Informatia Bucureştiului, august 1970 (Anul 18, nr. 5269-5293)
1970-08-07 / nr. 5274/1
(Urmare din pag. 1) Suita I in Do major de George Enescu, Simfonia I de Dimitrie Cuclin, Simfonia a VI-a de Wilhelm Berger, Simfonia a II-a de Johannes Brahms. Muzica pentru coarde, percuţie şi celestă de Bela Bartók —■ deci şase lucrări simfonice, întinse ca spaţiu şi deosebit de variate şi divers colorate din punctul de vedere al scriiturii. Sunt piese la omogenizarea cărora conlucrează dirijorii Mihai Brediceanu, Mircea Basarab şi Mircea Cristescu. La pregăti- La Filarmonică se repetă rea repertoriului amintit, se adaugă acompaniamentele concertelor pentru pian şi orchestră de Grieg (in la minor), Beethoven (numărul 4 în Sol major), Schumann (în la minor) şi pentru violoncel şi orchestră de Dvorak (în şi minor), care, bineînţeles, pun alte probleme orchestrei. Căci in aceste cazuri trebuie să răspundă solicitărilor dirijorului, şi, mai ales să concorde cu temperamentul şi concepţia interpretativă a fiecărui solist in parte. Se plămădesc acum citeva dintre concertele care vor constitui, la Festivalul „George Enescu“, omagiul primei noastre orchestre simfonice adus memoriei marelui, compozitor. Oaspeţi din ClujTentaţia revistei . Intr-un singur an de activitate, formaţia de estradă şi varietăţi din Cluj a Ansamblului armatei a reuşit să ofere publicului patru premiere. Cu ultima a sosit in primul ei turneu bucureştean. In pofida tinereţii colectivului, deci şi a lipsei sale de experienţă, spectacolul „Parada ţintelor“ ni s-a înfăţişat ca o reprezentaţie destul de omogenă şi agreabilă. Tentaţi de genul dificil al revistei, regizorii Victor Tudor Popa şi Eugen Ghinescu rămîn încă tributari locurilor sale comune dar, pentru că nu s-au avîntat la o mare montare, finind seama de posibilitățile reale ale trupei, rezultatul, chiar lipsit de originalitate, e onorabil. Mai mult, riscînd să pună în scenă două tablouri de ansamblu cu parfum de epocă („Intr-un chioşc fanfara cinta" şi „Ţinta la iarmaroc“) au reuşit momente de autentic farmec, în care lirismul se îmbină armonios, fără stridenţe, cu umorul. Am ascultat şi cu evit cuplete amuzante („Cu chef“, „Ţinta mea", „Canapeaua", „Intim“) interpretate de Ion Pater şi Valer Georgescu, acesta din urmă actor cu reale resurse comice şi, ceea ce e foarte important, ştiind să păstreze măsura în punctarea poantelor, care astfel nu „ricoşează“ spre vulgaritate. Dacă orchestra ar fi fost pusă la punct, singurii cîntăreţi raenţionabili — Octavian Cadlaşi, Viorica Bistreanu — ar fi avut posibilitatea să-şi pună mai bine în valoare melodile (de Nora Demetriad, Al. Mandi, Radu Odeşteanu, Gheorghe Vulpe), unele (de pildă, „Ţiganii") deosebit de inspirate. Pendulînd între muzica uşoară şi comperatul umoristic, Marcela Chican, în ciuda dezinvolturii şi aplombului de care dispune, a fost o apariţie neconcludentă. De asemenea, momentele coregrafice, cam lipsite de fantezie, au păcătuit şi prin rigiditatea interpretării. Un singur tablou executat cu abilitate: „Undeva într-un bar“, mizînd pe succesul parodiei filmelor „cu bătăi“. Cu timpul, sperăm că restrânsul colectiv artistic clujean va ciştiga în profesionalitate, puţind oferi spectacole cu mai accentuată amprentă originală. LUMINI ŞI UMBRE (Urmare din pag. 1) tatea vocabularului, neglijenţa ţinutei, ajungindu-se pină la citarea unor cazi care aduc adesea chiar pe minori în faţa instanţelor de judecată. O dezbatere axată aşadar în primul rind pe ceea ce se înţelege îndeobşte prin „delincvenţa juvenilă", o dezbatere de extremă utilitate tocmai pentru că nu a lăsat asistenta să se îmbete cu apă de roze şi au pus-o in faţa unor realităţi împotriva i cărora trebuie luată atitudine, de apa- Intia şi existenţa lor, fiind Intr-un felsau altul, direct sau indirect, cu toţii iresponsabili. S-a vorbit mult despre răs- I punderea familiei, arătîndu-se că delicatele comise, adele de huliganism ca şi [unele apucături dovedesc în ultimă ■instanţă nu imoralitate, ci amoralitate, ■ (și asta e cel mai grav), se trag din exemplul prost pe care tinerii îl văd în familia. Neînţelegerile intre părinţi, scandalurile, bătăile la care asistă adesea, ii fac să fugă de acasă şi s-o ia alăturea cu drumul. S-au citat cazuri de vagabondaj, hoţie, alcoolism şi prostituţia practicată de minore, aşa zise „petreceri", de fapt beţii sadea, terminata in bătaie. Pornindu-se de la asemenea cazuri e normal să se atragă atenţia — alături de răspunderea părinţilor — asu- I pra rolului şcolii şi al organizaţiei de tineret, asupra însemnătăţii colaborării intre părinţi şi educatori pentru a nu se ajunge în faza proceselor şi condamnărilor. Rolul dezbaterii publice în asemenea împrejurări mi se pare extrem de important. Iată de ce cred că simpozionul se pare urmat de altele la fel de concrete, la fel de sincere. Vorbitoarele au expus un material de viaţă, comentindu-ll analizindu-l cu competenţă profesionala si spirit de răspundere. E un matenal din care s-ar putea face filme, piese de teatru, s-ar putea scrie romane şi nuvele. Mă gindeam, ascultindu-le, cit de necesar ar fi ca unele din procesele despre care s-a vorbit să-şi gaseasca spaţiu larg in coloanele presei, sa se publice dezbaterile, tocmai pentru a se crea acel curent de opinie publica ait da des pomenit in simpozion, pentru ca cetăţenii să nu treacă, aşa cum se mai inttmplă, indiferenţi pe Ungă ianiestări necorespunzătoare, sau în cel mai bun caz să exclame „Of, tineretul din zina de azi !". Simpozioanele ar putea fi înmulţite, in cluburi, în universităţi, fabrici şi uzine, săli publice de conferinţe, ar putea deveni o metodă eficace de schimb de păreri, de propuneri, s-ar putea înjgheba un dialog viu intre sală şi tribună de natură să clarifice fenomenul social, să-l ţină treaz in conştiinţa fiecăruia. Căci dacă e adevărat ca, aşa cum spunea una din vorbitoare, se petrec lucruri care „ne fac pe toţi să plecăm capul", tot atit de adevărat e ca trebuie să deschidem ochii. Aceste cazuri izolate trebuie înlăturate, asemenea manifestări nefăcînd corp comun cu profilul moral sănătos al tineretului nostru. Ateneu Pledoarie pentru formarea celor mici »»COPILUL SECOLULUI XX“. Iată titlul manifestării la care ne-a invitat aseară Casa de cultură „Petőfi Sándor“. Un titlu de conferinţă sau simpozion, cu nimic deosebit de atâtea altele. Numai că modul atractiv şi original de tratare a temei a constituit o adevărată surpriză. Doi artişti fotografi (V. T. Crainic şi St. Weiss) şi un tînăr compozitor (Boros Zoltán) din Oradea, interesaţi de problemele existenţei, educaţiei copilului in contextul specific secolului nostru, au realizat 169 de diapozitive coloratit de sugestive incit comentariul a devenit de prisos) pe care Ie-au proiectat într-o succesiune respectind logica unei pledoarii însufleţite pentru formarea celor mici. Muzica a avut darul să contribuie la accentuarea emoţiei celor prezenţi în sală. Suntem convinşi că metodiştii altor case de cultură participanţi la această manifestare, au făcut cu acest prilej şi un util schimb de experienţă. BUCUROŞI DE OASPEŢI • Casa de cultură a sectorului 2 va avea duminică (ora 19:30) un oaspete de peste hotare . Ansamblul folcloric tip cintece şi dansuri din Belgia. După ce au făcut un turneu in Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, membrii ansamblului „Les ramits“ vor înfăţişa bucureştenilor cintece şi dansuri, obiceiuri şi datine specifice marii lor. • vineri 11 august, oaspetele de onoare al Casei de cultură a sectorului 1 va fi Iolanda Balaş. Deci , discuţii, mărturisiri, amintiri, autografe şi, de ce nu, demonstraţii practice. • „Primăvară", aşa se intitulează chipul de fată sculptat în lemn de artistul amator Florin Vasile, prezent alături de picturile Măriei Ştefănescu- Calanceci, Elisabetei Druţu, Veturiei Radulescu şi de lucrările de grafică aparţinmd Antoanetei Mocanu. Gazda acestor aproape 200 de exponate : Casa de cultură a sectorului 1. matinee CULTURALE în fiecare săptâminâ, Casa de cultură a sectorului 8 organizează matinee culturale pentru copii. După montajele literar-muzicale dedicate lui Emil Racoviţă a pictorului Luchian (diapozitive comentate, urmele de dialoguri cu cei prezenţi) gazdele şi-au propus pentru astăzi, ora 17:30, să prezinte un ciclu de filme de desene animate : „Comoara“, „Greierele şi furnica“ şi „Aventură marină“. Televiziune 16.00 Deschiderea emisiunii. VOLEI FEMININ : Romania — U.D.G. Transmisiune directă de la Constanţa. 18.00 Turism — Vacanţa 10. 18.10 Desene animate. 18.20 Căminul 19.15 Anunţuri — publicitate 19.20 1001 DE SERI. Emisiune pentru cei mici 19.30 Telejurnalul de seară 20.00 Film artistic. PRIETENI FARA GRAI. Un film de aventuri, coproducţie româno-canadiană 21.25 Mai aveţi o întrebare ? Recorduri umane 22.25 O interpretă îndrăgită a cântecului popular românesc : Marioara Tănase 22.45 Telejurnalul de noapte 23.00 închiderea emisiunii. In sala din str. Brezoianu nr. 23—25 poate fi vizitată expoziţia de fotografii realizată de doi artişti din Oradea : V. T. Crainic şi St. Weiss. Finala concursului „Ex-Terra 70“ Azi dimineaţă a început, în parcul Herăstrău, finala concursului de construcţii tehnice pentru şcolari „Ex- Terra ’70“, desfăşurat sub egida Televiziunii române, in colaborare cu Consiliul Naţional al organizaţiei Pionierilor şi Federaţia română de modelism. Pe agenda primei zile a concursului figurează întreceri la categoriile : rachetoplanul „Delta“, automodelul „Sprint“, „robotul XY-001“ şi vehiculul cu pernă de aer „Vifor“. Mîine, în competiţia „Ex-Terra ’70“ vor intra aeromodelul „Acrobat“ şi unele obiecte la liberă alegere. Intre orele 18,15 şi 19,15, Televiziunea va transmite, în direct, concursul de rachetoplane, automodele, roboţi, vehicule cu pernă de aer şi aeromodele. In cea de a treia zi a concursului va avea loc festivitatea de premiere şi demonstraţia campionilor, transmise indirect intre orele 9 si 10. Dezbateri (Urmare din pag. 1) Aşa de pildă, de cunăzi, cadrele didactice care funcţionează în învăţămîntul preşcolar, au avut un schimb de opinii pe tema educaţiei morale a copiilor de vîrstă preşcolară, dezbătind, totodată, şi unele probleme ale educaţiei prin muncă în grădiniţa de copii. Profesorii de fizică vor discuta, în ziua de 26 august, tematica cercurilor de elevi de la licee şi şcoli generale, iar la 28 august, profesorii de chimie vor dezbate prototipurile de material didactic propuse de catedrele de chimie din licee, învăţătorii şi profesorii care predau la clasele I—IV se vor întîlni (la 28 august) pentru a discuta metodica şi conţinutul lecţiilor ce urmează a fi predate la cursul de pregătire cu învăţătorii claselor I (cu copii în vîrstă de 6 şi 7 ani), iar la cabinetul de cultură tehnică se vor desfăşura discuţii în legătură cu programa de lucrări practice (ce se va aplica în anul şcolar 1970/1971) ; de asemenea, va fi stabilit programul pentru instruirea profesorilor care vor preda la clasele IX-X din şcolile generale. La cabinetul de limbi moderne vor avea loc, în 29 august, consultaţii cu responsabilii de cercuri pedagogice în legătură cu organizarea activităţilor metodice din viitorul an şcolar. In aceeaşi zi, profesorii de geografie vor dezbate metodice metodologia predării disciplinei respective la anul II al liceelor de cultură generală pentru anul şcolar 1970/1971. Tot în 29 august, biologii vor avea ocazia să participe la un interesant instructaj practic (în localul întreprinderii „Didactica“) despre întreţinerea şi utilizarea materialului didactic destinat orelor de ştiinţele naturii. Ultima zi a lunii august va fi rezervată discutării, de către profesorii de limba şi literatura română, a programei şi manualului de specialitate pentru clasa a IX-a (şcoala generală), ca şi dezbaterii de către profesorii de istorie şi filozofie a materialelor propuse pentru consfătuirile anuale ale cadrelor didactice, şi a programului pentru instruirea profesorilor care vor preda obiectul „Cunoştinţe social-politice“ la clasele IX-X (ale şcolii generale). O revelaţie tinic? Totul a început acum un an. A trimis prietenilor cite o felicitare de Anul Nou, la care a adăugat un mic desen ce-i aparţinea. Rezultatul ? Ciţiva oameni de specialitate l-au încurajat, i-au dat speranţe. Şi fostul căpitan de rangul III Nicolai Savopol, bătrîn lup de mare, s-a apucat să picteze. Curînd a deschis primele expoziţii : una la Constanţa, cealalta la Bucureşti, profesorul său, pictorul Gheorghe. Pătraşcu, ii simţea în fiecare urmă lăsată de pensulă vibrarea unei noi tinereţi, cea în care-şi descoperise a doua pasiune — pictura. Dar marea, prima lui dragoste, n-a fost uitată. Căci majoritatea lucrărilor, aflate acum în noua sa expoziţie deschisa in holul sălii de spectacole a C.C.A. — sunt dedicate tuturor acelor ani petrecuţi pe mare. Tablourile sale au o coloristică spontană, dînd senzaţia de mişcare, de valuri agitate. Dar nu numai marinele sunt demne de menţionat. „Piaţa persană“ sau „Lisabona”, evocând locuri pe unde a călătorit, au amprenta unui pictor autentic, chiar dacă şi-a descoperit această vocaţie la 65 de ani. SĂU FĂRĂ ACTIVITĂŢI ŞI ACTIVITĂŢI FĂRĂ SĂLI In perioada estivală, majoritatea organizatorilor manifestărilor cultural-artistice de la casele de cultură se plîng că vacanţa a dus cu ea la munte şi la mare pe actorii, oamenii de ştiinţă, scriitorii şi, deopotrivă, pe vizitatorii lor permanenţi. Şi sub această scuză (nu întotdeauna scuzabilă) se ascunde absenţa de pe afişul săptăminal a unor manifestări interesante. Iată de ce ne permitem să sugerăm Casei de cultură a sectorului 3, de pildă, să găzduiască pentru citva timp şi activitatea membrilor Casei pensionarilor ce aparţine de acest sector. Şi nu numai pentru că e firesc să fie oaspeţii Casei de cultură, ci pentru că vârstnicii din sector au un cor de cameră şi unul mixt, care au cucerit mai multe premii, o orchestră populară şi un cerc de arte plastice. Acum, de pildă, lucrările pictorului amator A. Vasiloglu sunt expuse in aceeaşi sală in care se repetă, se fac exerciţii yoga, funcţionează o bibliotecă, etc. De ce, cînd la Casa de cultură a sectorului 3 există o sală destinată expoziţiilor ? O sală care de mai bine de două luni stă ferecată ca o gazdă neospitalieră. Ar trebui să mai adăugăm că, deşi Casa pensionarilor mai beneficiază de o încăpere, directorul Casei de cultură a destinat-o altor „activităţi“ mereu in... vacanţă. ‘------ -—1— — -------- Vreţi sâ faceţi o călătorie în univers? In fiecare seară, cină pe terasa Casei de cultură din parcul „Herăstrău“ se aprind luminile şi, o dată cu ele, apar astrele îndepărtate, la „Punctul astronomic“ începe o călătorie imaginară printre stele. Ghidul care-i conduce pe vizitatorii parcului pină la distanţe de ani-lumină, Lucia Dimu, este o pasionată cercetătoare a bolţii cereşti, membră a Astroclubului central Bucureşti. Călătoria începe de la cel mai apropiat astru, Luna. Şi continuă pină la cele mai îndepărtate constelaţii. Cind cerul e senin, Jupiter ni-i dezvăluie pe cei mai mari dintre sateliţii aici: Callisto, Ganymedes, Europa ?i şi lo. Apoi, privirea ne este îndreptată către frumoasele stele roşii Aeturus sau Antares şi spre strălucitoarea Vega. Iar dacă cerul s-a acoperit cu nori ne putem continua călătoria pe harta cerească, sau putem cunoaşte munţii şi craterele de pe Lună cu ajutorul unor interesante diapozitive. Aşadar, punctul astronomic este un popas instructiv pe care-l recomandăm tuturor celor ieşiţi la promenadă în Herăstrău. Nicolae Răceanu este unul dintre soliştii de muzică populară afirmaţi în ultima vreme pe scena amatorilor. In urma succeselor sale a fost invitat într-un turneu european, pe care-l întreprinde în momentul de față. Măreţia istoriei (Urmare din pag. 1) acţiune de domolire, de umanizare a nahlapilor Bistriţiei. Şi în acel poem al Bistriţei „apă vioară" nu aminteam nimic nici despre sadu, nici despre Vidram, nici despre Lotru. Iar dacă am zis o vorbuliţă despre Porţile de Fier, mi s-au adresat, de unii confraţi, nişte scrâsori ironice şi a străda dojană compătimitoare. Deşi aceste construcţii erau necesare şi aveau dreptul să existe. Da, existau în proiectele raţionale ale specialiştilor şi în marea, în vitala necesitate a poporului, adevăratul poet şi demiurg a tot ce întocmeşte istoria . Şi fără doar şi poate vremila în care se înfăptuiesc visurile, orbit de îndrăzneţe, sunt vremurile măreţe. Măreţia istoriei prezente se cintăreşte şi se măsoară cu siderurgia Hunedoarei şi cu opera lui Arghezi. Cu complexele Industriei gălăţene şi cu răsunetul internaţional al muzicii lui Enescu. Am cercat deseori atmosfera de pe marile şantiere şi totdeauna am cules dar acolo un optimism robust, sănătos, tonic. Trec Zilnic pe lingi şantierul Teatrului Naţional şi al hotelului ..Intercontinental şi aud cele mai sincere exclamaţii admirative : „Iată ce putem face..." Şi cred că mulţi din aceştia n-au vizitat încă nici Porţile de Fier, nici Baia Mare. Nu obişnuim să ne împăunăm, şi nici nu-i bine. De multe ori suntem poate fupercriticişti. Mai ales în problemele mărunte. In acele mici plictiseli zilnice, care adesea ne fac să nu fim totdeauna atenţi ca, pulsul colosal al epocii pe care o trăim şi pe care noi înşine o făurim, cu mintea şi cu braţele, cu palmele noastre. Măreţia istoriei ? Mă aflam, acum cîteva zile, la Moldoviţa. Apunea soarele în brădetul obcinilor bucovinene, aurind zugrăveala de pe trupul zidirii, prefăcînd, totul intr-un " miracol ce fiinţează»acolo de patru veacuri. Şi mi-am adus aminte, fără să vreau, cânt erau aceste locuri în urmă cu citeva decenii. Nişte ruine jalnice, din care vremea rodea cu nesătulă lăcomie şi cruzime, rodea şi nimicea cu repeziciune o operă care avea drept la veşnicie. Secole nu mai pusese nimeni o piatră la loc, ori o mistrie de tencuială în apărarea şi reconsolidarea zidurilor. Se pierdea o mare capodoperă a spiritului românesc, o probă a virtuţilor artistice de care dispune poporul român. . M-am sprijinit timpla de acele bătrine ruini şi-am auzit aspră dojană : „Au nu veţi fi mîine mai săraci fără noi !" A trebuit să vină comuniştii, să conducă partidul comunist pentru ca dojana istoriei să fie înţeleasă şi să se investească bani şi talent, efort uman şi dragoste de trecut. Acum Moldoviţa, ca şi Suceviţa, ca şi Voroneţul, ca şi Hurezul. Ca şi atitea alte vestigii ale trecutului, strălucesc ca-n vremea ctitorilor şi chiar mai frumos ca atunci. Mai frumos şi mai grăitor pentru că, a doua el, în zori, pornind din Moldoviţa, după o jumătate de oră da drum prin acelaşi splendid peisaj, ne-a apărut în faţă Suceava pe domoalele ei coline. Cine zice azi „bătrina cetate de scaun a Sucevei", rosteşte un adevăr. Un anume adevăr, acela al conservării cu dragoste a tot ce-i valoros din realizările strămoşilor şi continuarea, cu patos, a elanului constructiv al epocii noastre. Cetatea Voievodală, acolo pe dimbul ei, a raintinerit. Şi priveşte, cu mindifie legitimă, la tot ce am creat şi creăm in aceşti ani. In preajmă în industrie, jos in calea Sucevei şi oraşul in care tradiţia arhitectonică populară şi istorică se înfrăţeşte cu modernul epocii noastre. Dar Suceava-i doar o pildă care spontan mi-a căzut sub condei. Căci aşa-i şi la Cluj şi la Oradea, la Baia Mare şi la Slatina, la Timişoara şi la Constanţa, la Craiova şi la Piatra Neamţ, la Braşov şi la Sibiu. Aşa-i pretutindeni pe pămintul României. Iar acolo unde istoria a lăsat gol, am avut noi grijă să-l împodobim cu mari construcţii din tancurile Cărpaţilor in largul fesurilor arădene, ori pe ţărmul Pontului Iluxin. Nu ştiu dacă aş putea defini ce înseamnă măreţia istoriei contemporane, istoria vremii noastre socialiste. Şi nici nu incerc. Observ insă că tot ce facem acum se grefează, se înşurubează, se altoieşte, pe tot ce avem ca moştenire mai valoros din trecut, ca să continuăm, pe o temelie sănătoasă, străbună, tălmăcirea In practică, in realitate, a viselor noastre de util, de bun, de frumos, de uman. Măreţia, istoriei noastre socialiste constă In aceea că este gindită In areopagul partidului şi disecată pe planşeta specialiştilor şi in laboratoarele savanţilor şi scrisă pe suprafaţa pămintului românesc cu braţele vinjoase şi sufletul fierbinte al întregului popor. Dar toate acestea au fost, sunt şi vor fi posibile pentru că în epoca socialistă poporul nostru a realizat acea unitate politică, socială şi morală care s-a dovedit nu numai utilă, ci şi impresionantă, indestructibilă, măreaţă, creatoare, deschizătoare de noi drumuri. Suntem 20 de milioane ca un singur om, ca o singură voinţă atunci când e vorba de ţară şi de viitorul ei, şi, ca istorici, trebuie să mai notăm că suntem abia la început. Am depăşit abia primul sfert de veac de socialism. Clepsidra anilor ce vin se pregăteşte, prin organizarea, voinţa ,şi munca, prin gîndirea şi devotamentul, prin priceperea şi pasiunea tuturor, să curgă, darnic, cu un tot mai sporit belşug de realizări măreţe. La Fabrica de produse din ceramică pentru construcţii funcţionează o modernă secţie de tuburi din gresie glazurată. Datorită marii rezistenţe la acizi şi baze, tuburile sunt destinate îndeosebi, uzinelor şi întreprinderilor cu specific chimic. Avind un înalt grad de competitivitate, tuburile fabricate la întreprinderea bucureşteană constituiein articol apreciat peste hotare. Notăm că 50 la sută din producţia fabricii e destinată exportului. In fotografie , un aspect de la secţia de tuburi din gresie glazurată. Mai mult cu 525 apartamente (Urmare din pag. 1) . Lucrările din Piaţa N. Bălcescu, sat cele de amenajare şi modernizare a pieţei, cit şi de la Hotelul Intercontinental şi Teatrul Naţional, vor fi aduse, pină la 23 August, într-un stadiu fizic avansat care să permită asigurarea pină la sfîrşitul anului a circulaţiei îmbunătăţite în această zonă a oraşului. La Hotelul Intercontinental şi Teatrul Naţional sunt devansate lucrările de instalaţii şi se lucrează intens la finisajele interioare şi exterioare, pentru ca aceste construcţii să fie terminate şi puse la funcţiune la termenele scurtate, în condiţii de calitate superioară. In vederea descinderii amilul de învăţămînt superior se lucrează în ritm susţinut pentru darea în folosinţă a noii aripi a Universităţii, a extinderii Academiei de studii economice, etapa a II-a, şi a celor două cămine ale Institutului agronomic. Colectivele de salariaţi ai ai Întreprinderilor Direcţiei generale de construcţiimontaj s-au angajat ca pînă la 13 August să economisească : goo tone oţel beton, 300 mc material lemnos, 500 tone ciment, 600 pop cărămizi şi alte materiale. De asemenea, se vor înlocui o serie de materiale deficitare printre care: 80 tone de oţel obişnuit cu oţel beton superior, 70 tone profile laminate cu profile din tablă şi 750 000 cărămişti . cu Înlocuitori din ,N.C.A. Prin autoutilare 1000 utlaje noi întreprinderile industriale bucureştene, valorificind la maximum resursele existente, au realizat, cu forţe proprii, in primele şase luni ale anului, peste 1000 utilaje şi mecanisme în valoare de 18,4 milioane lei. De consemnat avantajele preocupării în direcţia autoutilării , sporirea productivităţii muncii, diminuarea importului de maşini şi utilaje cu 11,8 milioane de lei şi a volumului de investiţii cu 7,9 milioane lei. Uzina „Vutean“, FCME, întreprinderile „Inox‘TM şi „Electroaparataj" sunt doar câteva dintre unităţile care s-au preocupat intens pentru dezvoltarea capacităţilor de producţie prin autoutilaje. ul Mobilizarea totală a capacităţii organizaţiilor (Urmare din pag. 1) După această fază, a depistărilor, pentru a asigura condiţii optime îndeplinirii angajamentului asumat, Comitetul de partid al sectorului a iniţiat dezbateri în organizaţiile de bază şi in adunările salariaţilor din întreprinderile şi secţiile consumatoare de metal, unde au fost prezentate măsurile politico-organizatorice stabilite, precum şi soluţiile tehnologice elaborate de serviciile de concepţie. Expunerile au fost însoţite de scheme, planşe, grafice, calcule concrete asupra economiilor ce pot fi obţinute. In continuare, prin munca politică de la om la om, prin emisiunile staţiilor de radio-amplificare, gazete deperete şi prin alte forme ale agitaţiei vizuale au fost larg popularizate şi explicate, în strinsă legătură cu specificul locurilor de muncă, angajamentele individuale sau ale formaţiilor de muncă, rezultatele obţinute pe parcurs. Acum, cînd am depăşit prima jumătate a anului, putem arăta că, datorită muticii politice desfăşurate, măsurilor aplicate de conducerile întreprinderilor, previziunile devin certitudini. Primele 7 luni evidenţiază o economie de metal de 120 tone. In aproape toate întreprinderile care utilizează metalul, consumul specific a fost redus faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut. Cantitatea de metal folosită la U.M.M R. „Griviţa Roşie“, U.R.A., C.I.A.C.U.P.S. I.F.M.A.I .,Laromet“ etc. a fost mai mică faţă de cea prevăzută în normele planificate. Evident, aşa cum s-a subliniat şi într-o recentă plenară a Comitetului de partid al sectorului, rezultatele obţinute nu reflectă, în totalitate, posibilităţile existente, cifra realizărilor fiind mică. — Ce aveţi în vedere cînd faceţi această afirmaţie ? — In principal, unele neajunsuri ce se menţin încă în întreprinderi, deficienţe care au repercusiuni negative asupra balanţei de metal. Dintr-o analiză făcută la Uzina de utilaj chimic „Griviţa Roşie" şi la Uzina mecanică de material rulant a rezultat că, datorită nerespectării normelor de consum, cantitatea de metal planificată a fost depăşită, fapt ce a diminuat economiile realizate pe sector. Numai în 5 luni, de pildă, la vagoanele cisternă de 60 mc, produse la Uzinele de utilaj chimic „Griviţa Roşie", s-au folosit în plus 180 tone de metal. Aceasta se datoreşte faptului că normele de consum sunt încă largi, nu reflectă actualele posibilităţi tehnice ale uzinei. De asemenea, la U.M.M.R. oşiile montate au „înghiţit“ în plus, în trimestrul I, 30 tone de metal. Şi exemple mai pot fi date şi din alte unităţi industriale ale sectorului. Aceste situaţii au constituit, în ultimul timp, obiectul unor analize în cadrul organizaţiilor de partid din întreprinderile respective, fiecare soldîndu-se cu măsuri concrete pentru punerea în valoare a rezervelor existente. — Cauzele care mai determină irosirea metalului sunt, desigur, numeroase. Asupra cărora s-a insistat în mod deosebit în cadrul plenarei de care aminteaţi ? — Dezbaterile au scos în evidenţă lipsa de preocupare a cadrelor de specialitate pentru găsirea celor mai eficiente măsuri de reducere a consumului de metal. In multe întreprinderi se merge încă pe căi bătătorite, nu sunt abordate cu curaj soluţiile oferite de tehnica actuală. Totodată, comitetele de direcţie nu se ocupă cu toată răspunderea de activitatea sectoarelor de concepţie, cadrele respective fiind deseori antrenate în soluţionarea unor probleme mărunte, cu caracter administrativ. O altă cauză constă în faptul că în unele întreprinderi normele de consum nu au o fundamentare tehnico-ştiinţifice, nu oglindesc veridic posibilităţile existente la locurile de muncă. Există încă tendinţa normării „după ochi" sau pe baza datelor statistice, care favorizează risipa. La aceasta se adaugă şi lipsa unui control sistematic asupra îndeplinirii normelor pe fiecare produs, menţinîndu-se practica urmăririi ,,per global" a consumului de metal. Cantităţi mari de metal sunt încă irosite prin rebuturi. In trimestrul I, de pildă, pierderile prin rebuturi au întrecut cu 300 080 lei pe cele din perioada corespunzătoare a anului trecut. Ponderea cea mai mare revine Uzinei de utilaj chimic şi întreprinderii „Precizia“. Dacă la cele arătate adăugăm şi mentalitatea unor cadre tehnice care în loc să-şi îndrepte atâţia spre găsirea căilor de diminuare a consumurilor specifice, teoretizează ideea aşa-zisei „recirculari“ a metalului, avem tabloul neajunsurilor care frînează ridicarea eficienţei economice în întreprinderi. Asupra răspunderilor pe care le au organizaţiile de partid in acţiunea de economisire a metalului considerăm că nu mai este cazul să insistăm. Dorim insă să aflăm : cum şi-au îndeplinit ele obligaţiile importante ce li reveneau 2 _— în general, organizaţiile de partid şi-au propus diferite acţiuni in acest domeniu. Totuşi, unele dintre ele se ocupă sporadic de economisirea şi utilizarea raţională a metalului, desfăşoară o muncă politică in campanii, nediferenţiată în raport cu situaţiile şi cerinţele locurilor de muncă. Controlul de partid asupra aplicării unor măsuri din planurile comitetelor de direcţie a fost insuficient. Din această cauză la Uzina de utilaj chimic, U.M.M.R. şi la altele nu s-a analizat modul cum se aplică şi eficienţa unor măsuri privind economisirea şi valorificarea metalului. Comitetele de partid au antrenat în mică măsură comisiile pe probleraie. Carenţe există şi în activitatea organelor sindicale şi ale U.T.M. Acestea nu au pătruns peste tot în esenţa problemelor legate de reducerea consumului de metal, desfăşurând o muncă 111 general. In unele întreprinderi, organizaţiile Sindicale şi U.T.C. mai consideră că informările tehnice, prezentările de publicaţii de specialitate etc. pot înlocui activitatea practică, concretă la locurile de muncă. Răspunzător de această stare de lucruri este şi comitetul de partid al sectorului. Noi nu am sprijinit suficient şi permanent organizaţiile de partid, nu am acţionat cu fermitate împotriva cazurilor de automulţumire sau de tărăgănare a aplicării unor măsuri. — Cum veţi acţiona în continuare pentru ca angajamentul asumat sâ fie depăşit ? — în primul rînd, urmărim ca activul comitetului de partid al sectorului, comitetele şi organizaţiile de partid din centrale, combinate şi întreprinderi să se ocupe concret de reducerea consumului de metal şi, pe baza analizării situaţiei din fiecare unitate, să ia operativ măsurile necesare. Munca politică de masă este orientată spre acest obiectiv, accentul punîndu-se pe activitatea ce se desfăşoară în secţii şi ateliere, la locurile de muncă. Urmărim în principal să imprimăm acestei activităţi un caracter concret, mobilizator şi mai combativ. Atenţia organizaţiilor de partid, sindicate şi U.T.C., a comitetelor de direcţie este îndreptată spre explicarea importanţei aplicării unor noi măsuri menite să asigure valorificarea rezervelor existente. Intre acestea menţionăm : schimbarea soluţiei constructive a serpentinelor şi reducerea dimensiunii tablelor de corp şi fund ale cisternei de 60 mc cu 900 kg per vagon ; reproiectarea parţială a unor subansambluri şi utilaje pentru industria uşoară ; elaborarea de noi tehnologii pentru o serie de produse de serie şi de grup , trecerea de la forjarea liberă la forjarea in matriţă. Aceste măsuri vor avea o eficienţă ridicată in valorificarea metalului. Numai la Uzina de utilaj chimic „Griviţa Roşie“, ca urmare a măsurilor stabilite în ultimul lump se vor putea economisi, în decursul unui an, 750 tone de metal. „„Sînt ,cor,Vlns că oamenii muncii din sectorul ^ nostru, în frunte cu comul?! vor înzeci eforturile pentru îndeplinirea angajamentelor asumate in întrecerea pe acest an, îneît cuvîntul nat să fie respectat întocmai. forţei de partid teatru PRINȚESA CIRCULUI (Dorin Teodorescu, Lucia Roic, Daniela Voicu, Ion Dinu. Dirijor : Mircea Ionescu) — Tea- trul de operetă, la Teatrul de vară din parcul Herăstrău, ora 20. SONATUL LUNII (zizi Şerban, Puiu Călinescu, Anda Călugăreanu, Angela Similea) — Teatrul satiric-muzical „C. Tănase“, la grădina Boema, ora 20. Cinema PREMIERE DRAGOSTE ȘI VITEZA — Republica (11.03.72) — 9. 11.15, 13.45, 10.15, 18.45, 21.15. NOUL ANGAJAT - Victoria (16.28.79) — 8.45, 11. 13.30, 16, 18.15, 20.30. FRAȚII SAROVAN — Central (14.12.24) — 9. 11.15, 13.30, 15.45, 18.15, 20.45. TIFFANY MEMORANDUM — Sala Palatului (15.73.72) — 19.30 . Luceafărul (15.87.67) — 0, 11, 13, 15, 17, 19, 21 . București (15.61.54) — 8.45, 10.45, 12.45, 14.45, 16.45, 19, 21. SUNETUL MUZICII - Patria (11.86.25) - 8. 12.45, 16.30, 20.15. STRĂINII — Lumina (16.23.35) — 8— 16.15 in continuare. 18.30. 20.45. PROGRAM DE FILME DOCUMENTARE ROMANESTI — Timpuri Noi (15.61.10) — 9—21 in continuare. MONSTRII — Capitol (16.29.17) — 9.15, 11.30, 14, 16.15 13.30, 20.45 . Favorit (31.06.15) — 10, 13. 15,30. 18, 20.30. căsătorie in stil grec - Festival (15.63.84) — 8.30, 11, 13.30, 16, 18.30, 21. AFURISITUL DE BUNIC — Doina (16.35,38) - 11.30, 13.43, 18, 18.15, 20.30; PROGRAM DE FILME PENTRU COPII — Doina (16.35,38) — 10. JANDARMUL SE INSOARA — Feroviar (16.22.73) — 9, 11.15, 13.30, 16, 18.15, 20.30 : Modern (23.71.01) — 9. 11.15, 13.30, 10, 18.15, 20.30 ; Melodia (12.08.88) — 9, 11.18, 13.30, 16, J8.30, 20.45. PETRECEREA — Excelsior (18.10.83) — 9, 11.15, 13.30. 16, 18.30, 21 ; Gloria (22.44.01) — 9, 11.15, 13.30, 16, 18.19, 20.30 ; Flamura (23.07.40) — 11. 16, 18.15, 20.30. ARGOMAN SUPERDIABULICUL — Grivița (17.08.58) — 10.30. 18, 18.15, 20.30 ; Aurora (35.04.66) - 9. 11.15, 13.30, 16, 18.15 ; Tomis (21.49.16) — 9. 11.15, 13.30, 15.45, 18.15. OMUL PE CARE-L IUBESC — înfrăţirea intre popoare (17.51.64) — 11.30. 16. SUB SEMNUL LUI MONTE CRISTO - Buzeşti (15.63.79) — 15 30. 16 ; Volga (11.91.26) - 18, 18.15, 20.30. FREDDY Sl ClNTECUL PRERIEI — Dacia (18.26.10) - 8.45-20.30 In continuare. ACEASTA FEMEIE - Bucegi (17.05.47) — 10, 16. 18.18. 20 30 . Miorca (11.27 14) -11, 15, 17.30, 20 . Lira (31.71.71) — 15.30. 18. PAN WOLODYJUWSBI — Floreasca (33.29.11) - 18.30, 19 5 Aria (21.31.86) — 16. OMUL CARE NU POATE FI ACUZAT — Unirea (17.10.21) — 15.30, 18. MY FAIR LADY — Ciulesti 07.55.46) — 15.30, 19. PRIETENI FARA GRAI - Cotroceni (13.62.56) — 15.30, 17.45. 20. RĂZBUNĂTORUL — Pacea (31.32.02) — 15.30, 18, 20.15. MISTERIOSUL X DIN COSMOS — Crîngași (17.38.81) — 15.30, 18, 20.15. DEPARTE IN APUS — Viiorul (11.48.03) — 20. MARILE VACANTE — Viitorul (11.48.03) — 16, 18. CEI 1 000 DE OCHI AI DOCTORULUI MAHUSE - Mosilor (12.52.93) — 15.80, 18. JOCUL CARE UCIDE — Popular (35.15.17) - 15 30, 18, 20.15. WARLOCK — Munca (21.50.97) - 15,30, 10, 20.15. AFURISITUL DE BUNIC — Cosmos (15.19.15) - 15.30. 18, 20.15. MARELE SEMN ALBASTRU — Flacăra (21.35.40) — 15.30. ASTEAPTA PINA SE ÎNTUNECA - Flacăra (21 35 40) - 18. 20 15. STAPIN PE SITUAȚIE — (21.39.82) - 15.30. 18. DANICIKA - Rahova (23.91.00) — 15.30. UN CUIB DE NOBILI — Progresul (23.94.10) — 15.90, 18. OPERAȚIUNEA LADY CHAPLIN — Ferentari (23.17.50) — ÎS,30, 18, 20.15, CARTOUCHE - Cinemateca (Baia Union) - (13.49.04) - 9, 11, 13. 15, 19, 19, 9. JOC DUBLU IN SERVICIUL SECRET - Drumul Sării (31.28.13) — 15.30, 17.45. 20. GRĂDINI - CINEMATOGRAF DRAGOSTE ȘI VITEZA — Stadionul Dinamo (11.03.72) — 20.15. TIFFANY MEMORANDUM — Doina (15.87.67) - 20.15 ; Festival (15.63.97 °'CICLUL Î - „Mari succese de odinioară“ - Capitol (16.29.11) _ 80% jal ”u’ SUB SEMNUL LUI MONTE CRISTO - Buzeşti (15.62.79) - 20.15. ACEASTA FEMEIE — Bucea (17 05 47) - 20.30 S Lira (31.71.71) - 20.15 MISTERIOSUL X DIN COSMOS •» Unirea (17.10.21) — 20.30. 3 ARGOMAN SUPERDIABOLICUL — (330^.66) — 20.30 S Tomis (21.49.46) '“1 20.J0. PAN WOLODYJOWSKI — Arfa (21.31.86) - 20. «na STAPIN PE SITUATIE - Via O (21.39.82) - 20.15. JANDARMUL SE INSOARA - Arenele Romane (23.71.01) — 20.30. MARILE VACANTE — Rahova (23.91.00) — 20.19. DREPTUL DE A TE NASTE - Progresul-parc (23 94 10) — 20.18. CEI 1000 DE OCHI AI DOCTORULUI MARUSE — Moşilor (12.52.93) — 20.15. , Vitan