Gazeta Transilvaniei, martie 1913 (Anul 76, nr. 48-73)
1913-03-01 / nr. 48
„Asociaţia generală a presei române“. Deci, Cioflec. Bucureşti, 26 Febr. 1813. Dumineca trecută, peste 90 gazetari din Bucureşti şi vre-o 23 din provincie, au ţinut, la teatrul »Comedia«, prima adunare pentru constituirea »Asociaţiei gaterate a presei române«. Asupra proiectului de statuie discuţia a fost restrânsă de astă-dată. S-a căutat numai a se justifica necesitatea noii societăţi, şi la sfârşit, adunarea a ales o comisiune de 12 —• propusă de d-l C. Miile — care urmează să cerceteze titlurile celor ce doresc să facă parte dinAsociaţie* şi să dea formă definitivă proiectului de statute. Dumineca viitoare (3 Martie st. v.) această comisii se va avea să-şi facă raportul; cei selecţionaţi de dânsa vor vota statutele şi vor alege primul comitet. Sunt speranţe că parlamentul însuşi va acorda votul său noii corporaţii gazetăreşti, recunoscându-i calitatea de persoană morală. * Ce se urmăreşte prin această nouă societate a presei? De unde a plecat şi spre ce limanuri nizuieşte?.. Orice orientare nouă, orice moment, orice mişcare nouă în evoluţia presei unui popor ca şi a corpului gazetăresc sunt fapte, cărora marele public, sub nici un cuvânt, nu le poate refuza interesul. De aceea, mi-am luat sarcina să mă ocup, mai pe larg, de această chestiune ca şi de problemele pe care ea le impune acum cu o nouă putere interesului public. Nu cred că greşesc afirmând că onoarea iniţiativei pentru a întemeia „Asociaţia generală a presei române“ cade în sarcina redacţiilor : Adevărul*,Dimineaţa* şiFacla*. E adevărat că, convocarea e semnată numai de 4 redactori ai celor trei publicaţii, nu e mai puţin adevărat însă, că din ceilalţi 3 semnatari ai convocării niciunul n-a venit la adunare, iar unul singur şi-a scuzat absenţa. * Socotesc utile, îndeosebi pentru cetitorii din Ungaria, următoarele date din trecutul recent al presei bucureştene. Există, de mai multă vreme, în Bucureşti „Sindicatul ziariştilor*, care are a fi o frumoasă avere şi va ridica în curând un palat. Serbările organizate în Maiu 1912, la care fusese invitată şi presa din afară de hotarele României, au urmărit acest scop. Acum câţiva ani parlamentul României a recunoscut »Sindicatului« calitatea de persoană morală. Dar pentru ca să poată fii investit cu noile atribuţii, conducătorii »Sindicatului« de pe vremuri au fost obligaţi să-i modifice statutele, în sensul că nu pot fi admişi membrii decât gazetarii de naţionalitate română. In afară de acest act al Parlamentului, le-a mai procurat nemulţumiri unor redactori ai »Adevărului« un conflict avut cu »Sindicatul« — şi de atunci între Sindicat şi Adevărul nu mai e pace ; ori, mai bine, »Adevărul* adânc nemulţumit de »Sindicat«. Porţile »Sindicatului* sunt, deci, închise pentru ziariştii evrei. Nu, însă şi porţile redacţiilor. Iar dovada ne-a făcut-o numărul frumos de ziarişti evrei de toate vârstele — chiar pui de gazetari — cari au onorat, cu prezenţa lor, adunarea de la »Comedia«. Astfel din numărul de 90 gazetari prezenţi, 41 au fost evrei,între cari 2 reprezentanţi ai ziarelor evreeşti declarate »Egalitatea« şi »Curierul Israelits). Datele acestea le culeg din »Adevărul« şi »Dimineaţa«, cari, singure, au avut informaţii complete de la adunare. Interesant de amintit, pentru a avea fizionomia completă a acestei adunări mari, este că din numărul de 48 ziarişti români, 18 erau din redacţiile »Adevărului«, »Dimineţei« şi »Faclei« ; 9, din restul de 30, erau diletanţi ori literativ şi, în sfârşit, între ceilalţi 21 unii participau din complezanţă ori necunoştinţă a lucrurilor, alţii din supărare pe »Sindicat«, şi, în sfârşit, alţii mai mult tineri, din dorinţa de a fi admişi — pe aceasta cale şi cu această ocazie pe care o apuci la 10 ani odată — şi dânşii în rândul ziariştilor recunoscuţi. Trebue să recunosc adevărul că »Sindicatul« s a bucurat în sânul adunării de toate menajamentele posibile ! Numai singură observaţia că nu admite şi pe ziariştii streini a făcut-o, în treacăt şi fără gând duşman, preşedintele adunării, d. Al. Ciurcu originar din Braşov, pe cât ştiu şi d. Costaforu — cel dintâi redactor intern, cel de al doileacolaborator« la »Adevărul*. La rândul lor şi gazetele cari sunt bine reprezentate în Sindicat au adoptat faţă de noua iniţiativă o îngăduinţă completă... * Toate elementele mai sus înşirate pun, pentru fiece minte nepreocupată, temelie nestrămutată convingerii, că azi evreimea întărită prin număr — şi prin poziţiile câştigate — încearcă un asalt în regulă pentru cucerirea presei româneşti. Va birui? Fără îndoială, da ! Va birui în înţelesul, că în fiecare zi va face câte un pas înainte, iar în acelaşi timp ceilalţi vor face în fiecare zi câte unul înapoi. D. Miile, fără îndoială, nu va da înapoi, nici urmaşul său, nici d-l Ciurcu, dar vor bate în retragere şi se vor împuţina mereu urmaşii noştrii! Dar poate va fi părând unor gazetari români cu vederi mai moderne, că ne am impune o prea grea sarcină purtând grija urmaşilor — ori în cazul cel mai bun, un rol prea pretenţios,... O asemenea sarcină, în condiţiile în care a ajuns presa din România, este în adevăr destul de greu; rolul însă nu pare de loc pretenţios... S-ar putea observa de ziaristul român, mai tolerant, cu concepţii mai europene, că ziarul modern trebuie să plutească deasupra preocupărilor locale, prea mărunte, pentru ca el să poată lua un caracter maieuropean, să capete un prestigiu, aşa zicând, mondial. Iar ziaristul evreu, — care, în scurtă vreme, a trebuit să se simtă acasă într’o ţară aşa de frumoasă ca România, şi care a trebuit să îndrăgească pe Români, cari dovedesc o nobilă îngăduinţă de la ţăran şi până la ministru, ziaristul evreu e cel mai indicat să realizeze, în presa românească, această notă europeană, întrucât el vorbeşte cu uşurinţă chiar mai multe dialecte germane, uneori chiar mai bine decât româneşte, a voiajat uneori dincolo de ocean, a vorbit cu Bilow, cunoaşte mersul trenurilor din Europa întreagă, are amici la „Neue Freie Fresse«, la »Berliner Tagblatt«, la „Pester Lloyd* — în sfârşit el oferă atâtea avantagii, pe cari trebuie să le utilizeze acei, cari poartă grija viitorului ziaristicei române. Cred, că e de prisos să mai afirm, că între ziariştii evrei din Bucureşti se găsesc elemente de-o valoare incontestabilă şi în câteva cazuri chiar superioară, şi-mi place să cred, că se vor fi găsind chiar şi dintre aceia, cari, prin lungă obişnuinţă, vor fi început să-şi iubească România. Dar, fără îndoială, nu numai România, ori, în cel mai bun caz, nu România pe care o cinstesc şi o doresc adevăraţii gazetari români. * Care este, deci, datoria gazetarilor români din Bucureşti?... Răspunsul reiese din cele arătate mai sus şi el este scurt: să-şi apere steagurile încredinţate lor. Sentimentalism. .—se va zice. Datoriei — răspund. Presa este chemată să apare interesele publice, să lumineze, să orienteze și să organizeze masele populare spre realizarea binelui public. Dar, fără îndoială, nu »binele«, pe care-l vrea capriciul fiecărui gazetar, ci binele, care poate fi util poporului. Acesta este apostolat, şi îndată ce încetează de a fi apostolat, e aberaţie. Se spune adesea — cu intenţia de a face o figură retorică — că presa este a 4-a putere în stat. Îmi permit să adaog, că ea este cu adevărat o putere în rând cu celelalte trei (legislativă, executivă și judecătorească), dar mai adaog că ea este cea mai mare putere în stat prin rezultatele ei ulterioare, fie bune, fie rele. Și atunci, când în ultima analiză, vedul zilnic al gazetarului are un rol mai hotărâtor decât votul parlamentarului, care votează rar, şi nu orice şi ori-când, şi care adese ori se poate teme da gazetari,—mă întreb poate fi altceva ziaristul decât ori un apostol ori un mişel?. Cum spuneam, 2 voci — din redacţia »Adevărului« — s’ au ridicat la adunarea de Duminecă Împotriva restricţiunii, care împiedică pe ovrei să între în Sindicat. Să-l întrebăm pe dl Ciurcu, care, nu mă îndoiesc este, ca mulţi alţii de acord cu mine în ceea ce priveşte rostul ziaristului — să întrebăm, cum se poate ca un om, care ţine la naţionalitatea şi religia lui cu atâta tărie încât — picătură într’o mare — el îşi menţine individualitatea, cum se poate ca un asemenea om ,ci se indentifice cu interesele superioare ale statului şi poporului român?... Ori, avem de a face cu două popoare ce-şi împart teritoriul cu drepturi istorice egale ? ... Dar atunci ar fi presa noastră şi presa lor — iar în aceasta din urmă dl Ciurcu, chiar să vrea, n’ar putea să pătrundă ... Aşadar gazetarul evreu nu ne face, mai dinainte, onoarea de a primi religia şi naţionalitatea noastră pentru ca să se poată împărtăşi cu noi de cinstea de a face apostolat pentru cauzele mari ale României şi poporului ei Nu i-o cerem ! Dar cu atât mai puţin i-am cere să ne îmbrăţişeze naţionalitatea din calcul!... Chiar între conaţionalii noştri avem destui oameni cu calcule! Ca gazetar român deci mă ridic, cu toată energia împotriva înfiinţării unei noui asociaţii gazetăreşti, care exploatând neorientarea şi bunăvoinţa unora, ambiţia şi patimile altora, are menirea să pregătească lovitura hotărâtoare caracterului încă românesc al presei din România . A7i fac parte din * Sindicat* — şi nu ţin să fac parte — nu ştiu ce face el şi ce nu face, şi n’am venit să-l apăr. Toţi ziariştii români, însă, fie aiSindicatului*, fie cei în afară de * Sindicat*, cari nu s’au făcut încă vrednici de recunoaşterea lui ori chiar şi cei 2— 3 cari se simt nedreptăţiţi, au prima datorie de a sta departe de încercările, ce se fac prin plănuita corporaţie, de a se da expresie legală şi avânt cosmopolitismului în presa României 1 a fi* Nr. 48. Braşov, Vineri în 1 (14) Martie 1913. Anul LXXVI, ABONAMENTUL: Pe un an . . .24 Cor. Pe o tram. de an 12 „ Pe trei luni. . . 6 „ Pentru România şi străinătate . Pe un an ... 40 iei. Pe o jum. de an 20 „ TELEFON 006. ZIAR POLITIC NAŢIONAL. REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Târgul anului Nr. 30. INSERATELE se primesc la administraţie. Preţul după tarif şi Învoială. Manuscrisele nu se lanapoiase. Aceasta este cea dintâi datorie a adevăraţilor ziarişti români ! Fără gând de ură, eu mi-am împlinit-o şi pe această cale. Camera. In şedinţa de eri s’au votat câteva proiecte de legi de mai puţină importanţă. Prezidentul a prezentat o propunere, iscălită de contele Khuen-Héderváry şi soţi, în care se cer a se ţinea din 14 i. c. înainte câte două şedinţe la zi, anume după prânz de la 4—8. Asupra propunerii se va face azi votare, fără discuţie. întrebat Kimen, că ce scop are propunerea? — a zis, că propunătorii nu urmăresc alt scop, decât să se termine desbaterile pe Sâmbătă. Aceasta a confirmat-o şi Lukács, că nu a fost lipsă de şedinţele paralele, decât din cauză, ca să se rezolve chestiile pendente înainte de vacanţele Paştilor. Pentru şedinţa de azi s-a pus la ordinea zilei proiectul de revizuire al regulamentului camerei. Budgetul militar. Conducerea supremă a armatei a Axat budgetul militar pe anul viitor. Iată unele cifre. Pentru spese în plus și cheltuieli extraordinare se cer 34, milioane coroane. Din aceste, conform cvotei, revin pentru Austria 2194 milioane, pentru Ungaria 1206 milioane. La marină, ca spese regulate, se recer 70 milioane, cu spesele extraordinare aceasta sumă se urcă la 160—170 milioane de coroane. întreg budgetul militar al Austro-Ungariei pe 1914 este de 570—600 milioane cor. Uelegaflunde. Referitor la ştirea, c& sesiunea deligaţiunilor, proiectată pe primăvară, a’a amânat pa toamnă, dincercările ▼ieneie bine informate se anunţă, că locurile competente nu s’au ocupat cu termenul convocării delegaţiunilor. Vacanţe de Paşti. Ziarele din Budapesta anunţă, că guvernul intenţionează, ca vacanţele de Paşti ale camerei să înceapă acum Sâmbătă. Ele vor ţinea probabil vreo şase săptămâni. Diferendul imigars-român. În decursul acestei săptămâni se vor începe în fine la Petersburg tratativele pentru rezolvirea diferendului bulgaroromân, în vederea cărora au sosit aci delegaţii Danetv şi Ghica pentru a servi ca informatori. Prinţul Ghica a plecat Luni la Petersburg din Viena, unde a avut convorbiri cu câţiva membrii ai corpului diplomatic. Telegrama Ţarului cătră regele Carol. Ţarul Rusiei a adresat Regelui Carol al României, următoarea telegramă ca răspuns la felicitarea pe care Suveranul român a trimes-o cu prilejul tricentenarului dinastiei Romanovilor . Cuvintele atât de afectuoase, pe care iii. Voastră a binevoit să mi-le adreseze cu prilejul tricentenarului Dinastiei, împresionându-mă profund, Impărăteasa se uneşte cu mine, ca să exprime Majestăţei Voastre mulţumirile noastre călduroase pentru această dovadă de prietenie, pe care am apreciat o îndestul, şi căreia îi răspundem prin sincere urări pentru fericirea M. Voastre, a Maiestăţei Sale Reginei şi a familiei regale, ca şi pentru prosper Halea României, pe care o unesc cu Rusia atâtea comune amintiri. — Nicolae. Demobilizarea Austro- Ungariei şi Rusiei. Din înălţimea norilor negri şi ameninţători, cami luni de zile au apăsat cu o greutate de plumb sufletele amărîte ale popoarelor continentului european, s-a desprins ori o rază luminoasă, prevestitoare de zile mai senine : ştirea despre mult dorita demobilizare a trupelor austro-ungare şi ruse, concentrate la graniţa austro-rusă. După lungi trăgănări, cari ne făceau adeseori impresia prelungirei artificiale a unei stări bolnăvicioase, care premerge desfăşurărea unor evenimente din cele mai sângeroase şi chiar catastrofale, a învins în fine raţiunea calmă, judecata omenească prevăzătoare şi cele două mari imperii, cari se aflau în centrul tenziunei generale, şi-au întins mâna frăţeşte şi printr-o hotărâre comună de-a demobiliza miile de soldaţi concentraţi la graniţele lor — au făcut să încolţească în sufletele milioanelor de cetăţeni, turburaţi la gândul zilei de mâne, speranţa într-un viitor mai senin. Comunicatele oficiale apărute în acelaş timp la Petersburg şi Viena ne spun, că evenimentele din Balcani n-au putut tulbura sentimentele amicale ale celor doi împăraţi doritori de pace şi în consecinţă, guvernele ambelor imperii au căzut de acord ca să reducă trupele concentrate la graniţa austro-rusă la numărul lor normal ca în timp de pace. Comunicatul acesta are în zilele de grea cumpănă prin care trecem o îndoită importanţă. El ne arată, cu toate desminţirile din trecut, cari probabil au avut scopul de a linişti opinia publică, că ambele imperii s-au pregătit şi au stat gata pentru luptă. Ele ne arată, că ştirile despre numeroasele transporturi de trupe şi chemări sub arme, cari s-au efeptuit în tot secretul în ultimele luni în monarhia noastră, au fost adevărate şi că au fost clipe, în care izbucnirea unui războiu sângeros european a fost numai o chestie de câteva oare. Astăzi pericolul unui războiu iminent este delăturat şi dacă diplomaţia europeană a putut să înregistreze un succes în numeroasele demersuri zădarnice, pe cari le a făcut în timpul din urmă în legătură cu războiul balcanic, —demobilizarea parţială a armatelor austro-ungare şi ruse este un succes, care trebue recunoscut. Că fi-va în stare această demobilizare să delăture pentru timp mai îndelungat o complicaţie europeană, aceasta rămâne deocamdată o chestiune deschisă, căci situaţia balcanică, orice faţă ar lua ea în viitor, va cuprinde în sine încă pentru mult timp elementele unui material latent explosiv, care, dacă nu va fi păzit cu cea mai mare îngrijire de cei chemaţi, poate să ia în fiecare moment foc. Cu toate aceste însă — şi aici găsim al doilea moment important al comunicatului despre demobilizare — hotărârea celor două state va avea o înrâurire binefăcătoare de ordin economic-financiar, cu deosebire în criza actuală, care bântue cu deosebire monarhia noastră şi în acelaş timp demobilizarea ne oferă garanţia, că şi celelalte chestiuni, cari au stat în legătură cu încordarea relaţiunilor