Glasul Bucovinei, aprilie 1924 (Anul 7, nr. 1513-1534)

1924-04-19 / nr. 1528

­­ue S­tui­us 380 lei, pe Va an 300 lei, pe trei luni 100 lei, pentru Mi zilnic: pe un an 200 lei, pe Va an 120 lei, pe trei luni lei. Numai numărul de Duminică: pe un an 60 lei, pe mi­u 50 lei, pe trei luni 30 lei. Pentru străinătate pe un an 800 lei, pe V­a an 400 lei. Plăţile se fac la sediul ziarului. 1904 R«Adacţia şi Administraţia Cernăuţi, Strada Domnească Nr. 33 Se primesc mintal articole iscălite. Manacinele nu se Înapoiază. ANUNŢURI Şl RECLAME se calculează după tarif şi se primate la m­atraţie. Strada Domnească No. 33 Pe ani inserate in interiorul ziarului se urcă taxa «i Porul de Judecată la Caminfl. ABONArIENTOL: Cum merge politica pe la noi (A.) Guvernul, adecă stăpânirea româ­nească de la Bucureşti condusă de primmi­­nistrul Ion I. C. Brătianu, e la cârma statu­lui român de mai bine de doi ani de zile De doi ani şi două luni de primministru Ion I. C. B­ătianu, ajutat de ceilalţi miniştri şi de parlament, stârneşte cu muncă neîntreruptă pentru punerea în bună rânduială a trebu­rilor obşteşti ale statului român. De bună seamă lumea de pe la noi îşi aduce aminte ce neorânduială, ce destrăbă­lare şi cât de mare încurcătură era în toate treburile gospodăriei obşteşti ale României acu doi ani, adecă în primăvara anului 1922, când stăpânirea averescană s’a prăbuşit cu mare ruşine şi încă la timp, adecă înainte de a fi dus ţara întreagă la prăpăd. Stăpâ­nirea guvernului condus de cătră d. Ion I . Brătianu a trebuit să ia asupra­ şi, ca un fel de moştenire dela averescani, toate încurcă­turile şi neorânduelile pricinuite de uşurătatea şi nepriceperea averescană. Şi în scurtă vreme noul guvern a oprit cu mână de fier chel­­tuelile zadarnice şi fără rost ce porniseră a se face cu banii statului, şi astfel a dat ba­nului şi gospodăriei româneşti o altă faţă şi o mai mare încredere atât în ţară la noi cât şi în străinătate. Datorii de sute de m­­ioane, puse în cârca României de cătră gospodarii averescani, au trebuit parte plătite, parte re­gulate aşa fel ca plăţile să se facă în rate şi treptat în timp de mai mulţi ani de zile. N’a fost un lucru uşor acesta, mai ales că tot aceia cari pricinuiseră răul, adecă averescanii, strigau în gura mare şi fără pic de ruşine că ţara e pe marginea prăpastie­, că leu! nostru nu mai are nei un preţ, că scumpetea creşte şi câte de acestea toate ! Dar, vorba Româ­nului, cânii latră noaptea la lună, decât pen­tru lătratul lor luna nu se opreşte din dru­mul ei... : " Şi astfel guvernul prezidat de dl Ion Brătianu şi-a urmat lucrul înainte. A trebuit să se facă la un timp încoronarea MM. II. Regelui şi Reginei ca stăpânitori legiuiţi ai tu­turor Românilor şi cu strălucită serbare în­coronarea s’a făcut în cetatea Ardealului Alba-lulia. A trebuit să se dea ţârii româneşti întregite o lege de temelie, adecă o consti­tuţie, şi această lege a fost făurită şi hotă­­rîtă de parlament după îndelungă, amănun­ţită şi cinstită chibzuinţă a celor mai lumi­naţi şi mai de inimă Români. Reforma a­­grară, pe care primul ministru Ion I. C. Bră­tianu o ceruse cu toată hotărîrea încă în anu 1913 în România mică, a trebuit să se în­făptuiască, şi iată că astăzi şi această mare şi destul de grea reformă e aproape pe sfâr­şite. Atâtea legiuiri noui au trebuit date pen­tru a înlătura deocamdată o parte măcar din mulţimea de legi ungureşti, ruseşti şi aus­­triace, ce ne-au rămas de la Unguri, Ruşi şi Aus­trieci, şi multe legiuiri de acestea au fost al­cătuite şi hotărlte de parlament. Dar în timpul acesta opoziţia, adecă a­­ceia cari nu sunt mulţumiţi cu guvernul pre­zidat de dl Ion Brătianu, ce-a făcut? A stri­gat, a ţipat, a cârtt, a înjurat, a terfelit şi atâta tot! Averescani, tachişti, ţărănişti, na­ţionalişti ciocoiţi, cu şi fără spencere ungu­reşti, n’au arătat altă grijă şi altă dorinţă decât cum ar face şi cum ar drege ca să-l dea jos pe dl Ion Brătianu şi să-i ia dumialor locul. Cetitorii noştri pot lesne să-şi închipu­­iască aevea cam cum e lucrul acesta. El se poate asemăna întocmai cu cele ce se petrec pe la noi şi prin cele comune. In fiecare co­mună trebue să se găsească o antistie şi un primare care duce sarcina tuturor treburilor comunale. Viaţa comunei cere zi de zi muncă, grijă şi deslegarea atâtor treburi ale obştii săteşti. Toate sunt în seama şi răs­punderea celor dela cârma satului, adecă a primarului şi a consiliului comunal. Dar oare este sat la noi unde să lipsească pizmaşii cari râvnesc mai ales loan primarului ? De bună seamă că nu ! Şi fiecare din aceşti râv­­nitori pizmaşi la scaune de măriri are par­tdul său, adecă rudele, finii, cumătrii, ve­cinii săi, cu ajutorul cărora vrea să se ridice în cârca satului, care de altfel nici grija lui n’are Şi văzând pizmaşii că satul nu-i vrea, ei ţipă, cârt sc şi batjocuresc cât îi ia gura, doar doar îi va asculta cineva___ Aşa-i pe la sate şi aşa-i, cinstiţi cetitori, şi în politica mare a ţării întregi. Iar cât pen­tru Bucovina râvnitorii pizmaşi averescani sau ţărănişti pot să tot strige dar şi să mai aştepte până vor prinde la minte, că azi, cum îi cunoaşte toată lumea, nimeni nu mai are grija lor. .. . .. — » • • » —— Din Isopia Voroneţeană (1801) Pilda 16 Un măgariu să îmbrăcasă cu o piale de leu şi umbla spâriind pre alte dobitoace şi vru s(ă) sparie şi pe vulpe. Iară vulpea zis(ă): «Eu încă m’aş teame de tine, de nu te-aş fi auzit răgind ca măgarii.» Pildă arată : Oamenii cei de nemică când văd la mâna lor cât de puţin ceva putere de la cei mai mari, apoi ei vor să spae şi să îngrozască pe toţi oamenii. m­a unu­­mii Domnii părtaşi ai băncii „Meseriaşul Român“ să nu scape din vedere că a doua adunare generală ordinară va avea loc în ziua de 20 Aprilie­­. orele 2 d. a. în sala Armoniei din Palatul Naţional, iar nu în sala Filarmonică, cum s’a anunţat ori din eroarea culegătorului. Atragem atenţia domnitor părtaşi că sala Armoniei este locul unde se va ţine adunarea generală a băncii „Meseriaşul Român“ şi-i ru­găm să ne ierte regretabila greşală care s-a strecurat ori în ziarul nostru. Legea comercializării Statul nostru are bogăţii de mare preţ dăruite de Dumnezeu cari în multe ţări nu se găsesc. Unele sunt pe suprafaţa pământului, bunăoară pădurile, al­tele sunt ascunse în adâncurile pământului, cum ar fi petrolul, cărbunii, sarea, aurul şi altele. Le avem în ţara noastră, numai trebue să ştim a le folosi, tre­bue să ne frământăm mintea în ce fel ni-ar putea aduce ele cel mai mare folos. Omul caută fără între­rupere să-şi facă traiul cât mai frumos şi cât mai lipsit de poveri. Pentru a putea ajunge la aceasta, el trebue să muncească cu mintea şi cu trupul. Şi dacă avem bogăţii in ţară, aceasta nu înseamnă că bunătăţile vin singure şi se aşează pe masă. Înseamnă că noi trebue să ne străduim a le pune în slujba vieţii noastre, într-un fel cât mai chibzuit şi mai înţelept. De pildă pământul cât de bun nu-ţi aduce nici o bu­curie, dacă nu te pui să­­ lucrezi la vreme şi cum trebue. Cine nu asudă vara pe ogor, toamna nu i-a dat să-şi vadă coşerele pline. Bogăţiile pe cari le avem de la Cel de sus ne pot înlesni traiul, dar trebue să pricepem a umbla cu ele. Când munceşti de te podidesc sudorile şi la urma urmei nu te alegi cu nimică, păcat de trudă. Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu minte, podoaba cea mai mare ce-o poate avea, şi de aceea trebue să cumpenim bine cu mintea orice faptă pe care o fa­cem. Trebue să chibzuim cum am putea folosi mai bine bogăţiile pe cari le avem de la Dumnezeu. Stă­pânirea noastră venind la cârmă şi-a luat o grea răs­pundere ; ea se strădueşte să îndepărteze cât mai mult nemulţumirile lăsate de fosta stăpânire în sufle­tul cetăţenilor. A adus până acum multe legi de fo­los. Una din aceste legi este legea comercia­lizării­ . Ce urmăreşte legea aceasta ? Ea vrea ca foloa­sele pe cari Ie trage statul din bogăţiile pe cari le avem de la Dumnezeu, să fie cât mai mari, astfel ca statul să-şi poată spori veniturile. Cum vedem ţinta spre care năzueşte această lege este nu se poate mai frumoasă. Şi anume cum avem sa înţelegem aceasta? Statul nu va da numai el­­capital (bani) pentru pune­rea în valoare (preţ) a bogăţiilor sale, ci va primi pentru acest scop şi banul cetăţenilor români. Şi fără îndoială că mare va fi numărul cetăţenilor cari se vor grăbi să-şi dea banul agonisit zi cu zi, acolo, unde atât ei cât şi statul vor avea dobândă însemnată. Aşa că atât statul cât şi cetăţenii vor avea in­teres ca lucrările pentru scoaterea cărbunilor, de pildă, să aducă un câştig cât mai mare. Câştigul nu se va împărţi numai între stat şi cetăţenii cari au băgat bani în întreprindere, ci o parte va intra şi în buzu­narele muncitorilor. Muncitorii vor avea afară de leafă, şi un venit din câştigul întreg al întreprinderii. Toată lumea, funcţonari şi lucrători vor munci cu toată inima ca bunurile statului să dee un venit cât mai mare. Şi statului îi trebue mulţi bani, pentru că are de acoperit multe cheltueli Guvernul poartă grjă ca întreprinderile statului să dee venturi mai mari decât acelea pe care le-a avut până acum. Scoţând venituri mari din averile sale, Statul va căuta să mai uşureze birurile cetăţe­nilor. Pentru aceasta stăpânirea chibzuită a partidului liberal a venit cu legea come­cializării î­treprinderilor statului, care după multe desbateri a fost primită de Parlament. O comisie de control şi îndrumare, aleasă anume, va avea să supravegheze lucrările din între­prinderile despre care vorbim. Cum vedem guvernul partidului liberal munceşte fără răgaz la întărirea şi înălţarea scumpei noastre ţâri. Dacă cu toate acestea se găsesc cârtitori cari nu-s împăcaţi până ce nu spun o vorbă de-a îndoa­­sele despre munca stăpânirii, este că aşa-i năravul cârtitorului. Norodul însă nu bagă în samă vorbele deşarte, ci priveşte cu încredere la munca rodnică a guvernului. Vasile Plăvaa

Next