Gazeta Transilvaniei, mai 1913 (Anul 76, nr. 94-118)

1913-05-01 / nr. 94

Pagina 2­ ­­0 mare importanţă dau tele-­­ gramele din Constantinopol unei lungi consfătuiri, pe care a avut o alaltăeri ambasadorul Rusiei Giers cu Sultanul şi marele vizir Mahmud Şefket. Svârcoliri uriaşe. La chestia susţinerii şcoalelor noastre. Sesiunea sinoadelor bisericei gr. or. române, întrunite săptămâ­na trecută la Sibiiu, Arad şi Ca­ransebeş, a adus din nou pe ta­pet chestiunea arzătoare a şcoale­lor noastre confesionale, amenin­ţate de molohul maghiarizării prin jertfele aproape supraomeneşti ce le impune guvernul prin noile sale legi susţinătorilor acestor şcoli. Ocupându-se la loc de frunte cu situaţia critică, în care am ajuns cu şcolile noastre, „Drapelul“ a­­junge la următoarele aprecieri ju­se: »Când am înfiinţat noi miile de şcoale nu avea statul aproape nici o şcoală poporală proprie şi nu avea nici de gând să înfiinţeze, lăsând această problemă confesiunilor şi comunelor politice. încetul cu încetul a început apoi să ne dicteze statul condiţiile, între cari mai putem susţine şcoale şi a a­­gravat pas de pas aceste condiţii, încât sarcinele ce ni­ se impuneau din partea statului nu mai erau în proporţie cu desvoltarea puterilor noastre proprii. Astfel a început statul de o parte să ne devină cel mai puternic concurent, iar de altă parte să ne oprime condi­ţiile de viaţă proprie şi desvoltare a vieţii. Criza a fost inevitabilă. Acum sun­tem în plină criză. Noi ne am dovedit puterea de viaţă, capabilitatea de des­­voltare şi înţelegerea perfectă a proble­melor ce ni­ se impun, aşa că dreptul nostru de a fi este incontestabil, dar ajunşi în patul lui Procuste al statului nu ne mai putem mişca liber, nu ne mai putem crea condiţiile desvoltării în conformitate cu puterile noastre, ci a­junşi la discreţia statului suntem îm­pinşi pe un povârniş, care ne insuflă cele mai mari îngrijorări. Iar statul este implacabil. In pre­­petenţa sa ne strigă: dau ţineţi pas cu mine sau vă iau în p­cioare! Şi primejdia de a fi luaţi în pi­cioare este iminentă. N’avem destui oficianţi pentru de a putea susţine concurenţa cu statul, nu ne putem organiza administraţa aşa, ca să putem sta alăturea cu ma­rele aparat birocratic al statului, nu ne putem plăti profesorii şi învăţătorii ca statul, şi nu ne putem organiza insti­­tuţiunile ca ale statului, inferioritatea noastră faţă de stat devine pe întreaga linie tot mai isbitoare. Iar statul ne întinde mână de a­jutor, ca să ţinem pas cu el, dar con­diţiile, între cari ne întinde această mână de ajutor, sunt în ultima lor con­secvenţă egale cu desăvârşita noastră desfiinţare, având să cadă pradă toate roadele muncei şi jertfei noastre de până acum. De aici rezultă acel negru pesi­mism, acea conştienţă, că toate jertfele ce le aducem sunt zadarnice. In acest punct culminează criza noastră naţio­nală, hotărît eu şi... să uităm. Iată, sânt a­­proape 9 ceasuri. Să ne cii... Brânzoiu nu-şi putu termina vor­ba, căci clopoţelul soneriei din bucătă­rie dădu repede unul după alturi trei­­patru triluri nerăbdătoare. —­­Cine să fie?« ziseră deodată cei doi soţi. Ei auziră că Anica deschi­se uşa coridorului şi auziră şi o voce de bărbat Brânzoiu ieși imediat să vadă ce este. Mariana își șterse repede ochii cu batista, pe care o scoase din mâneca hainii. — »Ce-i«, — întrebă ea pe Brân­zoiu, când îl văzu­ intrând cu o scri­soare în mână. — dela cine?« — »O scrisoare express dela...« — »Dela el?« — »Dar» — »Să n-o cetim«. — »Dar de ce nu?L-au prins, se vede, frigurile de corespondență«. El rupse plicul cu degetul arătă­tor și stând departe de nevastă-sa ceti: »Stimată Doamnă«. — »Ce-i asta — se miră Brân­zoiu — acum d­acuStimată Doamnă?« »Dintr-o regretabilă greşală, — am schimbat plicurile — scrisoarea mea a­­dresată domnişoarei Lucia a ajuns în mânile Dvoastră. Am observat prea târ­ziu greşala, încât n-am mai putut re­clamă la poştă; scrisoarea plecase. In acest plic Vi-o trimet pe-a Dvoastră, in care Vă mulţămesc de atenţia deo­sebită, cu care m-ai onorat iubitul Dvoa­stră soţ. Pe cealaltă Vă rog să mi-o retrimiteţi«. Brânzoiu pufni de râs şi-i dădu neveste sii imediat scrisoarea de dra­goste. — »Zi-i poet şi scrintit. Trime­­te-i-o, bietul de el, şi spune-i salutări cordiale şi din partea mea«. * Peste o jumătate de ceas Brânzoiu dormea dus în patul său. Mariana ce­­tia un roman. Insă dupâ ce bărbatul se întoarse cu fața spre fereastră, ea scoa­se dintre foile cănii scrisoarea lui Lio­nel și-o ceti încă de două-trei ori o puse apoi iarăş în carte, cartea supt perină și stinse lumânarea. In întunerec n-o mai vedea ni­meni. Inima ei putea răsufla acum în dragă voie. Şi când mărgăritărelele, pe cari le aşezase pe dulăpiorul de noapte, îi trimiseră o adiere din mirosul lor discret şi îmbătător, lacrimile cari stă­teau încă tot ascunse supt pleoape în­cepură să se strecoare lin peste obrajii ei şi să-i ude părul şi perina. După plânsul acesta tăinuit, lin şi binefăcător ea adormi, mulţămind un gând poetului, care prin isteaţa isco­dire a fantaziei sale bogate îi păstrase scri­soarea, singura mărturie a iubirii, care ar fi putut-o face fericită. Şi totuşi nu-i permis să ne lăsăm duşi de valurile vârtejului acestei crize. Trebue să luăm o hotărâre bărbătească, dar nu pe hârtia mult răbdătoare şi nici numai pe tri­buna aplauzelor ieftine, ci prin fapte! Să nu vorbim numai de jertfe, ci să aducem jertfe ! Până ce mai facem voiajuri de plăcere la Mo­n­­te-Carlo şi bem şampanie, până ce purtăm atâte sâlbe de aur şi ar­gint pe piept şi ţinem pas cu toate năroziiie celei mai şuchiate mode, nu este iertat a zice, că nu avem de unde! A jertfi în adevăratul înţeles al cuvântului, înseamnă mai mult decât a te lipsi de ceva fără de ce poţi trăi tot atât de tichnit, dacă nu chi­ar mai bine, decât mai înainte!“ Programul de pace al lui Wil­son. La banchetul dat din prilejul ani­versarei de o sută de ani de la încheierea păcii anglo-americană, secretarul de stat Bryan a rostit un discurs, în care a re­marcat ca un moment din cele mai în­semnate al ideii de pace noul program de pace al prezidentului Statelor­ Unite, Wil­­son. In sensul acestui program, nici o chestiune de controversă nu se poate re­zolvi prin războia, până când nu a fost examinată de juriul internaţional de ar­bitraj. România şi Italia­ — Prinţul Carol la Roma. — Duminecă a sosit la Roma prinţul Carol al României, unde îi s’a făcut o primire strălucită, fiind aşteptat la gară de regale, de miniştri şi alte notabili­tăţi. Iată ce se anunţă despre vizita prinţului la Roma: Sosirea Prinţul Carol a sosit la Roma Du­minecă la or.* * 4 şi 55 min. Cu prilejul sosirei, gara era deco­rată cu steaguri italiene şi române. In­trarea şi interiorul sălei regale a gu­ri­i era decorată cu plante şi flori. O companie din regimentul 6 geniu, cu muzica grenad­erilor se găsea­ pe cheiu. Principele a fost aşteptat la gară de regele Italiei, înconjurat de primul său aghiotant, general Brusati şi de alte personagii ale casei militare, precum şi de preşedintele consiliului, D. Giolitti şi de d-nii miniştrii San Giuliani, Sacchi, Spingardi, Cattolica, Tedesco, Bacta, Fi­­nocchiaro şi Credaro; apoi perfectul şi primarul Romei, şeful statului major, ge­neralul Pollio, se găseau de asemenea de faţă ministrul­ României cu perso­nalul Legaţiunei, precum şi consulul şi viceconsulul României şi alte autorităţi, un mare număr de generali şi ofiţeri. Trenul a sosit la ora 4 şi 55; mu­zica a cântat imnul Român pe când compania de onoare prezenta armele. Principele s’a coborât numai decât din vagon. Regele Vittorio Emanuele­­ a îm­brăţişat de două ori cu o mare căldură, întâlnirea a fost ioane cordială. Apoi, Principele, care purta uniforma de la­ a A Z S T A TRARSILVANIE1. ftp« * cotenent de vânători, a trecut cu re­gele revista companiei de onoare. Regele a prezentat apoi ,Principe­­lui Carol pe d-nii Giolitti, Ban Giuliano, alţi miniştri şi autorităţile de faţă. Prin­cipele a prezentat Regelui de d. gene­ral Perticari. Apoi, Regele şi Principele cu ge­neralii Brusati şi­­Perticari s’au urcat în trăsură şi precedaţi de o escortă de cuirasieri, s’au îndreptat spre Quirinal. La trecerea cortegiului o mulţime imensă aclama şi manifestaţia de entu­ziasm a continuat pe tot parcursul. De la ferestre, doamnele aplaudau. Sosirea trăsurei regale pe Piaţa Quirinalului a fost salutată de călduroasă aclamaţie a unei mulţimi imensă. Principele a fost obiectul unei manifestaţii de neuitat care a continuat şi după intrarea re­gelui şi Principelui la Quirinal. Regina Elena a primit pe Princi­pele Carol în mod foarte cordial în ma­rele salon, înconjurată de doamnele Curţei. Seara a fost prânz de familie. La Regina-mame, Principele Carol, însoţit de gene­ralul Perticari, s’a dus la ora 6 şi cuni, la vila Largherita, într’o trăsură a Curţei, însoţită de cuirasieri, spre a face o vi­zită Reginei-Mame; această vizită a ţinut o oră; apoi Principele s’a înapo­iat la Quirinal. Pressa. Ziarele din Roma şi din provincie fac comentarii din cele mai simpat­ie vizitei Principelui Carol la Roma. „Tribuna“ zice: Când principele s’a coborât zâmbind din vagon, nu a fost numai o mişcare de entuziasm, care l-a salutat, ci o manifestaţiune de bucurie şi de afecţiune pentru fiul cel scump, care face un pelerinagiu în ţara strămoşilor poporului său. Principele ştie că va fi primit, la Roma cu dragostea celor două popoare. România nu putea să trimeată în Ita­lia un mai nobil prevestitor de frater­nitate. In asemenea ton scriu şi ziarele : »Popolo Romano«, »Messagero«, »Vita« etc. Ele relevează şi comentariile pre­sei române. Românii din Peninsula Balcanici De V. Diamandi. IV. Din toate documentele preţioase extrase din autorii Latini şi Cronicarii Byzantini, reiese, că Vlahii din Penin­sula Balcanică nu sunt decât un ames­tec al coloniştilor Romani din timpu­rile Senatului şi împăraţilor August şi Aurelian cu barbarii din Em şi Ilyria, care se romanizaseră treptat, treptat. Unii ca Misienii şi Thracii s’au romanizat prin influenţa coloniştilor lui Aurelian, iar alţii ca cei din Ilyria s’au romanizat prin influenţa Coloniş­tilor Romani de pe coastele Mărei Adriatice şi din Dalmaţia. Se ştie, că Dalmaţia era provincia cea mai roma­nizată şi limitrofă cu peninsula Balca­nică’). Marele istorician francez Ram­­baud se exprimă astfel*): »Aceşti Vlahi »din peninsula Balcanică nu se sco­­­boară toţi din Coloniştii lui Traian. »Coasta Dalmaţiei a fost şi ea altădată »colonizată de oraşele romane Apolonia, »Dyrrachium etc. Romanii de lângă »Adriatica când avură loc invaziunile, »imitară pe aceia din regiunea Danu­­­biană şi se adăpostiră în munţi. Intre »aceştia şi aceia exista deosebire dia­­­lectală, după cum au suferit diferite »influenţe“. Cu tot hiatul ce domneşte în is­torie dela sfârşitul secolului al IV-lea până târziu, totuşi bazaţi pe istoricii latini şi cronicarii byzantini, ne putem pronunţa, că Armânii de azi nu sunt decât rezultanta amestecului colonişti­lor vechi romani stabiliţi după cuceri­rea Macedoniei şi Epirului de Paul Emiliu şi de aceia aduşi mai târziu de împăraţii August şi Aurelian ca Mi­sienii, Thracii şi Ilyrienii romanizaţi. Părerile scriitorilor moderni asu­pra originei Armânilor sunt diferite. Să luăm mai întâiu pe scriitorii greci. Spiru Lam­bru3) scrie:4) „Aceştia »(Vlahii) romanizaţi descendenţi ai ve­­­chilor Daci, supuşi de cătră Traian, 3) A. H. Cor­is, La Province Romaine de Dalmatie Paris 1882. *) Larosse Rambaud. Histoire Generale t II Cap. XI p. 833. ’) Spiru Lambru Armân originar din Călăreți. (Thessalia) actualment» cel mai de frunte istoric al Greciei. *) Spiru Lambru Istoria Greciei­­, V pag. 484. »cari locuiau întâiu pe lângă Istru »(Dunăre) şi Sav (Sava), ducând o „viaţă nomadă, descăleau în timpul er­­enei în Thessalia şi Epir, urcând din »Aprilie până în Septemvrie cu vitele »lor pe munţii cei mai înalţi şi mai recuroşi ai Macedoniei şi Bulgariei«. C. Sabhas se exprimă astfel5): „Numele de Munteni şi Vlahi era »altă dată principalul al acestui ames­­­tec de Latino Thrac, acum transfor­maţi în Români“. Aravandinos In Cronicele Epiru­lui (­ II p. 33) zice : »In secolul al X lea, o parte din Dacii din Moesia merseră să se stabi­lească spre Pind in părţile Epirului şi ale Thessaliei, după cum înainte de a­­ceastă epocă nu se face de loc menţi­une de această rasă in aceste părţi, pentru că cea mai mare parte din Vlahi care se stabiliseră în Grecia, în Thessa­lia. De aceea Thessalia s’a numit Marea Valahie în care se cuprinde Larissa şi Triccala S. S. Lambridi în opera sa Epirotica Meletimata p. II Metoro şi Geracu pag. 8 zice : »Pentru că principalul element al limbei Vlahilor dincolo de Istru (Du­năre) este Latina, nu există nici o în­doială că aceştia sunt o încrucişătură de indigeni şi colonişti Romani, pe care i a stabilit Traian la începutul secolu­lui al II d. Ch. Fiindcă acele popoare nu numai în Em se stabiliseră înrolaţi de Bulgari, cuceritorii ţarei lor, dar des­­călecară de acolo chiar în Epir, Thessa­lia şi Macedonia şi nu este nici o în­doială de înrudirea acestora cu acei din România«. Rizu Rangaba în Revista Pandora din 1856 zice: »Romanii din Elada, Ma­cedonia, Epir şi Thessalia sunt Colo­nişti veniţi din România propriu zisă. Aceasta se vede nu numai din numirea lor comună şi din limba lor, dar încă prin numele lor de Megalo-Vlahi (Ro­­mani-Mari) nume dat Românilor din Pind. Comparând figura, statura și ca­racterul lor se vede că ei sunt de rassă latină«. lorghiadi în lucrarea sa­­. Thes­salia pag. 118—119 zice : »Cătră seco­lul al X-lea, începu să apară în Thes­salia un nit trib ca acel al Vlahilor, care descălecând din munţii Balcani, înaintară până în Olimp şi Pind, unde se stabiliră, şi din care cauză acest ţi­nut muntos fu intitulat de Byzantini »Marea Valahie«.« Papaligopole în renumita sa lucrare Istoria Civilisaţiunei Greceşti se expri­mă astfel: »Cei din urmă străini amestecaţi cu Elenii înainte de cucerirea musul­mană sunt Vlahii. Aceşti Vlahi au a­­părut în ţara grecească în special în Thessalia înainte de invazia francă. Vlahii au venit de peste Dunăre. Tre­când peste acest fluviu cu Bulgarii, s’au stabilit mai întâi peste Balcani, de a­­colo descălecară până în Epir şi Thes­salia. O parte urmă soarta coloniştilor şi cuceririlor bulgare, alţii continuară să ducă o viaţă pastorală, alţii primeau concesiuni de pământ pe ambele plaiuri ale Pindului, după ce „serviseră în ar­mată. De aci numele de Valahie sau Mare Valahie dat în evul mediu unei porţiuni din Thessalia. O mulţime de oameni remarcabili din istoria noastră modernă ca : Colegi, Şina, Tor­iţa, Ha­­gi Pttru, ca să nu cităm decât pe cei mai cunoscuţi, erau de origină Valahă. Mare serbare culturală In Bănat. — A­irmonia* din Craiova la Caransebeş. —*). Zi de bucurie rară a fost pentru Românii din Caransebeş a treia zi de Paşti. Societatea de cântări »Armonia« a fraţilor noştri Craioveni ne-a procurat această bucurie. Bucuria ce o simte în sufletul său tot creştinul bun în zilele de sărbătoare ale învierii Mântuitorului, s’a unit în sufletele noastre cu acele sentimente de Înălţare ale sufletului, ce se produc în noi atunci, când ne aflăm în mijlocul celor atât de dragi nouă. Simţeam cu toţii, cum in pre­zenţa lor sufletele noastre se încercau să rupă lanţurile de încătuşare, ce o­­presc zborul nostru spre idealul co­mun al tuturor Românilor. *) C*r«spond*nţa întârziat* din lipsi da spaţ. — Red. *) C. Sathas Bibliotaca Greacă Mediu­ Aeri­t. VII. Caransebeşenii, pe cari duşmanii neamului căutau să i înfăţişeze în colori cât mai negre, s’au manifestat din a­­cest prilej, — ca şi alte dăţi în ultimii ani, — în mod splendid. Conducătorii actuali ai vieţii noastre publice din loc, — trecând peste cârtirile personale şi neajunsurile ce i­ le puneau în cale toc­mai aceia, cari datorinţă aveau să pro­moveze pregătirile împreunate cu iu­biţi lor oaspeţi, — au fost la culmea chemării lor şi cu o energie de fier au făcut să vibreze toate inimile româ­neşti din acest ţinut de o însufleţire rară. Primirea oaspeţilor la gara din Caransebeş a fost frumoasă. Meritul îi revine în această privinţă d­lui secretar consistorial Dr. Cornel Corman, sub a cărui conducere s’au făcut toate pregă­tirile necesare. Merită laudă deosebită şi domnii: I. Vuia, P. Hertila şi Gh. Bona, cari au contribuit asemenea mult la reuşita a­­cestei manifestări. Trenul soseşte în gară la ora 5 p. m. Pe peron lume imensă! Erau de faţă cam la 2000 de oameni, între care amintim: »Societatea română de cân­tări«, Casina română, Societatea femei­lor române, Magistratul, Căpitănatul poliţial, corurile străine din loc, pom­pierii, mulţime de preoţi şi învăţători din jur şi din întreaga graniţă a lui Doda, în fruntea câtorva sute de ţă­rani însufleţiţi. Impresie bună a făcut îndeosebi deputăţia comunelor Obreja şi Glâmboca, conduse de harnicii preoţi: Rădoiu şi Musta. Străinii prezenţi ne priveau uimiţi şi nu înţelegeau de unde atâta însufleţire în noi şi de C8 ? Dar noi înţelegeam totul ... Colosul de fier se opreşte înaintea noastră. Lumea se mişcă. .. fierbe La fereastra unui cupeu apare figura dră­gălaşă a unei surori Craiovene, lumea erumpe în strigăte de Ura!... să tră­iască! şi nu mai ştia cum să-şi mani­feste emoţia de care era cuprinsă .. . Câteva clipe ... şi stăm faţă în faţă cu cei mult doriţi. Strângerile calde de mâni, îmbrăţişările damelor, gesturile vioae şi schimbul de salutări reciproce arătau, că toţi cei de faţă, — deşi în spaţiu despărţiţi prin stâncile înalte ale Carpaţilor, — totuşi în realitate sânt strâns legaţi unii de alţii prin o legă­tură sufletească ce nu se va rupe nici­când şi care este: unirea în cuget şi în simţiri. Cu greu ne putem reveni în fire când corul nostru din loc sub condu­cerea d-lui diriginte N. Firu, îşi cântă »Mottoc­ul. »Armonia« răspunde cu: »Christos a înviat«, la apoi cuvântul dl secretar con­sistorial ca preşedinte al Societăţii ro­mâne de cântări şi muzică din loc, ros­tind un discurs de bineventare, înche­ind cu: » Vivat, crescut, floreat »Armo­nia«. Strigăte de să trăiască! acoper ultimele cuvinte ale dlui prezident. La cuvintele înflăcărate ale d­lui Dr. C. Cornean, răspunde vădit emoţionat pre­şedintele societăţii »Armonia«, dl Mircea Const­atineanu, fost primar ajutător al Craiovei. Cuvintele de mulţumită pentru primirea grandioasă, ce li se face, sânt subliniate cu aclamări entuziaste. Ur­mează salutul celorlalte coruri din lo­calitate, apoi prezentarea diferitelor corporaţiuni. Convoiul impozant se pune în mişcare. Damele în birje decorate, iar ceilalţi în ordine exemplară susţi­nută de căpitanul oraşului, — căruia i­ se cuvine mulţumită pentru ţinuta-i doamnă, — şi de aranjori, pornim pe jos spre oraş. Oraşul întreg era în aşteptare. Feţe curioase se arătau la fereşti, chiar şi străinii, cari la început nu voiau să dea nici o importanţă deosebită venirii unei societăţi »valahe«, au fost izbiţi pe neaşteptate de însu­fleţirea mare a Românilor, ce topeşte totul, până şi indiferentizmul lor. Bucuria generală creşte prin cân­tările dulci şi înveselitoare ale fanfarei ce mergea în fruntea convoiului. Tre­când pe dinaintea reşedinţei episcopeşti, apare la fereastră figura maiestoasă şi adevărat părintească a Prea Sfinţiei Sale dlui episcop Dr. E. M. Cristea, la a cărui vedere, oaspeţii şi toţi cei pre­zenţi deopotrivă, izbucnesc în urale fără sfârşit. In mijlocul unei însufleţiri generale ajungem în sfârşit cu toţii în sala Reuniunii de cântări şi muzică din loc, de unde oaspeţii să împrăştie la locurile de încvartirare, având să se presinte la ora 7 cu toţii la cina co­mună în restaurantul Lichtneckert. Seara la ora 9, fiind de faţă Prea Sfinţia Sa dl episcop Dr. E. M. Cristea, I. P. C. Sa părintele arhimandrit Pilaret Musta şi alte notabilităţi — începe con­certul aranjat de societatea »Armonia«. Sala spaţioasă şi frumoasă de la »Pomul verde« era ticsită de oameni. Concertul începe. Urmează nouă surprize pentru public. Ori­cât de mult am fi aşteptat de la fraţii noştri, totuş re­­sultatul concertului­a­ trecut peste aştep­tările noastre. Programul bogat a fost executat cu­ o rală precizitate sub condu­cerea d­lui Anastasiu. Accentuăm în­deosebi forţele de cari să bucură acest cor, — compus cam din 70 de inşi, — în persoanele dnei Margareta Dan şi d-lui V. Rabega.

Next