Mişcarea, mai 1929 (Anul 23, nr. 98-119)

1929-05-03 / nr. 99

t . ANUL XXIII Io. 99 ­ veau datoria să aibă o atitudine mai de­centă, mai omenească, DACĂ NU MAI­­ NAŢIONALĂ. Pe cine servesc acuzările şi tăcerile ? Le „Impun momentul istoric şi intere- j­­ele vieţei naţionale“? ca să întrebuinţăm fraza solemnă şi sonoră a celor patru , autori ? Sau numai păcatele omeneşti şi alte­­ interese ? Nu ne explicăm altfel în ce­­ scop se aruncă atâta, discredit moral a-­­­supra Piemontului Românesc. (Vom continua) Anteproectul Reformei Administrative — Examinarea expunerii da motive — I D-nii C. Stere, P. Nsgiilescu, R. Bolii şi G. Alexianu­ prezintă rezultatul străduinţelor tot de mai multe luni şi a pertractărilor în- - delungate cu d. Mania, într’o voluminoasă broşură roşie, sub forma­­ unui anteproect administrativ, precedat de o expunere de motive.­­ Caracteristic pentru situaţia politică actuală este f­aptul, că deşi din cei patriu autori unii sunt expresia principală a dogmei partidu­lui, stâlpi ai majorităţii guvernamentale cu şeful cărui au pertractat şi colaborează,—totuşi „guvernul evident nu poartă nici o răspundere­­ pentru cuprinsul proectului". Prin această formulă se respectă drep-­­ turbe de autori, dar în acelaș timp se evită răspunderea, formulele , definitive ce se vor adopta vor fi prezentate de guvern după opor- j tunitate, fie ca impuse de voinţa masselor şi deci obligatoriu legife­­rabile, fie ca idei particulare ale unor membri, „a latere" ai guver­nului—dar este sponzabil şi deci n­egiferabile. Este puţin rezultizm în această tactică şi el nu putea lipsi, căci este spiritul moreus al timpului actual şi este şi o recunoaştere că guvernul nostru, după zece ani de opoziţie, tre are încă profetul său de lege pentru organizarea administraţiei locale. I. Expunerea de motive a­ anteproectului, deşi semnată de patru nume, după stil şi idei, pare a fi proprietatea exlusivă a u­­nuia dintre ei. Nu cunoaştem motivele solidarizării tu­turor celor patru. Trebue să le respectăm voinţa, şi în examinarea expunerea de mo­tive vom vorbi de «cei patru autori», fără a le pomeni numele ; aşa va fi mai uşor şi pentru cititori şi pentru culegă­tori. Expunerea aceasta de motive este foarte interesantă, căci dacă în ea sunt prezentate motive pentru lege, se găsesc însă chiar în ea şi destule argumente con­tra legii. |QDin prima pagină ni se vorbeşte «de constituţia engleză», care n’a fost creată, ci a crescut în mod spontan», de «esenţa constituţionalismului englez care este con­centrată in normele de autonomie locală» iar acestea toate sunt «cauzele adânci ale triumfului mondial Marei Britanii». Evident, argumente savante, mari, cu­vinte solemne, cari impresionează pro­fund pe oamenii, cari n’au timpul şi mij­loacele de a le adânci şi judeca—căci dacă le aprofundăm puţin, nu rămâne din ele nimic adevărat pentru noi şi ţara noastră. Insularii Englezi, apăraţi de mări şi o­­ceane, fără invazii permanente, Turceşti Ruseşti, Ungureşti, Nemţeşti, cu alt tem­perament, altă climă, altă religie, au putut să facă la ei ce au vrut, au putut să-şi crească tradiţiile şi instituţiile lor proprii. Dar aceste instituţii nici­odată, transplan­tate şi imitate de alţii, pe alte teritorii, cu alte temperamente şi împrejurări istorice, n’au dat rezultatele din Englitera, căci a­­tunci ar fi dus la «triumful mondial» al acelor ţări şi ar fi încetat «triumful mon­dial» al Marei Britanii. Este de altfel foarte discutabil dacă „Triumful Mon­dial“ al Marei Britanii este datorit ex­clusiv autonomizmului şi constituţionalizmu­­lui lor şi nu insularizmului şi firei lor, Care a produs şi autonomizatul şi parla­­mentarizmul şi «triumful mondial» al Ma­rei Britanii. Regimul britanic este al Britanicilor, este bun la ei, întrucât corespunde firii şi nevoilor lor; el nu este exportabil şi aplicabil decât de ei, pentru ei, acolo unde se duc ei. Pentru ce l-am importa noi la noi ? Pentru triumful mondial ? Nu-l căutăm şi nu este scopul legii administrative nici la noi nici în Anglia de a pregăti «trium­furi mondiale». Dar în citatul celor «patru autori», a­­supra autonomizmului, constituţionaliz­­mului şi parlamentarismului englez,­pen­tru a-şi motiva legea, este o latură im­portantă şi interesantă: legile şi institu­ţiile trebuesc crescute în mod normal pe solul ţărilor, pe care Ie servesc şi nu trebuesc importate. Ori, ceia ce caracterizează ante-proectul celor patru autori este exact contrariul principiului expus şi anume : importul şi imitarea legilor şi instituţiunilor streine. Intr’adevăr, ideile noi din proectul ce­lor patru autori sunt: ^1) adunarea sătească, organ deliberativ; * 2) despărţirea şi opoziţia între admi­nistrarea judeţeană, gospodărească şi ad­ministrarea judeţeană de Stat. 3) Autonomia provincială. Or adunarea sătească nu este de­cât: sau o formaţie umană primitivă, sau mi­tul natural rusesc, sau «shodul» legal tot rusesc. Despărţirea şi opoziţia administraţiei judeţene gospodăreşti de cea de Stat nu este decât reproducerea legislaţiei vechi ruseşti asupra zemstvelor, în forma mo­dificată de guvernul Kerensky, iar autonomia provincială a câtor patru autori este un amestec de dispoziţii din legile ruseşti privitoare la zemst­­vele guberniale şi la general guberna­tora, al căror nume s’a şi păstrat, prin inadvertenţa, în anteproectul celor pa­tru autori, chiar în broşura lor la pa­gina 65 art. 285. Astfel expunerea de motive a celor pa­tru­­ autori preconizează creşterea legilor şi instituţiilor locale şi autonome, iar în realitate legea contrar principiului, imită, transplantează, importă. Din această cauză nici în expunerea de motive, nici în textul legii nu se vor­beşte şi nu se ţine seamă de legislaţia, care a fost în această ţară, cel puţin în ceia ce constituia „Piemontul Românesc", adică vechiul „ Regat, unde o mare parte din neamul Românesc a dus un timp des­tul de îndelungat o viaţă independentă şi din această cauză a putut mai de inuit să se dezveţe, în mare măsură, de relele deprinderi, care se capătă prin lunga scla­vie şi de admiraţie nelimitată de tot ce este străin. Dacă în expunerea de motive se vor­beşte pe alocurea­­de legile şi Instituţiile din vechiul Piemont Românesc, adânc martirizat de istorie, dar şi de voinţa şi instinctul lui propriu de a se sacrifica pen­tru mărirea şi unitatea patriei, apoi extrem de puţin şi cu desconsiderare: „sate ne­putincioase şi amorfe“, „comune moarte“. Obiectivitatea ştiinţifică de profesori u­­niversitari, sau de simpli specialişti, ar fi trebuit să le impue celor „patru autori“ să ne explice cel puţin câteva fapte. De pildă, că sub regimul rusesc a rezistat în­­tr’o parte din Basarabia dela 1808 până la 1918 vechea organizare comunală şi judeţeană Românească ; 3 că această orga­nizare a rezistat în ţară în împrejurările grele ale războiului şi ocupaţiilor cu toate dezastrele lor, că ele au prezidat şi rezis­tat la introducerea votului universal şi a reformei agrare; că această organizare a fost acceptată ani de zile de masse mari de Români, constituind viaţa lor lung timp. Altă dată cei mai mulţi dintre „cei patru autori” erau admiratori ai lui Mihalache Cogălniceanu, ai lui Ion C. Brătianu, şi chiar ai lui Ion I. G. Brătianu. Opera lor au lăudat-o cu convingere, entuziasm şi chiar cu ta­lent. Acum acuzări şi tăceri intensive, intenţionate şi semnificative. Această atitudine—exact­ aceiaşi cu a foştilor stăpâni: Ruşi, Nemţi, Unguri, faţă de tot ce este românesc—este îm­prumutată, sugerată, sugestionată, imitată de la ei, sau este proprie şi conştientă a celor „patru autori“ ? Cel puţin faţă de viaţa trecută a Ro­mânilor care din aceste instituţii, din a­­ceste „sate neputincioase şi amorfe“ din aceste „comune moarte“—au plecat la moarte reală ca să-şi elibereze pe „fraţii subjugaţi“ de străini—cei patru autori a­ • DATORIA IEŞENILOR la legături cu sorbirii® Unirii Numai câteva zile ne mai despart de serbările Unirii, cari trebuie să fie o unanimă manifestare a sentimente­lor naţionale ale poporului nostru. Cum în genere suntem deprinşi să aşteptăm totul de la iniţiativa statu­lui, în această împrejurare m­-am emo­ţionat că guvernul a hotărât ca ser­bările oficiale să aibă loc numai la Bucureşti şi la Alba-lulia, şi nu şi la Iaşi. La Bucureşti pentru că este ca­pitala ţării şi astăzi pentru toţi Ro­mânii soarele nostru de acolo răsare. La Alba-lulia, pentru că acolo a­ in­trat triumfător Mihai Viteazul, înfăp­tuitorul primai uniri a Ţărilor româ­ne, şi tot acolo a fost încoronat Re­gele Ferdinand I, sub a Cărui glorioa­să domnie s’a realizat visul de vea­curi al neamului nostru: Unirea în­­tr’o si­gură ţară, iar■ serbările înco­ronării au fost prezidate de guvernul ţării în frunte cu Ion I. C. Brătianu, şi apoi pentru că acest oraş este con­siderat şi ca simbolul luptelor secula­re ale Românilor arădeni pentru des­­robirea lor politică. Mărturisim că dacă încadrarea des­făşurării serbărilor numai în aceste două centre este un început de bună chivernisiră a banului public, în ace­ste vremuri de grea criză prin care trecem, măsura n’ar trebui să ne su­­­­pere atâta ca pornind dela o neglijare­­ a oraşului tuturor Unirilor.­­ Să evidenţiem într ’adevăr sacrificiile­­ laşului, să evocăm trecutul său de i­­­­dealism şi abnegaţie şi să cerem cu­­ stăruinţă şi tuturor ca instituţiile a­­­­cestui oraş, de la cele mai mici până la ■ Universitate, să nu mai fie aşa de­­ complect lăsate în părăsire ca până I acuma. Să se dea mai deg­abă mijloa­ce materiale ca să şi poată menţinea faima trecută de „oraş al culturei", mai ales acuma când sste chemat să unifice sufletul moldovenesc, eliberat­­ de sub stăpâniri străine. I Iar dacă este vorba de serbarea ce-­­­lor sece ani de la marea Unire a tu­turor Românilor, apoi să profităm toc­mai de aceste solemne clipe şi îmbră­când haina idealismului ,generaţiilor trecute să ne emancipăm de tutela sta­tului şi prin iniţiativa noastră să se organizeze o serbare înălţătoare, ca o manifestare spontană a solidarismului naţional şi care să vibreze de un,înalt patriotism, fără să fie încadrată nu­mai­decât în „programul oficial“. Avem mijloace şi instituţii în mijlo­cul nostru: De la Mitropolie, Universi­tatea, corp de armată, teatru naţional, conservator cu orchestră simfonică, şcoli secundare, ateneele populare....pâ­­nă la şcolile primare, sunt apoi auto­rităţile în frunte cu Primăria şi Pre­fectura de Judeţ, toate reprezentând­­a a­tâtea energii cari pot, cu siguranţă,­­ duce la bun sfârşit frumoasa iniţiati­vă a unei înălţătoare serbări şi desi­gur fără subvenţii şi fără cheltueli mari.­­ La această iniţiativă aş pot invita reprezentanţii Românilor din provin­­­­ciile desrobite, cari se­­vor grăbi să­­ retrăiască clipele de eroism din vremea răsboiului şi să se închine trecutului­­ de suferinţă şi de glorie a oraşului­­ nostru.­­ Din entuziasmul şi patriotismul ne­­t desminţit niciodată al ieşenilor nu pu­­­­tem avea decât o mare sărbătorire a Unirei, a marei Uniri şi sufleteşti, pe care o aşteptăm EMIL DIACONESCU — Poliţia cercetează pe un individ care a fost arestat pe când împărţia manifeste prin care comuniştii îndeamnă muncitorii să tulbure ordinea prin scandaluri şi pă­răsirea lucrului în fabrici. ! Moartea lui I. Braşcu Anunţăm cu adâncă părere de rău ştirea încetării din viaţă a cunoscu­tului comerciant ieşan Iosef Braşcu, proprietarul magazinului de muzică şi agenţiei teatrale din str. Lăpuş­manu. Defunctul a fost o figură cunoscută în lumea comercială a Iaşului, fiind unul dintre fruntaşii comerţului. Având o cultură specială, absolvent al şcolilor superioare de comerţ, losef Braşcu era un comerciant de elită şi apreciat ca atare. Ca membru al Camerei de comerţ losef Braşcu a fost unul dintre apă­rătorii intereselor comerţului şi indus­triei, spunânduşi întotdeauna cuvân­tul cinstit şi cu autoritate. A fost şi un mic mecenat al artişti­lor, încurajând întotdeauna manifes­taţiile actorilor, pictorilor, sculptorilor şi muzicianilor. Cult, inteligent, delicat şi afabil Braşcu a avut numai simpatii. Fără a fi un luptător politic pro­priu zis, Iosif Braşcu a fost atras de politica noastră, fiind un statornic şi devotat mmbru al partidului naţional liberal din Iaşi. El moare în urma unei crude boli de cord, care l-a răpus în floarea vr­âstei. Ştirea morţii sale a produs o pro­fundă impresie atât în lumea comer­cială, cât şi în cea artistică din Iaşi. La Camera de Comerţ, la teatru, şi la clubul liberal s-au arborat drapele îndoliate. Transmitem familiei crud lovite sen­timente pioase de condoleanţă. „MIŞCAREA" Ziua Comuniştilor Ieşeni — SCENELE DE IERI — Guvernul a fost ţinut erl toa­tă ziua în curent asupra celor ce s’au petrecut Tn localitate cu prilejul zilei de 1 Mai comunist. Din ajun comuniştii şi sindi­catele lor au placardat manifes­te Tn oraş chemând „tovarăşii" la serbătorire, care a degene­rat într’o încăerare sângeroasă pe str. Socola. Ancheta de la prefectura poli­ţiei şi apoi dela parchet, a sta­bilit pe vinovaţi cari au fost da­ţi judecăţii, iar guvernul are pri­lej să cunoască mai deaproape elementele revoluţionare şi a­­narhice cu care a conlucrat ani de zile în cartel. Datorită acestui fapt condu­cătorii sindicatelor revoluţionare care au organizat scenele de ieri au fost puşi în libertate urmând ca oalele sparte să le plătească muncitorii inconştient­ şi rătăcit­ îndrumaţi pe căile anarhiei. O ÎNTREBARE întrebăm pe dl. Inspector şef al regiu­­nei şcolare din Iaşi în virtutea cărei legi dă delegaţie d-lui Ignat Tru­­nov învăţător­ rus din târgul Ungheni ca să facă anchetă şi inspecţie învăţătorului din satul Dănuţeni, la ateliere şi clas, când ştiut este de toată lumea capacita­­tea d-lui Ignat Trunov. Ori poate dl. inspector n’a avut în­credere în organele de control „revizorul de lucru manual şi sub-revizorul şco­lar“ cari ştim precis că înainte de a­­cesta au fost în inspecţie la acea şcoală a satului Dănuţeni. Regretăm că rezultatul anomaliei orga­­nelor superioare şcolare vine să lovească aşa de dureros în pătura care reprezintă intelectualitatea rurală şi pe care totuşi se laudă guvernul că se sprijină. — Serviciul apelor a început lucrările de canalizare a străzei Uzinei pe porțiu­nea recent aliniată. Lucrările continuă odată cu pavarea. VINERI 3 MAIU 1929 Oameni, fapte şi idei Intr’un articol al ziarului „Lumea“ din 30 Aprilie se spune că un mare număr de învăţători s’au înscris în partidul na­­ţional-ţărănesc, un număr de învăţători cari au stat în rezervă până acum. Voim să facem bilanţul capitalului de fapte şi idei al acestora începând cu în­văţătorii cari fac parte din organele de control. Luăm întâiu pe dl. Const. Manoliu sub­revizor şcolar, recomandat de dl. Moscalu şeful din Ungheni, d-lui ministru Costă­­chescu. Cine este dl. Manoliu,fost subrevizor sub guvernarea partidului Averescu,­­cu recomandaţiile d­lor Petrea şi O­mer Pol­­pozkci), fost subrevizor şi sub guvernarea partidului liberal. Apoi noi ştim încă mai mult: el este ginerile unui anume Voroşi­ov, cel mai straşnic vagmistru rus pe marginile Pru­tului, când acesta forma hotar. Ce fel de caracter are, îşi poate închipui oricine din întâmplarea următoare : odată o doamnă intrând în curtea rusului Voroşn­ov iar el răspunzând drept ca un învăţător român: «niznai pa ruminschi», adică nu ştie pe româneşte, însă d-na foarte înfuriată la apostrofat: „Ba să mai firai al dracului că eşti în ţara românească" şi încă multe iar d-lui a răbdat până la capăt fiindcă este om de caracter ;­ a vrut să-şî men­­ţie cuvântul că nu ştie româneşte. Iată un exemplu de vrednicia noilor a­­depţi ai guvernului. Pentru viitor vom mai reveni şi asupra acestui domn şi a celorlalţi. OPERELE LU­­I. CREANGA SE TIPĂRESC LA PARIS In vara anului trecut am relatat în ziarul nostru că unul din candidaţii francezi la doctoratul facultăţii de li­tere de la Universitatea din Sorbona, a cerut Arhivelor Statului din localitate amănunte relative la „Viaţa şi operele lui Ioan Creangă", având de susţinut teza sa, cu acest subiect. Relaţiunile fiindu­­ date, tânărul candidat şi-a susţinut teza, făcând cu­noscute în capitala Franţei, lucrările popularului nostru prozator. Acum două zile dl. traian Iehim, paleograful arhivelor a primit o scri­soare din partea d-lui Bouttére profe­sor la facultatea de litere din Sorbona, prin care este rugat, a-i trimite, clişee luate de pe toate manuscrisele lui Ion Creangă, care prezintă mai mult inte­res în ce priveşte biografia, precum şi clişee de pe actele de stare civilă, re­feritoare la Creangă. Acestea, profesorul parizian le c­re, în vederea tipărirei in limba franceza a unui volum intitulat „Viaţa şi ope­rele lui I. Creangă“, fotografiile ser­vind pentru clişee în text. Dl.­­traian Ichim a şi început a strânge materialul şi în scurt timp va fi trmes d-lui Boutiere, care intenţio­nează a scoate volumul chiar anul a­­cesta. După cât se vede frumoasele poveşti şi amintiri ale neîntrecutului povesti­tor, sunt tot atât de apreciate de in­telectualii francezi, ca şi de ai noştri. Un nou sistem de avan­sări în funcţiunile publice Un nou sistem de a mulţumi partizanii politici pe lângă acel inaugurat de actua­lul regim cu ministere noi, secretariate de stat, consilieri tehnici etc., este şi acesta : dacă partizanul este funcţionar public, să fie avansat cu un an, doi mai în urma deciziei de avansare. Cercetând „Monitorul Oficial“, găsim numeroase cazuri de acestea mai ales la ministerul de Domenii. De acest sistem însă s-a molipsit şi in­tegral dl. ministru al Instrucţiunii, care prin Decizia No. 53385 din Aprilie 2029 înaintează de la gradul al 11-lea, la gra­dul I-iu pe data de 1 ianuarie 1928 pe partizanul politic Oh. C, urmând bineîn­­ţeles ca avansatul să primească gramadă diferenţa de salar pe un an şi patru luni din urmă. Se fac prin urmare noi state de plată, se ordonanţează sume în contul anului

Next