Împreună, 1996 (Anul 6, nr. 50-61, Anul 7, nr. 62)
1996-07-01 / nr. 56-57
CARACTERUL INCORUPTIBIL ȘI CINSTEA FERMĂ SUNT TEMELIA REPUBLICII... ______________________________ _______________________Petőfi Sándor m mm mm mm mm mm mm mm mm mm PETŐFI SÁNDOR Ţării mele O, ţara mea, al tău sunt eu! Ai inima mea-ntreagă, Doar cine mi-ar fi drag Când tu nu mi-ai fi dragă... O casă sfântă-i pieptul meu, Altar te am pe tine. Tu să-nflorejti Biserica Prefacă-se in mine! Căci pieptul meu ce s-a sdrobi Grăi-va-n suspinare Preasfinte, ţării mele dă-i, Dă-i binecuvântare!Dar nu o spun eu nimănui, Cu vorbe de strigare: Că cea mai dragă tu mi-ai fi Pe lumea asta mare. în taină pafi-ţi urmăresc, Şi vecinie stau cu tine; Nu cum stă umbra la drumeţi Nu pe vremuri senine. Ci precum umbra creşte-n spor în clipele de seară, îmi creşte chinul când văd nori Asupra-ţi dragă ţară. Şi acolo plec unde-ai tăi feţi Stau ridicând paharul Rugând ursita vieţii tale Să se îndulceasca-amarul; Şi-atunci toţi picurii de vin In graba mare-i scurg, Şi-amar... e vinul căci în el A mele lacrimi curg! Traducere de Octavian Goga I _ » Bk Poporul roman şi poporul maghar Muie să trăiască in pace (Urmare din pagina 1-a) poate. Dacă ar putea ajunge la această decizie fără amestecul unor forţe externe, de constrângere, amândouă popoarele ar obţine o mare victorie morală pentru a putea, realmente, înfăptui între ele o pace de durată şi folositoare”. Condiţia principală a tratatului de bază româno-ungar şi a reconcilierii istorice romăno-maghiare nu este nici pe departe ceea ce trâmbiţează cu încăpăţânare oarbă episcopul Tőkés’László şi unii lideri UDMR cu veleităţi de mari şefi, anume, că nu ar fi posibilă nici un fel de apropiere româno-ungară, tratat ţi reconciliere istorică, fără o prealabilă înţelegere - contract între poporul român şi minoritatea naţională maghiară din România... Temelia rezolvării problemelor noastre comune este cu totul altceva. Vorbind la concret: deschiderea europeană având ca temei omenia, toleranţa. Şi toate acestea sunt de neimaginat fără a ne menţine trează conştiinţa. Şi în legătură cu aceasta, este de neimaginat acea loialitate care pentru noi, maghiarii din România, trebuie să definească relaţiile cu ţara, cu poporul român. Patriotismul nostru ne leagă de ţara noastră, de România. Afirmând principiul egalităţii în drepturi ţi militând pentru desăvârţirea în practică a acestui principiu, patriotismul nostru slujeşte interesele fundamentale ale României. De pe această poziţie ţi numai de pe ea, putem contribui noi, maghiarii de aici la apropierea sinceră, la reconcilierea istorică dintre poporul român și poporul maghiar. filter LP P E U KI | Anul VI. 1996. Numărul 78 (56-57) NÉMETH LÁSZLÓ: Ce am pierdut prin el? Mai mult sau mai puţin, ştim ce am câştigat prin Petőfi de la Arany, până la Ady şi Illyés, cei mai competenţi încrustându-ne în memorie acest lucru. In această succintă comemorare, aş fi tentat să vorbesc mai degrabă despre ce am pierdut prin ei. Cât am lucrat la cartea mea închinată lui Puşkin, acest lucru mi-a revenit necontenit în memorie. între cei doi poeţi, diferenţa e evidentă. Chiar şi în noianul de aventuri romantice ale lui Puşkin, au dăinuit caracteristicile sale de poet cu iz clasic pe care i le-au conferit Sankt Petersburgului poeţii latini; în calitate de descoperitor al poporului său, Petőfi a inaugurat o epocă nouă, dar în spatele realismului popular, freamătă figura romantică cea mai credibilă. Dar există ceva în care se aseamănă izbitor de mult: în privinţa cineticii lor spirituale de descoperitori, adică ce a făcut Puşkin în calitate de întemeietor de literatură, de prefigurator al geografiei spirituale ruseşti, ca şi veşnic itinerantul Petőfi, care nu ţi-a străbătut numai propria sa ţăriţoară, ci a descoperit la nesfârşit noi plaiuri creatoare. Când am scris prima dată despre el, în mica publicaţie studenţească a lui Karácsony Sándor, am evidenţiat faptul că, pornind de la cântece de petrecere, mai bune sau mai rele, sau de la anecdote versificate, el a creat, vers cu vers, noi specii literare, înnobilând literar creaţiile iniţiale, şi cât de bine a ţtiut să dezvolte orice în care ţi-a încercat puterile, fiind, totodată, irepetabil în opera sa, în poetica sa, e mai evidentă această economie novatoare, decât paradigma speciilor literare abordate de lira sa, în poeziile sale „Ciocanul aşezământului” - care renunţa la vechile canoane ale înaintaţilor, „Viteazul János” - în care îndemna poporul la izbândă, în „Râul Salgó” - în care se face auzit torentul de cascadă, în „Apostolul” în care se contopesc înălţător atributele fierbinţi ale romanului versificat, aceste patru opere scrise în decursul a patru ani reflectă de asemenea o imagine cuprinzătoare ţipărită a inflorescenţei întregii sale opere. La sfârşitul carierei sale se afla pe calea cea mai bună pentru a aborda şi speciile literare în proză. Până la Mikszáth, nimeni dintre prozatorii unguri nu a scris o proză mai măiastră; impresiile sale de călătorie, scrisorile către Arany demonstrează ce ar fi putut deveni în scrierea de romane ţi nuvele; cei care i-au vizionat dramele ţi cei care îi cunosc forţa de descoperitor ţi cuceritori de noi tărâmuri vor crede că ar fi fost încununat de izbândă ţi pe aceste tărâmuri. De acest nesaţ de abordare a speciilor literare ţi de acest spirit novator, niciodată nu a fost atât de nevoie, ca după 1849. Nu ştiu în ce măsură ar fi fost pus mai în valoare politicianul Petőfi de alternativa mai profundă a experienţei lui Puşkin ca decembrist. Dar atunci când literatura a trebuit, realmente, întemeiată din nou, nu m-am îndoit nici o clipă că talentul său ar fi fost substanţial obstrucţionat de morala naţională sau de închistarea literaturii naţionale - fie şi în calitate de proscris. Dintre contemporanii săi, cel mai bine a resimţit Kemény Zsigmond faptul că activităţii sale scriitoriceşti trebuie să i se confere un nou program ţi trebuie să i se găsească noi specii literare. Dar şi în el a existat ideea de „golgotă scriitoricească”, existentă la Arany ţi la ceilalţi râmaţi în patrie. în mare, Petőfi ar fi fost capabil de ceea ce a fost capabil, în mic, Vajda, să fie consecvent ţi, totodată, să se adapteze: vâltoarea din martie ’48 s-o călăuzească spre forme mai moderne. Asta s-ar fi cuvenit din partea lui: pe lângă „Toldi”, pe lângă „moartea lui Buda”, un roman versificat mickiewiczian sau puskinian, eventual o satiră gogoliană de proporţiile capodoperei „Tragedia omului”, în contextul aprofundării concepţiei sale lirice; în jurul său să fi fost generaţiile lui Arany, mai cutezător şi,mai binedispus, ale unui Jókai mai pudic, ale unui Vajda János mai înflăcărat şi ale unui Zilahy Károly care erau meniţi să supravieţuiască. Dezvoltarea în ritm susţinut a literaturii maghiare s-a oprit prin anii 1860, aşteptându-l şi prefigurându-l pe Arany; dacă Petőfi ar fi trăit cât Puşkin, el ar fi tulburat această moarte aparentă. Cealaltă jumătate a secolului trecut - iată ce am pierdut în persoana lui, pe câmpul de luptă de la Albeşti, de lângă Sighişoara,iată ce nu le putem ierta tinerilor săi competitori ai celor ce au destrămat ideea de nou zămislitor al literaturii noastre. Budapesta, mai 1989 ZAHARIA STANCU: împreună cu Moni, să afirmăm credinţa noastră în frăţia dintre popoare „Comemorarea dispariţiei dintre cei vii a lui Petőfi Sándor este un nou prilej să ne afirmăm credinţa în unitatea şi frăţia dintre popoare, să evocăm acele tradiţii revoluţionare ai căror moştenitori suntem. în aceste zile, comemorăm şi dispariţia dintre cei vii a lui Eminescu. în calitate de scriitor îmi dăruie o mare bucurie faptul că la noi aceste două genii - Petőfi şi Eminescu - sunt sărbătorite cu preţuirea care li se cuvine”. (itp) EUGEN JEBELEANU: Forja viitorului omenirii „Petőfi: Mâniosul Petőfi, înţeleptul Petőfi, Petőfi celor mai neprihănite arderi este atât de asemănător cu Bălcescu, cu Bălcescu al nostru, cu Bălcescu al celor mai îndrăzneţe avânturi, cu acei Bălcescu care este conştiinţa libertăţii şi dreptăţii tuturor popoarelor. Ca ales printre cei aleşi, Petőfi nu este doar una dintre marile conştiinţe ale secolului său. El este conştiinţa în sine, făclie de nestins.” (19). OCTAVIAN GOGA: Sufletul curat al lui Petőfi m-a impresionat „... Sufletul curat al lui Petőfi m-a impresionat, m-a afectat, el fiind unul dintre cei mai importanţi poeţi ai şcolii romantice - 1848, un mare, foarte mare poet, pentru a cărui uriaşă viziune, romantismul epocii a oferit cadru. A fost marele cântăreţ al libertăţii şi acest lucru reprezintă un punct comun între el şi mine.”