Inainte, septembrie 1970 (Anul 27, nr. 7927-7952)
1970-09-26 / nr. 7949
2 CE OFERIȚI PENTRU APROVIZIONAREA CĂMĂRILOR? Urmînd parcă firea capricioasă a anotimpurilor din acest an, toamna a sosit cu alternanțe de zile reci și calde, punînd în fiecare zi dilema vestimentației. Totuși, ea a sosit, iar cămările gospodinelor își cer dreptul lor dintotdeauna, acela de a fi chivernisite cu de toate pentru iarnă. Așa se face că acum piețele cunosc o afluență mai mare de cumpărători, iar sacoșele au devenit subit neîncăpătoare. Suntem însă la începutul acestei perioade de aprovizionare gospodărească și, în mod firesc, solicitările zilnice nu reflectă volumul total al cererilor. De aceea, pentru a afla ce măsuri a luat conducerea întreprinderii județene pentru valorificarea legumelor și fructelor în vederea satisfacerii cerințelor de aprovizionare, pentru toamnă și iarnă, ne-am adresat tov ing. Ilie Sălceanu, director adjunct al întreprinderii, cu rugămintea de a ne vorbi despre acest lucru. — In momentul de față — ne-a declarat interlocutorul — sîntem încă în faza aprovizionării curente în scopul desfacerii pe piață, în cantități abundente, a legumelor și fructelor. Aceasta va permite gospodinelor să-și procure în măsura dorită produse ca: tomate, castraveciori, gogoșari, varză, vinete, fasole verde, gogonele pentru murat, ardei gras, rădăcinoase, mere, struguri, prune etc. După cum aț sesizat, din această listă lipsesc cîteva produse cum ar fi : morcovi, cartofi, ceapă verde, spanac, ridichi de lună, salata, pătrunjel, țelina. Aceste produse vor fi aduse din abundență la timpul cuvenit, adică începînd cu luna octombrie. — Ce ne puteți spune despre posibilitățile viitoare de aprovizionare cu aceste produse ? — Să luăm, de exemplu, cartofii. între 1 octombrie și 30 noiembrie vor fi in cantități suficiente pe piață pentru aprovizionarea de iarnă. Ca noutate, v-am ruga să notați faptul că vor fi preambalați în saci și că, începînd de luna viitoare, vom încerca să reedităm sistemul de desfacere la domiciliu, iar anumite magazine vor fi profilate pentru desfacerea cartofilor în cantități mari către populație. Aceste unități vor funcționa în principalele puncte ale orașului și în cartiere. Alte produse cum ar fi, de pildă, castraveciorii, varza roșie și albă, rădăcinoasele, se vor afla în cantităi suficiente începînd cu 1—15 octombrie, cînd este sezonul lor de vîrf. De asemenea, se vor pune în vînzare cantități suficiente de varză murată, castraveciori murați, gogonele murate. — Vorbind despre aprovizionarea cămărilor pentru iarnă, trebuie să arătăm că sunt și unele care nu oferă toate condițiile pentru o bună depozitare. De exemplu, cămările locuințelor din blocuri unde este greu (sau imposibil) să ții un butoi cu varză, să însilozezi cartofi sau rădăcinoase pentru o iarnă întreagă. Ce preconizați pentru înlăturarea acestui neajuns ? — Pentru iarnă pregătim încă de pe acum cantități suficiente de semipreparate. Se vor găsi din abundență bulion, din care am și preparat 90 de tone, castraveți murați 121 tone, varză murată 70 tone, gogonele murate 28 tone, diverse murături 27 tone. Fină la 30 noiembrie, vom produce diferența pînă la 250 tone castraveți murați, 350 tone varză murată, 300 tone gogonele, 100 tone diverse murături. Avem toate condițiile să dăm peste plan 400 tone de semipreparate. Realizări îmbucurătoare avem și vom avea la livrările pentru export. Este vorba de cele 100 tone pulpă de mere, 150 tone pulpă de prune, 70 tone ceapă deshidratată, 30 tone ceapă pregătită în acid lactic. — Mi se pare că în discuția noastră am omis să vorbim despre un produs destul de important : ceapa. — Intr-adevăr, este o simplă omitere. Nu am avut intenția să trec sub tăcere acest produs. Cu atît mai mult cu cît pînă în luna noiembrie vom asigura piețele cu cantități de ceapă verde, iar suficiente din octombrie, în paralel cu ceapă uscată. Și, oricum am fi vorbit despre acest produs la capitolul greutăților. — Greutăți în aprovizionare ? — Ca și în aprovizionare. Mă refer la faptul că unitățile agricole sunt foarte aglomerate cu recoltatul culturilor de toamnă (floarea-soarelui, porumb, sfeclă). In această perioadă, numărul brațelor de muncă ce lucrează în grădini este insuficient față de cantitatea produselor care s-ar putea livra spre vînzare. Conform contractelor încheiate cu cooperativele agricole, pînă la sfîrșitul anului legumicol, bineînțeles, mai trebuie să preluăm 17 000 tone produse. Din cantitatea totală de 56 000 tone, am preluat, pînă în prezent, 33 000 tone. Pentru mobilizarea forțelor de muncă în vederea recoltării produselor de care piața are neapărată nevoie în acest sezon, apelăm la tovarășii de la U.J.C.A.P. și Direcția agricolă pentru a ne întinde o mină de ajutor. Cît privește asigurarea spațiului de însilozare, mai avem multe hopuri de trecut. Pentru cartofi, avem un depozit cu o capacitate de 1000 tone la Craiova și mai construim unul cu aceeași capacitate la Pielești. Tot la Pielești, vom însiloza peste 700 tone ce apă. Pentru fructe, am identificat spațiul corespunzător la Cernele și Craiova unde vom însiloza 400—600 tone mere. Subliniez, în încheiere, că ne străduim să facem tot ce este posibil pentru asigurarea unei bune aprovizionări a populației în perioada anotimpului friguros. La începutul toamnei, țiile pentru aprovizionarea condide iarnă a cămărilor se anunță corespunzătoare. Sperăm că acest lucru să fie confirmat pe parcurs, așa cum de altfel ne-a dat toate asigurările și interlocutorul nostru, ing. Ilie Săl- Interviu consemnat de MARIN ANCUȚESCU _____Răspunde ing. ILIE SĂLCEANU_____ director adjunct al întreprinderii județene pentru valorificarea legumelor și fructelor ★i Implicațiile unor infracțiuni Pe drumul comunal Foișor — Booveni, un tractor al I.M.A. Segarcea a omorit 15 oi aparținind C.A.P. Foișor, prejudiciind din verea obștească a cooperativei datate cu circa 5 000 de lei. Cine este autorul faptei și în ce împrejurări s-a petrecut aceasta ? La volan s-a aflat elevul tractorist Velișcu Marin care nu poseda permis de conducere și — fapt deosebit de grav — se găsea sub influența băuturilor alcoolice. Dacă la aceste două infracțiuni mai adăugăm și pe cea de-a treia — conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat — avem imaginea pentru care tractoristul faptelor respectiv a fost trimis in Judecată. Fără îndoială, el își va primi pedeapsa meritată. Dar de faptul că i s-a Încuviințat să plece pe drumurile publice sau că nu fost oprit să facă aceasta, cinea va răspunde 7 . Un instructor în ofsaid Recent, instructorul Toma Nicolae de la Școala de șoferi profesioniști Craiova, con. ,ducind un autocamion în care se aflau elevi pe care-i pregătea, nu a oprit la indicatorul „Stop“ plantat la intersecția str. N. Bălcescu cu str. Al. I. Cuza și nu a acordat prioritate de trecere autovehiculelor care circulau din ambele sensuri. Ca urmare, a fost amendat cu 50 lei, permisul de conducere i-a fost suspendat pe timp de o lună, iar autorizația de instructor i-a fost retrasă. Cazul arătat mai sus, izolat poate, ridică totuși o Întrebare : nu cumva celor care se pregătesc să devină șoferi li se inoculează Încă din școală, datorită unor atitudini ale instructorilor, ușurința și lipsa de răspundere față de respectarea strictă a regulilor de circulație . Am dori să nu fie așa... % Ju un plus de atenție... Făcînd abstracție de cazurile în care pietonii mergînd alandala pe partea carosabilă a străzilor perturbează circulația, e necesar totuși să atragem atenția conducătorilor auto, că, acolo unde există indicatoare și marcaje pentru pietoni trebuie să procedeze conform prevederilor regulamentului, dînd prioritate pietonilor angajați în traversare. Cit de primejdioasă poate fi lipsa de prevedere din partea conducătorilor auto în asemenea împrejurări ne-o dovedește cazul șoferului amator C. Prejbeanu din Craiova care circuited... ,,distrat“, a accidentat grav o persoană ce traversa strada A. I. Cuza printr-un loc marcat pentru trecerea pietonilor. Cu un plus de atenție la timpul conducerii, accidentul putea fi evitat. Ceea ce de fapt se cere din partea fiecărui om al volanului. Rubrică redactată de CORNEL CONSTANTINESCU Secvență într-una din serele de flori din Parcul poporului Craiova Foto : M. Vasile f WAI WTB amammamasms sunt AIn podgorii (Urmare din pag. 1) La Piscul Sadovei le-am văzut ieri în același alai sărbătoresc culegînd roșioara și tămîioasa. Și își sporeau munca, o înveseleau cu cîntecele. Și chiar dacă acum culesul viilor în marile podgorii a căpătat valențe industriale, nu și-a pierdut cu nimic farmecul. Dimpotrivă ! Culesul viilor s-a dinamizat. El se desfășoară intr-un timp mai scurt. Podgoria de la Sadova, întinsă pe aproape 700 de hectare, a fost împărțită în șapte ferme și în aceste zile, în fiecarre dintre acestea se muncește pentru terminarea culesului înaintea celorlalte. Este, deci, și în această muncă o întrecere. Autocamioanele aleargă necontenit, de pe clinurile podgoriei spre crama de la Ogrin. Tinerii care în toiul verii au ocrotit vin purtînd vermorelele în spate și alungind cu ele mana, culeg acum strugurii pîrguiți. La cramă se aude neîntrerupt murmurul zdrobitoarelor, cascadele de must dulce se prăbușesc în msc și de acolo încep să călătorească prin artere de metal și cauciuc spre budanele căptușite cu sticlă. Oenologul Gheorghe Stratan supraveghează această muncă și așteaptă să audă mustul gângurind, începînd procesul de fermentare ca să se limpezească, să capete tării și să devină bun de turnat în pahare. Și pretutindeni, în stingă și în dreapta drumurilor ce duc spre Bechet sau Dăbuleni, pe dealurile Pleniței, Breasta, în satul prietenului sau în cel al copilăriei, cuțelașul viilor are un farmec acinc ce alungă nostalgiile și sporește dragostea de viață, îndemnînd privirile spre orizont. Despovărate de ciorchini, viile rămin în urma culegătorilor palide, îngălbenesc și își pierd frunzele. Dar oamenii nu au timp să observe acest lucru, fiindcă mustul e dulce și fiindcă pe jarul de la crame sfîriie pastrama, iar cintecele poartă gîndurile spre ospețele viitoare și spre nuntiri. In curind ne vom înveseli la sărbătorile recoltei îmbelșugate, vom gusta tulburelul înțepător lingă „tacîmurile de lăutari și ne vom strînge mîinile. Iar viile ne vor aștepta în podgorii să terminăm ospețele Și să ne întoarcem la ele să le îngropăm în pămînt unde vor aștepta primăvara și anotimpurile viitoare. Sub razele soarelui de toamnă Foto: I. Ștefan HIPERTENSIUNEA ARTERIALA Dr. SEVER VRABETE șeful secției cardiologie Craiova Intr-o statistică recentă, efectuată in Franța, s-a arătat că, numai in anul 1957, s-au produs 200 000 decese prin boli cardio-vasculare, 100 000 din aceste cazuri datorindu-se hipertensiunii arteriale și complicațiilor ei. In fața acestei situații determinată de bolile cardio-vasculare, la 17 ianuarie 1970, oameni de știință ai Franței, savanți și medici cu reputație mondială, au făcut un apel chemind poporul francez la lupta națională împotriva hipertensiunii arteriale. Această chemare Înflăcărată, cu adevărat patriotică, este justificată nu numai de numărul mare al Îmbolnăvirilor și deceselor, ci și de numărul de deficienți sociali irecuperabili ai acestei boli. Numărul cazurilor de hipertensiune arterială se află pe plină creștere ; boala este foarte răspândită și atinge deopotrivă bărbați, femei, bătrâni și tineri. Lumea obișnuiește să-i spună acestei boli „tensiune“. Este un termen popular, neadecvat. Hipertensiunea arterială este o afecțiune vasculară, caracterizată prin creșterea constantă a valorilor tensiunii normale și evoluează într-o etapă inițială funcțională, urmată de visceralizare într-o formă benignă sau malignă. Forma benignă se caracterizează printr-o evoluție lentă, îndelungată, depășind uneori chiar 20 ani, fără simptome alarmante (am putea spune pe nesimțite). Forma malignă este forma severă a hipertensiunii arteriale, are evoluție rapidă, valori tensionale foarte crescute care rămin fixe la tratament, nu scad și cu urmări nefavorabile pentru bolnavi. Hipertensiunea arterială poate fi esențiala prin factori neuro-vegetativi pe un fond constituțional și secundară unor afecțiuni cardio-vasculare, endocrine, renale etc. Hipertensiunea arterială esențială este forma cea mai frecventă și mai des întîlnită. Ea se întîlnește de obicei la virste mai înaintate, uneori Începînd de la 35—41 ani, alteori poate să apară și la virste mai tinere. Cauzele ce produc hipertensiunea rămân în mare parte obscure. Cu toate că originea bolii este necunoscută, există totuși o serie de factori care joacă un rol în geneza sa, ca : ereditatea, obezitatea, ateroscleroza, menopauza etc. Trebuie să spunem că mai există și alți factori care participă în producerea bolii. Boala se datorește unei vieți neechilibrate, neraționale, surmenajului, unor serii întregi de conflicte profesionale, stări emoționale, stresuri, la care se adaugă o alimentație excesiv de bogată în grăsimi animale, dulciuri, făinoase și sare. Prin ce se manifestă hipertensiunea arterială . La Început bolnavul are o senzație continuă de oboseală, are dureri de cap, amețeli, nu se poate odihni noaptea, simte inima cum bate, are palpitații , măsurarea tensiunii arteriale arată creșterea valorii peste normal ; alteori bolnavii văd înaintea ochilor puncte negre care se mișcă (muște zburătoare) sau pot avea greutate in vorbire, uită ușor, au furnicături și chiar dureri in mușchii membrelor superioare și inferioare, unora la curge sânge din nas. La acestea se adaugă și alte simptome la inimă, pe care numai medicul le poate depista. In timp, semnele amintite se accentuează, tensiunea arterială crește și mai mult . de această situație bolnavul începe să respire greu, la cel mai mic efort, și simte lipsă de aer. Poate prezenta pierderi de singe, urinează mai mult in timpul nopții, iar suferința inimii este serioasă. Examenele medicale arată in această situație o inimă mărită, obosită, care nu mai poate asigura buna circulație a singelui nici chiar in timpul repaosului. In acest stadiu al bolii, tratamentul este cu mult mai greu de aplicat, durează mult timp și uneori fără efect salvator. Cum poate fi prevenită boala hipertensivă , înainte de toate trebuie făcută o educație sanitară eficientă oamenilor pentru ca, la cel mai mic semn sau suspiciune de boală, să se prezinte imediat la medic. Educația sanitară trebuie să producă un efect sanutar, un anumit comportament cu dobindirea unor obiceiuri sănătoase și Înlăturarea celor nesănătoase. Astfel, fumătorii știu că tutunul este dăunător. Ei cunosc frecvența cancerului bronho-pulmonar prin fumat, sunt bine informați și, cu toate acestea, continuă să fumeze, sub pretext că nu se pot lăsa, orice s-ar întimpla. Același fenomen se intimplă și în privința alimentației excesive, uzului exagerat de alcool etc. Această atitudine este o greșală mare și dovedește lipsă de respect față de viață, educație sanitară — față de efortul general al partidului și statului nostru pentru ridicarea stării de sănătate a întregii populații. O educație sanitară eficientă nu se va înfăptui decit in cazul cînd ea va cuprinde Întreaga populație și cînd participarea tuturor cetățenilor, indiferent de funcție sau specialitate, va contribui cu adevărat la ridicarea nivelului sanitar. Deci, modul de viață trebuie să se organizeze și desfășoare de conformitate cu știința medicală , să se aplice in viața de familie, în școală, armată, întreprinderi, instituții etc, pentru ca cetățeanul să devină conștient și orientat de ceea ce are de făcut. Măsurile igienico-sanitare trebuie cunoscute și respectate cu strictețe de noi toți. Respectarea orelor de somn, cu o muncă rațională, planificată, nu in asalt, cu interzicerea fumatului, a excesului de băuturi alcoolice, a meselor bogate in grăsimi și sare, contribuie în mod cert la prevenirea Îmbolnăvirii de hipertensiune arterială și atero-scleroză. Practicarea sportului, înlăturarea sedentarismului călesc organismul și-l feresc de îmbolnăvire. In ceea ce privește tratamentul și regimul alimentar, acestea rămin de competența medicului, deoarece nu există un tratament valabil pentru toți bolnavii care sufăr de hipertensiune arterială, ci fiecare bolnav va primi un tratament și regim diferențiat de funcție de gradul de boală și de reactivitate a organismului. Se cere din partea noastră o participare activă la lupta împotriva hipertensiunii și a celorlalte cauze producătoare de boli cardio-vasculare. Apărarea proprietății socialiste constituie una din sarcinile principale ale activității statului nostru. în scopul înfăptuirii acestei înalte îndatoriri, au fost luate o serie de măsuri pentru prevenirea infracțiunilor în dauna proprietății socialiste. Printre măsurile menite să prevină asemenea infracțiuni sunt cele prevăzute de Legea 22/1969 și H.C.M. 2230/ 969, privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor organizațiilor socialiste. Mînuirea bunurilor materiale, a mijloacelor bănești sau a oricăror altor valori, este o chestiune de mare răspundere și, de aceea, se impune ca persoanele care manipulează aceste valori să corespundă din punct de vedere profesional, să posede experiența necesară, să dea dovadă de cinste și corectitudine. Selecționarea cadrelor gestionare și întărirea sistemului de garanții, în numerar și garanții suplimentare, duc la creșterea răspunderii care exercită atribuții angajaților privind gestionarea și gospodărirea avutului obștesc. In Legea 22/1969 s-a prevăzut că : „gestionar este acel angajat al unei organizații socialiste, care are atribuții principale de serviciu, primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosința sau deținerea — chiar în mod temporar — a unei organizații socialiste, indiferent de modul de dobîndire și de locul unde se află bunurile“. Prin bunurile aflate în gestiune, înțelegem atît bunurile materiale cît și cele bănești sau orice alte valori. Poate fi gestionar, în înțelesul legii, orice persoană care a împlinit vîrsta de 21 ani, a absolvit o școală generală sau o școală echivalentă și posedă cunoștințele necesare pentru îndeplinirea acestei funcții. Se mai cere ca gestionarul să fie absolvent al liceului sau al unei școli profesionale în specialitatea corespunzătoare gestiunii — în cazul gestiunilor complexe, prin natura și valoarea bunurilor. Legea sus amintită a menținut și unele interdicții, cu privire la angajarea în funcția de gestionar, a persoanelor care au antecedente penale, adică au suferit condamnări pentru diferite infracțiuni prevăzute de codul penal vechi și actual, chiar dacă au fost grațiate — infracțiuni care sunt prevăzute în lista anexă nr. 1. Interdicția de a fi gestionar există și pentru persoanele ce se află în curs de urmărire penală sau de judecată, pentru vreuna din infracțiunile prevăzute în listă. Ca atare, nu poate fi angajat gestionar, persoana care are antecedente penale. In vederea angajării, gestionarul are obligația să prezinte certificat de calificare și să depună garanții materiale. Au fost însă cazuri, și mai sînt și în prezent, de conducători de unități care manifestă o slabă exigență cînd este vorba de selecționarea cadrelor gestionare, numind sau menținînd în funcții de gestionari persoane necorespunzătoare. Asemenea cazuri se mai pot întîlni în unitățile comerciale, în special la cooperativele de consum, în agricultură și în alte sectoare, fapt ce concură menținerea unei stări infracțilnnale în dauna avutului obștesc, în urma unui control făcut de organele de urmărire penală, la T.A.P.L. Craiova s-au descoperit trei infracțiuni, toate comise de persoane cu antecedente penale și menținute în funcții de gestiune. De pildă, Coșoveanu Doina, condamnată o dată pentru infracțiune economică — vînzare cu suprapreț și lipsă la cîntar — în luna august a.c. a fost prinsă săvîrșind din nou aceleași infracțiuni. Un alt caz este acela al lui Gheorghe Ștefan care a delapidat suma de 46 000 lei, în dauna cooperativei de consum din Segarcea. El a comis infracțiunea în timp ce se găsea în curs de judecată pentru săvîrșirea altei delapidări, de peste 10 000 lei, în dauna T. A. P. L. Craiovă. Șirul exemplelor de acest gen poate continua. La cooperativa de consum din Breasta a fost angajat ca responsabil al secției de reparații radio și televiziune, Ștefan Rușinaru. Fără a i se face o verificare atentă a situației, fără a fi bine cunoscut, a fost încadrat imediat. Mai mult, i s-au încredințat și bunuri în gestiune. In scurt timp, el a sustras o serie de piese de radio și televizoare, prejudiciind cooperativa cu peste 10 000 lei. Ce se mai poate spune și de faptul că la bufetul cooperativei de consum din Bechet este angajat ca barman Constantin Tulitu, care a suferit o condamnare de șase luni pentru abuz în serviciu ? Sau este oare normal ca la C.A.P. Sadova, să funcționeze ca achizitor de rogojini Ion Zana, element care are la activul său o condamnare de șase luni pentru delapidare ? Dar, să relatăm un fapt mai deosebit. Contabilul șef de la C.A.P. Gîngiova, Petre Trana, căruia i s-a încredințat administrarea tuturor bunurilor acestei , cooperative, are un bogat pallmares de condamnări : șase luni pentu furt, un an și șase luni pentru dezertare din armată, șase luni pentru abuz în serviciu, un an pentru neglijență în serviciu și doi ani pentru delapidare. Organele Inspectoratului de miliție Dolj, urmărind respectarea articolului 17 din H.C.M. 2230/1969, au constatat în controalele făcute un număr de 41 de contravenții. Cei care au nesocotit dispozițiunile legale in vigoare au fost amendați, iar in viitor, cei care vor fi găsiți vinovați de nerespectarea prevederilor dispozițiunilor mai susarătate, vor suporta rigorile legii. S-ar mai putea da multe exemple ca cele de mai sus. Considerăm însă că, în viitor, conducerile unităților economice vor lua măsuri corespunzătoare pentru aplicarea întocmai a dispozițiunilor prevăzute în actele normative privind angajarea de personal în funcții cu gestiune. D. CIUCIU, procuror I. DINCA, lt. col. de miliție Măsuri menite să prevină infracțiunile in dauna • 26 — IX _ 1970 „Patria“ (telefon 13850), filmul : DRAGOSTE ȘI VITEZA, orele 9 * 11 ; 15 ; 17 ; 19 ; 21. La grădină, orele 19,36. „Central" (telefon 14029), filmul : STRĂINII, orele 9 ; 11 • 15 • 17 • 19 ; 21. La grădină, orele 19,30. „30 Decembrie“ (telefon 31080), filmul : SALARIUL GROAZEI, orele 11 ; 15,30 ; 18 ; 20,30. La grădină, orele 19,45. „23 August" (telefon 14448), filmul : PENTRU INCA PUȚINI DOLARI, orele 10,45 ; 14,30 ; 16,30 ; 18,30 ; 20,30. La grădină, orele 20,30. „Tineretului“ (telefon 12228), filmul : GHICI, CINE VINE LA CINA, orele 10 , 14 ; 16 ; 18 ; 20. „8 Mai“ (telefon 14285) , filmul: COMISARUL X ȘI „PANTERELE ALBASTRE“, orele 16,30—20,30 in continuare. „Arta" — Calafat, filmul: CASTELUL CONDAMNAȚILOR. „30 Decembrie“ — Băilești, filmul t MARILE VACANȚE. „8 Mai“ — Filiași, filmul PREA MIC PENTRU UN RĂZBOI ATI DE MARE. „Victoria" — Segarceai filmul I MISTERIOSUL X DIN COSMOS. SIMBATA 26 SEPTEMBRIE 18.00 Deschiderea emisiunii. Emisiune te limba germană. 18.15 Bună seara, fete ! Bună seara, băieți ! 19.15 Anunțuri — publicitate. 19.20 1001 de seri. Emisiune pentru cei mici. 19.30 Telejurnalul de seară. 20.00 Avanpremieră la nouă emisiune-concurs pentru tip neret : „Ocolul țării de opt luni“. 2015 Campionatul balcanic de baschet masculin — România — Bulgaria (repriza a H-a). Transmisiune directă de la Sala Floreasca. 20.50 Film serial. Incoruptibilii. Bulgăr de zăpadă. 21.40 Nocturna bucureșteană. Program de varietăți muzical-coregrafice. 23.00 Telejurnalul de noapte. Sport. 23.20 închiderea emisiunii programului 1. IEEE CRAIOVA Pe lungimile de undă de 206 și 228 meni SÎMBATA 26 SEPTEMBRIE 17.00 Radiojurnal, buletin meteorutier. 17.10 Alfabet muzical. 17.30 Album sonor. Unități de măsură. Vin nou în cramă veche. Moment muzical. Avancronică sportivă. Mică publicitate satirică. 17.50 Atlas folcloric. Instrumente specifice din Oltenia. 18.20—19.00 Curier săptămînal și „Pentru fiecare melodia preferată“. DUMINICA 27 SEPTEMBRIE 8—9.00 Magazin radiofonic duminical. In cuprins : reportaje, curiozități, note de drum, muzică la cererea ascultătorilor. Pentru următoarele 24 de ore. Timp rece, cu cerul schimbător, vînt slab pînă la potrivit din sectorul nord-vestic. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 și 18 grade, iar minimele între 1 și 3 grade. LOTO Numerele câștigătoare la tragerea din 25 septembrie a.c. Extragerea I : 54, 87, 15, 36, 2, 24, 90, 33, 80. Fond de premii 436.407 lei Extragerea a II-a : 82, 81, 50, 69, 63, 40, 3. Fond de premii 415.527 lei Miza publicitate Vînd urgent „MOSKVICI“ 408, cu 4 faruri, stare excepțională, preț foarte convenabil. Str. Doljului 11, loco. (859) AUTOBAZA XI CĂLĂTORI CRAIOVA șoferi pentru sectorul autobuze cu următoarele condiții : — 7—8 clase elementare — 5 ani vechime neîntreruptă — fără antecedente penale — să posede carnet cu gradul D. J ♦ /