Mişcarea, ianuarie 1911 (Anul 3, nr. 1-23)
1911-01-01 / nr. 1
ANUL III.—No. 1 Redacţia şi Administraţia Iaşi» Strada Păcurari 3. (Saloanele Clubului Liberal) *. I*«NT 1 ii K % t In ţară pe un an Pe jumătate an . Pe trei luni . . in străinătate pe Pe jumătate an . Pe trei luni . . 20 lei . . 10 „ . • 5 „ un an 40 lei . . 20 „ . . . 10 „MIŞCAREA Preoţii şi Învăţătorii rurali 50% ZIAR NAŢIONAL-LIBERAL SAMUATA 1 IANUARRIE 1911 IV- C : * y ' ■ f SUB DIRECȚIUNEA UflUl COMITET A PARK Kft LMI? financiuri Comerciale * Linia in pagina Il-a . 1 leu Linia in pagina Ill-a 60 bani Linia in pagina IV-a 40 ban — TELEFON 121 ----- An nou-Regim nou --m- Păşim pragul noului an avînd în fruntea intereselor statului un guvern nou. Dl P. P. Carp şi-a văzut visul cu ochii, atîrnînd un mare semn de Întrebare deasupra vieţei noastre politice. Unde va ajunge dl Carp —unde va ajunge ţara sub conducerea*sa? încheiem un an de linişte şi de munca rodnica. Partidul liberal a lucrat cu rost şi cu spor, înzestrind ţara cu legiuiri de cea mai binefăcatoare utilitate. In răstimpul anului care se duce nu a fost nici o clipa de nelinişte, nici un moment de restrişte, nici un nour nu a întunecat lumina curata a unei vieţi de pace şi de munca închinată numai binelui obştesc. Iar ca bilanţ fericit al acestei epoci fecunde, partidul liberal lasă In tezaurul statului un excedent de 132 milioane lei. La sflrşitul vechiului an partidul liberal s’a retras, In mijlocul entuziasmului general şi în mijlocul admiraţiei întregei ţâri, care proslăveşte munca rodnica şi inălţatoarea pagina politica pe care a scris-o partidul liberal în cursul celor patru ani de guvernare. Se Încheie o întreaga epocă a vieţei noastre politice şi sociale, iar dl Carp se strâdalneşte — şi zadarnicu-i va fi strădănuirea — de a zgudui opera partidului liberal, pentru a avea o guvernare care sa-i satisfacă de toate deziluziile suferite. Noul guvern vine In mijlocul antipatiei generale. Şi aceasta satisfacţie este pe deplin explicabila. Au eşit în circulaţie oameni streini vremilor de astăzi, oameni cari nu au avut nici un contact cu massele cetăţeneşti, oameni cari au trait în atmosfera eterica a elitei boereşti care nu se coboară în arena luptelor politice decît cu manuşi şi decît pentru nevoia vremelnica de a cuceri o situaţiune. Dar vremea boeriei politice a apus de mult. Educaţia noua ce s’a făcut masselor cetăţeneşti, a creat aceasta atmosfera de adînca înstreinare şi ireductibilă antipatie, între aceste masse şi boerimea politica, care a ramas subjugată de vechile concepţii care nu dau nici o valoare morala corpului cetăţenesc. Şi în această atmosfera guvernul d-lui Carp se prezintă în lupta cu doi adversari. Care poate fi sfirşitul acestei lupte - oricine poate vedea. Va fi ultima etapa din procesul prefacerilor din sinul vieţei noastre politice. Se va sfîrşi cu un sistem, se va sfîrşi agonia unei vieţi, care se luptă de mult cu moartea, dar care mai nadajdueşte sa poată rezista curentelor impetuoase care schimba rostul alcătuirilor sociale şi politice. Este o experienţa tristă pe care o face ţara şi un siucium zadarnic pentru viaţa noastră politică. ...Dar dl Carp îşi va fi trait visul. Ce va rămînea în urmă? Va rămînea melancolia unei vieţi care a voit să facă totul şi care n’a putut face nimic. Şi fara îndoială, că cei mai amarîţi vor fi cei cari s’au închinat la acest idol fals şi cari şi-au legat rostul lor politic de capriciile şi fanteziile unui om care a crezut ca trăește sau cu o suta de ani in urma, sau cu o suta de ani innainte. Anul 1911 va fi un an de sbucium și de frămîntari sterile. GUVERNUL POZEAZĂ întregul guvern In frunte cu preşedintele consiliului de miniştri a pozat in prima şedinţă—In semn de Înaltă festivitate. Conu Petrache Carp, aşa cum 11 vedem in poza „Adevărului“, eu poticit sub vestă, saltă de bucurie In fotoliul prezidenţial şi are aerul de a spune, foarte radios: — Asta am vrut / In faţa d-sale, la capătul mesei, novicele ministru Neniţejcu ceteşte o hîrtie... ministerială, poză aranjată anume de maestrul care a avut ingenioasa ideie să fotografieze noul cabinet carpist. In figurele celorlalte noui excelenţe se observă de asemenea cea mai vie satisfacţie—moment prin admirabil de aparatul fotografie, întregul guvern—departe de a fi expresia ţării şi departe de a corespunde vreunei misiuni folositoare pentru ţară—pozează. Cc. Petrache Carp este fericit că se află în fruntea ţării, ca om care va face „reparaţii“ sociale. Nu este nici decum serios un guvern care pozează—şi Informaţiunea sa el are mai mult aspectul unui guvern de... carnaval ! Şi durata... carnavalului se ştie că nu este lungi... funcţionarii Iată o categorie de oameni cari tremură la schimbarea fiecărui guvern şi cari nu pot avea niciodată liniştea sufletească ce fi-o dă siguranţa silei de mâne. Sunt funcţionari cari servesc statului sau comunei de câte, 10—20 ani şi cu toate aceste nu sunt scutiţi de privirile pofticioase ale agenţilor electorali, ameninţaţi, sau chiar executaţi. Partidul liberal în ultima lui guvernare a încercat să rupă cu această tradiţie uricioasă şi nu s-a atins de nici unul dintre funcţionarii de carieră. Ba mai mult decit atât, au fost menţinuţi in slujbe chiar acei funcţionari cari erau înregimentaţi in partidele politicii adverse.Şi pentru a ilustra această informaţie nu vom cita decît un singur exemplu : primăria. Din nefericire nu tot de aceleaşi sentimente sunt călăuziţi şi actualii guvernanţi. Nevolnicii aceştia simţindu-se străini şi înstreinaţi la simpatia publică, au luat hotărârea ca prn teroare şi ameninţări să-şi alcătuiască partid, să-şi complecteze cadrele. In consecinţă s’a luat hotărîrea să se întreprindă o goană nebună în potriva funcţionarilor. — Acolo unde vom avea—zic—ei vom pune oameni de ai noştri, clubişti, iar unde nu, vom plasa persoane cari nu s’au afirmat pînă acum politiceşte. In- tr un cuvint conservatorii voesc o administraţie nouă, o administraţie personală. Credem însă că planul acesta va eşua căci punerea lui în aplicare va încărca atmosfera greoaie ce apasă asupra acestui guvern de carnaval şi sub oprobiul opiniei publice, el va trebui să cadă, înainte de a-şi fi pun în aplicare odiosul plan Boerii ar voi să înlocuiască funcţionarii cinstiţi şi conştiincioşi prin argaţii de la curţile d-lor. Aceasta însă nu se va întîmpla. scrisoare a d-lui Ion I. C. Brătianu D. Ion I. C. Brătianu, şeful partidului naţional liberal, a adresat d-lui Anton Carp, preşedintele comitetului executiv al partidului naţional liberal din Buzău, următoarea scrisoare : Iubite d-le Carp, Sunt informat că d. Const. Iarca, în vederea alegerilor generale, a început la Buzeu, o acţiune personală, care nu are nici o legătură cu acţiunea comitetului partidului naţional-liberal din Buzău, al cărui conducător eşti d-ta şi în care comitet se găsesc prietenii noştri, d-nii Sp. Haret, dr. C. Angelescu, colonel Trestianu, Atanasie Cătuneanu, general C. Iarca, Iorgu Teişanu, etc. Dorinţa mea este ca d. Const. Iarca să intre în acest comitet. Acţiunea însă pe care o întreprinde d-sa fără ci-tră, este cu totul contrarie indicaţiunilor, pe cari eu, ca şef al partidului, le-am dat k.". V.. tuturor prietenilor noştri înainte de a ne despărţi, după închiderea parlamentului. D. Iarcu, persistind în această acţiune, fără asentimentul d-tale şi al meu, se va pune în afară de organizaţiunea partidului nostru, căci nu recunosc la Buzău altă organizaţie liberală de cit aceea prezidată de d-ta. Primeşte, iubite d-le Carp, asigurarea viilor sentimente de amiciţie ce vă păstrez. Ion I. C. Brătianu. 29 Decembrie 1910 _______ dICTOsTb 0fK 0‘4 VREMII GC T IO°f j -un carnavat Sunt două decenii şi mai bine, şi par’c’a fost ieri, aşa de limpede îmi amintesc vremurile din copilărie, cînd, de de şcoală primară, aşteptam cu drag vacanţa Crăciunului, nu pentru a mai lasa cartea, ci numai de dragul acelor pe-atuncea nespus de inumoase petreceri pe cari le aducea Carnavalul. îmi amintesc cu drag de primul dascăl, de moş Mardare—o mai fi oare ia viaţă? — care cu o săptămtnă Înainte,de vacanţa Crăciunului, ne antrena In lecţiile primitive, mai ales cu „aritmetica“ lui Mărdărescu, al cărei format, mic, voluminos, cu nenumărate probleme de rezolvat, la cari concuram să ne întrecem—şi cum ne vestia seria distracţiilor legendare, într’o blindeţâ cu drept cuvind părintească, ca să ne farmece cu acele legende şi tradiţii creştineşti, cari aveau pentru noi, adolescenţii de atuncea, un farmec deosebit... N’aveam Încă, pe-atuncea, noţiunea teatrului,—cel mult de Sf. Vasile, dacă îmi mai amintesc ca prin vis de anuala „Baba Hirca“ care se joacă la teatrul naţional de pe str. Carol,şi singurul teatru, pentru noi copii de şcoală, erau acele spectacole de stradă, cari formau deliciul vacanţei de Crăciun. Să fie oare dat de Dumnezeu ca anii de copilărie să Însemne In viaţa noastră episodul cel mai fericit, sau poetizăm această copilărie, acuma la maturitate, clnd am încercat atîta deziluzii şi*clnd am cunoscut mai multe dureri decit plăceri ? E o problemă la care nici nu voi să mă glndesc acuma, in toiul... Carnavalului. Căci aşa se numea pe vremuri epoca aceasta în care mahalalele ca şi centrele oraşului răsunau de melodiile copiilor cu „steaua“ de chiotele şi chefurile „nunţei ţărăneşti“ de cintecele legendare ale „irozilor“ de sgomotul „plugului“ şi pocnetele bieilor cari se auziau pănă ’n zorii zilei lui Sfîntu Vasile. Ce patriarhale vremuri au fost acele, acum două decenii, aşa cum le trăesc acum in amintirea gîndului! Era chef şi voe bună, iar Carnavalul Început din ajunul Crăciunului, creştea tot mai sgomotos pănă ’n ajunul anului nou, şi se prelungea pănă pe la mijlocul lui Februarie. Aşa erau acele baluri costumate la cari participa întreaga boerime ieşană, baluri cari urmau regulat tot timpul cit ţinea Carnavalul. Alexandri, Caragiali, Millo, au reţinut interesante epizoade din timpurile Carnavalului, prin comediile lor, cari iarăşi antrena lumea de... altădată. Unde sunt vremurile de odinioară ? Unde e „Coana Chiriţa“, neuitată cucoană a laşului? Cine mai ascultă astăzi jocul „Păpuşilor“ şi cintecele purtătorilor căsuţei lor, cari se pierdeau noaptea tirziu prin uliţele depărtate ale laşului, în sunetul ascuţit al unei lăute ? Unde e copilăria cea senină și voioasă, cu dragostea mamei, cu mingiierea tatei ? Unde-s toate acestea ? Par’c’a fost poveste!... * Şinile aceia, în amintirea duioasă a vremurilor de altădată, a timpurilor de farmec, privesc cu drag la alaiul care porneşte de cu seară să anunţe cu bucurie naşterea noului an... Christian Cîntarea omului din urmă Din haosul pierzării de pe urmă Stăpînitor al lumilor, te chem ! Ce mină părintească, pe blestem, Doar singur mie viaţa nu mi-o curmă? Ai frînt coroana vîrfurilor toate Din culmi de nori spre lutul negru, jos... Ai văduvit tăriile ’nstelate De-albastrul strai, atîta de frumos... Şi ţărn’ai pus in ochii ce-admirau Să nu privească noaptea ’ngrozitoare ; Pe piepturile calde, ce băteau, Pămint ai pus, să nu se Infioare; Să nu mai evite slava ce-au cântat, Trimes-ai tină gurilor trufaşe... Pe mine singur, Doamne m’ai uitat In noaptea prăbuşirii uriaşe ! Poate-ai fost drept în oarba ta mânie : A noastre patimi, toate le-ai ştiut: Şi-a fost genuna veşnică să vie, De râul care n’a mai încăput ! Şi eu, stăpâne’s robul pătimirei, Şi pentru mine cerul strălucea... Răzbunătorul trăsnet al perrei De ce nu’l prăbuşişi asupra mea? Dar ce licoare ’n noapte-acum se ţese? Prin negura de spaimă, ce lumini ? Mai sus, mai sus, mai dese, tot mai dese Răsar un hău, se’nalţă din ruini... O suflete, cu vise ’nşelătoare, Voieşti şi-acum durerea să’mi împaci? In deznădejdea nopţii sfîşietoare, Vrei cu lumini adincul să’l îmbraci? Nu i vis al tău ! Aeve, de departe. Surîde-o rază palidă ’n abis... Se ’mprăştie ’ntunericul de moarta, Lumini de zori alive ţi-au suris ! Sínt zorile! Genunea se destramă ! La viaţă nouă zorile mă chiamă... Se’ncinge răsăritul cu văpăi ! Hlamida-albastră golurile ,mbracă, Sunt zorile ! Ca ’n ziua cea dintâi, Poruncă fu: Lumină să se facă / Veniţi, veniţi, lumini, tremurătoare, Schimbaţi sfârşitul vostru ’n început... Norocul iar din cer să se coboare, S’aprindeţi iar văzduhul ca’n trecut! Şi firea iar va răsuna de slavă, O viaţă nouă huma va trezi... Păduri şi munţi, poiană şi dumbravă, De vechi cîntări, din nou vor tresări! Şi iar durerea ’n suflet va plinge, Şi-adinc va sta, pe veci sălăşluind... Iar ura ’nsetoşată după singe Va fierbe iar, norocul vrăjmăşind... Şi iar iubirea, doamnă peste toate, Va străluci de patimi mai presus ; Şi ’n veci nădejdea razei aşteptate Vă mînglia durerea din apus ! O zori de zi, trimetimi’ţi o rază, Să’nlînţue de voi privirea mea ! Suflarea vieţii nu mai fremătează Şi tace cititul care fremăta... O zori de zi, aprindeţi vălvătaie, — Să’ncremenesc, privindu-vă ’n extas... Neorolăgia d-lui Gherea - Cum şi cu cine discută d. Gherea ? — Apoi n’am luat brevet pentru porecla de poporanist, şi d. Gherea este in drept să combată pe cine vrea şi cum vrea, şi să-şi numiască adversarii cum îi place. Desigur d. Gherea este absolut în dreptul său să-mi facă sau nu onoarea de a sta de vorbă cu mine. Dar un lucru este dator să-l facă,—să spună precis : pe cine înţelege d-sa să-l combată, —numească-l cum va pofti. Şi eu—şi, mai ales, cetitorul, suntem înadupt de a cere să fim lămuriţi in această privinţă: crede d-sa că stârpind sora, a stârpit orice buruiană poporanistă ? Dacă d. Gherea este de părere, că iu calea social-democratismului român stă numai sora, și bine-voește a-i consacra un volum de aproape 500 pagini,—n’am nimic de zis. Dar nici o confuziune nu este iertată. Cu ce drept face d. Gherea pe un cetitor naiv,—dacă mai ales acel cetitor a’a urmărit „Viaţa Romînească“ in cei cinci ani din urmă,—să creadă, că eu aşi vedea salvarea neamului in vre-o „iarbă miraculoasă“, sau că am nevoe, spre a-mi complecta cultura economică, de ştiinţa broşurilor lui Dietz din Stuttgart, ori că nu cunosc, in ce priveşte starea ţăranilor, nici lucrurile despre care am scris eu însumi ?... Şi d. Gherea, el însuşi, ne spune : „e «de cel mai mare interes pentru înşişi «poporaniştii sinceri o critică, fie chiar «şi mai caustică, a concepţiei şi a activităţii lor" (p. 230). „Caustică?... Mă rog!.... Dar numai „causticitate" se cere de la o critică? Pentru a învedera in ce fel este „caustic" d. Gherea ca și spiritul in care este scris tot volumul d-sale, să-mi fie iertat de a cita cîteva pilde relative la acele cazuri, cînd d-sa îmi pomenește numele. Sa încep cu cazul inspirat de un fapt, neînsemnat in aparenţă şi luat din afarâ de discuţia literară, —şi cu atit mai caracteristic pentru sentimentul cu care a fost scrisă „Neoiobâgia“. Dl. Gherea, cu prilejul alegerilor din 1907, vorbeşte de «colegiul-minciună»: «Alegerile s’au făcut de către administraţie şi nici un ţaran n’a fost ales de «ţărănime. Ba, pardon: s’a ales un ţăran, unu! singur la Iaşi, de către d. «Stere, care după limbajul nostru politic avea acolo situaţia“. Şi mai jos : „la 1907 tot administraţia a ales pe reprezentanţii ţărânimii, exceptând Iaşii, «unde d. Stere a ales un ţaran... tot cu «administraţia" (p. 166 şi 168). Foarte caustic/ Dar pe cine «îl arde» aici d. Gherea? Nu voiu vorbi pe larg despre acest caz, cum n’am vorbit nici pănă acum, deşi e foarte interesant în sine. De altfel el a format zilele acestea obiectul unei discuţiuni parlamentare, şi oricine poate afla acest detaliu din activitatea mea extra-literară din «Monitorul Oficial“. Ne interesează numai atîta : In judeţul Iaşi ţăranii, ei înşişi, au desemnat candidatul lor pentru colegiul al treilea de deputaţi, precum tot ţăranii au desemnat şi pe cei şase candidaţi ai acestui colegiu pentru consiliul judeţean (şi tot dintre ei). Nu numai nimene n’a căutat sâ forţeze voinţa lor, dar am făcut tot ce sta în puterile mele ca ei să înţeleagă însemnătatea momentului necesitatea de a trimite in parlament şi în consiliul judeţean pe oamenii lor. Fac abstracţie de persoanele alese,— înţeleg ca d. Gherea să fie nemulţumit dînd şi aici peste un fost... „proletar conştient“.—Dar, in numele votului universal, de cine rîde d. Gherea, acoperind cu sarcasmele sale această încercare de a transforma în realitate „colegiul-minciună“? De ţărani ?... De mine ? Ce se poate face mai mult pentru a asigura expresiunea sinceră a votului ţărănesc ? Şi dacă şi în asemenea condiţiuni, după d. Gherea, tot „administraţia“ alege, mai poate fi votul ţărănesc altceva decit o „minciună“?... înţeleg, dacă d. Gherea, nemulţumit de rezultatele experienţii, ar fi de plîns inconştienţa sau lipsa de pregătire a ţărănimii noastre,de care, sper, nu poate fi făcut responsabil «omul cu situaţia». Dind o astfel de interpretare observaţiilor mele la curs, asupra necesităţii organizaţiunii şi a educaţiunii politice pentru ca drepturile electorale să asigure o reprezentanţă naţională adiquată, un orator conservator combătea în parlament votul universal. (Va urma) „Viaţa Românească)“ C. Stere