Gazeta Transilvaniei, mai 1913 (Anul 76, nr. 94-118)
1913-05-01 / nr. 94
Pagina 2 0 mare importanţă dau tele- gramele din Constantinopol unei lungi consfătuiri, pe care a avut o alaltăeri ambasadorul Rusiei Giers cu Sultanul şi marele vizir Mahmud Şefket. Svârcoliri uriaşe. La chestia susţinerii şcoalelor noastre. Sesiunea sinoadelor bisericei gr. or. române, întrunite săptămâna trecută la Sibiiu, Arad şi Caransebeş, a adus din nou pe tapet chestiunea arzătoare a şcoalelor noastre confesionale, ameninţate de molohul maghiarizării prin jertfele aproape supraomeneşti ce le impune guvernul prin noile sale legi susţinătorilor acestor şcoli. Ocupându-se la loc de frunte cu situaţia critică, în care am ajuns cu şcolile noastre, „Drapelul“ ajunge la următoarele aprecieri juse: »Când am înfiinţat noi miile de şcoale nu avea statul aproape nici o şcoală poporală proprie şi nu avea nici de gând să înfiinţeze, lăsând această problemă confesiunilor şi comunelor politice. încetul cu încetul a început apoi să ne dicteze statul condiţiile, între cari mai putem susţine şcoale şi a agravat pas de pas aceste condiţii, încât sarcinele ce ni se impuneau din partea statului nu mai erau în proporţie cu desvoltarea puterilor noastre proprii. Astfel a început statul de o parte să ne devină cel mai puternic concurent, iar de altă parte să ne oprime condiţiile de viaţă proprie şi desvoltare a vieţii. Criza a fost inevitabilă. Acum suntem în plină criză. Noi ne am dovedit puterea de viaţă, capabilitatea de desvoltare şi înţelegerea perfectă a problemelor ce ni se impun, aşa că dreptul nostru de a fi este incontestabil, dar ajunşi în patul lui Procuste al statului nu ne mai putem mişca liber, nu ne mai putem crea condiţiile desvoltării în conformitate cu puterile noastre, ci ajunşi la discreţia statului suntem împinşi pe un povârniş, care ne insuflă cele mai mari îngrijorări. Iar statul este implacabil. In prepetenţa sa ne strigă: dau ţineţi pas cu mine sau vă iau în pcioare! Şi primejdia de a fi luaţi în picioare este iminentă. N’avem destui oficianţi pentru de a putea susţine concurenţa cu statul, nu ne putem organiza administraţa aşa, ca să putem sta alăturea cu marele aparat birocratic al statului, nu ne putem plăti profesorii şi învăţătorii ca statul, şi nu ne putem organiza instituţiunile ca ale statului, inferioritatea noastră faţă de stat devine pe întreaga linie tot mai isbitoare. Iar statul ne întinde mână de ajutor, ca să ţinem pas cu el, dar condiţiile, între cari ne întinde această mână de ajutor, sunt în ultima lor consecvenţă egale cu desăvârşita noastră desfiinţare, având să cadă pradă toate roadele muncei şi jertfei noastre de până acum. De aici rezultă acel negru pesimism, acea conştienţă, că toate jertfele ce le aducem sunt zadarnice. In acest punct culminează criza noastră naţională, hotărît eu şi... să uităm. Iată, sânt aproape 9 ceasuri. Să ne cii... Brânzoiu nu-şi putu termina vorba, căci clopoţelul soneriei din bucătărie dădu repede unul după alturi treipatru triluri nerăbdătoare. —Cine să fie?« ziseră deodată cei doi soţi. Ei auziră că Anica deschise uşa coridorului şi auziră şi o voce de bărbat Brânzoiu ieși imediat să vadă ce este. Mariana își șterse repede ochii cu batista, pe care o scoase din mâneca hainii. — »Ce-i«, — întrebă ea pe Brânzoiu, când îl văzu intrând cu o scrisoare în mână. — dela cine?« — »O scrisoare express dela...« — »Dela el?« — »Dar» — »Să n-o cetim«. — »Dar de ce nu?L-au prins, se vede, frigurile de corespondență«. El rupse plicul cu degetul arătător și stând departe de nevastă-sa ceti: »Stimată Doamnă«. — »Ce-i asta — se miră Brânzoiu — acum dacuStimată Doamnă?« »Dintr-o regretabilă greşală, — am schimbat plicurile — scrisoarea mea adresată domnişoarei Lucia a ajuns în mânile Dvoastră. Am observat prea târziu greşala, încât n-am mai putut reclamă la poştă; scrisoarea plecase. In acest plic Vi-o trimet pe-a Dvoastră, in care Vă mulţămesc de atenţia deosebită, cu care m-ai onorat iubitul Dvoastră soţ. Pe cealaltă Vă rog să mi-o retrimiteţi«. Brânzoiu pufni de râs şi-i dădu neveste sii imediat scrisoarea de dragoste. — »Zi-i poet şi scrintit. Trimete-i-o, bietul de el, şi spune-i salutări cordiale şi din partea mea«. * Peste o jumătate de ceas Brânzoiu dormea dus în patul său. Mariana cetia un roman. Insă dupâ ce bărbatul se întoarse cu fața spre fereastră, ea scoase dintre foile cănii scrisoarea lui Lionel și-o ceti încă de două-trei ori o puse apoi iarăş în carte, cartea supt perină și stinse lumânarea. In întunerec n-o mai vedea nimeni. Inima ei putea răsufla acum în dragă voie. Şi când mărgăritărelele, pe cari le aşezase pe dulăpiorul de noapte, îi trimiseră o adiere din mirosul lor discret şi îmbătător, lacrimile cari stăteau încă tot ascunse supt pleoape începură să se strecoare lin peste obrajii ei şi să-i ude părul şi perina. După plânsul acesta tăinuit, lin şi binefăcător ea adormi, mulţămind un gând poetului, care prin isteaţa iscodire a fantaziei sale bogate îi păstrase scrisoarea, singura mărturie a iubirii, care ar fi putut-o face fericită. Şi totuşi nu-i permis să ne lăsăm duşi de valurile vârtejului acestei crize. Trebue să luăm o hotărâre bărbătească, dar nu pe hârtia mult răbdătoare şi nici numai pe tribuna aplauzelor ieftine, ci prin fapte! Să nu vorbim numai de jertfe, ci să aducem jertfe ! Până ce mai facem voiajuri de plăcere la Monte-Carlo şi bem şampanie, până ce purtăm atâte sâlbe de aur şi argint pe piept şi ţinem pas cu toate năroziiie celei mai şuchiate mode, nu este iertat a zice, că nu avem de unde! A jertfi în adevăratul înţeles al cuvântului, înseamnă mai mult decât a te lipsi de ceva fără de ce poţi trăi tot atât de tichnit, dacă nu chiar mai bine, decât mai înainte!“ Programul de pace al lui Wilson. La banchetul dat din prilejul aniversarei de o sută de ani de la încheierea păcii anglo-americană, secretarul de stat Bryan a rostit un discurs, în care a remarcat ca un moment din cele mai însemnate al ideii de pace noul program de pace al prezidentului Statelor Unite, Wilson. In sensul acestui program, nici o chestiune de controversă nu se poate rezolvi prin războia, până când nu a fost examinată de juriul internaţional de arbitraj. România şi Italia — Prinţul Carol la Roma. — Duminecă a sosit la Roma prinţul Carol al României, unde îi s’a făcut o primire strălucită, fiind aşteptat la gară de regale, de miniştri şi alte notabilităţi. Iată ce se anunţă despre vizita prinţului la Roma: Sosirea Prinţul Carol a sosit la Roma Duminecă la or.* * 4 şi 55 min. Cu prilejul sosirei, gara era decorată cu steaguri italiene şi române. Intrarea şi interiorul sălei regale a gurii era decorată cu plante şi flori. O companie din regimentul 6 geniu, cu muzica grenaderilor se găsea pe cheiu. Principele a fost aşteptat la gară de regele Italiei, înconjurat de primul său aghiotant, general Brusati şi de alte personagii ale casei militare, precum şi de preşedintele consiliului, D. Giolitti şi de d-nii miniştrii San Giuliani, Sacchi, Spingardi, Cattolica, Tedesco, Bacta, Finocchiaro şi Credaro; apoi perfectul şi primarul Romei, şeful statului major, generalul Pollio, se găseau de asemenea de faţă ministrul României cu personalul Legaţiunei, precum şi consulul şi viceconsulul României şi alte autorităţi, un mare număr de generali şi ofiţeri. Trenul a sosit la ora 4 şi 55; muzica a cântat imnul Român pe când compania de onoare prezenta armele. Principele s’a coborât numai decât din vagon. Regele Vittorio Emanuele a îmbrăţişat de două ori cu o mare căldură, întâlnirea a fost ioane cordială. Apoi, Principele, care purta uniforma de la a A Z S T A TRARSILVANIE1. ftp« * cotenent de vânători, a trecut cu regele revista companiei de onoare. Regele a prezentat apoi ,Principelui Carol pe d-nii Giolitti, Ban Giuliano, alţi miniştri şi autorităţile de faţă. Principele a prezentat Regelui de d. general Perticari. Apoi, Regele şi Principele cu generalii Brusati şiPerticari s’au urcat în trăsură şi precedaţi de o escortă de cuirasieri, s’au îndreptat spre Quirinal. La trecerea cortegiului o mulţime imensă aclama şi manifestaţia de entuziasm a continuat pe tot parcursul. De la ferestre, doamnele aplaudau. Sosirea trăsurei regale pe Piaţa Quirinalului a fost salutată de călduroasă aclamaţie a unei mulţimi imensă. Principele a fost obiectul unei manifestaţii de neuitat care a continuat şi după intrarea regelui şi Principelui la Quirinal. Regina Elena a primit pe Principele Carol în mod foarte cordial în marele salon, înconjurată de doamnele Curţei. Seara a fost prânz de familie. La Regina-mame, Principele Carol, însoţit de generalul Perticari, s’a dus la ora 6 şi cuni, la vila Largherita, într’o trăsură a Curţei, însoţită de cuirasieri, spre a face o vizită Reginei-Mame; această vizită a ţinut o oră; apoi Principele s’a înapoiat la Quirinal. Pressa. Ziarele din Roma şi din provincie fac comentarii din cele mai simpatie vizitei Principelui Carol la Roma. „Tribuna“ zice: Când principele s’a coborât zâmbind din vagon, nu a fost numai o mişcare de entuziasm, care l-a salutat, ci o manifestaţiune de bucurie şi de afecţiune pentru fiul cel scump, care face un pelerinagiu în ţara strămoşilor poporului său. Principele ştie că va fi primit, la Roma cu dragostea celor două popoare. România nu putea să trimeată în Italia un mai nobil prevestitor de fraternitate. In asemenea ton scriu şi ziarele : »Popolo Romano«, »Messagero«, »Vita« etc. Ele relevează şi comentariile presei române. Românii din Peninsula Balcanici De V. Diamandi. IV. Din toate documentele preţioase extrase din autorii Latini şi Cronicarii Byzantini, reiese, că Vlahii din Peninsula Balcanică nu sunt decât un amestec al coloniştilor Romani din timpurile Senatului şi împăraţilor August şi Aurelian cu barbarii din Em şi Ilyria, care se romanizaseră treptat, treptat. Unii ca Misienii şi Thracii s’au romanizat prin influenţa coloniştilor lui Aurelian, iar alţii ca cei din Ilyria s’au romanizat prin influenţa Coloniştilor Romani de pe coastele Mărei Adriatice şi din Dalmaţia. Se ştie, că Dalmaţia era provincia cea mai romanizată şi limitrofă cu peninsula Balcanică’). Marele istorician francez Rambaud se exprimă astfel*): »Aceşti Vlahi »din peninsula Balcanică nu se scoboară toţi din Coloniştii lui Traian. »Coasta Dalmaţiei a fost şi ea altădată »colonizată de oraşele romane Apolonia, »Dyrrachium etc. Romanii de lângă »Adriatica când avură loc invaziunile, »imitară pe aceia din regiunea Danubiană şi se adăpostiră în munţi. Intre »aceştia şi aceia exista deosebire dialectală, după cum au suferit diferite »influenţe“. Cu tot hiatul ce domneşte în istorie dela sfârşitul secolului al IV-lea până târziu, totuşi bazaţi pe istoricii latini şi cronicarii byzantini, ne putem pronunţa, că Armânii de azi nu sunt decât rezultanta amestecului coloniştilor vechi romani stabiliţi după cucerirea Macedoniei şi Epirului de Paul Emiliu şi de aceia aduşi mai târziu de împăraţii August şi Aurelian ca Misienii, Thracii şi Ilyrienii romanizaţi. Părerile scriitorilor moderni asupra originei Armânilor sunt diferite. Să luăm mai întâiu pe scriitorii greci. Spiru Lambru3) scrie:4) „Aceştia »(Vlahii) romanizaţi descendenţi ai vechilor Daci, supuşi de cătră Traian, 3) A. H. Coris, La Province Romaine de Dalmatie Paris 1882. *) Larosse Rambaud. Histoire Generale t II Cap. XI p. 833. ’) Spiru Lambru Armân originar din Călăreți. (Thessalia) actualment» cel mai de frunte istoric al Greciei. *) Spiru Lambru Istoria Greciei, V pag. 484. »cari locuiau întâiu pe lângă Istru »(Dunăre) şi Sav (Sava), ducând o „viaţă nomadă, descăleau în timpul erenei în Thessalia şi Epir, urcând din »Aprilie până în Septemvrie cu vitele »lor pe munţii cei mai înalţi şi mai recuroşi ai Macedoniei şi Bulgariei«. C. Sabhas se exprimă astfel5): „Numele de Munteni şi Vlahi era »altă dată principalul al acestui amestec de Latino Thrac, acum transformaţi în Români“. Aravandinos In Cronicele Epirului ( II p. 33) zice : »In secolul al X lea, o parte din Dacii din Moesia merseră să se stabilească spre Pind in părţile Epirului şi ale Thessaliei, după cum înainte de această epocă nu se face de loc menţiune de această rasă in aceste părţi, pentru că cea mai mare parte din Vlahi care se stabiliseră în Grecia, în Thessalia. De aceea Thessalia s’a numit Marea Valahie în care se cuprinde Larissa şi Triccala S. S. Lambridi în opera sa Epirotica Meletimata p. II Metoro şi Geracu pag. 8 zice : »Pentru că principalul element al limbei Vlahilor dincolo de Istru (Dunăre) este Latina, nu există nici o îndoială că aceştia sunt o încrucişătură de indigeni şi colonişti Romani, pe care i a stabilit Traian la începutul secolului al II d. Ch. Fiindcă acele popoare nu numai în Em se stabiliseră înrolaţi de Bulgari, cuceritorii ţarei lor, dar descălecară de acolo chiar în Epir, Thessalia şi Macedonia şi nu este nici o îndoială de înrudirea acestora cu acei din România«. Rizu Rangaba în Revista Pandora din 1856 zice: »Romanii din Elada, Macedonia, Epir şi Thessalia sunt Colonişti veniţi din România propriu zisă. Aceasta se vede nu numai din numirea lor comună şi din limba lor, dar încă prin numele lor de Megalo-Vlahi (Romani-Mari) nume dat Românilor din Pind. Comparând figura, statura și caracterul lor se vede că ei sunt de rassă latină«. lorghiadi în lucrarea sa. Thessalia pag. 118—119 zice : »Cătră secolul al X-lea, începu să apară în Thessalia un nit trib ca acel al Vlahilor, care descălecând din munţii Balcani, înaintară până în Olimp şi Pind, unde se stabiliră, şi din care cauză acest ţinut muntos fu intitulat de Byzantini »Marea Valahie«.« Papaligopole în renumita sa lucrare Istoria Civilisaţiunei Greceşti se exprimă astfel: »Cei din urmă străini amestecaţi cu Elenii înainte de cucerirea musulmană sunt Vlahii. Aceşti Vlahi au apărut în ţara grecească în special în Thessalia înainte de invazia francă. Vlahii au venit de peste Dunăre. Trecând peste acest fluviu cu Bulgarii, s’au stabilit mai întâi peste Balcani, de acolo descălecară până în Epir şi Thessalia. O parte urmă soarta coloniştilor şi cuceririlor bulgare, alţii continuară să ducă o viaţă pastorală, alţii primeau concesiuni de pământ pe ambele plaiuri ale Pindului, după ce „serviseră în armată. De aci numele de Valahie sau Mare Valahie dat în evul mediu unei porţiuni din Thessalia. O mulţime de oameni remarcabili din istoria noastră modernă ca : Colegi, Şina, Toriţa, Hagi Pttru, ca să nu cităm decât pe cei mai cunoscuţi, erau de origină Valahă. Mare serbare culturală In Bănat. — Airmonia* din Craiova la Caransebeş. —*). Zi de bucurie rară a fost pentru Românii din Caransebeş a treia zi de Paşti. Societatea de cântări »Armonia« a fraţilor noştri Craioveni ne-a procurat această bucurie. Bucuria ce o simte în sufletul său tot creştinul bun în zilele de sărbătoare ale învierii Mântuitorului, s’a unit în sufletele noastre cu acele sentimente de Înălţare ale sufletului, ce se produc în noi atunci, când ne aflăm în mijlocul celor atât de dragi nouă. Simţeam cu toţii, cum in prezenţa lor sufletele noastre se încercau să rupă lanţurile de încătuşare, ce opresc zborul nostru spre idealul comun al tuturor Românilor. *) C*r«spond*nţa întârziat* din lipsi da spaţ. — Red. *) C. Sathas Bibliotaca Greacă Mediu Aerit. VII. Caransebeşenii, pe cari duşmanii neamului căutau să i înfăţişeze în colori cât mai negre, s’au manifestat din acest prilej, — ca şi alte dăţi în ultimii ani, — în mod splendid. Conducătorii actuali ai vieţii noastre publice din loc, — trecând peste cârtirile personale şi neajunsurile ce i le puneau în cale tocmai aceia, cari datorinţă aveau să promoveze pregătirile împreunate cu iubiţi lor oaspeţi, — au fost la culmea chemării lor şi cu o energie de fier au făcut să vibreze toate inimile româneşti din acest ţinut de o însufleţire rară. Primirea oaspeţilor la gara din Caransebeş a fost frumoasă. Meritul îi revine în această privinţă dlui secretar consistorial Dr. Cornel Corman, sub a cărui conducere s’au făcut toate pregătirile necesare. Merită laudă deosebită şi domnii: I. Vuia, P. Hertila şi Gh. Bona, cari au contribuit asemenea mult la reuşita acestei manifestări. Trenul soseşte în gară la ora 5 p. m. Pe peron lume imensă! Erau de faţă cam la 2000 de oameni, între care amintim: »Societatea română de cântări«, Casina română, Societatea femeilor române, Magistratul, Căpitănatul poliţial, corurile străine din loc, pompierii, mulţime de preoţi şi învăţători din jur şi din întreaga graniţă a lui Doda, în fruntea câtorva sute de ţărani însufleţiţi. Impresie bună a făcut îndeosebi deputăţia comunelor Obreja şi Glâmboca, conduse de harnicii preoţi: Rădoiu şi Musta. Străinii prezenţi ne priveau uimiţi şi nu înţelegeau de unde atâta însufleţire în noi şi de C8 ? Dar noi înţelegeam totul ... Colosul de fier se opreşte înaintea noastră. Lumea se mişcă. .. fierbe La fereastra unui cupeu apare figura drăgălaşă a unei surori Craiovene, lumea erumpe în strigăte de Ura!... să trăiască! şi nu mai ştia cum să-şi manifeste emoţia de care era cuprinsă .. . Câteva clipe ... şi stăm faţă în faţă cu cei mult doriţi. Strângerile calde de mâni, îmbrăţişările damelor, gesturile vioae şi schimbul de salutări reciproce arătau, că toţi cei de faţă, — deşi în spaţiu despărţiţi prin stâncile înalte ale Carpaţilor, — totuşi în realitate sânt strâns legaţi unii de alţii prin o legătură sufletească ce nu se va rupe nicicând şi care este: unirea în cuget şi în simţiri. Cu greu ne putem reveni în fire când corul nostru din loc sub conducerea d-lui diriginte N. Firu, îşi cântă »Mottocul. »Armonia« răspunde cu: »Christos a înviat«, la apoi cuvântul dl secretar consistorial ca preşedinte al Societăţii române de cântări şi muzică din loc, rostind un discurs de bineventare, încheind cu: » Vivat, crescut, floreat »Armonia«. Strigăte de să trăiască! acoper ultimele cuvinte ale dlui prezident. La cuvintele înflăcărate ale dlui Dr. C. Cornean, răspunde vădit emoţionat preşedintele societăţii »Armonia«, dl Mircea Constatineanu, fost primar ajutător al Craiovei. Cuvintele de mulţumită pentru primirea grandioasă, ce li se face, sânt subliniate cu aclamări entuziaste. Urmează salutul celorlalte coruri din localitate, apoi prezentarea diferitelor corporaţiuni. Convoiul impozant se pune în mişcare. Damele în birje decorate, iar ceilalţi în ordine exemplară susţinută de căpitanul oraşului, — căruia i se cuvine mulţumită pentru ţinuta-i doamnă, — şi de aranjori, pornim pe jos spre oraş. Oraşul întreg era în aşteptare. Feţe curioase se arătau la fereşti, chiar şi străinii, cari la început nu voiau să dea nici o importanţă deosebită venirii unei societăţi »valahe«, au fost izbiţi pe neaşteptate de însufleţirea mare a Românilor, ce topeşte totul, până şi indiferentizmul lor. Bucuria generală creşte prin cântările dulci şi înveselitoare ale fanfarei ce mergea în fruntea convoiului. Trecând pe dinaintea reşedinţei episcopeşti, apare la fereastră figura maiestoasă şi adevărat părintească a Prea Sfinţiei Sale dlui episcop Dr. E. M. Cristea, la a cărui vedere, oaspeţii şi toţi cei prezenţi deopotrivă, izbucnesc în urale fără sfârşit. In mijlocul unei însufleţiri generale ajungem în sfârşit cu toţii în sala Reuniunii de cântări şi muzică din loc, de unde oaspeţii să împrăştie la locurile de încvartirare, având să se presinte la ora 7 cu toţii la cina comună în restaurantul Lichtneckert. Seara la ora 9, fiind de faţă Prea Sfinţia Sa dl episcop Dr. E. M. Cristea, I. P. C. Sa părintele arhimandrit Pilaret Musta şi alte notabilităţi — începe concertul aranjat de societatea »Armonia«. Sala spaţioasă şi frumoasă de la »Pomul verde« era ticsită de oameni. Concertul începe. Urmează nouă surprize pentru public. Oricât de mult am fi aşteptat de la fraţii noştri, totuş resultatul concertuluia trecut peste aşteptările noastre. Programul bogat a fost executat cu o rală precizitate sub conducerea dlui Anastasiu. Accentuăm îndeosebi forţele de cari să bucură acest cor, — compus cam din 70 de inşi, — în persoanele dnei Margareta Dan şi d-lui V. Rabega.