Gazeta Transilvaniei, decembrie 1911 (Anul 74, nr. 263-286)

1911-12-01 / nr. 263

Pagina 2 GAZETA TRANSiLYAHi«! Nr. 2«B - 1811* acelora, cari sunt azi la cârma trebi­­lor din Ungaria. Camera. In şedinţa de eri s’a discu­tat mai departe budgetul portofoliului de agricultură. A luat cuvântul şi deputatul slovac Iuriga. A cerut o egală îndreptă­ţire a naţionalităţilor şi egal tratament. Miniştri anguri In Viena. Prim minis­trul Klauen va merge joi la Viena, venind din Semmering, şi va fi primit In audienţă de M. Sa. Khuen vine apoi de la Viena acasă şi va răspunde probabil Sâmbătă la interpelaţia lui Apponyi, referitoare la abzicerea şefului statului major, baron Konrad. — Ministrul de agricultură, contele Serényi a fost săptămâna trecută in Viena, de unde s’a rentors Duminecă. In Viena Serényi a conferit cu contele Aeh­­renthal şi cu alţi factori, in chestia trata­telor comerciale cu statele străine. Demonstraţiuni antiruseşti in Galiţia. Duminecă şi Luni oraşul Lemberg a fost teatrul unor mari demonstraţiuni antiru­­seşti. Duminecă se ţinuse un meeting de protestare contra separaţiunei guvernă­mântului Chelm de Polonia rusă. După meeting, un grup mai mare cu studenţi In frunte s’a dus să manifesteze în faţa monumentului marelui poet polon Mickie­­wicz. S’au rostit discursuri şi s’au intonat cântece naţionale. Manifestanţii au cercat apoi să meargă în faţa consulatului rus dar poliţia i-a împedecat. S’au produs ciocniri, în cursul cărora au fost doi ră­niţi. S’au făcut mai multe arestări. Luni dimineaţa un mic grup de tineri a înce­put din nou să atace cu pietri consulatul rus. Intervenind poliţia liniştea s’a resta­bilit. Cu toate aceste poliţia a luat întinse măsuri pentru a împiedeca repeţirea de­­monstraţiunilor, echipajul vasului de războiu »Sao Ga­briel« şi de regimentul 16 de infanterie. Conspiratorii aveau de gând să atace garnizoana Capitalei in timpul nopţii. Conspiraţia fiind descoperită la timp, va­sul de răsboiu »Sao Gabriel« a fost trimis în apele insulelor Azore. Cu toate că or­dinea a fost restabilită, totuşi o mare agitaţie domneşte în public. — Localanzeiger— pu­blică ştirea din Teheran, că o armată de 50,000 soldaţi turci a trecut în Persia de Nord, unde va rămâne până după evacuarea regiunei de extre trupele ruseşti. Ştirea — a cărei confirmare oficială lipseşte Încă — o pro­ceră ce i-o face unul din cei mai serioşi elevi, învăţătorul Radu Prişcu în N-rul din Aprilie — Maiu al »Vetrei şcolare«, consacrat aproape întreg memoriei lui Dr. P. Şpan. »Puţini bărbaţi de specialitate s’au distins la noi ca adevărate persona­lităţi pedagogice şi au contribuit cu ener­gie şi cu spor la dezvoltarea noastră cul­­turală-pedagogică. Şi între aceştia, cel puţin pentru noi cei mai tineri, este şi profesorul Dr. Petru Şpan. Acest profe­sor, după pedagogul herbartian Ioan Po­­pescu, care poate fi socotit ca regenera­torul pedagogiei la noi, a fost acela, care pătruns de adevărata lui chemare, a con­tinuat activitatea începută de I. Popescu cu zel de apostol, luptând din răsputeri cu graiul viu şi cu condeiul, timp de aproape două decenii. Acest profesor dis­tins, bărbat cu vaste cunoştinţe, bine orientat în câmpul pedagogiei noastre şi străine şi în curent cu rezultatele cele mai nouă ale pedagogiei germane, a fost de lipsă să ni-i răpească moartea tocmai acuma, când — în împrejurările grele de astăzi — aveam mai mare trebuinţă de îndrumările lui? Greu se va umplea go­lul, ce l-a lăsat acest bărbat, pe cât de harnic, pe atât de nepretenţios muncitor în câmpul puţin lucrat al pedagogiei noastre. Mângăerea ce ne aiai rămâne este­ că de aci încolo ne va servi ca modelul bărbatului, de la care putem învăţa ce este munca cinstită şi sârguinţa desăvârşită. (Va «*»«,). dus o vie senzaţie In cercurile diploma­tice. Dacă faptul s’ar adeveri, actul Turciei e de natură a provoca complicaţiuni in­ternaţionale. — Agenţia Reuter află din Hankau,că armistiţiul intre imperiali şi revoluţionari a fost prelungit pe încă 15 zile. „Novoje Vremja« află din Peking, că presa chineză este foarte indignată contra Austriei, pentru că consulatul austriac din Tientsin a pre­dat autorităţilor chineze pe mai mulţi re­voluţionari, cari s’au refugiat la acel con­sulat, şi în urmă au fost executaţi. Discursul ministrului C. C. Arion, rostit la şedinţa festivă a »Societăţii scriitorilor români«, întrunirea de astăzi îmi dă prilejul ca să cunosc »Societatea Scriitorilor Ro­mâni«. Pe unii dintre scriitori, am plăce­rea să-i cunosc personal, pe cei mai mulţi am fericirea să-i cunosc din operile lor. I-am cetit pe toţi, căci am voit să văd ce produce în timpul de faţă geniul şi talen­tul românesc, şi-am făcut-o, nu numai ca ministru, dar ca un prietin a tot ce e fru­museţe, gândire, artă şi ideal. Eu, domnilor, am asupra d­v. un a­­vantaj, vîrsta, ce-i dreptul, un avantaj ne­gativ, pe căre i regret. Sunteţi o societate tînără, sunteţi cu toţii scriitori tineri. Eu vă invidiez tinereţea, şi-şşi schimba cu bucurie portofoliul meu ministerial cu ti­nereţea d­v. Un portofoliu ministerial e o sarcină grea, şi ca să nu fie o sarcină grea, trebue să împărţi din el cu cei ce-ţi sunt dragi. Io afară de moneda oficială a bunăvoinţei, vă dau prietinia mea. Dac-aşi fi şi ministru de finanţe, s-ar revărsa ha­rul lui Dumnezeu asupra d­v. Am căutat întotdeauna să simţiţi, că în ministrul instrucţiune­ aveţi un adevă­rat prietin, că sunteţi primiţi mai cu căl­dură, că e o strânsă legătură sufletească între noi. Dacă n-am avut talentul să ţin un condei, am avut la minte destulă lumină ca să vă înţeleg, şi în inimă destulă căl­dură ca să vă iubesc. Vă aduc tuturor mulţumirile mele; mulţumesc şi celor ce m-au vrut preşedinte, atât ca prieten cât V/ U JJ ^UiWKtMM­ vuv y. ____ v _ vrut numai ca persoană... Să vorbim acum şi de-ale noastre. In calitatea mea de prezident, referindu-mă la cele spuse de d-l Emil Gârleanu, îmi iau titlul de cenuşăreasă, iar d-v. domni­lor scriitori, să vă pierdeţi condurii, ca să câştigaţi un Făt frumos, şi acel Făt frumos să fie talentul, geniul... căci aveţi cu toţii o misiune. Noi, domnilor, trăim intr-o epocă de tranziţie. A fost în viaţa poporului nostru o epocă mare — epoca de la 1848. Fuse­seră oarecari licăriri mai înainte, dar lu­­mina vie a fost numai la 1848, o epocă eroică, când expansiunea sentimentelor şi patriotismul au fost de ajuns, ca să lumi­neze totul în această ţară. Epoca aceasta s-a incheiat cu fapte mari ca unirea, re­formele sociale sub Cuza, Constituţia, răz­boiul de independenţă; această epocă eroică s-a închis, dar ne-a rămas şi nouă destul de lucru: să refacem clădirea, să clădim. Oamenii cari trăiesc în epocile de tranziţie sunt adesea ori sacrificaţi, nu au nici gloria întemeietorilor, nici bucuria civilizaţiei depline, pe care o prepară. De aceea, epoca aceasta de construire e foarte grea, însă, palatul naţiunii noastre trebue să fie măreţ, un palat grandios şi trainic din marmoră, cu oglinzi cari să resfrângă lumini fermecate, cu lustruri cari să a­­prindă miile de lumini, cu tablouri de fru­museţe rară... Aceste lucruri minunate, aceste po­doabe frumoase, dv. le veţi face. Aci stă misiunea celor ce aleargă după ideal... Tot cel ce mănueşte un condei, fău­reşte limba. Limba pentru noi Românii e în timp şi în spaţiu, sufletul neamului nostru. In timp, vorba exprimă o emoţie, o mişcare a inimii, o gândire, o mişcare a creerului. Aceeaşi emoţie şi aceeaşi gân­dire, îmbrăcată în vestmântul cuvântului, o transmitem din generaţie in generaţie, urmaşilor noştri. Limba e de asemeni legătura sufle­tească în spaţiu. Noi, domnilor, şi trebue să ne mândrim cu aceasta, suntem unicul popor unde tot ce e românesc, de la Tisa până la mare se înţelege cu aceleaşi cu­vinte, vorbeşte aceeaşi limbă. Şi atunci vedeţi domnilor, graniţele pot să cadă, latre fraţi nu mai sunt fron­tiere. E numai simţire şi numai cugetare in tot neamul românesc. Idealul e să perfecţionăm acea­stă limbă, şi instrumentul e în mânile d­v. Daţi-ne o limbă românească perfectă şi forme perfecte româneşti, căci mai a­ Ies în epoca de astăzi, talentul la noi tre­bue să fie talent naţional. Rolul scriitorilor nu-i altul, decât perfecţia limbii, căci limba noastră e fru­moasă, e dulce, mlădioasă pentru vers, so­noră şi virilă pentru a fi rostită la tri­bună şi pentru a exprima pe deplin cu­getarea •••• Limba e de asemeni un mijloc, un instrument de cugetare. Cu cât el e mai precis, mai perfect, cu atât ideia şi emo­ţia e mai precisă, mai perfectă. Menirea aceasta au înţeles-o bine cei de la 1848, şi de aceia au fost mari, fiindcă au început o literatură naţională. Cel mai mare poet înainte de Emi­­nescu este, cred eu, Grigore Alexandrescu. Când eram tînăr, 11 învăţasem aproape în întregime pe din afară. Alexandrescu mai in toate poeziile sale ca: »Anul 1840« sau »Umbra lui Mir­­cea la Cozia« şi altele, exprimă sentimente patriotice. Admiraţia mea pentru acest mare poet, e mai ales fiindcă dădea cuge­tărilor sale fine şi profunde, chiar când nu erau patriotice, o formă naţională admi­rabilă. Aşa de pildă, fabula »Cânele şi că­ţelul. »Cât, îmi sunt de urâte unele dobi­toace« etc., sau „Boul“ şi »Viţelul« sau altă fabulă, — toate sunt atât de româ­neşti, încât nu ni­ le putem închipui tra­duse in franţuzeşte sau în nemţeşte. Forma admirabilă românească, pierde în tradu­cere savoarea, frăgezimea de limbă, far­mecul acesta cu totul românesc. Tot astfel »Sburătorul« lui Eliade Rădulescu sau Alexandri în versul acela de-o puternică şi adâncă tristeţă : Pr­ofund eram în lume tu singură şi em... Toate sunt frumuseţi atât de româ­neşti, încât nici o limbă în afară de a noa­stră, nu le poate cuprinde. Toţi cei dela 1848, toţi cari au cu­getat şi au luptat atunci, toţi făceau ver­suri. Această epocă a fost mare, căci a­­tunci s-a dat cugetărilor o formă româ­nească. Cei de astăzi, cari sunt mari scriitori, sunt mari nu fiindcă se inspiră din senti­­-----4.. umane generam, sit inspiraţiei lor o formă românească, o exprimare naţională. Continuaţi domnilor, mergeţi îna­inte pe această cale, mina e inepuisabilă. Daţi forme tot mai româneşti şi mai fru­moase, îmbogăţiţi literatura şi limba.­­Vă înţeleg amărăciunea şi vă cunosc lipsa, în care trăiţi chiar când vă ascun­­deţi sărăcia sub aparenţa eleganţei... Vă înţeleg, şi de aceia privirile mele de mi­nistru s-au coborât pentru d­v., eu ca persoană m-am înălţat,­­ însă privirile unui ministru întotdeauna se coboară a­­supra celora din jurul său. Cu prezenţa mea , am dat o consa­crare oficială, vă dau mai mult: existenţa legală, vă dau recunoaşterea ca persoană morală. Faceţi şi d­v. pe aceste timpuri de carteluri — cartelul intelectualităţii. Negu­storii fac carteluri ca să câştige, d­v., car­­telaţi-vă ca să nu perdeţi. La aceasta vă voi ajuta. Activitatea nici unuia dintre scriitori nu trebue să-i fie stânjenită de foame, căci această activitate ajută activi­tatea naţională, pentru mărirea şi ferici­rea patriei noastre, a pune in armonie datoriile ei ca naţiune cu interesele comunităţei europene. Raporturile de încredere între Ser­bia şi puteri sânt bazate înainte de toate pe convicţiunea noastră cu privire la dis­­poziţiunile puterilor faţă de chestiunile existenţei noastre naţionale şi ca stat, iar compensaţiunea noastră consistă in înpli­­nirea datoriilor faţă de marea comunitate europeană, adică dând asigurări că vom fi un element sigur în echilibrul european în orientul mai apropiat şi că vom răs­punde cererilor civilizaţiei. Acesta este programul fundamental şi ireductibil al politicei noastre externe. Privesc cu optimism viitorul nostru. Formula Balcanii popoarelor balcanice este adoptată ca o axiomă de pluralitate a puterilor europene, cari nu au interesa exclusive In Balcani. Ea este adoptată de puternica Rusie ca încoronare a politicei sale secundare, ca cea mai bună garanţie a marilor sale interese balcanice. Sânt convins, că această formulă va învinge şi că va fi primită de puterile, cari încă au de ţintă tendinţe speciale exclusive, căci această formulă împacă cel mai bine in­teresele lor. Să ne punem de acord, noi, toate statele şi popoarele balcanice, să fim soli­dare până la ultimele limite ale ţintei şi si­inţelor noastre. Dacă vom putea izbuti, vom putea privi cu încredere viitorul, căci, deşi astăzi situaţia pentru statele şi popoarele balcanice e foarte grea şi foarte critică, poate că viitorul nostru nu a fost nici­odată într-o atât de mare măsură în mânile noastre. După acest discurs, primit cu vii aplauze, Scupştina a votat bud­getul pe anul 1912 cu 76 voturi contra 55. Balcanii popoarelor balcanice! Un discurs al ministrului de externe al Serbiei. In şedinţa de alaltaeri a Scup­­stinei min.­preş. Milovanovici a rostit un discurs mai lung cu privire la po­litica externă a Serbiei, din care re­ţinem următoarele părţi: ...Politica Serbiei nu este legată de Ru­sia şi de tripla alianţă precum i s-a im­putat şi încă şi mai puţin nu poate fi le­gată de Austro-Ungaria şi de tripla alianţă. Aceste două grupări au probleme mai importante de urmărit de­cât problema balcanică şi ca consecinţă caută să nu aibă de membrii statele balcanice. Ele deter­mină atitudinea lor după cum au sau nu intenţiuni de expansiuni în Balcani şi după cum statele balcanice sunt sau nu apte să trăiască independent. De­cât să se impună acestor grupări este preferabil pentru Serbia să le dea do­vezi de hotărârea sa şi de aptitudinele sale de a-şi păstra independenţa şi de a răspunde cerinţelor unui stat modern, de Statistica Românilor în Bucovina. Cernăuţi, 28 Nov. 1. 1911. In sfârşit încep să pătrundă oficios de tot unele ştiri despre rezultatul ulti­mei numerături a poporului. Ne-am arătat altă dată mirarea noastră, că întârzie atât de mult publicarea datelor aşteptate cu multă nerăbdare de toate popoarele Aus­triei, căci aceste date nu sunt numai cifre seci ale statisticei specialiştilor, ci ele reprezintă în limba lor mută întreaga po­litică naţională şi culturală a popoarelor din Austria, în ele Se cuprinde progresul şi regresul, toate sbuciumările celor zece ani din urmă. S’a spus că prelucrarea datelor din punct de vedere statistic nu e terminată. Acuma pare că s’a terminat. Dar şi acum domneşte o taină nepătrunsă asupra lor, dovadă că nici ziarele guvernului nu pu­blică date complete ci numai fragmente. Iţi face impresia că se sondează parcă o­­pinia publică lansându-se in mod neoficial unele cifre. Această tactică în publicarea cifrelor recensământului făcut Înainte de un an ne dă de gândit şi ne arată că pre­gătirea lor pentru publicitatea largă a în­tâmpinat mari greutăţi. Ştirile ce le-am primit din isvoare inoficiale arată că cifra Românilor buco­vineni se ridică după numărarea făcută la finea anului 1910 la 273.254 suflete. Acea­sta este cifra „prelucrată“. Noi avem adecă indicii, că numărul nostru ar trebui să fie, dacă nu s’ar fi făcut „suprarevizuirile“ cu jandarmii în cele raai°multe comune mixte, iar în altele nu s’ar fi revizuit rezultatele de două trei ori fără motive legale, numă­rul nostru, credem, că ar fi trebuit să fie 300.000 suflete, dacă nu şi mai mult. Dar aşa cum este trebuie să spunem spre liniştirea conştiinţei noastre, că pu­tem fi mulţumiţi. Munca şi stăruinţa tu­turor factorilor naţionali a făcut, că ade­vărul a aflat restabilire măcar în parte. Ceea ce în trecut pierdusem prin indolenţa noastră şi vitregia vremurilor am câştigat în parte prin munca şi stăruinţa noastră şi în ciuda împrejurărilor nefavorabile, credem, că de aici rezultă o învăţătură sănătoasă pentru viitor şi pentru toate chestiunile mari naţionale. Cifrele recen­sământului de la 1910 sunt următoarele: Le dăm în comparație cu cele de la 1900. 190. 1910 Români . . . 229.018 273.254 Ruteni .... 297.798 305.101

Next