Gazeta Transilvaniei, august 1914 (Anul 77, nr. 169-191)
1914-08-01 / nr. 169
Pagina 2. Comunicatul oficial al partidului conservator democrat. „La Roumanie“ ziarul oficial al partidului conservator democrat publică un articol prim - declaraţie oficială a partidului conservator-democrat , în care spune următoarele : „Am caracterizat atitudinea pe care trebue să o aibă România ca o neutralitate reală şi definitivă. Asupra chestiunei de realitate nu poate să încapă nici un fel de discuţie. Orice politică trebue să fie reală. După noi, partid conservatordemocrat, neutralitatea trebue să fie şi definitivă. Naţiunile nu vor să facă războiu de cât în trei cazuri . Când sânt atacate. In acest moment este cazul Serbiei şi al Belgiei. Atunci îţi aperi teritoriul tău. Când urmăresc satisfacerea unui interes vital, ce n’ar putea fi obţinut altfel de cât pe calea armelor. Cum este azi cazul Rusiei, al Austro-Ungariei şi al Engliterei. Când tractate pozitive, sănătos şi drept interpretate, le obligă să apere interesele aliaţilor, cum este azi cazul Germaniei şi al Franţei. In afară de aceste trei împrejurări naţiunile nu vor niciodată războiul şi guvernele n’au dreptul să impue naţiunilor să facă războaie pe cari ele nu le vor. România nu se găseşte în nici unul dintre cele trei cazuri. Nici un angajament drept interpretat nu o sileşte să între în râsboiu. Dacă ar fi fost altfel ea era acum în răsboiu. Asta se înţelege de la sine. Echilibrul în Balcani, care este un interes românesc, este azi înglobat în chestia generală europeană. Acest echilibru a fost deja pus în joc de conflictul austro sârb. Dacă nu am intervenit trebue să existe raţiuni superioare. Prin el însuşi, prin urmare, în acest moment, echilibrul balcanic nu poate să fie un motiv de râzboiu. Nimeni nu ne-a atacat. In aceste împrejurări şi cât timp nu ne va ataca nimeni neutralitatea noastră trebue să fie definitivă«. — Adecă până atunci, până când vor pretinde interesele ţării ş’ale neamului românesc — adăogăn noi, căci numai această teză cuprinde cele trei motive de mai sus, cari justifică războiul, acuzase pe acesta pe baza linei cărţi de vizită obţinută de la agentul provocător Duliscovits, că ar întreţine legături de intimă prietenie cu fraţii Gerovsky, cunoscuţi ca mari panslavişti. Cel mai dinastic om, aderentul cel mai fervent al politice noastre tradiţionale Dr. Al. Vaida era astfel acuzat — cu anume intenţii — de premierul ungar cu panslavism. Acest fapt — se ştie — provocase o adâncă revoltă. Insuş răposatul moştenitor de Tron Francisc Ferdinand era indignat de această acuză adusă unuia dintre cei mai loiali cetăţean al monarhiei. Loialitatea constantă a dlui Vaida şi DREPTATEA a învins, căci iată contele Tisza îi dă cea mai mare satisfacţie distinsului fiu al neamului nostru. Contele Tisza a adresat D-lui Vaida următoarea scrisoare: „Mult stimate D-le ! Iţi datorez satisfacţie în urma declaraţiei D-Tale din „Adevărul". Am crezut că sunt îndreptăţit să citesc din scrisoarea adresată D-tale din partea lui Gerovsky o intimitate în legătură cu agitaţia panslavistă, încât am ridicat o acuză grea la adresa D-tale. Mă grăbesc să constat că păşirea de acuma a D-tale e în contrazicere cu supoziţia aceasta. Eu mă bucur mai mult, că s’a adeverit ca neîntemeiată şi-mi exprim părerea mea de rău că am ridicat acuza aceasta împotriva D-tale. Trăim momente hotărâtoare. Poporul românesc trebue să arate acuma dacă vrea să se înţeleagă şi să colaboreze cu germanii şi maghiarii sau dacă se aruncă în braţele colosului panslav. Fiecare dovadă a credinţei, iubirei de patrie şi a spiritului de jertfă vitejesc este câte o piatră de granit, pe care se razimă încrederea şi simpatia, pe care are să se înalţe temelia unui viitor mai bun. Ştefan Tisza. O satisfacţie strălucită. — Târziu dar a venit. — E cunoscut de toată lumea atacul îndreptat în parlamentul ungar de contele Tisza împotriva deputatului român Dr. ALEXANDRU VAIDA. Tisza îl CELE TREI ROZE DIN BOSNA-SARAIU. Epizod din 19 August 1878. MOTO: Din zori în zori şi Turci şi noi Svârliam in aer plumbii, Cum svârli grăunţi de păpuşoiu Ca să hrăneşti porumbii. Şi tunuri sute bubuiau... Se clătina pământul! Şi mii de bombe vâjâiau Trecând în sbor ca vântul. V. Alexandri. Deja de treizeci şi două de ori a înverzit câmpul işi-au înflorit rozele dela acea întâmplare, ce stă în legătură cu titlul de mai sus, adecă cu cele trei roze, depre care voit so să istorisesc şi să întreţin pe câteva momente pe stimaţii cetitori. Era tocmai în ziua de 19 August n. 1878, când capitala Bosniei, Bosna- Saraiu (numire turcească) adecă oraşul Sarajevo (numire slavă), asediat de trupele austro-ungare, opunea acestora cea mai cerbicoasă rezistenţă. Pe înălţimile dinspre nord şi vest, ce dominau oraşul, erau aşezate 64 tunuri de munte şi altele de câmp de ale noastre, cari în lupta crâncenă pentru eliberarea creştinilor de sub jugul secular turcesc, aveau să-şi spună cuvântul lor hotărâtor, şi — vai ! — ce puternic şi înfiorător răsuna acel cuvânt din gurile lor de oţel. De bubuitul lor tremura văzduhul şi se clătina pământul, iar focul ce-i vărsau acele guri monstruoase, aducea moarte năpraznică şi peire sigură în tabăra păgână îngrozită, ce nădăjduia atât de mult în sprijinul atotputernicului Allah. In toiul luptei înaintau inimoşi voinicii noştri, prin foc, prin fum, şi mii de iatagane, ba de multe ori şi peste trupurile reci ale camarazilor loviţi de glonţul vrăşmaş spre Conac, (reşedinţa guvernului turcesc de alunei), pentru a smulge de pe vârful său steagul semilunei şi a-l înlocui cu steagul crucei, cu flamura superbă şi cu vulturul dublu al Casei Habsburg. Tunurile din apropierea cenţului re comanda locotenentul Iausli, unde era împărţit şi sub-locotenentul Ladislau Popa. Cum acesta îşi făcea datoria, deodată doi soldaţi de lângă tunul din nemijlocita sa apropiere fură loviţi de o ghiulea. Surprins şi uimit de lovitura aceasta neaşteptatâ, sub locot, Popa priveşte cu ochii scrutători în jurul său spre a afla direcţia, de unde venise năpraznica ghiulea. La moment şi-a dat seamă, că aceasta venise din partea camarazilor de aceeaşi armă, ce se afla vis-à-vis de detachementul său în lizieră, adecă la marginea oraşului, şi cari din greşala îi luaseră la ţintă crezând că sunt inimici. In proximul moment un alt obuz loveşte un cal dela linia cu muniţie, cam la o distanţă de 30 de paşi de sublocat. Popa şi acum dânsul fu pe deplin convins, că puşcăturile vin de fapt dela tunurile noastre servite cu atâta preciziune de dibacii noştrii artilerişti. Sublocot, Popa schimbă numaidecât poziţia detachementului său, înaintând spre oraş şi imediat face raport nemijlocitului său superior. La ordinul acestuia încalecă şi pleacă în galop spre a duce ştirea la comandamentul de divizie, căruia erau supuse toate trupele, cari luaseră parte la asediarea şi ocuparea oraşului Serajevo. Nefiind încă pe atunci prin Bosna-Saraiu şosele de macadam şi poduri de ferde ale lui Saligny, sublocot, Popa fu silit să-şi ia calea cea mai scurtă peste nişte grădini de pruni, cu tufişuri şi rozari, pe unde stăteau tupilaţi şi scutiţi de garduri, ostaşii de la regimentul 53 go infant, şi vânători din Stiria. Plecându-se niţel călăreţul spre dreapta şi folosind gâtul calului său drept parapet, şi astfel înaintând în fuga calului ii rămâne chipiul acăţat pe un tufiş sălbatec, care în trecere îi smulsese de pe cap. Popa îşi opreşte calul, se coboară ca să-şi ia chipiul şi ce plăcută fu surprinderea lui, cândvăzu, că sub chipiu se aflau trei boboci de roze, frumos desvoltaţi....! Momentul i se păru rar şi solem, jur împrejur trupe năvălind şi luptând, în apropiere soldaţi morţi şi răniţi într’o învălmăşeală grozavă, iar sub chipiul tânărului ofiţer, plin de curagiu şi cu inima la loc, 3 mândre roze.... Privind înduioşat la ele, cele 3 roze i se păreau că simbolizează o putere mai înaltă, puterea Sfintei Treimi care îl ferise până aici de tot pericolul şi îl scutise de tot răul. Pătruns de acest gând tainic şi cuprins de un sentiment de evlavie cade în genunchi şi mulţumeşte din adâncul sufletului său proniei divine pentru scutul ceresc, de care a fost împărtăşit până aci şi totodată implomtă şi pe mai departe ajutorul sfintei Tremi, apoi se ridică şi pune chipiul în cap, la cele 3 roze la sine drept talisman, le aşează in carnetul său încalecă mai departe, ca să aducă înştiinţarea la locul destinat. Cu aceaşi iuţeală grăbea spre el din direcţiunea opusă un alt călăreţ, era un ofiţer de ordonanţă, care venea tocmai la Comandamentul de divizie, in spre care stăruia cu atâta zor sublocot Popa ca să ajungă. Apropiindu-se ordonanţa de sublocot, Popa, îi strigă acestuia cu voce domoală: »Stai! nu te osteni mai departe, greşala tunarilor noştri, cari v’au fost luat la ţintă a fost observată curând şi deja s’a dat contraordin. Camarazii se salutară reciproc, îşi strânseră mânile şi se opriră puţin ca să mai răsufle şi ei şi caii lor scăldaţi în sudori, apoi după un schimb de câteva cuvinte prietineşti se despărţiră cu dorinţa de revedere norocoasă, alergând şi unul şi altul Îndărăt la postul lor spre a-şi face datoria cu scumpătate până la urmă. Lupta se continuă latre părţile beligerante cu succes tot mai evident pentru armele noastre. De la o vreme ropotul puştilor şi bubuitul tunurilor devine tot mai rar, iar strigătele de bătălie amuţesc din ce în ce tot mai mult. Cătră amiazi se făcu o linişte şi o tăcere desăvârşită, care ţinu cam până la 1 jum. ore da, când deodată şi fără de veste îşe aud noul bubuituri de tun de ale bateriilor noastre al căror ecou răsuna insutit din deal în deal, din culme ia culme. Intervalurile scurte regulate şi pedanţi măsurate, după cari răsunau puternile bubuituri, ne încredinţară numaidecât, că acelea nu mai erau de loc împuşcături aducătoare de spaimă groază, moarte şi pairi, ci că acelea sunt salvele de bucurie cari vestesc sfârşitul luptei şi izbânda deplină a armelor noastre. Salvele de tun erau Însoţite de accentele Înduioşătoare muziceior militare, cari executau imnul împărătesc care in acele momente solemne şi Înălţătoare afla un ecou atât de viu in Acţiunea, armatelor germane. — Comunicat oficial. — Dăm în cele de mai jos comunicatul oficial al „Agentei Telegrafice Germane” cu privire la starea trupelor germane precum şi la rezultatele acţiunii acelor trupe. Fiind vorba de un comunicat oficial nu vedem rostul unor comentarii ci reproducem numai declaraţiile de caracter oficial al autorităţilor germane competente. Ofensiva cavaleriei ruseşti, pe cars’a pus mare bază in Franţa, s’a sfărâemat faţă de apărarea graniţei germane. Depeşi oficiale de azi comunică, că două companii de rezerve întărite cu GAZETA TRANSILVANIEI, mitraliere au respins atacul infanteriei ruseşti. Germanii au cucerit 8 tunuri ruseşti. Nu se află nici un soldat rusesc pe pământul german. Trupele germane au luat contact cu trupele austro-ungare cooperatoare. La vest se anunţă lupte victorioase la Belfort, prin care încercarea de invazie a trupelor franceze, a fost tăiată. La Frankfurt pe Main au sosit prizonieri francezi. Aproape 4000 de soldaţi belgieni făcuţi prizonieri la Liége se află în Germania. Acţiunea marinei germane contra celei engleze produce aci mare entuziasm. Crucişătorul englez »Amphion« s’a izbit la îmbucătura fluviului Tamisa de mine germane, scufundându-se. Entuziasmul şi spiritul de sacrificiu sunt generale. Conform comunicatului german, voluntarii nu mai pot fi înrolaţi în armată, deoarece trupele de rezervă sunt supra încărcate. Pentru îngrijirea răniţilor s’au strâns până acum 4 milioane mărci. Spiritul trupelor este excelent. Mobilizarea armatei s’a făcut fără nici o piedecă, prezentându-se toţi la prima chemare. Desfăşurarea trupelor se află în plin marş. Presa germană e plină de laude la adresa conduitei puterilor neutre. Manifestări de simpatie se semnalează pretutindeni. Devastarea ambasadei germane din Petersburg cu care ocazie a fost linşat un amploiat de către poporul rusesc, produce indignare generală. Deasemenea brutalizarea supuşilor statelor neutrale în special a Italienilor din Franţa. Atrocităţile populaţiune de pe câmpurile de luptă din apus, vor avea ca răspuns din partea armatei germane toată severitatea faţă de locuitorii suspecţi. Inamicii vor fi singuri de vină dacă acest războiu va fi dus fără cruţare. S’a stabilit chiar de la începutul războiului faţă de puterile neutrale, că nu trupele germane au fost acelea cari au inaugurat acest sistem da luptă. Toate dezminţirile franceze asupra cucerire! Liège-ului precum şi aserţiunile, că aprovizionarea trupelor germane în Belgia n’ar fi asigurată, sunt curate minciuni. ■ 'AS: Comunicatul şefului cartierului general german asupra luptelor de la Liége, Berlin, 11 Aug. »Ştirile sosite din Franţa au neliniştit populaţiunea noastră căci ele afirmă că 20.000 germani au căzut în faţa Lierului şi că cetatea nu este în mânile noastre. Se nădăjduia a da şi mai mare tărie acestor insinuări prin remiterea în mod teatral a Legiunei de onoare oraşului Liége. Populaţiunile noastre pot fi convinse că nu ascundem nesuccesele noastre şi că nu ne exagerăm izbânzile, vom spune adevărul. Avem încredere deplină că ai noştri ne vor crede mai degrabă decât pe duşmanii noştri cari doresc să arate lamei întregi situaţia lor ca escelenţă ; sântem siliţi însă a nu da publicităţei unele ştiri până în momentul când nu ar mai fi pericol să ne desvăluim planurile. Acum putem fără pericol să facem o expunere a luptei din Liége şi fiecare va putea judeca veracitatea ştirilor franceze vorbind de 20 mii germani scoşi din luptă. Acum patru zile aveam în faţa Lierului doar forţe mici, căci o întreprindere atât de îndrăsneaţă nu trebue desvăluită prin o aglomerare superfluă de forţe. Dacă am atins totuşi ţinta dorită e graţie bunei noastre pregătiri, şi pădurilor şi mai ales graţie ajutorului vădit al lui Dumnezeu. Curajul inamicilor noştri a fost zdrobit, trupele lui a bombătat rău. Dificultăţile pentru noi erau terenul defavorabil, înălţimile şi pădurile, precum şi participarea ipocrită ascunsă a populaţiunei întregi, şi chiar a femeilor. Se trăgea asupra noastră de pe fiecare, coastă de pe fiecare depisciune de teren, din sate, din păduri; se trăgea chiar asupra medicilor cari îngrijeau de răniţi şi chiar asupra răniţilor noştri. S’au dat lupte crâncene ; localităţi întregi au trebuit distruse spre a le răpune rezistenţa şi trupele noastre eroice să străbată centura de forturi şi să ieie în stăpânire oraşul. E exact că o parte din forturi rezista încă, dar nu mai trăgea. Majestatea Sa n’a voit să prăpădească sângele soldaţilor săi printr’un asalt al forturilor şi a preferat să aştepte sosirea artileriei grele spre a bombarda succesiv şi în linişte acele forturi fără a sacrifica un singur om în cazul când garnizoana acelor forturi nu s’ar preda până atunci. Dar despre această intenţiune, o conducere conştiincioasă nu trebuia să vorbească un cuvânt înainte ca să fi sosit în faţa clojului forţe atât de puternice încâtnici dractic să nu se poată mişca de acolo. Trupele belgiene cari apărau fortăreaţa erau mai numeroase decât ale noastre, fiecare îşi poate da seama deci de importanţa acţiunei noastre, care este unică. Dacă populaţiunile noastre ar fi iarăşi nerăbdătoare să afle ştiri, le-aş ruga să-şi amintească de Liége. întreg poporul german s’a adunat sub comanda împăratului spre a respinge pe numeroşii săi duşmani. E de nădăjduit că nu se vor publica ştiri cari să poată arăta prea devreme duşmanilor noştri intenţiile ce Ie urmărim compromitindu-se astfel îndeplinirea unei datorii grele. Semnat: Şeful cartierului general Von Stein. Rechemarea ambasadorului Franţei la Viena. Am anunţat rechemarea ambasadorului Franţei la Viena. Dăm acum şi telegrama d-nului G. Doumergue, ministrul de externe al Franţei adresate ambasadorului francez. Iată acea telegramă: „Contele Séczen mi-a adus răspunsul guvernului său, care diferă oarecum de acela carei s’a comunicat. Pe când vi s’a declarat că nu se găseau trupe austriace la frontiera franceză, contele Seczen mi-a spus că trupe eaustro-ungare nu participă la războiul franco-german. Răspunsul acesta și acela care vi s’a dat, nu ne dă asigurarea că nu s’au trimis trupe austro-ungare la vest de Germania, in afară de teritorul austriac. Aceste trupe, a căror Nr. 169—1914, prezenţă In Germania ne este absolut confirmată și cari permit acesteia să dispună de efective pa cari la înlocueşte pa teritorul german, trebue să fie considerate în drept și in fapt ca lucrând împotriva noastră. Este imposibil reprezentantului Franţei să rămână in Austria. Vă rog deci să vă cereţi paşapoartele şi să plecaţi imediat cu personalul ambasadei, dând consulilor noştri în Austro-Ungaria instrucţiuni în consecinţă. „Am comunicat această hotărâre a guvernului francez contelui Seczen care la rândul lui, m’a rugat să i se remită paşapoartele. Se vor lua toate dispoziţiunile ca să i se asigure plecarea In condiţiile obişnuite ale curtuaziei internaţionale, G. Doumergue. ŞTIRI. — 31 Iulie 1914. Din Cluj ni se scrie : Românii clujeni au hotărât a înfiinţa pentru răniţii mai uşor o ambulanţă în grădina şi casele „Petran“ din proprietatea „Asociaţiunii». Conducerea medicală va face-o dl Dr. B. Başiota, ajutat de vre-o câţiva medicinişti români, îngrijirea bolnavilor va face-o comitetul Reuniunii femeilor „Sf. Maria“ din Cluj, intrând astfel cu totul in intenţiunile apelului Dnei M. Baiulescu, publicat în „Gazeta“. Financiarea instituţiunei va prevedea-o institutul „Economul“ prin colecte şi cu ajutorul cretei sale filantropice. 8011 Caillaux — au înviat. Ia întreagă presa s’a lăţit vestea, că soţii Caillaux, cari in urma vestitului proces al doamnei Caillaux au stăpânit mai bine de trei luni interesul unei lumi înregi, au fost asasinaţi în Paris de fiul cel mai mare a lui Calmette, victima d-nei Caillaux. Şi pe când unii se gândiau cu o umbră de părere de rău la dispariţia părechii senzaţionale iar alţii se bucurau poate de acest dublu asasinat, iată, că vine o ştire din Brussela, că soţii Caillaux îşi fac vilegiatura intr’au stabiliment de băi franceze unde au închiriat o vilă separată până pentru lunile târzii de toamnă. E drept, că aceşti doi soţi veşnic îndrăgostiţi nu se prea arată în lume trăindu-şi în singurătate dulcile clipe de mângăere pentru multele suferinţe îndurate cât timp se ştiau in primejdie şi intr’o aşa mare depărtare unul de altul. Jertfele oceanului. Cetitorii noştri îşi vor aduce aminte da catastrofa vaporului „Empress of Irland“, care s’a scufundat în apele Canadei ciocnindu-se cu un alt vapor. Atunci nu s’au putut afla, decât numele alor patru Români, cari şi-au găsit moartea pe monstrul plutitor. Acum însă se mai publică numele câtorva, a căror nume şi documente s’au aflat însemnate în registrul vaporului aducător de moarte. Numele nefericiţilor, cari şi-au cercat norocul prin fabricile Americei şi au perit apoi în drumul spre casă dornici de a-şi vedea pe ai lor şi de a li alina sufe