Informatia Bucureştiului, mai 1970 (Anul 18, nr. 5192-5215)
1970-05-04 / nr. 5192
niirinniiiiiiiimu'ii’niiuiniiiiiiniiitiiiiiiiiiiiiiiiuiiiiiniiniMiiiiiiiitniMiiiirririrrirtiiiEtiirirrttiiiiiiniiiiiiiiiiiiiiiiniiiiiiiiiiiiiiiiiiiMiiiHiitniiiiiiiiuitiiiiiiiiiiiiiiuiiiiiiuiiiiiiiiiiiiiiuniiiiiiniiFiiiiiiiiiiiuniiiiiiniiitiiiiiiiiiHii» 5?VIATA... O COMEDIE“ de Alecu Popovici după Vasile Alecsandri (Teatrul „Ion Vasilescu") Iată că actuala Stagiune ne oferă, pentru a doua oară (după unanim apreciata „Coană Chiriţă” pusă în scenă la Naţional de Horea Popescu), prilejul să urmărim un spectacol menit să demonstreze atit Inepuizabila tinereţe a teatrului lui Alecsandri, cit şi posibilitatea de a se realiza, fără pedalarea excesivă pe mijloacele parodiei, montări a căror modernitate ţine de punctul de vedere contemporan în interpretarea textelor clasice. Recitind pentru noi — cu un sentiment ce nu depăşeşte afectuoasa ironie — „cînticelele comice“ şi „feeria naţională“ „Sînziana şi Pepelea“, Alecu Popovici nu şi-a propus decit să găsească un ingenios pretext de spectacol, în măsură să nie alta mai vie / Decit aplauze să merităm”. Luînd jocul ca atare, mizînd cu măsură pe efectele de parodie, regizoarea Olimpia Varadi-Arghir şi-a concentrat atenţia spre realizarea unui spectacol unitar, în care textul cu muzica să se împletească armonios şi în care actorii — vorbind, cîntînd şi dansînd — să păstreze cu consecvenţă o atitudine detaşată, reverenţios ironică faţă de personaje. Şi a reuşit în măsura în care interpreţii au răspuns — mai mult sau mai puţin bine — multiplelor solicitări. Din păcate, lipsa de omogenitate a colectivului actoricesc s-a resimţit pe parcursul reprezentaţiei. iimiiiiniimfriiiiimiiiiiimimmmiiiimmmmiiiiH TENTAŢIA „MUSICALULUI“ iimiiiiiiiiiiiiiitimmiiiimmmiimimmmumiimt restituie într-un nou context. Formula, de loc complicată, a scenariului se bizuie pe cea consacrată de Vasile Alecsandri a îmbinării textului cu muzica, numai că tradiţionala comedie cu cîntece e convertită in modernul „musical“, în care melodiile se integrează mai organic în acţiune, devenind sugestive elemente de caracterizare a eroilor. Şi in acest sens se cuvine remarcat meritul compozitorului Edmond Deda (prezent şi la pupitrul dirijoral) de a fi îmbrăcat în ritmuri şi forme muzicale la zi vechi motive româneşti, de a le fi topit într-o inspirată partitură cu multe arii avînd şansa să se lanseze ca şlagăre. Scenograful Mihai Gheorghe a imaginat, din cîteva elemente stilizate, un decor de iarmaroc, populat, o dată cu bătaia gongului, de personajele criticelelor comice — Păpuşarul, Paraponisitul, Clevetiei, Kera Nastasia, Napoilă etc. — venite să asiste la „lansarea“ coanei Chiriţa cu balonul. Evenimentul fiind consumat, Millo — directorul de teatru — le propune tuturor ca, în aşteptarea aterizării, să joace nişte „role“ scrise de Alecsandri. Şi le oferă pe cele din î,Sînziana şi Pepelea“. Astfel începe un joc de-a teatrul, în care fiecare îşi alege eroul pe măsură şi asistăm la o versiune concentrată a feeriei, încheiată cu revenirea Chiriţei şi cu celebrul epilog : „Aşa e viaţa, o comedie / Iar noi actorii care-o jucăm / N-avem dorinţă momente excelente alternînd cu altele, nedepăşind limita mediocrităţii. Merită evidenţiaţi, în primul rînd, pentru schiţarea convingătoare a unor portrete comice, fără să alunece în caricatură, Dimitrie Dunea, Mihail Stan, Stelian Cremenciuc, Constantin Răşchitor; la rîndul lor, Sanda Maria Dandiu, Cristina Deleanu, Cornel Gîrbea, Marius Marinescu s-au integrat cu discreţie în acest joc ce pretindea, totuşi, pentru a fi împlinit, vervă strălucitoare. De acord cu tentaţia ,,musicalului“, într-un teatru ce se numeşte „de revistă şi comedie“; apreciem efortul actorilor de proză de a face faţă acestui gen pretenţios ; ne-a amuzat procedeul de a incorpora numeroasele microfoane în decor, ascunzîndu-le în lampadare sau buchete de flori. Dar nu înţelegem de ce teatrul n-a găsit şi soluţia să aibă o staţie de amplificare în stare de normală funcţionare. E. Comarnescu De o bucată de vreme, Teatrul Giuleşti pare decis să-i copleşească cu ospitalitatea sa pe locuitorii înaripaţi ai paradisului , după îngerii trişti ai lui D. R. Popescu, un stol întreg de zburătoare antropomorfe au făcut popas pe scena giuleşteană, o dată cu cele cinci capitole dramatice ale lui Nicuţă Tănase. Luciditate ? Simţ al măsurii ? Sau numai prudenţă ? Oricum, Nicuţă Tănase s-a aflat într-un moment de mare inspiraţie atunci cînd, anticipînd intrarea în funcţiune a „criteriilor de oţel nichelat ale criticii obişnuite“ (metafora îmi place prea mult, ca să n-o sustrag din programul de sală), şi-a subintitulat textul „foileton dramatic în cinci capitole“. Mitică... şi omul lui este realmente un foileton — sau, încă mai exact spus, unul în devenire : o pagină smulsă la întîmplare din bloc-notes-ul unui foiletonist. O pagină pe care reporterul şi-a însemnat cîteva teme pentru viitoarele sale articole, schiţîndu-şi totodată, la repezeală — numai aşa, ca să nu le uite şi ca să reflecteze mai tîrziu asupra lor — un profil de personaj, o poantă, o replică. Povestea cu directorul distrat care-şi pierde pălăria şi cu avalanşa servilă de pălării ce se rostogolesc de pretutindeni către cuierul din biroul său, pentru a camufla — hocus-pocus ! — lipsa obiectului dispărut — iată un bun subiect de foileton. Momentul cu secretara pedantă şi cu fişa de cadre în care e inutil să cauţi, printre ramurile stufoase ale arborelui genealogic, o caracterizare a persoanei în cauză — iată un al doilea subiect, ce putea fi un fertil punct de pornire. Istorioara cu combinatul din magaziile căruia au dispărut materiale în valoare de milioane şi unde cea dinţii concediată e femeia de serviciu, bănuită că ar fi furat o pompă de bicicletă — ar fi fost, la rîndul ei, un excelent subiect de foileton, dacă Rebreanu n-ar fi folosit-o cîndva, într-un final de comedie (unde nu era vorba, ce-i drept, despre o pompă de bicicletă, ci despre un bacşiş, iar victima nu era o femeie de serviciu, ci un acar pe nume Păun). După cum aventura ziaristului care-şi asumă, în interesul anchetei, rolul ingrat al infractorului, ar fi putut fi un pasionant subiect de foileton (dacă n-ar fi servit deja, în acelaşi scop, unui reportaj care a făcut vilă). Nu ştiu dacă, îndeobşte, din cîteva subiecte de foileton se poate scrie o piesă, dar, în cazul de faţă, e limpede pentru toată lumea că piesa nu există. Fiindcă autorul ţine să spună tot ce aţi citit mai sus şi încă ceva despre tabelul de locuinţe şi încă ceva despre excursiile în străinătate şi încă ceva despre felul cum redactorii şefi aprobă sau nu aprobă articolele şi încă ceva... Şi aleargă de la o temă la alta şi nu se opreşte la nici una şi n-are răgazul să le lege într-un fel oarecare şi să le dirijeze într-o direcţie anume şi ele rămîn să plutească într-un vid care absoarbe şi reduce la zero bunele intenţii ale scenografei Luana Drăgoiescu şi ale regizorului Mihai Pascal. In acest gol cosmic flutură timide bătăi de aripă , cu penajul lor alb, de tul, îngerii lui Nicuţă Tănase încearcă să ne deregleze „criteriile de oţel nichelat“. Sincer vorbind, îngerii n-au întru nimic de-a face cu foiletonul nostru. Autorul îi invocă totuşi — şi nu e foarte greu de înţeles pentru ce : ca eventual liant al acţiunii şi ca sursă de multiple — şi apăsate — efecte comice. Iar îngerii se lasă jertfiţi şi fac, cu entuziasm şi cu gălăgioasă bună dispoziţie, tot ce li se cere, de la judo la striptease. Devotamentul angelic — şi, la urma urmei, inutil — al actorilor e pe măsura aripilor albe ce le-au fost cusute de umeri. E aproape de necrezut cum, dincolo de trivialitatea cuvintelor pe care trebuie să Ie rostească, Maria Georgescu Pătraşcu izbuteşte să-şi strecoare în scenă, prin contrabandă, graţia strict personală — sau cum Vasile Ichim poate construi, cu haz şi cu farmec, imaginea unui imbecil absolut. De unde, o primă concluzie utilă : îngerii trişti par să fie de mai bun augur decît cei prea de tot veseli. Adriana Rotaru LE STĂTEA MAI BINE TRIŞTI... Teatrul Ciuleşti: MITICA... §1 OMUL de NICUŢĂ TANASE Moment din spectacolul de la Teatrul Giuleşti Turneul Teatrului tineretului din Piatra Neamţ De la „Woyzeck" la „Britannicus" Aşteptat ca de obicei cu interes, datorită ponderei sale în peisajul vieţii noastre artistice, Teatrul tineretului din Piatra Neamţ a reunit şi cu prilejul recentului său turneu „Bucureştiul Ion trai“ nod--- ■w-B.r.prk dp scenă de Radu Penciulescu, s-a scris elogios încă de la premiera care a avut loc cu cîtva timp în urmă. Spectacolul se înfăţişa publicului aproape concomitent cu cealaltă operă a lui Georg Büchner, Leonce şi Lena, montată de Liviu Ciulei după Moartea lui Danton la Teatrul Bulandra, şi cîteva luni după adaptarea televizată a lui Ion Barna. De reţinut, deci , atracţia lui Büchner, semnificaţia prezenţei sale, varietatea modalităţilor de tratare scenică, de la monumentalitatea Morţii lui Danton, la luxuriantul Leonce şi Lena şi de aci la rigoarea acestui nou Woyzeck. Căci ceea ce aduce Penciulescu este tocmai rigoarea, simplitatea de fapt divers (care a şi inspirat-o de altfel) a acestei „balade tragice“ de un laconism uimitor faţă de încărcătura ei de gînd, poezie şi umanitate, concentrată în cele numai 27 de pagini, cîte numără în volum succesiunea de scene cu sumare indicaţii de loc şi mişcare. Desigur că pe aceste crîmpeie de viaţă se putea construi regizoral şi scenografic o metaforă teatrală spectaculoasă, dar Penciulescu a ales calea unei transpuneri ucisuni de unic artificiu lăsînd să vorbească textul aproape de la sine. E o montare voit „săracă“ , un podium de scînduri, două schelării laterale ca nişte paturi de cazarmă (sau de lagăr) suprapuse, cîteva funii drept fundal şi o pînză cît toată scena, imaginînd întinsul vălurit al unei ape . Apoi cenuşiul uniformelor soldăţeşti, cîteva pete de culoare — iarmarocul — şi o echipă de actori care îşi aşteaptă reculeşi (în culise, dar la’ vedere), rîndul de a intra în scenă şi a retrăi zguduitoarea aventură a omului batjocorit, ce-şi ucide femeia sub imperiul unor porniri lăuntrice determinate de un univers social prin labirintul căruia se strecoară, supus umilinţelor de tot felul. Am regăsit în Woyzeck dramaticul antagonism între fondul uman, pur pînă la inocenţă, şi o societate potrivnică, antagonism urmărit de Penciulescu şi în Dansul sergentului Mustgrave (montat la Tîrgu Mureş). Caracterul antimilitarist al ambelor spectacole răsună ca un protest împotriva spiritului de cazarmă, împotriva transformării omului într-un executor golit de gînduri şi sentimente. In Woyzeck, violenţa nu e explozivă, ci concentrată într-o tensiune liniară, apăsătoare şi de aceea exasperant activa. De aci o infinită tristeţe care domină totul, tristeţe învăluită de o supremă puritate. O asemenea viziune a pus accentul în mod firesc pe spiritul de echipă, fără a dezvolta unele roluri în dauna celorlalte. E mai curînd o tratare orchestrală, actorii alcătuind un ansamblu de voci umane, expresie a unor stări sufleteşti proprii, dezvăluind un tumult lăuntric cu atît mai impresionant cu cît mişcarea e redusă la esenţial. Colectivul din Piatra Neamţ s-a încadrat în acest stil sobru, respectînd o disciplină izvorîtă dintr-o totală comuniune. Personajele s-au detaşat cît a fost necesar pentru a nu tulbura armonia întregului. De la Mitică Popescu (Woyzeck) la Florin Măcelaru (Nebunul, simbol al inocenţei, rătăcind prin scenă — prin scena vieţii — îmbrîncit cînd de unul cînd de altul), de la Carmen Galin (întruchipare a feminităţii, a ispitei, dar şi a pocăinţei in excepţionala scenă a invocării’ Mariei Magdalena) la Adina Pamfil Almajan, Alexandru Drăgan sau Boris Petroff, trece un fior care se comunică sălii sporit de apariţiile tuturor colegilor lor. Scenele se succed ca un şir de tablouri în ulei (din pasta măiestrit combinată a culorilor făcînd parte integrantă costumele Ioanei GorTMdescu),fixînd în memorie grupuri, cliy, r^îyix, flocturi,3o o Icină derventă. Ce să desprinzi mai întîi din această galerie? Bîlciul ? Dansul soldaţilor cu femeile ? Scena între Maria şi tamburinatorul ? Moartea Măriei ? Sau nesfârşitele înfăţişări pe care le capătă cele cîteva scînduri şi frînghii sub jocul de lumini şi umbre, foşnetul pădurii închipuite, clipocitul iazului văzut doar cu ochii minţii... Economia de mijloace a acestui spectacol dovedeşte o dată mai mult cît de mare poate fi forţa de sugestie a scenei cînd pe scîndurile ei sărace trăieşte flacăra credinţei în actul artistic. O impresie derutantă mi-a lăsat Britannicus al lui Aureliu Manea, tînăr regizor, afirmat în ultimii ani prin perseverenţa de a-şi impune căutări personale, pe texte fie clasice (Rosmersholm), fie contemporane (Anotimpurile lui Wesker), violentîndu-le uneori pînă la anulare. L-am urmărit cu atenţie, aşteptînd o limpezire a acestor căutări. Deocamdată, nu numai că nu s-a produs în montarea celebrei opere a lui Racine, dar confuzia a apărut şi mai evidentă. Rupturii dintre imagine scenică şi text i s-a adăugat o alta, chiar in cadrul imaginii însăşi. Rostirea versului, oscilînd între expunere plată şi declamaţie vetustă, contrastează flagrant cu un complicat „cod“ al mişcării, vădit influenţat de modalităţi teatrale experimentate in teatrul contemporan, ducînd la un sentiment de artificial şiîn ciuda efortului fizic al actorilor antrenaţi într-o transpunere de balet-pantomimă a unor stări sufleteşti) la estomparea aproape integrală a sensurilor tragediei. Poate că detaşarea compoziţiei scenice de text ar fi comunicat în unele momente (reuşite din punct de vedere plastic) un univers propriu regizorului, deşi mă întreb dacă, şi în acest caz, o anumită monotonie a „codului“ neasimilat, n-ar fi devenit obositoare prin repetiţie formală. A vorbi despre actori îmi e cu neputinţă, deoarece o dată cu anularea textului a devenit imposibilă aprecierea felului în care l-au interpretat. La capătul reprezentaţiei am simţit nevoia unei discuţii de clarificare. Poate că timpul nu e pierdut Traian Şelmaru ILARION IONESCU GALAŢI Acest tînăr muzician s-a remarcat încă de acum un deceniu, cînd, proaspăt absolvent al clasei de vioară a prof. George Manoliu, a devenit laureat al Concursului Naţional Enescu. Poemul de Chausson, concertele de Wieniawska şi de Şostakovici sînt cîteva dintre performanţele sale interpretative, subliniate de presa de specialitate. Speranţele de atunci s-au împlinit — dar nu atît pentru violonistul, cit pentru dirijorul Marian Ionescu-Galaţi. Practica de orchestră (a fost membru al Filarmonicii George Enescu), daruri naturale (auz perfect, expresivitate a gestului, prestanţă), studiul minuţios şi pasionat (mai întîi în ţară cu Mircea Basarab, şi apoi la Paris cu marele Charles Munch, ale cărui cursuri le-a încheiat cu strălucire) au făcut ca arcuşul să cedeze definitiv locul baghetei. Primele manifestări dirijorale ale lui Marian Ionescu- Galaţi s-au bucurat de aceleaşi încurajatoare succese. Ca şef de orchestră al Filarmonicii Gheorghe Dima din Braşov, el şi-a lărgit repertoriul, şi-a consolidat cunoştinţele, a fructificat învăţătura căpătată. După ce, în urmă cu multe luni, Marian Ionescu- Galaţi a apărut cu succes în fruntea Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii, concertul de săptămîna trecută la pupitrul primei filarmonici româneşti l-a consacrat definitiv în viaţa noastră muzicală. Nivelul acestui debut la Ateneu, remarcabil prin claritatea şi expresivitatea interpretării, îl obligă pe muzicianul căruia, exprimîndu-i pe aceas ■ tă cale preţuirea, îi dorim împlinirea pe care talentul său, dublat fără îndoială de o muncă fără preget, i-o poate aduce. Petre Codreanu I Expoziţia maximafilă România — Franţa Expoziţia de ilustrate maxime din România şi Franţa, deschisă timp de 10 zile în Sala mică a Palatului s-a închis în mod festiv in prezenţa delegaţilor oficiali de la Asociaţia maximafililor francezi din Paris şi ai Comitetului Central A.F.R. Un juriu internaţional a acordat colecţionarilor expozanţi următoarele premii : Medalii de vermeil — (argint aurit) Abroux Raymond, Regnier Albert, Georges Naudet, G. de la Ferté, Rocquet Pierre, Lemaire Louis din Franţa ; Medalii de argint — Mark Horaţiu, Dumitru Constantin, Gherasim Antonina, Munteanu Nicolae, Popovici George şi Popescu Gabriel (tineret) din România, precum şi Guchen Raymond, din Franţa . Premii speciale acordate de Asociaţia maximafililor francezi : Medalia de argint ■— Mark Horaţiu — Bucureşti şi 3 medalii de bronz pentru Arghir Ion, Popovici George și Esra Jeanine (România). Cupa Tineretului a revenit expozantului Popescu Gabriel din București. MUZICĂ DE CAMERĂ • Miine, ora 20, la sala Studio a Ateneului, va avea loc recitalul clarinetistului Ştefan Korodi, şi al violonistului Vladimír Mendelssohn. Acompaniază la pian Radu Negreanu și Florina Cozighian. • Tot miine ora Î0, la magazinul „Muzica", în cadrul Clubului prietenilor muzicii, Grigore Constantinescu prezintă un program cameral integral George Enescu (cu prilejul împlinirii a 15 ani de la moartea compozitorului). Interpretează : violonistul George Hamza, flautistul Virgil Frîncu, violoncelistul Aurel Niculescu, tenorul VI. Popescu-Deveselu. • Miine, ora 20, la Sala mică a Palatului are loc un concert de sonate susţinut de violoncelistul Cătălin Ilea şi pianistul şi clavecinistul William Nabore (S.U.A.). • Miine, la ora 19, la librăria „Mihail Sadoveanu“ va avea loc, cu ocazia primei zile de difuzare a romanului „Acţiunea Pirat" de Radu Nor, o intîlnire cu cititorii. Despre roman va vorbi scrietorul Ion Grecea. 1 Situate in pădurea Mogoşoaia, restaurantul cu terasă de vară şi „Hanul cu prepeleac“ se prezintă acum cu înnoiri substanţiale. Lucrările de amenajare efectuate primăvara aceasta de către I.A.P.L. „Vulcan“, au schimbat complet aspectul celor două unități. Prin utilizarea ingenioasă a diferitelor materiale lemnoase, terasa de vară a fost compartimentată, căpătând astfel un aspect mai ospitalier. Mobilierul a fost și el completat. S-au reamenajat, de asemenea, spațiile anexe. „Hanul cu prepeleac“ și-a extins capacitatea de primire cu o sută de locuri. S-au construit Încă un cuptor pentru pline, un prepeleac şi altele. Costumele naţionale ale personalului, precum şi unele specialităţi ce se pot servi numai atei, dau o notă aparte Întregului local. Populaţia Capitalei in sprijinul frontului antihitlerist Participînd activ în cadrul formaţiunilor patriotice la înfăptuirea insurecţiei armate, cetăţenii Capitalei au răspuns cu însufleţire la chemarea Partidului Comunist Român de intensificare a eforturilor pentru grăbirea victoriei asupra Germaniei hitleriste. Nenumărate documente ale vremii evocă participarea populaţiei Bucureştiului, şi în primul rind a clasei muncitoare, la înfăptuirea măreţei epopei de acum un sfert de veac. Lansată în mase, lozinca profund patriotică şi internaţionalistă „Totul pentru front, totul pentru victorie“ a răsunat de la un capăt la altul al ţării, trezind un larg ecou şi în rîndurile populaţiei Capitalei, constituind un adevărat program de muncă şi luptă pentru sprijinirea frontului antihitlerist. „Apărarea Patriotică — organizaţia Bucureşti — vă cheamă pe toţi la acţiune în cadrul campaniei pe care o deschide pentru sprijinirea frontului“, — glăsuia un manifest semnat de comitetul acestei organizaţii. „Păşiţi cu hotărîre la luptă pentru intensificarea efortului nostru de război. Dovediţi recunoştinţa poporului întreg faţă de ostaşii noştri care îşi varsă sîngele pe cimpurile de luptă. Daţi totul pentru front, daţi totul pentru victorie”. Lucrătorii de la Atelierele C.F.R. „Griviţa“ şi-au intensificat eforturile în direcţia asigurării mijloacelor necesare transporturilor militare. Printr-o muncă eroică, învingînd mari greutăţi provocate de bombardamente, lipsa de materii prime şi opoziţia reacţiunii, ei au reuşit ca în luna februarie a anului 1945 să depăşească producţia dinainte de 23 August 1944. La aceste ateliere, în lupta pentru sporirea producţiei de război, a luat naştere întrecerea patriotică, germenele întrecerii socialiste de mai tîrziu. Muncitorilor de la „Griviţa“ li s-au alăturat cei de la întreprinderile „Malaxa“, „Vulcan”, „Lemaître“ ş.a. Numai în primele ■cinci, luni ale anului 1945, muncitorii de la „Malaxa“ au executat reparaţii capitale la 52 locomotive, angajîndu-se totodată să fabrice în plus o locomotivă pina la 1 mai 1945. O însemnată contribuţie la sprijinirea frontului a adus-o şi întreprinderea aeronautică bucureşteană „ASAM“-Pipera, a cărei producţie a sporit în luna martie cu peste 300 la sută. Răspunzînd chemării patriotice „cît mai multe avioane pentru front”, lucrătorii au scurtat cu peste o treime timpul de reparaţii la avioane, angajîndu-se să construiască un avion în plus, ceea ce echivala cu 12 000 ore de muncă. Muncitorii de la S.E.T., la rîndul lor, s-au angajat să realizeze în plus două avioane pentru front. Antrenaţi în munca şi lupta eroică a întregului nostru popor, de sprijinire a eforturilor de război, lucrătorii de la „Ford”-Bucureşti au reparat 681 vehicule pentru front, iar cei de la garajele „Leonida“ au depăşit producţia cu peste 155 la sută, punînd la dispoziţia unităţilor militare un mare număr de maşini, în acele zile de mari sacrificii şi imense eforturi, în ciuda unor greutăţi reînchipuit de mari, cînd pe cuprinsul ţării masele largi ale poporului luptau pentru cucerirea puterii, pentru sporirea producţiei de război, tineretul Capitalei, la îndemnul comuniştilor, a făcut dovada unei entuziaste receptivităţi. „încordaţi-vă muşchii voştri tineri — scria un apel al C.C. al U.T.C. — şi produceţi din ce în ce mai mult pentru front în vederea grăbirii victoriei împotriva fascismului“. Tinerii au înţeles că pentru a zdrobi fascismul trebuie ca frontul şi spatele frontului să formeze un tot unic, elanul şi entuziasmul tineresc să fie puse în slujba acestui scop. Tineretul bucureştean de la întreprinderile „Malaxa”, „Lemaitre“, „I.C.A.R.“, „Voina“, „S.T.B.“, „Laromet“, „Gagel”, „Adesgo“ ş.a., întrunit în adunări şi mitinguri, s-a angajat să sporească producţia, preluînd şi sarcinile tinerilor ce plecau voluntari pe front. Tinerii întreprinderii „Dobra“ s-au angajat, de pildă, să lucreze in plus 3 ore pe zi, iar economiile realizate să fie investite pentru achiziţionarea de maşini şi amenajarea de noi secţii. Congresul sindicatelor, care s-a ţinut în a treia decadă a lunii ianuarie 1945, a constituit un însemnat prilej de angajare a oamenilor muncii în lupta pentru mărirea producţiei de război, pentru sprijinirea frontului antihitlerist. Organizaţia Bucureşti a Apărării Patriotice şi-a intensificat activitatea pentru a mobiliza populaţia Capitalei la înfăptuirea dezideratelor legate de ducerea cu succes a războiului antihitlerist. A fost luată iniţiativa organizării unor adunări populare în întreprinderi, instituţii, străzi, cartiere, localuri, în care au fost dezbătute probleme privind participarea locuitorilor Capitalei la această acţiune de o deosebită importanţă. Scurt timp după constituirea Confederaţiei Generale a Muncii (ianuarie 1945) aceasta a lansat un călduros apel,către întreaga muncitorime manuală şi intelectuală din ţară de a contribui fiecare, timp de o săptămînă, cu contravaloarea unei ore de lucru pe zi, pe care o va lucra în plus“, pentru a putea sprijini frontul, Chemare ce a fost primită cu o mare însufleţire. Era un sacrificiu liber consimţit, de certă valoare morală, o dovadă grăitoare a nivelului înalt de conştiinţă al clasei muncitoare, convinsă că victoria împotriva fascismului înseamnă libertatea şi independenţa României, „viitorul asigurat al copiilor noştri într-o ţară care să fie a lor". S-au scurs 25 de ani de la aceste memorabile evenimente, de la încheierea victorioasă a războiului. Poporul român, liber şi independent, munceşte acum cu dăruire, sub conducerea înţeleaptă a partidului, pentru prosperitatea naţiunii noastre, pentru edificarea socialismului pe pămîntul României, aducînd totodată un pios omagiu acelora care s-au jertfit pentru victorie. MIHAI DOGARU cercetător ştiinţific 9 MAI Ziua Vict Tinerii in carnaval Manifestările cultural-educative organizate de Comitetul municipal Bucureşti al U.T.C., au inclus serbări şi carnavaluri de primăvară. Tinerii din sectorul 1 au participat la un original „Raliu al veseliei“ pe pista... Ateneului tineretului , cei de la uzina Electronica şi de la C.I.L. — Pipera (sectorul 2) şi-au dat întîlnire în cadrul unei seri distractive . Universal clubul (din sectorul 3) s-a transformat ad hoc în... „gară a surîsului“, oferind „călătorilor“ glume bune, popasuri în „staţiile“ veseliei, muzicii, dansului — după preferinţe. Clubul elevilor (sectorul 4) a găzduit „Primăvara-n carnaval“ — o lume de basm şi feerie, punctată de demonstraţii de graţie şi gingăşie în compania unor primăvăratice personaje : gîze, flori, animale, păsări, Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici, bineînţeles, în travesti. De la Tehnic-club (sectorul 5) a fost lansată „racheta“ spre „Constelaţia... veseliei“, înțărcată cu umor, snoave, zicători şi alte „nave“ ale divertismentului. La Casa de cultură a sectorului 6 au avut loc întilniri distractive, care i-au reunit pe tinerii de la Electromagnetica, Fabrica de relon „Panduri“, uzinele „Vulcan“, „Tricodava“, „Tricotajul roşu“, Fabrica de ventilatoare, „Tinara gardă". La Ecran-club (sectorul 7), amfitrionul serii a fost... Cupidon, invitindu-şi oaspeţii la carnaval, iar Modern-clubul a oferit tinerilor din sectorul 8 cîteva ore de destindere și dans în compania lui... Do,le, Mi. Surpriza zilei a fost însă neîndoielnic, concursul pentru cîștigarea trofeului „Cupa — carnaval“, lansat de Comitetul municipal București al U.T.C., la care au participat toate sectoarele. Juriul a avut dificila misiune de a desemna cel mai reuşit carnaval, dificilă pentru că în întreaga Capitală tinerii s-au străduit să-şi facă sărbătorile cît mai agreabile, mai antrenante. Şi, intr-adevăr, carnavalurile tineretului desfăşurate în zilele de 1, 2 şi 3 mai s-au distins prin inedit, fantezie şi bun gust, aducînd fiecare o notă de originalitate. Ileana Barbu In cadrul bogatelor manifestări cultural-artistice care au avut loc pe estradele din parcurile Capitalei, cu prilejul zilei de 1 Mai, fanfara M.F.A. a prezentat, în parcul Herăstrău, din program muzical PROGRAMUL Cabinetului Comitetului municipal de partid Răcoreşti — perioada 4—9 mai — UNIVERSITATEA SERALĂ Secţia istorie — Anul I, vineri 8, orele 17,30, la sediul Cabinetului, dezbatere la tema anunţată. Anul II: „România în anii 1945—1947“. Expune conf. univ. dr. M. Fătu. Anul III : „Mişcarea muncitorească internaţională între cele două războaie mondiale“. Expune conf. univ. M. Oişteanu. STUDIUL INDIVIDUAL Secţia economie — joi 7, orele 17,30, la sediul Cabinetului, la tema î Ritmul creşterii economice : „Probleme actuale ale comerţului exterior“. Expune conf. univ. dr. C-tin Mecu. La tema : Ştiinţa conducerii întreprinderii: „Sistemul informaţional al întreprinderii moderne. Mijloace moderne de fundamentare a deciziei şi de urmărire a îndeplinirii ei“. Expune ing. Mario Duma. La tema : România în circuitul economic mondial : „Relaţii valutare internaţionale“. Expune prof. univ. Mihail Haşeganu, vicepreşedinte la Banca de comerţ exterior. La temele : Acţiunea legii valorii în socialism, Probleme actuale ale creşterii eficienţei economice, Teorii şi curente economice contemporane, dezbateri pe problemele anunţate. CURSURI SPECIALE Cursul cu membrii comitetelor de direcţie din industrie, joi 7, orele 17,30, la sediul cabinetului. „Unele probleme ale situaţiei internaţionale“. Expune Ion Manea, ziarist. La iarbă verde In pofida vremii capricioase a acestui început de mai, zeci de mii de bucureşteni au ţinut să fie prezenţi sîmbătă şi duminică dimineaţă la iarbă verde. Parcurile şi grădinile din oraş sau locurile de agrement din apropiere au cunoscut o animaţie deosebită. Anticipînd acest aflux de vizitatori, restaurantele, grădinile de vară, unităţile de deservire de toate felurile şi-au organizat activitatea pentru a fi la înălţimea solicitărilor. Şi, fie că vorbim de parcul Herăstrău, de pădurea Băneasa, de Mogoşoaia, Pustnicul sau de Snagov, lucrătorii din comerţ, prezenţi, de altfel, duminică de duminică la locurile lor de muncă, pentru a sta la dispoziţia oaspeţilor, au reuşit să-şi încheie cu bine activitatea. Alimentaţia publică, sectorul comercial cu cea mai mare solicitare, a oferit peste tot nu numai platouri încărcate cu apetisante gustări şi îmbietoare preparate de grătar (concretizate intr-un total de zeci de tone), de dulciuri, de răcoritoare şi celelalte, dar şi un plus de operativitate in servire. Lor, ca şi tuturor celor care au contribuit la reuşita zilelor noastre de odihnă — un cuvînt de mulțumire. Trasee••• Cifrele-sinteză ale activităţii I.T.B. din ultimele trei zile sugerează, prin spectaculosul lor, imagini... cosmice. Cei 25.000 de lucrători ai întreprinderii nu şi-au îngăduit, nici în această perioadă — de odihnă pentru majoritatea dintre noi — clipe de răgaz. Prezenţi de culori in garaje şi depouri, ţesînd oraşul şi împrejurimile sale de-a lungul a 24 de ore din 24 şi conducind aproape 4 000 de vehicule, ei au transportat între 1—3 mai — peste 8 milioane de pasageri, parcurgînd circa 2 000 000 de kilometri. In pofida vremii nu prea cosmice îmbietoare, aproximativ 60.000 de bucureşteni — fără a-i socoti pe cei care au pornit în excursii la volanul propriilor maşini — s-au îndreptat spre zonele de agrement din jurul Capitalei. Respectîndu-şi promisiunea făcută prin intermediul ziarului, I.T.B. le-a pus la dispoziţie un parc sporit de vehicule, Snagovul, Cernica sau Pustnicul fiind astfel la indemîna oricui... Iar cine a vrut să aibă o călătorie nu numai rapidă ci — totodată — şi comodă, a apelat la taxiurile care, in aceste zile, au fost mai solicitate decît oricine. Starea apartamentelor la schimbul de locuinţă La mutarea într-un apartament proprietate personală sau cu prilejul schimburilor de locuinţă, vechii chiriaşi au datoria să predea, în stare bună, încăperile deţinute, adică avînd instalaţiile complete, nedeteriorate, iar vopseaua şi zugrăveala curate, necoşcovite. De îndeplinirea acestei obligaţii se ocupă întreprinderile de administraţie locativă, care, după o verificare prealabilă, acordă viza necesară în asemenea împrejurări. O astfel de reglementare este firească şi necesară, ea avind darul să contri...Aşadar, cel care se mută este obligat să pună apartamentul la punct. Dacă în privinţa robinetelor sau şalterelor defecte nu se ivesc probleme, în schimb zugrăvitul sau (eventual) vopsitul uşilor şi ferestrelor sunt făcute, uneori, de mântuială. De altfel, adesea, cel care vine în apartament doreşte anumite culori, anumite modele şi ia lucrul de la capăt, refăcînd lucrări abia făcute. In lipsa unor prevederi exprese, locuinţele sînt puse în ordine şipe hirtie. Fără nici un fel de criteriuie, în primul rînd, la buna conservare a fondului de locuinţe şi, totodată, să asigure condică, unii chiriaşi reuşind să se eschiveze parţial sau total de la obligaţia de a preda locuinţa vn Cind cu fir de mătase, cind cu bidineaua... ţii de reciprocitate intre stare corespunzătoare, parteneri. Numai că, în iar alţii fiind nevoiţi să practică, lucrurile, apa- suporte cheltuieli supliment simple, se complimentare, niu, ci doar la simpla apreciere a administraţiei I.A.L., se acordă viză pentru emiterea ordinului de repartizare, pe baza unei declaraţii a noului chiriaş, precum că preia asupra sa toate renovările necesare. Practica dovedeşte că, în unele cazuri, asemenea angajamente nu sunt respectate, deteriorările preluate accentuîndu-se şi transmiţindu-se din chiriaş în chiriaş. Mai există şi un al... treilea mod de rezolvare : I.A.L. face un deviz, chiriaşul care pleacă achită costul lucrărilor, iar cel care se mută... aşteaptă cu bagajele îngrămădite în mijlocul camerelor, pînă vor veni meseriaşii să-şi facă datoria. Cit aşteaptă ? Cetăţeanul Grigore Dumitru, mutat în str. Arhitect Hîrjeu nr. 45, de pildă, a tot fost purtat cu vorba de la 22 ianuarie a.c., ba că devizul iniţial a fost prea mic şi trebuie să plătească diferenţa, ba că un fost salariat al I.A.L. nu a predat banii încasaţi... La I.A.L. „Foişor“, au fost asiguraţi că se vor executa reparaţiile cu maximum de urgenţă, urmînd să fie recuperatăcontravaloarea, de la funcţionând incorect. Dar de ce a trebuit să aştepte locatarul atîta amar de vreme, pină să se lămurească o situaţie limpede de la prima vedere ? Aşadar, modul cum trebuie predate apartamentele, cu ocazia mutării, este reglementat numai teoretic. Am văzut cum diferitele interpretări ale dispoziţiilor în vigoare nu asigură o rezolvare consecventă, echitabilă pentru toţi cetăţenii. De aceea, ni se pare întemeiată propunerea de a se adopta următoarea soluţie unică : in toate cazurile, renovările să fie executate pe baza devizelor I.A.L., după criterii medii, aceleaşi, însă, în toate cazurile. Dacă noul locatar doreşte soluţii de confort superioare, el să suporte diferenţa de cost. In atare condiţii, apare şi necesitatea ca Întreprinderile de administraţie locativă să dea dovadă de mult mai multă operativitate în executarea lucrărilor solicitate. Aurel Radu