Informatia Bucureştiului, decembrie 1973 (Anul 21, nr. 6298-6323)
1973-12-01 / nr. 6298
Pegua 2-a Dan Haulica: ^Geografii spirituale“ " A căuta paradoxal unitatea în ceea ce, aparent, este disparitate, a demonstra, iacă o dată, prisj asemenea dificultăţi lucid asumate încrederea in puterile şi rigoarea eseului — cam astfel s-ar defini rămăşagul, stimulator şi ■tenace, care stătea in faţa acestor pagini de „Geografii spirituale“.Ele sunt reuşite numai in măsura in care alcătuiesc o carte „deschisă“, sustrasă habitudinilor compoziţionale proprii cărţilor de critică literară. Petru Popescu,Să creşti într-un an cu alţii intr-o zi“ înrudit cu toate celelalte, romanul de fată continuă mai strins pe cel anterior. Este cartea unei ■căutări de sine prezentă intr-o factură aproape picarescă. In mod intenţionat am folosit pină la abrauz ochii, urechile, gura eroului, încercind să redau trăiri și atitudini așa cum se întimplă ele la o generație extrem de necunoscută lumii literare. Chiril Tricolici: „Bănuiala“ Desene de : AL. CLENCIU Este romanul unei căutări de sine, un destin pe care îl propun cititorului, o existenţă sinuoasă, frămîntată şi dureroasă, un posibil Andrei Jinga, ce se continuă, cu aceeaşi sinceritate, într-un nou volum recent încheiat. MIHAI POP: „Nu putem trage un zid despărţitor între arta cultă şi cea populară" — Mai întii, o întrebare indiscretă : cum aţi devenit folclorist ? — După cum ştiţi, sunt din Maramureş, ţinut în care folclorul este la el acasă sau, daca vreţi, casa omului e în folclor. Ce poate da această origine: vocaţie ori obligaţie ? Aş zice că şi una şi alta. Şi, pentru amîndouă, aş folosi cuvintul formaţie. Inţelegind prin aceasta, deopotrivă, cultul valorilor ancestrale, deprindere de a desluşi frumosul şi un tremurul stelelor, şi In licărul frunzelor, dar şi pasiune pentru investigaţiile de teren, pentru studierea riguroasă a temelor, urmărirea motivelor, descoperirea tipologiilor. Am avut norocul, sau şansa, să-i îmiluesc pe meleagurile natale pe Tache Papahagi, apoi, la facultate, să-i am profesori pe Densuşianu şi Gusti ,încă din 1928 am lucrat cu mareul nostru muzicolog C. Brâiloiu. — Cu asemenea dascăli, intr-adevăr, cuvântul „formaţie“ este cel mai potrivit. Intrucit sunteţi profesor universitar şi şef de şcoală folcloristică, credeţi că, în formarea unui tânăr, rolul decisiv il urc dascălul . Cu condiţia ca pedagogul din el să fie dublat de un excelent psiholog ! Descoperind aptitudinile reale ale elevului, profeului — şi chiar» are obligaţia morala şi progonala — să-l îndrume spre acele domenii ale ştiinţei sau ale tehnicii, în care emulul se va putea realiza cit mai fin se Şi cit mai deplin, ca om social şi, moral. — Ca director al Institutului de etnografie şi folclor, vă rugăm să ne răspundeţi : care este stadiul actual al acestei discipline ? — Folcloristica este una dintre disciplinei, cele mai complexe fi stăpînită de un de echipă a! cercetătorilor, al cărui liant este dragoscea faţa de valorile populare, e imprimat şi de caracterul interdisciplinar al investigaţiilor folclorice. In 1949, cînd s-a creat institutul, noi aveam nu numai o tradiţie a cercetărilor pe teren (ilustrată, bunăoară, şi de un Eminescu sau Alecsandri), ci şi rezultate însemnate în privinţa îmbinării tehnicilor sociologice cu principiile metodologice ale disciplinei propriu-zise. La ora actuală, simultan nul ampangur speciul cu creşterea vastului corpus documentar al creaţiei anonime, eforturile noastre se îndreaptă spre sistematizarea materialului în vederea definirii categoriilor de texte, a stabilirii modelelor fundamentale — în epoca exploziei informaţionale, cînd sporeşte accentul pe exactitatea surselor şi rigoarea datelor, în ce măsură creaţia anonimă mai poate constitui un izvor temeinic de cunoaştere a trecutului ? — Unul dintre argumentele esenţiale ale unităţii noastre naţionale este, după cum se ştie, acela al unităţii de structură a creaţiei populare. Fireşte, ceea ce descoperim astăzi Pe teren este un ultim stadiu al evoluţiei fenomenului respectiv. Dar, printr-o analiză de adîncime, se pot desluşi sensurile mai vechi ale lucrurilor şi chiar soluţii pe care poporul le-a dat diferitelor probleme ale evoluţiei sale, soluţii ce se cer interpretate în planul ştiinţei şi recuperate în ordinea etică. — Dar un plan estetic ? Aspirind spre modernitate, unii creatori văd în cultivarea valorilor folclorice un fel de reflex prelungit al „paşoptismului“ cultural... — Cine ignoră creaţia poporului se ignoră, implicit, pe sine, ca membru al unei colectivităţi in „matricea“ căreia s-a născut a crescut. Dacă privim, insă, ansamblul, fenomenului nostru literar-artistic, ne dăm seama ce rol impresionant au elementele de factură sau de inspiraţie folclorică. Nu putem trage un zid despărţitor între arta cultă şi cea populară. Există o singură literatură, cu două moduri de exprimare — unul altil şi altul scris. Din punctul de vedere al încărcăturii de idei şi sentimente, semnătura autorului este, desigur, un indiciu de paternitate; ea, însă, nu schimbă termenii fundamentali ai ecuaţiei estetice. Eu consider că fiecare dintre scriitorii noştri de seamă a citit în cultura populară ca într-o carte, rescriind în opera lui informaţia pe care a primit-o din aceste izvoare. Marii creatori au pus într-o lumină nouă vechile noastre mituri. Această interpretare profund creatoare, a valorilor populare este însăşi cheia progresului în artă. Exemplul lui Brâncuşi mă scuteşte de orice argumentare. — Se vorbeşte mult despre poluarea folclorului, mai ales a celui muzical-coregrafie şi „artizanal“. Oare cel literar este scutit de mimetismul vulgarizator ? — S-au creat, în anumite momente, nişte texte de convenţie, ocazionale, care au avut în genere o existenţă efemeră, trăind glija cit a fost nevoie de ele, dacă o fi fost într-adevăr. La ora actuală, alături de scriitorii profesionişti, apar — în medii în care altădată creaţia literară era orală, — oameni care îşi aştern pe hîrtie gindurile şi simţirile cele mai intime. Apropierea sau distanţarea lor de literatura populară tradiţională depinde de lecturile lor. Este foarte greu, în condiţiile culturii contemporane, să definim autenticul cu mijloace din afara fenomenului. Ne dăm seama, mai mult funcţional, de ce este autentic sau nu. Iată de ce, spre a folosi un proverb, n-avem dreptul să aruncăm copilul o dată cu scăldătoarea ... Ion Butnaru rDIVAGAŢII DES Ce este gustul ? Facultatea subiectivă a omului de a discerne ceea ce este frumos de ceea ce este urît? Atunci unul şi acelaşi obiect poate fi frumos şi urît depinzînd in acelaşi timp de punctul de vedere al fiecăruia. Dar oamenii nu trăiesc izolaţi. Societatea favorizează dezvoltarea unor afinităţi in naterie de gust. Gustul este indubitabil marcat de subiectivitate, dar nu există oare un criteriu obiectiv intrinsec obiectelor şi lucrurilor ? Kant considera că ideea frumosului nu face parte din natura lucrurilor, ea aparţinînd exclusiv imaginaţiei spectatorului. Cum determinăm, de fapt, dacă un obiect e frumos sau nu ? Privim forma obiectului , adică partea aparentă, ceea ce determină caracterul de impresie al opţiunii noastre. Ne mulţumim să constatăm dacă un anumit lucru ne place. Dar in momentul în care luăm contact cu forma, facem abstracţie de conţinut. Or, frumosul este, de fapt, legătura, între formă şi esenţă. Această legătură nu este de domeniul exclusiv al artei. El reprezintă obiectul cunoaşterii în general. Deci, gustul ţine de psihologie, dar şi de natura obiectivă a lucrurilor.’ Nimeni nu va cumpăra, un fotoliu numai după aspectul lui exterior. Fotoliul va fi frumos din măsura în care va fi în acelaşi timp şi confortabil. Am greşi, după părerea mea, dacă am spune că un fotoliu poate fi frumos dar nu şi neapărat confortabil! Frumos ar trebui să însemne tocmai concordanţa între formă şi esenţă. Aud vorbindu-se, deseori, de ornament sau decor, fie că e vorba de arhitectură sau de un vas de ceramică. Dacă ne referim la o ceramică veche, numim in mod impropriu decor ceea ce de fapt are o semnificaţie precisă, dar pe care n-o mai cunoaştem . M-aş încumeta să spun că gustul este rezultatul unei sedimentări seculare de cultură. Dacă am avea în vedere tradiţia milenară a artei noastre populare, nivelul gustului nostru ar trebui să fie foarte ridicat. Sunt cuprins de serioase îndoieli, insă, de cite ori trec pe lingă magazinul de artizanat din str. 13 Decembrie, colț cu str. Academiei. Bizare vase de lemn trase la strung, infame pirogravuri, imposibila cutii de metal combinate cu plăci de ceramică, îmi dau impresia că, pe alocuri, există un zero absolut și în materie de bust, OK DAMADIAN Lucrarea pictorului Tattarescu expusă recent la muzeul ce-i poartă numele »5 ŢĂNDĂRICĂ „Ţăndărică“ nu mai e un simplu personaj de scenă, el are rezonanţele unei şcoli de artă, ale unui stil cu totul personal, ale unei concepţii pregnante. Slujindu-şi cu o mare profesionalitate micii şi marii săi spectatori, Teatrul „Ţăndărică“ a înţeles că nu se pot concepe criteriile unui teatru pentru copil dincolo de sensurile adinei educative ale repertoriului, de forţa unui mesaj umanist socialist, de Întrepătrunderea cu problemele şcolii, cu metodologia ei, cu psihologia şi pedagogia. Fiecare spectacol solicită fantezia întregului colectiv, iar fervoarea autodepăşirii,a căutărilor, a noilor mijloace de expresie devine o adevărată obsesie. Nici unui spectacol nu i se împrumută „hainele“ celui precedent, soluţiile, desfăşurarea. De aici, sentimentul de surpriză pe care îl ai cînd te afli în banca ta de spectator, de aici certitudinea de tinereţe şi prospeţime. In fiecare spectacol există o pledoarie pentru poezie şi frumos, o grijă pentru educaţia estetică a tuturor vîrstelor. Cit despre prestigiul Internaţional al teatrului, este destul să amintesc că acesta nu poate prididi cu invitaţiile de pretutindeni. Acest „made in Romania“ artistic e o recunoaştere a unui teatru, a cărui existenţă şi condiţie se explică prin tot ceea ce se face în ţara noastră pentru noua generaţie. Clnd pătrundeţi, deci, într-una din sălile de spectacole ale lui „Ţăndărică“, gindiţi-vă că aţi intrat intr-un laborator de creaţie, intr-o „uzină“ in care se cultivă lumina, frumosul, emoţia, bucuria. Pentru mici, dar şi pentru mari ! A. P. « INFORMAŢIA BUDMIȘTIULUI ia „ Comitetul sindicatului de la trustul „Energoconstrucţia“ din cadrul Ministerului Energiei Electrice a organizat o expoziţie de fotografii artistice (alb-negru şi color) în holul trustului din calea Dorobanţilor nr. 103—105. Filofteia din „Preşul“ lui Ion Băieşu de la Teatrul de Comedie, a avut pînă de curînd chipul Stelei Popescu. începînd de duminică, în acest rol intră Vasilica Tastaman, care lasă, moştenire pe... . Getuţa (din aceeaşi piesă) Sander Toma. Eleva şi în recital La Ateneul tineretului, mîine la ora 11, are loc un recital susţinut de elevi ai Liceului de muzică nr. 1 şi de studenţi ai Conservatorului „Ciprian Porumbescu“. In program : Bach, Ravel, Mozart, Beethoven. Filmul românesc la festivaluri internaţionale La Leipzig se Încheie astftzi al 16-lea Festival al filmului documentar şi de scurt metraj pentru cinematograf T.V. Studioul „Sahia“ s-a prezentat la această confruntare internaţională cu opt pelicule, din care nu lipsesc realizări de certă valoare artistică: „România, ţara mea“, „Zilele şi nopţile unui bărbat“, „Meseria luminii“, „A dormi, a visa“ ş.a. In altă parte a globului, la Teheran, s© află în plină desfăşurare a doua ediţie a Festivalului filmului de lung metraj, „Nunta de piatră“, peliculă apreciată unanim de cronicarii noştri, e prezentă in această competiţie realizatorii ei, tinerii regizori Mircea Veroiu şi Dan Alţi speră (ca şi noi) să obţină un premiu. încă un portret al Sofiei Creţulescu O noutate de ultimă oră, la muzeul „Tattarescu“ a fost expusă o priză în ulei aparţinînd artistului paşoptist care ne-a lăsat cunoscutele compoziţii „Deşteptarea României“ şi „Unirea Principatelor“ şi al cărui nume patronează astăzi locaşul din str. Domniţa Anastasia nr. 4. Lucrarea, provenind dintr-o colecţie particulară, este datată 1851 şi reprezintă o tînără femeie îmbrăcată in costum ţărănesc Interesul stirnit de această operă cvasinecunoscută este pe deplin justificat. Ţinînd seama de genul compoziţiei, de anul cînd a fost realizată, specialiştii au inclus-o în perioada de început a creaţiei lui Gh. Tattarescu, cu atît mai mult, cu cît ea prezintă multe înrudiri cu o altă operă a artistului, aflată la Muzeul de artă al Republicii: portretul Sofiei Crepilescu. De unda şi presupunerea că, în ambele lucrări, pictorul s-a inspirat după același model. 1918-1 DECEMBRIE1973 55 de ani de la făurirea statului naţional unitar român La 1 decembrie 1918, o impresionantă adunare naţională, întrunită la Alba Iulia, a hotărît Unirea pentru totdeauna a Transilvaniei cu România. Izvorîtă dintr-o voinţă unanimă, Unirea a însemnat încununarea unui grandios proces de veacuri, îzbînda unor lupte îndelungate şi pline de sacrificii, căci asemenea acte istorice, de valoarea celui de la 1 decembrie 1918, nu sînt hotărîri spontane şi nici rodul strădaniilor linei singure generaţii. Deşi poporul român a fost obligat să trăiască multă vreme despărţit în mai multe provincii, ideea unităţii naţionale, exprimată în comunitatea limbii şi culturii, în omogenitatea structurii economice, sociale şi politice, a fost mereu trează. Unirea Moldovei cu Ţara Românească în 1859 şi crearea statului modern România au constituit punctul de plecare pentru desăvîrşirea unificării statale, nucleul de atracţie pentru românii ce se găseau încă sub stăpânire străină. Cucerirea independenţei, urmarea firească a evoluţiei societăţii româneşti, la care o însemnată contribuţie au adus transilvănenii, a întărit convingerea acestora că „soarele nostru la Bucureşti răsare“. Dezvoltarea conştiinţei naţionale a căpătat un nou şi puternic impuls o dată cu afirmarea pe arena istoriei a clasei muncitoare care s-a pronunţat răspicat în sprijinul aspiraţiei seculare a poporului român, încă de la primele lor manifestări publice, socialiştii români s-au pronunţat pentru desăvârşirea unificării Statale, în graniţele vechii Dacii, cerînd cu putere ca „dominaţia unei naţiuni asupra alteia să înceteze, românii să fie toţi liberi şi să formeze un stat, iar nu să geamă sub dominaţiuni străine şi vitrege“. Intensificarea luptelor revoluţionare şi de eliberare naţională din Austro- Ungaria — ca urmare a rezonanţei pe care a avut-o în rîndul maselor largi populare de pretutindeni victoria Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie — infringerile militare suferite de puterile centrale, au accelerat procesul de destrămare a imperiului habsburgic, pe ruinele căruia au apărut statele naţionale suverane şi independente ale popoarelor din centrul şi sud-estul Europei . Cehoslovacia, Polonia, Iugoslavia. în acest context s-a creat, din iniţiativa socialiştilor, Consiliul Naţional Român Central, cu sediul la Arad, în scopul de a prelua guvernarea teritoriilor locuite de românii din imperiul austro-ungar in plină dezmembrare. Paza ordinii, a vieţii şi bunurilor oamenilor a fost asigurată de gărzile naţionale, iar guvernarea politică de consiliile naţionale locale. La mijlocul lunii noiembrie 1918, Consiliul Naţional Român Central a anunţat convocarea unei mari adunări naţionale pentru ziuade 1 decembrie, cînd poporul din Transilvania trebuia să-și hotărască viitorul. Adunarea a avut loc la Alba Iulia, în cetatea în care a intrat triumfător Mihai Viteazul, locul martiriului conducătorilor răscoalei populare de la 1784 Aici, pe Cîmpul lui Horea, s-au adunat intr-o ordine impresionantă peste îmi 000 de oameni — ţarani şi intelectuali, muncitori — care, alături de cei 1228 delegaţi, aleşi prin vot deschis de cercurile electorale şi de alte organizaţii politice şi culturale româneşti, au hotărît unirea românilor. Istorica Declaraţie de la Alba Iulia, citită de Vasile Goldiş, exprimând punctul de vedere al forţelor populare, al socialiştilor şi al elementelor cu orientare democratică, a fost, în acelaşi timp, un program burghezo-democratic, care a cuprins probleme importante ce se cereau rezolvate în cadrul statului unitar român (reforma agrară, votul universal, direct şi secret). Memorabila hotărîre de la Alba lulia a umplut de nemărginită bucurie sufletul românilor din ţara liberă. Unirea, cum pe drept cuvînt arelevat tovarăşul NICOLAE CEAÎTŞESCU, s-a înfăptuit prin voinţa unanimă ,a poporului : „Unirea nu a fost rezultatul nici unui tratat de pace, nu a fost voinţa linei puteri din afară; unirea a fost rezultatul voinţei poporului român, dornic de libertate şi independenţă“. Desăvîrşirea unificării statului român, act just şi progresist, de mare însemnătate în dezvoltarea istorică a României, a creat noi condiţii favorabile pentru dezvoltarea mai rapidă a societăţii, pentru accelerarea progresului economic, cultural şi ştiinţific, şi, în acelaşi timp, pentru intensificarea luptei revoluţionare a clasei muncitoare, a celorlalte forţe înaintate, democratice din România. La aniversarea a 53 de ani de existenţă ca stat naţional unitar, România se înfăţişează — datorită politicii înţelepte a Partidului Comunist Român — ca o ţară înfloritoare, liberă şi independentă, ca o naţiune socialistă dinamică, în plină afirmare a potentelor sale creatoare. Conf. univ. dr. ION GHEORGHIU V. Teatrul „Ion Vasilescu“ a prezentat publicului, la Sala mare a Palatului, o nouă premieră, intitulată „Piruete muzicale“ Cvartetul „Academica“ s-a întors dintr-un turneu în Olanda. Ca şi în turneele anterioare, această formaţie, deţinătoare a premiului al ll-lea in cadrul celei de a 22-a ediţii a concursului internaţional de la München, s-a bucurat de multă apreciere. Ziarul „Allgemeine Uagbiat“, sub titlul „Românii cintci cu elan şi pasiune“, pe marginea concertului Haga ţinut la Rotterdam, scrie: „Cvartetul Academica este un exemplu de echilibru sonor şi omogenitate, proprii numai celor mai valoroase formaţii camerale“. Artiştii au fost reinvitaţi pentru anul viitor, urmind să susţină, printre altele, şi un concert în prima sală a Olandei, Concertgebow din Amsterdam. Iubitorii muzicii din Capitală il pot reasculta în ziua de 3 decembrie, într-un concert la Conservatorul „Ciprian Porumbescu a Monte Carlo r La cea de a IX-a ediţie a „Marelui premiu internaţional de artă contemporană“ al Principatului Monaco participă şi doi tineri plasticieni români (acest concurs este rezervat artiştilor tineri, un prag de lansare): Vladimir Zamfirescu (lucrare de pictură) şi Mircea Ştefănescu (una de sculptură). Manifestarea va avea loc între 7 și 23 decembrie la Palatul congreselor din Monte Carlo. Filarmonica „George Enescu” a programat pentru vineri şi sîmbătă, la Ateneul român, un concert simfonic sub bagheta di n Bruxelles riiorului belgian Edgard Doneux, care va prezenta publicului meloman, între altele, suita simfonică „Chipuri şi popasuri“ de Mihail Andricu, în cadrul ciclului de „Prime audiţii absolute româneşti“. 9 Londra Un recital extraordinar susţine mîine, la Ateneul român, soprana engleză Elisabeth Schwar.tzkopf (la pian ; Geoffrey Parsons — Anglia). In program ; lieduri de Schubert, Schumann, Brahms, H. Wolff, Liszt, Grieg, Mahler şi R. Strauss. C Discul ultura actuală cunoaşte , continue schimbări calitative şi cantitative. Ele nu pot să nu aibă urmări şi în domeniul muzicii. Una dintre consecinţele binefăcătoare ale exploziei informaţionale (care, la prima vedere, pare cantitativă, dar nu este numai atît) şi ale acţiunii de difuziune în adîncime şi întindere a actului cultural (acele controversata mass-media, fără de care civilizaţia contemporană este de neconceput, ele transmiţind, de îndată, cu viteză şi pretutindeni, orice acţiune umană, dînd noi valori noţiunii de cultură de masă) se numeşte disc. Să ne imaginăm că acest obiect, atît de familiar astăzi, nu ar exista. Iubitorul de muzică ar avea la îndemînă doar sala de concert, radioul şi televiziunea. Sfera lui de opţiune în ceea ce priveşte autorul, compoziţia şi interpretul, oricât de largă ar fi (îndeosebi prin canalul radioului), ar fi, totuși, limitată. Limita este, într-o anumită măsură, lărgită prin existenta magnetofonului, dar acesta este un fenomen (da, pe planul muzicii este un fenomen intr-adevăr social). Ca și radioteleviziunea, discul reprezintă muzica la domiciliu, dar cu posibilitatea — măcar teoretic nemărginită — de a puna la îndemîna melomanului, conform dorinței lui (chiar capriciului lui — dar unde este aici răul ?), muzica ce-i poate satisface nevoia estetică a momentului. Plecînd de la această realitate, se poate examina ce ne oferă şi ce nu ne oferă producţia şi comerţul nostru de discuri, tocmai pentru a face profitabilă, pentru individ şi pentru obşte, existenţa acestui miraculos mijloc de înregistrare şi difuzare a muzicii. Dar discul oferă şi etaloane redutabile, care fac cu grija pentru calitatea interpretativă a instituţiilor muzicale de concerte şi spectacole să fie permanentă şi mai responsabilă, căci fără aceasta publicul se rarefiază. Dacă adăugăm şi faptul că discul poate conserva momente unice din viaţa muzicală (înregistrările din timpul unor festivaluri „Enescu“ sunt pilda cea mai elocventă la noi), transformind efemerul in etern, avem stabilite datele care-l fac indispensabil pentru cultura modernă. : Și, totuși, discul are un neajuns, comparativ cu actul viu al interpretării este repetabil, fără acel fior de inedit pe care artistul il pune în fiecare apariţie pe podium, cînd notele din partitură sînt mereu aceleaşi, dar muzica pare a fi mereu alta. Suficient ca să facă de neînlocuit concertul, formă socială care unifică sensibilitatea umană, propulsînd-o spre culmile cunoaşterii artistice. PETRE CODREANU • COLABORATORII NOŞTRI VĂ RECOMANDĂ • COLABORATORII NOŞTRI VĂ RECOMANDĂ “ Despre spectacole bune care ţin afişul de un an şi chiar de mai înainte, am scris. (Adaug acum excelentul „Frag Strindberg- reluat la „Bulandra“). Iar din ce s-a prezentat nou, prea mult nu e de reţinut. Oricum, tot la «Bulandra“ sunt cele mai ţinite titluri proaspete. Dintre tip Noile suferinţe ale tinerului „W“ poate fi recomandat cu conştiinţa aproape Împăcată. De asemenea, săptâmina viitoare se anunţă un turneu al teatrului din Galaţi cu Avarul lui Moliăre. Apropo de turnee , aceeaşi „ritmicitate" ca a premierelor din Capitală. După cele citeva din toamnă, căra învălmăşite, a urmnat, şi aci, acalmie. Deşi în ţară sunt parcă teatre mai harnice, există o mai riguroasă planificare şi citeva reuşite mult elogiate de critică, ca de pildă la Cluj (Unchiul Vanea şi Meşterul Manaiei sau, recent, la Ploieşti, piesa lui Dumitru Solomon Diogene ciin ele, aceasta din urmă făcind parte din piesele originale de valoare despre care scriam că există şi mă miram că nu figurează pe scenele bucureştene. Deci, pe ciad o in feS^SKSSl tllnire in Capitală cu aceste premiere (şi, bineînţeles, cu altele de aceeaşi valoare) 7 TRAIAN ŞELMARU Nu vă mai recomandăm CUmul italian „Fapt divers in prima pagtră“ pentru a treia oară, deoarece,se pare, cei cu difuzarea filmelor s-au plictisit şi ei să facă promisiuni.. De altfel, soarta „Faptului divers“ e la alt film italian. „Torino negru“, anunţat pentru a treia oară... Renunţlnd la glumă, să trecem la scuzele pe care vi le datorăm, dar in numele întreprinderii cinematografice, pentru erorile conţinute in programele (era a zice: pronosticurile) de filme ale săptăminii. Știm, suszisa întreprindere are justificări; la filmul X nu era gata titrajul, filmul Y nu venise încă de la laborator ş.a.m.d. Nu s-ar putea, insă, ca un titlu nou să fie inclus in „programul viitorii, numai atunci cînd nu mai sînt dubii tehnice sau mai puţin tehnice . Deci, ţinînd seama de posibilele erori conţinute şi in programul viitoarei săptămîni, ne vom abţine de la recomandări, că cine ştie... In schimb, fără nici un fel de Îndoială strecurată In sufletul nostru sensibil şi încrezător, vă putem asigura că vor rula „Vagabondul“ şi „Jandarmul la plimbare“ ! RADU GEORGESCU ■ g&SSg»» Duminică după masă, albumul duminical, realizat de Tudor Vornicu, ne tmbie ispititor să renunţăm la siestă, avînd un cuprifis ce-şi desfăşoară evantaiul de la umor la teatru. Şi, mai ales, cînd aflăm din presă, ceea ce nu este consemnat un program : o filă palpitantă, la ora 14, va cea scrisă (poate pe zăpadă) de meciul Universitatea Craiova — Steaua. ‘Marţi, vom vedea piesa lui George Calinescu „Ludovic al XIX-lea“, cu o distribuţie bogată, un protagonist de deosebit farmec — Virgil Ogâşesnu — şi o „prefaţă” document, reintilnirea cu genialul autor care a fost G. Ciuinescu prin intermediul „filmotecii de aur“ a televiziunii. Un act de cultură ! In fiecare seară — o fabulă. Cele „1001 de serie ne spun, Incepind de luni, fabule după La Fontaine. (Au şi părinţii ce Învăţa din ele !). Vineri, la 20.05, „Frim-pianul“ unei mari personalităţi culturale , Iorgu Iordan. Semnează Al. Stark. In cit timp 11 vom uita pe Mannix și Peggy . Să le păstrăm o plăcută amintire, pentru că ne-au fost, atit amar de vreme, în fiecare sîmbătă, invitaţi la cină. Ne deveniseră familiari, chiar cînd... De sîmbătă, iată, alți doi musafiri ! Unul, sub chipul „Sfintului“, ne-a mai vizitat : Roger Moore. Celălalt e un actor la fel ,de celebru (ba, poate și mai apreciat) : Toni Curtis. Brett și Danny — noul serial vrea să îmbine aventura cu umorul. Ceea ce poate fi amuzant ! „Steaua fără nume“ continuă cu Sânziana Pop şi candidaţi diverşi ca valori şi chipuri. Filme : „Cazul Vanierie“, producţie japoneză, şi celebra, atit de celebra operetă „Silvia“ într-o ecranizare maghiară. Cam puţintel ! Vineri, după ora 21, suntem invitaţi la cenaclul „Sburătorul“ în „paginile“ Bibliotecii pentru toţi, tocmai cinci pe „1”, Silvia îşi cîntă cu foc iubirea . Ce alegem ? ALECU POPOVCI