Lupta, septembrie 1889 (Anul 6, nr. 921-945)
1889-09-09 / nr. 928
DIN AFARA ANGLIA Victoria lucrătorilor. Grevele lucrătorilor din Londra s’au sfârşit, în fine. După ce au durat o lună, de la 13 August până la 14 Septembrie, ele s’au terminat prin aprobarea, în totul, de către patroni, a revendicărilor greviştilor. După această înţelegere mărirea salariului reclamată de uvinerii dolurilor le-a fost acordată integral, cu începere de la 4 Noembrie viitor, data serbăreî municipale a intrărea în funcţiune a noului primar al Londrei. Un minimum de salariu fiind asigurat, închirierea braţelor şi mijlocitorii dintre uvineri şi patroni sunt suprimaţi. Greviştii se angajează a nu persecuta pe acei din colegul lor cari au intrat în lucru înainte de încheierea acestei înţelegeri şi patronii a nu manifesta niciodată, nici direct, nici indirect, nemulţumirea lor faţa de acei cari au părăsit lucrul şi cari au obligat pe Companii a accepta condiţiunile lor. Astfel s’a terminat mişcarea grevistă a lucrătorilor englezi care a costat milioane pe societăţile de navigaţie, şi a adus o pagubă imensă comerţului în general şi la o mulţime de industrii şi particlari cari nu erau interesaţi în niciun mod în această grevă şi cari nu puteau lua nicio atitudine, nici pentru patroni, nici pentru lucrători. Soluţiunea aceasta e datorită silinţelor colective a şefilor socialişti, a cardinalului Manning, a autorităţilor municipale din Londra şi a clerului anglican, adică a unui fel de arbitragiu al unor persoane influente şi neinteresate direct, cari au crezut de datoria lor de a se interpune între capital şi muncă, pentru a face să înceteze, cu un minut mai înainte, o grevă funestă tuturor intereselor, fără escepţie. Statul britanic n’a intervenit, cum i se cerea a face după exemplul dat de împăratul Germaniei şi prinţul de Bismarck în grevele din Westfalia Urmările acestei greve se vor simţi mai târziu. Intr’adevăr, pentru întâia oară socialiştii au reuşit de a stabili o legătură între diferitele societăţi de lucrători, făcând să se simtă binefacerile unei lucrări în comun a diferitelor bresle. Pe lângă aceasta, societatea Trades- Union a intervenit de astă-dată în grevă, dând ajutoare însemnate greviştilor. Acest fapt îşi are importanţa sa, căci Trades-Union, au rămas până acum indiferente la toate mişcările cu caracter social, pronunţându-se mai cu seamă duşmană a grevelor. Lucrătorii englezi se pot felicita de rezultatele ultimei greve, iar patronii, înţelegând că organizarea lucrătorilor ia o formă practică şi caracterul de solidaritate, ei vor hesita oricând de a se opune cererilor drepte ale muncitorilor. ACTE OFICIALE Ministerulle interne. — Consiliul judeţului Tuţora este convocat în sesiune extraordinară, pentru ziua de 3-I Septembrie 1889. — Se înaintează dupe merit şi vechime în direcţia telegrafelor şi poştelor . La clasa de oficianţi superiori gradul II pe actualii oficianţi superiori gradul III : Dobjamschi Hipolit, Popescu Sofronie, Rascoviciu Gheorghe, Gherman Dimitrie, Dragoescu Traian, Damboviceanu Petre, Gall Ernest şi Gogu Ştefanescu Dimitrie. — Se înaintează dupe examen : La clasa de oficianţi gradul I pe actualii oficianţi gradul II : Gheorghiu D. Lazăr, Gârbea Zamfir, Crăsnariu Ioan, Vasilescu Constantin, Popescu Dimitrie II, Balasie George, Creangă Vasile, Penescu Mihail, Marinescu Dimitrie I, Aslan Constantin, Băsceanu Simion, Gheorghiu Anton, Iorganda Dimitrie, Tănăsescu Constantin, Voinescu Dimitrie, Tzăranu Andronica, Ionescu Dimitrie II, Cardaşu Emanoil şi Mureşiţeanu Constantin. La clasa de oficianţi gradul II pe actualii oficianţi gradul III: Madanceovici Vasile, Dimitrescu Atanasie II, Teoharie Mihail, Negoescu Pandelie, Saulescu Victor, Vultureanu Dmitrie, Roseanu, Dimitris, Nanu Mihail, Stravescu Andrei, Olteanu loan, Bogliacu Romulus, Atanasescu Gheorghe, Leonte Ioan, Ambrosiu Petre, Simionescu Simion, Fotin Nicolae, Grecescu Nicolae, Basarabescu Dimitrie, Constantinescu Filip, Ghetu George, Petcu loan, Constantinescu loan I, Stavrescu Hristea, Stiriade George, Marinescu loan, Cotescu Comstantin, Mogeacu Grigore, Bunescu loan, Dimitroviciu George, Chesing loan, Modreanu Dimitrie, Gheorghiu Zamor, Steleomian Mihail, Tănăsescu Scarlat, Tănăsescu Ștefan, Dimitrescu B. Scarlat, Niţulescu Enea, Rămniceanu Ioan, Ionian Dimitrie, Ionescu Antache, Capitanovici Victor, Doicescu Nicolae, Iliescu Gharasim, Stefanescu Gheorghel,Mihăescu Vasile, Neuman Friderich, Bălcescu Nicolae, Antonescu Ion, Martinovici Nicolae, Grecescu Tiberiu, Mateescu loan II, Ianoliu Petre, Alexandrescu Grigore, Comarnescu Petre, Irițescu Constantin, Breahnă George, Hagiescu Procopie, Irimiescu Andrei, Popescu loan II, Betrescu loan III, Jijie Nicolae. Aceste înaintări sunt considerate pa ziua de 1 (13) August 1889.. — D. Nicolae R. Munteanu, fost magistrat, este numit în funcţiunea de director al prefecture! judeţului Tecucift. — D. Petrache Petrescu s’a numit în funcţiunea de primar al comunei urbane Călăraşi, din judeţul Ialomiţa, şi d-nii Ghiţă Dumitrescu şi Mihalache Antonescu, ajutoare primarului. Ministerul de resbel — Se înaintează la gradul de veterinar de regiment în rezervă, pe ziua de 10 Septembrie 1889, veterinarul de escadron din rezervă Petrescu loan, din corpul III de armată, în același corp. — Veterinarul de escadron cu stagiul Murgescu Paul, din regimentul 8 artilerie, se primeşte în armată cu gradul de veterinar de escadron în acelaşi regiment, pe ziua de 1 Septembrie 1889. Ministerul lucrărilor publice — D. inginer N. N. Şuţu se numeşte inginer şef al serviciului drumurilor din judeţul Roman, în locul d-lui inginer Nicolaa C- Zotta, rămas în disponibilitate, mâna viitor anului nostru, suma de 25 ane lei, iar restul '1 va d ?e peste câtva timp, când i se ’ 1 restul titlurilor. 'jBPét « Astăzi , primul-ministru a părăsit , ducându-se la Sinaia. D. Cata va reîntoarce în Capitală D mimică, înalta din casaţie, va avea a resolva IV î o cestiune de o mare importanţă fie de delict de presă, şi ce tine vine pentru prima oară , cu modificarea Constituţîui Iată în că această cestiune . Se ştie că joi articolul 105 din Constituţiune.ii au facultate de a condamr daune interese pe un pr< at itr’un delict de presă, fixân toţi odată şi cuantumul aceste e. Ce se în In multe cazuri juraţii pron 4 verdict negativ în ceia ce p aptul corecţional şi un altul afirmă pentru daunele interese. Or un lemenea verdict pare cu totul . adictoriu. Până acuma » un condamnat în asemenea ■ î’a făcut recurs, dar în sesiunea trecută a curţei cu juraţi fiind mai mulţi condamnaţi în acest mod, a fi .Acut recurs, invocând motivul ..ca, de vreme ce sunt achitaţi faptul corecţional, nu se ca prin acelaşi verdict să fie condamnaţi la daune interese. Curtea de casaţie a judecat deja această ceştiie după o lungă deliberare adverginţă de opiniuni. Această e cu care curtea supremă trebuie stabilească o jurisprudenţă Vor pleda ;ă afacere d-niî P. Grădiştea Lahovari şi B. Misir. D. Al. Lai ministru de externe, se va e din streinătate între 3 lombrie. Ot D. C. Boe ministru ad-interim la just a declarat că nu poate lua nietărâre în ceeace concerne iedul constituire! secţiunilor tribi 1 din Capitală, pe motiv, că ancheta, ce va orândui, va g rai s’a făcut această constituncî toate hotărârile şi acute de secţiile tribunalului deschiderea anului judecătoresc r fi anulate de curtea de c suferind din această, justi cari în cestiunea de faţă n’atent vină, chiar daca neregulă a fost. D. Deşliu, prefectul judeţul Covurlui a obţinut promisiunea primului ministru, că va face o mişcare în magistratura judeţului şi va dizolva mai toate consiliile comunale rurale din judeţ, pe cari le va cere dânsul. D. Iacovescu, dirigintele oficiului central poştal, a fost trimis de d. ministru de interne, de a studia organizaţia diferitelor direcţiuni telegrafice şi poştale din streinătate. Peste câteva zile va mai fi trimeşi în acelaşi scop şi alţi două funcţionari superiori ai direcţiei generale. Sgomotul despre înlocuirea prefectului Heiban, ia oarecare consistenţă. Primul minitru ar oferi d-lui Heiban altă funcţie mai bună. In orice caz această înlocuire nu va avea loc decât, după espirarea concediului acordat d-lui Holban. Cu toate că primul-ministru a respins demisiunile celor trei consilieri comunali din Piteşti, totuşi aceştia î şi Ie menţin. Se crede că în curând, întregul consiliu comunal din acest oraş va fi dizolvat. + Lucrările pentru canalizarea rîuluî Borcea, nu se vor începe nici în anul acesta. E probabil, că cestiunea aceasta va fi amânată la.... calendele grece. Iată protestul pe care studenţii în medicină l-au prezentat erorilor spitalelor civile : Subsemnaţii interni şi externi ai spitalelor civile, vezând permutarea arbitrară și ilegală făcută de onor. Eforie în persoana a doi din colegii noștri, din locurile ce le ocupau definitiv prin concurs , vezând că dreptul de clasificațiune al concursului, prevăzut în regulamentele onor Eforii, pe baza căruia se optez locurile, nu mai constitue un drept în vigoare, prin această dispoziţiune . Văzând că cauza de mutare nu e specificată prin «interese de serviciu» şi că onor. Eforie refuză a da vre-o explicaţiune. Considerând că mutările nu se pot face în «interes de serviciu» decât în urma linui raport al şefului de serviciu, noi internii şi externii spitalelor, considerăm acest act ca o lovire în demnitatea şi prestigiul nostru de interni şi externi şi ca o flagrantă călcare a regulamentelor în vigoare (art. 6 jurn. 7(1/86) şi totodată ca o lovitură "morală instrucţiunei rIOSMre practice. Credem deci, că este de datoria colegilor nştri loviţi, de a nu se prezenta la posturile la cari ÎI trimete această dispoziţiune arbitrară, onor. Efori. Şi solidari cu dânşii, protestăm cu energie şi ne declarăm gata de a ne abţine de la serviciele la cari suntem ataşaţi, angajându-ne a anunţa şi pe colegii noştrii studenţi, cari sunt de asemenea ameninţaţi în instrucţiunea lor. Că vom persista în această hotărâre, până când Onor. Erori vor intra în legalitate revenind asupra disposiţiunilor luate. Studenţii în medicină. Am primit un exemplar din Aritmetica raţională pentru cursul secundar, de d-1 I. V. Praja. Competenţa autorului în materie, ne face să o recomandăm cu căldură d-lor profesori ai şcoalelor secundare. Preţul ei e 31. 75 şi se găsesc la autor sau la librăria Petru Popovici în Iași. II IM X X X. X INFORMAŢIUNI La Constanţa a început să se facă mari preparaţiuni, pentru primirea regelui, care va sosi în acest oraş Luni. Iachtul Ştefan-cel mare, va conduce pe regele la Constanţa. Acest iacht, va fi comandat de d. colonel Murgescu, comandantul flotilei. D. N. Popovici, secretar-general al ministerului de finanţe, pleacă astă-seară la Berlin, în afacerea ultimului împrumut de 50 milioane. Dresdner Bank, va înainta septa. Duminică, 10 Septembre va avea loc la societatea de gimnastică Turnverhein, din Str. Brezoianu, obicinuita serbare anuală Iadul Fest, precum şi sfinţirea steagului. Programul se împarte în 3 părţi: Partea I. Concert dat de musica regimentului I de geniu, sub conducerea d-lui capelmaistru Kratochvil junior. Diferite exerciţii de gimnastică, executat de membrii societăţei etc. Partea II. Sfinţirea steagului, predarea lui. Se vor executa mai multe cântece de membrii societăţei. Partea III. Dans, începutul la 3 ore precis. Intrarea liberă pentru membrii şi familiile lor. Pentru persoane streine, introduse de un membru 2 lei, o familie 41. -------------------------------------------- Congresul studenţilor Şedinţa din 6 Septembrie Azi la orele 2 p. m. a fost a doua şedinţă publică a studenţilor. Se citesc două telegrame de felicitare, din cari una din partea primarului de la Bacău. Se pune la vot propunerea ca licenţiaţii şi doctorii să poată face parte ca membru ai congresului. Se primeşte cu aplauze. Asemenea se primeşte şi partea a doua a propunerei ca şi ingineri titraţi să poată face parte din congres. Se pune la vot şi se primeşte în aplauze propunerea ca să se facă o coroană de stejar şi să se depună pe statua libertăţei. Apoi d. Grigorescu, student din Iaşi, are cuvântul ca să dezvolte conferinţa sa, despre starea a patra, adică despre ţărănime. Pentru că revoluţiea franceză e limita care desparte lumea modernă de cea veche, de aceea că esaminează în scurt această revoluţie, arătând că dacă prin această mişcare s’a ridicat starea a ţarei, burghezimea, a rămas tot în mizeriea de mai nainte poporul. D-sa arată că sunt iluzorii toate libertăţile cari s’au dat pentru ţăran, arată starea economică în genere în suatele Europei şi cu specie la noi şi termină cu acea vorbă a lul Heine, care zisese o să se întâmple în Germania o revoluţie mai mare ca în Franţa , me tem să nu se întâmple pentru întregul edificiu social o revoluţie mai teriblă decât cea franceză. ... - Se votează apoi cu mare entusiasm propunerea de a se constitui un comitet dintre studenţii cari să lucreze pentru ridicarea unei statue marelui poet Eminescu. Discuţie a alegerei comisiei se amână pe mâine. Şedinţa se ridică la şase ore. TJELSGHAME! Paris, 19 Septembrie. — După revista trupelor corpului al 6-lea de armată la Saint-Mihiel (Meuse), generalul de Miribel a rostit o alocaţiune în care a zis că Francia, sprijinită pe armata sa, a reluat vechiul său rang şi că nu se mai teme de nimeni şi de nimic. Ministerul de rezbel, d. de Freycinet, a felicitat trupele şi a constatat că cu o atare armată Francia este în siguranţă şi în măsură de a impune respect. Viena, 18 Septembrie. — Monitorul armatei publică decretele prin care se numeşte baronul de König inspector general al infanteriei şi baronul de Schoen FOIŢA ZIARULUI «LUPTA* — 10 Septembrie 1889. — “ “ ' “ ‘ “ 16 ALBERT DELPIT CU PASIUNE IV. — {urmare) — — D-ta eşti tot-d’a una exact, scumpul meu amic, cel mal perfect gentilhome ! Şi cel dintit dintre administratorii d-tale..’. Cel dinții, o nume înşel. Numărul unu aparține Iul Sorbier, eu sunt No. 2. Să nu ne încurcăm? El îl privi cu un aer batjocoritor. — Ah! ah! scumpul meu August, oare începi și d-ta să devii gelos de Edmond după cum el e gelos de d-ta? — Dumnezeu, să mă păzească, dar. ... — Dar... ce? El luă un puf și se așeză alăturea de ea. — Să vedem, să vorbim, Sorbier î ți face curte ? — O curte neîntreruptă. — De un an?— De un an. Nu’ți am ascuns-o nici o dată. ’Ți am spus că se vrea adesea să vorbim, când mă întorceam de la teatru sau de la operă. — Și chiar că te duceai adesea să ’l faci vizită la locuința lui de pe bulevardul Berthier. — Tocmai așa. Pentru că nu’ți am ascuns nimic ca dovadă că nu e nimic rău. M’am arătat foarte supărată cu d-ta prima dată când mi ai vorbit de Edmond și ’ți am vorbit foarte net. Nu sunt bogată. D-ta o știi tot așa de bine ca și orl-cine.... — Ba încă mai bine ca orl-cine...... — ’Mi faci un reproș? — Ba nu. Vroiam să spui.... — Vroiai să spui... cea ce ai spus’! răspunse Maud cu un aer imperturbabil. Urmez. Nu sunt bogată. Mai mult, î mi dau perfect cont că o văduvă, streină de naționalitte, ca mine, fără nici o înrudire franceză, ca mine tânără, frumoasă. .. — Ga d-ta... — Ca mine, are tot-d’auna multă muncă ca să intre în societatea parisiană. Este dar natural să mă gândesc ca să mă mărit. Sau d-ta ’mî-ai mărturisit că n’ași putea alege mai bine ca pe Sorbier. — Și o repet: e frumos băiat, din bună familie, foarte loial, și foarte bogat. — Ei bine, atunci ? Rixens se ridică cam jenat. Maud îl urma cu ochii ei luminoși în cari lucea o cugetare plină de fericire. — Taci ? reluă ea. Răspund pentru d-ta, aceasta va fi mai comod. D-ta ’ți închipui că Edmond nu-mi e logodnic ci amant. El se întoarse către ea și îi spuse : — Da ! — J iată ce este franc. — Dacă n’ar fi astfel pentru ce ar fi el gelos de mine. — Dumnezeul meu! cât ești de simplu pentru un om de spirit ! Edmond e gelos de d-ta pentru același motiv, pentru care d-ta ești gelos de el tată, acum îmi râzi cu un aer neînțeles. Ești nesuferit Surâsul d-tale însemnează curat, ca dacă gelozia d-tale e tot atât de fundată ca a lul, apoi meriţi să fi plâns. D-ta cunoşti rou inimele şi mai ales corpurile omeneşti. Fără îndoeală Edmond este un cavaler încântător şi n’aşi găsi de loc că e de plâns femeea care s’ar Usa să fie iubită de acest frumos tânăr. El are spirit şi încă din cel mai bun. Fără să mai punem la socoteală că posedă o mare calitate. Aceea că ştie să iubească. Câte-odată vă ascult pe d-voastră, cei lanţi bărbaţi, când discutaţ! calităţile cutărul ori cutărul bărbat! Câte prostii aud ! D-tră nu pricepeţi pentru ce unul ne place şi altul nu ne este agreabil. Cel dîntâi este atât de rau şi cel d’al doilea aşa de bine. Iată raţionamentul pe care 1 faceţi. Noi nu dăm măre importanţă calităţilor sale fizice, cari vă încântă pe d-voastră. Acela pe care voi îl denumiţi cu această espresie proastă «un afemcat» este tocmai omul care iubeşte femeea pe cea tânără ca şi pe cea bătrână, pe cea frumoasă ca şi pe cea urâtă, pe cea spirituală ca şi pe cea proastă. Nu numai pentru... pentru ce credeţi voi !... dar pentru societatea ei, pentru fineţea ei, pentru conversaţia ei. Aceasta este atât de adevărat încât un omor cât de amorezat tot are un colţ în inima sa în care să se poată vârâ amiciţia altuia. Aceasta e marea seducţiune a lui Edmod. El e dulce şi gelos, visător şi pasionat, sentimental şi... şi restul! — După acest dithmuramb, am altceva de făcut decât să mă duc. — Ingratule !... Şi mă crezi așa copilă încât să perd un asemenea om, când am avut șansa să T întâlnesc ? Dacă ași ceda Iui Edmond, el nu m’ar mai lua în căsătorie. Și vrei ca să mă ia de nevastă. Din nou Rixens se sculă cu totul sdruncinat. El replică pe un ton trist: — Nu să poate spune în termeni mai delicați unui om că eşti fidelă, nu din dragoste, dar din interes. Maud nu’l perdea din ochi. Ea surîdea acum. — Așa dar amicul meu te găsești de plins? — Ah ! — Eşti sigur că Edmond n’ar schimba bucuros cu d-ta ? Dacă a’ai fi bărbat ași prefera realitatea iluziunei. El are numai viitorul, de care d-ta eşti gelos, pe când d-ta care te superi ai prezentul. Acum că ne-am esplicat mai fam alte reproşuri, dacă crezi că merit. Astăzi sunt bine dispusă şi’ţi ert mal dinainte orice inichitate. O frasâ a Maudel a isbit pe Rixens : «Dacă i-aşi «eda Iui Edmond, el nu m’ar mal lua.» Ea a asvârlit această trasă banală. Şi probabil pentru că ea reuşeşte adesea, cocotele se servesc de dânşi cu încredere. Dar din nefericire se întâmplă şi cu aceasta ca cu adevărul, care nu este decât relativ adevărat. O femee care n’are încredere în ea, are dreptate să se refuze omului care o curteneşte. Acea care e sigură de puterea ei, ştie cât preţueşte posedarea. Un vechiladagiu pretinde că bărbatul iubeşte mai mult înainte şi femea mai mult după... Aceasta depinde mai întâi de femee şi apoi de bărbat. Nu este de ajuns ce două inimi să se priceapă, trebue de asemenea ca corpurile să se priceapă; şi când sentimentul este cu sensaţie, lanţul încins nu se poate rupe decât rupând şi carnea. Din primele zile Maud cunoscuse foarte bine caracterul lui Elmond. Ea ştia bine că îl va stăpâni mai mult prin suvenire decât prin speranţe Pentru că ea vroia, într’adevăr, ca tânărul s’o ia, cel mai bun mijloc erea să’l absoarbă cu desăvârșire și absolut. (Va urma). ------------------------------------------