Mişcarea, august 1920 (Anul 14, nr. 164-187)
1920-08-18 / nr. 177
* s* BIBLIOTECA UNIVERSITĂŢII ANUL XIV No. 177 IAȘI 50 Bani festag$siții f%amk ■WpM teaL Stt* mm m. & ©wă? &» mmm si—a «. *», E»0g®MS£ kwstTfekmi tfi ledams S® ptâamm în oMESfevniîta*«s te PAtm«tefesta steratas, Safi' Pfet« ÎJri^rf I. Bwwwosa prta t*ai* a®*»p« At pvUirît&tz. MERCURI 18 AUGUST 1920 pmntet50 Bani SSSSij 8Cp« lipi pe Mus Iriii —o necesitate morală Nu ştim dacă proiectul pentru impunerea impozitelor pe averile de război va trece prin parlament pentru a deveni, intr’adevăr, lege a cărei aplicaţiune sa realizeze acea justiţie socială, cu drept cuvânt, reclamată din toate părţile. Nu ştim dacă guvernul care şi-a însuşit proiectul depus din iniţiativă parlamentară, a făcut acest gest din convingerea adâncă a unei necesităţi sociale, sau a căutat numai să exploateze o chestiune atât de importantă pentru a da iluzia ,unei reforme echitabile menită să echilibreze finanţele statului şi sa satisfacă interesele îndreptăţite ale mulţimei , cunoaştem, de asemenea, nici economia proiectului şi nu putem aprecia nici valoarea modificărilor ce urmează a se aduce de către guvern, pentru a fi in măsură să ne spunem cuvântul deciziv în această direcţiune. Am văzut în ziare însă unele critici aduse proiectului în chestiune şi cunoaştem bine starea de fapt care justifică necesitatea urgentă a unui asemenea proiect, încât o examinare sumară a problemei nu poate fi inoportună. * Starea de fapt creată de război şi de toate urmările războiului înceia ce priveşte raporturile materiale dintre diferitele categorii sociale, este complectamente schimbată faţă de ceiace era mai înainte. Acesta este un adevăr indiscutabil. îmbogăţiţii de răsboi, împotriva cărora se protestează şi se cere o legiferare severă, nu sânt o entitate abstractă, ciconstituie o categorie socială reală care trăieşte în mijlocul nostru şi care domină întreaga viaţă materială cu imensitatea unor averi câştigate, de multe ori, într-o singură noapte, din vârtejul tuturor afacerilor pe care le-a produs războiul şi consecinţele lui. O adevărată plutocraţie alcătuită din negustori, meseriaşi, misiţi şi tot felul de grăbiţi şi de ahtiaţi după câştiguri uşoare şi mari—dă astăzi tonul în viaţa noastră socială, reglementează preţurile, arată cât de mult şi cât de imens se poate cheltui pe aceste vremuri de scumpete şi căreia, îi lipseşte doar pregătirea intelectuală, pentru a concentra în mânele ei întreaga putere diriguitoare a statului. Oamenii cu stare materială bună de ieri, acei cari înfăţişau o muncă continuă şi onestă—aproape nu mai există. In schimb îmbogăţiţii zilei, care îşi etalează sutele de mii cu un dispreţ şi o nepăsare cinică faţă de cei lipsiţi de mijloace care îndură calvarul greutăţilor de neînchipuit—aceştia stabilesc distanţele sociale, care sânt, în realitate, adevărate primejdii. Un intelectual, un profesor, un magis- trat, funcţionarii de toate categoriile cari nu trăiesc decât din lefuri fixe şi atât de minime în raport cu necesităţile vieţii—sânt străini de milioanele pe care le au îmbogăţiţii de războiu, care îşi afs copăt ignoranţa şi lipsa oricărei alte autorităţi personale .’cu ambondenţa sf’dâ- ^ toare a unei vieţi plină detoate bunurile- materiale care, până una alta, singure, stabilesc erarhiile sociale în vre*- 'ihieâ de astăzi. ' In aceasta privinţă, orice explicaţiuni ./v asupra cauzelor care au determinat această enormă disproporţie socială—sânt de prisos. Însuşi Statul, ca expresiune a autorităţei diriguitoare—se resimte atât de puternic în îndeplinirea datoriilor sale, încât, necesitatea unei reforme urgente şi radicale, în direcţiunea consolidărei sale financiare şi a realizărei unei echităţi sociale apreciabile, a trebui să fie recunoscută făţiş de înşişi reprezentanţii săi. Reforma financiară, a cărei primă lege este impunerea impozitelor pt averile de război, trebuia să fie începută încă de multă vreme..u ’cât legea se făcea mai de mult, cu atât aplicaţiunea ei era mai efectivă, iar rezultatele mai bune. Un control serios a! statului poate da un maximum de folos. Există, ori ce s’ar spune, posibilitatea unei aprecieri cât mai aproape de realitate a situaţiunii materiale a fiecSuii cetăţean. * De la 1914 şi pănă acum—nu sunt decât şase ani. A urmări dezvoltarea situaţiunei materiala a cuiva pe un asemenea interval şi a vedea care putea fi câştigul i legitim şi care este rezultat din anormalitatea vieţei economice create de război,—pentru orice om de bună credinţă nu este mare lucru. Cine mai poate nega astăzi că ne găsim în faţa unei situaţiuni pe care, ori cât s’ar încerca unii s’o conteste, trebue s’o întovărăşim de cea mai largă formă socială, pentru a-i asigura statului de astăzi autoritatea şi taria di cari are nevoe? Guvernele trebue să facă dovada peremtorie a solicitudinei lor pentru clasele obijnuite şi pe cale evolutivă, de linişte, să le rezolve toate nevoile. Când se vorbeşte de tirania capitalismului, de inferioritatea socială a tuturor salariaţilor, de anomaliile unui sistem financiar, care percepe aceleaşi dări şi de la sărăci şi de la bogaţi—statul trebue să înfăptuiască imediat, impozitul pe venit, să deplaseze, aşadar, în folosul său o parte din forţa capitalurilor; trebuie, pentru epoca de acum, să pună impozite pe câştigurile de războiu şi să dea satisfacţiate acelui spirit de dreptate pe care democraţia modernă i-a ridicat la valoarea unei dogme de guvernământ. * E de prisos să căutăm argumente juridice pentru o reformă pe care o reclamă însăşi instinctul de conservare al poporului, după cum e de prisos să examinăm valoarea întimpinărilor ce se ridică împotriva acestei legi, când de fapt ne găsim în faţa unui imperativ istoric care nu poate ţinea socoteală de egoismul unei excrescenţe de îmbogăţiţi, atunci când stabileşte căile de dezvoltare viitoare ale unui întreg organism social. De aceia,reforma impozitului pe venit şi legea pentru impunerea la taxe pe averile de războiu — nu numai răsurit menite să consolideze finanţele statului şi să echilibreze viaţa socială, dar prin realizarea lor, se va da o innaltă satisfacţiune simţământului moral, care trebuie să prezideze dezvoltarea progresivă a oricârd societăţi. Dialog Parlamentar — Extras din şedinţa Camerei din 12 August — In mijlocul strigătelor, se auda următoarea declaraţie a d-nei DRAGU : — Daca aţi luat-o aşa, veţi fi bombardaţi de muncitori când veţi ieşi afara. ii se răspunde cu strigate de nepriceput, cu ameninţări cari sunt urlete şi cu gesturi schiţate. D. SCHITANESCU înzestrat cu un timbru de voce special, reuşeşte să se facă auzit, spunându-i d-lui Dragu : — Tatăl d-taie a jefuit pe ţăranii din Vâlcea şi d-ta vrei să urli şi să ameninţi aci. D. DRAGU: Eşti un dement care trebuieşti dus la balamuc, sau ai rămas în urmă cu injecțiile. In Cameră nu e joc pentru epileptici. Reorganizarea la C. F. E. — Amănunte interesante — Conferinţa, ce a avut Ioc în Capitală, cu privire la organizarea departamentului de cale ferată din ministerul comunicaţiilor, a avut următorul rezultat: S’a renunţat în, primul rând la schimbările proecute, hotărându-se menţinerea funcţiunelor de director general şi subdirectori generali. S’a revenit în al doilea rând la proectul, de a se reduce din atribuţiunile directorilor de serviciu, reducând rolul lor la şefi de serviciu, aşa cum s’a făcut la Cernăuţi şi Chişinău. Ei îşi vor menţine titlul de directori de serviciu. Tabloul de „clasificarea personalului și recrutarea personaluluisuperior, întocmit de directorii«regionalî, a fost aprobat de ministru și se va spablica în „Monitorul^ Oficial“. ' Pe viitor urfceszâ ,la Toate avansările Mn. ordinea •«•lașifigurri din tablou, pentru a se evită favorilii r Tde până acsta. . ÎNSEMNĂRI Un volum de critică literară „fiole şi impresii“ ne d. B. Mile» Printre cărţile apărute acum în urmă, este şi volumul d-lui G. Ibrăleanu, întitulat „Note şi Impresii“. Deşi după titlu s’ar părea că ne găsim numai în faţa unor însemnări fugare — cu excepţia „ocazionalelor“ şi a unora dintre „profiluri“, cartea d-lui G. Ibrăiliana cuprinde studii literare, cărora nu le lipseşte nici profunzimea şi nici comprehensiunea adevăratelor cercetări critice. Urmărind dezvoltarea personalităţii unor scriitori din literaturile străine şi din literatura noastră, d. Ibrăileanu nu se preocupă de amănunte, de întreaga producţie literară a acestora, de variaţiunile fieşli pe care le poate avea opera lor, — d-sa ne dă o oplrciune de ansamblu, stabileşte caracterizări generale sprijinit pe creaţiunile principale şi formulează aprecieri critice, cărora nu le lipseşte nimic din autoritatea cugetătorului şi a estetului cu reputaţie. Oricare ar fi motivele care impun o anumită rezervă faţă de gruparea din jurul revistei ieşene , nu se poate contesta ca d. G. Ibrăileanu este ce mai de seamă critic literar al epocei actuale. De aeola lucrările sale, chiar atunci când apar sub o formă mai puţin pretenţioasă, prezintă o importanţă deosebită. E de drept că, în vremurile din urmă, activitatea critică a d-lui Ibrăileanu a fost mai redusă. D-sa s’a mărginit uneori în ceia ce priveşte literatura noastră, să roia ceratările sale anterioare, adăugindu-le untte observatuni noui, iar pentru a fi mai variat, pentru a deschide orizonturi mai largi criticei literare, s’a ocupat şi de unii scriitorii străini. Această lipsă de producţie critică este însă determinată, în primul rând, de sub producţia literară a zilelor de acum. Trecem printr-o epocă de criză generală — şi literatura se resimte destul de puternic. După dispariţia celor mai mulţi dintre scriitorii consacraţi şi după stagnarea creatoare a celor puţini care au mai rămas—e greu de găsit ceva apreciabil în toată producţia literară a generaţiei mai îstre. In căt,dacâ cineva e critic serios, tribui să aştepte limpezirea situaţiei şi apariţia operelor de valoare... De aceia d-l Ibrăileanu, in cartea sa, se ocupă de A. Vlăhuţă, de Brătescu- Voineşti, de Creangă, de Eitinescu, de Coşbuc şi de Caragiafe, iar când vrea sa-şi concentreze spiritul său de pătrundere critică şi de fin apreciator al operelor de literatură universală se ocupă de Targhinel, de Braaddaire şi de Tolstoi. D. Ibrăileanu este un gânditor pentru can impresiunile produse de splendoarea unei opere literare, trebuie să ducă, în mod necesar, la explicaţiunea cauzală a creaţiuni artistice şi la stabilirea unui adevărat sistem critic, nimit să dea orientări generale pentru analiza şi aprecierea oricărei opere literare. Stilul d-lui Ibrăileanu nu are eleganţa, e cam zgrunţuros. In această privinţă infimnţa’maestrului său de altă dată — a Iui Grma—sa resimte mai puternică decât în oricare altă direcţie. D. Ibrăileanu scrie însă plăcut. Fraza sa cuprinde totdeauna un gând distins, o caracterizare nouă, o nuanţa de humor ademenitoare. ■ D-sa fuge de efectul retoric al bombasticismului critic — de acela chiar atunci când unele opiniuni ale sale nu pot fi împărtăşite — scrisul său nu plictiseşte. Este încă în ceia ce scrie şi cugetă d. Ibrăileanu ceva din greutatea masivă a vechii şcoale socialiste de pe vremuri. D. Ibrăileanu a făcut prea multă filozofie socială în tinereţea sa pentru a nu fi câteodată un a „soda “ în criticele sale literare... Din „Note şi Impresii“, studiul asupra lui Turghenev, atace, serie despre „Les fleurs du ..mal“ ale lui Beaudriade sunt, fără îndoială, cele mai bune— de pot sta alături de orice pagini critice străine scrise asupra acestor literaţi de reputaţie universală. Interesante şi pline de observări judicioase care pe alocarea ■ iau proporţii neaşteptate — sunt rândurile pr. care le scris d. Ibrăileanu despre Eminescu, Creangă, Coşbuc, Cernu, Caragiale şi O. Goga. * ■ De remarcat „profilul“ asupra lui T. Maiorescu care, consiliul, cu excepţia unor târgr,rări şi opiniuni prea subiective, o numită caracterizare a personalităţii şi a operei celui dintâi „european desăvârşit“, care s’a ridicat în vracul trecut din mijlocul nostru. Articolul despre C. Dobrogeanu-Gherea este, regres, ori mai serios şi mai cuprinzător din toate articolele ce s’au scris asupra acestei distinse Individualităţi cu prilejul morţii sale. Deşi s’a ocupat numai „ocazional“ de „cei morţi“ în ultimul timp, d. Ibrăneanu era dator să vorbească ceva mai mult şi cu mai puţine reticenţe despre personalitatea, într’adevăr europeană, a marelui om de ştiinţă şi de cugetare care a fost A. D. Xenopol. Specialitatea de critic literar nu trebuia să-l oprească pe d. Ibrăileanu de a fi mai entuziast şi mai darnic în epuciem , atunci când era vorba de „extrema inteligenţă“ a celui mai fecund om de ştiinţă din generaţia mai veche... Volumul d-lui Ibrăileanu este însă interesant, util şi bine venit. Studii răieţe, articole ,eparate, note şi impresii -i sunt strânse la un loc, căpătând, alific, un caracter unitar — şi dând putinţa unei mai juste înţelegeri a vieţei noastre literare de erl şi de astăzi. V. I. Chestiiinanciare Urmările conferinţei de la Spa Conferinţa de la Spa a dus la acorduri complecte cu privire la cărbune. Franţa va primi 1,600,000 tone de cărbuni mensual, pentru ca să poată relua în chip normal mersul industriei. Dacă chestiunea reparaţiilor este smânata, înnainte de a se tranşa luna aceasta, la Geneva, ar fi totuşi un pas mare de făcut în sensul ameliorării schimburilor. Se poate continua pe această cale şi să se regăsească echulibrul a cărui ruptură apasă atât de greu asupra tuturor pieţelor financiare. Bursa din Paris a tradus satisfacţiunea sa prin o vie reluare a valorilor de petrol şi de phosphate ; la un moment dat titlurile industriale ruseşti au fost foarte favorizate, în speranţa unui acord între armatele roşii ale Sovietelor şi Polonezi, acord care pare acum prea problematic. Se vede că mulţumirea e destul de mică şi că unii iau dorinţele lor drept realităţi; cine gândeşte sa facă greutăţi după probele atât de grele pe care lumea afacerilor nu încetează de a le străbate după şase ani ? In Elveţia, bursa nu este de loc înviorată în epoca vacanţilor, banul fiind rar şi greu de găsit, cumpărătorul în general sceptic, şi intermediarul împiedecat. De atâta vreme îndelungată se spune că fondul este atins şi că se desminte zi cu zi prin fapte. Pare mai cu seamă esenţial în ora prezentă de a nu se exporta capitaluri. Vânzările numeroase care sânt precipitate asupra mărfurilor provenind de la clienţii francezi ai băncilor cari profită de schimburi pentru a repatria capitalurile lor fac să se teamă de o puternică diminuare, pentru viitorul mijloacelor financiare din ţările neutre. Această urmare a războiului, nu va favoriza emisiunile viitoare a fondurilor publice ale neutrilor pentru care se interesează atât de mult capitalurile străine. Pot foarte bine autorităţile să fie cât se poate de liberale în materie fiscală, astfel ca să nu împiedice în viitor reîntoarcerea ziselor capitaluri când împrejurările vor permite. D. V. Eftimiu, directorul general al teatrelor, în tran interview acordat, a anunţat că va face să reapară „Biblioteca Teatrului'' înfiinţată pe vremuri de către defunctul Pompain ’Etiade, fostul director general. A apărut „Cuvântul liber" No. 38 ca articole semnate de Al. Cazaban, N. N. Tiron, I. Peltz, F. Aderca, V. Demetrius, C. Săteanu, J. Wesfried, Teofil, D. Karnabat, Logicus, Sirius, D. P. — și o serie de scânteietoare „Polemici". CITITI IN PAGINA : H-CU LUMILE STIRI TELEGRAFICE — Santim informaţi că manevrele trupelor Corpului IV Armată din Moldova vor executa manevrele de toamnă în judeţele Botoşani, Iaşi şi Suceava. Aceste manevre vor fi făcute după ultimele metode de luptă care va constitui o adevărată şcoală pentru ofiţerii superiori şi generali. La această manevră va lua parte d. General Zidit C d. Corpului 4 Armată precum şi d. General Lupescu Comandantul trupelor de Est, împreună cu simpaticul Sf de Stat Major Colonel Mittiadi şi întreg Statul Major. Foştii radicali din localtate vor găsi in.No. 38 al „Cuvântului Liber“ un important articol întitulat „Ce au fost radicalii“ în care se descrie activitatea partidului radical din Iaşi, precum şi episoade interesante din politica radicală în anii 1884-1895.Se pare că administraţia comunală face experienţe cu uzina eletrică în senzul de a deprinde populaţiunea să iteie prin întumrez in nopţile lungi de iarnă. Deci altfel nu se poate explica faptul că săptămâni întregi n’au fost suficiente pentru curăţirea cazanilor din uzină. — Noul episcop catolic al Iaşi.—La Bucureşti a avut loc în catedrala Sf. Iosif, consacrarea noului episcop catolic în scaunul din Iaşi. Noul episcop Char, a fost preot de mir la Bucureşti şi printr’o bată papală a fost numit episcop. Proficiura de Poliţie repetând textul telegramei relativă la memoriu primit de la comersanţii protestatari în vederea controlului,aduce la miltofinţa generală că dl Preşedinte al Consiliului de Miniştri, pe telegrama prin care se aduce la cunoştinţă dezideratele comersanţilor, a pus următoarea rezoluţie: „Orice depăşire de preogatire desigur va fi judecată, în nici un caz însă guvernul nu înţelege să fie stânjenit de cătră comercianţi îi măsurile ce ia în contra abuzurilor“. — BOALA SOMNULUI — Au fost adus în localitate, Petrică Vasile din Tg. Neamţ, care doarme de 5 zile. Pacientul a fost internat la spitalul central. — D. Maior Orleanu, şeful comisiei militare de control, a plecat pentru cîteva zile la Bucureşti. Probabil că d-sa va avea o consfătuire cu cei în drept, cu privire la modalitatea aplicărei controlului. — D. Perieţeanu fostun director general al căilor ferate, şi-a dat demisiunea din consiliul superior al comunicaţiilor. D. Perieţeanu ar fi declarat, că nu poate participa la o reformă, pe care nu o are cine s’o aplice. Sâmbătă seara, în saloanele Liceului Internat, frumos decorate, a avut loc banchetul, doar de profesoarele şi profesorii basarabeni, în onoarea Universităţii. Asistă mulţi profesori universitari şi secundari, precum şi studenţi. Masa a fost servită de profesoarele basarabene. Au ţinut trasturi, V. Găvănescul, profesor universitar şi Gh. Ghibănescu, profesor secundar, la care au răspuns în chip mişcător profesoarele basarabele. A urmat un bal, pe deplin reuşit. Petrecerea, în cea mai perfectă unitate sufletească, a contiuat până târziu noaptea. — Firma Dita Ugo Vigoni din Genua (Italia), face cunoscut Camerei de Comerţ din localitate că a obţinut concesiunea exportului de talpă, piei şi accesorii de încălţăminte. La rândul ei, Camera de Comerţ, aduce la cunoştinţa amatorilor. — Ieri s’a oficiat căsătoria domnişoarei Irene Thirer—fiica d-nei şi d-nului Sigmund Thirer, cunoscutul comisionar ieşan—cu d. Max Rosenthai, fiul d-lui Iosif Rosenthal, rentier. Multă lume din elita societăţii israelite a luat parte la această solemnitate care a avut loc în saloanele hotelului Binder. — In conformitate cu ordinul Ministerului de răsboi No. 3245 1920 toţi invalizii de răsboiu care au primit titlurile de ajutor eliberate de Comandamentul 4 Teritorial, prin cercul de recrutare (biroul pensiilor) sunt invitaţi a se prezenta de urgenţă Cercului pentru a li se înlocui prin certificate de înlesnire de trai