9000 suflete româneşti se va înfiinţa o diecesă gr. crt. săracă, pe lângă biserica scumpă gr. cat. în loc de-a o înfiinţa la Baia-mare sau la Sighetul-Marmaţiei — să nu se zidească acea biserică in stil românesc adevărat! In programul nostru cultural, din zi în zi tot mai mult accentuat decât cel politic, ar trebui să cuprindem problema tratată la punct I, cupola admirabil construită. Aci în această biserică se găseşte şi racla sfintei Filotea. Bătrânul preot se plecă şi sărută mâna înegrită a sfintei, dar pe noi nu fu în stare a ne îndupleca a urma exemplul, scuzându-ne că noi nu putem săruta o mână atâta de înegrită. In fine părăsirăm curtea mănăstirei spre a ne continua drumul spre Piteşti. Acest drum destul de bine ţinut după timpul de atunci, o percurserăm în mai bine de o jumătate de zi. Drumul ce e drept era bun şi fiind clima mai călduroasă în ţară, era uscat şi chiar presărat cu pulbere. Două incidente hazlii, cari caracterisează deoparte situaţiunea, de alta pe oamenii acestei ţări bogate, inundate de trupele muscăleşti, turceşti şi acum şi de cele austriace cele, din urmă aflându-şi refugiu aci, ni se iviră, întâlnind pe drum o femeie înaltă bine făcută, îmbrăcată în pitorescul costum din jurul Argeşului, o întrebă bătrânul, dacă sunt muscali prin localităţile acestea. Ea luând cu mâna pulbere de jos răspunse : »da«, şi arătându-ne pulberea din mână şi scuturând îndată praful în vânt, zise cu amărăciune: »iacă aşa să se spulbere şi ei« ! Se pare că bietul popor era espus şicanelor obraznice ale bunilor protectori ruseşti. Mai târziu întâlnirăm pe un moşneag, carele venea dinspre Piteşti. II întrebarăm, dacă mai avem să mergem mult până la Piteşti. El ne răspunse la iconic : »iacă aşa o vale, un colnic şi o gură , de pădure şi pui mâna pe el« Am şi sosit la Piteşti însă de-abia pe la şapte şi J jumătate sara, ţie când de la Argeş plecaserăm înainte de amiazi. Sosiţi la ba- I riera Piteştului, sentinelele ruseşti ne în- I trebară de paşport, şi dacă avem arme in căruţă. Fiind paşportul în regulă, bunii paznici ruşi începură a scotoci prin căruţă, şi dând de o puşcă străveche cu cremene, moştenită de la strămoşul Baciu, carele se pare că fusese un bun vânător, şi transmisă de acesta moşului Stan măcelarul şi apoi trezită de fiul său popa Stan Iosifu, ne-o confiscară, fără să considere reflecţiunile bătrânului, că ea-iji este o scumpă moştenire, dar astăzi fără nici o valoare practică. Ruşii ne-o luară pronunţând, »stupai, asta la noi«, făcându-şi cruce şi sărutând mâna bătrânului preot. In Piteşti petrecurăm trei zile, la un han mizerabil, şi destul de scump pentru nişte pribegi lipsiţi. Protopopul Stan făcu o vizită episcopului de Argeş, care pe atunci îşi avea reşedinţa în Piteşti. Preotul ţinu să facă o vizită şi Preasfinţitului din Piteşti şi mă luă şi pe mine, ca să-mi fac o închipuire, despre un episcop românesc. Ne prezentarăm bătrânul învestit cu ornatul său protopopesc, şi având la sine şi Singhelia (diploma de protopop) dată lui de marele Şaguna Acest, prelat încât îmi aduc aminte, se prezenta destul de bine, părea însă a fi de origine ererică, cu ochii vii, frunte proeminentă, şi c-un nas coroiat, tipic rassei orientaliştilor. Din convorbirea ce se desvoltă mai cu seamă relativ la situaţiunea critică a Transilvaniei, prelatul rusofil din creştet până în tălpi menţiona cu un fel de amărăciune pe George Bariţiu redactorul »Gazetei« zicând între altele că acest Baiţ a criticat inconivenţă cu liberanşi din ţară în mai multe rânduri fără nici o bază protectoratul binefăcător al Sfintei Rusii. El deci ar merita să fie surghiunit în Siberia sau cel puţin spânzurat. Bătrânul preot se încerca a informa pe învăpăiatul Archiereu dospi-'uiuaţiuinea critică a românilor din Ardeal, susţinând cu argumente puternice pe Bariţ şi relevând meritele acestui distins publicist. Dar în zadar, prelatul nu putea fi convins prin nici un fel de argumente, ci din contră înăsprit îşi descărca mânia şi asupra bărbaţilor din ţară, cari încercaseră un fel de revoluţiune fără nici un succes. Astfel eşirăm din casa acestui archiereu, care le dărui tatălui meu vreo trei ruble ruseşti. După o petrecere de trei zile in Piteşti, plecarăm spre Bucureşti. La situaţie. Disolvarea partidului constituţional Comitetul executiv al partidului constituţional a ţinut Sâmbătă seara o lungă conferinţă la care au luat parte toţi membrii comitetului. S-a hotărât convocarea pe Luni a unei conferinţe de partid, în care se va propune disolvarea partidului constituţional. Au fost şi voturi pentru menţinerea partidului. Contele Andrassy a declarat însă că partidul nu poate face opoziţie unui guvern liberal compus din elemente 67-iste şi nu are deci raţiune de a fi ca partid independent. Această declaraţie a fost primită cu aprobări de majoritate. S-a hotărât ca după disolvarea partidului să se aleagă trei membrii, cari vor întră în legături cu noul partid guvernamental impunându-şi influenţa la alcătuirea programului. Aceasta pare a fi o formulă pentru ca membrii partidului constituţional să fie atraşi în noul partid. stindarde. La liceu, în sala amfiteatrului, d-l profesor de istorie Şt. Ciuceanu, a ţinut o frumoasă cuvântare despre însemnătatea zilei; elevii au declamat şi au cântat cântece naţionale, în asistenţa unui număros public. Secţiunea craioveană a Ligei culturale, învinovăţită din partea tinerilor de pr o puţină energie şi activitate, a dat în acea sală un îmbucurător semn de viaţă, mulţămită comisiunei însărcinate cu organizarea serbării, în fruntea căruia se afla dl doctor I. Drăgescu, bătrân acum, dar cu inima tot tânără. Deşi comisiunea n-a reuşit din cauze politice, a întruni în sala teatrului marcantele persoane la cari a făcut, apel, din Bucureşti şi din Transilvania, afară de d-na Triteanu, care, deşi indispusă, n a voit a ne lipsi de rara plăcere de a o auzi şi a o admira în câteva bucăţi clasice şi unionale, esecutate cu mult talent şi cu multă artă. Serbarea s-a început, ca de obicei, prin imnul regal, după care doctorul Drăgescu comunică telegrama dnui secretar al.ministeriului cultelor, şi răspunsurle părintelui V. Lucaciu şi a domnului Octavian Goga, prin care aceştia fac cunoscut că, primul din cauze familiare, iar uit unii din cauze politice, nu pot lua parte la serbare cu toată dorinţa ce au, cum sa exprimă iubitul port al Ardealului, de a petrece câteva ore de adevărată fericire şi libertate în mjlocul craiovenilor. După vorbirea doctorului, scurtă dar plină de entuziasm aeutru idealul naţional, a cadrat minunat de bine imnul nemuritoriului Andrei Mureşian »Deşteaptă-te Române«,cântat corul bisericei catedrale Madona Dudu, sub conducerea măestrului său V. Cotărescu. Au urmat apoi cântecele »privighetoarei Ardealului«, a d-nei Triteanu, acompaniate la piano de d-na Bázek, mrestia de muzică a externatului secundar de fete şi răsplătite cu coroane de flori şi cu aplauze călduroase, un quartet de vioare ai elevilor şcoalei normale de învăţători, esecutat cu mult talent, şi danţurile »romana« şi »romanul«, jucate de elevii aceieaşi şcoale, în costume naţionale, bărbăteşti şi fericeşti. Deprinderile, de cari au dat probe elevii acestei şcoale, atât acum cât şi in alţi ani la acesta serbare, arată îngrijirea, în care se face educaţiunea naţională în această şcoală. Publicul, de care, ca rar altădată, era plină sala teatruui, a dus cu sine cele mai plăcuta impresiuni. * această sală, pe d-na Lucia Rozand Colomen, care a încântat publcul prin arta sa de a zice şi a ceti poezii Pentru întâia oară am auzit iară Doina lui Coşbuc, zisă cu o distinsa artă de d-na Rosand în costum naţional şi acompaniată de sunetul suav al flautei. Cuvintele şi modul de a le spune erau o amirabilă interpretare a doinei cântate din flaut. Aceasta, împreună cu o altă baladă a d-lui Coşbuc »Ideal«, cu un fragment din »Dumbrava roşie« de Vasile Alexandri », un monolog comic, zise de d-na Rosand, a dat sălii un adevărat aer de sărbătoare, la care nu puţin au contribuit şi cântecele corului mixt al societăţii: »Negruţa«, »Eu mă duc codrul rămâne« de Dimitriu şi »Răsunetul Ardealului« da Vidu, şi cu deosebire câteva bucăţi esecutate pa vioară de tânărul Nestorescu, şi solo, cu vocea, de tânărul Tălpăşanu. Rar am auzit un bariton cu o voce atât de limpede, de plică şi sonoră, şi cu expresiuna atât de naturală. .M-am mirat, cum am aflat, că acest tânăr n-a făcut nici măcar un an de conservator muzical. E păcat şi daună, că asemeni daruri al naturei, cari prin cultură ar ajunge celebrităţi artistice, se pierd -lin lipsa pe mijloace materiale. Coresp. * Noul partid guvernamental Pregătirile pentru înjghebarea noului partid guvernamental continuă — cu şanse bune. »Pesterloyd« e informat că în provincie se manifestă o viuă aderenţă faţă de constituirea noului partid. Contele Ştefan Tisza va prezenta în conferenţa de astăzi ce se va ţinea în biroul prim-ministrului, apelul-program, care va fi lansat în ajunul constituirei noului partid. * Conferinţele celor două fracţiuni independiste, cari s au ţinut cu scop de a realiza o cooperare a partidului justhcist cu cel kossuthist în vederea alegerilor apropiate, n-au avut rezultatul dorit şi e mai mult ca sigur, că ambele partide vor întră separat în lupta electorală. Delegaţii justhcişti au declarat după conferenţa de Sâmbătă, că continuarea conferenţelor cu kossuthiştii nu mai are nici o noimă. Hotărârea puterilor în chestiunea Cretans. Consulii puterilor protectoare au înmânat comisiunei executive a insulei Creta o notă, care interzice deputaţilor cretani de a lua parte la alegerie greceşti. In cazul contrar, puterile sunt hotărâte a lua măsuri efective. GAZETA TRANSILVANIEI, Nr. 24, ~1910 Serbări naţionale şi artistice. Craiova, 27 Ian. st. v. 1910. Aniversarea memorabilei ze de 24 ianuarie 1859, în care s-a pus temelia statului român de astăzi şi prin el viitoriu■ lui românilor, s a serbat şi anul acesta cu multă însufleţire la liceu, la gimnaziul clasic şi cel militar, şi la alte şcoli, precum şi în cazarmă, deşi în mod oficial n-au luat parte nici autorităţile, nici armata, şi nu s a făcut nici te-deum, se vede pentru că era Duminecă. Oraşul a fost împodobit pe stradele principale cu Altă plăcută sară am avut în această săptămână la a 55-a audiţiune a societăţii muzicale »Hora«. Această audiţiune a fost poate cea mai frumoasă probă de progres al societăţii, la care afară de spiritul artistic şi de zelul, cu care e condusă, foarte mult a contribuit în timpul din urmă îngrijirea şi sprijinul dat de doamna şi d . N. Romanescu. Deşi d-sa face parte din stratul de sus al societăţii atât prin cultura cât şi prin poziţiunea sa socială ca fiică de general şi ca soţie a marelui promietar meritosului fost prmar al Craiovei, d-l N. Romanescu, această nobilă matroană nu s-a sfiit a da sprijinul său acestei scietăţii democratice, asistând la toate acţiunile ei, şi la începutul anului, în prima audiţiune, cântând însuşi la piano, îmbrăcată într-un simplu şi elegant costum naţional. In ultima audiţiune, d-na Romanescu a adus din Bucureşti, pentru Stările din Făgăraş. (F i n e). In vara anuluipenultim d-l Şenchea interpelat de preşedintele de vicar , în fiinţa de faţă a advocatului Dr. Popescu, a învăţătorului Berescu, a judelui reg. Bede şi a altora, că pentru ce nu face procesele verbale şi pentru ce nu vine la şedinţele comitetului, d-sa a răspuns că cui îi trebue protocoale să meargă la dânsul să le caute, că-s aruncate undeva în pod. A vorbit cu atâta lipsă de respect şi cu ironie despre cauză, încât coar judele reg. Bede, ca străin, s-a scandalizat de acest răspuns cinic, încât i-a caracterizat, de faţă cu toţi, după cum a meritat. Sau nu e adevărat ? Să spună d-nii de mai sus. Tot din aceste motive la adunarea despărţământului, ţinută vara trecută, preşedintele desp. d-l vicar Micaveiu, şi-a dat demisiunea, dar la inzistenţa lui Dr. Şenchea, ca să nu iasă la iveală aceste şi alte păcate, demisiunea a fost retractată. Şi după toate acestea, protocolul adunărei generale din Voila nici păna astăzi n-a fost aşternut la comitetul central. Ori doară şi acesta a ajuns soartea celorlalte — în pod? Să mergem mai departe. In comitatul nostru exista un sub comitet comitatenz al comitetului naţional. Preşedinte era de vicar Macaveiu, sub a cărui conducere ţineam consfătuiri, de câte ori cereau necesităţile. l)-lui Şenchea, cel cu talentul de a se dori peste tot locul de conducător, i-a trebuit să fie dânsul preşedinte. In 1908, după adunareagenerală comitateasă de primăvară, d-sa intrunindu se la bere cu unii prietini, la tropunerea protopopului Börzén, vicarul a fost dat din preşedinţie şi înlocuit — aşa între pahară — cu d-l Şenchea. Constatez, că aceasta întrunire, de constituire, s-a ţinut fără ca să fie cineva avizul. întreb acum pe d-l Şenchea, că de doi ani, de când s-a ales preşedinte, de câte ori a comhemat clubul comitatens, ca să ne conzultăm? Şi ce a făcut în aceasta calitate de »preşedinte?«... Pardon! A făcut totuşi un lucru de mare însemnătate naţională: a publicat în hale foile româneşti, că dânsul a fost ales de preşedinte al clubului comitaten. Sau nu e adevărat? In urma acestei stări de lucruri detestabile, cauzate prin purcederea d-lui Şenchea, comitetul central a însărcinat pe d-l advocat Bran de Lemenyi, ca venind la Făgăraş, să reconstitue clubul. In scopul acesta d-1 Lemenyi mă recearcă ca în conţelegere cu factorii din centru şi din împrejurimea Făgăraşului, să statorim o zi pentru constituirea clubului. Eu am aflat de necesar, ca înainte de toate să ne conzultăm noi cei din centru, să ne afle d-l Lemenyi oarecum înţeleşi, şi spre acest scop am lansat o listă de convocare. Ce să vezi însă? D-l Şenchea deneagă subscrierea listei şi noi am purces fără dânsul. Dar la adunarea de constituire din 13 Decemvrie totuşi a venit şi a luat parte când am ales din nou pe vicarul Macaveiu de preşedinte. 1