Informaţia Harghitei, ianuarie-martie 1970 (Anul 3, nr. 579-652)
1970-03-26 / nr. 648
Pag. 2 s \ \ \ \i \i \s \s \ss \ss ss Există la Liceul din Miercurea-Ciuc un nucleu artistic valoros, dar prea puţin cunoscut in oraş şi judeţ. Sunt aici nişte autentice speranţe actoriceşti — toate mobilizate de acel tineresc entuziasm, care, întreţinut cum se cuvine, imprimă un curs armonios adolescenţei, pregătindu-l pe viitorul cetăţean pentru intrarea în viaţă, semănîndu-i în suflet dragostea pentru muncă şi frumos, intrucit fără muncă şi arta este, ca orice activitate umană, condamnată la eşec. Aşadar un colectiv de elevi muncind cu sîrg pentru a cuceri puţin cile puţin haremurile artei — strădanie bine armonizată de experimentatul profesor şi bun pedagog Gheorghe Afloarei, pildă el însuşi de pasiune profesională şi artistică. A intrat în tradiţia ansamblului de estradă al liceului, ca după perfectarea repertoriului (în fiecare sezon altul !) să întreprindă turnee în împrejurimile judeţului (ce mult ar prinde citeva spectacole şi pe scenele, unor cămine şi case de cultură harghitene!). Cel mai recent este programul prezentat la Moineşti, în frumoasa casă de cultură din oraşul judeţului vecin — Bacău. Au evoluat, după opinia spectatorilor şi ziariştilor de la ziarul băcăuan „Steagul Roşu", nişte adevăraţi profesionişti, într-atît au fost de bine cizelate partiturile vocale, cele coregrafice, ca şi cele teatrale. Prin urmare laude tinerelor talentede pe toată scara de şcolarizare, din clasa a V-a pînă in a Xll-a), laudă regizorului — profesorul Gheorghe Ailoarei ! Felicitările şi aplauzele adresate la „scenă deschisă“ ansamblului, au fost, în acelaşi timp, aprecieri aduse artei amatoare crescută la izvoarele Mureşului şi Oltului. Dar cine sínt eroii acestui răsunător succes ? Sínt membrii orchestrei de muzică uşoară „TRICENTUS“ compusă din „ritmicii“ Vaszi Eugen, Lukács Gheorghe, András Zoltán, Kiss Gáspár, cei care au electrizat sala cu verva lor... electronică. Sínt apoi soliştii Maria Ivanciu,o promisiune de-a dreptul uluitoare), Lenuţa Heredeu, Makkai Margareta, Doina Seceleanu, Nicolae Baltă, Páll Ibolya, Holló Barna (solişti de muzică populară), precum şi interpreţii „genului uşor" : Szabó Adriana, Szakács Éva, Daniel Szilvester şi, din nou, Maria Ivanciu . Clasica lucrare caragialiamî „Un pedagog de şcoală nouă", şi-a găsit interpreţi ideali în „actorii“ liceului ! Pedagogul, celebrul Marius Chicoş Rostogan, a fost ralizat într-un rol de compoziţie, de către elevul Nicolae Baltă, care într-un travesti... de vîrstă, a imprimat rolului o savoare mult gustată de public. L-au acompaniat cu fineţe Ravasz Mihai, Máthé Andrei, Vaszi Eugen, Emil Rus, Alexandru Chitic, Mihai Herman, Dumitriţa Burlacu, Viorica Balcan, Iuliana Dumitrescu. Dumitriţa Burlacu a fost o „Chiriţă in voiaj", care, — după spusele unor moldoveni mai hitri, ■— ar anunţa o intrare In eclipsă a lui Miluţă Gheorghiu! (!) Recitatorii Eugenia Ţiriac, Monica Dumitrescu, Páll Ibolya, Szabó Adriana au adus în spectacol, farmecul versului şi al poeziei vîrstelor fragede... întreg spectacolul a avut ca epilog corul general interpretînd melodia „Aceasta e patria mea", un admirabil omagiu adus copilăriei şi tinereţii fericite, cuvînt de mulţumire adresat ţării, poporului şi partidului nostru comunist. La începutul acestor însemnări, ne exprimam o dorinţă. O repetăm: vrem să-i vedem pe aceşti „tăinuiţi“ artişti delectînd şi publicul harghitean! Poate conducerea liceului ar putea face mai mult pentru punerea în valoare a eforturilor valorosului ansamblu, a cărui existenţă este întreţinută cu pasiune de ciţiva profesori, cu pasiune şi dragoste faţă de elevi! C. COSTIN ARTIȘTII LICEULUI UN VALOROS ANSAMBLU ȘCOLAR * 17 JOI. 26 MARTIE PROGRAMUL 1 1300 Radiojurnal. 13.22 Muzică uşoară.. 14.00 Caleidoscop muzical. 15.00 — 100 de legende româneşti. 16.00 Radiojurnal. 16.20 Din înregistrările Măriei Tănase. 16.30 Ce e nou în judeţul nostru. Braşov — martie 1970. 16.50 Mai mîndră ţara noastră creşte — cîntece. 17.05 Antena tineretului. 17.30 Concert de muzică populară. 18.10 Orizont ştiinţific. 18.30 O melodie pe adresa dv. 19.00 Gazeta radio. 2005 Tableta de seară. 20.10 — 365 de cîntece. 20.20 Argheziană. 20.25 Zece melodii preferate. 21.00 Convorbirile de joi. 21.30 Moment poetic 22.00 Radiojurnal. 22.20 Sport. L_ 22.50 In ritm de dans cu orchestra Tijuana Brass. 23.10 întîlnire cu Gigi Marga. 0.03 25.00 Estrada nocturnă. PROGRAMUL II 13.15 Din cîntecele de dragoste ale popoarelor. 14.03 Muzică populară. 14.30 Lexiconul compozitorilor români. 14.55 Ştiinţa la zi. 15.00 Concertul melodiilor de neuitat — muzică, uşoară. 16.00 Radiojurnal. 16.40 Cronica muzicală. 16.55 Sfatul medicului. 17.00 Solişti de muzică uşoară. 17.35 Dicţionar de literatură universală. 18.00 Varietăţi muzicale. 18.30 Curs de limba rusă. 19.30 Arte frumoase. 19.50 Noapte bună, copii. 20.00 Concertul corului şi orchestrei de studio a Radioteleviziunii. 22.10 Jazz 22.30 Fonoteca de aur. 22.50 Muzică corală. 23.05—1.00 Opera secolului nostru. VINERI, 27 MARTIE PROGRAMUL I 5.05—6.00 Muzica dimineţii. 6.05—9.30 Muzică şi actualităţi. 7.00 Radiojurnal. 9.30 Ateneu. 10.10 Curs de limba spaniolă. 11.45 Sfatul medicului. 12.00 Din muzica popoarelor. 12.15 Muzică uşoară. 12.25 Ştiinţa la zi. 12.30 întîlnire cu melodia populară şi interpretul preferat. PROGRAMUL II 6.00 Program muzical de dimineaţă. 7.00 Radiojurnal. 8.10 Tot înainte. 8.25 Mari interpreţi. 9.10 Curs de limba spaniolă. 9.45 Recital de operă Nicolae Florei. 10.00 Matineu teatral. Opt femei de R. Thomas. 11.15 Muzică populară. 11.30 Fredonaţi cu noi 12.15 Concert de prînz 12.35 Saeculum. 191 CALENDAR HARGHITEI 1827 A murit compozitorul Ludwig van Beethoven (n. 16 XII 1770). A murit compozitorul Claude De 1892 A murit poetul Walt Whitman 26 MARTIE bussy (n. 22 Vili 1862). (n. 31 V 1819). Mierofoieton ALARMĂ PE ŞANTIER I sau fragmente dintr-un dialog cotidian surprins la şantierul din Miercurea-Ciuc al I.J.C.M.La un control inopinat, mai mulţi zidari de la şantierul de construcţii „Tudor Vladimirescu“ au fost găsiţi jucind cărţi în timpul lucrului, ascunşi în noile apartamente). — — — Fraţilor, am alergat într-un suflet- vine şeful. — Care din ei ? Al de ştie pocher sau ăl de nu ştie ? — AI de nu ştie. — Atunci chiar că-i de rău... Măi, Ioane, ia bate tu cu asul în perete, s-audă şi grupa lui Marin. Dă alarma ! — NI — — Bravo, băieţi. Merge treaba ? — Merge. — Inimoşi băieţi ai, tovarăşe inginer! — Mie-mi spuneţi ? ! Mergeţi de mîncaţi, băieţi! — III — — Tovarăşi! Eu zic că avem foarte multe lipsuri! — Multe, multe, multe... — Eu zic să le eliminăm ! — Să le eliminăm, ce ne costă... — Risipă de materiale, întîrzieri la locu-i de muncă, joc de cărţi în timpul orelor de lucru, etc., etc., etc. — Aşa nu mai merge. — Eu zic să ne luăm angajamentul... — Să ne luăm. Ce ne costă... — Tovarăşi! ■— Pleacă autobuzul ! Pleacă autobuzul! — Plecaţi tovarăşi! Continuăm şedinţa în semestrul următor. — IV — — Vine şeful! — Care ? — Unul nou, foarte nou. Alaaarmă !! M. OVIDIU ______________________________________________ HARGHITEI LA CRITICA FĂCUTĂ DE ZIAR Cauzele au fost analizate — măsurile n-au întîrziat Ziarul nostru a publicat un articol prin care se semnala existenţa unor deficienţe în utilizarea autobuzelor şi autocamioanelor de la Autobaza din Topliţa. în răspunsul pe care l-am primit la redacţie, conducerea Autobazei ne comunică printre altele că, în urma măsurilor luate, realizările obţinute se ridică la cota exigenţelor impuse. Am reţinut cîteva: economii la preţul de cost în valoare de 53.824 lei şi un beneficiu suplimentar de 74.839 lei. De asemenea, ceilalţi indicatori de plan (călători transportaţi, mărfuri transportate etc.), au fost realizaţi, depăşindu-se prevederile planului. De menţionat este faptul că aceste realizări au fost obţinute în condiţii grele de exploatare — 85 la sută din parcul de maşini şi autobuze circulă pe, drumuri de şantier şi drumuri forestiere, care sunt prost întreţinute (Topliţa—Tulgheş şi cariera Deluţ). Totodată, conducerea Autobazei, ne face cunoscut că încă din luna februarie a analizat posibilităţile existente în vederea recuperării restanţelor ivite, ca urmare a utilizării neraţionale a parcului de maşini. în acest context, s-au şi luat următoarele măsuri: au fost angajaţi 16 conducători auto, cu care s-au completat efectivele. în atelierele de întreţinere şi reparare a maşinilor au fost introduse trei Schimburi pentru mecanicii de întreţinere. S-au făcut instructaje cu şefii de autocoloane, revizorii tehnici şi cu toţi cei care contribuie la siguranţa circulaţiei. Săptămînal se ţin instructaje cu conducătorii auto pe teme legate de siguranţa circulaţiei şi asupra modului de utilizare judicioasă a maşinilor din dotare, în încheierea răspunsului primit, nu se mai face cunoscut că Autobaza din Topliţa s-a angajat să-şi realizeze sarcinile trimestrului I în mod exemplar. Este un angajament care merită toată consideraţia, dar care şi obligă., Căutînd primii ghiocei. Foto IM, BENEDEK (Urmare din pag. 1) mine totuşi o enigmă de« conducerea Cooperativei agricole de producţie din Tuşnad a renunţat cu atita uşurinţă la cursul agrotehnic ?! „Noi i-am anunţat cu regularitate“... ...ne spune inginerul agronom Jakab Alexandru de la C.A.P. Cetăţuia, referindu-se la diferenţa dintre numărul celor înscrişi la învăţămînt şi al celor care au participat efectiv la desfăşurarea lui. La această cooperativă au funcţionat două cercuri : unul agrotehnic, condus de interlocutorul nostru, şi un cerc zootehnic, sub îndrumarea tehnicianului veterinar Barabás Emeric. Majoritatea celor înscrişi au frecventat cursurile avînd o prezenţă de sută la sută, printre care putem remarca pe cooperatorii: Bedő Alexandru, Sass Andrei, Sass Ileana şi Kozma Ştefan. Dar sunt şi alţii care au rămas cu totul străini de cursuri. Conducerea cooperativei, preşedintele şi brigadierii, s-au mulţumit să-i anunţe cu regularitate pe Bors Mihai, Darvas Agneta şi pe alţii. Aceştia, la rîndul lor, promiteau în mod solemn şi... nu veneau. — Apreciem pozitiv învăţămîntul agrozootehnic din cadrul cooperativei noastre — afirmă inginerul agronom. Cursurile au fost audiate cu viu interes, o sumedenie de probleme au fost dezbătute şi în cadrul unor ample discuţii ţinute sub forma seminarelor. Membrii cercurilor au venit cu propuneri valoroase. Una din acestea priveşte desecarea terenurilor mlăştinoase, căci în fiecare an Oltul inundă circa 200—250 de hectare de pășuni, pierzîndu-se astfel 300—400 tone de furaje. Consultînd tematica cercurilor agrozootehnice, putem afirma că ea a fost judicios întocmită, vizînd principalele sarcini ce stau în fata cooperatorilor atît în domeniul cerealier cit şi în cel zootehnic. Păcat că conducerea cooperativei n-a fost în stare să mobilizeze pe toţi membrii înscrişi la acest învăţămînt. „Şi noi am procedat la fel“ ■ Despre învăţământul agrozootehnic din Cooperativa agricolă de producţie din Sînsimion ne informează inginerul agronom Ignat Stengel. Cursurile au fost încheiate la 7 martie. S-au ţinut cite zece lecţii la fiecare din cele două cursuri organizate. 18 cooperatori înscrişi la învăţămîntul agrotehnic au participat la toate lecţiile, iar cei 16 înscrişi la cursurile zootehnice au realizat o frecvenţă de 66 la sută. Unii n-au venit niciodată, manifestînd o totală indiferenţă faţă de desfăşurarea cursurilor. Conducerea cooperativei, ca şi în cazul celei din Cetăţuia, s-a mulţumit să anunţe de fiecare dată, dar cooperatori ca Szép Mihai, Kurta Ioan şi alţii au preferat alte preocupări decit să participe la vreun curs. „Mereu intervenea ceva“... — Intenţionam, la deschiderea învăţămîntului, să ţinem toate lecţiile conform programului stabilit, dinainte. Dar, de fiecare dată, a intervenit ceva — ne spune inginerul Cooperativei agricole de producţie din Sânmartin Dimény Alexandru. Ba o şedinţă, ba altceva răsturna programul cursurilor. Şi în aceste condiţii, toţi acei care au fost înscrişi au venit cu regularitate, dar e greu să aduni oamenii de mai multe ori pentru aceeaşi lecţie. Ieri seara am reuşit în sfîrşit să ţinem cea de-a 14-a lecţie agrotehnică. Cursurile învaţămîntului agrozootehnic din Sînmartin au fost de un real folos. Spun aceasta nu numai inginerul agronom Dimény Alexandru şi medicul veterinar Antal Attila, dar şi cooperatorii cu care am stat de vorbă Miklós loan, Gáli Lazăr, Tankó Ştefan şi alţii. Dar erau şi mai utile, dacă s-ar fi respectat întocmai programul dinainte stabilit, în loc de concluzii se despart doar cîteva zile de începutul campaniei agricole de primăvară ,în care brigadierii, şefii de echipă, cooperatorii, vor trebui să folosească cunoştinţele agrozootehnice acumulate de-a lungul unei perioade de peste 4 luni. Practica îşi va spune, fără doar şi poate, cuvîntul. Trebuie însă să arătăm că, în ciuda aprecierilor pozitive, în ciuda unor rezultate care prezintă o substanţială îmbunătăţire faţă de modul desfăşurării învăţămîntului agrozootehnic din anii precedenţi, nici în actualul an nu s-a ridicat la înălţimea menirii sale. Vine să confirme aceasta participarea sporadică, uneori lipsa totală a celor înscrişi, nerespectarea întrutotul a ter menelor şi a temelor stabilite spre a fi dezbătute. Şi dacă situaţia se prezintă astfel, acest lucru se datorează şi lipsei de control şi îndrumare, a centrelor de conducere ale C.A.P. ca şi din partea Direcţiei agricole judeţene şi a Uniunii judeţene a cooperativelor agricole de producţie. Concluzii nu prea îmbucurătoare Studioul Tg. Mureş JOI, 26 MARTIE In limba română 6—6.30 Jurnal de dimineaţă. Varietăţi muzicale. Din programul zilei. 18—19.30 Cronica actualităţii. Selecţiuni din operete. Reflecţii pe teme economice. Literatură şi artă . Receptivitatea celei de-a, şaptea arte. Poşta muzicală. Anchetă socială . Despre păstrarea secretului de stat.. Valsuri executate de fanfară. In limba maghiară. 6:30—7 Emisiunea pentru crescătorii de animale . Reportaje din Gernatu şi Micfalău, jud. Covasna. Muzică preferată. 16:30—18 Cronica actualităţii. Din cele mai frumoase cîntece populare. Jurnalul tineretului: Tinerii din trei judeţe: Joia tineretului. Muzică Fantezie pentru orchestră din opera Carmen de Bizet. Şantier pedagogic : Noul regulament de funcţionare a şcolilor generale. _! JOI, 26 MARTIE 17.30 Deschiderea emisiunii. Emisiune în limba maghiară. Din cuprins : Petrolişti bihoreni. Reportaj filmat la rafinăria din Suplacul din Barcău. Metamorfoza lutului. Comentează Banner Zoltán de le revista „Utunk", operator Szabó Tamás. Cîntă o formaţie a Casei de cultură, din Miercurea- Ciuc. 18.05 Film serial. Oliver Twist (III). 18.35 Multe dulce şi frumoasă... 19.00 Telejurnalul de seară. 19.30 Prim plan. Acad. Nicolae Teodorescu. 20.00 Reflector. 20.15 Stagiune lirică TV. Premieră pe ţară. Geamgiii din Toledo. 21.10 Centenarul lui V. I. Lenin. 22.00 Telejurnalul de noapte. 22.10 Actualităţi literare. 22.40 Disc ’70. MIERCUREA-CIUG — Cinematograful „Harghita" : Viridiana, film spaniol. ODORHEIU SECUIESC Cinematograful „Homorod" : Winnetou în Valea morţii, film germano-iugoslavo-italian, în culori, cinemascop. GHEORGHENI — Cinematograful „Mioriţa" : Mai periculoase decit bărbaţii, film englez în culori, cinemascop. GHEORGHENI — Cinematograful „Forestierul" : Pe urmele şoimului, film german în culori, cinemascop. OPLIŢA — Cinematograful „Căliman" : Beru şi comisarul San Antonio, film francez în culori, cinemascop. VLĂHIŢA — Cinematograful „Vlăhiţa" : Tată de familie, film italo-francez în culori. CICEU — Cinematograful „Feroviarul" : Străin în casă, film englez in culori. BĂLAN — Cinematograful „Minerul" Ceapaev, film sovietic. CRISTURU SERUIESC Cinematograful „Progresul" : Uraganul, film chinez. CIUMANI — Cinematograful „Cultural" : Bărbaţii în deplasare, film bulgar, cinemascop. BORSEC — Cinematograful „Izvorul" : Mărturia, film bulgar. BORSEC — Cinematograful „Borsec" : Noaptea generalilor, film franco-englez în culori, cinemascop. BÃILE TUŞNAD — Cinematograful „Oltul" ! Mina cu briliante, film sovietic în culori, cinemascop. PRAID — Cinematograful „Sătesc" ! Umbrele strămoşilor uitaţi, film sovietic. DITRĂU — Cinematograful „Mureşul" : Taina leului, film maghiar. Anul III, nr. 648