Gazeta Transilvaniei, octombrie 1911 (Anul 74, nr. 215-238)

1911-10-01 / nr. 215

Nr. 215. Anul LXXIV Apare în fiecare zi de lucru. Abonam­ntul: pentru Austro-Ungaria pe an 24 cor., pe 1/2 an 12 cor., pe 7­ an 6 cor. Pentru România şi streinatate pe an 40 franci, pe 1/1 an 20 franci., pe 7­ an 10 franci; Număr de Duminecă 8 franci pe an. ,­­ Redacţia, Tipografia şi Administraţia: BRAŞOV, PIAŢA MARE Nr. 30. Telefon: Nr. 226. Braşov, Sâmbătă în­­ (14) Octomvrie (9). Pentru Braşov cu dusul acasă pe an 24 cor.. Fără dus acasă pe an 20 cor. pe l/a an 10 cor., pe 7­ an 5 cor. Un număr 10 bani. In­serate: un şir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarif şi învoială.—Reclame pe pagina a 3-a un şir 20 bani. Valahii să nu ţină adunări... Sunt vre­o 16 ani de atunci. Mă aflam cu locuinţa în un orăşel arde­lean, în care pe lângă Unguri şi fraţi de-ai lor perciunaţi, era repre­zentat binişor şi elementul românesc. Inteligenţa română a aranjat o pe­trecere cu dans, cum să obicinuesc pe la noi. A fost multă animaţie şi veselie şi s-au jucat cu mult foc di­ferite dansuri româneşti între ele şi hora. Unul din aranjeri era un tânăr român, amploiat la tribunal. In to­iul veseliei el a comandat ţiganilor muzicanţi să cânte în afară de pro­gram o horă, o horă mândră şi ve­selă, ceea ce s-a şi făcut. Petrecerea s-a terminat fără nici un incident supărător. A treia zi însă să răspândeşte ştirea, că tânărul amploiat român de la tribunal e suspendat pro­vizor, e tras în cercetare disciplinară şi va fi dat afară din post, deoarece a făcut un act de agitaţie contra statului, ordinând muzicei la petrecerea ro­mânească să cânte ostentativ: Mar­şul lui Horia. Ne-am informat la locul competent. Ştirea era adevă­rată. Şi era greu să salvăm pe tâ­nărul nostru, căci judele investigator se făcea a nu pricepe, că există un joc hora, care n-are de-a face nimic cu persoana istorică a lui Horia, şi ţinea morţiş la informaţia tribunalu­lui, zicând că e exactă şi că la pe­trecere s-a făcut agitaţie... Numai după ce ii s-a dovedit deosebirea între Horia şi horă, ii s-a dovedit, că marşul lui Horia nu există, ce­­ea­ ce s-a constatat şi din depoziţiile ţiganilor lăutari, arătând că ei nu cunosc un astfel de marş etc. tână­rul nostru a fost achitat din partea tribunalului, în lipsă de dovezi su­ficiente. Numai târziu, la vre­o jumătate de an am putut afla, că denunţul l-au făcut câţi­va tineri amploiaţi şi candidaţi de advocat unguri, din nă­caz, că Românii „cutează“ să aran­jeze petreceri româneşti în „oraşul lor“ şi poate cu gândul ca să dea în mâna poliţiei o armă, de-a putea opri pe viitor ori­ce petrecere sau convenire românească.... Am reamintit acest caz, căci e tipic la noi în Ungaria, înainte de el şi după el, de câte ori nu s-au petrecut cazuri analoage la tot felul de conveniri de-ale noastre, nu nu­mai politice, dar şi culturale şi so­ciale. Şicane, oprelişti, tragerea în proces de agitaţie a aranjatorilor unei conveniri sau a unor oaspeţi şi altele de felul acesta au fost şi sunt la ordinea zilei. S-au oprit din par­tea micilor tirani producţii nevino­vate, sub pretext că nu cunosc tex­tul cutărui cântec; s-au pus sub acuză Români, pe baza denunţului vre-unui gendarm sau a vre-unui necunoscut, că au rostit cuvinte agi­tatoare la cutare adunare, ba au fost cazuri de s-au oprit şi adunări culturale de-ale despărţămintelor „Asociaţiunii“, prevăzute în statu­tele acestei reuniuni aprobate de cârmuirea ţărei.... Aceste vor fi fost în trecut — ne va zice cutare aderent de-al gu­vernului. De când însă este Khuen la putere, s-a înstăpânit la noi tole­ranţa şi nu se mai întâmplă abuzuri sau acte violente pretextate. Aşa ni­ se spune în cameră, în întruniri, în ziare. Naţionalităţile şi în special Românii au toată libertatea a se în­truni în semnul culturii, şi chiar po­liticeşte sunt liberi a-şi exersa drep­tul de cetăţean şi a da expresiune doleanţelor lor. Aşa este cu cuvântul şi pe hâr­tie, dar faptele dovedesc contrarul. Şi azi, ca şi mai înainte suntem şi­canaţi şi prigoniţi. întrunirile noastre sunt şi azi suspiţionate, vexate şi oprite chiar. Sunt expuse la discreţia jandarmilor şi slujbaşilor de tot so­iul. Dovadă cele două cazuri petre­cute zilele aceste în două locuri deo­sebite. Cetitorii noştri cunosc cazul de la Sântindreş, când cu sfinţirea şcoalei de acolo, despre care am publicat un raport detaiat în nr. de alaltăieri. Ro­mânii se adună în un sat la nişte frumoase serbări culturale. Domni şi ţărani se bucură de roadele muncii şi strădaniei sătenilor şi a conducă­torilor acestora, inaugurează un nou locaş al culturii şi aranjează din acest prilej nişte serbări culturale. Totul decurge liniştit, fără demonstraţii gă­lăgioase, dar cu însufleţire şi cu tim­bru românesc. Aceasta e suficient, ca „patrioţii“ să facă descoperirea, că în Sântindreş au fost de faţă agita­tori valahi, au ţinut vorbiri contra statului şi au demonstrat şi prin cân­tece. Presa este cea dintâiu, care face denunţul. Fiţuica »Déva és Vidéke“ are un raport despre serbările din Sântindreş, cu titlul „Sfinţire scanda­loasă de şcoală“. Spune, că s-au ţi­­nut discursuri agitatorice. Advocatul Dr. Eugen Tătar din Deva »a provo­cat pe cetăţenii maghiari de naţiona­litate română, ca să lucreze împre­ună cu „neamurile“ din România, pentru ajungerea scopului „comun“. S-au ţinut toaste „cari cuprin­deau principii menite de­ a desface u­­nitatea statului ungar“. D-l Dr. Ius­tin Pop din Deva asemenea a rostit un discurs ultraist. Dar ce e mai mult, muzica a cântat toată noaptea „Deşteaptă-te Române“, cu toate protestele nota­rului cercual Buday István. Şi alte bazaconii şi minciuni de felul acesta. Pe baza denunţului sunt porniţi la Sântindreş jandarmii, cari să ero­­eze de la oamenii pacinici, cine ce a vorbit, cum a cântat, cum a agitat?, ca apoi procurorul din Deva să înfi­ripeze un proces de agitare şi tră­dare... Vor fi căutând şi pe aici „Marşul lui Horia“. Al doilea caz s-a petrecut la Cia­­cova, în Timiş. Primpretorele opreşte adunarea poporală a aderenţilor par­tidului naţional, convocată pe Dumi­necă, 15 Oct. la Ciacova. Pretextul: ordinaţiunea ilegală a lui Hieronymi. Scopul: şicanarea şi prigonirea cetă­ţenilor români. Aşa se respectează în un „stat de drept“ libertăţile publice. Oligarhii de odinioară, cari tiranizau popo­rul Ardealului, au adus legea din Approbate: FOILETONUL «GAZ. TRANS.» Pronper Mérimée. Venus din Ille. — Urmare. — — Dar, îi răspunsei, sunt două înţe­lesuri. Se poate traduce: »Păzeşte-te de cel care te iubeşte, nu te ’ncrede în cei ce te iubesc«. Dar Cave amantem n-ar fi latinească bună. Văzând înfăţişarea dră­cească a doamnei, cred mai curând, că ar­tistul a voit să apere pe privitor în po­triva acestei frumseţi îngrozitoare. Aşi traduce aşa­dar: »Vai de tine, dacă te iubeşte«. — De! zise D. de Peyrehorade, e un înţeles ce se poate primi; dar, să nu-ţi fie cu supărare, cunoşti pe iubitul Venerei? — Sunt mai mulţi. — Da, dar cel dintâiu e Vulcan. N-au voit să zică : »Deşi frumoasă, deşi dispre­ţuitoare, vei fi soţia unui fierar, şchiop?« Lecţie adâncă domnule, pentru cochete ! Nu mă putui opri de-a zîmbi, atâta îmi păru de trasă de păr. — E o limbă îngrozitoare latinească, prin conciziunea ei, zisei, ca să nu contra­zic de tot pe anticar şi mă dădui câţiva paşi înapoi să privesc mai bine statuea. — O clipă, colega ! zise d-l de Peyre­horade, oprindu-mă de braţ, n-ai văzut tot. Mai este o inscripţie. Urcă-te pe soclu şi uită-te la braţul drept. Astfel vorbind, mă ajută să mă urc- Mă acățai fără multe forme de gâtul Ve­­nerei, cu care începusem să mă deprind. O clipă o privii chiar în ochi, şi-mi păru de-aproape și mai rea și mai frumoasă. Apoi văzui săpate pe braț, câteva slove cursive vechi­, după cât m­i­ se părea. Cu ajutorul ochelarilor slovenii ce urmează, iar d-l de Peyrehorade zicea după mine fiecare cuvânt îndată ce-l rosteam, încu­viinţând părerea mea prin semne şi cu glasul. Cetii aşa­dar : VENERI TVRBVL... EVTYCHES MYRO IMPERIO FECIT După cuvântul Turbul... din cel din­tâiu şir mi­ se păru că erau câteva literei şterse, dar Turbul se cetea foarte bine. — Ce ’nseamnă?... mă întrebă gazda veselă şi zimbind ; căci credea că nu mă voiu descurca uşor de acest Turbul... — E un cuvânt, pe care nu-l înțeleg încă, zisei ; în­colo e uşor. »Eutiches My­­ron a făcut aceasta (statue) Venerei... din porunca ei.« — De minune. Dar Turbul, ce faci cu el. Ce-i Turbul ? — Turbul mă supără mult. Caut în zădar vre­un epitet cunoscut al Venerei și care să se potrivească. N-o fi Turbu­lenta? Venus care turbură, neliniștește... Vezi că nu pot uita mutra ei răutăcioasă. Turbulenta nu e tocmai rău pentru Ve­nus, adăugai gânditor, deoarece nu eram mulţumit de tălmăcire. — Venus turburătoarea, Venus zgo­motoasa ! Crezi că Venera mea e de câr­ciumă? De loc, domnule, e din lumea cum se cade. Dar o să-ţi arăt eu ce e Turbul... Cel puţin, făgădueşte-mi că nu dai pe faţă descoperirea înainte de-a publica eu me­moriul ? Fiindcă, vezi dumneata, mă fălesc cu descoperirea mea... Trebue să ne mai lă­saţi şi nouă câte­va spice de cules, nouă, bieţilor provinciali. Sunteţi aşa de bogaţi, învăţaţii din Paris ! Din vârful piedestalului unde eram urcat, îi făgăduii, că niciodată nu voia fi aşa de nevrednic încât să-i fur descope­rirea . — Turbul..., domnule, zise el apro­­piindu-se şi vorbind încet, de frică să nu l mai auză cineva, se ceteşte Turbulnerae. — Tot nu înţeleg. — Ascultă bine. La o poştă de-aci, la poalele muntelui e un sat ce, se nu­meşte Boulternére. E o schimbare din cu­vântul latin Turbulnera. Sunt foarte obiş­nuite aceste răsturnări de sunete. Boulternére, domnule, a fost oraş ro­man. Bănueam de mult, dar nici­odată , n’am avut dovadă. Dovada, iat’o. Această Venus era zeitate localnică a oraşului Boulternére; și cuvântul Boulternére, pe care l-am arătat de obârşie veche, dove­dește ceva şi mai ciudat că Boulternére, înainte de a fi oraş roman, a fost fenician ! Se opri o clipă de răsuflă şi totodată ca să se bucure de mirarea mea. Izbutii să-mi stăpânesc pofta de-a râde. — In adevăr, urmă el, Turbulnera e curat fenician, Tur, Sur sunt aceleași cu­vinte. Nu-i așa? Sur e numele fenician al Turului. N’am nevoie să-ți amintesc înțe­lesul. Bul e Baal, Bal, Bel, Bul, deosebiri mici în rostire. Cât despre Nera, asta mă cam năcăjește: îmi vine a crede, fiind­că nu găsesc nici un cuvânt fenician, că vine din greceşte neras, umed, mocirlos. Ar fi aşa­dar un cuvânt corcit. Ca să îndreptă­ţesc neras îţi voiu arăta la Boultemnere cum râurile din munţi fac mocirle mur­dare. P­e de altă parte, nera, s’a putut a­­dăoga mult mai târziu în cinstea Nerei Pivesuvia, soţia lui Tetricus, care va fi făcut vre’un bine oraşului Turbul. Dar din pricină bălţilor, îmi place mai bine cea­laltă etimologie. Trase tabac foarte mul­­ţămit. — Dar să lăsăm pe Fenicieni şi să ne întoarcem la inscripţie. Eu traduc : „Ve­nerei din Bulturnera Myron îi închină a­­ceastă (statue) din porunca ei«. Nu-i criticai etimologiile, dar şi eu, vrând să mă arăt pătrunzător, îi zisei : „Az oláh papok ne afuriszáljanak*. Vrednicii urmaşi ai acelora, oli­garhii şi feudalii de azi, ca faptele să le fie în consonanţă cu vrerile, ar trebui să decreteze: Az oláh népek ne gyülésezzenek. Şi patria ar fi salvată şi ridicată din noroiul înapoierii şi al mizeriei, în care au băgat-o. Fondul pressei pentru popor, in urma propunerei făcute comitetului nostru naţio­nal, ca acesta să ia iniţiativa creării unui fond, din care să se răspândească siste­matic gazete pe seama ţărănimei din cele cinci judeţe nordice, — oameni buni şi generoşi îşi trimit de pe acuma ofertele, zicând că sunt gata să-şi dea gazetele a­­bonate, pe seama acestui fond. In timpul din urmă 7 cărturari din Braşov s-au interesat la redacţia­­Gazetei* de acest fond, întrebându-ne dacă s-a făcut ceva

Next