Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1917 (Anul 80, nr. 1-12)
1917-01-14 / nr. 5
Inseratele se primesc la administraţie. Preţul tarif şi Mali Manuscrisele nu se tapiază. ZIAR PQE_i_TI£ NAŢIONAL, Proprietar : Tip. A. Mureşianu , Branisce & Comp. Redactor responsabil: Ioan Făgărăşan. Redacţia şi administraţia: Strpada Prundului Mi*. 15* Onomastica împăratului Wilhelm II. Braşov, 27 Ianuarie n. 1917. Poate nici odată nu s’a serbat onomastica vre-unui suveran în momente atât de istorice, ca onomastica împăratului german Wilhelm, care se serbează azi nu numai în Germania, ci în toate ţările aliate cu puterile centrale. Nu isbucnesc uralele vesele şi superficiale ale mulţimei cuprinse de vârtejul serbărilor şi ospeţelor lucurice, căci vremile sunt cu mult prea serioase şi proviziunile cu mult prea măsurate. Dar în schimb se desprinde din milioane de inimi acea scânteie dumnezeiască, care-şi face o punte până la treptele tronului, ca să tălmăciască sentimentele cele mai curate şi mai sincere de admiraţiune, toată căldura iubirei neclintite şi încrederea nemărginită şi desăvârşită faţă de şeful fără prihană al alianţei închegate pentru apărarea drepturilor celor mai cardinale ale omonirei, pentru apărarea existenţei proprii şi pentru susţinerea vazei culturei mondiale, ameninţate greu de cea mai ruşinoasă companie înţeleasă să sdruncine din temelii ordinea lumească existentă până acuma. Cine cunoaşte şi a urmărit faptele marelui împărat german, trebue să se închine înaintea lui, ca înaintea unui al doilea întemeietor al imperiului său. Glorioşii săi antecesori au înfăptuit şi asigurat unitatea politică a imperiului prin fapte strălucite de arme şi prin crearea organizaţiunii statului nou chemat la fiinţă din atâtea unităţi distincte şi variate, ba uneori chiar cu interese diametral opuse, pentru care marele Bismarck a ştiut afla ligamentul acomodat şi indestructibil spiritual. Şcoala vieţii însă şi legile firei mai puternice decât orice puteri atractive, au pus poporul german în curând în faţa unor nouă probleme şi alternative mai imperioase decât cele politice: chestiunea existenţei economice. Un popor de viaţă, muncitor ca albinele, cruţător ca furnicile, stăruitor până la extrem şi setos de bunăstare şi înflorire prin sine însuşi şi prin ajutorul ceresc, cum e poporul german, a ajuns în curând la un maxim de desvoltare numerică şi graniţele destul de încăpătoare ale patriei au devenit pentru dânsul în scurtă vreme cu mult prea strâmte, încât vrândnevrând a fost nevoit să-şi ia refugiul la expansiune în toate direcţiunile vântului, dar necontenit cu dorul de a strânge tot mai mult legăturile cu patria mamă şi mai curând ori mai târziu de a asimila şi noua lor patrie cu glia strămoşască mult iubită şi adorată. Kaiserul în perspicacitatea lui de vultur a întrezărit din vreme, că va veni ceasul şi a pus în circulaţiune tocmai la momentul suprem lozinca: „viitorul Germaniei este pe mare", care a condus apoi toate acţiunile acestui neam. Fatalitatea a voit, ca, deşi marea este atât de vastă şi încăpătoare pentru toţi şi deşi pentru fericirea popoarelor există un singur criteriu: munca şi economia, — poporul german să se întâlnească în calea progresului său cu neamul englezesc, care a furnizat pe celebrul Shylock al neîntrecutului Shakespeare şi care cunoaşte un singur idol: banul. In faţa acestui idol cedează la dânsul oricare alt sentiment omenesc şi este în stare să treacă prin crimele cele mai grozavenumai să-şi ajungă scopul infernal şi egoist. De aici conflictul mondial, de aici catastrofa civilizaţiunii, împăratul Wilhelm, un creştin fervent, un părinte iubitor, un suveran conştiu de drepturile şi datoriile sale, însuşiri, cari i-au asigurat iubirea şi încrederea supuşilor săi, bazat pe sfinţenia jurământului, nu putea îngădui triumful lăcomiei şi intoleranţei, nu putea suferi înjosirea şi încătuşarea, care îl ameninţau pe dânsul şi pe aliaţii săi, cu nimicire. De aici au purces triumfurile legendare ale armelor germane vrăjite de cuvântul şi credinţa lui în dreptatea divină a cauzei, alăturea de aliaţii animaţi de exemplul viu, triumfuri, cari vor rămânea vecinie gravate cu litere de aur pe paginile istoriei. Iar când inima de părinte a marelui Imperator Rex Wilhelm s’a înduioşat de atâta măcel şi a crezut zădărnicită cu desăvârşire ţinta criminală a duşmanilor omenirii, el a fost cel dintâiu, care a întins generos mâna de pace inimicilor ciripiţi şi a pus în vedere sincera sa conlucrare la cruţarea viitoare a lumii de astfel de cataclisme. Răutatea duşmanilor îngenunchiaţi şi ruşinaţi împedecă încă împlinirea visului lui de aur, dar printre norii groşi străbat deja razele binefăcătoare şi acţiunea lui Wilson constitue cel mai glorios tribut de recunoştinţă pentru sentimentele umanitare, de care poate fi animat cel mai brav soldat, cum este şi împăratul. Lumea întreagă geme încă sub greutatea de plumb a răsboiului mondial şi toţi aşteaptă ivirea zorilor dulci propovăduite de marele suveran german. Treizeci de luni de răsboire fără încetare, cu mijloacele de luptă moderne, însemnează treizeci de ani de odinioară. Iluziile antantei în sleirea forţelor puterilor centrale s’au prefăcut în fum şi praf. Este numai chestie de scurt timp, ca să le străbată până la măduvă duşmanilor vârful baionetei şi aatunci va fi vai de cei învinşi! Din această pricină astăzi se înalţă până la ceruri rugăciuni ferbinţi din piepturile multor zeci de milioane de oameni pentru sănătatea Kaiserului şi pentru biruinţa armelor lui, cari apără o cauză sfântă, şi apără ţara de nimicire şi de urgia duşmană. Lupta pentru existenţă echivalează cu o nouă întemeiere a patriei ameninţate cu sfâşiere de hienele civilizaţiunii veacului al douăzecelea. Să trăiască împăratul Wilhelm şi să-şi vadă aievea realizându-se dorinţele inimii lui creştineşti mulţi ani, în sunetul armonios al imnului de pace universală I V-a. La chestiunea prevederii Braşovului cu lapte. In numărul nostru 232 din 31 Dec. v. (13 Ian. n.) am publicat un articol întitulat „Răsboiul, speculaţia şi presa“, în care am vorbit şi despre aprovizionarea oraşului nostru cu lapte, recomandând centralizarea desfacerii laptelui în mânile societăţii „Molkerei genossenschaft“ de aci. D-l director Connert răspunde la această chestiune, prin articolul său „La prevederea oraşului Braşov cu lapte" pe care-l publicăm mai la vale. D-l director Connert se apropie, în general, d© vederile noastre, aşa că sunt bune speranţe, că aprovizionarea oraşului cu lapte se va face în timp determinabil, în concordanţă cu vederile noastre. Atât în ziarul „Kronstădter Zeitung“, cât şi în „Gazeta Trasilvaniei“ au apărut pasiuni asupra acestei chestiuni, cari au făcut de datorinţă, a mă exprima de asemenea şi eu la aceasta. O ameliorare a raporturiior actuale, pe terenul prevederii cu lapte — aceasta trebue să fie aici imediat prevăzută — este imposibilă fără intervenirea autorităţii. Aceasta am mai demonstrat-o eu deja înainte cu câteva săptămâni. Situaţia de astăzi este neîntemeiată pe durată, pe lângă care raporturile se strică şi mai mult în urma reîntoarcerii refugiaţilor şi în urma opririi literării de lapte, tot mai mult. S’a adresat rugări pentru luarea urgentă de măsuri energice. Daunele stării de acum sunt în linia principală următoarele: In primul rând nu primesc copiii şi cei bolnavi destul lapte. In al doilea ameninţă o continuă urcare a preţului laptelui. In al treilea rând laptele e adus în circulaţie întro stare igienică de tot necorespunzătoare condiţiunilor igienice. In al patrulea rând mult timp preţios de lucru s’a perdut prin „aplicare". E întrebarea acum, dacă se poate ajuta acestor inconvenienţe. Aici numai un mijloc ar putea ajuta şi acesta ar fi centralizarea întregului comerciu de lapte, din oraş. Organizaţia, cu a cărui ajutor s’ar putea aceasta executa, ar fi lăptăria centrală din loc cu număroasele sale locuri de concentrare. Prin centralizarea prevederii cu lapte s’ar putea ajunge la următoarele: lăptăria ar fi în stare, să aducă în circulaţiune laptele în stare curăţită şi pasteurisată, umplut în sticle. Mai departe ar putea, ca prin înfiinţarea mai multor locuri resp. filiale de cumpărare şi prin vagonizarea vânzării de lapte, să se îngrijească, ca cumpărătorii să fie serviţi repede şi nu ar trebui să aştepte oare întregi după lapte. In cantitatea mică de lapte, de care dispune, de present, lăptăria, nu poate executa nici una din măsurile sus numite, deja din motivul, că aceasta, simplu, nu se plăteşte. Aceasta ar fi însă cu totul altfel îndată ce lăptăria ar dispune peste marea cantitate de lapte întreagă, literată în Braşov. Atunci nu ar fi, probabil, nici timpul aşa departe, ca muşteriilor resp. clientelei să i se transpoarte laptele acasă. împrejurarea ce trage mai mult în cumpănă, care vorbeşte pentru o centralizare a prevederii cu lapte este însă aceea, că astăzi numai cu ajutorulacesteia, ar putea succede, de a se satisface trebuinţa foarte urgentă de lapte a copiilor şi bolnavilor. Cine cunoaşte, ca şi scriitorul acestor rânduri, sigur raporturile, acela ştie, că copiii şi bolnavii sunt lipsiţi în nenumărate cazuri de lapte. Aceasta nici nu poate fi deloc altcum, pe lângă raporturile de azi, dacă ne cugetăm anume, că după însemnarea sigură, asupra liferării de lapte, la Braşov, populaţiunii civile îi stau zilnic la dispoziţie numai cantitatea de circa 1500 litri de lapte. Cantitatea aceasta ar fi îndestulitoare, spre a acoperi trebuinţa foarte urgentă a copiiilor şi bolnavilor. Ar trebui dar, ca laptele literat aici, în cea dintâiu linie, dacă ar fi necesar dată, să servească singur pentru acest scop. Nu trebue să se accentueze într’un mod deosebit, că ajungerea acestei ţinte, pe lângă raporturile actuale speculative, care predominează pe terenul comerciului de lapte, unde Creţi şi Ploti se ocupă cu aceasta, este absolut imposibilă. Ce-i drept tovărăşia de lăptărie încearcă a face tot posibilul în această privinţă. Ea nu poate însă mulţumi, satisface, în mod depărtat, apelurile adresate ei, crescânde din zi în zi, deoarece nu ea, ci număroşii comercianţi de lapte dispun“de partea cea mai mare a laptelui liferat aici. Afară de aceea ea trebue să lifereze cantitatea neapărat necesară pentru spitalele locale. Intre aceste împrejurări e clar, că despre o prevedere regulată şi asigurată, de lapte, a copiiilor şi bolnavilor, nu poate fi vorba azi. Aceasta s’ar putea însă ajunge prin o centralizare a comercialul cu lapte. Ar fi dar cel mai potrivit de recomandat, dacă mână’n mână cu această centralizare ar merge introducerea biletului de lapte. Din sursă competentă ni s’a spus însă, că spre executarea lucrărilor împreunate cu Introducerea biletului de lapte, nu-i stă personal la dispoziția magistratului. Ar trebui deci să abzicem de aceasta, în urma ăstui fapt. S’ar putea ajuta deja prin centralizare numai, inconvenientului de azi, după cum cred, în modul următor: Intâiu ar avea să primească fapte acele persoane bolnave, cari sunt avizate necondiţionat la acasta, după atestat medical. Spre siguranţă ar trebui subscrise aceste adeverinţe şi din partea Dlui primariu. Şi medicii ar trebui să litereze aceste atestate numai pe o durată restrânsă în toate acele cazuri, unde e de presupus, că respectiva persoană va putea fi lipsită mai târziu de lapte. Ar avea să primească apoi, înainte de toate, copiii. Până la ce vârstă şi în ce cantitate de copil şi zi ar trebui să se întocmească după literarea de lapte. Adeverinţele despre numărul şi etatea copiiilor s’ar putea, poate, cel mai bine, adeveri de către oficiile parohiale existente, sau prin oficiul matriculei, totuşi nu vreau să mă extind asupra detailurilor. Asupra modului de împărţire al laptelui ar putea în acest caz să ia influenţă mai departe oficiul primarial. Numai pe calea aci accentuată ar succede, ca să se asigure cantititea trebuincioasă de lapte a copiilor şi bolnavilor. Aceasta însă ar trebui să se întâmple necondiţionat. Asupra meditaţiilor mărunte de felul acesta şi acela trebue să se pronunţe autorităţile competente prin hotărâri energice, căci copiii şi bolnavii nu pot flămânzi, sau poate chiar prăpădi. Spre a ajunge faptice aceasta, întreg laptele literat la Braşov trebue să servească nemijlocit acestui scop şi numai ceea ce numai se întrebuinţează aici, poate fi vândut spre alte scopuri. Aşa ceva însă la noi numai prin centralizarea prevederi cu lapte se poate înfăptui, care dacă nu ar merge altfel, ar putea decide chiar şi o reevirare a laptelui. Centralizarea prevederii cu lapte ar fi însă şi din alte motive demnă de recomandat. Anume prin aceea, că numărul comercianţilor de lapte este foarte mare şi chiar şi oraşele desprre satele de lapte, preţurile vor fi incontinu urcate. Astăzi se plăteşte în comune pentru un litru lapte de vacă 70 fileri, ba chiar 1 cor. Comerciantul neştiutor poate plăti aceste preţuri, pentru că el, exploatând năcazul şi lipsa orăşenilor îşi poate afla şi la aceasta socoteala. Este interesant, că s’a format şi un şir întreg de noui neguţători de lapte. Pe cât am putut deduce din experienţă, eu am făcut arătare în urma comerciului de lapte, neautorizat. Trebue însă să întăresc aici, că după ştiinţa mea de până azi, nu o reclamare s’a tratat, deşi în singuratice cazuri, dela arătarea întâmplată trecură mai multe săptămâni Prin centralizarea comerciului de’ lapte, orice abus de preţ al laptelui ar fi lipsit de teren şi ar putea fi apoi fixate preţurile numai după ipotese reale riguroase, şi anume corespunzând raporturilor de altădată. Faptul voinţei de a preveni urcarea viitoare a preţurilor prin fixarea simplă a preţurilor maximale, ar putea fi între împrejurări, mai mult dăunător decât folositor, deoarece atâţia şi aşa de mici comercianţi nu pot fi controlaţi, nici la cumpărarea, nici la vânzarea laptelui. Şi e chiar lucru clar, că la o centralizare a comerciului de lapte era posibilitatea, de a cunoaşte falsificările de lapte, de altădată făcute pe deget, decât astăzi, unde fiecare, în contra căruia se reclamează de lapte, zece alţii află, cari să-i cumpere laptele lui falsificat şi amestecat cu apă. Chiar şi câştiguri de schimb ar afla sfârşitul lor bine meritat. In sensul acestor executări, am adresat înainte de asta cu câteva zile, o rugare Dlui primariu, în numele tovărăşiei de lăptărie, din convingerea, că situaţia actuală e insuportabilă. Tovărăşia de lăptărie nu poate fi făcută responsabilă pentru acestea. Un cuvânt asupra uzurei de mărfuri. Una dintre florile mlăştinoase ale răsboiului mondial este uzura, care îşi face apariţia mai întâi sfiicioasă şi singuratică, apoi tot mai obicinuită şi mai număros, ajungând cu încetul la o apariţie stabilă, asupra căreia te indignezi, pe care o înjuri în toate felurile, şi în fine o primeşti ca ceva nestrămutat, cu care trebue să ne obicinuim, ca şi cu atâtea altele în războiul acesta mondial. Uneori ceteşti despre dispoziţii de pedepsire din partea autorităţilor şi te bucuri din tot sufletul, dacă unul, care merge prea departe, rămâne ocazional strâns aninat de drotul ghimpos al ordinaţiunilor de pedepsire, dar în general avem impresiunea, că scumpirii continue a tuturor mărfurilor, a tuturor mijloacelor de traiu, nu poate ajuta nici o autoritate, nici o ordinaţiune, nici o dispoziţiune de pedepsire. Scopul rândurilor ce urmează vrea să fie, de a oferi o orientare asupra cauzelor scumpirii, fără îndoială, apăsătoare şi o încercare, de a stabili marginile între câştigul permis şi între uzură. Cu isbucnirea oricărui răsboiu nu mai are valoare, nu mai sună legea despre formarea preţurilor naturale, prin faptul, că lucrarea normală de oferte şi întrebări se schimbă, tineri devine întoarsă, anapoda. La începerea răsboiului se iveşte o dispoziţie de panică, mijloacele de plătire se ascund, băncile sunt asediate pentru depuneri, trebuesc edate ordinaţiuni de moratoriu, pofta de cumpărare dispare şi orice circulaţiune de mărfuri încetează, lâncezeşte. Preţul, valoarea aurului pare a se ridica, căci fiecare crede, că bucata bătută sau imprimată de aur mai