Gazeta Transilvaniei, septembrie 1917 (Anul 80, nr. 16-25)
1917-09-05 / nr. 16
Pagina 2 GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 16—1917. lei prin menţinerea autonomiei tradiţionale sârbeşti în sfera sa de drepturi. Eu cred, că azi situaţia este favorabilă şi cu privire la biserica românească, căci acele experienţe, ce le-am făcut referitor la atitudinea preoţilor şi învăţătorilor români cu prilejul invaziei româneşti din anul trecut, trebue să îngrijoreze şi factorii româneşti cu sentimente patriotice, trebue să îngrijoreze şi factorii competenţi responsabili ai bisericei gr. orientale române şi eu nu mă îndoesc, că dacă guvernul ungar tratează această chestie în punctul potrivit şi în forma cuvenită, pe lângă o liniştire generală, se vor putea câştiga acele garanţii, de care are trebuinţă politica naţională ungară. Discursul deputatului St. C. Pop La prezentarea cabinetului Esterhăzy, am avut sarcina onorifică de a preciza aci punctul de vedere al partidului naţional român. Am spus atunci că cu bucurie luăm la cunoştinţă, că însuşi regele a decis democratizarea Ungariei, şi că el a cerut Corpurilor legiuitoare să păşească la înfăptuirea acestei democratizări. De aceia ne-am dat expresiune bucuriei noastre pentru această hotărâre, căci punctul cel mai important al programului partidului, din care fac parte, este votul universal. Dar şi atunci ne-am exprimat că avem îndoeli faţă de noul guvern, căci fără o deslegare a chestiei naţionalităţilor este greu de închipuit o astfel de reformă democratică, care să satisfacă naţionalităţile. Şi avem îndoială şi pentru aceia, fiindcă chestia naţionalităţilor e aruncată mereu ca o sperietoare în mijlocul opiniei publice, numai pentru a se împiedeca înfăptuirea unei reforme electorale cinstite. Ne doare, că ’n scurta guvernare a cabinetului Esterhăzy, nu am văzut alta, decât că conducătorii guvernului care s’a retras împreună cu conducătorii actualului guvern, s’au luat la întrecere, care din ei vor aduce o reformă electorală mai naţională maghiară. (Glasuri în Cameră : Asta şi voim !) Onorată Cameră, Există numai o democraţie, o democraţie adevărată, nefalsificată. Nimeni nu voieşte să tăgăduiască dreptul la supremaţie din partea maghiarimei. Este însă o imposibilitate morală ca cu mijloace artificiale să se provoace o astfel de supremaţie. Cum noul a guvern declarat, că va porni şi el pe aceleaşi căi ca şi guvernul Esterhăzy , partidul naţioal român trebue să-şi arate aceiaşi neîncredere şi faţă de noul cabinet. Voiesc să relev aci unele revindicări ale noastre, cari reclamă o grabnică resolvare. Nu se mai trage la îndoială că naţionalităţile Ungariei şi între ele mai ales românii, în tot timpul răsboiului au luptat cu cea mai mare însufleţire şi jertfire de sine, împlinindu-şi datorinţa faţă de patrie. Partidul naţional român şi-a încetat orice activitate în cursul războiului, numai pentru a nu da prilej la acuzări contra naţionalităţilor. Şi ce recunoştinţă ni s’a arătat în schimb? Presei partidului naţional român i s’a pus căluşul în gură. După declaraţia de război din partea României, au început internările cu tot alaiul lor de necazuri. Şi internările continuă şi azi; românii fără de număr zac şi azi în închisoare, fără măcar să fi fost ascultaţi vreodată. Pe când în Austria, in-t ternările au încetat, la noi continuă încă. Un gravamen este faptul, că cei învinovăţiţi sânt predaţi autorităţilor judiciare militare. D. St. C. Pop trece apoi la discutarea recentelor ordinaţiuni ale ministrului cultelor, contelui Apponyi, contra preparandiilor române şi contra şcolilor confesionale dela graniţă, şi protestează contra acuzei, ce a ridicat-o ministrul de culte, că preparandiile române nu sânt conduse în spirit patriotic. Ordinaţiunile contelui Apponyi despre închiderea şcolilor dela graniţă sunt absolut contra legii. Ministrul nu are dreptul să înpedece deschiderea preparandiilor române, căci aceasta înseamnă şi închiderea lor complectă. Deputatul St. Pop încheie astfel : Tot aşa de puţin îndreptăţit este să schimbe cu de la sine putere limba de instrucţie. Cunosc activitatea de până acum a ministrului preşedinte, şi sânt convins că şi el este de aceiaşi părere că nu trebuie să creiem încă noui puncte de ciocnire în aceste vremuri cumplite. Am nădejdia că plângerile şi dolenţele poporului român nu vor răsuna în zadar. Din discursul contelui Apponyi Allbert Discuţia ce s-a desfăşurat aici am două momente, cam cu considerare la protofoliul, pe care îl conduc eu, mă silesc să iau şi eu cuvântul. înţeleg declaraţiile d-lor deputaţi Ştefan Csicso-Pop şi ale contelui Ştefan Tisza. D-l Csicsó-Pop a escepţionat acele dispoziţii ale mele, ce le-am luat în sfera resortului meu, mai ales în regiunile de frontieră, pentru asigurarea necondiţionată a fidelităţii faţă de stat în şcoli. Dânsul a calificat ca o încălcare dezlege din parte-mi dispoziţiile de supraveghere, ce le-am proectat pentru unele preparandii şi despre cari am încunoştinţat în mod confidenţial şi autorităţile bisericeşti. Mi-a mai atribuit apoi declaraţiuni, referitoare la Românii din Ungaria, pe cari eu nu le-am făcut niciodată. Dacă d-l deputat susţine, că eu am trecut preste limitele articolului de lege 33 din 1868, necorectitatea acestei aserţiuni aş putea-o pe deplin dovedi, dacă aş avea acum timp să prezent camerei în întregime dispoziţiile mele în această chestie. Aceasta o voi face în sesiunea de toamnă. Deocamdată chestia se află în acel stadiu, că eu sunt pertractări cu autorităţile biserceşti şi ar fi nepotrivit, să aduc în publicitate deja de pe acum aceste pertractări. Vreau totuş să constat deschis, că eu, ceea ce este necesar, intenţionez să fac pe calea unei înţelegeri armonice; de făcut însă, voi face la tot cazul. (Aprobări vii). Sperez însă, că voi întimpina înţelegere. Dacă s’ar întâmpla însă să observ, că nu-mi pot ajunge scopul şi că în regiunile de frontieră nu se poate înlătura şovăirea în sentimentul alipirei faţă de stat şi că legile actuale nu sunt suficente, voi apela la legislaţiune (Aprobări vii !) Cu toate contrastele din această cameră, sunt totuş convins, că voi convinge onorata cameră despre necesitatea unor anumite dispoziţiuni Trebue să resping acuza, că eu aş fi atacat pe Românii din patrie. Se afirmă că mi s’ar fi prezentat date statistice nerăsturnabile, despre spi- I ritul nepatriotic în preparandiile naţio- naliste şi că eu aş fi susţinut, că învăţă- torii, cari îşi fac educaţia în acest spirit, otrăvesc apoi când ajung înşişi să educe, sufletul a sute de mii de tineri. Faţă de acestea protestează d-l deputat. Ei bine, dacă e aşa, d-l deputat protestează în contra unor espresiuni şi afirmaţiuni, de cari s’a folosit însuş şi ar fi lucrat mai cuminte, dacă n’ar fi amintit de loc de ele. Despre enunţiaţiunile mele ar putea şti numai din adresele confidenţiale, ce le-am adresat autorităţilor bisericeşti ale celor două confesiuni româneşti. In aceste adrese confidenţiale nu va găsi nici o expresie, care stigmatizează întreaga Românime din patrie şi toate institutele româneşti de învăţământ. Din contră — şi aceasta n’o zic eu, ci fostul ministru prezident — cu prilejul invaziei româneşti la o parte a inteligenţei româneşti şi anume, ceea ce ne interesează mai mult în acest caz, la preoţi şi la învăţători, simfoamele şovăirei în sentimentul de alipire faţă de stat s-au observat atât de des, încât ele reclamau o energică contraacţiune. Acţiunea mea nu are alt scop, decât ca să vină în ajutorul autorităţilor bisericeşti, dacă ele înşile pe lângă cea mai mare bunăvoinţă nu-şi pot îndeplini misiunea, în ceea ce priveşte întărirea fidelităţii faţă de stat, din cauza greutăţii împrejurărilor — şi anume cu deplina validitate a influenţei statului. Dacă amintitele autorităţi vor voi să-şi îndeplinească misiunea în mod real, vor trebui să primească cu recunoştinţă ajutorul, ce li se ofere. In legătură cu acestea trebue să mă ocup şi cu contele Ştefan Tisza, care, ce e drept nu spre surprinderea mea, ci la tot cazul spre mulţămirea şi bucuria mea a zis, că dânsul aprobă dispoziţiile mele, care le-am luat pentru scopul intenţionat şi pe cari publicul le cunoaşte numai în liniamente generale; a adăugat însă, că în ceea ce priveşte metodul, l-ar putea escepţiona şi că scopul s’ar fi putut probabil ajunge cu mai puţine frecări. Ei bine, despre frecări esistente sau viitoare încă nici vorbi nu se poate, căci abia suntem la începutul acţiunei. Onorate cameră din cele ce am avut onoarea a le desfăşura mai sus, poate se va fi convins,— că eu voesc cu orice preţ şi în orice caz, dacă e nevoe chiar cu preţul frecărilor, — să ajung scopul ce trebue ajuns, cu preţul unui minim de frecări.... De altmintrelea ceea ce pot spune azi despre asigurarea fidelităţii faţă de stat în regiunile frontierei, vreau să complectez numai prin aceea, că acele anumite lacune, ce le stabileşte contele Tisza, când afirmă, că până acum nu vede nici o urmă, că eu îmi voi extinde acţiunea şi asupra seminarelor teologice,—de fapt există până acum. Aceasta însă nu însemnează nici de cum, că eu n’aş fi voit să mă ocup şi cu această parte a cestiunei. D-l deputat va admite însă, că eu mă mişc pe un teren îndoit de gingaş, când voesc să mă amestec în chestia educaţiei preoţilor pentru asigurarea punctelor de vedere ale statului. Căci aici se cere mai multă prevedere şi este mai bine, dacă pentru evitarea oricărui faut pas voi păşi cu câteva săptămâni mai târziu pe terenul iniţiativei, decât dacă aş pune pe ascuţiş întreaga chestie printr’un pas pripit şi aş face cu neputinţă rezolvarea ei. Repet, eu voesc să e spun clar opt