Informatia Bucureştiului, decembrie 1973 (Anul 21, nr. 6298-6323)

1973-12-01 / nr. 6298

Pegu­a 2-a Dan Haulica: ^Geografii spirituale“ " A căuta paradoxal unitatea în ceea ce, aparent, este disparitate, a demonstra, iacă o dată, prisj a­­semenea dificultăţi lucid asuma­te încrederea in puterile şi ri­goarea eseului — cam astfel s-ar defini rămăşagul, stimulator şi ■tenace, care stătea in faţa aces­tor pagini de „Geografii spiritua­le“.­­Ele sunt reuşite numai in măsura in care alcătuiesc o carte „deschisă“, sustrasă habitudinilor compoziţionale proprii cărţilor de critică literară. Petru Popescu­­,Să creşti într-un an cu­ alţii intr-o zi“ înrudit cu toate celelalte, ro­manul de fată continuă mai strins pe cel anterior. Este cartea unei ■căutări de sine prezentă intr-o factură aproape picarescă. In mod intenţionat am folosit pină la ab­rauz ochii, urechile, gura eroului, încercind să redau trăiri și atitu­dini așa cum se întimplă ele la o generație extrem de necunoscută lumii literare. Chiril Tricolici: „Bănuiala“ Desene de : AL. CLENCIU Este romanul unei căutări de sine, un destin pe care îl propun cititorului, o existenţă sinuoasă, frămîntată şi dureroasă, un posi­bil Andrei Jinga, ce se continuă, cu aceeaşi sinceritate, într-un nou volum recent încheiat. MIHAI POP: „Nu putem trage un zid despărţitor între arta cultă şi cea populară" — Mai întii, o întrebare indiscretă : cum aţi devenit folclorist ? — După cum ştiţi, sunt din Maramureş, ţinut în care folclorul este la el acasă sau, daca vreţi, casa omului e în folclor. Ce poate da această origine: vocaţie ori obligaţie ? Aş zice că şi una şi alta. Şi, pentru amîndouă, aş folosi cuvintul formaţie. Inţelegind prin aceasta, deopotrivă, cultul valorilor ancestrale, deprin­­­dere de a desluşi frumosul şi un tremurul ste­lelor, şi In licărul frunzelor, d­ar şi pasiune pentru investigaţiile de teren, pentru studie­rea riguroasă a temelor, urmărirea motivelor, descoperirea tipologiilor. Am avut norocul, sau şansa, să-i îmiluesc pe meleagurile natale pe Tache Papahagi, apoi, la facultate, s­ă-i am profesori pe Densuşianu şi Gusti­ ,încă din 1928 am lucrat cu mareul nostru muzicolog C. Brâiloiu. — Cu asemenea dascăli, intr-adevăr, cuvân­tul „formaţie“ este cel mai potrivit. Intrucit sunteţi profesor universitar şi şef de şcoală folcloristică, credeţi că, în formarea unui tânăr, rolul decisiv il urc dascălul . Cu condiţia ca pedagogul din el să fie dublat de un excelent psiholog ! Descoperind aptitudinile rea­le ale elevului, pr­ofe­ului­­ — şi chiar» are obligaţia morala şi progo­­nala — să-l îndrume spre acele domenii ale ştiinţei sau ale tehnicii, în care emulul se va putea realiza cit mai fin se Şi cit mai deplin, ca om social şi, moral. — Ca director al Institutului de etnografie şi folclor, vă rugăm să ne răspundeţi : care este stadiul actual al acestei discipline ? — Folcloristica este­ una dintre disciplinei, cele mai complexe fi stăpînită de un de echipă a! cercetătorilor, al cărui liant este dragoscea faţa de v­alorile populare, e imprimat şi de caracterul interdisciplinar al investiga­ţiilor folclorice. In 1949, cînd s-a creat insti­tutul, noi aveam nu numai o tradiţie a cer­cetărilor pe teren (ilustrată, bunăoară, şi de un Eminescu sau Alecsandri), ci şi rezultate însemnate în privinţa îmbinării tehnicilor so­ciologice cu principiile metodologice ale disci­plinei propriu-zise. La ora actuală, simultan nul ampa­ngur spec­iul cu creşterea vastului corpus documentar al creaţiei anonime, eforturile noastre se îndreaptă spre sistematizarea materialului în vederea de­finirii categoriilor de texte, a stabilirii mode­lelor fundamentale — în epoca exploziei informaţionale, cînd sporeşte accentul pe exactitatea surselor şi ri­goarea datelor, în ce măsură creaţia anonimă mai poate constitui un izvor temeinic de cu­noaştere a trecutului ? —­ Unul dintre argumentele esenţiale ale unităţii noastre naţionale este, după cum se ştie, acela al unităţii de structură a creaţiei populare. Fireşte, ceea ce descoperim astăzi Pe teren este un ultim stadiu al evoluţiei fe­nomenului respectiv. Dar, printr-o analiză de adîncime, se pot desluşi sensurile mai vechi ale lucrurilor şi chiar soluţii pe care poporul le-a dat diferitelor probleme ale evoluţiei sale, soluţii ce se cer interpretate în planul ştiin­ţei şi recuperate în ordinea etică. — Dar un plan estetic ? Aspirind spre mo­dernitate, unii creatori văd în cultivarea valo­rilor folclorice un fel de reflex prelungit al „paşoptismului“ cultural... — Cine ignoră creaţia poporului se ignoră, implicit, pe sine, ca membru al unei colectivităţi in „matricea“ căreia s-a născut a crescut. Dacă privim, insă, ansamblul, fe­nomenului nostru literar-artistic, ne dăm seama ce rol impresionant au elementele de factură sau de inspiraţie folclorică. Nu putem trage un zid despărţitor între arta cultă şi cea populară. Există o singură literatură, cu două moduri de exprimare — unul altil şi altul scris. Din punctul de vedere al încărcăturii de idei şi sentimente, semnătura autorului este, desigur, un indiciu de paternitate; ea, însă, nu schimbă termenii fundamentali ai ecuaţiei estetice. Eu consider că fiecare dintre scriitorii noştri de seamă a citit în cultura populară ca în­­tr-o carte, rescriind în opera lui informaţia pe care a primit-o din aceste izvoare. Marii crea­tori au pus într-o lumină nouă vechile noastre mituri. Această interpretare profund creatoare, a valorilor populare este însăşi cheia progre­sului în artă. Exemplul lui Brâncuşi mă scu­teşte de orice argumentare. — Se vorbeşte mult despre poluarea folclo­rului, mai ales a celui muzical-coregrafie şi „artizanal“. Oare cel literar este scutit de mi­metismul vulgarizator ? — S-au creat, în anumite momente, nişte texte de convenţie, ocazionale, care au avut în genere o existenţă efemeră, trăind glija cit a fost nevoie de ele, dacă o fi fost într-adevăr. La ora actuală, alături de scriitorii profesionişti, apar — în medii în care altădată creaţia lite­rară era orală, — oameni care îşi aştern pe hîrtie gindurile şi simţirile cele mai intime. Apropierea sau distanţarea lor de literatura populară tradiţională depinde de lecturile lor. Este foarte greu, în condiţiile culturii contempo­rane, să definim autenticul cu mijloace din afara fenomenului. Ne dăm seama, mai mult funcţional, de ce este autentic sau nu. Iată de ce, spre a folosi un proverb, n-avem drep­tul să aruncăm copilul o dată cu scăldătoa­rea ... Ion Butnaru rDIVAGAŢII DES Ce este gustul ? Facultatea subiectivă a omului de a discerne ceea ce este frumos d­e ceea ce este urît? Atunci unul şi acelaşi obiect poate fi frumos şi urît depinzînd in acelaşi timp de punctul de vedere al fiecăruia. Dar oamenii nu trăiesc izolaţi. Societatea favorizează dezvoltarea unor afinităţi in naterie de gust. Gustul este indubitabil marcat de subiectivitate, dar nu există oare un criteriu obiectiv intrinsec obiectelor şi lucrurilor ? Kant considera că ideea frumosului nu face parte din natura lucrurilor, ea apar­­ţinînd exclusiv imaginaţiei spectatorului. Cum determinăm, de fapt, dacă un obiect e frumos sau nu ? Privim forma obiectului , adică partea aparentă, ceea ce determină caracterul de impresie al opţiunii noastre. Ne mulţumim să con­statăm dacă un anumit lucru ne place. Dar in momentul în care luăm contact cu forma, facem abstracţie de conţinut. Or, frumosul este, de fapt, legătura, între formă şi esenţă. Această legătură nu este de domeniul exclusiv al artei. El reprezintă obiectul cunoaşterii în general. Deci, gustul ţine de psihologie, dar şi de natura obiec­tivă a lucrurilor.’ Nimeni nu va cumpăra, un fotoliu numai după aspectul lui exte­rior. Fotoliul va fi frumos d­in măsura în care va fi în acelaşi timp şi confortabil. Am greşi, după părerea mea, dacă am spune că un fotoliu poate fi frumos d­ar nu şi neapărat confortabil! Frumos ar trebui să însemne tocmai concordanţa între formă şi esenţă. Aud vorbindu-se, deseori, de ornament sau decor, fie că e vorba de arhitectură sau de un vas de ceramică. Dacă ne referim la o ceramică veche, numim in mod impropriu decor ceea ce de fapt are o sem­nificaţie precisă, dar pe care n-o mai cunoaştem . M-aş încumeta să spun că gustul este rezultatul unei sedimentări seculare de cul­tură. Dacă am avea în vedere tradiţia milenară a artei noastre populare, nivelul gustului nostru ar trebui să fie foarte ridicat. Sunt cuprins de serioase îndoieli, insă, de cite ori trec pe lingă maga­zinul de­ artizanat din str. 13 Decembrie, colț cu str. Academiei. Bizare vase de lemn trase la strung, infame pirogravuri, imposibila cutii de metal combinate cu plăci de ceramică, îmi dau impresia că, pe alocuri, există un zero absolut și în materie de bust, OK DAMADIAN Lucrarea pictorului Tattarescu expusă recent la muzeul ce-i poartă numele »5 ŢĂNDĂRICĂ „Ţăndărică“ nu mai e un simplu personaj de scenă, el are rezo­nanţele unei şcoli de artă, ale unui stil cu totul personal, ale u­­nei concepţii pregnan­te. Slujindu-şi cu o mare profesionalitate micii şi marii săi spec­­tatori, Teatrul­­ „Ţăn­dărică“ a înţeles că nu se pot concepe criteriile unui teatru pentru copil dincolo de sensurile adinei educative ale reperto­riului, de forţa unui mesaj umanist socia­list, de Întrepătrunde­rea cu problemele şcolii, cu metodologia ei, cu psihologia şi pedagogia. Fiecare spectacol so­licită fantezia întregu­lui colectiv, iar fer­voarea autodepăşirii,a căutărilor, a noilor mijloace de expresie devine o adevărată obsesie. Nici unui spectacol nu i se îm­prumută „hainele“ ce­lui precedent, soluţi­ile, desfăşurarea. De aici, sentimentul de surpriză pe care îl ai cînd te afli în banca ta de spectator, de aici certitudinea de tinereţe şi prospeţime. In fiecare spectacol există o pledoarie pentru poezie şi fru­mos, o grijă pentru educaţia estetică a tuturor vîrstelor. Cit despre prestigiul In­ternaţional al teatru­lui, este destul să a­­mintesc că acesta nu poate prididi cu invi­taţiile de pretutindeni. Acest „made in Ro­mania“ artistic e o re­cunoaştere a unui tea­tru, a cărui existenţă şi condiţie se explică prin tot ceea ce se face în ţara noastră pentru noua genera­ţie. Clnd pătrundeţi, deci, într-una din să­lile de spectacole ale lui „Ţăndărică“, gin­­diţi-vă că aţi intrat intr-un laborator de creaţie, intr-o „uzină“ in care se cultivă lu­mina, frumosul, emo­ţia, bucuria. Pentru mici, dar şi pentru mari ! A. P.­ ­ « INFORMAŢIA BUDMIȘTIULUI ia „ Comitetul sindicatului de la trus­tul „Energoconstrucţia“ din cadrul Ministerului Energiei Electrice a organizat o expoziţie de fotografii artistice (alb-negru şi color) în ho­lul trustului din calea Dorobanţi­lor nr. 103—105.­­ Filofteia din „Preşul“ lui Ion Băieşu de la Teatrul de Comedie, a avut pînă de curînd chipul Stelei Popescu. începînd de duminică, în acest rol intră Vasilica Tastaman, care lasă, moştenire pe... . Getuţa (din aceeaşi piesă) Sander Toma. Eleva şi în recital La Ateneul tineretului, mîine la ora 11, are loc un recital susţinut de elevi ai Liceului de muzică nr. 1 şi de studenţi ai Conservatoru­lui „Ciprian Porumbescu“. In program : Bach, Ravel, Mozart, Beethoven. Filmul românesc la festivaluri internaţionale­­ La Leipzig se Încheie astftzi al 16-lea Festival al filmului documentar­ şi de scurt metraj pentru cinematograf T.V. Studioul „Sahia“ s-a prezentat la această confrun­­tare internaţională cu opt pelicule, din care nu lipsesc realizări de certă valoare artistică: „România, ţara mea“, „Zilele şi nopţile unui bărbat“, „Meseria luminii“, „A dormi, a visa“ ş.a. In altă parte a globului, la Teheran, s© află în plină desfăşurare a doua ediţie a Festivalului filmului de lung metraj, „Nunta de piatră“, peliculă apreciată unanim de cronicarii noştri, e prezentă in această competiţie realizatorii ei, tinerii regizori Mircea Veroiu şi Dan Alţi speră (ca şi noi) să obţină un premiu. încă un portret al Sofiei Creţulescu O noutate de ultimă oră, la muzeul „Tatta­rescu“ a fost expusă o priză în ulei aparţinînd artistului paşoptist care ne-a lăsat cunoscutele compoziţii „Deştepta­rea României“ şi „Uni­rea Principatelor“ şi al cărui nume patronează astăzi locaşu­l din str. Domniţa Anastasia nr. 4. Lucrarea, provenind dintr-o colecţie parti­culară, este datată 185­1 şi reprezintă o tînără femeie îmbrăcată in costum ţărănesc Interesul stirnit de această operă cvasine­cunoscută este pe de­plin justificat. Ţinînd seama de genul compo­ziţiei, de anul cînd a fost realizată, specialiş­tii au inclus-o în pe­rioada de început a creaţiei lui Gh. Tatta­rescu, cu atît mai mult, cu cît ea prezintă multe înrudiri cu o al­tă operă a artistului, a­­flată la Muzeul de ar­tă al Republicii: por­tretul Sofiei Crepiles­­cu. De unda şi presu­punerea că, în ambele lucrări, pictorul s-a in­spirat după același mo­del. 1918-1 DECEMBRIE­­1973 55 de ani de la făurirea statului naţional unitar român La 1 decembrie 1918, o impresionan­tă adunare naţiona­lă, întrunită la Alba Iulia, a hotărît Uni­rea pentru totdeauna a Transilvaniei cu România. Izvorîtă dintr-o voinţă una­nimă, Unirea a în­semnat încununarea unui grandios pro­ces de veacuri, îz­­bînda unor lupte în­delungate şi pline de sacrificii, căci ase­menea acte istorice, de valoarea celui de la 1 decembrie 1918, nu sînt hotărîri spontane şi nici ro­dul strădaniilor li­nei singure genera­ţii. Deşi poporul ro­mân a fost obligat să trăiască multă vreme despărţit în mai multe provincii, ideea unităţii naţio­nale, exprimată în comunitatea limbii şi culturii, în omo­genitatea structurii economice, sociale şi politice, a fost me­reu trează. Unirea Moldovei cu Ţara Românească în 1859 şi crearea sta­tului modern Româ­nia au constituit punctul de plecare pentru desăvîrşirea unificării statale, nu­cleul de atracţie pen­tru românii ce se gă­seau încă sub stăpâ­nire străină. Cuce­rirea independenţei, urmarea firească­ a evoluţiei societăţii româneşti, la care o însemnată contribu­ţie au adus transil­vănenii, a întărit con­vingerea acestora că „soarele nostru la Bucureşti răsare“. Dezvoltarea conştiin­ţei naţionale a că­pătat un nou şi pu­ternic impuls o dată cu afirmarea pe are­na istoriei a clasei muncitoare care s-a pronunţat răspicat în sprijinul aspiraţiei seculare a poporului român, încă de­­ la primele lor manifes­tări publice, socia­liştii români s-au pronunţat pentru de­săvârşirea unificării Statale, în graniţele vechii Dacii, cerînd cu putere ca „domi­naţia unei naţiuni asupra alteia să în­ceteze, românii să fie toţi liberi şi să formeze un stat, iar nu să geamă sub do­­minaţiuni străine şi vitrege“. Intensificarea lup­telor revoluţionare şi de eliberare na­ţională din Austro- Ungaria — ca urma­re a rezonanţei pe care a avut-o în rîn­­dul maselor largi populare de pretu­tindeni victoria Ma­rii Revoluţii Socia­liste din Octombrie — infringerile mili­tare suferite de pu­terile centrale, au ac­celerat procesul de destrămare a impe­riului habsburgic, pe­ ruinele căruia au a­­­­părut statele naţiona­le suverane şi inde­pendente ale popoa­­relor din centrul şi sud-estul Europei . Cehoslovacia, Polo­nia, Iugoslavia. în a­­cest context s-a cre­at, din iniţiativa so­cialiştilor, Consiliul Naţional Român Cen­tral, cu sediul la Arad, în scopul de a prelua guvernarea teritoriilor locuite de românii din imperiul austro-ungar in pli­nă dezmembrare. Pa­za ordinii, a vieţii şi bunurilor oamenilor a fost asigurată de gărzile naţionale, iar guvernarea politică de consiliile naţio­nale locale. La mijlocul lunii noiembrie 1918, Con­siliul Naţional Ro­mân Central a anun­ţat convocarea unei mari adunări naţio­nale pentru ziua­­de 1 decembrie, cînd poporul din Tran­silvania trebuia să-și hotărască viitorul. Adunarea a avut lo­c la Alba Iulia, în c­e­­tatea în care a in­trat triumfător Mi­­hai Viteazul, locul martiriului conducă­torilor răscoalei populare de la 1784 Aici, pe Cîmpul lui Horea, s-au adunat intr-o ordine impre­sionantă peste îmi 000 de oameni — ţarani şi intelectuali, mun­citori — care, ală­turi de cei 1228 de­legaţi, aleşi prin vot deschis de­ cercurile electorale şi de alte organizaţii politice şi culturale româneşti, au hotărît unirea românilor. Istorica Declaraţie de la Al­ba Iulia, citită de Vasile Goldiş, expri­mând punctul de ve­dere al forţelor populare, al socialiş­tilor şi al elemente­lor cu orientare de­mocratică, a fost, în acelaşi timp, un program burghe­­zo-democratic, care a cuprins probleme importante ce se ce­reau rezolvate în cadrul statului uni­tar român (reforma agrară, votul univer­sal, direct şi secret). Memorabila hotă­­rîre de la Alba lu­­lia a umplut de ne­mărginită bucurie sufletul românilor din ţara liberă. Uni­rea, cum pe drept cuvînt a­­relevat to­varăşul NICOLAE CEAÎTŞESCU, s-a în­făptuit prin voinţa unanimă ,a poporu­lui : „Unirea nu­­ a fost rezultatul nici unui tratat de pace, nu a fost voinţa li­nei puteri din afară; unirea a fost rezul­tatul voinţei poporu­lui român, dornic de libertate şi indepen­denţă“. Desăvîrşirea uni­ficării statului ro­mân, act just şi pro­gresist, de mare în­semnătate în dezvol­tarea istorică a Ro­mâniei, a creat noi condiţii favorabile pentru dezvoltarea mai rapidă a societăţii, pentru accelerarea progresului economic, cultural şi ştiinţific, şi, în­ acelaşi timp, pentru intensificarea luptei revoluţionare a clasei muncitoare, a celorlalte forţe înaintate, democrati­ce din România. La aniversarea a 53 de ani de existenţă ca stat naţional unitar, România se înfăţi­şează — datorită po­liticii înţelepte a Partidului Comunist Român — ca o ţară înfloritoare, liberă şi independentă, ca o naţiune socialistă di­namică, în plină a­­firmare a potentelor sale creatoare. Conf. univ. dr. ION GHEORGHIU V. Teatrul „Ion Vasilescu“ a prezentat publicului, la Sala mare a Palatului, o nouă premieră, intitulată „Piruete muzicale“ Cvartetul „Academica“ s-a întors dint­r-un turneu în Olanda. Ca şi în turneele anterioare, această formaţie, deţinătoare a premiului al ll-lea in cadrul celei de a 22-a ediţii a con­cursului internaţional de la Mün­chen, s-a bucurat de multă apre­ciere. Ziarul „Allgemeine Uagbiat“, sub titlul „Românii cintci cu elan şi pasiune“, pe marginea concertului Haga ţinut la Rotterdam, scrie: „Cvartetul Academica este un exemplu de e­­chilibru sonor şi omogenitate, pro­prii numai celor mai valoroase for­maţii camerale“. Artiştii au fost reinvitaţi pentru anul viitor, urmind­ să susţină, printre altele, şi un con­cert în prima sală a Olandei, Con­­certgebow din Amsterdam. Iubitorii muzicii din Capitală il pot reasculta în ziua de 3 decem­brie, într-un concert la Conservato­rul „Ciprian Porumbescu a Monte Carlo r La cea de a IX-a ediţie a „Ma­relui premiu internaţional de artă contemporană“ al Principa­tului Monaco participă şi doi tineri plasticieni români (acest concurs este rezervat artiştilor tineri, un prag de lansare): Vladimir Zamfirescu (lucrare de pictură) şi Mircea Ştefănescu (una de sculptură). Manifestarea va avea loc între 7 și 23 decembrie la Palatul congreselor din Monte Carlo. Filarmonica „George Enescu” a programat pentru vineri şi sîmbătă, la Ateneul român, un concert simfonic sub bagheta di­­ n Bruxelles riiorului belgian Edgard Doneux, care va prezenta publicului me­loman, între altele, suita simfo­nică „Chipuri şi popasuri“ de Mihail Andricu, în cadrul ciclu­lui de „Prime audiţii absolute româneşti“. 9 Londra Un recital extraordinar sus­ţine mîine, la Ateneul român, soprana engleză Elisabeth Schwar.tzkopf (la pian ; Geoffrey Parsons — Anglia). In program ; lieduri de Schubert, Schumann, Brahms, H. Wolff, Liszt, Grieg, Mahler şi R. Strauss. C Discul ultura actuală cunoaşte , con­tinue schimbări calitative şi cantitative. Ele nu pot să nu aibă urmări şi în dome­niul muzicii. Una dintre con­secinţele binefăcătoare ale exploziei informaţionale (care, la prima vede­re, pare cantitativă, dar nu este nu­mai atît) şi ale acţiunii de difuziu­ne în adîncime şi întindere a actu­lui cultural (acele controversata mass-media, fără de care civiliza­ţia contemporană este de neconceput, ele transmiţind, de îndată, cu viteză şi pretutindeni, orice acţiune uma­nă, dînd noi valori noţiunii de cul­tură de masă) se numeşte disc. Să ne imaginăm că acest obiect, atît de familiar astăzi, nu ar exista. Iubitorul de muzică ar­ avea la în­­demînă doar sala de concert, radioul şi televiziunea. Sfera lui de opţiune în ceea ce priveşte autorul, compo­ziţia şi interpretul, oricât de largă ar fi (îndeosebi prin canalul radiou­lui), ar fi, totuși, limitată. Limita este, într-o anumită măsură, lărgită prin existenta magnetofonului, dar acesta este un fenomen (da, pe pla­nul muzicii este un fenomen intr-a­devăr social). Ca și radioteleviziu­­nea, discul reprezintă muzica la do­miciliu, dar cu posibilitatea — mă­car teoretic nemărginită — de a puna la îndemîna melomanului, conform dorinței lui (chiar capriciului lui — dar unde este aici răul ?), muzica ce-i poate satisface nevoia estetică a momentului. Plecînd de la această realitate, se poate examina ce ne oferă şi ce nu ne oferă producţia şi comerţul nostru de discuri, tocmai pentru a face profitabilă, pentru in­divid şi pentru obşte, existenţa a­­cestui miraculos mijloc de înregis­trare şi difuzare a muzicii. Dar discul oferă şi etaloane redutabile, care fac cu grija pentru calitatea interpreta­tivă a instituţiilor muzicale de con­certe şi spectacole să fie permanentă şi mai responsabilă, căci fără aceas­ta publicul se rarefiază. Dacă adău­găm şi faptul că discul poate con­serva momente unice din viaţa mu­zicală (înregistrările din timpul unor festivaluri „Enescu“ sunt pilda cea mai elocventă la noi), transformind­ efemerul in etern, avem stabilite datele care-l fac indispensabil pentru cultura modernă. : Și, totuși, discul are un neajuns, comparativ cu actul viu al interpre­tării­­ este repetabil, fără acel fior de inedit pe care artistul il pune în fiecare apariţie pe podium, cînd notele din partitură sînt mereu ace­leaşi, dar muzica pare a fi mereu alta. Suficient ca să facă de neîn­locuit concertul, formă socială care unifică sensibilitatea umană, propul­­sînd-o spre culmile cunoaşterii artis­tice. PETRE CODREANU • COLABORATORII NOŞTRI VĂ RECOMANDĂ • COLABORATORII NOŞTRI VĂ RECOMANDĂ “ Despre spectacole bune care ţin afi­­şul de un an şi chiar de mai înainte, am scris. (Adaug acum excelentul „Frag Strindberg- reluat la „Bulandra“). Iar din ce s-a prezentat nou, prea mult nu e de reţinut. Oricum, tot la «Bu­­landra“ sunt cele mai ţinite titluri proaspete. Dintre tip Noile suferinţe ale tinerului „W“ poate fi recomandat cu conştiinţa aproape Împăcată. De aseme­nea, săptâmina viitoare se anunţă un turneu al teatrului din Galaţi cu Ava­rul lui Moliăre. Apropo de turnee , ace­eaşi „ritmicitate" ca a premierelor din Capitală. După cele citeva din toamnă, căra învălmăşite, a urmnat, şi aci, acal­mie. Deşi în ţară sunt parcă teatre mai harnice, există o mai riguroasă planifi­care şi citeva reuşite mult elogi­ate de critică, ca de pildă la Cluj (Un­chiul Vanea şi Meşterul Manaiei sau, recent, la Ploieşti, piesa lui Dumitru Solomon Diogene ciin ele, aceasta din urmă făcind parte din piesele originale de valoare despre care scriam că există şi mă miram că nu figurează pe sce­nele bucureştene. Deci, pe ciad o in­­ ­feS^SKSSl tllnire in Capitală cu aceste premiere (şi, bineînţeles, cu altele de aceeaşi va­loare) 7 TRAIAN ŞELMARU Nu vă mai recoman­dăm CUmul italian „Fapt divers in prima pagtr­ă“ pentru a treia oară, deoarece,­­se pare, cei cu difuzarea filme­lor s-au plictisit şi ei să facă promisiuni­.. De altfel, soarta „Fap­tului divers“ e la alt film italian. „Torino negru“, anunţat pen­tru a treia oară... Re­­nunţlnd la glumă, să trecem la scuzele pe care vi le datorăm, dar in numele întreprinde­rii cinematografice, pentru erorile conţinu­te in programele (era a zice: pronosticurile) de filme ale săptămi­­nii. Știm, suszisa în­treprindere are justifi­cări; la filmul X nu era gata titrajul, fil­mul Y nu venise încă de la laborator ş.a.m.d. Nu s-ar putea, insă, ca un titlu nou să fie inclus in „programul viitorii, numai atunci cînd nu mai sînt dubii tehnice sau mai puţin tehnice . Deci, ţinînd seama de posibilele erori conţinute şi in progra­mul viitoarei săptă­­mîni, ne vom abţine de la recomandări, că cine ştie... In schimb, fără nici un fel de În­doială strecurată In sufletul nostru sensibil şi încrezător, vă pu­tem asigura că vor ru­la „Vagabondul“ şi „Jandarmul la plim­bare“ ! RADU GEORGESCU ■ g&SSg»» Duminică după masă, albumul duminical, realizat de Tudor Vornicu, ne tmbie ispititor să renunţăm la siestă, avînd un cuprifis ce-şi desfăşoară evantaiul de la umor la teatru. Şi, mai ales, cînd aflăm din presă, ceea ce nu este consemnat un program : o filă palpitantă, la ora 14, va­­ cea scrisă (poate pe zăpadă) de meciul Universitatea Craiova — Steaua. ‘Marţi, vom vedea piesa lui George Cali­­nescu „Ludovic al XIX-lea“, cu o distribuţie bogată, un protagonist de deosebit farmec — Virgil Ogâşesnu — şi o „prefaţă” document, reintilnirea cu genialul autor care a fost G. Ciuinescu prin intermediul „filmotecii de aur“ a televiziunii. Un act de cultură ! In fiecare seară — o fabulă. Cele „1001 de serie ne spun, Incepind de luni, fabule du­pă La Fontaine. (Au şi părinţii ce Învăţa din ele !). Vineri, la 20.05, „Frim-pianul“ unei mari personalităţi culturale , Iorgu Iordan. Semnează­­ Al. Stark. In cit timp 11 vom uita pe Mannix și Peggy . Să le păstrăm o plăcută amin­tire, pentru că ne-au fost, atit amar de vreme, în fiecare sîmbătă, invitaţi la cină. Ne deveniseră familiari, chiar cînd... De sîmbătă, iată, alți doi musafiri ! Unul, sub chipul „Sfintului“, ne-a mai vizitat : Roger Moore. Celălalt e un actor la fel ,de celebru (ba, poate și mai apreciat) : Toni Curtis. Brett și Danny — noul serial vrea să îmbine aventura cu umorul. Ceea ce poate fi amuzant ! „Steaua fără nume“ con­tinuă cu Sânziana Pop şi candidaţi diverşi ca valori şi chipuri. Filme : „Cazul Vanierie“, producţie japoneză, şi celebra, atit de celebra operetă „Silvia“ într-o ecra­nizare maghiară. Cam puţintel ! Vineri, după ora 21, suntem­ invitaţi la cenaclul „Sburătorul“ în „paginile“ Bibliotecii pentru toţi, tocmai cinci pe „1”, Silvia îşi cîntă cu foc iubirea . Ce alegem ? ALECU POPOV­CI

Next