Informatia Bucureştiului, aprilie 1974 (Anul 21, nr. 6399-6424)

1974-04-25 / nr. 6420

Pag­­ia 2-a r Chiar şi atunci cînd se pare că nu mai e nimic de aflat, oamenii, redescoperind adevărurile ştiute (dar prin propria lor experienţă, prin viaţa trăită) se descoperă pe ei... — Ce înţelegeţi dv. prin dato­rie, tovarăşe Marin Dima ? —■ Viaţa şi munca de fiecare zi , de cînd te scoli, pînă cînd te culci. Dacă eşti om, fii om. Fă-ţi, adică, în toate împrejurările, faţă de tine şi de ceilalţi, datoria de om, vîntul şi onoarea noastră, a bri­găzii, a mea, şi că ori le sînt „ca un tată*, cum zic ei, ori să nu-mi mai spună aşa, că mă fac de ru­şine, şi nu-i frumos, prin d-aia le-am pus meseria în mină... După o discuţie ca asta, Ion Fetecău, cîteva zile, nu şi-a mai scos capul din pămînt. Acum e un exemplu nu numai pentru brigadă, ci pen­tru toată secţia. D-asta zic că sentimentul datoriei se mai şi cul­tivă ! Un altul (zic eu „altul", dar mi-e drag ca şi copilul meu) spu­nea că el e... sportiv. „Ce „Sportiv !*. „Şi ce-i cu asta ?“. „Ce să fie, eu mă ocup de sport !“. „Măi, fir-ar să fiel —­şi treaba?...“ Cum, ne-cum, ce-a fost la mij­loc vă închipuiţi şi dv., fapt e că după o vreme m-am dus la secre­tarul de partid şi i-am spus : „Pe băiatul ăsta am putea să-l primim în partid*. Şi băiatul — dar ce băiat ! — a fost primit cu una­nimitate de voturi. Asta e Dumitru Ne-am angajat noi, în cinstea lui 1 Mai, să terminăm cu cinci zile mai devreme revizia laminorului de 6 toli nr. 2. Un colos , demon­­tat-reparat-montat, mii de piese, zeci de mii de tone de utilaje. Băieţii s-au uitat la mine : „Pu­tem, nea Dima ?*, „Putem !" Şi am cîştigat o producţie, pentru uzină, de vreo 3 000 tone de la­minate. — Aţi început cu a doua între­bare, poate unde v-a fost mai la indemîna, de la „dat" „la da­torie“... Dar prima ? — Ce-am adunat ? Nu ştiu cum să vă spun, dimineaţa, cînd des­chid fereastra, eu respir tot cerul, şi-i simt al meu. Mă simt un om fără cele 11 insigne de fruntaş — tot atîtea galoane de nobleţe omenească aşezate cronologic, fără întrerupere, din 1962. Ceea ce, biografic, înseamnă 11x365... Paul Lampert Moto: „Care ţi-este datoria? Cerinţa zilei“. „Ce este datoria ?* Întotdeauna mi-au plăcut între­bările naive, prin eternul lor ome­nesc. .. „Ce este datoria, ce cată sa fie ?“ Cele II galoane de noblețe omenească — E prea frumos pentru a fi atît de simplu... — Cînd ti-a intrat In singe, e simplu. —­ Unii spun, cînd definesc stă­rile devenite firești, câ lucrurile se petrec ca și cu banii : dacă-i ai, îi ai, dacă nu, nu... — Poate, dar nu cu toate... Una e datoria, cînd e vorba de bani, și de asta trebuie să scapi cit mai repede, alta e datoria, ca sentiment, și asta se cultivă ! Vreau să spun că de ea nu tre­buie „să scapi", ci, dimpotrivă, s-o faci să crească... — De exemplu ? —­ Văd pe cite un tînăr că stă rezemat de banc. „Ce faci ?“ „Păi, am terminat treaba pe ziua de azi I*. „De ce nu te apuci de cea de mîine ?". Unii se mai supără, dar cînd le explici cu răbdare, omeneşte, că „Cincinalul în patru ani şi jumătate* înseamnă că azi nu poţi lucra numai pentru azi, ci şi pentru mîine, că e In Joc cu­lancu, care acum e şi organiza­torul grupei sindicale. — Ar mai fi şi exemplul per­sonal, nu numai al altora... — E o vorbă din bătrini : „Ori te poartă cum ţi-e vorba, ori vor­beşte cum ţi-e portul“. Toate fap­tele omului trebuie să izvorască din respect faţă de sine şi de se­meni. —­ L-aţi citit pe Anton Pann ? — înţeleptul ca un proverb ?... Ehei, nu-i mică datoria, cînd simţi, ca ei, că ce-ai adunat de la lume trebuie să dai lumii înapoi. — Ciţi ani de meserie aveţi ? — Din 51 de viaţă, 37 de muncă. — Şi —■ apropo de cel citat — ce-aţi adunat ? Ce-aţi dat ? — Grea întrebare... O să mai discutăm noi, după ce-oi ieşi la pensie. Deocamdată simt că am mari datorii față de tineret. Mă bucur ca una, care a fost și în gindul lor, am terminat-o cu bine, liber. Asta e mult. Dar ce v-am spus­ poate să vi se pară o fi­gură de stil... — Nu, deloc. Cunosc oameni cărora ie place să spună că sea­ra, cînd pun capul pe pernă, dorm. Și asta mi se pare că spu­ne acelaşi lucru, dacă ne referim la sentimentul datoriei indeplinite, căruia — după atîtea ipostaze în care v-aţi prezentat —i-aş găsi şi eu echivalentul în starea de de­plină sănătate morală. Şi dv. dor­miţi bine ? — Perfect ! — Iar cînd vă sculaţi ? — încep datoriile ! ...Aşa gîndeşte un om care, luîndu-şi ziua ca etalon şi făcînd în fiecare zi ceea ce îi dictează simţul datoriei, este — de 11 ani — fruntaş în întrecerea socialistă: lăcătuşul, muncitorul specialist, şe­ful de brigadă, comunistul Marin Dima de la „Republica". Un loc anume din casa lui este pa­noplia titlurilor pe care i le con- Ce lucrări de artă achiziţionează (şi vinde) Consignaţia? F­ără să facem bilanţul ga­leriilor şi al celor ce expun în ele, am fost surprinşi să constatăm că numărul sălilor în care expun diletanţii, după bunul lor plac, este conside­rabil. Am început numărătoarea cu magazinele Consignaţiei şi vi­trinele atelierelor de rame. Nu­mai în cinci magazine ale Consig­naţiei se aflau peste 300 de ta­blouri dubioase ca valoare artis- Pt acte de vedere tică, semnate de nume necunoscute, pe care nu îndrăznim să le con­siderăm aparţinind artiştilor ama­tori, deoarece aceste tablouri poartă pecetea prostului gust profesionalizat.­­ Ceea ce adesea găsim la Con­signaţia este „fabricat“ în acelaşi spirit şi de aceeaşi mină „meşte­şugărească", o producţie în serie a unor peisaje în genul cărţilor spoştale ilustrate, dulcegi, cu a­­b­­undenţă de verde şi roz, cu un desen primitiv şi naiv , care introduce aici un gust îndoiel­nic, ce deformează sensul unei juste educaţii estetice Acceptarea unui asemenea gust a eliminat din magazinele Con­signaţiei tablourile valoroase. A­­cestea au început să fie concen­trate în case particulare, care le anunţă celor interesaţi prin inter­mediul micii publicităţi. Astfel de magazine „particulare“ dictea­ză preţurile susţinând că au avut iniţial consultări cu preţuitorii Consignaţiei. Ar fi desigur cazul să ne întrebăm şi cine sunt aceşti preţuitori, ce profesiune şi cali­ficare au ei şi cum stabilesc pre­ţurile, deoarece în consignaţie evaluările sunt uneori flariante, alteori neconcludente asupra va­lorii obiectelor prezentate. Consignaţia şi-ar putea îmbu­nătăţi sistemele de evaluări, atît printr-o mai organizată consulta­re a specialiştilor muzeelor, prin­­tr-un mod mai real de acceptare sau de respingere a ofertelor care in mod normal nu trebuie să vi­nă de la producători, cit şi prin organizarea de licitaţii pe genuri de lucrări, prin expoziţii speciale, prin organizarea de sucursale ş.a.m.d. In acelaşi timp, Uniunea artiş­tilor plastici şi, îndeosebi, Aso­ciaţia artiştilor plastici amatori din Bucureşti ar trebui să se se­sizeze şi să militeze pentru se­lecţia valorilor şi, eventual, pen­tru realizarea unei săli de expozi­­ţii-magazin, în care artiştii amatori să se poată manifesta şi să expună operele lor, fiind feriţi de ispitele nefaste ale comercializării artei şi ale alterării rolului lor so­cial şi artistic. MIRCEA DEAC ot un act de conştiinţă reprezintă şi AFIŞUL, POLITIC DIN R. P. UNGARA numeros reprezentat în rotonda Ateneului român. Ar­tişti mulţi, acoperind peste o jumătate de secol de luptă in numele progresu­ INFORMAŢIA BUCUREŞTIULUI Cu ce ,, măsură operează responsabilul ? Răsfoim condica de sugestii şi reclamaţii a magazinului ali­mentar cu autoservire din piaţa Gării Obor. Intr-o în­semnare, referitoare la atitu­dinea necuviincioasă a vînză­­toarei Aurica Niţă, în locul măsurilor luate, responsabilul notează : ,Se atrage atenţia consumatorilor..." O altă în­semnare atrăgea atenţia asupra comportării casieriţei şi vînză­­toarei care verifică mărfurile cumpărate. La rubrica măsuri, acelaşi responsabil scrie : „Să fie în continuare exigente...* (Chipurile, să vorbească tot atît de urît cumpărătorilor). Asemenea „măsuri“ abun­dă în condică. Asta înţelege oare responsabilul prin simţul datoriei ? N. C. Pentru care n-aveți, ca sa spun asa, responsabilitate directă ? — Ba aveam ! Nici nu vă închi­puiți ce chinuitor e să vezi cum 5 sau 10 oameni migălesc la o piesă atitica de mică, să vezi cum ore de muncă sa irosesc cu randament scă­zut E drept, frămîntarea asta n-o găsesc scrisă In regulamentul de „La fabrică nu vii doar aşa, ca să-ţi faci vechimea în muncă . Să recapitulăm, tovarăşe Ion Berteanu. Deci dumneavoastră sin­gur aţi conceput, proiectat şi exe­cutat aici, la Electroaparataj, 9 ma­şini şi dispozitive care au adus în­treprinderii mari economii de forţă de mrencă şi de materie primă (funcţionarea doar a uneia dintre maşini echivalează cu 160 000 lei e­­conomii anuale — n. r.). Cum aţi reuşit toate aceste lucruri, mai bine zis ce v-a determinat pe dumnea­voastră — mecanic de întreţinere — să fiţi preocupat de lucruri care nu figurau în obligaţiile de serviciu, ordine interioară. Omul are insă şi altfel de obligaţii, în primul rînd faţă de el. La fabrică nu vii doar aşa, ca să-ţi faci vechimea în mun­că. Dacă eşti aici, răspunzi de tot, eşti angajat în toate. Şi cauţi, te frămînţi să afli rostul tuturor greu­tăţilor. Şi, la urmă, cînd ai reuşit, cînd vezi cum nişte foste fiare vechi se mişcă şi aduc mii şi mii de lei economii, te bucuri, ăi, cum să vă spun, satisfacţia că­ ai făcut ceva, că in acea zi ţi-ai împlinit datoria. Val. Voiculescu Fişier social Magnetofonul la el, copilul în provincie... In prezenţa unor tovarăşi de la Serviciul de forţă de muncă al sec­torului 7, am stat nu de mult de vorbă cu un tînăr căruia i se oferea un post, pe care el l-a refuzat pen­tru că.......nu se simte dator nimă­nui, cu nimic" , nici măcar părin­ţilor care îi întreţin copilul intr-un oraş de provincie, iar lui îi trimit periodic (declară el) şi importante sume de bani, ca să aibă băiatul cu ce trăi în Bucureşti... Noroc şi de soţie, care i-a adus „zestre“ apar­tamentul şi... munca ei de zi cu zi. — Dumneata nu te plictiseşti stînd degeaba, zile în şir ? — Să mă plictisesc, eu ! ? ! — ne întreabă uluit Mircea Dan Racoviţan (str. Valea Călugărească nr. 10). Nu ! Am magnetofonul, mă distrez... Apoi să­­ ştiţi că şi lucrez vara pe litoral... Cînd toată lumea se distrează, eu muncesc. Ştiu nişte limbi străine şi „pilotez“ turiştii. Restul anului, am şi eu dreptul la odihnă. Despre drepturile copilului şi obli­gaţiile sale de părinte, nici un cuvînt... L. Tîmna ...Dar natura ? — Cum poate fi explicată nepăsarea celor implicaţi în degradarea naturii, pe care o colindă în chip de „turişti” ? Este întrebarea la care am solicitat răspuns tovarăşului Carp Con­­stantinescu, ghid la I.T.H.R.-Bucureşti: — Nu o dată mi-a fost dat să întîlnesc asemenea elemente, cu ade­vărat răufăcătoare. Unor rezervaţii de flori şi plante li se aduc prejudicii din cauza unor turişti inconştienţi. Orice stricăciune produsă aici, în mij­locul naturii, este o stricăciune cu multiple implicaţii. Cultivarea naturii trebuie să înceapă cu aşezarea pe alte baze a na­turii din noi... G. M. l Nikita Magaloff - un poet al pianului n lumea Internaţională a muzicii, Nikita Magaloff este de aproape patru decenii un nume consacrat. Nenumăratele sale turnee între­prinse pe toate meridianele i-au adus faima unuia din marii pianişti ai epocii noastre, întărită şi de o discografie im­presionantă. Titular al clasei de vir­tuozitate a Conservatorului din Geneva, ca urmaş al lui Dinu Lipatti, el s-a afirmat totodată şi ca un distins peda­gog, printre discipolii săi numărîndu-se mulţi pianişti de renume. In mod firesc, prezenţa lui Nikita Magaloff ca solist Intr-un „concert de concerte“ al Radioteleviziunii, dirijat de Emanuel Elenescu, a atras un nu­meros public, doritor să obţină un contact nemijlocit cu arta unui maestru de asemenea anvergură. Prima impre­sie, in Concertul nr. 2 de Brahms, a fost însă intrucîtva derutantă : impe­tuozitatea şi elanul combativ cu care ne-au obişnuit în aceste pagini o seamă de alţi pianişti celebri au cedat locul unei maniere de interpretare predomi­nant lirice, cu uri tuşeu sensibil şi sub­tile momente de „rubato“, oarecum în­depărtate de exigenţele masivei scriituri brahmsiene din acest monumental con­cert. Ne-a cucerit însă, fără rezerve An­dantele, desfăşurat într-un climat se­nin, intim, ca o muzică de cameră, iar apoi Finalul, plin de graţia jucăuşă. Aceeaşi lumină spiritualizată a carac­terizat şi Interpretarea dată de Nikita Magaloff Concertului nr. 4 In Sol major de Beethoven. In care din nou Andan­tele a fost străbătut de o delicată poe­zie, In timp ce părţile extreme şi-au revelat cu claritate structura formală. In ciuda aparenţei unei libertăţi impro­vizatori­ce. Micro-recitalul de „bis"-uri — cu pa­gini din Schubert, Paganini-Liszt şi Chopin — oferit în Încheierea serii ca urmare a aplauzelor insistente ale pu­blicului, ne-a dat explicaţia definitivă a marelui renume al pianistului oaspete. Tuşeul său de o delicateţe aproape ima­terială. Infinitatea de nuanţe a paletei sale coloristice, cîntul său lipsit cu de­săvârşire de emfază ne-au convins că Nikita Magaloff este capabil să încarce fiecare frază muzicală cu o căldură dis­cretă şi cantabilă. Nu avem de-a face act cu tipul de pianist atletic, autoritar, care domină de la înălţime materia so­noră, el mai degrabă cu un rafinat poet al sunetelor. Este o figură de maestru al pianului mai rar Intîlnită în zilele noas­tre, dar poate tocmai de aceea cu atît mai valoroasă și mai cuceritoare. E. ELIAN Expoziţiile străine organizate la ii prilejuiesc nu numai satisfac­­estetice, dar şi binevenite po­­bilităţi de comparaţie. A­stfel avem prilejul să cunoaştem opera unuia dintre artiştii repre­zentativi ai Poloniei de astăzi, TADEUSZ KULISIEWICZ. Un m­­­ăr impresionant de desene şi gravuri, ,puse în sala de expoziţie a Ateneului mân, definesc o personalitate vie, ac­­tă, evoluînd cu siguranţă şi dezinvol­­ta de la o formă de expresie la alta. gravuri in lemn tributare expresia­­smului (din anii ’30), un desen de an­alism tragic — acuzaţii aduse războiu- i, în schiţe sumare de atitudine net d­in lungul unei existenţe care l-a ma­­iliarizat pe artist cu tipurile, obiceiu­­l şi peisajul european, american şi tental, se dovedeşte tot atît de precis e­ntetic şi spontan. înţelegem în această are varietate a mijloacelor de expre­­s nevoia imperioasă a artistului de a întotdeauna martorul momentului, oprimîndu-se în forma cea mai adec­­ată. Prin alegerea subiectelor, prin itudinea sa, Tadeusz Kulisiewicz a în­­cris în grafica poloneză o pagină de cor­­iință politică. O plăcută surpriză ne-a oferit am- S pla panoramă a GRAVURII COM­­­­TEMPORANE DIN TURCIA. Pre­­prticuparea faţă de gravură, ca şi­rganizarea învăţămintului artistic, nu­­mără în această ţară doar cîteva zeci­e ani, în care s-a parcurs un drum cît de fructuos, incit astăzi se poate orbi de un sincronism al graficii turc­e cu aceea din restul Europei. Modernă a viziune şi ca folosire a celor mai ,d­­ar variate tehnice gravura turcă ■ste marcată, încă, din fericire, de an­­estrala pasiune pentru decoraţie şi pen­­ru minuţia detaliilor. Cu asemenea date coala turcă poate fi sigură că-şi va păstra un loc bine definit, cu o per­­sonalitate aparte, in marea familie a fravurii contemporane. T lui social, duc arta afişului de la ex­primarea unor aprige deziderate sociale pînă la confirmarea marilor victorii ale contemporaneităţii, viguroase, expresive, mobilizatoare, aceste afişe definesc ■ o şcoală în care recunoaştem toate marile cîştiguri ale acestui gen, supus unei evoluţii rapide şi spectaculoase î n sfîrşit, pentru a completa turul­­ nostru de orizont, în Galeria G­­­lateea. ASTA NIENISTO şi KARI JUHANI TOI­ONEN, pictori din Finlanda, se opresc asupra cite unui singur subiect, punîndu-i în lun­mină virtuţile printr-o execuţie de o minu­O Tadeusz Kulisiewicz — o pagină de conştiinţă politică • Afişul politic din R. P. Ungară — sinteza unei jumătăţi de secol • Gravura contemporană din Turcia — pasiune pentru decoraţie şi minuţia detaliilor @ Doi pictori din Finlanda — variaţiuni pe teme date, ţie fără cusur. Tema unică a pictoriţei Asta Nienisto este un măr văzut in ipoteza de pom sau fruct, iar a cole­gului ei este un crîmpei de peisaj de un verde viu, cu care realizează, ase­menea unui compozitor, „variaţii pe o temă dată” Expoziţia are meritul — în afara calităţii sale artistice — de a ne da o imagine a uneia din faţetele picturii contemporane finlandeze. RADU IONESCU Din expoziţia „Afişaj politic din RP­­Ungară îl reproducem pe cel intitulat *Trăiască ! MaM*« Mîine seară, pe programul 1, filmul „Marea mascaradă“, al regizorului ame­rican Billy Wilder. Pornind de la un accident intr-o mină — acţiunea filmu­lui prezintă o virulentă critică la adresa InduatHei, care foloseşte drept materie primă orice, şi care se numeşte „publi­city" — reclama, în sistemul societăţii întemeiate pe profit. In distribuţie, nume mari : Kirk Douglas, Jean Sterling, Ro­bert Arthur. Tot mîine seară, dar pe programul 2, un alt film în consecventa serie dedi­cată copiilor şi tineretului : „Băieţii de pe strada Pall“. Ecranizare­a romanului cu acelaşi nume al lui Ferenc Molnár, în regia lui Zoltán Fabri, filmul a fost distins cu medalia de argint la Festi­valul de la Moscova, în 1909 — sec­ţiunea filmului pentru copii. Distribuţia cuprinde cîteva nume cunoscute ale filmului maghiar : Mari Tör­öcsik, Sán­dor Pécsi, László Kozak. • La librăria »»Dacia*, prof. dr. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, membru corespondent al Academiei, prezintă astăzi lucrarea lui Dan Lăzărescu, tipărită de Editura Univers, „Intro­ducere In shakespearologie“, apariţie cu totul inedită în literatura de spe­cialitate de la noi. „Mulţumesc, tovarăşe medic“ de Apel telefonic pentru redactorul serviciu: — Sînt Dumitru Butoi şi locuiesc In calea Victoriei nr. 112. Vreau să vă po­vestesc o întîmplare, aparent lipsită de importanţă şi, ascultîndu-mâ, veţi În­ţelege de ce am apelat la dv. Nu cu mult timp în urmă, soţia mea a intrat, neaşteptat, în stare de comă. Am anun­ţat Salvarea şi a venit un medic , pe atunci nici nu-i ştiam numele. După ce i-a făcut o Injecţie, a recomandat ferm internarea. A doua zi, a telefonat să întrebe cum se simte soţia mea, iar după ce ea a fost internată la neuro­chirurgie, la spitalul Dr. Gh. Marines­­cu, a vizitat-o de cîteva ori, interesîn­­du-se de evoluţia stării de sănătate. Ui­mit de omenia pe care acest medic a dovedit-o chiar dincolo de obligaţiile sale profesionale, de responsabilitatea cu care înţelege să-şi facă datoria, m-am interesat cum se numeşte. Am aflat : dr. Colţ. Vreau să-i mulţumesc. .­ ­. c. Scenă din baletul „Primăvara“ de Cornel Trăilescu pe libret de Alecu Popovici, aflat în repertoriul Operei române mult dorită, în fine, o versiune românească la baletul Carmen de Bizet-Scedrin și-a primit consacrarea în premiera Operei româ­ne. Semnătura lui Oleg Danovschi revine a doua oară în această stagiune, pentru a con­solida renumele exce­lentului colectiv de ba­lerini al primei noastre scene, renume care în­cepuse să fie umbrit de rutină şi de lipsa u­­nui entuziasm creator. Cu Carmen, Oleg Da­novschi îi redă toată strălucirea, în dimensi­unile unei vitalităţi ar­tistice de laţ­g ecou. Căutările coregrafului, în direcţia expresivită­ţii dansului poetic şi dramatic, sunt aici pu­ternic reliefate de tră­irea autentică a muzi­cii; se simte că un limbaj viguros se im­pune, replică actuală a tradiţiei. Alternanţa de „super-spectacol“ his­panic, cu clocotul dra­mei unor destine, po­lifonia de voci pe pla­nul stilurilor, maniere­lor expresioniste de re­dare, compoziţiilor de grup, culorilor ambi­anţei, pledează pentru o viziune barocă, în­cărcată de sensuri, mai bogată uneori decît permite receptivitatea publicului. Din această complexă imagine — care este fidelă fără să copieze capodopera lui Bizet — rezultă un spectacol puternic, a­­dresîndu-se privitorului cu o cuceritoare fran­cheţe. Carmen este totodată un mare succes inter­pretativ, „înger şi de­mon“. Magdalena Popa vibrează asemenea uu­nei viori ale cărei stru­ne sînt atinse de arcu­şul magic al legendaru­lui Paganini. Mîinile cîntă melodii, unduiri­le trupului plutesc în zborul sunetelor, pri­virile pot fi fascinante. Premiera coregrafica la Opera româna Carmen dure, duioase, paşii o poartă spre iubire sau ură, cu pasiune, cu flacără. Acest rol, în care triumfaseră Mala Peseţkata şi Alicia A­­lonsa, este pentru Mag­dalena Popa o cul­me. Poate nu s-ar fi împlinit însă totul atît de impresionant, fără telurica persona­litate a lui Ion Tu­­gearu, care face din Don Jose o torţă a iu­birii şi durerii, într-un dans ce refuză fru­museţea, dar nu şi per­fecţiunea exprimării. A­­pariţia episodică a lui petre Ciontea — lumină într-o atît de sumbră povestire — echilibrea­ză drama, fixează „în­tre tot şi nimic“ punc­te de sprijin. In completarea spec­tacolului, premiera de balet cuprinde şi două numere de recital care, fără vil­ă, pălesc în comparaţie cu Carmen. O paloare nu lipsită to­tuşi de farmec în idila romantică din Invitaţia la vals de Weber, dan­sată de Aurora Rotaru cu fragilitate şi puri­tate adolescentină. De fapt, ambianţă pe care Marin Boieru — un nume mai nou pe sce­na Operei, ■— ca parte­ner, o subliniază cu e­­lanurile sale de Cheru­­bino Pentru celălalt număr de recital — sui­ta Carnavalul de Schu­mann — impresiile sînt mai difuze, căci multe lucruri rămîn abia ros­grigore­lite, părînd mai simple decit muzica. Apariţii graţioase — Gabriela Gheo­rghiu, Cristina Sa­vu, Aglaia Raduţiu, Lu­miniţa Dumitrescu —, linii executata cu poe­tică efuziune — Gheor­­ghe Cotovelea — sau e­­lan — Adrian Gheor­­ghiu, Mihai Ciortea —, momente de ansamblu plăcut armonizate, deşi mai există dificultăţi de sincronizare, iată ce se poate păstra din a­­ceastă suită. Şi, o ex­cepţie : monologul dra­matic al lui Ştefan Bă­nică (Pierrot), singura ipostază în care cele spuse de muzică sunt trăite, prin dans, la un nivel mult mai ten­sionat. Siguranţa desenului dă decorurilor şi cos­tumelor Paulei Brînco­­veanu eleganţă şi flu­enţă, păstrind un stil al teatrului romantic, alei potrivit cu litera­tura şi muzica timpu­lui, iar execuţia mu­zicală a acestor difi­cile lucrări pentru or­chestră depăşeşte pre­tenţiile oricărui melo­man Oleg Danovschi a ştiut să-şi aleagă cele mai bune Înregistrări, iar opera română­­e» un excelent maestru de sonorizare. Iată tot a­­titea argumente pentru a semna o cronică en­tuziastă la un specta­col care va fi multe stagiuni căutat de pu­blic. CONSTANTINESCU ­­ORS - CITADifis (Urmare din pag. I) Industrială Militari. La staţia pilot de la „CESAROM“ se gîndesc noile mo­dele şi se realizează, de la glazurată la arderea în cuptor. Pentru casele noastre , gresii glazurate şi decora­tive, degradeuri care imită marmura — chiar acum, fierbinte, îşi ocupă locul în panou cel de-al nouălea mo­del de placă de gresie realizat inte­gral luna aceasta de muncitoarea Elena Nicolau. Şi tot aici îl întîlnim pe tehnicianul Ştefan Niţescu,­ se ocupă de realizarea atelierului pentru pregătirea sitelor de decor , care se amenajează prin forţele proprii ale întreprinderii. • Noutăţi la atelierele cooperaţiei meşteşugăreşti In complexul de ateliere al cooperaţiei meşteşugăreşti bucureştene (pînă nu de mult, insuficient folosit) se concentrează diverse mici a­­teliere răspîndite pe cuprinsul oraşu­lui. Astăzi, şi-a organizat aici fabricaţia cooperativa „Chimica** (au început să se producă articole cosmetice, esenţe* alimentare, vată teh­mogenă etc) ; coope­rativa „Mobilă şi tapiţerie’* şi-a orga­nizat producţia şi în schimbul II (se confecţionează în spaţiile acesteia în­deosebi mobilier pentru export) ; în curînd, se vor muta şi o serie de ate­liere ale cooperativei „Tehnometalica“, alături de cele de ceramică de la „Arta aplicată“, de jucării de la „Arta lemnu­lui“ ş. a. Şeful serviciului producţie al U.C.M.R. ne informează că, pînă în prezent, în cadrul complexului de ate­liere se lucrează pe o suprafaţă to­tală de 11430 mp; în curînd, în toate spaţiile construite şi dotate cu utilaje de înaltă tehnicitate, se vor putea rea­liza diverse produse de serie mică la un ridicat nivel calitativ. • De 7 000 de ori, drum bun! La această oră peroanele şi sala de aşteptare ale auto­­gării din Militari cunosc o mare afluenţă. Este şi firesc, din moment ce de la aceas­tă mare poartă a oraşului, peste 10 000 de salariaţi se întorc acasă, în comunele Învecinate. Un fapt îmbu­curător , cercetînd graficele de parcurs ale biroului de mişcare, con­statăm că autobuzele circulă cu re­gularitate de ceasornic, fără întîrzieri. „Pe ruta Bucureşti — Bolintin — ne spune impiegatul Ion Băjenaru, unde sînt aproape 7000 de călători, mașinile noastre circulă din 10 în 10 minute, în loc de 15 minute cit era interva­lul pînă nu de mult. Am fost dotaţi cu 10 autobuze noi (în total avem 69) , s-a introdus un nou traseu (Bucureşti — Bucşani) şî deservim în prezent 27 de trasee. O mare atenţie acordăm convenţiilor (curse speciale, contractate cu întreprinderile), în aşa fel ca nici o maşină să nu circule cu întîrziere. De altfel, nu s-au înregis­trat reclamaţii de la întreprinderi, aşa încît ne simţim obligaţi ca şi de-acum înainte serviciile să meargă... ca pe roate. După meci Pe terenull de handbal al în­treprinderii CESAROM, 22 de fotbalişti îşi string mîinile cu sportivitate , s-a încheiat ----------- un meci în care echipele de la secţia mecano-energetică şi cea a personalului tehnico-administrativ şi-au disputat intâietatea pentru ultimele faze ale Cupei 1 Mal — competiţie or­ganizată de Întreprindere în cinstea apropiatei sărbători. De pmnun acord, căpitanii celor două formaţii au insis­tat să... ne dăm rezultatul meciului. Maistru! Ţiprea Cornel şi tehnicianul Vlahei Ion — căci despre ei este vor­ba — ne-au invitat la finală. Pînă acum, un cîştigător cert : sportul de masă. • Oaspeţi la clubul IREMOAS O construcţie modernă, sa­lă de 500 de locuri, stagiune cu spectacole susţinute de majoritatea teatrelor bucu­reştene — cîteva însemne pe cartea de vizită a clubului IREMOAS. Maistrul Marian Chiţulescu ne intro­duce în atmosferă . Acum, seara, aici, la club, după orele de muncă, cîteva ore de destindere. Repetă formaţiile de taraf şi muzică populară, cea de muzicuţe, de muzică uşoară, brigada artistică. Prilejul : mîine vom parti­cipa la faza de preselecţie, pe sector, în cadrul trofeului „Arenele roma­ne“... Spectatori în ...avanpremieră, asistăm : muncitorul Gheorghe Zaina cîntă la vioară, tînăra Mariana Lun­­gu, de la „armături“, interpretează cîntece populare, în cîntecul din mu­zicuţă al lui Marin Badea se pun mari speranţe. • Dialog la... o sticlă cu „Ci-co“ La Fabrica de băuturi răco­ritoare, la un pahar de „Ci-co“, proaspăt ieşit din Itala de fabricaţie, avem o discuţie cu tov. Niculae Ai­­văncesel, şeful unităţii : — Cum v-aţi pregătit să faceţi faţă solicitărilor bucureştenilor ? — Am terminat revizia celor două linii de fabricaţie în condiţii excelente, aş putea spune ; în acest timp, nu s-a oprit producţia. S-au înlocuit 32 de repere , piese pe care ar fi­ trebuit să le importăm, dar s-au econo­misit peste 150 000 lei valută, datorită realizării acestor piese de către indus­tria noastră constructoare de maşini. Am primit un ajutor preţios din partea colectivului de la IREMOAS, de la CESAROM , le mulţumim, dacă îmi îngăduiţi, pe această cale. In primul trimestru a-au produs în plus, faţă de sarcinile de plan, 780 000 litri de bău­turi rftreinteora­­­te eceastă lună (pînă la ora actuală), a-au fabricat 100 ooo de litri peste prevederi. Bineînţeles, pe măsură ce solicitările vor spori, vom lucra la SntrwwM capacitate ; în tri­mestrul n avem sarcină aă producem 3 350 OM Htrt, Ur In trimestrul III — pesta « mlhUMl de tetri. Vom putea a stări OMOfl mwml Capitalei, livrtnd totodată „ei-O»* |t bl MM orașe. e scrisoare pe zi „Pădurea şi ştrandul Cernica mi se par dintre cele m­ai frumoase zone de agrement ale bucureştenilor. Asta-vară, mai ales sîmbăta şi duminica, împreu­nă cu colegii, am frecventat aceste locuri. Nu însă întotdeauna. In orele de mai mare aglomeraţie, serviciile oferite aici au fost corespunzătoare. Mă refer îndeosebi la capacitatea ştrandului, ca şi la prestaţiile pus© la dispoziţie , de coo­peraţia meşteşugărească şi alimentaţia publică. Oare şi în această vară caren­ţele se vor repeta A __ MIHAELA GROSU, studentă AsE ING. MARIN MIHAIŢA, directorul „Exploatări — lacuri“ (ICAB). „Pentru sezonul estival al anului, ştrandul şi lacul Cernica se prezintă în bună mă­sură schimbate. De altfel a şi în­ceput să funcţioneze debarcaderul (complet renovat), cu un număr suficient de am­barcaţiuni. In ştrand s-au făcut noi a­­menajări : s-a mărit capacitatea plajei cu încă 5 000 de locuri ; se fac ultimele finisări la noi terenuri sportive ; s-a construit un bazin de înot ; a sporit nu­mărul duşurilor ; s-au amenajat noi alei şi au fost extinse plantaţiile de pomi. Cernica ne oferă condiţii mai bune de agrement ? Cernica mai oferă pentru această vară o nouă zonă verde, ce însumează nu mai puţin de 20 000 mp“. ALEXANDRINA OJOC, director co­mercial IAPI - Segar­c­ea“ : „Şi in ce priveşte alimentaţia publică sunt de semnalat noutăţi. Astfel, s-au reamena­­jat colibele (s-a înlocuit răchita acoperi­şurilor), s-a reînnoit mobilierul terasei restaurantului, care a început să func­ţioneze, bine aprovizionată, ca şi cabana „Porumbiţa”, din pădure, care oferă băuturi răcoritoare şi preparate de gră­tar. De asemenea, cele 33 de căsuţe ale campingului sunt iluminate electric“. LUCIU PURCAREANU, merceolog la cooperativa ,,Deservirea“ : „La intrarea în ștrand se află în toi pregătirile unei tonele spaţioase a cooperativei noastre care va oferi în acest sezon numeroase obiecte pentru închiriat (bărci pneuma­tice, saltele de apă, aparate de înotat sub apă etc)“. N.R. : Aşadar, condiţii mai bune pen­tru un DODas plăcut la Cernica. P. Dinescu

Next