Lupta, octombrie 1892 (Anul 9, nr. 1822-1846)

1892-10-09 / nr. 1829

ANUL IX.­­ No. 1829 ABONAMENTE I IN TARI On an...........................................................................40 lei Șease luni.....................................................................20 „ Trei luni ...................................... 10 „ Pentru învețători pe un an.....................................30 „ IN STREINETATE Un an....................... . .................................50 lei Șease luni.....................................................................25 „ Trei luni.....................................................................15 „ Numărul 15 Bani Reelacția s Pasagiul „Bancei Naționale,, (Casele Karageorgevici) VINERI, 9 OCTOMBRE 1892. ANUNCIURI s Pe pagina III, 30 litere, corp 7 ... 1 lei­ linia n „IV „ „ . . . 25 bani linia Inserte și reclame .....................................2 lei linia Pentru aaunciari a se adresa: Administrația Ziariului Un­itariei* vecinia 5So­bani Hslmninisti*3ția: " Pasagiul ..Bancei Naționale“ (Casele Karageorgevici) Succesele guvernului. Afacerea Leventis. Contra Presse!. Conflictul greco-român. „Am văzut în Franţa....“ EDITIA A DOUA Succesele guvernului Incapacitatea guvernului conser­vator a ieşit la iveală de îndată ce el a avut să se frece cu o cestiune mai subţire. Astă-vară «Timpul», căzând într’o admiraţiune foarte bine plătită, pen­tru marile merite ale d-lor miniştrii scrie un articol plin de laude în care se vorbea de o serie interminabilă de succese conservatoare. Ce e drep­tul, aceste izbânzi americe se redu­ceau­ la câte­va glume proaste, aşa cum numai gazetarii guvernamentali le ştiu­ face, dar nu e mai puţin a­devărat, că crea vorba de succese Guvernul conservator care fusese în stare să contribue la încheierea unei convenţiuni comerciale cu An­glia şi la buna primire a regelui Carol de către suveranii Germaniei şi Italiei, se găseşte de o dată prins în capcana proprielor sale neghiobii. Evident că în afacerea Zappa, ca­binetul din Bucureşti s’a purtat foarte corect. Lăsând ca tribunalele ţarei să hotărască asupra moştenire­, adă­­postindu-se în dosul legilor inferioare, el conserva o poziţiune tare, din do­sul căreea guvernul din Atena nu l’a putut disloca timp de atâtea luni. Dar, într’o bună dimineaţă, mania conservatoare de a trata lume şi legi cu cel mai profund dispreţ, iese la suprafaţă, şi cabinetul, pe când avea încă pe braţe afacerea Zappa, face neiertata greşală de a trece pe de­asupra justiţiei ţarei în cestiunea Bedmar. Atâta a fost de ajuns gre­cilor, pentru ca, trei zile după aceea, să întrerupă relaţiunile. Ziarele noastre oficioase, simţind cât s­e nesigur a devenit terenul subt picioarele miniştrilor noştrii, a­leargă la explicări copilăreşti. Aşa ,Indépendance Roumaine, între­­bându-se cine a sugerat grecilor a­­ceastă bruscă atitudine, răspunde: ,, Suntem mai mult hotărî­ţi a crede ,,că mobilul decisiunei cabinetului ,,din Atena rezidă în gelosia, foarte „naturală de alt-fel, pe care trebuie ,,s’o resimtă grecii, vezénd cum Ro­­,,mânia, un Stat relativ mai tânăr, „luând alături de dânşii o poziţiune „cel puţin egală dacă nu superioară, „în peninsula balcanică etc., etc.“ Nu e o curată copilărie aceasta ? Acest fel naiv și zăpăcit de a explica conflictul nu denotă lipsa totală de resurse intelectuale in care se găsește guvernul, a doua zi după nenorocita afacere Bedmar ? Al doilea argument al ziarelor gu­vernamentale, al Timpului ca şi al Independenţei este, că d. Tricupis, şeful guvernului din Atena, simţin­­du-se foarte nesigur pe locul sau, a încercat o diversiune în afară pen­tru aşi restabili popularitatea zdrun­cinată. Dacă lucrul acesta ar fi ade­vărat, el n’ar dovedi de­cât că d. Tricupis este ceva mei inteligent şi mai dibacil de cum sunt escelenţele noastre pline de îngâmfare, de im­portanţă şi de nulitate. Afacerea ie foarte simplă. La or­dinea zilei erau două procese impor­tante : unul procesul Zappa, cel l’alt procesul Lemoteux. In amândouă ca­zurile guvernul Român cere tribu­nalelor să se pronunţe, invocând ar­ticolul din Constituţiune care împe­dică pe strein să posedă fonduri ru­rale. Dar, într’o bună dimine­aţă, gu­vernul Român găseşte cu cale să lucreze după capul sau, şi, trecând chiar peste o sentinţă judecătorească, şi călcând articolul 7 din Constitu­­ţiune, hotărăşte că străinii pot de­veni proprietari de moşii în România Trei zile dupe aceea Grecii rup relaţiunile cu noi. Iată explicarea „atitudinei brusce“ a Grecilor pe care „L’Indépendance Roumaine“ vrea s’o vadă în gelo­zia acestora în contra noastră, cât şi în nevoia d-lui Tricupis de a se fortifica la putere. Iată cum plătesc Statele gogomă­niile conducătorilor neîndemânateci. Evident că guvernul din Atena va invoca, de aci înainte, preceden­tul Bedmar şi este tot atât de e­­vident că actualul guvern este pus în neputinţă de a resista cu auto­ritate şi de a respinge precedentul cu succes. Dar, pentru ca ţara să fie degajată trebue ca ministerul, care a comis neghiobia, să se ducă. A menţine la cârmă pe aceia cari au creat această nouă încurcătură Statului român, însemnează a le a­­proba purtarea, a le aproba proce­darea în afacerea Bedmar, dar, a­­ceastă aprobare, este pentru Greci o armă de care se vor servi în faţa opiniunei publice europene, la care noi am apelat atâta în potri­va Ungurilor vecini. Ceva mai mult, incapacitatea gu­vernului conservator va atrage du­pă sine şi alte neplăceri pentru ţară. Este cu totul sigur că Grecia va fi susţinută, în concertul marilor pu­teri Europene, de către Rusia şi Fran­cia, rămînând ca Germania, Anglia, Italia şi Arsfero Ungaria să-şi spue şi ele cuvântul. Ei bine, numai în­cape îndoială că Ungurii vor pro­fita de acest prilej, pentru a cere gu­vernului Român să oprească ori­ce a­­gitaţiune anti-maghiară în ţara noastră. Deja s’a vorbit cam mult în de­­legaţiunile Ungare despre cestiunea Română şi despre atitudinea guver­nului Român, faţă de agitatori, şi ar fi de mirat că Austro-Ungaria să piardă un moment atât de favora­bil pentru a ne umili. Cabinetul conservator, în care a­­bundă fumurile şi tupeurile şi în care cuvintele de spirit uşor, înlocuesc cugetările mature şi calităţile indis­pensabile oamenilor de Stat, ne-a bă­gat într’o frumoasă încurcătură. Faţă de Greci am rămas descoperiţi în procesul Zappa, faţă de­ Unguri în poziţia omului nevoiaş care cere a­­jutor. Şi toată această afacere, numai pentru că miniştrii conservatori n’au obiceiul să respecte legile ţarei. Concluzia noastră este: pentru ca ţara să nu fie legată prin preceden­tul creat în afacerea Bedmar, trebue ca ţara să dezaprobe pe acei cari i-au­ dat soluţiunea cunoscută. Dacă d-nii miniştrii conservatori ţin maî mult la interesele României de­cât la portofolii să se ducă. Şi dacă miniştrii nu-şi înţeleg datoria, mai rămân regele şi parlamentul. Const. C. Bacalbaşa, ce să ştie că tripla alianţă a găsit adver­sari chiar în monarchie; aceşti adversari pledează o alianţă intimă cu Rusia; toţi ungurii credincioşi resping înlocuirea tri­plei alianţe printr’o altă (aplause vii.) D-na Ugran al extremei stînge asigură că el nu cunoaşte pe nimeni în Austro- Ungaria care să fie nemulţumit de tripla alianţă. D-na Flauger, saxon din Transilvania face o declaraţiune analoagă . După acea raportul care aprobă direcţia politicei stre­ine şi care exprimă încrederea în contele de Kalnsken este adoptat ­­N­A­F Delegaţiunile ungureşti Delegaţiunea ungurească a deliberat în şedinţa plenară asupra bugetului afacerilor străine. D-na Falk, raportor, constată că în toate pensiile delegaţiunea ungurească recunoaşte utilitatea şi necesitatea triplei alianţe. Ra­portul din acest an se exprimă încă în mod şi mai călduros în această privinţă, de care­ Afacerea Leventis Ziarele guvernamentale au luat, de la o vreme, tristul obiceiu, ca atunci când nu mai pot să desmintă cele re­latate de ziarele independente, să se apuce de făcut zeflemele. Aşa tac şi în afacerea Leventis. Nu ne-ar costa nimic ca să pornim pe aceiaşi cale—şi am găsi, fără în­doială destulă, materie în tabăra gu­vernamentală-dacă chestiunile de cari ne ocupăm n’ar fi din cele mai grave. Noi n’am spus că Marin Dogeanu a fost ucis de Leventis şi tocmai pen­­tru­ că era discuţie asupra acestui punt între ziarele guvernamentale şi «Ade­vărul», am delegat pe un redactor al nostru să meargă la Plopi şi să con­state adevărul. Am dovedit în tot-d'a­ una, că sun­tem de bună credinţă şi nu ne-am dat în lături să dăm chiar guvernu­lui dreptate, când a avut’o. Prin ur­mare, ar face bine confraţii de la­­Tim­pul» s’o ia mai domol cu noi, zefle­melele să le păstreze pe socoteala pri­etinilor lor politici. Am publicat cele constatate de re­dactorul jj nostru la Plopi, și nu am spus după cum zice «Timpul«', numai că Marin Dogeanu la întrebarea ce i s*a făcut, că ce are? a răspuns: — ’Mi vîjie capul și parcă nu văd. Spiritualii redactori ai «Timpului» au citit de sigur, că Marin Dogeanu, de­şi sunt şase săptămâni de când a fost bătut, are ast­fel de dureri, că nu poate sta de cât într’o rînză, că nu aude de o ureche, că are ameţeli etc. Dacă, nu au vroit să ne creadă pe noi, n’aveau de căt să se ducă la spi­talul Brăncovenesc şi să se convingă de starea nenorocitului ţăran. Dar acestor domni nu le arde să descopere adevărul, ci-lor azi la adă­post de ori­ce nedreptate şi de ori­ce lovituri, le convine să facă zeflemele pe socoteala celor zdrobiţi în bătae, cari in zadar caut dreptate în această ţară in care justiţia a ajuns o min­ciună. Ceva şi mai grav de­cât bătaia lui Marin Dogeanu, în această tristă afa­cere, este purtarea autorităţilor, pur­tare care a născut în ţărani adânca convingere că pentru ei nu este drep­tate posibilă. Şi reporterul „Timpului“ a primit în redacţia „Adevărului“ răspunsul văduvelor celor ucişi la Dorohoi. Când el le-a întrebat: „Aţi reclamat cui­va ?“ Femeile, au­ răspuns : — Dar cui să reclamăm d-le? Pentru noi nu e dreptate. Acesta e răspunsul pe care ţi-­l dau ţăranii peste tot. Dacă sub un alt guvern s’ar fi pe­trecut aceste fapte răspunsul acesta, al tutulor ţăranilor, ar fi fost o acuzare din cele mai teribile in contra guver­­nul şi d. Al. Lahovari ’şi-ar fi reedi­tat de­­­sigur faimosul discurs ţinut la T -Severin asupra lipsei de justi­ţie în ţara românească. Dar lucrurile s’au schimbat. Azi justiţia nu maî e în mâna ad­versarilor, ea este in mâna d-lui La­hovari şi „Timpul“ poate să facă zeflemele. Le-ar ş­edea însă mai bine foilor guvernamentale să aibă puţină dem­nitate şi să nu se facă mai guverna­mentale de­cât prefecţii şi zapcii cu tristă reputaţie. De­cât să dea des­­minţiri nedemne, maî bine ar face să ceară pedepsirea indivizilor sălbatici, cari cred, că pot schingiui fără nici o teamă. Ar fi chiar de demnitatea lor și a guvernului pe care ’1 apară, să dovedească că nu tolerează să se ascun­ dă infamiile, să se ocrotească făptui­torii de nelegiuiri. Am ajuns azi în aşa stare, că toţi răii­­şi barbarii, dacă au neamuri în cercurile guvernamentale sau bani, pot să-­şi plătească luxul de a ucide şi a schingiui. Zeflemelele celor de la „Timpul“, faţă de aceste crime zu­grăvesc starea decăzută a regimului și va fi cea mai splendidă dovadă de destrăbălarea autorităților sub guver­nul conservator.­­. Contra Pressei Ziarele guvernamentale continuă campania lor împotriva libertăţei pre­sei. Ele susţin că „trebue a se de­termina de urgenţă şi în mod pre­­­cis responsabilitatea celor ce scriu „în ziare, trebue a se prevedea ca „fie­care să răspundă de faptele sale, „trebue ca libertatea să nu meargă „până la impunitate“. Citind cine­va toate acestea, ar crede că în adevăr la noi presa e absolut iresponsabilă şi la adăpostul ori­cărei impunităţi, ar crede că nici o lege nu pune îngrădire abuzului prin presă. Adevărul însă e tocmai contrarul, adevărul e că partizile noastre politice au­ avut grija să pună la dispoziţia guvernelor un arsenal întreg de legi, care să cheme presa la o serioasă răspundere, o serie de mijloace menite a pedepsi în modul cel mai aspru, prin amenzi şi în­chisoare, pe ziaristul care ar abuza de libertatea condeiului. Pentru a pune pe public în cu­rent cu tot ceea ce riscă ziaristul abuziv, ziaristul care înainte­ază fapte inexacte de natură a compromite pe cine­va, fie el om public sau privat, fie el funcţionar sau comerciant, vom reproduce aci articolele principale din Constituţie şi din codul penal cu privire la responsabilitatea ziariştilor. Ast­fel primul aliniat al art. 24 din Constituţiune zice textual: „ Constituţiunea garantează tutu­­­ror libertatea de a comunica şi „publica ideile şi opiniunile lor, prin „graia, prin scris şi prin presă, fie­­«care fiind răspunzător de abuzul „ acestor libertăţi, în cazurile de „terminate prin codicele penal, „care nici într’un caz nu va putea „restrînge dreptul în sine.“ După ce prin aliniatul 10 al a­­celuiaşi art. 24, precum şi prin art. 105 din Constituţie se prevede că: „delictele politice şi de presă se ju­­­decă de juriu, afară de acele cari „s’ar comite în contra persoanei re­­­­gelui şi a familiei regale sau con­­­tra Suveranilor statelor streine, care „se judecă de tribunalele ordinare „după dreptul comun“,—să vedem acum întru cât codul penal, la care se referă Constituţia, e mai indulgent sau mai aspru cu ziariştii. Să deschidem clar codul penal. Art. 47 stabileşte că pentru de­lictele de presă sunt răspunzători­, autorul când este cunoscut sau când se dovedeşte, iară în lipsa lui, girantul, editorul. Va să zică, legea a stabilit în mod destul de clar şi de categoric că nici un ziar nu poate apare fără a avea pe cineva care să-şi asume răspunderea celor publicate, şi a in­dicat anume cine poartă această răs­pundere în cazul când autorul nu e cunoscut sau nu se poate dovedi. De ce se mai vaită clar reptilele conservatoare că la noi presa e ires­ponsabilă, de ce înaintează cu bună ştiinţă un aseminea patent şi sfruntat neadevăr ? Dar nu numai atât. Cei ce duc campania împotriva libertăţii presei afirmă că responsabilitatea prevăzută prin Constituţie şi prin lege nu are nici o sancţiune practică şi de a­­ceia cer nnei legi restrictive. Şi aci reptilele mint, cu bună ştiinţă de sigur, căci deschizând iarăşi codul penal, ia­r ce citim: Art. 294. Este culpabil de calomnie a­­cel­a care prin cuvinte rostite în public, prin strigări, prin vr’un act autentic sau public, prin scrieri, prin imprimate, prin desemne,prin gravare, prin embleme vîn­­dute sau expuse spre v­in­zare, distribuite sau aflpte în public, va propune asupra unui individ fapte care, de ar fi adevărate, ar supune pe presupus la pedepse sau ma­­car la ura sau disprețul cetățenilor. Legea nu face deosebire între func­ţionari şi particulari. Odată calomnia stabilită, iată pe­depsele prevăzute : Art. 297. Acela care nu va sprijini pro­punerea sa cu dovadă legiuită, se va pedepsi cu munca silnică pe toată viaţa sau pe timp mărginit, culpabilul se va pedepsi cu închisoarea de la un an şi jumătate până la două şi cu amendă de la 50 până la 1250 lei. In toate cele­lalte caşuri, osînda va fi închisoarea de la o lună până la şase şi amenda de la 26 până la o mie lei. Art. 298 prevede că cel ce face o denunţare calomniatoare fie îm­potriva unui particular fie în con­tra unui funcţionar public se pe­depseşte cu închisoare de la o lu­nă până la un an­, se va putea încă condamna şi la interdicţiu­­nea pe timp mărginit. Mai urmează un şir de articole prin care se prevăd pedepse destul de grele pentru injurii, expresiunî ocărîtoare, etc., comise prin presă. Ei bine, conservatorii se prefac că nu cunosc acest arsenal de legi împotriva „licenţei“ pressei, el con­tinuă a se văita de iresponsabilita­tea presei şi de impunitatea ei. Şi ceea­ ce-i mai nostim e, că toate a­­ceste articole ale codului penal s’au modificat în acest sens prin legea de la 74, sub regimul conservator, de către acel­aş d. Lahovari care pune pe cei de la „Timpul“ şi de la,,L’In­­dépendance roumaine“ să ceară legi restrictive. Această campanie a conservatori­lor tinde însă la alt­ceva, la ceva mai grav, lucru despre care vom vorbi în numărul viitor. .. Csiriul Greco-Roman Aseară târziu Agenţia Română ne-a comunicat o parte din cores­pondenţa diplomatică urmată între guvernele din Bucureşti şi Athena în conflictul ivit între ele. Iepete aifuale Greciei Iată mai întâi o copie după in­­str­ucţiunile date Exc. S. d. Pa­­parigopulo, ■rimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al Gre­ciei în Bucureşti, de cătră Exc. Sa D. Dragomis, ministrul Afaceri­lor Streine din Grecia, Nr. 3409 Atena, 13 (15) Iulie 1892 Domnule Ministru, In urma depeşei d-voastră telegrafică din 14 (26) Mai, care enunţa ministerului re­gal că guvernul român, persistând pe ca­lea competiţiunilor, procedase la o cerere de sechestru judiciar a succesiuneî imobi­liare a lui Evanghelie Zappa, a raportului d­v. sub Nr. 486 cu data de 16 (28) din aceiaşi lună, şi a oficiilor ce au urmat, nu­mai rămâne guvernului regal de cât a lua o deciziune de natură a pune un termen operei ingrate la care se vede condamnată legaţiunea regală în faţa refuzului repetit şi persistent a guvernului român de a face dreptate revendicărilor noastre ,bazate pe un drept sfânt şi nediscutabil şi până astăzi recunoscut într’un chip constant şi neîn­trerupt de acelaşi guvern român în timpul

Next