Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1912 (Anul 75, nr. 241-264)
1912-11-25 / nr. 260
Nr. 260. Brașov, Dumineca în 25 Noemvrie (8 Decemvrie) 1912. Anul LXXV. Apare în fiecare zi de lucru. || REDACŢIA: || Pentru Brașov cu dusul acasă pe an 24 coroane. Fără dus acasă pe an Abonamentul: pentru Austro-Ungaria pe an 24 cor., pe 1/ an 12 cor., pe [[ TIPOGRAFIA ŞI ADMINISTRAŢIA. || 20 coroane, pe l/1 an 10 coroane, pe */1 an 5 coroane. Un număr 10 bani. */4 an 6 cor. Pentru România și streinătate pe an 40 franci, pe */* an 20 \\ BRAȘOV, PIAŢA MARE Nr. 30. \\ Inserate: un șir petit 20 bani pentru o publicare. Publicări mai dese franci, pe/4 an 10 franci. \\ Telefon: Nr. 226, Şi după tarif şi învoială. — Reclame pe pagina a 3-a un şir 20 bani. Lukács sofistul. (r. md.) E lucru ştiut, că diferendul istoric dintre două popoare pe cari soartea le-a pus faţă în faţă, nu se poate aplana cu discursuri parlamentare, fie ele inspirate de cea mai curată bunăcredinţă. Ce să ne mai aşteptăm de la discursuri ca şi cel din Sâmbăta trecută al ministrului preşedinte, care nu e altceva decăt o capo d’opera de intervenire şi de sofistărie. Spre lauda d-lui Lukács fie zis, el nici nu a avut vreodată pretenţia se dee pe Gladonse-ul chestiei de naţionalitate din Ungaria. Nici în privinţa celorlalte calităţi a lui nu s’ar putea zice că are vre-o asemănare cu marele bărbat de stat englez. Orizontul lui politic nu se ridică peste al unui burocrat viclean şi isteţ, a cărui maximă supremă se reduce la celebrul „Portwurstein“ al unor miniştrii austriaci. Felul cum a răspuns la atacurile bărbăteşti ale deputaţilor noştrii, cum a reuşit să facă tuturora faţă plăcută, se împace, cum s’ar zice şi capra şi varza şi totuşi să nu se aleagă nime cu ceva pozitiv din vorbele lui — îl califică pe d-ul Lukács de un sofist de primul rang. Şoviniştii maghiari la nici un caz n’au motive să fie supăraţi pe el. A reuşit doar se reducă la zero şi se respingă cu bravură planurile şi acuzele nedrepte ale naţionalităţilor. De altă parte însă elementele mai credule ale acestor din urmă se pot mângâia cu neşte promisiuni vagi făcute cam cu jumătate de gură. De vom supune însă unei analise serioase obiective argumentările lui Lukács şi le vom desface din haina lor de vorbe goale, imediat vom da de cea mai ieftină sofisterie, ce s’a debutat vre-odată în parlamentul ţării pe socoteala noastră. In faţa acasei temeinice a deputaţilor noştrii, că parlamentul ţării nu ar fi un esponent adevărat al popoarelor ţării ci un parlament de rassă şi de classă, fiindcă majoritatea popoarelor ţării abia au opt reprezentanţi, iar ceilalţi au fost suprimaţi cu forţa la alegeri, iată ce le răspunde d-l Lukács cu emfasă: — Cum puteţi vorbi d-voastră de parlament de rassă, doar însă şi prezenţa d-voastră aici în sala aceasta dovedeşte contrarul ! Oare ce ar zice d-l ministru preşedinte, dacă fiind pus într’un scaun de judecător asupra unui făcător de rele, acela s’ar apăra cam în felul următor : — Cum se poate plânge potrivnicul, că l-am violentat și l-am bătut în cap? Doar prezența lui în aceasta sală nu e cea mai bună dovadă despre contrarul? Se plânge d-1 deputat Vaida cu tot dreptul că dela 1867 încoace nici un guvern nu a dat, nici un ban pentru instituţiunile noastre culturale, pentru teatre sau muzee româneşti. Iar d-1 Lukács recunoscând cu faţa cea mai nevinovată din lume, că afirmaţia e dreaptă, aruncă vina în sarcina ţării, pe lipsa de bani. Şi afirmaţia aceasta o rischează atunci când d-1 Vaida îi arată negru pe alb că „sumele prevăzute în ultimul buget pentru scopuri artistice, pentru academie de musică, pentru teatru, apoi pentru scopuri culturale şi ştienţifice fac 3.922.219 cor., la care se mai adaugă 1.084.900 cor. ca cheltueli extraordinare şi 800.000 pentru investiri, aşadară în total considerabila sumă de 5.807.110 Coroane“. Şi din toate aceste, aproape şase milioane nici un ban nu s-a dat pentru scopurile şi iizuinţele similare ale naţionalităţilor, pentru că— ţara e săracă. „ Culmea sofistăriei o atinge însă d-l Lukács, atunci când vorbeşte despre caşul revoltător de la Năsăud. Intr’adevăr îţi trebue o mare doză de curaj, ca în faţa acasei concrete formulată de d-l deputat Vaida, că adecă ministrul de culte cu vătămarea literilor fundaţionale sau în urma unei interpretări falsă a lor a ordonat, ca pe viitor să fie împărtăşiţi de stipendii toate rămăşiţele de Cazari, pripăşiţi pe valea Someşului, toţi veneticii ce să prezintă de pe la Tarnopol şi Lemberg, ca un act de mare graţie şi binefacere pentru bravii grăniceri faptul că a dispus împărţirea alor 220 burse, cari de atâţia ani nu se mai împărţiseră. Deacum puteţi fi fericiţi urmaşi de-ai vechilor grăniceri, că veţi căpăta şi voi pe viitor regulat stipendiile, de cumva nu le vor lua dinnaintea nasului toate porediţele jidoveşti din Entradam ! La finea discursului totuşi a fost d-l ministru atât de gentil, ca să aplice un mic ilastru pe rana adâncă şi sângerândă a Românilor g.. cat. în urma înfiinţărei episcopiei de Hajdudorog. Ca să fim drepţi în punctul acesta, concede şi d-l ministru că disposiţiunile prin cam s-a regulat episcopia aceasta pot să aibă unele cusururi şi că nu e strein de ideea de a le supune unei revizuiri, ca eventualele plângeri îndreptăţite să fie remediate. Frumoase vorbe ! Oare ce faţă ar face d-l ministru când clerul înalt gr. cat. şi renumita comisie de cinizeci. luând în serios vorbele dânsului ar pretinde cu toată energia remediarea singurei şi celei mai de seamă nedreptăţi ce ni se face, prin ruperea unui număr însemnat de parochii curat româneşti din sânul metropoliei de Alba-lulia şi încorporarea lor la episcopia streină de Hajdudorog? Ar fi un spectacol vrednic de-a vedea cum s-ar sbate d-l ministru ca să scape din cursa ce şi-a întins-o prin propriele-i cuvinte, într’un moment când cuvântul oratoric la silit să-şi uite de rolul atât de practic al sofistului spornic de vorbă. Sau poate — căci în lumea aceasta toate sunt cu putinţă — d-l Lukács înainte de-a fi riscat promisiunea aceasta va fi luat măsurile de lipsă, ca să nu-i vie nimănui pofta de-a mai cere vre-o remediare ? X. Niminiţe sociale şi culturale. — Abandonarea petrecerilor costisitoare. — Crearea unui fond. — O revistă pentru familii. — Ploconul ginerelui. In sânul tinerimei române din Braşov se remarcă de un timp încoace o mişcare îmbucurătoare, având de scop transformarea vieţei sociale şi spirituale din Braşov şi Iara Bârsei. S-a convocat o întrunire, la care au participat aproape douăzeci de tineri şi bătrâni. Numărul acesta mare de participanţi trebue înregistrat dealtfel ca un record al întrunirilor de soiul acesta in Braşov, căci la consultările şi întrunirile braşovene convocate în scopuri de interes public, participă de obicei 3—4 persoane: convocătorul şi alţi 2—3, pe cari preşedintele trebuie să-i ducă de guler în sala de consfătuire. Noroc că consfătuirile noastre se ţin la casina română, unde se găsesc astfel de muşterii, înţeleg »convocaţi«, căci dacă ele s’ar ţinea în alt loc preşedintele n’ar avea pe cine să-i ispitească ca să participe la consfătuire. Zilele trecute se convocase iarăşi o astfel de »consfătuire importantă«, dacă nu mă înşel a clubului comitatens. Consfătuirea s’a şi ţinut dar în brate. La prima rată au fost de faţă preşedintele, secretarul şi încă 3 membri. După »rezolvirea ordinei de zi“ în decurs de 5 minute, şedinţa a luat sfârşit. La 1/1 de ceas a »tunat“ în casină un nou »convocat« şi preşedintele s’a văzut nevoit a ţinea a doua »rată« a şedinţei cu rou venitul. Noroc, că nu le-a trăsnit prin minte şi altor convocaţi să sa prezinte tot la câte-un sfert de ceas, căci mai ajungeam un record braşovenesc, cel al şedinţelor în »rate«. Dar să nu-mi uit vorba. In şedinţa tinanimei cu reprezentanţii bătrâni — poate efectul recentei păci arădane încheiate pe coastele Vezuvu»lui — s’au abordat câteva frumoase chestiuni, deşi nu nouă, anume de-a se porni o mişcare socială şi culturală de regenerare mână în mână cu despărţământul Asociaţiunii, cu comitetul filial teatral, cu Asociaţiunea meseriaşilor etc. etc. S’au înscris câţiva membrii la societăţile amintite, s’au angajat câţiva tineri, că vor juca cât vor trăi teatru, s’a luat hotărârea lăudabilă, ca Românii să se întrunească săptămânal la câte-o cină, unde să se închine mai puţin, în schimb însă să discute cu atât mai mult, ca să se pună odată capăt societăţilor răsleţe de până acum etc. etc. Necesitatea unei acţiuni analoage a relevat-o la conferenţa sa publică recentă şi d-l Dr. Horia Petrescu, pledând pentru înfiinţarea unei biblioteci publice, pentru îndrăgirea limbei şi literaturii româneşti, evocându-ne pildele frumoase ale Germanilor. O coincidenţă nimerită a fost şi inaugurarea cursurilor din limba şi literatura română pentru damele şi d-şoarele noastre, de cătră simpaticul nostru profesor Dr. I. Baciu, la care au participat peste 30 dame şi d-şoare. Iată dar o mişcare îmbucurătoare, care — continuată cu însufleţire — nu va întârzia să aducă roade frumoase şi pentru care nu putem decât să felicităm pe iniţiatorii ei. Dacă mi-am permis a cresta cele de mai sus la răboj, am făcut aceasta cu gândul ca să se facă o cât mai întinsă agitaţie şi prin prassă, discutându-se diferitele probleme şi bătându-se cât de mult toba, căci am făcut esperienţa, că la noi în Braşov trebue desfăşurată o deosebită muncă, pentru a porni carul unor idei şi lucrări folositoare dar înămolite. Aduc ca pildă chestia reuniunei noastre de căutări, pentru a cărei reactivare s-a scris, s-a vorbit şi s-au dat ghionturi in dreapta şi stânga ani de zile, până în fine am văzut reuniunea iarăşi pusă în picioare. Da-aci învăţătura, pentru regenerarea vieţii noastre sociale şi spirituale trebue depuse multe şi mari stăruinţe. La noi sunt quot capita tot sensus, iar noi mai suntem şi invidioşi, ba chiar şi încăpăţînaţi. Multe răni trebue deci locuite. Mai e apoi un lucru. Orice acţiune pe teren social cultural etc. necesitează pe lângă o doză bună de însufleţire—bani, adecă un fel de fond pentru acoperirea cheltuelilor legate de orice întreprindere. Mecenaţi nu prea avem. Mai e apoi şi criza aceasta afurisită financiară, care ta face uneori să perzi orice ideii. Dar chiar şi în vremi normale pungile numai cu anevoie se deschid. Fac deci propunerea să imităm exemplul societăţilor maghiare din Deva, Arad, Chazdioşorheiu, care în vederea sărăciei generale a renunţat la toate petrecerile costisitoare, baluri etc. în actuala criză financiară. Prin urmare să nu aranjăm nici noi baluri şi alte petreceri costisitoare, cari reclamă toalete scumpe, în schimb să ţinem conferenţe şi cursuri gratuite, dar în acelaşi timp să impunem societăţii noastre o modestă dare lunară, din care să se înjghebeze un fond pentru multele noastre trebuinţe culturale. Eu unul, deşi sunt un gazetar năcăjit, mă oblig a plăti lunar la mâna d-lor Bănuţiu sau Horia Petrescu câte 3 cor. Chestia acestui fond s-ar putea ventila la o conferinţă proximă, pornindu-sa o discuţie publică între cei prezenţi de pildă în legătură cu conferenţa d-lui Petrescu. Familiile întrunite la această conferenţă, acceptând ideia acestui fond, s-ar putea îndată înscrie în şirul contribuenţilor. Poate în cazul acesta s-ar iviai muii doritul mecenat. Din acest fond s-ar putea acoperi lunar parte din cheltuelile pentru înjghebarea unei biblioteci, cheltueiile pentru conferenţiarii din provincie, pentru înfiinţarea unei şcoale corale etc. La acest fond ar putea în fine contribui cu cvote modeste şi reuniunile noastre, cari au în budget rubrica: cheltueli diverse. Să facem deci o încercare! * O ştire îmbucurătoare! Aflăm cu multă părere de bine, că în sfârşit revista »Luceafărul« o sa devină, ceea ce trebuia să fie totdeauna, o revistă literară ilustrata pentru familiile noastre. In repeţite rânduri »Gazeta Transilv.c a stăruit, ca bărbaţii noştri de litere să ne dea o revistă ilustrată pentru familiile intelectualilor noştri de la oraşe şi de la sate, în care toţi membrii familiilor noastre, mari şi mici, să-şi găsească o lectură buna Manifestare românească pentru Aromâni şi Albanezi la Viena. — Raport special. — Viena, 5 Dec. Vieaţa publică a Românilor din Viena s’a manifestat în acest an cum nu se putea mai frumos, prin o demonstraţie de protestare contra atrocităţilor greceşti şi sârbeşti în Macedonia şi Albania, şi prin o manifestare de simpatie şi de solidarizare cu luptele de liberare ale Macedoromânilor şi Albanezilor, două popoare legate prin afinităţi de rassă şi prin mii de suferinţe îndurate împreună în cursul veacurilor. Mercuri seara s-a adunat o societate ilustră in sala din subsolul hotelului «Regina». Dintre Românii din Viena: din general Al.Lupu,Dr.Ciurcu, Dr. L. Popovici, Dr. Marius Sturza, Selăgianu, Sandulovici, Dr. M. A. Popovici, profesorii Rabener, Bacinski, Caracostea, Nedelcu, diaconul Popescu, Întreagă studenţime a noastră. Cu ovaţii au fost primiţi deputaţii Dr. Simionovici şi prof. univ. C. Isopescul-Grecul. Ca oaspeţi, o deputăţie de Români macedoneni , fraţii Epaminonda şi Miltiad Balamace, dnii Constanţi, Noe, iar ca reprezentanţi distinşi ai Albanezilor, excel. Sa Derviş Hima, membru in comitetul central, prof. Pelemezi, baronul Nopcsa, apoi delegaţi ai societăţii romaniştilor germani de la universitate, ai cercului italian şi din partea presei străine corespondenţii ziarelor «Stampa» şi «Tribuna» din Roma. Profesorul univ. W. Meyer-Lubbe s-a scuzat In scris: „Sănătatea mă impedecă de a participa in persoană, totuş în scris voi să vă exprim simpatiile mele pentru iizuinţele de independenţă ale popoarelor latine şi semilatine din Balcan“. Din partea convocătorilor, dl Dr. Iuliu Crişan salută pe cei adunaţi şi indică scopul întrunirei. Oaspeţii sunt foarte călduros aclamaţi. Dl deputat Dr C. Isopescu-Grecul (insus din familie originară din Macedonia, şi de aci porecta Grecul) proclamat cu multă, însufleţire ca president, mulţumeşte pentru încredere şi deschide adunarea prin un discurs, des întrerupt de aplauze. Mânecând de la cunoscutul discurs remarcabil ce a rostit în sesiunea din urmă a delegaţiunei, când d-sa ca primul s’a intrepus pe faţă în o corporaţiune înaltă pentru drepturile Aromânilor şi Albanezilor, savantul deputat şi profesor accentuiază încă odată, că principiul »Balcanul pe seama popoarelor balcanice«, va trebui să fie aplicat fără excepţie pe toată linia. Iar popoarele din uniunea balcanică, dacă vor persista ele să falsifice acest principiu, ce însele au inaugurat, în detrimentul Aromânilor şi al Albanezilor, se vor găsi nu numai faţă în faţă cu resistenţa acestor popoare, ci se vor izbi şi de un veto categoric al Puterilor. Are firmă încredere în triumful cauzei drepte a celor două popoare înfrăţite. (Aplauze). Dl deputat Dr. Simionovici se ridică, înfăţişarea sa bărbătească, tonul hotărât şi cald, adevărat românesc al discursului său a înflăcărat auditoriul. Grave au fost cuvintele, cari au înfierat atrocităţile Grecilor in Macedonia, aceşti masasrători de creştini, aceşti cruciaţi nedemni de numele ce au luat în deşert. Nu mai puţin Serbii în Albania întrec toate cruzimile ce Turcii au comis vreodată. Ilustrează importanţa solidarităţii albano-române. Mergând împreună, cele două naţiuni, sprijinite de România şi de aliaţii ei şi de neamul românesc de pretutindeni, vor duce la izbândă principiul naţional şi vor reuşi a se consolida aşa,ca să-şi desvoalte liber şi independent facultăţile lor etnice, păstrându-şi limba, cultivându-şi individualitatea naţională. »Aşa să dea Dumnezeul« Cuvintele dlui deputat Simionovici au fost lung aplaudate. Când prof. D. Marmeliuc arată cum România are interes istoric, naţional cultural şi politic să susţină eu ori ca preţ elementul românesc din Balcani, ameninţat astăzi mai ales de Greci. Expune masacrările fioroase săvârşite de Greci între Români, ceteşte scrisoarea profesorului Vasile Diamandi din Janina, — publicată chiar în ziua aceea in Gazetă, — despre atrocităţile mai noui aie acestor canibali moderni şi întreg auditorul înfierează cu scârbă sălbăticia turbată a Grecilor Când prof. Winkler vorbeşte în limba germnă şi aduce din partea societăţii romaniştilor germani, salutul studenţiei germane şi urările lor de succes pentru aspiraţiunie Românilor în Balcan.