Lupta, octombrie 1887 (Anul 4, nr. 361-385)

1887-10-24 / nr. 380

ne luăm la sfadă noi între noi, să ne supărăm, să ne calomniăm cum­­şi-a permis d. Vernescu să facă la Brăila pe socoteala redactorilor „Luptei?“ Nu. Faţă cu interesul suprem, acela de a răsturna guvernul actual, ori­ce neînţe­legere acută dintre noî ar fi dăunătoare. Deci trebue­­căutat un modus vivendi. Acel modus vivendi, după ideea mea, este ca să nu caute opoziţia a ne im­pune felul ei de a gândi, căci faţă cu această pretenţie suntem gata a ridica mănuşa şi a începe o companie in regulă. Noi, conform ideilor şi programului nos­tru, credem că ne facem datoria ducând o luptă de toate zilele în contra acestui guvern, luptă cu tot felul de sacrificii. Opoziţia să fie deci bună ca să primească şi chiar să înghită adevărurile pe cari­­i le spunem şi el, cari adevăruri dacă ni le spunem nu o facem din alte motive de­cât tot din setea şi din nerăbdarea ce a­vem de a vedea odată răsturnat acest infam guvern. Şi să se remarce că nimenea nu a dus francheţa şi dezinteresarea mai departe de­cât noi. Nici un ziar liberal nu s-a pronunţat mai categoric de­cât noi în privinţa viitorului guvern. Din toată presa cu nuanţă liberală, numai noi am declarat că va fi bine venit ori­ce gu­vern de ori­ce nuanţă şi că atunci când e vorba de a răsturna pe colectivişti, a­­poi nici nu voim să discutăm cine au să vie în loc, conservatori sau liberali. Conservatori sau liberali, noi am de­clarat că vor fi bine veniţi până ce vom putea să-i judecăm după fapte. In tot cazul, am repetat, chestia aceasta tre­bue lăsată cu totul de o parte cât timp colectiviştii vor fi la putere. Să mi se arate o declaraţie mai francă de­cât aceasta. Fiind ast­fel lucrurile, întreb pe duş­manii noştri­ din opoziţie, ce voesc ? La ce tind prin această gălăgie ce încep a face în jurul „Luptei“ ? Voesc să ne îm­pingă la o ruptură declarată? Nu cred, căci nu e în interesul lor. In adevăr rup­tura va strica mai mult opoziţiei decât nouă. Noi suntem pe un teren aşa de tare în­cât cei ce vor priimi loviturile cele mai meritate şi drepte nu vom fi noi ci opoziţia. De vreme ce nu este în interesul ni­mănui, şi mai cu seamă al opoziţiei, ca un războiu făţi!­ să izbucnească între noi, atunci e mai bine ca animozităţile să se lase a se linişti şi a înceta cu pro­vocaţii indirecte. Noi, o declarăm, suntem decişi a nu provoca incidentul nici polemica în sâ­nul opoziţiei, ceea ce nu înseamnă că nu vom continua ca şi mai înainte a critica pe şefii şi pe comitetele opoziţiei. Dacă însă vom fi provocaţi, atunci vom răspunde ast­fel în­cât să tăem pofta tu­­turor ambiţioşilor de a face pe autocra­ţii şi pe înfumuraţii. Slavă domnului, în ţara românească spiritul public nu a ajuns aşa de jos în­cât lumea să încarneze opoziţia şi cauza ei mare în cutare grup, cutare ziar sau cutare personalitate, mai mult sau mai puţin prudomească. Slavă domnului, în ţara românească nu e numai perspectiva de a te da cu guvernul sau a fi cu d. Vernescu. Cine­va poate face politică serioasă şi utilă, fără ca să se vândă guvernului şi fără ca să fie sub patronagiul d-lui Vernescu. Rândurile opoziţiei sunt atât de de­şarte în­cât este loc pentru ori­ce om de convingeri şi nu e nevoe de nici un comitet pentru ca ori cine voeşte să ’şi facă datoria, să poată să ’şi-o facă în conştiinţă. Deci să se ştie, că să poate face opo­ziţie fără ca să facă cine­va parte din partidul liberal-conservator sau din gru­pul d-lui D. Brătianu. Să poate face de asemenea opoziţie independentă cu pro­fit pentru ţară, iar nu pentru coterțele politice. Asemenea politică facem noi de la Lupta. Cui îi place bine, cui nu, atâta pagubă. G. Panu. TARA §1 OPOZSflUNEA Părerile noastre asupra nelucrăreî şe­filor opoziţiunel sunt aprobate lîn ţară. Lumea de pretutindeni cere o luptă e­­nergică căci alt­fel nu e scăpare. Alaltă­erî ara reprodus un articol al Războiului în acest sens şi am arătat că Vocea Botoşanilor a reprodus articolul nostru Nu există opoziţie. Astăzi urmăm : po cei, care se iar, spune în-Războiul rus crezuse atacj tre altele încă noi am vorbit de opc^B criticând anume inacţiurm^JJ^mor el, n’am voit câtu­şî de puţin să atingem pe valoroşii noştri­ confraţi. Nu suntem pesimişti, dar nici din aceia cari îşi fac numai­de­cât iluzii, mai ales în urma unor esperienţe atât de îndelun­gate şi atât de instructive. Noi am sus­ţinut de mult că cu modul în care să luptă diferitele partide şi grupuri opozante, e slabă nădejde de a ajunge la vre­un rezul­tat, şi vedem că faptele au dovedit că am avut din nenorocire dreptate. Afară de asta, n’am fost singuri cari am condamnat lipsa de înţelegere şi de acţiune a unora din capii opoziţiei, şi însă­şi Epoca a venit de câte­va ori să’i stimuleze la lucru. Noi credem că francheţa nu strică în a­semenea cestiuni şi că a­menajea prea mult pe cei ce stau cu m­âinele în sân, este a face un mare râu cauzei ce cu toţii a­­părăm. Vulturul din Caracal, după ce îndeam­nă, ca şi noi la luptă prin toate mijloa­cele, sfârşeşte ast­fel: „De­şi în ţară sunt oameni cu inimă care doresc îndreptarea răului însă sunt neorganizaţi şi nu pot face nimic absolut, căci se mărginesc a vorbi numai prin cafenele şi a seri prin gazete, fără însă a pune ceva în fapt. Cauza este teama de bandele colectiviştilor organizaţi dealt­fel foarte bine pentru exploatare. Actualmente poporul se află sub presiu­nea arbitrariului, dar această presiune va avea un finit o dată.Finitul, după cum prevedem, va fi revoluţii mea, căci alt­fel cu vorba, cu ruşinea şi cu legea, bandiţii mo­derni nu vor lăsa puterea din mâini11. Felicităm pe valorosul nostru confrate pentru chipul limpede în care judecă si­­tuaţiunea. Buciumul Vâlceî, într’un articol de fond iscălit de către inteligentul advo­cat din localită*I. Sinescu, spune în­ Aşa sa membrii din com­i­tetul central abţinere! de la alegeri. ziarul „Roz LAPTA boiul“, şi ceea ce este de remarcat e că nici unul din organele opoziţiei n’au des­­minţit’o. Cu toate acestea, eu nu pot s’o cred adevărată, sau cel puţin nu cred că această ideie va reuşi până în sfârşit să fie admisă. Ar fi, în adevăr, un colosal de­­zastru moral pentru întreaga ţară, căreia după ce atâţia ani i se denunţă pe toate căile jafurile, nelegiuirile, asasinatele co­mise de guvernul despotic ce ne stăpâneşte , după ce de atâţia ani o conjurăm să lupte pentru depărtarea acestui odios guvern de la cârma ei, tocmai în momentul când ea ar putea să răspundă la acest apel, să-i spunem că nu e timpul. Acum nu ne mai este permis să mai re­petăm acelaşi lucru. Ţara este prea des­curajată de inacţiunea noastră. O supremă datorie, dar, ne impune să luptăm. Şi dacă d. I. Brătianu et C-nia voeşte să facă acesta alegeri cu cuţite şi cu revolvere, ei bine, să primim şi aceste condiţiuni impuse de d-sa. De­sigur vom fi sacrificaţi mulţi, dar iarăşi şi mai sigur vom reuşi să trimitem în parlament cel puţin pe şefii noştrii. Şi atât ne va fi de ajuns. Furtuna din Focşani, are un articol întitulat: Pentru şefii opoziţiei. Articolul sfârşeşte ast­fel: Scânteia de luptă prin urmare trebue lăţită fără zăbavă, între toţi oamenii de bine; şi această sarcină, cade de drept, a­­supra şefilor de opoziţie şi asupra oame­nilor marcanţi din ţară. Prin urmare, la lucru d-lor şefi. Prin urmare de pretutindeni, din în­­treaga ţară se ridică o furtună de stri­găte şi de nemulţumiri. Ţara cere ca lupta să fie desperată, ţara cere ca d-nii şefi să iasă din inacţiunea lor, ţara cere ca să ne mişcăm. Vor Înţelege şefii şi Comitetele ? ABUZURILE ZILEI Talpa casei .sul­ Simulescu Buciumul Vâlcel spune că d. prefect Simulescu, ca să ’şî vînză vinurile sale cu preţ, a arestat­ pe un sătean care, forţat fiind să plătească birul şi alte dări datorite statului, judeţului şi comu­nei, a vîndut vinul său pe un preţ mai mic. Perceptorii, în unire cu 3 controlori trimişi într’şedins, urmăresc averea săte­nilor şi când aceştia dau bună-voe îşi vînd avutul lor ca să plătească dările, prefectul îi arestează. Grele vremuri am ajuns. * * îfc D’ale oamenilor lui Simulescu Acelaşi ziar e informat, în mod pozi­tiv, că d. Mitrică Predescu, consilier ju­deţean, acel onorabil indignat care um­blă cu cârciumile prefectului Simulescu din bâlciu în bâlciu şi pe la băile Căli­­măneşti, a bătut până la sânge pe un sătean pe piaţa comunei Drăgăşani şi în faţa unui numeros public. Cauza e că să­teanul n’a voit să vînză onorabilului in­dignat 2 butoae goale pe preţ de 70 bani vadra cerând 1 leu. Nenorocitul sătean în acest judeţ nu mai are dreptul asupra avutului şi mun­­ceî sale. CIlOmCLA LUCRURI DE CARI RÎDEM Sunt unele lucruri, atât de nepotrivite, atât de caraghioase, în­cât nu le putem privi şi auzi fără a pufni de rîs. Spre pildă , Conu Fănică Bellio a fost mai zilele trecute jurat şi încă prim-jurat. Ei bine, când Conu Fănică a eşit din Camera de chibzuire şi a citit verdictul, pe onoare şi conştiinţă... a izbucnit sala într’un rîs nesfîrşit. Acuma graba, or ce ar face Conu Fă­nică, lumea nu poate de­cât să rîdă când pomeneşte de onoarea şi conştiinţa sa. Lumea ride tot cu atâta poftă şi dra­gă inimă, când vede pe Atanasiadi cu pretenţie de a seri articole politice şi serioase, pe când dânsul a fost croit de natură cu destinaţia specială de a lua direcţia foilor umoristice. Or eşti cocoşat, or nu eşti, ce dracu ! Un rîs americ izbucneşte de aseme­nea când despre Radu Mihaiu se spune că e un om cu carte. Unii rici fiind­că­­e­ ştiu că n'are carte, alţii rid pentru că­­’l ştiţi că purde la cărţi. Tot ast­fel, cine ar putea să rămâie serios când ar auzi pe d­­ loan Brătianu spunând că stă atât de bine cu regele în­cât acesta ’i-a dat cu împrumutare 5 lei. Regele să scoată 5 lei din pozunar !!! Ei bine, mori de rîs nu alt­ceva. Iarăşi, e de râs şjM^-acară, ~ vorba d-luî Fundescu, — fl^MIul Moruzi, când întârziind peste măsură de masă scoate ceasornicul în vre-un loc public ca să vază câte ceasuri sunt. Imediat cel pu­ţin o sută de perechi de ochi să în­dreaptă asupra ceasornicului, pentru că fie­care voeşte a vedea, dacă nu este cea­sornicul pe care ’l-a perdut odinioară, el sau un prieten al sǎu. Apoi cum n’o să te ţii cu mâinele de pântece când la Cameră auzi pe d-1 Ion Brătianu vorbind de răposaţi, industrie, enterese naţionale, ori pe d-1 Dimancea declarând că a fost asasinat la Mavro­­dolu şi că e contra inavabilităţei magistra­­turei, ori pe doctorul Râmniceanu bă­tând din labe în mijlocul unei tăceri ge­nerale. Ei bine, tot ast­fel n’o să 'şi poată ţine râsul cetitorii când vor lua in mână primul număr al luî Chiţă Berbecu. O să fie un râs, dar un râs!... Bacon. DIN MACEDONIA (Serviciul special al Luptei) Vilaetul Monastir. De mult timp nu se pomenise stare a­­normală, în aşa de mare grad, îa care se găseşte astăzi toată provincia Macedoniei. Numeroase bande de hoţi cutreeră munţii şi drumurile mari jefuind şi ,prădând tot ce le ese înainte, de multe ori năvălesc şi asupra satelor pe cari le-au pustiit cu totul, luând în captivitate mai mulţi oa­meni de diferite etăţi şi după ce li se va plăti suma de bani ce pretind de la fie­care îi liberează, vai d’acel prizioner, a cărui familie n’ar trimite banii ceruţi. Ve­dem pe mulţi cerşind cu talerul spre a -şi rescumpăra pe tatăl sau fiul, sau pe fra­tele. Mulţi asemenii reîntorc din sclavie ciuntiţi, unii fără nas etc. Nenumărate din diferite părţi ale Vilaetulifflejafurile şi barbarele maltratări ale bandiţilor. Armata care a fost trimisă spre a ’l ur­mări, se întoarce fără rezultate, de multe ori chiar decimată, rare ori se întâmplă ca să omoare pe vre­unu din aceşti ban­diţi, al cărui cap pe urmă ’i aduce solda­ţii pe vee­un ciomag, ca să fie văzut de lumea de prin oraş. In cele din urmă Esc.­sa guvernatorul monastirului a reuşit a obţine de sus or­din ca să ia măsuri grabnice spre a stârpi răul, a restabili liniştea şi a domoli spiri­tele locuitorilor oscitate de atâtea suferinţi. S’a zis, şi s’a şi început chiar a se pune în esecutare că se vor distribui arme pe la toţi locuitorii de prin sate, unde bandi­ţii cu forţa se adăpostesc, ca să se apere singuri în contra rău­făcătorilor, să nu mai permită nimeni, sub nici un cuvânt, a in­tra în sat armat. Această măsură a fost foarte bine pri­mită de popor, care pon’acuma nu putea să aibă la casa sa nici o armă, de aceea şi bieţii ţărani au fost mai tot­ d’a­una prada celor mai crude tiranii. Cum stau lucrurile astă­zi, nimeni nu’şi poate vedea de afacerile ce au, fără a fi espus la ceva, îndată ce ese cine­va afară din oraş la cât de mică distanţă e şi înhăţat şi dus în sclavie dincolo de Tinda în Albania­ su­­perioară de unda sunt mai toate cetele bandiţilor; din Vilaetul acesta se număra peste 200 de prizonieri, afară de cei omo­râţi. Dară cu toate acestea pentru guvern, răul ce aduc bandiţii codrilor este nimic pe lângă cei ce comit bandiţii interni. Da, haita călugărească din Turcia este cu mult mai periculoasă Imperiului, de­cât nume­roasele bande de hoţi; căci pe când unii pentru nelegiuirile lor sunt urmăriţi, prinşi şi condamnaţi, adică îşi iau pedeapsa me­ritată, cei­l­alţi, începând de la Patriarch până la cel din urmă diacon, îşi efectu­ează opera lor în toată liniştea, ne­tulbu­raţi de nimeni, ba chiar şi ajutaţi de multe ori de înşişi oamenii guvernului, fără a-şi da socoteala de ceee ce comit. De câte­ ori a avut ocazie guvernul a se asigura de cursele şi machinaţiunile gre­ceşti, dar cu toate acestea nu se îngri­jeşte şi lasă preoţilor câmp liber pentru opera lor. Scopul principal al prelaţilor din Tur­cia nu este ca în alte părţi cel religios, ci sub­­masca religiunei urmăresc ţinta ce de mult încă îşi propuseră, adică lu­crează prin diferite manopere stabilite a face din Imperiul Otoman, care, zic el, că este în agonie, un stat Fanaro-Grec. Pentru acest scop au format mai multe asociaţiuni, zise, cu neadevărat literare şi luminătoare, meniterasă pentru ceea ce mai sus spusei. Ia cazul chiar când ar susţine absurdi­tatea ace­tsta, cum nu se ruşinează Grecii a publica prin organele lor, spre a ţine mult timp în letargie pe guvernamentali, ca dânşii să nu fie observaţi, chiar aşa se învederează de sine, că, cum este cu pu­tinţă ca să cheltuiască sume enorme pen­tru un popor strein negrec, pe când popo­rul său cel grec din Grecia liberă are încă multă necesitate pentru a fi luminat ? Cum se întâmplă ca înaltul p. sfîntul patriarh, loc­ţiitorul (după scriptură) a d-lui I. Cris­­tos, nu permite diferitelor naţionalităţi a as­culta serviciul divin în limba pe care o în­ţeleg, ci îl sileşte a asculta elineşte, pe care mulţi din arhereii p. s. sale nu le în­ţeleg? Acest om Se poate numi părintele tuturor creştinilor ? Lilicea. IMFORMAȚIUNI Un impiegat de la căile ferate, voind a trece în Austria pe la Vâr­­ciorova, s’a dus să avizeze pe șeful de la vamă. întâlnind pe d-1 căpi­tan Lambru, acesta îl luă la bătăi îl trânti jos până îl stâlci. Cerem o anchetă. FOITA ZIARULUI „LUPTA“ A. MATTHEY (Arthur Arnould) '41) O viații criminala (LA BRÉSILIENNE) XVI Ajutorii.— Copilul Merse să salute pe d-na de Sergy și vorbi câte­va minute cu dânsa. Nimeni nu ar fi putut crede, văzându-l cum vorbeau diferite lucruri, că ea avea secretul amo­rului său, și că el avea secretul crimei sale. Era multă lume, în seara aceia, la d-na de Sergy, aşa că după cum se întâmplă de obicei, la o recepţiune care urmează după un bal, Robert se refugiase în salonaşul cel mic alăturea cu cel mare, şi unde nu se găsea de­cât un mic număr de persoane pintre care Lucies, care vorbea cu o veche prietenă a mamei ’sale. Angelina trecea, dând ordine, și, văzând pe Robert singur ea se opri. — Am de împlinit o comisiune pe lângă d-ta, domnule, îi zise ea. Ea îi spuse apoi ceia ce cu care Lucie o însăre­nase. II vorbi fără să-l privească, cu ochii în jos și cu oare­care încurcată. De îndată ce isprăvi, ea vru să se re­tragă. — Mă laşi? îi zise el, nu vrei, nu vrei să-mi permiţi la rândul meu să-ţi spun câteva cuvinte? Nu te voi­ reţine de­cât puţine minute. Ea se aşeză, timidă, lângă dânsul. Mulţumită domnului, nu e numai răul în lume care să aibă forţe secrete, binele are şi el ca ale sale. Dacă Maugiron avea prestigiul sau funest şi atracţia sa nesănă­toasă, Robert avea acel farmec magnetic care emană de la un suflet mare şi bun. Fără să fi fost din partea lui premedi­tare sau calcul, el simţea, ştia, încercase că cu puterea lui de simpatie va putea să contrabalanseze puterea de ură a Baldel, și voia să încerce asupra Angelicei această putere. Dar el nu se îndoia până unde ar merge puterea lui asupra ei. El își amintea numai de prevestirea ce ea îi dăduse în seara balului. își amintea de asemenea tăcerea ei stranie în timpul valsului ce jucaseră împreună. El îi vor­bise prietenește și dulce, ea nu-i răspun­sese un singur cuvânt, ea nu descleștase buzele de­cât pentru a-i arunca părăsindu-i acea rugăminte misterioasă de a se păzi mult de Maugiron. Ce însemna această tăcere ? Provenia ea din emoțiune sau din barbarie? Robert, începu prin a pune mai multe întrebări asupra Luciei: — Cum se trecu ziua aceia? ce făcuse ea? ce spuse ea? Apoi începu să vorbească cu Angelina des­pre ea însăși. Știa prin Lucie că ea e mica lor confidentă și Îi mulțumi din inimă pen­tru asta. — Da, zise el, sunt atins, mai mult de­cât pot să ţi-o spun, văzându-te atât de devotată Luciei şi negândindu-te de­cât la dânsa, văzând că recunoşti în ea numai calităţi, în timp ce d-ta ai atât de multe! — Oh! ce zici d-ta ? reluă ea tremurând şi cu totul răpită, eu nu sunt de­cât un copil! — Eşti un copil prin vârstă şi graţii, dar, oare inima are nevoe să îmbătrâ­nească pentru a deveni mare ? Angelina d’abia respira, o flacără puter­nică lumina ochii săi cei mari şi negrii. Robert, cu accentul gingaş şi dulce al unui frate mai mare care vorbeşte cu sora sa cea mai mică ceru atunci Angelinei să-i facă şi lui o parte în amiciţia ce ea o avea pentru Lucie. — Şi d-ta? zise ea de­odată luându-1 de mână şi privindu-1 drept între ochi, oare şi d-ta mă­­.....? Oare şi d-ta vrei să ai puţină prietenie pentru mine? — Mult! zise Robert vesel. Şi să nu vorbim de viitor, să vorbim de prezent. Te iubesc din toată inima. La acest cuvânt te iubesc,— care atenua ce e drept, cuvântul din toată inima. — Angelina tresări. — Ah! strigă ea, iată de ce am eu ne­voe, să fiu iubită!— Și d-ta ai, ca și Lu­cie, încredere în mine? — O încredere absolută. — Faci bine! zise ea cu un accent a­­dânc, vei avea în mine o bună tovarăşă, vei vedea! Nu cred să poţi avea una mai bună! Ea se sculă, şi fugi. Robert plecă foarte mulţumit de această promisiune a Angelinei că-i va fi o bună tovarăşe. Adevărul e că Robert nu cunoştea aceste două împrejurări agravante: — că Angelina era fata şi nu nepoata Baldel,— şi că Balda avea în mâinele ei dovezi des­pre amorul lui pentru Lucie. Dar Robert se simţea, în oare­care măsură, asigurat contra urei acestei femei periculoase prin amiciţia acestui copil deştept. II trebuia acum, pentru a apăra pe Lu­cie, să aibă arme împotriva lui Maugiron. Unde să le găsiască? XVII Ajutorii.— Femeia In timpul boalei d-lui Marcusset, consi­lierul de stat, care era lungă și grea, Ro­bert fusese chemat de trei ori în consulta­­ţiune, cu alţi doi confraţi, de către medi­cul casei, doctorul Durantel. Avuse oca­­ziunea, la aceste vizite, să vadă pe d-na Marousset. El își amintea cu greu să fi primit de la dânsa, de atunci, vr’o Invitare la bal. Dar timpul sau era foarte ocupat, pentru ca să meargă mult prin lume, el nu pusese deci nici­odată piciorul la balurile d-nei Marousset. El se mărgini sa-i lase carta sa de vizită, şi relaţiunile lor se mărgi­­neau aci. (Va urma.) . LJ* y

Next