Magazin, iulie-decembrie 1982 (Anul 26, nr. 1291-1316)
1982-07-03 / nr. 1291
Pagina a 2-a ÎNDELETNICIRE VECHE DE 300 DE ANI UN GRUP DE CITITORI din Tirgoviște . De cînd datează îndeletnicirea de cultivare a ciupercilor comestibile ? Practicată in aproximativ 65 de țări, cultura ciupercilor a inceput să fie cunoscută de aproape 300 de ani, dar de-abia în secolul nostru a crescut mult interesul pentru această cultură. Europa — sublinia dr. Nicolae Mateescu — realizează mai mult de jumătate din producția de ciuperci din lume. Anglia, Austria, Belgia și Franța, principalele țări cultivatoare, produc anual aproximativ 80 °,6 din întreaga producție de ciuperci a Europei. La noi în țară, abia în ultimele decenii s-au întreprins studii de laborator privind germinarea sporilor, realizarea culturilor pure, care au condus la crearea primului material biologic necesar producerii miceliului. Dar cum se hrănesc ciupercile ? Avînd un regim de nutriție saprofit, ciupercile de cultură își iau hrana, reprezentată prin hidrații de carbon și substanțele azotate din substanțele organice in descompunere, datorită enzimelor pe care le posedă. Și fosforul, potasiul, sulful sau calciul sunt minerale cu rol important în nutriția ciupercilor. Relativ recent cercetătorii au constatat că un rol deloc neglijabil in fructificarea ciupercilor au și unii factori microbiologici. Se știe astfel că unele bacterii influențează direct fructificarea miceliului ciupercii de cultură. Acțiunea microorganismelor este explicată prin faptul că pot să transmită mediului produși de metabolism care influențează miceliul pentru a trece in faza de fructificare. De asemenea microorganismele folosesc produșii de metabolism — bioxidul de carbon și diversele substanțe volatile — emise de miceliul ciupercii de cultură. In numerele viitoare ale revistei, in cadrul rubricii „Grădina de lingă casă" vom publica amănunte privind cultura și îngrijirea ciupercilor. OXIGENUL ELEONORA POPESCU, Brașov ,și CONSTANTIN GRIGORE, Cluj-Napoca . La ce interval de timp „se reînnoiește“ oxigenul planetei noastre și, o a doua întrebare legată de oxigen, cu oxigen consumă un om intr-o zi ? Deși par surprinzătoare întrebările dv., oamenii de știință au avut curiozitatea și capacitatea de a formula cuvenitele răspunsuri. Astfel, se afirmă că oxigenul din atmosferă, este reînnoit prin procesul de fotosinteză aproximativ o dată la 2 000 de ani. In schimb, bioxidul de carbon din atmosferă și din apele oceanelor este reînnoit la un interval de aproximativ 300 de ani. PLANETEI In legătură cu a doua întrebare, s-a calculat că in condiții normale un adult consumă aproximativ 300 cm3 de oxigen pe minut. Continuind calculele, rezultă o cantitate de 442 litri intr-o zi. Evident, cantiatea respectivă este luată prin respirație din aerul atmosferic, în care oxigenul este în amestec cu alte gaze (azot, bioxid de carbon), în cursul unei respirații pătrunde în aparatul respirator aproximativ jumătate litru de aer și se elimină aceeași cantitate. Și cum se știe că o persoană adultă sănătoasă respiră de 16 ori pe minut se poate calcula cu aer „circulă“ aproximativ într-o zi prin plămîni. PICTURĂ MURALĂ AFRICANĂ DORIN BUMBESCU, Iași . Despre picturile murale și gravurile Africii se știe că sunt dintre cele mai vechi din lume, dar care sunt argumentele arheologice care demonstrează acest lucru ? Fără îndoială, spun specialiștii, arta parietală, picturile și gravurile Africii de sud sunt de o vechime impresionantă. Unele picturi descoperite în Namibia sunt vechi de aproximativ 26 000 de ani, iar gravurile în piatră descoperite spre platourile interioare nu au putut fi încă datate, neexistînd în depozitele arheologice unele similare, cu care să poată fi comparate. Alte piese foarte vechi descoperite in nordul Namibiei sunt reprezentate de plachetele gravate care sunt datate între anii 10200 și 3990 î.e.n. Ele au incizii fine reprezentând animale și unele motive în componența cărora intră linii paralele, grile, scări. Specialiștii consideră arta parietală a Africii de Sud mai ales o artă simbolică, exprimînd ritualuri, dar alții o apreciază MAGAZIN figurativă. Studierea detaliată i impunerea uneia dintre cele a plachetelor descoperite în două ipoteze : artă simbolică grota Wanderwerk va permite I sau figurativă. Imagine descoperită in grota Wandertwerk DELFINII ȘI SIMȚUL OLFACTIV VIORELA VLAICU, Brașov . Este reală afirmația că delfinilor, aceste animale atît de inteligente, le lipsește simțul olfactiv ? Interesul omului obișnuit, dar in special al cercetătorilor pentru delfini este deosebit de mare. Motiv pentru care specialiștii au reușit să dezlege multe dintre enigmele legate de comportamentul acestor animale. Despre simțul olfactiv al delfinilor cei mai mulți oameni de știință afirmă că, de-a lungul existenței speciei, acesta s-ar fi redus treptat pînă la o totală dispariție. Explicația ? Mamiferele inspiră aerul prin nări, loc unde se găsesc și receptorii mirosului. Aerul conține dizolvate molecule din diferite substanțe evaporate. Acestea pătrund in nări odată cu aerul inspirat, excită receptorii olfactivi, iar aceștia transmit creierului senzația recepționată. La delfini nările s-au modificat foarte mult, și-au mutat locul undeva deasupra capului, ușurînd astfel respirația. O serie de mușchi bine dezvoltați opresc intrarea apei în nări, deci și eventualele mirosuri. In acest mod cu timpul s-a ajuna la dispariția simțului olfactiv al delfinilor. Dealtfel aceste prezumții au fost confirmate de unele studii efectuate pe creierul delfinilor. Se știe astfel că animalele cu miros ascuțit au lobii olfactivi ai creierului bine dezvoltați. In schimb la delfini au dispărut nu numai lobii respectivi ci și nervii olfactivi. O NOUĂ MOLECULĂ ÎN SPAȚIUL INTERSTELAR MIHAI ADRINESCU, București : Care este cea mai recentă moleculă purtătoare de carbon, descoperită in spațiul interstelar ? Pînă acum se cunosc in Univers aproximativ 50 de molecule specifice vieții, conținînd deci carbon. Multe dintre ele sint extrem de instabile în condiții de laborator, fapt ce face identificarea și studierea lor deosebit de dificilă. Eforturile cercetătorilor in ultimii ani s-au îndreptat spre identificarea ionului molecular HCO+, constituent foarte abundent al norilor moleculari. După descoperirea sa astrofizicienii s-au întrebat dacă nu există în spațiul cosmic și echivalentul în sulf al acestui ion, adică HCS+. De fapt, P. Thaddeus, Michel Guérin și R. Linke au găsit în „jungla“ razelor interstelare observate în domeniul milimetric de radiație; patru raze a căror frecvență confirmă existența moleculei căutate. Cei trei cercetători au calculat chiar abundența ionului respectiv, pornind de la intensitatea razelor. Ansamblul acestor lucrări reprezintă un excelent exemplu privind colaborarea dintre astronomie, fizică și chimie. Conturează in același timp și capacitatea omului de a descifra tot mai multe dintre tainele naturii, ale materiei din Univers. MAREA EXPLOZIE A UNIVERSULUI (Urinare din panima 1) dacă cu totul altfel. Nu există In imensitățile lui nelimitate un centru de la care materia să înceapă să se împrăștie. Toate regiunile universului sînt „egale în drepturi“. Expansiunea lui are o origine complet diferită, pornind de la fenomenele cuantice din materia superdensă. Expansiunea se propagă chiar prin inerție. Dar analogia cu explozia ne ajută să înțelegem următorul fapt : ca și la particulele de gaz, în cazul unei explozii, cele mai groase fragmente ale universului, galaxiile și îngrămădirea lor, nu-și schimbă structura îndepărtîndu-se unele de altele. OMOGENIZAREA UNIVERSULUI. Priviți cerul, noaptea, ne îndeamnă astronomii. Vom vedea acolo, spun ei, corpuri cerești — planete, stele — nori de gaz, grupuri de stele, galaxii, îngrămădiri și supraîngrămădiri de galaxii. La o scară mică, corpurile cerești sînt repartizate cu totul neregulat. Dacă vom trimite, cu gîndul, un spațiu un cub de dimensiuni suficiente, pe care să-l așezăm în univers, el va conține aceeași cantitate de materie. Nu există un univers sisteme foarte mari de corpuri cerești care să fie divizate printr-un spațiu aproape gol. La scări comparabile prin dimensiunile lor cu regiunea universului accesibilă observației noastre (o distanță de circa 10 ° ani-lumină) densitatea medie a materiei nu se schimbă decît cu cîteva zecimi de procent în plus. Cum s-a ajuns la aceste concluzii , întreg universul e traversat de unde-radio : e radiația reziduală a undelor scurte apărute la începutul „marii explozii“, cînd întreaga materie a universului era o plasmă caldă. Dacă ar fi existat un Univers zone mari de materie cu o densitate crescută, cîmpul lor gravitațional, mai puternic, ar fi micșorat intensitatea radiației reziduale ce ajunge pe Terra din acele zone. Radiotelescopul a dovedit-o. Dar la scările despre care am vorbit, nu există fluctuații notabile ale intensității radiației reziduale. Fapt ce permite să se tragă concluzia că la scări mari universul e omogen. GALAXIILE AR FI PUTUT SA NU SE NASCA. Din omogenitatea universului, stabilită astăzi prin observații științifice, decurge o concluzie importantă despre proprietăți ce s-au produs intr-un trecut îndepărtat. Plasma caldă — starea în care se afla materia universului acum 15 miliarde de ani — trebuie să fi fost tot omogenă și cu o temperatură constantă. Sau, mai exact, aproape omogenă. Acest „aproape“ are o importanță primordială căci el înseamnă formarea unor diversități de densitate, intîi foarte slabe — condensări și rarefieri — care au început să deseneze structura complicată a universului nostru. Dacă se pornește de la faptul că plasma caldă a universului în expansiune, era pe de-a întregul omogenă la toate scările, ajungem la concluzia că universul trebuie să fie astăzi cu totul diferit de ceea ce este. Plasma, al patrulea stadiu al materiei, este un gaz compus numai din electroni și ioni liberi. O plasmă absolut omogenă — dilatindu-se și răcindu-se — se transformă in gaz electric neutru, a cărui temperatură și densitate scad rapid odată cu expansiunea sa. Plasma originală, din care era compus universul, ar fi devenit o masă de gaz răcit, foarte rarefiat, și cu o slabă radiație radio-electrică reziduală. E ceea ce se intîmplă, de altfel, astăzi, în spațiile intersiderale. Corpurile cerești izolate ar putea ajunge în universul în expansiune numai dacă ar exista mici eterogenități in plasma originală. Cuvîntul „mic“ înseamnă aici schimbarea de densitate și nu de masă. Masa unui sector eterogen oarecare ar putea ajunge pentru formarea unei întregi îngrămădiri de galaxii. Atunci, după răcirea și transformarea plasmei în gaz electric neutru, forțele de gravitație ar fi comprimat acele „pietre“, transformîndu-le pînă la urmă în corpuri cerești. Dar ce sunt, de fapt, aceste eterogenități în gazul cald ? Comprimări sau rarefieri . Savanții recunosc că nu e la fel de dificil să se explice nașterea undelor sonore (sunetul rezidual) în plasma originală ca și omogenitatea universului in toată imensitatea lui infinită. Toți oamenii de știință moderni, cercetători ai macrocosmosului, afirmă revista „Sputnik“ caută astăzi răspunsul la aceste două întrebări conjugate. Nr. 1291 din 3 iulie 1982 AGENDĂ • Mai multe tipuri de stagii geotermale pentru sonde cu debite între 18—72 mc pe oră au fost proiectate de către un colectiv de cadre didactice de la Institutul politehnic „Traian Vuia“ Timișoara, fiind destinate valorificării resurselor din Banat • O stație de pompare plutitoare — cea mai mare din țară — cu un debit de peste 35 000 mc pe oră, construită la Tulcea, va asigura irigarea culturilor in zona Ostrov — Dăeni — Peceneaga din Dobrogea . Din apele reziduale, la Combinatul de celuloză si hîrtie Zărnești se recuperează zilnic circa 20 de tone de fibră celulozică, care este reintrodusă în procesul de fabricație • O microcentrală eoliană a fost realizată la Bucecea – Botoșani, curentul suplimentar servind la încărcarea unei baterii asigură energie in perioadele de acalmie a vîntului • Din coajă de rușinoase, un colectiv de specialiști de la I.P.E.T. Piatra Neamț a realizat un tip de ghivece nutritive pentru puieți si răsaduri, care înlocuiesc cu succes produsele similare din plastic . Un demaror cu arc pentru pornirea motoarelor fără ajutorul bateriei electrice a fost conceput la I.M.A.I.A. — Sibiu, deocamdată fiind adaptat la tractoare și combine agricole . Fluorul recuperat printr-o instalație ingenioasă montată recent la Combinatul de Îngrășăminte chimice Valea Călugărească, din procesul de producție al acidului fosforic, reprezintă o materie primă valoroasă pentru întreprinderea de aluminiu din Slatina • Un parc zoologic, cu o suprafață de 2,5 hectare a fost amenajat la Brăila, avînd printre pensionari un leu, o puma, ursuleți, căprioare și alte animale • A fost redeschis Complexul arheologic al Cetătii Histria, căruia i s-a integrat de anul acesta un muzeu . La dozarea unor componente biochimice din singe — glucoza, uree, colesterol etc. — laboratorul spitalului clinic Colentina din Capitală utilizează un procedeu ingenios, realizat la Institutul „N. Gh. Lupu“, pe baza căruia nu mai sunt necesare substanțe achiziționate din străinătate • Din fructe de pădure, cu ajutorul unei instalații anume, a diferitelor renite stabilite de Facultatea de silvicultură din Brasov și de specialiștii Inspectoratului silvic, la Centrul de prelucrare din Cristian se produc noi tipuri de sucuri • Ciupercile pot fi cultivate si in saci de plastic, pe suprafețe foarte mici, metodă care aparține colectivului I.A.P. Cotroceni din Capitală. N. COZLA _CÂRȚI noi copilul sănătos ȘI BOLNAV Acest nou volum al prof. dr. Șerban Crețu, șeful Catedrei de pediatrie din Craiova apărutecent in Editura „Scrisul Românesc“ încheie seria unei vaste și documentate lucrări care prezintă, alături de particularitățile morfo-funcționale ale copilului sănătos, întreaga patologie a acestuia de la virsta de nou-născut la adolescență și tinerețe. „Copilul sănătos și bolnav" (volumul IV) cuprinde cinci capitole referitoare la patologia sistemului nervos și muscular, ale sistemului endocrin, bolile metabolice, patologia sistemului imunitar și bolile sistemului osos. Primul capitol abordează in ordine succesivă patologia malformativă, vasculară, traumatică, tumorală, infecțioasă, degenerativă a sistemului nervos central, a măduvei spinării și a meningelui. Sistemul endocrin ca parte componentă a „aparatului“ de integrare si coordonare a întregului organism este prezentat, in scopul didactic, sub aspectul fiziologiei și îndeosebi al patologiei, exprimată în special prin hipo sau hiperfuncția uneia din glandele (hipofiză, tiroidă, paratiroidă, suprarenale și gonade) cuprinse de acest sistem. Sunt descrise in detaliu entități morbide cu Incidență crescută la virsta copilăriei, mecanismul lor fiziopatologic, interrelațiile acestor perturbări cu funcțiile altor glande sau aparate ale organismului. Maladiile metabolice sunt grupate în funcție de corelarea lor cu metabolismul protidelor, al glucidelor și lipidelor, la acest capitol fiind prezentat și diabetul infantil. La capitolul dedicat neurologiei infantile, după o succintă trecere în revistă a imunității naturale și dobindite, sunt prezentate bolile datorate deficitelor imunitare precum și bolile alergice respiratorii, digestiile sau cu alte localizări. Ultimul capitol este rezervat patologiei malformatice, traumatice inflamatorii a sistemului osos. Rezultat al unei vaste și aprofundate experiențe a autorului, îmbinată cu un bogat material informativ, cartea „Copilul sănătos și bolnav" constituie o valoroasă contribuție documentară in domeniul pediatriei, a literaturii medicale in general. Dr. TERENȚIU TIBERIU VLAD