Gazeta Transilvaniei, septembrie 1920 (Anul 83, nr. 188-206)

1920-09-19 / nr. 199

> ) 4 i A ♦ * V Unificarea învăţământului. Realizarea unificărei la conferinţele mele din Decemvrie 1914 de la Cercul Profesorilor ■ecnndari din Bucureşti asupra crizei învăţământului, am demonstrat cu de amănuntul cum se putea realiza atunci unificarea primilor ani din învăţământul secundar. Astădată voi arăta în linii generale cum se poate realiza această unificare, întrucât şi situaţia mea de astăzi este alta, iar unificarea actuală va trebui să cuprindă o suprafaţă mult mai mare. Din punct de vedere al programelor mai ales, realizarea se poate evidenţia foarte lesne, căci e destul o privire cât de fugitivă pe textul acestor programe şi post.*: oricine vedea cât de uşoară este unificarea din acest punct de vedere. Io adevăr programei® tuturor şcoalelor secun- dare de băeţi şi fete, încop cu Religia, se continuă cu Limba română şi cu Matematiciie, Istorie şi Geografie cari srunî aproapa comuna sau vor putea deveni astfel fără multă greutate ; căpoi vin limbile străine şi studilie speciile fiecărei categorii, aşa încât cu puţină osteneală s’ar selecţiona aceste din urmă studii şi a’ar aşeza, pe trunchiul comun al cursului inferior unificat, lăsându-se celelalte stadii speciale pentru a fi trecute in cursul superior ramificat după fiecare oie categoriile actuale. Realizarea a’ar fi părut mai gea din punct cevedere al personalului. Întrucât trebuinţe noi s’au ivit in România de azi, ceri de sigur vor trebui realizate oricâte greutăţi ar întâmpina; la 1914 chestiunea era mai simplă şi realizarea ei se putea efectua mai uşor în cadrul nevoilor de atunci. Cred însă — fiindcă nu pot afirma în mod categoric, deoarece îmi lipsesc acum elementele statistice necesare — cred zic, că chestiunea personalului nu va putea fi o piedecă a realizărei unificării de care na ocupăm. Partea cea mai grea s’ar fi părut şi la 1914 şi astăzi, ca este chestiunea financiară a problemei unificârii. Pentru situaţia dela 1914 am arătat în amănunt cu cifra luate din bugetul anului respectiv al Ministerului de culte, că in total cheltueiile n’ar fi fost modificat? decât cu foarte mică diferenţă, de ceeace erau mai înainte, prin transmutarea cheltuelilor—foarte mari, dela uneie şcoli secundare prea numeroase precum sunt şi astăzi gimnaziile, — la alte şcoli, astăzi foarte puţine şi cu un buget redus, cum sunt şcoalele de agricultură, de meserii la băeţi şi şcoalele de gospodărie la fete. Astăzi însă unificarea trebuind să fie întinsă pe toată suprafaţa noului nostru regat, problema pare că se complică din punct de vedere general ; unificarea însă se poate realiza şi mai uşor întrucât vin la contribuţie şi alte elemente cum sunt şcoalele din Ardeal ,şi Bucovina, cari vor trebui să sufere şi ele o transformare în plus şi minus atât ca număr cât şi ca personal şi mai ales ca cheltuiit. Unificarea însă dacă nu va uşura chestiunea, în tot cazul nu o poate îngreuia; dacă ea se admite în principiu, realizarea ei se va face în cadrul schimbărilor multiple ale organizării învăţământului nostru, on care ar fi dificultăţile ce s'ar ivi ; date fiind însâ marele foloase ce această noificare aduce progresului general al României de mâine, unificarea nu se poate să nu fie admisă când ea chiar se impune Presupucând chiar, că greutăţile financiare s'ar opune în situaţia actuală la realizarea unificării, totuşi nu putea renunţa la ea, din contră realizând'o, ea va atrage după sine şi alte îmbunătăţiri sau reforme menite sa contribue la progresul general al societăţii noastre. In adevăr, dacă Statul în situaţia grea de astăzi n-ar putea întâmpina toate nevoile financiare, el va fi obligit nolens volens sa deschidă larguoile iniţiativei private, ca auxiliar al procurorei resurselor la care noua organizare ar avea nevoe, pe de altă parte iniţiativă particulară ar reclama, pentru ca ea să se poată mişca cu spor şi folos, înfăptuirea libertăţiinvăţământului aşa cum o prevede Constituţia noastră, dar cum nu există în realitate. Aceste două mari reforme ar contribui la realizarea multor îmbunătăţiri şi ar da un aspect ţării noastre în adevăr democratic şi liberal, aşa cura ne lăudăm că suntem, dar fără inşi a fi în adevăr. De asemenea Statul va trebui să reducă unele din cheltuelile actuale ale Ministerului de Căire repartizându-le la alte ministere,ceea ce va contribui şi la realizarea unui sistem de colaborare a tuturor organelor Statului, la cultura generală pe baza principiului deciziunii muncii, condiţiune esenţială a oricărui progres. Una din aceste condiţiuni s-a şi realizat în parte prin separarea Ministerului de Instrucţie şi Cărte în două, de o parte Ministerul Instrucţiunii, da a la un nou Minister al Cultelor şi Artelor. Accea din urmă Minister va trebui să fie un adevărat departament al unor anitiţiî, al educaţiei naţionale cu ajutorul artelor şi al biserici), căci prin arte el prezidează şi controlează spectacolele publice, în special teatru şi cinematograful, factori de educations atât de puternici ai mulţimii, iar prin seminarii şi cu ajutorul Ctejrului va putea face din altarul şi mai sus din amvonul bisericii făclia luminoasă şi strălucitoare a aceleaşi mulţimi care a călăuzit şi este menită încă a călăuzi cu atâta folos şi succes poporul român. Tot această schimbare ne dă dreptul să credem că sferele conducătoare ale destinelor noastre se gândesc serios să găsească mijloacele practice prin care educaţia morală şi „instrucţia educativă să nu fie numai un prum disiderimn a! pedagogiei, ci o realitate pipăibilă. De aceea sperăm că şi soluţianea noastră despre care am vorbit nu unul din numorii trecuţi al acestui ziar (Nr. 187) şi prin care urmărim acelaş scop practic, va fi luată în considerațiune cu toată seriozitatea. Profesor Criatu I. Negoescu, București. •V «niaîM 40 bftfti lui * Si»i«i * 199 Dumineci 19 Septemm fiii Cu tot dispreţul pentru popor aristocraţii şi oligarhii nici 24 de ore fost în stare să susţină singuri statul (istoria Transilvaniei) G. Bi întemeiată de George Bariţhî 8EAFAW Redacţia : Administraţia Braşov, Piaţa Libertăţii 28 Bucureşti, ss. Voevozi 50 Braşov, Piaţa Lîbertăţii[2] Bucureşti, s. Ionică 6 . t ît j ' fo&ratai» «te mtoBtitv- Pictori, s / y, s; f Santee pmpmmhs! : Redactori-Şeft «nea anţttţwnlor şi abonamentelor: Prima Agenţi® ' pumfdiate GH. ILIESCU Bucureşti, ss. Ionică 6. îf \ •# .*■ MENTUL ^ 1®nSP#F S*e© luni Un an % Lei 60 Lei 120 ^ dreinătate abonament îndoit VELEFON: BRAȘOV 226 Acum la deschiderea cursurilor, sunt bine venite lămuririle cât mai multe date părinţilor şi absolvenţilor şcolilor primare şi a diverse şcoli secundare, lămuriri ce ar putea da copiilor îndrumări asupra specialităţilor şi carierei ce şi-ar putea aceştia forma, după aptitudinile lor, după puterea de rezistenţă a pungei părinţilor loi, sau chiar după nevoile mai urgente ale neamului. Obişnuiţi din sacrificiile cerute de risboiul lung şi greu al neamului, a trăi tot cu grija nevoilor lui, nu ce putea ca «şcoala să nu fie ecoul acelor nevoi, pentru a ne putea forma şi da osinta, de care ţara are treroe Noi nu ştim datoria noastră, cei ce avea aevea fericirea visată de moşi strămoşii noştri şi plătită aşa scump de vrednici urmaşi ai lor, să facem din România mare o Românie, plină de români adevăraţi, vrednici şi cinstiţi. Însuşiri ce singure chezăsasc puterea de viaţă a mi neam. Trebue să naţionalizăm toate aspectele civilizaţiei, trebue să naţionalizăm industria şi comerţul, bogăţia şi deci puterea unui popor. Pentru aceasta, m’am bucurat de câte ori văd creându se şi organizîndu-se temeinic vre-o şcoală de comerţ, mai mult aproape ca de oricare altfel de şcoli superioare. Ial’adevăr aceste şcoli ne dau oamenii de care ţara are In primul rând nevoia pentru naţionalizarea unei artere cea mai aducătoare de bogăţie şi din nenorocire aşa puţin în mânile românilor in această destul de mare ţară a noastră, încât această chestie trebue privită de orice ban român ca o chestie naţională chiar. Aceasta m’a îndemnat să atrag atenţia absolventelor şi absolvenţilor a 4 class de liceu (gimnaziu), băeţi şi fete şi mai ales fete, asupra acestor şcoli ar,dec îţi complectezi cultura generată prin obiectele comune cu cursul superior de liceu şi unda în plus, în 3 ani numai, înainte deci ca colegii din liceu să isprăvească şcoala lor secundară, ai şi o carieră onorabilă, frumoasă, plăcută şi aşa apreciată şi bine retribuită azi. Toţi absolvenţii şcolilor comercial, din luna iunie încă sunt totdeauna plasaţi şi încep cu câte circa 1000 ki Umăr. Nu mai e nevoie sa adaug rolul social şi naţional ce an de an ridică prestigiul comerţului românesc prin cultura lor superioară, prin cinstea, equitatea şi sentimentul de demnitate naţională. Şi prin aceste însaşi ei fac chiar opera naţională Imbrăţişând această carieră, ce dă atâta putere neamului şi care din nenorocire n’a folosit celor mai raniţi, străini e drepc şi de neam, decât da îmbogăţire şi î speculă, prin cara s’au ridicat ei din panet de vedere financiar dar au coborit comerţul, demnitatea lui, a lar şi cu ei a noastră a tuturor. In special ne-au adus folos naţional în direcţia acestei artere de îmbogăţire a neamului, români transilvăneni, care în regatul vechi, de mail au fost cei mai destoinici pantru a naţiorsatiza înstrăinata Dobroga şi aşa de înstrăinatul comerţ de prin unele părţi din Moldova. Pentru aceasta găsesc că aer îa Transilvania, şcolile de comerţ au cel mai bun teren, temperamentul ce mai potrivit şi ard energic şi ar putea şi ar trebui să dea o cât mai mare contribuţie de absolvenţi pentru mia din cete mai urgenta nevoi ia iubitului no- I stru popor românesc. Numărul da Sete tot mai mara ce urmează aceste şcoli e cât se poa * de îmbucurător, căci «rată întedgeaţa perepii-vee aromâncd, care se danie vrednică şi ea sa contribue cu aportul său de energie eufktsaapa şi mordă la înălţarea şi naţionalizarea comerţului nostru. Sânt în mod natural recompensate, căci îşi creieasa prin aceasta şi iar o carieră frumoasă, patriotică şi încă mult mai uşor, mai repede, mai productivă şi mai puţin spinoasă ca cea obişnuiţi, dar greu de făcut şi istovitoare de profesoară. Lucia L. Ursulescu. Cariera comercială. La începutul unui an școlar Lămuriri și îndrumări. Constituanta bisericească Astăzi se întruneşte la Bucureşti Sfatul bisericesc din România întregită, aşanumita „Constituantă a bisericei române, “ care e chemată să hotărască asupra organizaţiei viitoare a bisericii ortodoxe în vederea unificării acestei înalte instituţii de Stat. E vorba în primul rând de a statornici bazele noul unitare pe care se va sprijini întreaga instituţie bisericească la noi şi în primul rând să se fixeze raporturile dintre biserică şi Stat. Avem convingerea, că delegaţii bisericei ortodoxe din vechiul regat, din Ardeal şi Bucovina în frunte cu arhiereii lor vor găsi soluţiunile cele mai potrivite, pentru ca biserica strămoşească să-şi păstreze rolul de frunte pe care l-a avut în trecutul neamului şi să devină un factor tot mai puternic moralizator în noua alcătuire a Statului român. In această convingere salutăm Marele Sfat bisericesc de la Bucureşti, a cărui lucrări şi hotărîri dorim să aducă roadele cele mai binecuvântate neamului românesc. * In ajunul interaniiei Constituantei bisericeşti, ziarul „Dacia" prezintă astfel ţinuta partidelor politice faţă de lucrările Constituantei. Un curent puternic accentuat între oamenii bisericei naostre este cel favorabil sistemului autonomist adoptat în statutele lui Şaguna. Da aci şi denumirea seranificativă dată acestei prim sfat -A reprezentanţi,ior din toate ţinuturile româneşti de „CoastaUinta bisericei române". ......__ Se para că guvernul n’ar fi împotriva aici a denumirii a ce-tia şi nici împotriva puterilor şi drepturilor ce decurg direct din această denumire. Dintre partidele politica s’au pronunţat în favoaea sistemului sagitalst partidul naţional din Ardeal, partidele din Basarabia şi Bucovina şi în general toată lumea bisericească şi politică din nouile ţinuturi. Dintre oamenii politici din ve- chiul regat, dl prof. N. Iorga a fost cel care dela început s’a declarat pentru adoptarea sistemului Şaguna. Acest sistem însă are şi adversari : unii în lumea prelaţilor şi teologilor din vechiul regat, iar în ramura politică — s’a declarat protivnic partidul naţional liberal. Liberalii nu se împacă cu adoptarea sistemului autonomist în biserică. Ei recunosc reprezentanţilor bisericeşti dreptul de a se întruni şi de a propune soluţiile pa cari le socotesc necesare, dar susţin ca dreptul de legiferare propriu zisă în materie bisericească şi de alegere să rămâe tot in puterea parlamentului, iar nu se constitue o prerogativă proprie a Sfatului bisericesc. Ei critică dar însuşi denumirea de „Constituantă bisericească" acordată acestui Sfat. Partidul liberal va lua atitudine categoric ostilă acestor tendinţe, fiind hotărît să ducă o aprigă luptă prin pressă şi în parlament. * Budapesta. Se fac toate pregătirile pentru primirea colondatu Stârcea gl a mislanei române, este parte pe sfârșitul acestei luni.(A. D.) Politice Ceeace era de prevăzut, d-l Averecu se grăbeşte a-şi forma moştenitorii politici. Cu d-na Argetoianu, Garoflid şi lăslăuanii nu se simte în siguranţă. D-sa va propune d lui Take Ionescu fusiunea partdului conservator cu partidul poporului. Dealtfel dl Matei Cantacusino când a părăsit pe generalul a spus o hotârit că d-l Averescu cu partidul său se îndreaptă spre conservatori. Dacă fuziunea se va face, atunci va fi un triumf al conservatorilor takişti cari ca şearpele boa va înghiţi viţelul averescan. « Se spune că d-l general Averescu a mărturisit că numai printr'o fuziune cu conservatorii takişti mai poate salva prestigiul partidului său. Dacă va rămâne în stadiul de azi partidul e compromis, fiindcă numai factorii takişti din guvern au rămas să reprezinte prestigiul unui guvern eterogen. De altfel dl Take Ionescu conduce de fapt şi trece peste autoritatea însăşi a generalului, cum a făcut acum în străinătate când a hotărît atitudinea României faţă de Rusia. Pentru a salva partidul, fie şi pierzăndu-l în stomahurile takiste, generalul vrea fuziunea. Lyon — Din cauza sănătăţii sale zdruncinate președintele republicei franceze Deschanel la demisionat Congresul pentru alegerea noului president se va întruni la 25 Sep. VIATA IN FRANTA Bucătăria americană Mâncări din flori. — Fericirea unui politician român şi destăinuirile unui medic francez. --- „Foburgurile* unei domnişoar’fe. Paris, Sept. 1920. Din America nu vin decât excentricităţi. La alțiU transatlantici, numai „colosalul* impresionează. Spune unul Yankeu că s’a inaugurat o statue, prima întrebare ce-ţi va pune va fi, nu de ca sculptor este făcută, sau pe cine reprezintă, ci cât de mare este. Acestei pasiuni care frizează nabanîa, iar după unii este un mjloc de-a misca lipsa de gust a Amaricanilor, se datorase casete disgraţioase cu câte cincizeci de etfje, cari împestriţează New Yorkul. Acuma, tot din America ne vine născocirea prânzurilor aşa z se de flori. De sigur câ cititorii se vor mira când vor vedea că pot să scriu asemenea ciudăţenii. Vor rămâne însă covinşi fără greutate că nu fiecât să reproduc, în cronicar credincios, «.divănul cel mai adevărat. După modrle excentrice pe care Americanii au încercat să ie impună Europenilor, dar fără a isputi, iată-i că ne lansează, după cum spune un confrate bruxaiez „dineurile da flori." Cunoaştem bonboanete de petale de fiori de portocal şi cele de violete, care au venit tot din America, însă care nu au reuşit să egaleze bomboanele de ciocolată sau de cafea, ori acelea în compunerea cărora întră ractele ca partea lor hrănitoare, ar nu frunzele şi florile pomilor. Dacă însă bonboanele importate din America vieţuiesc, nu credem că va putea să fie la fel ca mâncărurile ce ni se anunţă. Cine se va minuna în faţa unei supe de trandafiri sau de garoafe? Spicuind ziarele din New-York, ara găsit lista unui dineu oferit de curând de una din personalităţile cele mai de seamă din societatea americană. S’a servit mai totâiu o supă de mirt, apoi nişte pateu de flori de dovleac, pe urmă o salată de curpene şi în sfârşit ingh, ţaţă de liliac şi da tuberoze. Menuul nu menţionează nici o friptură. Să se fi luat ob ceiul, îa ţara lui Wilson, să nu se nicti mănânce mai nimic, ai acel puţin să fie colaps din câteva ierburi fără gust şi nehrăniroa e? Lucrul nu e de mirare, şi America, dacă, după interzicerea băuturilor alcoolice, opreşte şi cărnurile, ajunge cu adevărat patria vegetarienilor. Oricât de bîrna şi de gustoase ar părea amicilor americani noile mâncăruri cu carevor să revoluţioneze societatea modernă, nu credem ca Yaukii!, hrănindu-sa numai ca ierburi, presate sau nu au convingerea că vor da lovitura de graţie bucătăriei franceze. Cine o fr acat faimoi Brlliat-Savaria american, care a avut fericita ielele de-a născoci bucătăria florilor? Văzând că ar pătrunde născocirea aceasta, nu am avea decât să ne înclinăm, cedând şi renunţând la bucătăria noastră europeană. Insă, din moment ce e vorba să ne schimbam teiul de tralu, sâ adoptăm mai bine un mod igienic. De ce, de exemplu, nu am adopta bucătăria chineză, care, preparând toate mâncărurile cu uleiu de ricină şi cu praf de revent, are meritat excepţional de-a fi cu deosebire digestivă? Hotărât, lumea începe să uite cum trebuie să se hrăniască. Zic: să uite, fiindcă dacă deschidem cartea amintirilor, găsim că la trecut ştia să mănânce. Talleyrand, la un dineu pentru doisprezece invitați, avea un „menu" compas din: o supă, un „relevé* sau mâncare care să excite pofta de mâncare, șase „hors d’oeuvre* adecă mizeluri diferite, două fripturi, şase „entremets* adecă bucate uşoare între mâncărurile de rezistenţă şi desert, salată şî două zeci de feluri de desert şi prăjituri. Este drept că şi viaţa s’a scumpit, dar meniul american nu ne atrage. Şi nu atrage tot atât dpuţin ca şi cel pe care un medic francez îl impusese ani de zile unui om politic român ce şi-a dat coatele cu Nemţii. Nu ştiu dacă doctorul francez îl silea să se priveze de tonde bunătăţile fiindcă ii aflase legăturile cu duşmanii Franţei. Ceea ce voiu relata este ceva foarte recent şi aruncă o lumină plăcută dar caraghioasă asupra vieţei politicianului nostru. Ia cursul anului acesta, pe la începutul lui Martie, medicul francez se dusese iarăşi în România. Prima persoana ce i-a ieşit în cale a fost fostulsău bolnav. Dar de d®ta aceasta, medicul nu şi-a mai găsit bolnavul ascultător de odinioară. Omul nostru politic, liniştiadu-se din pricina esencierei sale indirecte din viaţa politică, a făcut ce fac mulţi dintre pui: s'a căsătorit. De aceea, cu o veselie copilărească, a spus doctorului: „Doctore, zi,ai vindecat ca desăvârşire. Dar ştiinţa nu e pentru nimic îa vindecarea mea. Secretul e cu totul altul: de când nu ne-am mai văzut, m’am însurat..." . Doctorul îi tăiă vorba, spre s-l felicite. Nu a voit însă să strice bucuria, şi a continuat numai după plecarea „fericitului" vindecat. „j'avsis b en envie, spunea doctorul," — şi noi reproducem spusele iui chiar în franţuzeşte epre a nu-şi pierde savoarea lor excepţională ; „j’avais bien euvie de lui dire que cela neme surprenait pas et qu’il ressemblait en tous points à ces jeunes chevreaux qui na fout que sauter quand les cornes leur viennent..." Şi mai pe urmă, medical adăugă, ca completer :: „C’est que mon ancien client, âué de 69 ans environ, a épousé une jeune femme de 30 an» à pepeioe!" O altă observaţie spirituală am auzit-o mai serile trecute in autobus. O tânără, frumoasă, dar prea voluminoasă domnişoară, se grăbi să se urce. Indignată că ceilalţi călători nu-i făceau loc, a dat brânci unui ofiţer şi a intrat în vagon. Onterci, daşi plăcea pe frumoasa călătoare, nu s’a putut stăpân! de a exclama : „Quand pa postele la pareil" faubourg, „on reste chez soi, ou l’on prend un taxi". Domnişoara n’a zis nimic, dai publicul a izbucnit, într’un hohot care a făcut-o sâ roşiască. Pentru cine stăpâneşte limba franceză, comparaţia părţilor prea dezvoltate şi mărginaşa ale călătoarei ca mahalalele îndepărtate ale unui oraş, esta de o caracterizare nu se poate nui nimerită. Cuvântul ac -8, popularizat, ar fi repede adoptat de populaţia pariziană care pricape guma, şi s’ar «răspândi fără greutate. Ar intra îa limbă, şi nu ar fi una din expresiunile cine mai puţin fericite. ’ Strada, adică trecătorii cu reflecţiile lor spontane, prezintă ce mai fturaos câmp da studiere pentru spiritul unui popor. Şi mai cu seamă poporul francez, cu caracterul său deschis, este cel care se preteza mai mult la acest studiu. Strada, în Paris, este cel mai fermecător cinematograf, având în plus, asupra cinematografelor adevărate, superioritatea că ne dă filme pline de viață. Nicky. Din cercurile funcţionarilor publici primim următoarea plângere: La unele resorturi ale oficiilor publice din Ardeal s’au acordat funcţionarilor un ajutor de scumpete de 300 Lei lunar, începând cu 1 Aprilie a. c., care s’a şi încasat, întrebăm de ce acest ordin nu se aplică Şi ce’orlalte resorturi, cad. e. Finanţele, Internele, Căiţele etc. Credem că Comitetul central al Asociaţiunei funcţionarilor publci va lua demersuri urgente, pentru a satisface şi pe Ceilalţi funcţionari ale diferitelor Resorturi, avându-se în vedere mai ales Braşovul, unde scumpetea a luat proporții fantastice. Mai mulți funcționari.