Informatia Bucureştiului, mai 1970 (Anul 18, nr. 5192-5215)

1970-05-04 / nr. 5192

niirinniiiiiiiimu'ii’niiuiniiiiiiniiitiiiiiiiiiiiiiiiuiiiiiniiniMiiiiiiiitniMiiiirririrrirtiiiEtiirirrttiiiiiiniiiiiiiiiiiiiiiiniiiiiiiiiiiiiiiiiiiMiiiHiitniiiiiiiiuitiiiiiiiiiiiiiiuiiiiiiuiiiiiiiiiiiiiiuniiiiiiniiFiiiiiiiiiiiuniiiiiiniiitiiiiiiiiiHii» 5?VIATA... O COMEDIE“ de Alecu Popovici după Vasile Alecsandri (Teatrul „Ion Vasilescu") Iată că actuala Stagiune ne oferă, pen­tru a doua oară (după unanim apreciata „Coană Chiriţă” pusă în scenă la Naţio­nal de Horea Popescu), prilejul să urmă­rim un spectacol menit să demonstreze atit Inepuizabila tinereţe a teatrului lui Alecsandri, cit şi posibilitatea de a se realiza, fără pedalarea excesivă pe mijloacele parodiei, montări a căror mo­dernitate ţine de punctul de vedere con­temporan în interpretarea textelor clasi­ce. Recitind pentru noi — cu un sentiment ce nu depăşeşte afectuoasa ironie — „cînticelele comice“ şi „feeria naţională“ „Sînziana şi Pepelea“, Alecu Popovici nu şi-a propus decit să găsească un ingenios pretext de spectacol, în măsură să ni­­e alta mai vie / Decit aplauze să merităm”. Luînd jocul ca atare, mizînd cu măsură pe efectele de parodie, regizoarea Olim­pia Varadi-Arghir şi-a concentrat aten­ţia spre realizarea unui spectacol uni­tar, în care textul cu muzica să se îm­pletească armonios şi în care actorii — vorbind, cîntînd şi dansînd — să păstreze cu consecvenţă o atitudine detaşată, re­­verenţios ironică faţă de personaje. Şi a reuşit în măsura în care interpreţii au răspuns — mai mult sau mai puţin bine — multiplelor solicitări. Din păcate, lipsa de omogenitate a colectivului actoricesc s-a resimţit pe parcursul reprezentaţiei. iimiiiiniimfriiiiimiiiiiimimmmiiiimmmmiiiiH TENTAŢIA „MUSICALULUI“ iimiiiiiiiiiiiiiitimmiiiimmmiimimmmumiimt restituie într-un nou context. Formula, de loc complicată, a scenariului se bi­­zuie pe cea consacrată de Vasile Alec­sandri a îmbinării textului cu muzica, numai că tradiţionala comedie cu cîntece­­ e convertită in modernul „musical“, în­ care melodiile se integrează mai organic­­ în acţiune, devenind sugestive elemente de caracterizare a eroilor. Şi in acest sens se cuvine remarcat meritul compo­zitorului Edmond Deda (prezent şi la pu­pitrul dirijoral) de a fi îmbrăcat în rit­muri şi forme muzicale la zi vechi mo­tive româneşti, de a le fi topit într-o inspirată partitură cu multe arii avînd şansa să se lanseze ca şlagăre. Scenogra­ful Mihai Gheorghe a imaginat, din cî­­teva elemente stilizate, un decor de iar­maroc, populat, o dată cu bătaia gongu­lui, de personajele criticelelor comice — Păpuşarul, Paraponisitul, Clevetiei, Kera Nastasia, Napoilă etc. — venite să asiste la „lansarea“ coanei Chiriţa cu balonul. Evenimentul fiind consumat, Millo — di­rectorul de teatru — le propune tutu­ror ca, în aşteptarea aterizării, să joa­ce nişte „role“ scrise de Alec­sandri. Şi le oferă pe cele din î,Sînziana şi Pepelea“. Astfel începe un joc de-a teatrul, în care fiecare îşi alege eroul pe măsură şi asistăm la o versiune concentrată a feeriei, încheiată cu revenirea Chiriţei şi cu celebrul epi­log : „Aşa e viaţa, o comedie / Iar noi actorii care-o jucăm / N-avem dorinţă momente excelente alternînd cu altele, ne­depăşind limita mediocrităţii. Merită evi­denţiaţi, în primul rînd, pentru schiţarea convingătoare a unor portrete comice, fără să alunece în caricatură, Dimitrie Dunea, Mihail Stan, Stelian Cremenciuc, Constantin Răşchitor; la rîndul lor, San­da Maria Dandiu, Cristina Deleanu, Cornel Gîrbea, Marius Marinescu s-au integrat cu discreţie în acest joc ce pre­tindea, totuşi, pentru a fi împlinit, vervă strălucitoare. De acord cu tentaţia ,,musicalului“, în­tr-un teatru ce se numeşte „de revistă şi comedie“; apreciem efortul actorilor de proză de a face faţă acestui gen preten­ţios ; ne-a amuzat procedeul de a incor­pora numeroasele microfoane în decor, ascunzîndu-le în lampadare sau buchete de flori. Dar nu înţelegem de ce teatrul n-a găsit şi soluţia să aibă o staţie de amplificare în stare de normală funcţio­nare. E. Comarnescu De o bucată de vreme, Teatrul Giuleşti pare decis să-i copleşească cu ospitalita­tea sa pe locuitorii înaripaţi ai paradi­sului , după îngerii trişti ai lui D. R. Popescu, un stol întreg de zburătoare an­tropomorfe au făcut popas pe scena giu­­leşteană, o dată cu cele cinci capitole dramatice ale lui Nicuţă Tănase. Luciditate ? Simţ al măsurii ? Sau nu­mai prudenţă ? Oricum, Nicuţă Tănase s-a aflat într-un moment de mare inspi­­raţie atunci cînd, anticipînd intrarea în funcţiune a „criteriilor de oţel nichelat ale criticii obişnuite“ (metafora îmi place prea mult, ca să n-o sustrag din progra­mul de sală), şi-a subintitulat textul „foileton dramatic în cinci capitole“. Mitică... şi omul lui este realmente un foileton — sau, încă mai exact spus, unul în devenire : o pagină smulsă la întîm­­plare din bloc-notes-ul unui foiletonist. O pagină pe care reporterul şi-a însemnat cîteva teme pentru viitoarele sale arti­cole, schiţîndu-şi totodată, la repezeală — numai aşa, ca să nu le uite şi ca să reflecteze mai tîrziu asupra lor — un profil de personaj, o poantă, o replică. Povestea cu directorul distrat care-şi pierde pălăria şi cu avalanşa servilă de pălării ce se rostogolesc de pretutindeni către cuierul din biroul său, pentru a camufla — hocus-pocus ! — lipsa obiec­tului dispărut — iată un bun subiect de foileton. Momentul cu secretara pedantă şi cu fişa de cadre în care e inutil să cauţi, printre ramurile stufoase ale ar­borelui genealogic, o caracterizare a per­soanei în cauză — iată un al doilea su­biect, ce putea fi un fertil punct de por­nire. Istorioara cu combinatul din maga­ziile căruia au dispărut materiale în va­loare de milioane şi unde cea dinţii con­cediată e femeia de serviciu, bănuită că ar fi furat o pompă de bicicletă — ar fi fost, la rîndul ei, un excelent subiect de foileton, dacă Rebreanu n-ar fi folosit-o cîndva, într-un final de comedie (unde nu era vorba, ce-i drept, despre o pom­pă de bicicletă, ci despre un bacşiş, iar victima nu era o femeie de serviciu, ci un acar pe nume Păun). După cum aventu­ra ziaristului care-şi asumă, în interesul anchetei, rolul ingrat al infractorului, ar fi putut fi un pasionant subiect de foile­ton (dacă n-ar fi servit deja, în acelaşi scop, unui reportaj care a făcut vil­­ă). Nu ştiu dacă, îndeobşte, din cîteva su­biecte de foileton se poate scrie o piesă, dar, în cazul de faţă, e limpede pentru toată lumea că piesa nu există. Fiindcă autorul ţine să spună tot ce aţi citit mai sus şi încă ceva despre tabelul de locu­inţe şi încă ceva despre excursiile în străinătate şi încă ceva despre felul cum redactorii şefi aprobă sau nu aprobă ar­ticolele şi încă ceva... Şi aleargă de la o temă la alta şi nu se opreşte la nici una şi n-are răgazul să le lege într-un fel oarecare şi să le dirijeze într-o direcţie anume şi ele rămîn să plutească într-un vid care absoarbe şi reduce la zero bu­nele intenţii ale scenografei Luana Dră­­goiescu şi ale regizorului Mihai Pascal. In acest gol cosmic flutură timide bă­tăi de aripă , cu penajul lor alb, de tul, îngerii lui Nicuţă Tănase încearcă să ne d­eregleze „criteriile de oţel nichelat“. Sincer vorbind, îngerii n-au întru nimic de-a face cu foiletonul nostru. Autorul îi invocă totuşi — şi nu e foarte greu de înţeles pentru ce : ca eventual liant al acţiunii şi ca sursă de multiple — şi a­­păsate — efecte comice. Iar îngerii se lasă jertfiţi şi fac, cu entuziasm şi cu gălăgioasă bună dispoziţie, tot ce li se cere, de la judo la striptease. Devotamen­tul angelic — şi, la urma urmei, inutil — al actorilor e pe măsura aripilor albe ce le-au fost cusute de umeri. E aproape de necrezut cum, dincolo de trivialitatea cuvintelor pe care trebuie să Ie rostească, Maria Georgescu Pătraşcu izbuteşte să-şi strecoare în scenă, prin contrabandă, graţia strict personală — sau cum Vasile Ichim poate construi, cu haz şi cu far­mec, imaginea unui imbecil absolut. De unde, o primă concluzie utilă : în­gerii trişti par să fie de mai bun augur decît cei prea de tot veseli. Adriana Rotaru LE STĂTEA MAI BINE TRIŞTI... Teatrul Ciuleşti: MITICA... §1 OMUL­ ­ de NICUŢĂ TANASE Moment din spectacolul de la Teatrul Giuleşti Turneul Teatrului tineretului din Piatra Neamţ De la „Woyzeck" la „Britannicus" Aşteptat ca de obicei cu interes, da­torită ponderei sale în peisajul vieţii noastre artistice, Teatrul tineretului din Piatra Neamţ a reunit şi cu pri­lejul recentului său turneu „Bucureştiul Ion trai“ nod­--- ■w-B.r.prk dp sce­nă de Radu Penciulescu, s-a scris elo­gios încă de la premiera care a avut loc cu cîtva timp în urmă. Spectaco­lul se înfăţişa publicului aproape con­comitent cu cealaltă operă a lui Georg Büchner, Leonce şi Lena, montată de Liviu Ciulei după Moartea lui Danton la Teatrul Bulandra, şi cîteva luni după adaptarea televizată a lui Ion Barna. De reţinut, deci , atracţia lui Büchner, semnificaţia prezenţei sale, varietatea modalităţilor de tratare sce­nică, de la monumentalitatea Morţii lui Danton, la luxuriantul Leonce şi Lena şi de aci la rigoarea acestui nou Woyzeck. Căci ceea ce aduce Penciu­lescu este tocmai rigoarea, simplitatea de fapt divers (care a şi inspirat-o de altfel) a acestei „balade tragice“ de un laconism uimitor faţă de încărcă­tura ei de gînd, poezie şi umanitate, concentrată în cele numai 27 de pa­gini, cîte numără în volum succesiu­nea de scene cu sumare indicaţii de loc şi mişcare. Desigur că pe aceste crîmpeie de viaţă se putea construi regizoral şi scenografic o metaforă teatrală specta­culoasă, dar Penciulescu a ales calea unei transpuneri ucisun­­i de unic ar­tificiu lăsînd să vorbească textul aproa­pe de la sine. E o montare voit „să­racă“ , un podium de scînduri, două schelării laterale ca nişte paturi de cazarmă (sau de lagăr) suprapuse, cîteva funii drept fundal şi o pînză cît toată scena, imaginînd întinsul vălurit al unei ape . Apoi cenuşiul uniforme­lor soldăţeşti, cîteva pete de culoare — iarmarocul — şi o echipă de actori care îşi aşteaptă reculeşi (în culise, dar la’ vedere), rîndul de a intra în scenă şi a retrăi zguduitoarea aven­tură a omului batjocorit, ce-şi ucide femeia sub imperiul unor porniri lăun­trice determinate de un univers social prin labirintul căruia se strecoară, su­pus umilinţelor de tot felul. Am regăsit în Woyzeck dramaticul antagonism între fondul uman, pur pînă la inocenţă, şi o societate potriv­nică, antagonism urmărit de Penciu­lescu şi în Dansul sergentului Must­grave (montat la Tîrgu Mureş). Carac­terul antimilitarist al ambelor specta­cole răsună ca un protest împotriva spiritului de cazarmă, împotriva trans­formării omului într-un executor golit de gînduri şi sentimente. In Woyzeck, violenţa nu e explozivă, ci concentrată într-o tensiune liniară, apăsătoare şi de aceea exasperant­ activa. De aci o infinită tristeţe care domină totul, tristeţe învăluită de o supremă puri­tate. O asemenea viziune a pus accen­tul în mod firesc pe spiritul de echipă, fără a dezvolta unele roluri în dauna celorlalte. E mai curînd o tra­tare orchestrală, actorii alcătuind un ansamblu de voci umane, expresie a unor stări sufleteşti proprii, dezvăluind un tumult lăuntric cu atît mai impre­sionant cu cît mişcarea e redusă la esenţial. Colectivul din Piatra Neamţ s-a încadrat în acest stil sobru, res­­pectînd o disciplină izvorîtă dintr-o totală comuniune. Personajele s-au de­taşat cît a fost necesar pentru a nu tulbura armonia întregului. De la Mi­tică Popescu (Woyzeck) la Florin Mă­­celaru (Nebunul, simbol al inocenţei, rătăcind prin scenă — prin scena vie­ţii — îmbrîncit cînd de unul cînd de altul), de la Carmen Galin (întruchi­pare a feminităţii, a ispitei, dar şi a pocăinţei in excepţionala scenă a in­vocării’ Mariei Magdalena) la Adina Pamfil Almajan, Alexandru Drăgan sau Boris Petroff, trece un fior care se comunică sălii sporit de apariţiile tutu­ror colegilor lor. Scenele se succed ca un şir de tablouri în ulei (din pasta măiestrit combinată a culorilor făcînd parte integrantă costumele Ioanei GorTM­descu),­­fixînd în memorie grupuri, cli­y, r^îyix, flocturi,­­3o o I­cin­ă d­erventă. Ce să desprinzi mai întîi din această galerie? Bîlciul ? Dansul soldaţilor cu femeile ? Scena între Maria şi tambur­in­atorul ? Moartea Măriei ? Sau nesfârşi­tele înfăţişări pe care le capătă cele cîteva scînduri şi frînghii sub jocul de lumini şi umbre, foşnetul pădurii închipuite, clipocitul iazului văzut doar cu ochii minţii... Economia de mij­loace a acestui spectacol dovedeşte o dată mai mult cît de mare poate fi forţa de sugestie a scenei cînd pe scîn­­durile ei sărace trăieşte flacăra cre­dinţei în actul artistic. O impresie derutantă mi-a lăsat Britannicus al lui Aureliu Manea, tînăr regizor, afirmat în ultimii ani prin perseverenţa de a-şi impune căutări personale, pe texte fie clasice (Rosmers­­holm), fie contemporane (Anotimpurile lui Wesker), violentîndu-le uneori pînă la anulare. L-am urmărit cu atenţie, aşteptînd o limpezire a acestor căutări. Deocamdată, nu numai că nu s-a pro­dus în montarea celebrei opere a lui Racine, dar confuzia a apărut şi mai evidentă. Rupturii dintre imagine sce­nică şi text i s-a adăugat o alta, chiar in cadrul imaginii însăşi. Rostirea ver­sului, oscilînd între expunere plată şi declamaţie vetustă, contrastează fla­grant cu un complicat „cod“ al miş­cării, vădit influenţat de modalităţi teatrale experimentate in teatrul con­temporan, ducînd la un sentiment de artificial şi­­în ciuda efortului fizic al actorilor antrenaţi într-o transpunere de balet-pantomimă a unor stări su­fleteşti) la estomparea aproape inte­grală a sensurilor tragediei. Poate că detaşarea compoziţiei scenice de text ar fi comunicat în unele momente (reuşite din punct de vedere plastic) un univers propriu regizorului, deşi mă întreb dacă, şi în acest caz, o anu­mită monotonie a „codului“ neasimilat, n-ar fi devenit obositoare prin repe­tiţie formală. A vorbi despre actori îmi e cu neputinţă, deoarece o dată cu anularea textului a devenit imposibilă aprecierea felului în care l-au inter­pretat. La capătul reprezentaţiei am simţit nevoia unei discuţii de clarifi­care. Poate că timpul nu e pierdut Traian Şelmaru ILARION IONESCU GALAŢI Acest tînăr muzician s-a remarcat încă de acum un deceniu, cînd, proaspăt ab­solvent al clasei de vioară a prof. George Manoliu, a devenit laureat al Concursu­lui Naţional Enescu. Poemul de Chausson, concertele de Wieniawska şi de Şostakovici sînt cîteva dintre performanţele sale interpretative, subliniate de presa de specialitate. Spe­ranţele de atunci s-au împli­nit­­ — dar nu atît pentru violonistul, cit pentru dirijorul Marian Ionescu-Galaţi. Practi­ca de orchestră (a fost­ mem­bru al Filarmonicii George Enescu), daruri naturale (auz perfect, expresivitate a ges­tului, prestanţă), studiul mi­nuţios şi pasionat (mai întîi în ţară cu Mircea Basarab, şi apoi la Paris cu marele Charles Munch, ale cărui cursuri le-a încheiat cu stră­lucire) au făcut ca arcuşul să cedeze definitiv locul ba­ghetei. Primele manifestări dirijo­rale ale lui Marian Ionescu- Galaţi s-au bucurat de ace­leaşi încurajatoare succese. Ca şef de orchestră al Filar­monicii Gheorghe Dima din Braşov, el şi-a lărgit reperto­riul, şi-a consolidat cunoştin­ţele, a fructificat învăţătura căpătată. După ce, în urmă cu multe luni, Marian Ionescu- Galaţi a apărut cu succes în fruntea Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii, concertul de săptămîna trecută la pu­pitrul primei filarmonici ro­mâneşti l-a consacrat defini­­tiv în viaţa noastră muzicală. Nivelul acestui debut la Ate­neu, remarcabil prin clarita­tea şi expresivitatea interpre­tării, îl obligă pe muzicianul căruia, exprimîndu-i pe aceas ■ tă cale preţuirea, îi dorim împlinirea pe care talentul său, dublat fără îndoială de o muncă fără preget, i-o poate aduce. Petre Codreanu I Expoziţia maximafilă România — Franţa Expoziţia de ilustrate maxime din Ro­mânia şi Franţa, deschisă timp de 10 zile în Sala mică a Palatului s-a închis în mod festiv in prezenţa delegaţilor oficiali de la Asociaţia maximafililor francezi din Paris şi ai Comitetului Cen­tral A.F.R. Un juriu internaţional a acordat colecţionarilor expozanţi urmă­­toarele premii : Medalii de vermeil — (argint aurit) Abroux Raymond, Reg­­nier Albert, Georges Naudet, G. de la Ferté, Rocquet Pierre, Lemaire Louis din Franţa ; Medalii de argint — Mark Horaţiu, Dumitru Constantin, Gherasim Antonina, Munteanu Nicolae, Popovici George şi Popescu Gabriel (tineret) din România, precum şi Guchen Raymond, din Franţa . Premii speciale acordate de Asociaţia maximafililor francezi : Meda­lia de argint ■— Mark Horaţiu — Bucu­reşti şi 3 medalii de bronz pentru Ar­­ghir Ion, Popovici George și Esra Jeanine (România). Cupa Tineretului a revenit expozantului Popescu Gabriel din Bucu­rești. MUZICĂ DE CAMERĂ • Miine, ora 20, la sala Studio a Ateneu­lui, va avea loc recitalul clarinetistului Ştefan Korodi, şi al violonistului Vladi­mír Mendelssohn. Acompaniază la pian Radu Negreanu și Florina Cozighian. • Tot miine ora Î0, la magazinul „Mu­zica", în cadrul Clubului prietenilor mu­zicii, Grigore Constantinescu prezintă un program cameral integral George Enescu (cu prilejul împlinirii a 15 ani de la moartea compozitorului). Interpretează : violonistul George Hamza, flautistul Vir­gil Frîncu, violoncelistul Aurel Niculescu, tenorul VI. Popescu-Deveselu. • Miine, ora 20, la Sala mică a Palatu­lui are loc un concert de sonate susţinut de violoncelistul Cătălin Ilea şi pianistul şi clavecinistul William Nabore (S.U.A.). • Miine, la ora 19, la librăria „Mihail Sadoveanu“ va avea loc, cu ocazia pri­mei zile de difuzare a romanului „Ac­ţiunea Pirat" de Radu Nor, o intîlnire cu cititorii. Despre roman va vorbi scri­­e­­torul Ion Grecea. 1 Situate in pădurea Mogoşoaia, restau­rantul cu terasă de vară şi „Hanul cu prepeleac“ se prezintă acum cu înnoiri substanţiale. Lucrările de amenajare efectuate primăvara aceasta de către I.A.P.L. „Vulcan“, au schimbat complet aspectul celor două unități. Prin utiliza­rea ingenioasă a diferitelor materiale lemnoase, terasa de vară a fost compar­timentată, căpătând astfel un aspect mai ospitalier. Mobilierul a fost și el com­pletat. S-au reamenajat, de asemenea, spațiile anexe. „Hanul cu prepeleac“ și-a extins capa­citatea de primire cu o sută de locuri. S-au construit Încă un cuptor pentru pline, un prepeleac şi altele. Costumele naţionale ale personalului, precum şi unele specialităţi ce se pot servi numai atei, dau o notă aparte Întregului local. Populaţia Capitalei in sprijinul frontului antihitlerist Participînd­ activ în ca­drul formaţiunilor patrio­tice la înfăptuirea insurec­ţiei armate, cetăţenii Ca­pitalei au răspuns cu însu­fleţire la chemarea Parti­dului Comunist Român de intensificare a eforturilor pentru grăbirea victoriei a­­supra Germaniei hitleriste. Nenumărate documente ale vremii evocă partici­parea populaţiei Bucureş­­tiului, şi în primul rind a clasei muncitoare, la înfăp­tuirea măreţei epopei de acum un sfert de veac. Lansată în mase, lozinca profund patriotică şi in­­ternaţionalistă „Totul pen­tru front, totul pentru vic­torie“ a răsunat de la un capăt la altul al ţării, tre­zind un larg ecou şi în rîndurile populaţiei Capi­talei, constituind un ade­vărat program de muncă şi luptă pentru sprijinirea frontului antihitlerist. „Apă­rarea Patriotică­ — or­ganizaţia Bucureşti — vă cheamă pe toţi la acţiune în cadrul cam­paniei pe care o deschide pentru sprijinirea frontu­lui“, — glăsuia un manifest semnat de comitetul aces­tei organizaţii. „Păşiţi cu hotărîre la luptă pentru in­tensificarea efortului nostru de război. Dovediţi recu­noştinţa poporului întreg faţă de ostaşii noştri care îşi varsă sîngele pe cim­­purile de luptă. Daţi totul pentru front, daţi totul pen­tru victorie”. Lucrătorii de la Atelierele C.F.R. „Griviţa“ şi-au inten­sificat eforturile în direcţia asigurării mijloacelor nece­sare transporturilor militare. Printr-o muncă eroică, în­­vingînd mari greutăţi pro­vocate de bombardamente, lipsa de materii prime şi opoziţia reacţiunii, ei au reuşit ca în luna februarie a anului 1945 să depăşească producţia dinainte de 23 August 1944. La aceste ate­liere, în lupta pentru spo­rirea producţiei de război, a luat naştere întrecerea pa­triotică, germenele întrece­rii socialiste de mai tîrziu. Muncitorilor de la „Gri­viţa“ li s-au alăturat cei de la întreprinderile „Ma­laxa“, „Vulcan”, „Lemaî­­tre“ ş.a. Numai în primele ■cinci, luni ale anului 1945, muncitorii de la „Malaxa“ au executat reparaţii ca­pitale la 52 locomotive, an­­gajîndu-se totodată să fa­brice în plus o locomotivă pina la 1 mai 1945. O însemnată contribuţie la sprijinirea frontului a adus-o şi întreprinderea ae­ronautică bucureşteană „ASAM“-Pipera, a cărei producţie a sporit în luna martie cu peste 300 la su­tă. Răspunzînd chemării patriotice „cît mai multe avioane pentru front”, lu­crătorii au scurtat cu peste o treime timpul de repa­raţii la avioane, angajîn­­du-se să construiască un avion în plus, ceea ce e­­chivala cu 12 000 ore de muncă. Muncitorii de la S.E.T., la rîndul lor, s-au angajat să realizeze în plus două avioane pentru front. Antrenaţi în munca şi lupta eroică a întregului nostru popor, de sprijinire a eforturilor de război, lu­crătorii de la „Ford”-Bucu­­reşti au reparat 681 vehicule pentru front, iar cei de la garajele „Leonida“ au de­păşit producţia cu peste 155 la sută, punînd la dis­poziţia unităţilor militare un mare număr de ma­şini, în acele zile de mari sa­crificii şi imense eforturi, în ciuda unor greutăţi r­e­închipuit de mari, cînd pe cuprinsul ţării masele largi ale poporului luptau pen­tru cucerirea puterii, pen­tru sporirea producţiei de război, tineretul Capitalei, la îndemnul comuniştilor, a făcut dovada unei entu­ziaste receptivităţi. „încor­­daţi-vă muşchii voştri tineri — scria un apel al C.C. al U.T.C. — şi produceţi din ce în ce mai mult pentru front în vederea grăbirii victoriei împotriva fascis­mului“. Tinerii au înţeles că pen­tru a zdrobi fascismul tre­buie ca frontul şi spatele frontului să formeze un tot unic, elanul şi entu­ziasmul tineresc să fie puse în slujba acestui scop. Ti­neretul bucureştean de la întreprinderile „Malaxa”, „Lemaitre“, „I.C.A.R.“, „Voi­­na“, „S.T.B.“, „Laromet“, „Gagel”, „Adesgo“ ş.a., în­trunit în adunări şi mitin­guri, s-a angajat să spo­rească producţia, preluînd şi sarcinile tinerilor ce ple­cau voluntari pe front. Ti­nerii întreprinderii „Dobra“ s-au angajat, de pildă, să lucreze in plus 3 ore pe zi, iar economiile realizate să fie investite pentru achi­ziţionarea de maşini şi a­­menajarea de noi secţii. Congresul sindicatelor, care s-a ţinut în a treia decadă a lunii ianuarie 1945, a constituit un însemnat prilej de angajare a oame­nilor muncii în lupta pen­tru mărirea producţiei de război, pentru sprijinirea frontului antihitlerist. Or­ganizaţia Bucureşti a Apă­rării Patriotice şi-a inten­sificat activitatea pentru a mobiliza populaţia Capitalei la înfăptuirea dezideratelor legate de ducerea cu suc­ces a războiului antihitle­rist. A fost luată iniţiativa organizării unor adunări populare în întreprinderi, instituţii, străzi, cartiere, localuri, în care au­ fost­ dez­bătute probleme privind participarea locuitorilor Ca­pitalei la această acţiune de o deosebită importanţă. Scurt timp după consti­tuirea Confederaţiei Gene­rale a Muncii (ianuarie 1945) aceasta a lansat un călduros apel­­,către întrea­ga muncitorime manuală şi intelectuală din ţară de a contribui fiecare, timp de o săptămînă, cu contrava­loarea unei ore de lucru pe zi, pe care o va lucra în plus“, pentru a putea sprijini frontul, Chemare ce a fost primită cu o mare însufleţire. Era un sa­crificiu liber consimţit, de certă valoare mo­rală, o dovadă grăitoare a nivelului înalt de conştiinţă al clasei muncitoare, con­vinsă că victoria împotriva fascismului înseamnă liber­tatea şi independenţa Româ­niei, „viitorul asigurat al copiilor noştri într-o ţară care să fie a lor". S-au scurs 25 de ani de la aceste memorabile eve­nimente, de la încheierea victorioasă a războiului. Poporul român, liber şi independent, munceşte a­­cum cu dăruire, sub conducerea înţeleaptă a partidului, pentru prospe­ritatea naţiunii noastre, pentru edificarea socialis­mului pe pămîntul Româ­niei, aducînd totodată un pios omagiu acelora care s-au jertfit pentru victorie. MIHAI DOGARU cercetător ştiinţific 9 MAI Ziua Vict Tinerii in carnaval Manifestările cul­tural-educative or­ganizate de Comite­tul municipal Bucu­reşti al U.T.C., au inclus serbări şi carnavaluri de pri­măvară. Tinerii din sectorul 1 au parti­cipat la un original „Raliu al veseliei“ pe pista... Ateneului tineretului , cei de la uzina Electronica şi de la C.I.L. — Pi­pera (sectorul 2) şi-au dat întîlnire în cadrul unei seri distractive . Univer­sal clubul (din sec­torul 3) s-a trans­format ad hoc în... „gară a surîsului“, oferind „călătorilor“ glume bune, popa­suri în „staţiile“ ve­seliei, muzicii, dan­sului — după pre­ferinţe. Clubul ele­vilor (sectorul 4) a găzduit „Primăva­­ra-n carnaval“ — o lume de basm şi feerie, punctată de demonstraţii de gra­ţie şi gingăşie în compania unor pri­­măvăratice persona­je : gîze, flori, a­­nimale, păsări, Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici, bineînţeles, în travesti. De la Teh­­nic-club (sectorul 5) a fost lansată „ra­cheta“ spre „Con­stelaţia... veseliei“, înțărcată cu umor, snoave, zicători şi alte „nave“ ale di­vertismentului. La Casa de cultură a sectorului 6 au avut loc întilniri distrac­tive, care i-au reunit pe tinerii de la E­lectromagnetica, Fa­brica de relon „Pan­duri“, uzinele „Vul­can“, „Tricodava“, „Tricotajul roşu“, Fabrica de venti­latoare, „Tinara gardă". La E­­cran-club (sectorul 7), amfitrionul serii a fost... Cupidon, in­­vitindu-şi oaspeţii la carnaval, iar Mo­dern-clubul a oferit tinerilor din sectorul 8 cîteva ore de des­tindere și dans în compania lui... Do,­le, Mi. Surpriza zilei a fost însă neîndoiel­nic, concursul pen­tru cîștigarea trofeu­lui „Cupa — carna­val“, lansat de Co­mitetul municipal București al U.T.C., la care au participat toate sectoarele. Ju­riul a avut dificila misiune de a desem­na cel mai reuşit carnaval, dificilă pentru că în întrea­ga Capitală tinerii s-au străduit să-şi facă sărbătorile cît mai agreabile, mai antrenante. Şi, intr-a­devăr, carnavalurile tineretului desfăşura­te în zilele de 1, 2 şi 3 mai s-au distins prin inedit, fantezie şi bun gust, adu­cînd fiecare o notă de originalitate. Ileana Barbu In cadrul bogatelor manifestări cultural-artistice care au avut loc pe estradele din parcurile Capitalei, cu prilejul zilei de 1 Mai, fanfara M.F.A. a prezentat, în parcul Herăstrău, din program muzical PROGRAMUL Cabinetului Comitetului municipal de partid Răcoreşti — perioada 4—9 mai — UNIVERSITATEA SERALĂ Secţia istorie — Anul I, vineri 8, orele 17,30, la sediul Cabinetului, dezbatere la tema anunţată. Anul II: „România în anii 1945—1947“. Expune conf. univ. dr. M. Fătu. Anul III : „Mişcarea muncitorească internaţională între cele două războaie mondiale“. Expune conf. univ. M. Oişteanu. STUDIUL INDIVIDUAL Secţia economie — joi 7, orele 17,30, la sediul Cabinetului, la tema î Ritmul creşterii economice : „Probleme actuale ale comerţului exterior“. Expune conf. univ. dr. C-tin Mecu. La tema : Ştiinţa conducerii întreprin­­derii: „Sistemul informaţional al întreprinderii moderne. Mijloace mo­derne de fundamentare a deciziei şi de urmărire a îndeplinirii ei“. Expune ing. Mario Duma. La tema : România în circuitul economic mondial : „Relaţii valutare internaţionale“. Expune prof. univ. Mihail Haşeganu, vicepreşedinte la Banca de comerţ exterior. La temele : Acţiunea legii valorii în socialism, Probleme actuale ale creşterii efi­cienţei economice, Teorii şi curente economice contemporane, dezbateri pe problemele anunţate. CURSURI SPECIALE Cursul cu membrii comitetelor de direcţie din industrie, joi 7, orele 17,30, la sediul cabinetului. „Unele probleme ale situaţiei internaţionale“. Expune Ion Manea, ziarist. La iarbă verde In pofida vremii capricioase a a­­cestui început de mai, zeci de mii de bucureşteni au ţinut să fie pre­zenţi sîmbătă şi duminică dimineaţă la iarbă verde. Parcurile şi grădinile din oraş sau locurile de agrement din apropiere au cunoscut o anima­ţie deosebită. Anticipînd acest aflux de vizitatori, restaurantele, grădinile de vară, unităţile de deservire de toate felurile şi-au organizat activi­tatea pentru a fi la înălţimea solici­tărilor. Şi, fie că vorbim de parcul Herăstrău, de pădurea Băneasa, de Mogoşoaia, Pustnicul sau de Snagov, lucrătorii din comerţ, prezenţi, de altfel, duminică de duminică la locu­rile lor de muncă, pentru a sta la dispoziţia oaspeţilor, au reuşit să-şi încheie cu bine activitatea. Alimentaţia publică, sectorul co­mercial cu cea mai mare solicitare, a oferit peste tot nu numai platouri încărcate cu apetisante gustări şi îmbietoare preparate de grătar (con­cretizate intr-un total de zeci de tone), de dulciuri, de răcoritoare şi celelalte, dar şi un plus de ope­rativitate in servire. Lor, ca şi tuturor celor care au contribuit la reuşita zilelor noastre de odihnă — un cuvînt de mulțumire. T­rasee••• Cifrele-sinteză ale activităţii I.T.B. din ultimele trei zile sugerează, prin spec­taculosul lor, imagini... cosmice. Cei 25.000 de lucrători ai întreprinderii nu şi-au îngăduit, nici în această perioadă — de odihnă pentru majoritatea dintre noi — clipe de răgaz. Prezenţi de cu­lori in garaje şi depouri, ţesînd oraşul şi împrejurimile sale de-a lungul a 24 de ore din 24 şi conducind aproape 4 000 de vehicule, ei au transportat în­tre 1—3 mai — peste 8 milioane de pasageri, parcurgînd circa 2 000 000 de kilometri. In pofida vremii nu prea cosmice îmbietoare, aproximativ 60.000 de bucu­reşteni — fără a-i socoti pe cei care au pornit în excursii la volanul pro­priilor maşini — s-au îndreptat spre zonele de agrement din jurul Capitalei. Respectîndu-şi promisiunea făcută prin intermediul ziarului, I.T.B. le-a pus la dispoziţie un parc sporit de vehicule, Snagovul, Cernica sau Pustnicul fiind astfel la indemîna oricui... Iar cine a vrut să aibă o călătorie nu numai rapidă ci — totodată — şi comodă, a apelat la taxiurile care, in aceste zile, au fost mai solicitate decît oricine. Starea apartamentelor la schimbul de locuinţă La mutarea într-un apartament proprietate personală sau cu prile­jul schimburilor de lo­cuinţă, vechii chiriaşi au datoria să predea, în stare bună, încăperile deţinute, adică avînd in­stalaţiile complete, ne­deteriorate, iar vop­seaua şi zugrăveala cu­rate, necoşcovite. De în­deplinirea acestei obli­gaţii se ocupă întreprin­derile de administraţie locativă, care, după o verificare prealabilă, a­­cordă viza necesară în asemenea împrejurări. O astfel de reglementare este firească şi necesară, ea avind darul să contri­...Aşadar, cel care se mută este obligat să pună apartamentul la punct. Dacă în privinţa robinetelor sau şalterelor defecte nu se ivesc pro­bleme, în schimb zugrăvitul sau (e­­ventual) vopsitul uşilor şi ferestrelor sunt făcute, uneori, de mântuială. De altfel, adesea, cel care vine în apar­tament doreşte anumite culori, anu­mite modele şi ia lucrul de la ca­păt, refăcînd lucrări abia făcute. In lipsa unor prevederi exprese, locuinţele sînt puse în ordine şi­­pe hirtie. Fără nici un fel de crite­riuie, în primul rînd, la buna conservare a fon­dului de locuinţe şi, tot­odată, să asigure condi­că, unii chiriaşi reuşind să se eschiveze parţial sau total de la obligaţia de a preda locuinţa vn Cind cu fir de mătase, cind cu bidineaua... ţii de reciprocitate intre stare corespunzătoare, parteneri. Numai că, în iar alţii fiind nevoiţi să­ practică, lucrurile, apa- suporte cheltuieli supli­­ment simple, se compli­­mentare, niu, ci doar la simpla apreciere a administraţiei I.A.L., se acordă viză pentru emiterea ordinului de repar­tizare, pe baza unei declaraţii a nou­lui chiriaş, precum că preia asupra sa toate renovările necesare. Practi­ca dovedeşte că, în unele cazuri, a­­semenea angajamente nu sunt res­pectate, deteriorările preluate accen­­tuîndu-se şi transmiţindu-se din chi­riaş în chiriaş. Mai există şi un al... treilea mod de rezolvare : I.A.L. face un deviz, chiriaşul care pleacă achită costul lu­crărilor, iar cel care se mută... aş­teaptă cu bagajele îngrămădite în mijlocul camerelor, pînă vor veni meseriaşii să-şi facă datoria. Cit aş­teaptă ? Cetăţeanul Grigore Dumi­tru, mutat în str. Arhitect Hîrjeu nr. 45, de pildă, a tot fost purtat cu vorba de la 22 ianuarie a.c., ba că devizul iniţial a fost prea mic şi trebuie să plătească diferenţa, ba că un fost salariat al I.A.L. nu a pre­dat banii încasaţi... La I.A.L. „Foi­şor“, au fost asiguraţi că se vor e­­xecuta reparaţiile cu maximum de urgenţă, urmînd să fie recuperată­­contravaloarea, de la funcţionând in­corect. Dar de­ ce a trebuit să aştepte locatarul atîta amar de vreme, pină să se lămurească o situaţie limpede de la prima vedere ? Aşadar, modul cum trebuie predate apartamentele, cu ocazia mutării, este reglementat numai teoretic. Am văzut cum diferitele interpretări ale dispoziţiilor în vigoare nu asigură o rezolvare consecventă, echitabilă pen­tru toţi cetăţenii. De aceea, ni se pare întemeiată propunerea de a se adopta următoarea soluţie unică : in toate cazurile, renovările să fie exe­cutate pe baza devizelor I.A.L., după criterii medii, aceleaşi, însă, în toate cazurile. Dacă noul locatar doreşte soluţii de confort superioare, el să suporte diferenţa de cost. In atare condiţii, apare şi necesitatea ca Între­prinderile de administraţie locativă să dea dovadă de mult mai multă operativitate în executarea lucrărilor solicitate. Aurel Radu

Next