Gazeta Transilvaniei, octombrie 1913 (Anul 76, nr. 214-238)
1913-10-24 / nr. 233
Nr. 233 Braşov, Joian 24 Octomvrie (6 Noemvrie) 1913. Anul LXXVI REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Târgul Inului Nr. 39 A3QMENANTUL: Po ca aa . . . 24 Cot. Pe o mm. 11 an 12 „ Pe trei luni. . . 8 „ Pentru Români® ţi străinătate: Pe un tin ... 40 lei p e o mm. 69 an 20 „ m%m.ATMIR se primesc la admhatistraţie. Preţul după tarif fi Învoială. TELEFON 526. ZIAR POLITIC NATIONAL. 3 Manuscriade nu se in* napoiază. O lacună a presei noastre De Ir. V. Moldovan. I. Pentru un neam oropsit ca al nostru presa ar trebui să fie un fel de sanctuar, de care să nu se atingă, nirae cu mâni necurate. Cel ce ia condeiul în mână, fie ca să dea o îndrumare în coloanele de frunte ale ziarului, fie ca să aducă la cunoştinţă marelui public fapte întâmplate, ar trebui să aibă de-a pururi înaintea ochilor sufleteşti cuvintele scripturei: cu frică, cu credinţă şi cu dragoste vă apropiaţi. Mohamedanul când întră în biserica lui, îşi lasă la întrare încălţămintele. Aşa ar trebui toţi scriitorii şi mai ales raportorii gazetelor noastre să lase acasă toate patimele,, toate micile lor ore, când îşi reclamă un joc în coloanele presei. Durere lucrul acesta se întâmplă foarte rar. E şi el un fenomen trist al epocei de transiţie, de prefacere al sufletului cărturarilor noştri, dar care sperăm că va dispărea cu încetul, în măsura în care se va înălţa nivelul socal şi cultural al acestei classe. Dar şi până atunci, ar trebui făcut ceva, ca să se pună frâu nenumăratelor abuzuri faţă de bună credinţă a redacţiilor şi a pubicului cetitor. Nu ne putem închipui câtă stricăciune, şi cât dezgust produc atacurile neadevărate tocmai în şirurile celor buni şi idealişti. La un neam sărac în averi şi în oameni, unde aproape întreaga muncă culturală, socială şi politică e un fel de „nobile oficium“, cărâm apă la moara tuturor egoiştilor şi indolenţilor — de cari durere avem destui — dacă vom suferi şi pe mai departe atacurile nejuste şi pătimaşe îndreptate tocmai împotriva acelora cari „trag în ham“, cari, bine-rău, dar îşi fac datoria. Am ascultat însumi sofismele unui astfel de sceptic-materialist, care din prilejul unui atac de felul acesta îşi croia argumente pentru indolenţa lui. — „Nu să plăteşte să faci ceva pentru neamul acesta. Nu vezi cum a fost tratat cutare sau cutare. Mai bine şi-ar vedea de afacerile lui, decât să se expună atacurilor celui dintâi venit. Vezi cu mine nu se ocupă nime“. Eram un moment ispitit să-i dau dreptate. Mai ales fiindcă tocmai pe atunci avusei tristul prilej ca în cercul îngust al unui singur comitat, se înregistrez trei cazuri de atacuri nedrepte, când neşte corespondenţi fie pătimaşi, fie prea tinerei au terfelit pe nedreptul persoane despre cari ştiam, că îşi fac datoria şi sunt oameni şi Români cum se cade. Le voiu înşira pe scurt, fără sa fac personalităţi mărginindu-mă a spune numai cât e neapărat de lipsă, ca să putem scoate învăţăturile caii ni se îmbie . Intr’un centru oarecare preoţianea a ajuns în diferenţă de păreri cu privire la persoana noului ei şef tractual. Peste câteva zile apare în gazete un atac al unui preot împotriva unui coleg al său care e şi director de despărţământ al „Asociaţiunii“. Pe motive ridicole îi deleagă acestuia din urmă zelul şi capacitatea de a se afla în fruntea unei instituţii culturale. Fiindcă î l cunoşteam pe cel atacat ca pe un om, nu numai inteligent, ci şi harnic, sub a cărui conducere despărţământul a realizat progrese frumoase, m’am interesat mai daaproape de motivele tăinuite ale corespondentului şi am dat de o patimă omenească, de o nedinţă răzbunătoare faţă de un om căruia de altcum nu-i putea strica. Tot cam pe acelaş timp a aaparut o altă corespondenţă, în care se ponegreau toţi conducătorii unui despărţământ vecin, învinovăţându-i de nepricepere, fâcându-i ridicoli, cu o afirmaţie scornită că anume la prelegerile poporale aranjate pe sate, poporul nu a luat de loc parte, că conferenţiarii nu ştiu vorbi pe Înţelesul poporului de la care au cerut bani, în loc să li se dea poveţe etc. Şi lucru semnificativ, corespondenţa asta apăruse tocmai în anul, când despărţământul respectiv, după o lungă vigitare, a început să dea semne frumoase de activitate sistematică, când cei din fruntea lui au dat cea mai mare îngrijire temelor lucrate în grai poporal revizuindu-se prin oameni cunoscători ai graiului şi firei ţăranilor din acel ţinut. Am cercat după motivele tăinuite al acestui atac şi am dat de uşurinţa tinerească, care nu ţine să-şi ia irtoriflaţii temeinice, înainte de a se constitui de judecător asupra faptelor altora. In fine nu mai puţin caracteristic e cazul al treilea. Adunarea generală a unui despărţământ din munţi s-a ţinut în anul acesta într’o comună, unde e preot un individ cu un caracter naţional foarte îndoelnic. Unealta servilă a administraţiei şi pe la judecătorii şi peste tot în societăţi maghiare, preotul îşi bate pieptul, că ce patriot bun e el, că e membru la „Enke“. După adunare membrii comitetului sunt găzduiţi la preotul, care fie din glumă, fie cu intenţie pune tocmai înaintea directorului despărţământului un păhar cu inscripţia „Éljen a haza“. S-a făcut haz pe tema asta, unii mai cu temperament au făcut chiar reproşuri preotului gâzduitor pentru gluma nesărată. Şi atât. Peste câteva zile apare un raport în gazetă în care e terfelit nu preotul vinovat, ci vrednicul director al despărţământului şi întreg comitetul pe tema că au înscenat la o adunare cultural românească, tămbălău patriotic bând cu toţii demonstrativ din păhare cu inscripţii streine. Am cercat după motivele tăinuite şi am dat şi aici de acelaş hiperzel tineresc, care porneşte după cea dintâi faimă clevetitoare, o ia drept ban bun, şi da-i cu ea la gazetă. Ei, cazanie aceste dacă se vor spori şi vor deveni sistem nu numai, că vor disgusta pe cei puţini cu voie şi dragoste de-a lucra, dar vor dărâma încrederea în însăşi presa noastră naţională, care tolerează astfel de abuzuri şi seduceri a bunei credinţe a cetitorilor. Deaceea e o datorie a celor puşi în fruntea gazetelor noastre să se cugete serios asupra vindecării urgente a a estui mor. In articolul ce urmează voi spune şi leacul, care cred, că ar fi cal puţin până la un grad oarecare folositor. n.-Mraiwr,Tr'l7T»Tr?W Noi şi Saşii. — Scrisoare din Sibiiu.Problema convieţuirii noastre cu Saşii nu mai dispare dintre chestiunile a căror discuţie este la ordinea de zi. Dimpotrivă, problema aceasta pare că întră în o fază nouă şi mai acută, care ne sileşte să părăsim şi noi rezerva, în atâtea cazuri nejustificată, din trecut. Concetăţenii noştri saşi observă de o vreme încoace împotriva noastră a Românilor o atitudine tot mai hotărât duşmănoasă, fireşte, fără să înceteze însă a face paradă cu sentimentele lor de bunăvoinţă faţă de năzuinţele noastre naţionale de ordin cultural şi economia. Câtă vreme însă pe faţă manifestă această bunăvoinţă, în taină lucrează cu toate puterile să împiedece avânturile noastre pe toate terenele. In rândul întâi, doară, intrarea deputaţilor saşi în partidul guvernamental a fost determinată de ura lor, nemărcurisită, împotriva elementului românesc, care ameninţă privilegiile lor învechite. In coloanele acestui ziar s’a pomenit, zilele trecute, despre felul cum blajinii noştri concetăţeni saşi au ştiut sa împiedece ca trupa d-lui V. Antonescu să dea măcar o singură reprezentaţie pe scena teatrului orăşenesc. Că în faptul acesta n’avem să căutăm numai o simplă coincidenţă, cum pretinde ziarul săsesc local, nu o dovedeşte însăşi redacţia numitului ziar, care a retrimis biletele ce li s’au oferit pentru reprezentaţiile noastre din săptămâna trecută. „Bunăvoinţa“ lor nu o dovedesc însă şi alte împrejurări, în aparenţă neînsemnate. Spre pildă cazul restaurantului din casele consistorului (palatul Habermann) Deşi restauratorul este acum Sas, nici unul dintre concetăţenii lui nu cercetează acest restaurant, pentru că este dată lozinca, restaurantul acesta trebue compromis — fiind proprietate romănească. Restauratorul sas este avizat, deci, la sprijinul Românilor. Zilele trecute a expirat terminul de prezentare de oferte pentru arenda noului hotel românesc „Imperial“. S’au găsit şi câţiva Saşi, cari să prezinte oferte, ca apoi să se retragă şi să declare că revin asupra ofertelor făcute şi renunţă la arendă. Explicaţia? Fruntaşii saşi au intervenit pe lângă ei, ameninţându-i că-i vor boicota ! Un restaurator sas ar fi fost înclinat să fie restaurantul noului hotel, dar consultându-şi concetăţenii a fost avizat să renunţe la acest gând, pentru că nimeni dintre Saşi n'are să-l sprijinească. Lozinca săsească şi în acest caz este: nu sprijinim nici măcar pe Saşii cari ar îndrăzni să între în legături de afaceri cu Românii. Pomelnicul nu se isprăveşte. După multe stăruinţe şi ca o recompensa pentru pierderile ce le-a îndurat comuna Reşinar luîndu-se apa (ca să se ducă la Sibiiu), consiliul comunal din Sibiiu a hotărât să contribuie cu suma de 100.000 de coroane la construirea unui tren între Sibiiu şi Reşinar. Lucrările sunt a se începe în curând, când colo un fruntaş face apel împotriva hotărârii consiliului comunal, cerând ca trenul să facă alt drum, mai apropiat de comunele săseşti. Şi un alt caz mai puţin izbitor — în aparenţă. Intre reclamele proiectate pe pânza chinematografului din Sibiiu erau câteva reclame redactate în toate trei limbile vorbite în Sibiiu: germană, română şi ungurească. Nu ştim cine a intervenit, fapt este însă că de câteva zile reclamele redactate în limba română au dispărut... II Invităm pe toţi să facă o plimbare de-a lungul străzii principale din Sibiiu, unde prăvăliile sa înşiruie una lângă alta. Nu găseşti nici măcar la o singură prăvălie şi inscripţie românească, deşi mare parte a cumpărătorilor sunt Români din Sibiiu şi împrejurimi. In ziarele româneşti rar găseşti anunţate firme săseşti, deşi sunt atât de multe în Sibiiu, cari fără sprijinul Românilor nici că ar putea exista. Cu alte cuvinte boicot pe întreaga linie ! - n.\ tac**, tranşat'', ■» Chimie, arderea şi apărarea contra focului. Sufli in luminarea aprinsă să se stingă... Sufli în focul de sub spuză să se aprindă.. . Sufli în supa ferbinta să ţi se răcească.. Sufli iarna în pumni să ţi se încălzească... Tot suflări cu efecte diferite, uşoare de espiicat pentru cine cunoaşte niţică fizică şi chimie. Dacă efectele sunt diferite, acţiunile nu pot fi uniforme. — De ce se aprinde, prin suflare, focul de sub spuză? Din motivul, din care ard mai bine cărbunii țiganului potcovar, dacă-i suflă cu toii. — De ce se stinge, prin suflare, luminarea ori lampa aprinsă? Din motivul, din care se stinge un chibrit aprins, dacă îl scuturi repede, ori sufli în el. Pentru acelaș cuvânt luminarea se poate stinge și în aerul de afară, dacă adie vântul. — Ce este arderea? In secolul XVIII, până pe la 1780, predomina teoria lui Stahl (166)—1734) în senzul căreia toate corpurile constau din o parte arzătoare (flogiston) și alta nearzătoare. Dar In 1774 — 5 chimistul engles Priestley descopere oxigenul şi-i remarcă exact însuşirile. Pe baza acestor cercetări, vestitul reformator al chimiei, chimistul frances Lavoisier (1743 — 1794) statoreşte în 1782 cunoscuta lege a arderei. Lavoisier dovedi că orice ardere e condiţionată de presenţa oxigenului, că orice ardere este o oxidare. Sunt, prin urmare, incendiabile numai acele corpuri, cari se pot combina cu oxigenul. Cum o parte însemnată a aerului nostru atmosferic o constitue tocmai oxigenul, e lămurit de ce arderile nu se pot face fără aer. Şi încă aerul să fie curat. Cu cât e mai curat, mai înviorat, cu atât arderea va fi mai viuă, mai completă. Combinarea unui corpcu oxigenul este împreunată cu emisiune de căldură. De aici cunoscutele fenomene ale arderei: încălzire, flăcări etc. Produsele arderei sunt oxizi. Astfel arderea cărbunelui este C--Oj=COj-1- căldură (gazul bioxid de carbon şi căldură). Lemnul constă, în esenţă, din celulosă.Arderea lui însemnează oxidarea celulosei: C#H10O5+12O=6COj+ 5H,0 + căldură. celulosă şi vapori de a- a Hidrocarburele constau, în esenţă, din carbon şi hidrogen. Au însușirea caracteristică de a fi ușor oxidabile. Astfel metanul, acetilena, benzina, petrolul etc. Bună oră metanul, arde în senzul formulei CH4-1-20.==CO2+2H10 + căldură (cetește: O moleculă metan combinându-se cu 2 molecule de oxigen, ne dă o moleculă b:oxid de carbon, 2 molecule apă şi căldură). Reţinem clară că produsele materiale ale arderilor sunt în general bioxidul de carbon şi apa, iar un fenomen însoţitor este căldura, adecă temperatura ridicată. Să ne mai însemnăm, că iniţiarea, adecă pornirea sau îndrumarea procesului de oxidare reclamă anumita temperatură Mai pe româneşte, nici o ardere nu se face fără aprindere. Un lemnuş îşi câştigă temperatura de oxidaţie prin frecare. Metanul, cât e de inflamabil, nu se aprinde de sine. Nici petrolul. Nici acetilena. Nici benzina. Trebue să te dai o schimlee, ori un chibrit aprins. Mai departe îşi fac eie datoria, de să fugi din apropierea lor. — Cum ne apărăm de foc? -- Cea mai uşoară apărare ar fi să nu-1 aprindem... Dacă e aprins, poţi influenţa în două chipuri asupra lui pentru a-1 potoli. a) reducându i temperatura; b) reducându-i oxigenul. a). Intr’un chibrit aprins sufli repede şi stingi. Asemenea într-o i luminare aprinsă, într-o lampă. Prin suflarea rece se reduce temperatura şi oxidaţia încetează. b). Când focul a mai mare, cu suflarea nu ajungi mult, ba aţiţi şi mai tare focul. Atunci haici cu apă peste el. Se reduce, temperatura şi oxidaţia încetează. Apa constitue deci mijlocul cel mai răspândi, cel mai la îndemână, in apărarea contra focului Chimia ne arata, că şi celălalt produs al arderei, bioxidul de carbon, ar fi potrivit pentru potolirea focului. Şi în adevăr aşa este Acest gaz nu întreţine arderea. O înnăduşe. Este deci un mijloc indicat la incendii, unde nu e potrivită apa, cum ar fi în localuri închise, în pivniţi etc. S-au făcut încercări cu bioxid de carbon lichid şi rezultatele au fost excelente. S-a dovedit că nici nu trebue scos tot aerul dintr’un local (ceea ce de altminteri ar fi foarte greu şi costisitor) ci e de ajuns să se amestece In anumit raport gazul de bioxid cu aerul, pentru ca focul să înceteze numai decât, fiind în năduşit. In special, toate vapoarele ar trebui prevăzute, la plecare, cu cilindri de oţel, încărcaţi cu bioxid de carbon. S-ar putea evita catastrofa, ca cea de pe »Volturno«. Alt gaz sufocant este amoniacul constătător din o parte azot sau nitrogen şi trei părţi hidrogen =NHS. Are însuşirea de a absorbi foarte tare apa. La ardere absoarbe vaporii de apă, ba şi bioxid de carbon, prin ceea ce înnădușe focul. b). Al doilea mijloc de apărare contra focului este reducerea oxigenului. Impedecă accesul oxigenului la materialul combustibil și focul va înceta de sine. Iată procedeul cel mai potrivit de a stinge arderea materiilor inflamabile, precum ar fi petrolul bunăoară. Ţi se sparge o lampă aprinsă, vărsându se petrolul pe jos şi luând foc? N-ai decât să arunci peste flăcări un cearşaf des, un ţol, (şi să dai cu apa peste el, să nu prindă şi acesta foc). Focul căptuşit ne mai având aer, se stinge şi tu ai scăpat cu spaima, eventual cu o mică pârjolire a cearşafului. Tot spre detragerea oxigenului serveşte bioxidul de sulf (SO2) care absoarbe pronunţat oxigenul pentru a se oxida în trioxid de sulf:SO2-1-0=SOs. Gazul bioxidului de sulf stinge deci focul detrăgându i oxigenul. Beţigaşe, ori bucăţi de pucioasă aprinsă, se întrebuinţează cu efect mulţămitor, la stingerea focului din urloae. Pe o piatră lătăreaţă, printr’o tigae de fer se aprinde pucioasă şi se vără în horn, prin uşiţa cea mai din jos (pe unde se scoate funinginea). Gazul de pucioasă se amestecă in flăcările funinginei aprinse, le detrage oxigenul și le stinge. Gavr. 7 odice.