Lupta, octombrie 1892 (Anul 9, nr. 1822-1846)
1892-10-09 / nr. 1829
ANUL IX. No. 1829 ABONAMENTE I IN TARI On an...........................................................................40 lei Șease luni.....................................................................20 „ Trei luni ...................................... 10 „ Pentru învețători pe un an.....................................30 „ IN STREINETATE Un an....................... . .................................50 lei Șease luni.....................................................................25 „ Trei luni.....................................................................15 „ Numărul 15 Bani Reelacția s Pasagiul „Bancei Naționale,, (Casele Karageorgevici) VINERI, 9 OCTOMBRE 1892. ANUNCIURI s Pe pagina III, 30 litere, corp 7 ... 1 lei linia n „IV „ „ . . . 25 bani linia Inserte și reclame .....................................2 lei linia Pentru aaunciari a se adresa: Administrația Ziariului Unitariei* vecinia 5Sobani Hslmninisti*3ția: " Pasagiul ..Bancei Naționale“ (Casele Karageorgevici) Succesele guvernului. Afacerea Leventis. Contra Presse!. Conflictul greco-român. „Am văzut în Franţa....“ EDITIA A DOUA Succesele guvernului Incapacitatea guvernului conservator a ieşit la iveală de îndată ce el a avut să se frece cu o cestiune mai subţire. Astă-vară «Timpul», căzând într’o admiraţiune foarte bine plătită, pentru marile merite ale d-lor miniştrii scrie un articol plin de laude în care se vorbea de o serie interminabilă de succese conservatoare. Ce e dreptul, aceste izbânzi americe se reduceau la câteva glume proaste, aşa cum numai gazetarii guvernamentali le ştiu face, dar nu e mai puţin adevărat, că crea vorba de succese Guvernul conservator care fusese în stare să contribue la încheierea unei convenţiuni comerciale cu Anglia şi la buna primire a regelui Carol de către suveranii Germaniei şi Italiei, se găseşte de o dată prins în capcana proprielor sale neghiobii. Evident că în afacerea Zappa, cabinetul din Bucureşti s’a purtat foarte corect. Lăsând ca tribunalele ţarei să hotărască asupra moştenire, adăpostindu-se în dosul legilor inferioare, el conserva o poziţiune tare, din dosul căreea guvernul din Atena nu l’a putut disloca timp de atâtea luni. Dar, într’o bună dimineaţă, mania conservatoare de a trata lume şi legi cu cel mai profund dispreţ, iese la suprafaţă, şi cabinetul, pe când avea încă pe braţe afacerea Zappa, face neiertata greşală de a trece pe deasupra justiţiei ţarei în cestiunea Bedmar. Atâta a fost de ajuns grecilor, pentru ca, trei zile după aceea, să întrerupă relaţiunile. Ziarele noastre oficioase, simţind cât se nesigur a devenit terenul subt picioarele miniştrilor noştrii, aleargă la explicări copilăreşti. Aşa ,Indépendance Roumaine, întrebându-se cine a sugerat grecilor această bruscă atitudine, răspunde: ,, Suntem mai mult hotărîţi a crede ,,că mobilul decisiunei cabinetului ,,din Atena rezidă în gelosia, foarte „naturală de alt-fel, pe care trebuie ,,s’o resimtă grecii, vezénd cum Ro,,mânia, un Stat relativ mai tânăr, „luând alături de dânşii o poziţiune „cel puţin egală dacă nu superioară, „în peninsula balcanică etc., etc.“ Nu e o curată copilărie aceasta ? Acest fel naiv și zăpăcit de a explica conflictul nu denotă lipsa totală de resurse intelectuale in care se găsește guvernul, a doua zi după nenorocita afacere Bedmar ? Al doilea argument al ziarelor guvernamentale, al Timpului ca şi al Independenţei este, că d. Tricupis, şeful guvernului din Atena, simţindu-se foarte nesigur pe locul sau, a încercat o diversiune în afară pentru aşi restabili popularitatea zdruncinată. Dacă lucrul acesta ar fi adevărat, el n’ar dovedi decât că d. Tricupis este ceva mei inteligent şi mai dibacil de cum sunt escelenţele noastre pline de îngâmfare, de importanţă şi de nulitate. Afacerea ie foarte simplă. La ordinea zilei erau două procese importante : unul procesul Zappa, cel l’alt procesul Lemoteux. In amândouă cazurile guvernul Român cere tribunalelor să se pronunţe, invocând articolul din Constituţiune care împedică pe strein să posedă fonduri rurale. Dar, într’o bună dimineaţă, guvernul Român găseşte cu cale să lucreze după capul sau, şi, trecând chiar peste o sentinţă judecătorească, şi călcând articolul 7 din Constituţiune, hotărăşte că străinii pot deveni proprietari de moşii în România Trei zile dupe aceea Grecii rup relaţiunile cu noi. Iată explicarea „atitudinei brusce“ a Grecilor pe care „L’Indépendance Roumaine“ vrea s’o vadă în gelozia acestora în contra noastră, cât şi în nevoia d-lui Tricupis de a se fortifica la putere. Iată cum plătesc Statele gogomăniile conducătorilor neîndemânateci. Evident că guvernul din Atena va invoca, de aci înainte, precedentul Bedmar şi este tot atât de evident că actualul guvern este pus în neputinţă de a resista cu autoritate şi de a respinge precedentul cu succes. Dar, pentru ca ţara să fie degajată trebue ca ministerul, care a comis neghiobia, să se ducă. A menţine la cârmă pe aceia cari au creat această nouă încurcătură Statului român, însemnează a le aproba purtarea, a le aproba procedarea în afacerea Bedmar, dar, această aprobare, este pentru Greci o armă de care se vor servi în faţa opiniunei publice europene, la care noi am apelat atâta în potriva Ungurilor vecini. Ceva mai mult, incapacitatea guvernului conservator va atrage după sine şi alte neplăceri pentru ţară. Este cu totul sigur că Grecia va fi susţinută, în concertul marilor puteri Europene, de către Rusia şi Francia, rămînând ca Germania, Anglia, Italia şi Arsfero Ungaria să-şi spue şi ele cuvântul. Ei bine, numai încape îndoială că Ungurii vor profita de acest prilej, pentru a cere guvernului Român să oprească orice agitaţiune anti-maghiară în ţara noastră. Deja s’a vorbit cam mult în delegaţiunile Ungare despre cestiunea Română şi despre atitudinea guvernului Român, faţă de agitatori, şi ar fi de mirat că Austro-Ungaria să piardă un moment atât de favorabil pentru a ne umili. Cabinetul conservator, în care abundă fumurile şi tupeurile şi în care cuvintele de spirit uşor, înlocuesc cugetările mature şi calităţile indispensabile oamenilor de Stat, ne-a băgat într’o frumoasă încurcătură. Faţă de Greci am rămas descoperiţi în procesul Zappa, faţă de Unguri în poziţia omului nevoiaş care cere ajutor. Şi toată această afacere, numai pentru că miniştrii conservatori n’au obiceiul să respecte legile ţarei. Concluzia noastră este: pentru ca ţara să nu fie legată prin precedentul creat în afacerea Bedmar, trebue ca ţara să dezaprobe pe acei cari i-au dat soluţiunea cunoscută. Dacă d-nii miniştrii conservatori ţin maî mult la interesele României decât la portofolii să se ducă. Şi dacă miniştrii nu-şi înţeleg datoria, mai rămân regele şi parlamentul. Const. C. Bacalbaşa, ce să ştie că tripla alianţă a găsit adversari chiar în monarchie; aceşti adversari pledează o alianţă intimă cu Rusia; toţi ungurii credincioşi resping înlocuirea triplei alianţe printr’o altă (aplause vii.) D-na Ugran al extremei stînge asigură că el nu cunoaşte pe nimeni în Austro- Ungaria care să fie nemulţumit de tripla alianţă. D-na Flauger, saxon din Transilvania face o declaraţiune analoagă . După acea raportul care aprobă direcţia politicei streine şi care exprimă încrederea în contele de Kalnsken este adoptat NAF Delegaţiunile ungureşti Delegaţiunea ungurească a deliberat în şedinţa plenară asupra bugetului afacerilor străine. D-na Falk, raportor, constată că în toate pensiile delegaţiunea ungurească recunoaşte utilitatea şi necesitatea triplei alianţe. Raportul din acest an se exprimă încă în mod şi mai călduros în această privinţă, de care Afacerea Leventis Ziarele guvernamentale au luat, de la o vreme, tristul obiceiu, ca atunci când nu mai pot să desmintă cele relatate de ziarele independente, să se apuce de făcut zeflemele. Aşa tac şi în afacerea Leventis. Nu ne-ar costa nimic ca să pornim pe aceiaşi cale—şi am găsi, fără îndoială destulă, materie în tabăra guvernamentală-dacă chestiunile de cari ne ocupăm n’ar fi din cele mai grave. Noi n’am spus că Marin Dogeanu a fost ucis de Leventis şi tocmai pentru că era discuţie asupra acestui punt între ziarele guvernamentale şi «Adevărul», am delegat pe un redactor al nostru să meargă la Plopi şi să constate adevărul. Am dovedit în tot-d'a una, că suntem de bună credinţă şi nu ne-am dat în lături să dăm chiar guvernului dreptate, când a avut’o. Prin urmare, ar face bine confraţii de laTimpul» s’o ia mai domol cu noi, zeflemelele să le păstreze pe socoteala prietinilor lor politici. Am publicat cele constatate de redactorul jj nostru la Plopi, și nu am spus după cum zice «Timpul«', numai că Marin Dogeanu la întrebarea ce i s*a făcut, că ce are? a răspuns: — ’Mi vîjie capul și parcă nu văd. Spiritualii redactori ai «Timpului» au citit de sigur, că Marin Dogeanu, deşi sunt şase săptămâni de când a fost bătut, are astfel de dureri, că nu poate sta de cât într’o rînză, că nu aude de o ureche, că are ameţeli etc. Dacă, nu au vroit să ne creadă pe noi, n’aveau de căt să se ducă la spitalul Brăncovenesc şi să se convingă de starea nenorocitului ţăran. Dar acestor domni nu le arde să descopere adevărul, ci-lor azi la adăpost de orice nedreptate şi de orice lovituri, le convine să facă zeflemele pe socoteala celor zdrobiţi în bătae, cari in zadar caut dreptate în această ţară in care justiţia a ajuns o minciună. Ceva şi mai grav decât bătaia lui Marin Dogeanu, în această tristă afacere, este purtarea autorităţilor, purtare care a născut în ţărani adânca convingere că pentru ei nu este dreptate posibilă. Şi reporterul „Timpului“ a primit în redacţia „Adevărului“ răspunsul văduvelor celor ucişi la Dorohoi. Când el le-a întrebat: „Aţi reclamat cuiva ?“ Femeile, au răspuns : — Dar cui să reclamăm d-le? Pentru noi nu e dreptate. Acesta e răspunsul pe care ţi-l dau ţăranii peste tot. Dacă sub un alt guvern s’ar fi petrecut aceste fapte răspunsul acesta, al tutulor ţăranilor, ar fi fost o acuzare din cele mai teribile in contra guvernul şi d. Al. Lahovari ’şi-ar fi reeditat desigur faimosul discurs ţinut la T -Severin asupra lipsei de justiţie în ţara românească. Dar lucrurile s’au schimbat. Azi justiţia nu maî e în mâna adversarilor, ea este in mâna d-lui Lahovari şi „Timpul“ poate să facă zeflemele. Le-ar şedea însă mai bine foilor guvernamentale să aibă puţină demnitate şi să nu se facă mai guvernamentale decât prefecţii şi zapcii cu tristă reputaţie. Decât să dea desminţiri nedemne, maî bine ar face să ceară pedepsirea indivizilor sălbatici, cari cred, că pot schingiui fără nici o teamă. Ar fi chiar de demnitatea lor și a guvernului pe care ’1 apară, să dovedească că nu tolerează să se ascun dă infamiile, să se ocrotească făptuitorii de nelegiuiri. Am ajuns azi în aşa stare, că toţi răiişi barbarii, dacă au neamuri în cercurile guvernamentale sau bani, pot să-şi plătească luxul de a ucide şi a schingiui. Zeflemelele celor de la „Timpul“, faţă de aceste crime zugrăvesc starea decăzută a regimului și va fi cea mai splendidă dovadă de destrăbălarea autorităților sub guvernul conservator.. Contra Pressei Ziarele guvernamentale continuă campania lor împotriva libertăţei presei. Ele susţin că „trebue a se determina de urgenţă şi în mod precis responsabilitatea celor ce scriu „în ziare, trebue a se prevedea ca „fiecare să răspundă de faptele sale, „trebue ca libertatea să nu meargă „până la impunitate“. Citind cineva toate acestea, ar crede că în adevăr la noi presa e absolut iresponsabilă şi la adăpostul oricărei impunităţi, ar crede că nici o lege nu pune îngrădire abuzului prin presă. Adevărul însă e tocmai contrarul, adevărul e că partizile noastre politice au avut grija să pună la dispoziţia guvernelor un arsenal întreg de legi, care să cheme presa la o serioasă răspundere, o serie de mijloace menite a pedepsi în modul cel mai aspru, prin amenzi şi închisoare, pe ziaristul care ar abuza de libertatea condeiului. Pentru a pune pe public în curent cu tot ceea ce riscă ziaristul abuziv, ziaristul care înaintează fapte inexacte de natură a compromite pe cineva, fie el om public sau privat, fie el funcţionar sau comerciant, vom reproduce aci articolele principale din Constituţie şi din codul penal cu privire la responsabilitatea ziariştilor. Astfel primul aliniat al art. 24 din Constituţiune zice textual: „ Constituţiunea garantează tuturor libertatea de a comunica şi „publica ideile şi opiniunile lor, prin „graia, prin scris şi prin presă, fie«care fiind răspunzător de abuzul „ acestor libertăţi, în cazurile de „terminate prin codicele penal, „care nici într’un caz nu va putea „restrînge dreptul în sine.“ După ce prin aliniatul 10 al aceluiaşi art. 24, precum şi prin art. 105 din Constituţie se prevede că: „delictele politice şi de presă se judecă de juriu, afară de acele cari „s’ar comite în contra persoanei regelui şi a familiei regale sau contra Suveranilor statelor streine, care „se judecă de tribunalele ordinare „după dreptul comun“,—să vedem acum întru cât codul penal, la care se referă Constituţia, e mai indulgent sau mai aspru cu ziariştii. Să deschidem clar codul penal. Art. 47 stabileşte că pentru delictele de presă sunt răspunzători, autorul când este cunoscut sau când se dovedeşte, iară în lipsa lui, girantul, editorul. Va să zică, legea a stabilit în mod destul de clar şi de categoric că nici un ziar nu poate apare fără a avea pe cineva care să-şi asume răspunderea celor publicate, şi a indicat anume cine poartă această răspundere în cazul când autorul nu e cunoscut sau nu se poate dovedi. De ce se mai vaită clar reptilele conservatoare că la noi presa e iresponsabilă, de ce înaintează cu bună ştiinţă un aseminea patent şi sfruntat neadevăr ? Dar nu numai atât. Cei ce duc campania împotriva libertăţii presei afirmă că responsabilitatea prevăzută prin Constituţie şi prin lege nu are nici o sancţiune practică şi de aceia cer nnei legi restrictive. Şi aci reptilele mint, cu bună ştiinţă de sigur, căci deschizând iarăşi codul penal, iar ce citim: Art. 294. Este culpabil de calomnie acela care prin cuvinte rostite în public, prin strigări, prin vr’un act autentic sau public, prin scrieri, prin imprimate, prin desemne,prin gravare, prin embleme vîndute sau expuse spre vinzare, distribuite sau aflpte în public, va propune asupra unui individ fapte care, de ar fi adevărate, ar supune pe presupus la pedepse sau macar la ura sau disprețul cetățenilor. Legea nu face deosebire între funcţionari şi particulari. Odată calomnia stabilită, iată pedepsele prevăzute : Art. 297. Acela care nu va sprijini propunerea sa cu dovadă legiuită, se va pedepsi cu munca silnică pe toată viaţa sau pe timp mărginit, culpabilul se va pedepsi cu închisoarea de la un an şi jumătate până la două şi cu amendă de la 50 până la 1250 lei. In toate celelalte caşuri, osînda va fi închisoarea de la o lună până la şase şi amenda de la 26 până la o mie lei. Art. 298 prevede că cel ce face o denunţare calomniatoare fie împotriva unui particular fie în contra unui funcţionar public se pedepseşte cu închisoare de la o lună până la un an, se va putea încă condamna şi la interdicţiunea pe timp mărginit. Mai urmează un şir de articole prin care se prevăd pedepse destul de grele pentru injurii, expresiunî ocărîtoare, etc., comise prin presă. Ei bine, conservatorii se prefac că nu cunosc acest arsenal de legi împotriva „licenţei“ pressei, el continuă a se văita de iresponsabilitatea presei şi de impunitatea ei. Şi ceea ce-i mai nostim e, că toate aceste articole ale codului penal s’au modificat în acest sens prin legea de la 74, sub regimul conservator, de către acelaş d. Lahovari care pune pe cei de la „Timpul“ şi de la,,L’Indépendance roumaine“ să ceară legi restrictive. Această campanie a conservatorilor tinde însă la altceva, la ceva mai grav, lucru despre care vom vorbi în numărul viitor. .. Csiriul Greco-Roman Aseară târziu Agenţia Română ne-a comunicat o parte din corespondenţa diplomatică urmată între guvernele din Bucureşti şi Athena în conflictul ivit între ele. Iepete aifuale Greciei Iată mai întâi o copie după instrucţiunile date Exc. S. d. Paparigopulo, ■rimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al Greciei în Bucureşti, de cătră Exc. Sa D. Dragomis, ministrul Afacerilor Streine din Grecia, Nr. 3409 Atena, 13 (15) Iulie 1892 Domnule Ministru, In urma depeşei d-voastră telegrafică din 14 (26) Mai, care enunţa ministerului regal că guvernul român, persistând pe calea competiţiunilor, procedase la o cerere de sechestru judiciar a succesiuneî imobiliare a lui Evanghelie Zappa, a raportului dv. sub Nr. 486 cu data de 16 (28) din aceiaşi lună, şi a oficiilor ce au urmat, numai rămâne guvernului regal de cât a lua o deciziune de natură a pune un termen operei ingrate la care se vede condamnată legaţiunea regală în faţa refuzului repetit şi persistent a guvernului român de a face dreptate revendicărilor noastre ,bazate pe un drept sfânt şi nediscutabil şi până astăzi recunoscut într’un chip constant şi neîntrerupt de acelaşi guvern român în timpul