Lupta, octombrie 1887 (Anul 4, nr. 361-385)
1887-10-24 / nr. 380
ne luăm la sfadă noi între noi, să ne supărăm, să ne calomniăm cumşi-a permis d. Vernescu să facă la Brăila pe socoteala redactorilor „Luptei?“ Nu. Faţă cu interesul suprem, acela de a răsturna guvernul actual, orice neînţelegere acută dintre noî ar fi dăunătoare. Deci trebuecăutat un modus vivendi. Acel modus vivendi, după ideea mea, este ca să nu caute opoziţia a ne impune felul ei de a gândi, căci faţă cu această pretenţie suntem gata a ridica mănuşa şi a începe o companie in regulă. Noi, conform ideilor şi programului nostru, credem că ne facem datoria ducând o luptă de toate zilele în contra acestui guvern, luptă cu tot felul de sacrificii. Opoziţia să fie deci bună ca să primească şi chiar să înghită adevărurile pe carii le spunem şi el, cari adevăruri dacă ni le spunem nu o facem din alte motive decât tot din setea şi din nerăbdarea ce avem de a vedea odată răsturnat acest infam guvern. Şi să se remarce că nimenea nu a dus francheţa şi dezinteresarea mai departe decât noi. Nici un ziar liberal nu s-a pronunţat mai categoric decât noi în privinţa viitorului guvern. Din toată presa cu nuanţă liberală, numai noi am declarat că va fi bine venit orice guvern de orice nuanţă şi că atunci când e vorba de a răsturna pe colectivişti, apoi nici nu voim să discutăm cine au să vie în loc, conservatori sau liberali. Conservatori sau liberali, noi am declarat că vor fi bine veniţi până ce vom putea să-i judecăm după fapte. In tot cazul, am repetat, chestia aceasta trebue lăsată cu totul de o parte cât timp colectiviştii vor fi la putere. Să mi se arate o declaraţie mai francă decât aceasta. Fiind astfel lucrurile, întreb pe duşmanii noştri din opoziţie, ce voesc ? La ce tind prin această gălăgie ce încep a face în jurul „Luptei“ ? Voesc să ne împingă la o ruptură declarată? Nu cred, căci nu e în interesul lor. In adevăr ruptura va strica mai mult opoziţiei decât nouă. Noi suntem pe un teren aşa de tare încât cei ce vor priimi loviturile cele mai meritate şi drepte nu vom fi noi ci opoziţia. De vreme ce nu este în interesul nimănui, şi mai cu seamă al opoziţiei, ca un războiu făţi! să izbucnească între noi, atunci e mai bine ca animozităţile să se lase a se linişti şi a înceta cu provocaţii indirecte. Noi, o declarăm, suntem decişi a nu provoca incidentul nici polemica în sânul opoziţiei, ceea ce nu înseamnă că nu vom continua ca şi mai înainte a critica pe şefii şi pe comitetele opoziţiei. Dacă însă vom fi provocaţi, atunci vom răspunde astfel încât să tăem pofta tuturor ambiţioşilor de a face pe autocraţii şi pe înfumuraţii. Slavă domnului, în ţara românească spiritul public nu a ajuns aşa de jos încât lumea să încarneze opoziţia şi cauza ei mare în cutare grup, cutare ziar sau cutare personalitate, mai mult sau mai puţin prudomească. Slavă domnului, în ţara românească nu e numai perspectiva de a te da cu guvernul sau a fi cu d. Vernescu. Cineva poate face politică serioasă şi utilă, fără ca să se vândă guvernului şi fără ca să fie sub patronagiul d-lui Vernescu. Rândurile opoziţiei sunt atât de deşarte încât este loc pentru orice om de convingeri şi nu e nevoe de nici un comitet pentru ca ori cine voeşte să ’şi facă datoria, să poată să ’şi-o facă în conştiinţă. Deci să se ştie, că să poate face opoziţie fără ca să facă cineva parte din partidul liberal-conservator sau din grupul d-lui D. Brătianu. Să poate face de asemenea opoziţie independentă cu profit pentru ţară, iar nu pentru coterțele politice. Asemenea politică facem noi de la Lupta. Cui îi place bine, cui nu, atâta pagubă. G. Panu. TARA §1 OPOZSflUNEA Părerile noastre asupra nelucrăreî şefilor opoziţiunel sunt aprobate lîn ţară. Lumea de pretutindeni cere o luptă energică căci altfel nu e scăpare. Alaltăerî ara reprodus un articol al Războiului în acest sens şi am arătat că Vocea Botoşanilor a reprodus articolul nostru Nu există opoziţie. Astăzi urmăm : po cei, care se iar, spune în-Războiul rus crezuse atacj tre altele încă noi am vorbit de opc^B criticând anume inacţiurm^JJ^mor el, n’am voit câtuşî de puţin să atingem pe valoroşii noştri confraţi. Nu suntem pesimişti, dar nici din aceia cari îşi fac numaidecât iluzii, mai ales în urma unor esperienţe atât de îndelungate şi atât de instructive. Noi am susţinut de mult că cu modul în care să luptă diferitele partide şi grupuri opozante, e slabă nădejde de a ajunge la vreun rezultat, şi vedem că faptele au dovedit că am avut din nenorocire dreptate. Afară de asta, n’am fost singuri cari am condamnat lipsa de înţelegere şi de acţiune a unora din capii opoziţiei, şi însăşi Epoca a venit de câteva ori să’i stimuleze la lucru. Noi credem că francheţa nu strică în asemenea cestiuni şi că amenajea prea mult pe cei ce stau cu mâinele în sân, este a face un mare râu cauzei ce cu toţii apărăm. Vulturul din Caracal, după ce îndeamnă, ca şi noi la luptă prin toate mijloacele, sfârşeşte astfel: „Deşi în ţară sunt oameni cu inimă care doresc îndreptarea răului însă sunt neorganizaţi şi nu pot face nimic absolut, căci se mărginesc a vorbi numai prin cafenele şi a seri prin gazete, fără însă a pune ceva în fapt. Cauza este teama de bandele colectiviştilor organizaţi dealtfel foarte bine pentru exploatare. Actualmente poporul se află sub presiunea arbitrariului, dar această presiune va avea un finit o dată.Finitul, după cum prevedem, va fi revoluţii mea, căci altfel cu vorba, cu ruşinea şi cu legea, bandiţii moderni nu vor lăsa puterea din mâini11. Felicităm pe valorosul nostru confrate pentru chipul limpede în care judecă situaţiunea. Buciumul Vâlceî, într’un articol de fond iscălit de către inteligentul advocat din localită*I. Sinescu, spune în Aşa sa membrii din comitetul central abţinere! de la alegeri. ziarul „Roz LAPTA boiul“, şi ceea ce este de remarcat e că nici unul din organele opoziţiei n’au desminţit’o. Cu toate acestea, eu nu pot s’o cred adevărată, sau cel puţin nu cred că această ideie va reuşi până în sfârşit să fie admisă. Ar fi, în adevăr, un colosal dezastru moral pentru întreaga ţară, căreia după ce atâţia ani i se denunţă pe toate căile jafurile, nelegiuirile, asasinatele comise de guvernul despotic ce ne stăpâneşte , după ce de atâţia ani o conjurăm să lupte pentru depărtarea acestui odios guvern de la cârma ei, tocmai în momentul când ea ar putea să răspundă la acest apel, să-i spunem că nu e timpul. Acum nu ne mai este permis să mai repetăm acelaşi lucru. Ţara este prea descurajată de inacţiunea noastră. O supremă datorie, dar, ne impune să luptăm. Şi dacă d. I. Brătianu et C-nia voeşte să facă acesta alegeri cu cuţite şi cu revolvere, ei bine, să primim şi aceste condiţiuni impuse de d-sa. Desigur vom fi sacrificaţi mulţi, dar iarăşi şi mai sigur vom reuşi să trimitem în parlament cel puţin pe şefii noştrii. Şi atât ne va fi de ajuns. Furtuna din Focşani, are un articol întitulat: Pentru şefii opoziţiei. Articolul sfârşeşte astfel: Scânteia de luptă prin urmare trebue lăţită fără zăbavă, între toţi oamenii de bine; şi această sarcină, cade de drept, asupra şefilor de opoziţie şi asupra oamenilor marcanţi din ţară. Prin urmare, la lucru d-lor şefi. Prin urmare de pretutindeni, din întreaga ţară se ridică o furtună de strigăte şi de nemulţumiri. Ţara cere ca lupta să fie desperată, ţara cere ca d-nii şefi să iasă din inacţiunea lor, ţara cere ca să ne mişcăm. Vor Înţelege şefii şi Comitetele ? ABUZURILE ZILEI Talpa casei .sul Simulescu Buciumul Vâlcel spune că d. prefect Simulescu, ca să ’şî vînză vinurile sale cu preţ, a arestat pe un sătean care, forţat fiind să plătească birul şi alte dări datorite statului, judeţului şi comunei, a vîndut vinul său pe un preţ mai mic. Perceptorii, în unire cu 3 controlori trimişi într’şedins, urmăresc averea sătenilor şi când aceştia dau bună-voe îşi vînd avutul lor ca să plătească dările, prefectul îi arestează. Grele vremuri am ajuns. * * îfc D’ale oamenilor lui Simulescu Acelaşi ziar e informat, în mod pozitiv, că d. Mitrică Predescu, consilier judeţean, acel onorabil indignat care umblă cu cârciumile prefectului Simulescu din bâlciu în bâlciu şi pe la băile Călimăneşti, a bătut până la sânge pe un sătean pe piaţa comunei Drăgăşani şi în faţa unui numeros public. Cauza e că săteanul n’a voit să vînză onorabilului indignat 2 butoae goale pe preţ de 70 bani vadra cerând 1 leu. Nenorocitul sătean în acest judeţ nu mai are dreptul asupra avutului şi munceî sale. CIlOmCLA LUCRURI DE CARI RÎDEM Sunt unele lucruri, atât de nepotrivite, atât de caraghioase, încât nu le putem privi şi auzi fără a pufni de rîs. Spre pildă , Conu Fănică Bellio a fost mai zilele trecute jurat şi încă prim-jurat. Ei bine, când Conu Fănică a eşit din Camera de chibzuire şi a citit verdictul, pe onoare şi conştiinţă... a izbucnit sala într’un rîs nesfîrşit. Acuma graba, or ce ar face Conu Fănică, lumea nu poate decât să rîdă când pomeneşte de onoarea şi conştiinţa sa. Lumea ride tot cu atâta poftă şi dragă inimă, când vede pe Atanasiadi cu pretenţie de a seri articole politice şi serioase, pe când dânsul a fost croit de natură cu destinaţia specială de a lua direcţia foilor umoristice. Or eşti cocoşat, or nu eşti, ce dracu ! Un rîs americ izbucneşte de asemenea când despre Radu Mihaiu se spune că e un om cu carte. Unii rici fiindcăe ştiu că n'are carte, alţii rid pentru că’l ştiţi că purde la cărţi. Tot astfel, cine ar putea să rămâie serios când ar auzi pe d loan Brătianu spunând că stă atât de bine cu regele încât acesta ’i-a dat cu împrumutare 5 lei. Regele să scoată 5 lei din pozunar !!! Ei bine, mori de rîs nu altceva. Iarăşi, e de râs şjM^-acară, ~ vorba d-luî Fundescu, — fl^MIul Moruzi, când întârziind peste măsură de masă scoate ceasornicul în vre-un loc public ca să vază câte ceasuri sunt. Imediat cel puţin o sută de perechi de ochi să îndreaptă asupra ceasornicului, pentru că fiecare voeşte a vedea, dacă nu este ceasornicul pe care ’l-a perdut odinioară, el sau un prieten al sǎu. Apoi cum n’o să te ţii cu mâinele de pântece când la Cameră auzi pe d-1 Ion Brătianu vorbind de răposaţi, industrie, enterese naţionale, ori pe d-1 Dimancea declarând că a fost asasinat la Mavrodolu şi că e contra inavabilităţei magistraturei, ori pe doctorul Râmniceanu bătând din labe în mijlocul unei tăceri generale. Ei bine, tot astfel n’o să 'şi poată ţine râsul cetitorii când vor lua in mână primul număr al luî Chiţă Berbecu. O să fie un râs, dar un râs!... Bacon. DIN MACEDONIA (Serviciul special al Luptei) Vilaetul Monastir. De mult timp nu se pomenise stare anormală, în aşa de mare grad, îa care se găseşte astăzi toată provincia Macedoniei. Numeroase bande de hoţi cutreeră munţii şi drumurile mari jefuind şi ,prădând tot ce le ese înainte, de multe ori năvălesc şi asupra satelor pe cari le-au pustiit cu totul, luând în captivitate mai mulţi oameni de diferite etăţi şi după ce li se va plăti suma de bani ce pretind de la fiecare îi liberează, vai d’acel prizioner, a cărui familie n’ar trimite banii ceruţi. Vedem pe mulţi cerşind cu talerul spre a -şi rescumpăra pe tatăl sau fiul, sau pe fratele. Mulţi asemenii reîntorc din sclavie ciuntiţi, unii fără nas etc. Nenumărate din diferite părţi ale Vilaetulifflejafurile şi barbarele maltratări ale bandiţilor. Armata care a fost trimisă spre a ’l urmări, se întoarce fără rezultate, de multe ori chiar decimată, rare ori se întâmplă ca să omoare pe vreunu din aceşti bandiţi, al cărui cap pe urmă ’i aduce soldaţii pe veeun ciomag, ca să fie văzut de lumea de prin oraş. In cele din urmă Esc.sa guvernatorul monastirului a reuşit a obţine de sus ordin ca să ia măsuri grabnice spre a stârpi răul, a restabili liniştea şi a domoli spiritele locuitorilor oscitate de atâtea suferinţi. S’a zis, şi s’a şi început chiar a se pune în esecutare că se vor distribui arme pe la toţi locuitorii de prin sate, unde bandiţii cu forţa se adăpostesc, ca să se apere singuri în contra răufăcătorilor, să nu mai permită nimeni, sub nici un cuvânt, a intra în sat armat. Această măsură a fost foarte bine primită de popor, care pon’acuma nu putea să aibă la casa sa nici o armă, de aceea şi bieţii ţărani au fost mai tot d’auna prada celor mai crude tiranii. Cum stau lucrurile astăzi, nimeni nu’şi poate vedea de afacerile ce au, fără a fi espus la ceva, îndată ce ese cineva afară din oraş la cât de mică distanţă e şi înhăţat şi dus în sclavie dincolo de Tinda în Albania superioară de unda sunt mai toate cetele bandiţilor; din Vilaetul acesta se număra peste 200 de prizonieri, afară de cei omorâţi. Dară cu toate acestea pentru guvern, răul ce aduc bandiţii codrilor este nimic pe lângă cei ce comit bandiţii interni. Da, haita călugărească din Turcia este cu mult mai periculoasă Imperiului, decât numeroasele bande de hoţi; căci pe când unii pentru nelegiuirile lor sunt urmăriţi, prinşi şi condamnaţi, adică îşi iau pedeapsa meritată, ceilalţi, începând de la Patriarch până la cel din urmă diacon, îşi efectuează opera lor în toată liniştea, netulburaţi de nimeni, ba chiar şi ajutaţi de multe ori de înşişi oamenii guvernului, fără a-şi da socoteala de ceee ce comit. De câte ori a avut ocazie guvernul a se asigura de cursele şi machinaţiunile greceşti, dar cu toate acestea nu se îngrijeşte şi lasă preoţilor câmp liber pentru opera lor. Scopul principal al prelaţilor din Turcia nu este ca în alte părţi cel religios, ci submasca religiunei urmăresc ţinta ce de mult încă îşi propuseră, adică lucrează prin diferite manopere stabilite a face din Imperiul Otoman, care, zic el, că este în agonie, un stat Fanaro-Grec. Pentru acest scop au format mai multe asociaţiuni, zise, cu neadevărat literare şi luminătoare, meniterasă pentru ceea ce mai sus spusei. Ia cazul chiar când ar susţine absurditatea acetsta, cum nu se ruşinează Grecii a publica prin organele lor, spre a ţine mult timp în letargie pe guvernamentali, ca dânşii să nu fie observaţi, chiar aşa se învederează de sine, că, cum este cu putinţă ca să cheltuiască sume enorme pentru un popor strein negrec, pe când poporul său cel grec din Grecia liberă are încă multă necesitate pentru a fi luminat ? Cum se întâmplă ca înaltul p. sfîntul patriarh, locţiitorul (după scriptură) a d-lui I. Cristos, nu permite diferitelor naţionalităţi a asculta serviciul divin în limba pe care o înţeleg, ci îl sileşte a asculta elineşte, pe care mulţi din arhereii p. s. sale nu le înţeleg? Acest om Se poate numi părintele tuturor creştinilor ? Lilicea. IMFORMAȚIUNI Un impiegat de la căile ferate, voind a trece în Austria pe la Vârciorova, s’a dus să avizeze pe șeful de la vamă. întâlnind pe d-1 căpitan Lambru, acesta îl luă la bătăi îl trânti jos până îl stâlci. Cerem o anchetă. FOITA ZIARULUI „LUPTA“ A. MATTHEY (Arthur Arnould) '41) O viații criminala (LA BRÉSILIENNE) XVI Ajutorii.— Copilul Merse să salute pe d-na de Sergy și vorbi câteva minute cu dânsa. Nimeni nu ar fi putut crede, văzându-l cum vorbeau diferite lucruri, că ea avea secretul amorului său, și că el avea secretul crimei sale. Era multă lume, în seara aceia, la d-na de Sergy, aşa că după cum se întâmplă de obicei, la o recepţiune care urmează după un bal, Robert se refugiase în salonaşul cel mic alăturea cu cel mare, şi unde nu se găsea decât un mic număr de persoane pintre care Lucies, care vorbea cu o veche prietenă a mamei ’sale. Angelina trecea, dând ordine, și, văzând pe Robert singur ea se opri. — Am de împlinit o comisiune pe lângă d-ta, domnule, îi zise ea. Ea îi spuse apoi ceia ce cu care Lucie o însărenase. II vorbi fără să-l privească, cu ochii în jos și cu oarecare încurcată. De îndată ce isprăvi, ea vru să se retragă. — Mă laşi? îi zise el, nu vrei, nu vrei să-mi permiţi la rândul meu să-ţi spun câteva cuvinte? Nu te voi reţine decât puţine minute. Ea se aşeză, timidă, lângă dânsul. Mulţumită domnului, nu e numai răul în lume care să aibă forţe secrete, binele are şi el ca ale sale. Dacă Maugiron avea prestigiul sau funest şi atracţia sa nesănătoasă, Robert avea acel farmec magnetic care emană de la un suflet mare şi bun. Fără să fi fost din partea lui premeditare sau calcul, el simţea, ştia, încercase că cu puterea lui de simpatie va putea să contrabalanseze puterea de ură a Baldel, și voia să încerce asupra Angelicei această putere. Dar el nu se îndoia până unde ar merge puterea lui asupra ei. El își amintea numai de prevestirea ce ea îi dăduse în seara balului. își amintea de asemenea tăcerea ei stranie în timpul valsului ce jucaseră împreună. El îi vorbise prietenește și dulce, ea nu-i răspunsese un singur cuvânt, ea nu descleștase buzele decât pentru a-i arunca părăsindu-i acea rugăminte misterioasă de a se păzi mult de Maugiron. Ce însemna această tăcere ? Provenia ea din emoțiune sau din barbarie? Robert, începu prin a pune mai multe întrebări asupra Luciei: — Cum se trecu ziua aceia? ce făcuse ea? ce spuse ea? Apoi începu să vorbească cu Angelina despre ea însăși. Știa prin Lucie că ea e mica lor confidentă și Îi mulțumi din inimă pentru asta. — Da, zise el, sunt atins, mai mult decât pot să ţi-o spun, văzându-te atât de devotată Luciei şi negândindu-te decât la dânsa, văzând că recunoşti în ea numai calităţi, în timp ce d-ta ai atât de multe! — Oh! ce zici d-ta ? reluă ea tremurând şi cu totul răpită, eu nu sunt decât un copil! — Eşti un copil prin vârstă şi graţii, dar, oare inima are nevoe să îmbătrânească pentru a deveni mare ? Angelina d’abia respira, o flacără puternică lumina ochii săi cei mari şi negrii. Robert, cu accentul gingaş şi dulce al unui frate mai mare care vorbeşte cu sora sa cea mai mică ceru atunci Angelinei să-i facă şi lui o parte în amiciţia ce ea o avea pentru Lucie. — Şi d-ta? zise ea deodată luându-1 de mână şi privindu-1 drept între ochi, oare şi d-ta mă.....? Oare şi d-ta vrei să ai puţină prietenie pentru mine? — Mult! zise Robert vesel. Şi să nu vorbim de viitor, să vorbim de prezent. Te iubesc din toată inima. La acest cuvânt te iubesc,— care atenua ce e drept, cuvântul din toată inima. — Angelina tresări. — Ah! strigă ea, iată de ce am eu nevoe, să fiu iubită!— Și d-ta ai, ca și Lucie, încredere în mine? — O încredere absolută. — Faci bine! zise ea cu un accent adânc, vei avea în mine o bună tovarăşă, vei vedea! Nu cred să poţi avea una mai bună! Ea se sculă, şi fugi. Robert plecă foarte mulţumit de această promisiune a Angelinei că-i va fi o bună tovarăşe. Adevărul e că Robert nu cunoştea aceste două împrejurări agravante: — că Angelina era fata şi nu nepoata Baldel,— şi că Balda avea în mâinele ei dovezi despre amorul lui pentru Lucie. Dar Robert se simţea, în oarecare măsură, asigurat contra urei acestei femei periculoase prin amiciţia acestui copil deştept. II trebuia acum, pentru a apăra pe Lucie, să aibă arme împotriva lui Maugiron. Unde să le găsiască? XVII Ajutorii.— Femeia In timpul boalei d-lui Marcusset, consilierul de stat, care era lungă și grea, Robert fusese chemat de trei ori în consultaţiune, cu alţi doi confraţi, de către medicul casei, doctorul Durantel. Avuse ocaziunea, la aceste vizite, să vadă pe d-na Marousset. El își amintea cu greu să fi primit de la dânsa, de atunci, vr’o Invitare la bal. Dar timpul sau era foarte ocupat, pentru ca să meargă mult prin lume, el nu pusese deci niciodată piciorul la balurile d-nei Marousset. El se mărgini sa-i lase carta sa de vizită, şi relaţiunile lor se mărgineau aci. (Va urma.) . LJ* y