C. Boerescu: Aldo și Aminta (1855)
Mite ate! uînt ciuoi ani trecuți de cînd tu lipsești din mijloculu soțietății noastre. Țara în care te agli ți a procuratu, în timpulu acesta, și idei și simțiri frumoase, care te făceau oare-cum să uiți pentru puținu suferințele patrii noastre. Eu însă, lipsitu de acelea, prezinte la atîtea evenimente calamitoase, n'am făcutu deccît să suspin asupra durerilor ei... N'am ce-ți trimite altu, frateze meu, pentru atîtea trude pesuferite, de chît această simplă povestire a timpiilor trecuți, în care-mi am găsitu adesea refugiulu, și am căutatu să mă consoide atîtea nevoți să nu te aștepți dară, ubite toate, a găsi în aste neînsemnate rînduri maturitatea unui iune ce a eșuiu din api copilării sale: în prezența atîtor infortune nu putea să-mi vorbească de chît inima mea; sentimentulu mi le a dictatu, și poate că voiu fi culpabilu înaintea rațiunii Tu însă admite-le ca omagiulu celu mai inocentu ce a pututu să-ți facă 1955 Ianuarie 25. Băcurești, iubitutu și devotatulu tău frate S. VOECESSU.