Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1914 (Anul 77, nr. 242-264)
1914-11-26 / nr. 260
Anul LXXVII. Nr 260. iereuri 26 Noemvrie (91 Decemvrie n.) 1914 REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Str. Prundului Nr. 15 1N8ERATELX •e primeia la administraţie. Pretai dupâ tarif ţi învoială. TXLSPOK H. 226. ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Manuncrisele na *e Inuapoiaxă. ABONAMENTUL ?« an an . . . 24 Oor P» o jam. de an 12 „ °* trei Iomi. 6 • Pentru Românie ţl etrMnftteter‘* au »« 40 tei o jam.de an 80 Documente de rassa Noi desrădăcinaţii dela oraşe nu prea avem prilejul, iar cei ce trăiesc la sate nu au timp sau interes faţă de sutele şi miile de manifestări ale sufletului poporului nostru. Deşi acestea observate cu pricepere, adunate şi sortate ne-ar da un preţios material pentru cel ce va scrie odată o carte asupra însuşirilor de rasse a neamului nostru. Contrar celor cetite despre o amalgamizare a rasselor diferite în decursul veacurilor de convieţuire politică şi socială, cutez să afirm că neamul nostru se deosebeşte esenţial de toate celelalte neamuri conlocuitoare nu numai prin limba, sport, ţoatini etc. ci mai vârtos prin felul său deosebit de-a fi, de-a cugeta şi simţi chiar şi în faţa întâmplărilor celor mai neînsemnate din vieaţa de toate zilele. Cu cât mai puternic trebuie să se reliefeze aceste însuşiri de rassă în momente extraordinare în vremi de volbură universală şi de universală catastrofă. Voi povesti câteva întâmplări cărora am fost martor. Am ales anume de acelea cari pot servi drept preţioase documente de rassă fără de-a fi în acelaşi timp documente omeneşti. I. „Rămâi cu bine Domnule!“ Sunt mai bine de patru luni de atunci. Mie mi se pare însă, că a fost de mult, foarte de mult. Peste atâtea am trecut unul fiecare în aceste câteva luni din urmă, atâtea am trăit încât nu-i de mirat dacă vremea ni se pare mai lungă cam de alte dăţi. A fost în ziua aceea, de care îşivor aduce aminte cu cutremur toţi cei cari vor scăpa baremi cu vieaţadin cataclismul European prin care trecem. A fost în ziuape care o vor pomeni intre lacrimi şi suspine atâtea mame, soţii văduve şi copii orfani. In noaptea premergătoare au fost afişate în toate satele noastre pacinice plecatele acele fatale chemătoare la arme sub steagul împăratului, ţara Bind Im primejdie. Şi din zori de zi au început să se ivească cete-cete de flăcăi şi bărbaţi în vârsta mijlocie spre oraşul cel mai apropiat pentru ca să’fle învagonaţi şi transportaţi latrupa lor. îmi aranjasem in pripă afacerile fii împachetasem toate cele trebuincioase pentru ca în dimineaţa următoare t să plec şi eu la regiment. In clipe de grea cumpănă nimenui nu-i place să rămână singur, pradă gândurilor negre. Stăm la geamul deschis ca se văd cum trece lumea intr’un codvor nesfârşit spre aceiaşi ţintă necunoscută şi in iJiflet cu aceiaşi îngrijorare. •Oameniitreceau mereu. UtilâtisândfAlţii cu capul în piept. Iar in urma'i bărbaţiior veneau mame gârboviteşi femei cu ochii roşi de plâns. Deodatădin ceata de bărbaţi vre-o câţiva îşi ridică pălăria, mă salută cu emoţe Îşi se duc câţiva paşi mai departe,apoi Intr’o hotărîre subită se desprind din mulţime şi se imneaptă spre poarta mei. Le-am înţeles gândul. Şi le-am ieşit înainte U în curte. —»Rămâi cu bine Domnule !« a zis unul dintre ei. Iar ceilalţi au plecat capu In pământ. — »Cine ştie de ne-om mai întoarce Ia [ vetrele noastre. Şi am gândit să ne luăm rămas bun şi de la d-ta«. Şi mi-au întins cu toţii mâna, pe care o am strâns-o cu căldură de frate, pe când din ochi îmi curgeau două şiroaie de lacrimi. — »Nu vă temeţi fraţilor că D-zeu e cu noi. Şi eu mă duc cu voimâne dimineaţă«. Atât a fost ce le-am putut spune, apoi ma am întors în altă parte ca să-mi ascund emoţia puternică a sufletului. In viaţă am avut parte de multe decepţii, dar am dat şi de semne de recunoştinţă a năsuinţelor mele dacă acele au fost curate şi bune. Dar nici-o recunoaştere din partea oricui nu mi-a căzut aşa de bine ca cea venită într’un mod atât de spontan şi de nemăiestrit din partea acestor ţărani români. Nu! Pentru că oricât mi-ar cârti cineva asupra nerecunoştinţei din partea unuia sau altuia dintre ţăranii noştri luaţi ca indivizi, un lucru e mai presus de orice îndoială: recunoştinţa e o însuşire de rassă a neamului nostru luat ca un întreg. II. Vezi rândunelele se duc.. Am plecat şi eu unde mă chiema datoria de soldat. Intr’o gară am zăbovit mai multe oare.Se rupsese asta la un vagon al unui tren încărcat cu soldaţi ce plecase înaintea noastră. Până să dereagă linia şi să îndepărteze din cale vagonul avariat s’au aglomerat în gară o mulţime de trenuri archipline toate de rezervişti şi grotaşi de toate neamurile şi de toată starea socială. Intr’un compartiment de cl. II ne-am grupat o ceată de ofiţeri da rezervă şi un distins profesor de teologie. De pe fereastra vagonului ne uitam uimiţi la învălmăşagul acela de mai pomenit de oameni care roia pe lângă vagoanele de marfă pe peron şi între trenurile oprite in loc Era natural să se pornească discuţia tocmai asupra felului atât de deosebit de manifestare al aceloraşi sentimente omeneşti din partea grupurilor aparţinătoare unor naţionalităţi deosebite. — »Să ne ferim să tragem concluziuni riscate şi poate false din purtarea unor oameni agitaţi de alcohol — a zis unul dintre noi. — Efectele alcoholului asupra oamenilor sunt aceleaşi. Ele oferă documente preţioase cel mult pe seama medicilor, dar nicidecum pe seama etnografilor. — »Dar nu-i vorbă acu de purtarea oamenilor beţi — zise celălalt — căci e exagerat a afirma că miile de oameni cari mişună pe peronul acesta estins ar fi toţi otrăviţi de alcohol. Observă numai bine şi vei vedea că între împrejurări egale de trezvie altfel Îşi dă vânt durerei, dorului după cei rămaşi acasă Românul şi cu totul altfel bunăoară Secuiul sau Sasul.« Discuţia care începea să devie tot mai aprinsă şi mai interesantă a fost curmată deodată de nişte acorduri aşa de cunoscute şi totuşi aşa de duioase şi de intime. Cântarea venea dintr’un vagon de marfă din faţa noastră. Era plin plinuţ de feciori şi bărbaţi din scumpii noştri munţi apuseni. Cioareci albi vârâţi în cisme înalte, surtuc deasemeni alb. Numai pălăria neagră cu beteală de aur pe ea. Semn că erau baleşi din Offenbaia sau din Buciumani. O seninătate mândră şi o şi mai mândră linişte se reoglindea de pe feţele lor supte de muncă grea. Iar cântarea! Nu o voi uita niciodată, îmi sună mereu şi azi la ureche. Era celebra şi îndeobşite cunoscuta romanţă a lui Eminescu: »Vezi rândunelele duce. Nu m-am mai putut stăpâni. — »Cântarea aceasta simplă în gura unor bieţi muncitori români nu e în sine un document de rassă ? »Europa s’a cutremurat din temeliile ei. In clipa asta milioane de părinţi şi soţi rupţi dela sinul iubiţiior lor de-acasă aleargă in toate direcţiile lumii ca peste câteva zile să se arunce setoşi de ură şi de sânge unii asupra altora între bubuituri de tunuri şi ropote de puşti şi mitraileze. SITUAŢIA pe câmpul de răsboiu. Azi dimineaţă am primit de la biroul de presă al primo-ministrului următoarele comunicate oficiale telegrafice: Luptele din nordul Monarhiei. Budapesta 7 Dec. n. Luarea Lodz-ului, marele succes al ofensivei armatelor aliate, a produs o adâncă bucurie. Comunicatul de zi al marelui cartier general spune următoarele cu privire la luptele din jurul oraşului Lodz: De pe câmpul de operaţii dela vest precum şi de pe teritorul din estul lacurilor mazuriene n’am primit nici o ştire mai însemnată. Respingând pe Ruşi în luptele îndelungate date în Polonia de nord precum şi în jurul oraşului Lodz am înfăptuit un mare succes. Oraşul Lodz e în mânile noastre încă nu s’a putut face o revistă asupra rezultatelor acestor lupte din cauza vastului front. Pierderile Ruşilor sunt fără îndoială foarte mari. încercările Ruşilor de a sări în ajutorul trupelor lor strâmtorate în Polonia de sud le-au zădărnicit atacurile trupelor austro-ungare şi germane, atacuri cari au fost îndreptate contra inamicului spre sud-vest de la Pietrkov. Budapesta 7 Dec. n. „Budapesti Tudósító” anunţă: Inamicul, care năvălise în comitatele Sáros şi Zemplén e pretutindenea în retragere respins fiind de trupele noatre. Aceste din urmă au pătruns prin mai multe locuri pe teritoriul galiţian, iar în patrie numai puţine comune se mai află în mânile Ruşilor. Apariţia unei coloane mai mici de Ruşi la Toronya în comitatul Marmaros nu prezintă nici o însemnătate mai mare. Budapesta 7 Dec. n. Luptele pentru sorţii hotărâtori confirmă încă pe câmpul de operaţii rusesc. Trupele aliate — germano-ungare — cari au atacat puterile ruseşti, ce Înaintau spre nord-vest peste Novoradomsk le-au bătut pe aceste din urmă pe teritorul, ce se întinde spre sudvest dela Kotrkow, în timp ce trupele nemţeşti i-au silit pe Ruşi să se retragi. In Galiţia de vest încă se desfăşură lupte naai mari,, a căror sorţi,de izbândă nu s’au hotărât însă până* acum. Trupele noastre şi cele germane au prins iarăş pe acest front cam 1500 de Ruşi. In Carpaţi continuă luptele. Pe unele locuri inamicul şi-a retras iarăş trupe mai însemnate înspre piscurile munţilor. General Höfer locţiitorul şefului de stat major. — »Şi în toiul acestei nemaipomenite migraţiuni de popoare, un grup de ţărani români, atât de obidiţi, cântă cu o linişte şi seninătate stoică: »Vezi rândunelele se duc !« — „Mai spuneţi mi un al doilea neam, care între nişte împrejurări sufleteşti atât de estraordinare se dee dovadă de atâta putere de •stăpânire şi de duioasă resemnare în voia celui de Sus ?* N’a mai obiectat nime nimic. Am plecat cu toţii capul şi ne perdeam în reveria versurilor genialului Eminescu, care de sigur nu S’a gândit, că ele vor , odată cântecul de război şi de îngropare al unor trudiţi ţărani români din Ardeal porniţi să şi apere ţara şi pe împăratul lor. v. m Patriotismul Românilor bucovineni. Biroul telegrafic Ungar comunică din Bucureşti: In urma hotărârilor luate în adunarea ţăranilor români din Suceava (Bucovina) s’a pornit în întreaga ţară o viuă mişcare încoronată de succes pentru înfiinţarea unui corp de ţărani români voluntari. Intr’un singur district românesc s’au anunţat 3000 ţărani de bună voie la serviciul de arme. Rezultatul final al acestei mişcări este formarea unui corp de 12.000 ţărani români. Eri voluntarii români au depus jurământul în Vatra-Dornei. * «Viaţa Nouă», organul partidului naţional român din Suceava Nr. 150, care ne soseşte publică în legătură cu adunarea ţărănească de la Suceava un articol, al cărui titlu şi sfârşit a fost confiscat de cenzura bucovineană. Partea neconfiscată din ziarul bucovinean este următoarea: „Duminecă, acum o săptămână şi-au dat întâlnire la Suceava fruntaşii ţărănimii din toate unghiurile ţărişoarei noastre, câtă a mai rămas necotropită de neamuri străine. Au venit cu sutele harnicii muncitori din valea Sucevei, chipeşii Români de pe întinsele câmpii ale Rădăuţului şi mândrii munteni din adâncurile Câmpulungului şi ale Dornei, au venit cu inimă curată şi cu dorul in suflet să trimită, în aceste vremi bântuite de urgia răsboiului, o vorbă deschisă şi frăţească la fraţii de peste hotare. Am întâlnit în desdimineaţa acelei zile de Duminecă o ceată de munteni în drumul spre Suceava.„Incotro vă este calea“, i-am întrebat, văzându-i cu feţele înviorate de o neobicinuită seninătate? „Ne ducem la Suceava“, răspunseră Intr’un glas, „ca să aducem prinos de închinăciune şi credinţă bunului nostru Împărat şi să ne rugăm de ajutorul frăţesc la regele Ferdinand, despre care merge vestea că este bun Român şi vrednic urmaş al Marelui Vodă Carol“. S’au adunat la Suceava un număr de preste trei mii. Locul de întâlnire era prea mic decât să poată cuprinde această mulţime. Atunci cu toţi, mânaţi de acelaş gând, au pornit spre vechea Mitropolie, cel mai strălucit foc de închinare al pământului românesc, izvor de mângâiere şi alinare pentru lumea credincioasă. In curtea frumoasă şi încăpătoare a Mănăstirii sta mulţimea cu capetele descoperite ca la rugăciune. Pe faţa fiecăruia se oglindia o adâncă mişcare sufletească, ca , şi când din pământul sfânt şi binecuvântat al strămoşilor ar fi străbătut o nouă şi tainică putere, spre a fi stăpâni pentru o clipă inima şi sufletul. Vorbitorii au fost numai ţărani, dintre cei mai de fructe. Ei au aflat cuvinte simple şi amăsurate, însufleţite de căldura sentimentului, cât a fost vorba să desfăşoare năcazurile grele ale ţării şi ale ţăranului în această vreme de nemaipomenită cumpănă, însufleţirea îşi sănase culmea când se votă telegrama omagială cătră împăratul şi se făcu retopirea jurământului de neclintită credinţă cătră tron şi împărăţie. Acesta a fost momentul cel mai înălţător al întregei adunări.“ (Continuarea articolului, precum am anunţat, a fost confiscată, rămânând coloanele ziarului „Viaţa Nouă“ albe.) Prelungirea mandatelor corporaţiunilor bisericeşticonstituţionale române gr. or. In n-rul de Joi al »Telegr. Rom.« discută P. O. Domn protopresbiter Dr. Ioan Lupaş, cu multă competenţă, o chestie de mare actualitate în vieaţa constituţională a bisericei române gr. or. E vorba cum s’ar putea prelungi mandatele corporaţiunilor bisericeşti cari expiră acum cu 31 Decemvrie 1914 după ce nici nu s’au luat până acum măsuri pentrualegerile noui şi nici nu este cu putinţă a face alegeri în starea de răsboiu. La începutul anului 1915 — zice între altele d-l Lupaş — ar fi să-şi exercite toţi credincioşii bisericii noastre din întreagă mitropolia dreptul de a alege comitet parohial şi deputaţi sinodali pe un nou ciclu de 3 ani, iar în toamna aceasta ar fi trebuit să se facă alegerea deputaţilor congresuali. Aceleaşi motive socotim, că vor da mult de gândit şi Consistoriilor noastre eparhiale, cari până la începutul anului viitor (1915) vor trebui să dea organelor subalterne îndrumări mai precise, decum a dat Consistorul mitropolitan, în privinţa aranjamentului de făcut în împrejurările actuale, ca să-şi poată continua corporaţiunile bisericeşti activitatea lor şi fără a trece prin sdruncinatura obicinuită a noilor alegeri. Ce ar fi deci de făcut ? Există însă un remediu, cu care se ajută adeseori, în ţările luminate, cei chemaţi a interpreta sau a executa legile, in lipsa unei dispoziţii legale sau reglementare a timpului de faţă ei aplică dispoziţii ale unor legi mai vechi, ori caută vreun punct de sprijin în activitatea şi în intenţiunile, mărturisite cu graiul sau în scris, ale legislatorului. Atât în »Regulamentul organic« prezentat de Şaguna sinodului din 1864 şi aprobat de acesta cu însufleţire, precum şi în proiectul de »Statut organic« din 1868, se cuprind dispoziţiuni, în sensul cărora membrii comitetului parohial, ai sinodului protopresbiterul şi eparhial precum şi al congresului, se aleg pe câte un ciclu de 6 ani. Comisiunea congresului din 1868 a modificat însă proiectul lui Şaguna, punând în loc de ciclul de 6 ani, pretutindeni câte un ciclu de 3 ani. Acum se oferă conducătorilor bisericii noastre un prilej potrivit de a se folosi, ca de un excelent remediu, de dispoziţia contemplată de Şaguna la 1864 şi 1868 prelungind, sub necesitatea poruncitoare a împrejurărilor excepţionale, ciclul anilor 1912—1914 şi transformându-l într’un ciclu de 6 ani: 1912-1917. Consistoarele eparhiale vor găsi motive de ajuns spre a putea face evident înaintea tuturor membrilor colegiilor preoţeşti şi ai sinoadelor parohiale, că soluţia aceasta este cea mai corespunzătoare în actualele împrejurări. Un caz analog din domeniul administraţiei civile : prelungirea mandatului pentru funcţionarii dela comitat, pe calea unei ordinaţiuni ministeriale, încă poate fi invocat ca argument. Guvern naţional în Portugalia. După ştirile cari sosesc din Lisabona, se pare, că şi Portugalia se pregăteşte cu o mare înfrigurare de râzboiu. Astfel guvernul de până acum s’a retras dând locul unui guvern naţional, în care să fie reprezentate toate partidele. Dispoziţiile în Portugalia sunt foarte agitate. Din clipă în clipă se aşteaptă o lămurire a situaţiei dublă, ce domneşte azi în republica portugheză.