Gazeta Transilvaniei, noiembrie 1915 (Anul 78, nr. 236-259)
1915-11-25 / nr. 255
Abonamentul: pentru Austro-Ungaria pe un an 24 cor.; pe 12 an 12 cor.; pe 3 luni 6 cor.; pentru România şi streinătate pe un an 40 lei; pe 7, an 20 lei. ZIAR POLITIC NAŢIONAL. Apare seara, In fiecare zi de lucru. Redacţia şi administraţia: Strada Prundului Nr. 15. Inseratele se primesc la administraţie. Preţul după tarif şi învoială Manuscrisele nu se înapoiază. TELEFON Nr. 226. 10^ Nr. 255 Braşov, Miercuri 25 Noemvrie (S Decemvrie iQ 19Î5 Anul IJXV»». Răsboiul Italiei. Acum vr’o 7—8 luni Italia întreagă fierbea de strigătele celor cari cereau răsboiul, pentru că nu-l cunoscuseră decât din poveşti, dela măsuţele cafenelelor şi nu l’au văzut decât la cinematograf. Şi glasul lor n’a rămas fără ecou. Negrul Bareilai care înconjurat de boemi, l’a detronat de-atâtea ori — în fantazie — pe regele Victor Emanuel, la masa dela cafeneaua Aragno, apoi D’Anunzio, s’au pus în fruntea celor cari cereau răsboiul, nemai voind ca Italia să fie o ţară pentru lunile de miere, sau un muzeu. De atunci soldaţii generalului Cadorna sângeră şi pier la graniţele monarhiei, fără a putea răsbate câtuş de puţin spre punctele magice spre cari i-a trimes diplomaţia italiană. Splendida ţară a artei, care era străbătută în lung şi lat de turişti din lumea întreagă, e străbătută azi de armate cari pleacă la moarte şi de trenuri sanitare, cari împrăştie pretutindeni nelinişte şi deprimare. Acelaş tablou ca în majoritatea ţărilor din Europa, cari sângeră pe urma acestui răsboi. Pe piscurile albe şi sălbatice ale Alpilor urlă acum tunurile italiene a pustiu şi să prăpădeşte atâta tinereţi. Atâta viaţă tânără se stinge acolo în lupta teribilă cu natura şi cu născocirile blestemate ale geniului omenesc. Şi tot mai pline sunt lazaretele şi spitalele, iar muzeelor şi bibliotecilor nu le mai deschide nimeni uşile. Italia a intrat de bună voe în lanţul acesta al sângelui, al morţii şi al distrugerii. Şi cu atât mai greu e acum deprimarea care stăpâneşte acolo. Italia a intrat de bună voe, cu toate că aceste măceluri abominabile n’au nimic ce ar putea să încânte pe cineva. îmi aduc aminte de o poezie a lui Giovanni Pascoli, adresată acum câţiva ani, acelor italieni, cari au mers să-şi câştige pâinea de toate zilele în ţări străine şi peste ocean, deoarece patria-mamă nu-i mai putea hrăni. E atâta iubire, atâta sfâşietoare durere în Versurile marelui poet italian. Răsboiul mondial i-a silit peacei pribegi italieni să se întoarcă Intr'o noapte furtunoasă. Sfârşisem o povestire de Crăciun, posomorâtă ca şi zilele triste pe cari Ie petreceam. Aruncai condeiul şi sculfindu-mă, începui să măsor odaia în lung şi în lat. Inoptase. In ureche îmi jucau, sosind din uliţă in odăiţa mea aproape cufundată în întuneric, sunete ciudate ca un fel de şoşonii, sau suspine. Era, fără îndoială, vâjâitul zăpezeî care, ridicată de vânt, viea frecându-se de păreţii casei. O pală groasă trecea şi dispărea prin faţa ferestrei, zămislind la suflet o irepresiune de toropeală şi frig. Mă apropia de geam şi privi în stradă. Era pustie. Din vreme în vreme nori străvezii de zăpadă erau zmulşi de furtuni de pe acoperişuri şi sburau ca nişte bucăţi de stofă albă şi uşoară. In faţa geamului meu un fanar lumina; flacăra tremura, se lupta în potriva vântului; când şi când dupga delumină tremurătoare se lăţea în aer ca lama unei săbii. De pe acoperişuri cădeau fulgi de zăpadă şi străbăteau prin dunga luminoasă, înveșmântându-se un scântei multicolore. Mâhnirea mă cuprinse, mă îmbrăcai repede, stinsei lampa și mă culcai. Când întunerecul umplu odaia, sgomotele devenira mai limpezi și lumina ce cădea prin geam arunca pe mine o pată mare de un alb fără strălucire. Ceasornicul meu număra repede secundele. Câteodată sgomotul înăbuşit şi viscolului astupă tic-tacul acestei munci netulburate, apoi din nou auzeam loviturile scundelor ce se prăbuşau în veşnicie. Adesea ele ţăcăneau aşa de limpede, ca, şi cum aş fi avut un ceasornic in cap. Mă gândeam la paginele ce scrisesem. Care la era înţelesul? Aveau vre-o valoare? Povesteam in ele la tâmplarea foarte simplă a doi sărmani, un bătrân orb şi femeea sa, două fiinţe uitate de moarte, sfioase şi în trupul cărora abia aburea suflarea vieţei. Pe mânecate, in ajunul Crăciunului, plecaseră din satul lar ş colindaseră prin cătunele vecine cu cerşitul, ca să poată şi ei prăznui cu puţină bucurie marea zi a naşterii Domnului. Se legănară în nădejdea că au să aibă vremea să colinde pe la fermele cele mai apropiate şi să se întoarcă acasă la vremea vecerniei, cu traistele pline de tot felul de lucruri, date in numele Domnului. Şi nădejdea lor fu înşelată, milostivirile rari, rari de tot. Era cam târziu când, sleiţi de oboseală, îşi dădură seama câte vremea să se întoarcă la bordeiul lor fără foc. Cu o povară uşoară pe umăr şi cu o grea mâhnire în inimă, cei doi bătrâni se pomeniră pe câmpul acoperit de zăpadă; orbul înainta încetişor în urma femeii cu mâna trecută prin cingătoarea tovarășei sale, ca să meargă mai uşor. Noaptea era întunecoasă; norii acopereau cerul; vijelia sburătuea zăpadă în care se afundau picioarele nenorociţilor şi satul era aşa de departe ! Tăcuţi, Înaintau îngheţaţi de crivăţ, împedecaţi de vârtejurile de fulgi ce se ridicau pe drum. Bătrâna sleită de vlagă, rătăcise drumul I mergea de mult pe vale şi bătrânul o întreba înjurând: — Mai avem mult? Ai să vezi, că o să scăpăm vecernia. Ea îi răspundea că satul e aproape, își dădea seama, cu toate acestea, vai ! că rătăcise drumul, dar tăcea. Uneori i se părea că aude lătrături de câini, se îndrepta spre partea de unde veneau, dar repede plecau în partea opusă. In sfârșit, descurajată, spuse bătrânului : — Btrtâ-mă, în numai a lui Isus, uncheşe, ne-am rătăcit şi nu mai pot nerge... Am să mă opresc. — Ai să degeri ! Vreau să aaă pun jos puţin... Şi dacă vom degera ce ne pasă da viaţă! viaţa nu na e aşa de dulce, ca s’o plângem. Bătrânul se supune suspinând adânc. S’au aşezat pe pământ, spate în spatiu, părând două mototoale de pânză cu care vijelia se joacă. Viscolul ÎS acopere de zăpria, îi înceapâ cu crestele asuţite ale fulgilor s&t și bătrâna, mai râu îmbrăcată decât tovarășul său, simte o căldură ciudată. — B’bătie, strigă orbul, dârdâind de frig, scoală ! haidem. Dar ea adormise și aiurează prin somn, spunâidu-i tunuri fără şir. încearcă s’o ridice, dar zadarnic, n’are puere. — Ai să degeri ! ţipă e!. Sa înspăimântă, strigă într’ajutor. Dar ea nu mai aude. Șî, după cel obosit de frământare în juru-i, se pusa din nou jos pe zăpadă. Intr’o desnădejde mută, se încredinţează că tot ce se întâmplă ca şi tot ce-l mai aşteaptă de acum încolo, e voinţa Domnului. Şi viscolul, mai potolit, se învârte mereu, sfâşiind cu bucurie soirenţele ce acopăr trupurile lor înbătrânite, dihocate de muncă şi de ani. Deodată, vântul aduce un sunet de clopot, solemn, răsunător. .. — Babă, strigă bătrânul frământându-se, trage clopotul... de recenii?.. haideta repede ! Dar ea plecase cătră lumea din care nimeni nu se mai întoarce... — N’auzi ! Trage clopotul ! Scoală-te ! Hei am întârziat!... Ei însu-și încearcă să se scoale, dar nu isbuteşte». A’unei, înţelge că-i pierdut şi începe să se roage in şoaptă : — Doamne, primeşte sufleteîe robilor tăi! Amândoi suntem nişte păcătoşi... Eartă-ne De atee, îndură-te de noi ! Șs, deodată, i se pare că a recăpătat vederea şi ca în raij 03ul câmpului, într’un nor de zăpadă ce scântee, se înalţă şi lunecă spre el o biserică, o biserică de o urzeal ciudată! Toată e zidită din inimi omeneşti, ce ard cu fureş Şi însuşi are forma unei inimi, şi în mijloc, pe amvon stă Isus !... Văzând aceasta, bătrânul se ridică, cade în genunchi îa pridvorul acestei biserici închipuite şi priveşte pe în patria lor, unde îi aştepta o viaţă de mizerie cumplită. Diplomaţia italiană, generoasă ca orice altă diplomaţie, s’a îngrijit şi de aceşti lucrători fără rost, precum s’a îngrijit de ceilalţi locuitori ai ţării şi i-a trimis jertfă la graniţele noastre, în răsboiul grozav unde pier buni şi răi deopotrivă. Cu toate jertfele uriaşe încă, parlamentul italian ce s’a deschis zilele trecute n’a putut sărbători nici un triumf, precum desigur s’a aşteptat Italia întreagă în ziua când bersaglierii au deschis ostilităţile împotriva armatelor austro-ungare. Generalul Porro—la Paris Din Paris se anunţă cu data de Duminică, că generalul Porro subşeful marilui stat major al armatei italiene, a sosit la Paris. Probabil, el va lua parte la consiliul de răsboiu al antantei, în locul generalisimului Cardoba, care e reţinut pe front de marile lupte ce sunt în curgere. Peste trei săptămâni Rusia va ataca Bulgaria. Savinski fostul ambasador al Rusiei la Sofia, a telegrafist ziaruluiCorriere della Serat, că pregătirile expediţiei ruseşti împotriva Bulgariei, vor mai dura vreo trei săptămâni, când negreşit pregătirile vor fi terminate şi se va începe acţiunea militară. Aminalui Trunbridge —ail Scutari. Din Londra se anunţă: După o ştire sosită aici, amiralul Treubridge comandantul artileriei engleze de la Belgrad, a sosit la Scutari. 40,000 soldaţi sârbi în Bledna. *Neaon Atya anunţă: Din Florina vine ştirea, că au sosit la San Giovanni di Medua 40,000 soldaţi sârbi bine echipaţi, din cari cea mai mare parte nici n’au luat parte la ultimele lupte. Joffie — comandant suprem al armatelor franceze Din Benin se anunţă : Decretul preşedintelui Poincaré care îl numeşte pe Jofre comandant suprem al armatelor franceze , cu escepţia trupelor din colonii, merită toată atenţia. Importanţa militară a acestui decret este că generalul Smail comandantul corpului expediţionar de la Salonic va fi sub ordinele lui foftre. Aşadar pe viitor Joffre va dirija nu numai operaţiile militare din Franţa ci şi cele din Orient. Exposa al lui Sonino în Camera italiană. Agenţia Ştefani comunică oficial următoarele: Baronul Sonino a făcut următoarele declaraţii la Cameră, încă în ziua de 23 Mai, guvernul, tare de votul parlamentului şi prin manifestarile solemne ale ţării a declarat în numele regelui război Austro- Ungariei. Motivele declaraţiei de răsboi. Motivele cari ne-au determinat să facem acest pas rezuită clar din cartea verde depusă la parlament cu câteva zile înainte, precum şi din documentele publicate apoi, ca şi din discursurile solemne rostite în cursul acestei luni, de preşedintele consiliului şi de câţiva colegi din minister. Situaţiunea creiată prin violarea părţilor esenţiale ale triplei alianţe de către Austro-Ungaria prin agresiunea ei premeditată contra Serbiei cât şi din cauza nesbutirii negocierilor pe cari le-am încercat cu dânsa între lunile Decemvrie şi Mai în dorinţa noastră vie de a evita ţării calamităţile răsboiului, a făcut să apară ca urgentă şi imperioasă necesitatea de a asigura prin arme apărarea intereselor noastre cele mai vitale de siguranţă şi independenţă precum şi la a tinde la fundamentalele aspiraţiuni naţionale ale Itatei. După declaraţiunea răsboiului, AustroUngariei, Germania ne-a notificat că se consideră cu Italia în stare de rupere a relaţiilor diplomatice. Quadripla a urmărit o unirea statelor balcanice. Intr’adavăr atribuirea pe cale pacifică către Bulgaria, cu largi compensaţiuni pentru Serbia, a Macedoniei care fusese designată Bulgariei prin tratatul statelor balcanice din 1912 reprezenta baza acordului politic încercat de quadrupla înţelegere. Dar politica quadruplei era îndreptată spre o unire a statelor balcanice; politica imperiilor centrale însă dimpotrivă sămăna disenziuni. Urile şi răsbupările lăsate aci de al doilea răsboi balcanic furnizau în mod natural duşmanilor noştri instrumente eficace de acţiune de cari quadrupla nu putea să se folosească în urmărirea scopurilor la cari tinde». Da altfel acţiunea diplomaţiei putea să facă prea puţin faţă de starea psihologică produsă în opinia publică şi pe lângă aceste guverne, în urma evenimentelor militare, mentalitatea lor a rămas impresionată da fiecare eveniment în parte neglijind aprecierea totalului din care nu mai putea să niscă încrederea sigură în victoria finală a aliaţilor. Guvernele acestor ţări, preocupate numai de uri recente şi de revendicări imediate, au înlăturat finalităţi mai mari, mai vitale ale independenţei politice şi economice a popoarelor. Bulgaria a dispreţuit efertele avantajoase ale quadruple şi armele şi le-a îndreptat dimpotrivă contra Serbiei, când a văzut acest brav mic popor atacat cu foarte mari pregătiri militare de armatele unite ale celor două imperii centrale. In această circumstanţă calea de Domat a Italiei a fost limpede: am declarat război Bulgariei împreună cu a- fiaţii cu cari am procedat mereu uniţi în tentativele de conciliare şi în desfăşurarea evenimentelor în sforţarea comună a negocierilor diplomatice, în lupta urmărită cu tenacitate de armate în diferite teatre de război s’a dovedit deplina solidaritate amicală a aliaţilor. Acţiunea Italiei. Contribuirea eficace a armatelor italiene la cauza comună este cunoscută de lumea întreagă. De la începutul războiului nostru s’a simţit, în lagărul duşman presiunea formidabilă a armatei italiene, care s’a avântat spre cucerirea graniţelor naturale ale Italiei. Eficacitatea concursului nostru militar a apărut mai clar când — în Septemvrie trecut — Austria a fost sfiită să transpoarte în grabă contingente considerabila din Galiţia spre Alpi şi prin aceasta a devenit posibilă în acest sector contra ofensiva victorioasă a Rusiei. Această acţiune de concordie, urmărită timp mai multe luni în război precum şi în negociere la ce au avut loc, neîncredinţat de necestatea de a da o dovadă politică solemnă a solidarităţii care există între aliaţi’, dând declaraţiunea comună a celor cinci puteri aliate prin care se ratapeşte acea intervenită între Finta, Marea Britanie şi Rusia, la 5 Sept. 1914, la care s’a unit apoi Japonia. Actul formal al aderârii noastre a fost deja semnat la Londra şi după vorba lui Dantela q 2 esti o fia seggel ehe ogni uomo sganni« (Să fia aceasta dovadă care să convingă tot omul) Relaţiile cu Grecia. Atitudinea Grecia a provocat preocupările şi contestaţiuni, cari într’un anumit moment a atins o oarecare tenziune; totuşi situaţia s’a limpezit repede, graţie schimbului de note, Grecia consimţind fără greutate a da asigurarile cerute în armonie cu precedentele sale declaraţiuni de neutralitate binevoitoare. Deci totul arată că pe viitor bănuielile fiind risipite, se va relua cu Grecia cele mai bune relaţii de încrezătoara cordialitate, în urma căreia va fi uşor a se tranşa în chip satisfăcător flotare chestiune, interesând garantele de libertate, de mişcări a trupelor aliate la Salonic, precum şi pe drumurile ce pornesc de aci, precum şi sguranţa aprovizionării pe mare, monabil expansiune! noastre economice de cealaltă parte a Adriatic*». Cartea verde depusă în parlament îr» Mai trecut expune acţiunea noastră întru apărarea Sârbiei încă din înainte de Intrarea noastră în război. De acord cu aliaţii noştri afirmăm a fi tenta de neînlăturat în acest mare război restaurarea eroicului popor sârbesc în plenitudinea independenţei sale. Astăzi armata sârbească sub apăsarea dublei agresiuni caută o cale de salvare spre mare cu toate laudablele silinţe ale corpului anglo-francez debarcat la Salonic, Italia nu poate rămânea nesimţitoare la apelul desnădăjduit ce-i vine da dincolo de Adristică. Vom face deci cât, mai neîntârziat, ceea ca depinde da noi spre a veni în ajutorul armatei sârbeşti asigurând, de acord cu aliaţii, aprovizionarea ei şi stocul de muniţiuni, uşurând concentrarea în aşteptarea momentului revanşei care va sosi. Interesele Italiei în Adriatică. Prezenţa drapelului nostru şi pa celatt mal al Adriaticei va însemna şi reafirmarea politicei tradiţionale a Italiei cu privire la Albania care reprezintă acum ca şi in trecut un interes de prim ordin pentru noi, existenţa ei fiind intim legată de echilibrul Adriaticei. Are o foarte mare importanţă pentru Italia menţinerea independenţei poporului albanez a cărui naţionalitate caracteristică şi veche, s’a discutat degeaba şi s’a negat în scopuriinteresate. Italia se ocupă de revendicarea graniţelor sale naturale şi de cucerirea porţilor Italiei cu tenacitate şi abnegaţie egală a vântului de vitejie al armatelor italiene. Vom obţine în acelaş timp liberarea celor de rasa noastră cari de mulţi ani de zile susţin o luptă illegală contra operei ascunsa şi tenace de desnaţionalizare urmărită în Austria. Apărarea strategică a Adriaticei constitue o altă pârghie a acţiunei noastre politice. Este pentru Italia o necesitate rală şi absolută de apărare legitimă a echilibrului în Adriatica prin care să se companizeze configuraţiunea defavorabilă a litoralului nostru oriental. Sorino a continuat apoi vorbind despre operaţiile militare ale armatei itaiene, accentuând că Italia va continua răsboiul până la victoria finală. * In şedinţa de Sâmbătă a Cameritiliene — după cum sa anunţă din Lugano — socialistul independent, pofesorul Luczi a luat cuvântul. Din toate cuvântările de până acum aceasta a fost, cea mai însemnată. Profesorul Lucci, reprezentantul Neapolului, a vorbit despre război fără fraza şi a desaprobat că Italia s’a amestecat în război de bună voie şî fără motive imperioase, punând soarta ţării la joc. Cuvântarea a fost reprodusă de presa italiană cutoai la extrase mici. Lucci a demonstrat el presupunerile acrie din cari au purces intervenţiunea Italiei s’a dovedit ca falsa de’a început Situaţia Sârbiei. Independenţa politică şi economică a Sârbei a fost totdeauna una din pârghiile politicei italiene în Balcani : ea corespunde unei necesităţi inteles existenţei Italiei ca mare putere. Absorbiţiunea politică şi economică a Sârbiei de catră Austria ar reprezintă un grav şi constant pericol pentru Itala ridicând în acelaş timp un zid în jur