Munca, decembrie 1968 (Anul 24, nr. 6548-6574)
1968-12-01 / nr. 6548
Pagina a 2-a un Început CU LUMINI ŞI UMBRE în ansamblul activităţiidesfăşurate de sindicate în scopul propagării cunoştinţelor cultural-ştiinţifice, universităţile muncitoreşti şi-au dobîndit un binemeritat prestigiu. în această toamnă,pe baza unei hotărîri a Secretariatului Consiliului Central al U.G.S.R., consiliile teritoriale ale sindicatelor au desfăşurat o intensă acţiune de pregătire a noului ande învăţămînt. Pornindu-se de la experienţa cîştigată pînă acum, şi făcîndu-se o severă analiză a lipsurilor manifestate în unele locuri, s-au asigurat condiţii propice pentru desfăşurarea sub auspicii mai bune a noului an de studiu în universităţile muncitoreşti. Un raid-anchetă efectuat în Municipiul Bucureşti, curînd după deschiderea cursurilor, ne-a relevat noul cadru în care şi-au început activitatea universităţile muncitoreşti, în acelaşi timp au fost înregistrate şi unele situaţii care pot să prejudicieze buna lor funcţionare şi eficienţa cursurilor. ★ Cei nouă ani de funcţionare neîntreruptă a universităţii muncitoreşti, organizată pe lângă Clubul sindicatelor din comerţ, au fost caracterizaţi de o permanentă căutare a temelor celor mai utile, care să vină în întâmpinarea preocupărilor fireşti ale colectivelor de salariaţi şi, de asemenea, de o mare mobilitate şi supleţe în găsirea celor mai atractive forme de prezentare. Iată deci o experienţă ce merită să fie continuată şi dezvoltată. Astfel, încă din anul trecut, s-a organizat un sondaj cuprinzător în legătură cu activitatea universităţii muncitoreşti analizîndu-se concordanţa dintre tematica acesteia şi preferinţele individuale. De asemenea, Institutul de cercetări comerciale a efectuat o investigaţie în unităţile comerciale pentru stabilirea coeficienţilor de politeţe, imposibilitate, enervare, etc. Aceste acţiuni au furnizat concluzii utile pentru stabilirea unor puncte de plecare realiste, viabile, în conceperea şi programarea unor cursuri ale universităţii muncitoreşti. Ca un rezultat nemijlocit al coordonării observaţiilor culese, în cadrul cursului „Profilul moral şi spiritual al omului societăţii socialiste“, de pildă, a fost înglobată şi lecţia despre „Politeţea — atribut al conduitei lucrătorilor din comerţ“. Luînd în consideraţie multiplele cerinţe ale salariaţilor, selectînd propunerile cele mai judicioase, universitatea muncitorească de la clubul lucrătorilor din comerţ şi-a alcătuit o tematică care se bizuie în cea mai mare parte pe sugestiile făcute de către cei ce muncesc în acest sector de activitate. Stabilirea unei tematici corespunzătoare, asigurarea unui număr satisfăcător de lectori cu prestigiu care prin însăşi prezenţa lor să constituie un punct de atracţie şi găsirea celor mai eficiente modalităţi de popularizare, iată, în esenţă, condiţiile principale ale bunei funcţionări a universităţilor muncitoreşti. Dar, atenţie : fiecare dintre aceste elemente le presupune pe celelalte, ele capătă valoare numai prin integrarea într-un ansamblu, într-o structură coerentă. Oricît de interesantă ar fi tematica şi oricît de iradiante personalităţile lectorilor, lipsa unei temeinice popularizări poate avea efecte nedorite ; de asemenea, alegerea de circumstanţă a unor teme — „facem şi noi o universitate, aşa ni se cere“ — sau deficitul de lectori, pot fi generatorii unor slăbiciuni aparent inexplicabile. Aparent— deoarece în asemenea cazuri pe hîrtie sînt aşternute datele unei „vii activităţi“, ale unei „efervescenţe“ organizatorice etc. în raidul nostru, am întîlnit o situaţie caracteristică pentru un asemenea mod de a concepe rosturile universităţii muncitoreşti. Cum el este îndeobşte cazul cel mai răspîndit, vom insista asupră-i pentru a afla posibilităţile de a-l remedia. Responsabilul cultural ,din comitetul sindicatului de la uzinele „Griviţa Roşie“, Vasile Ciobanu, ne-a relatat că : „Am stabilit cursurile după ce am stat de vorbă cu salariaţii, în funcţie de specificul uzinei şi de preferinţele individuale totodată. De pildă, cursul „Lumea — azi“ ne-a fost solicitat de către muncitorii atelierului de tâmplărie şi de cei de la secţia montaj — vagoane, iar cursul de „Educaţie sanitară“ este destinat elevilor şcolii profesionale. Cursul de „Cultură cinematografică“ a fost cerut, în primul rînd, de membrii etnoclubului. Popularizarea a fost începută cu o lună înainte de deschiderea cursurilor, am pus afişe în uzină şi la club, am dat anunţuri la gazeta uzinei şi am mobilizat în acest sens comitetele sindicale de secţii, precum şi pe organizatorii de grupe. Tematica are în vedere ridicarea necontenită a nivelului de cultură generală, prin cursuri ca : „Arte plastice“, sau „Limba şi cultura franceză“, cît şi îmbogăţirea cunoştinţelor tehnice şi economice ale salariaţilor noştri, prin, cursuri ca „Depanări radioteleviziune“ şi „Cunoştinţe tehnico-economice“. Iată o vie activitate şi o orientare judicioasă ! — se poate exclama după o asemenea substanţială prezentare. Exclamaţiile sunt întotdeauna bine venite, dar cu o condiţie : să nu fie pripite. Pentru că... în secţia montaj-vagoane, organizatorul unei grupe sindicale, N. Gheorghe, a ridicat neştiutor din umeri „de la noi nu e nimeni înscris la universitatea muncitorească. Poate alţii...“ La altă grupă, replica lui Ştefan Boşcău diferă doar ca formulare : „nu avem cursanţi ai universităţii muncitoreşti. Poate în altă parte...“. La secţia tîmplărie, preşedintele comitetului sindical de secţie, Atanase Petculescu, ne dă un răspuns care contrazice categoric afirmaţiile lui Vasile Ciobanu despre „mobilizare“ : „Nu ştiu cine urmează cursurile universităţii muncitoreşti. Anul acesta n-am făcut eu înscrierile". Secretarul organizaţiei U.T.C. din aceeaşi secţie, Ion Badea, nu a putut numi nici un tînăr din secţie care să fie cursant la universitatea muncitorească. Aşadar, un micro-sondaj a fost de ajuns pentru a infirma eventualele exclamaţii admirative. Ce dovedeşte aceasta ? Că persistă încă, pe alocuri, la unele sindicate, o concepţie birocratică despre activitatea cultural-educativă. Expunem doar în linii mari acest mod de înţelegere, funcţionăresc şi formal, care este vertebrat pe alcătuirea unor „situaţii“ pentru forurile superioare, din care să reiasă că s-a desfăşurat o „vie activitate“. Practic, însă n-a fost decit un lucru făcut de mîntuială... Semnalînd situaţia de la uzinele „Griviţa Roşie“, atragem atenţia tocmai asupra prejudiciilor pe care le poate genera o asemenea concepţie. Pentru că, în afară de faptul că universitatea muncitorească îşi desfăşoară activitatea în gol, se pot naşte în mintea celor interesaţi de această formă de învăţămînt, semne de întrebare asupra însăşi utilităţii ei... Raid realizat de ADELINA IVANOV Şi M. IORGULESCU Raid prin cîteva universităţi muncitoreşti din Capitală 000000000000000000080000000000000000080006 Tezaur de slova Interviu cu tovarășa Angela Popescu-Brediceni directoarea Bibliotecii Centrale de Stat, însemnătatea Bibliotecii Centrale de Stat a Republicii Socialiste România din Capitală e notorie. Pentru a putea împărtăși cititorilor ceea ce e nou sau ceea ce e pe cale de realizare, în această instituţie, am stat de vorbă cu directoarea ei, tovarăşa ANGELA POPESCUBREDICENI. — Ce spor de investiţii de gândire, inventivitate şi organizare aţi antrenat pentru a mări numărul şi interesul cititorilor ? — In ciuda unor greutăţi — pricinuite de alţii şi în curs de a fi pe deplin biruite — ne relatează inFoto : P. COZIA Perlocutoarea noastră — biblioteca şi-a afirmat tot timpul existenţa. Partea cea mai însemnată a lucrărilor de refacere a instalaţiilor de încălzire a fost terminată. Credem, că, în sfîrşit, biblioteca nu va mai fi un şantier al constructorilor ci, aşa cum îi este şi misiunea, un şantier al muncii cu cartea. Acum aproape toate sectoarele au putut relua comunicarea cu cititorii, cărora le putem oferi din plin mijloace materiale pentru hrana minţii. . Datorită caracterului ei enciclopedic, instituţia desfăşoară o multitudine de activităţi. Mai bine de 200 000 cititori ne frecventează anual. In profilul bibliotecii sunt încorporate centrul de depozit legal care primeşte şi difuzează celor în drept aproape 300 000 de cărţi, periodice, documente etc. pe an ; se elaborează şi se publică Bibliografia Republicii Socialiste România ; se alcătuiesc intrumentele de informare de tip general cum sunt cataloagele şi repertoriile colective a căror arii se întind în toate domeniile. — Dată fiind configuraţia instituţiei, ce probleme deosebite aveţi de soluţionat? — In calitatea de centru naţional de informare bibliografică colaborăm cu organisme internaţionale cum este UNESCO şi altele, elaborînd partea privind România din lucrările de specialitate scoase sub egida acestora. Şi încă multe alte lucrări importante stau în faţa colectivului nostru. Tragem nădejdea că o să putem reda curînd în circuitul public secţia de muzică ce şi-a cîştigat un frumos renume printre iubitorii artei sunetelor, precum şi secţia de manuscrise şi cărţi rare, căreia i s-a afectat un spaţiu mai adecvat pentru tezaurul pe care îl posedă. Ca o noutate, vom putea prezenta în condiţii optime Catalogul colectiv cuprinzînd fondul a 115 biblioteci din ţarâ ; este în curs de elaborare un catalog colectiv al cărţii apărute pe teritoriul României de la 1508 încoace. S-au luat măsuri pentru a se îndeplini cu precădere îndatoririle de sprijinire a cercetărilor ştiinţifice şi formarea profesională. Fondului de reviste din toate domeniile i s-au atribuit acum 2 săli, una pentru cele umanistice, iar cealaltă pentru cele ştiinţifice şi tehnice. La sfîrşitul anului va fi pusă la îndemîna cititorului şi o sală a publicaţiilor de referate din toate ramurile. încăperile de la parter au adunat din nou, ba chiar şi-au sporit, numărul cititorilor presei cotidiene şi ai publicaţiilor româneşti şi străine. O realizare e şi serviciul de informare ştiinţifică care efectuează, la cerere, cercetări bibliografice din toate domeniile de cunoştinţe. Interviu realizat de I. D. ZAVA Scenă din piesa „Un individ suspect“ de B. Nusici în interpretarea formaţiei de teatru a sindicatului Şantierului naval din Turnu Severin, piesă cu care acest colectiv s-a prezentat la faza interjudeţeană a Bienalei „I. L. Caragiale“ DUMINICA 1 DECEMBRIE PROGRAMUL 18.10 — Emisiune pentru copii şi şcolari 10.00 — Ora naiului 11.00 — TV Pentru specialiştii din agricultură 11.30 — De strajă patriei 12.00 · Fotbal : Progresul—Farul Constanţa Rugbi , România—Franţa 16.30 — Magazin duminical 18.00 — Hochei, transmisiune de la Moscova, repriza a II-a a meciului dintre U.R.S.S.—Canada. 18.30 — Continuă magazinul duminical 19.00 — Telejurnalul de seară Secvenţe filmate — Alba-Iulia 19.40 — Handbal feminin : România—Iugoslavia (repriza a II-a) 20.00 — Program folcloric susţinut de Ansamblul din comuna Stoicăneşti-Olt. 20.30 — „Perfectul simplu... Perfectul compus...“ 21.30 — Film artistic : „Darul de nuntă" — comedie cu Rex Harisson şi Lilly Palmer — premieră pe ţară 23.00 — Telejurnalul de noapte PROGRAMUL 2 20.00 — Telex TV 20.05 — Filme premiate : „Dragostea unei blonde" — producţie a studiourilor cehoslovace 21.15 — „Vălenii de Munte* — reportaj filmat de Rodica Anghelescu 21.30 — Seară de operă şi operetă românească LUNI 2 DECEMBRIE 17.30 — Telex TV 17.35 — TV pentru specialiştii din industrie 18.05 — Curs de limba franceză 18.30 — Emisiune pentru tineret „Foamea de flori" — scenariu de Corneliu Omescu 19.00 — Telejurnalul de seară 19.45 — Invitaţie pentru sîmbătă — emisiune turistică 20.00 — Zoo — „Graiul animalelor" 20.25 — Magazin ştiinţific 20.45 — Film artistic : „Domnişoarele din Rochefort" — un film muzical de Jacques Demy 22.45 — Dialog despre cultură — „Cântecul de muzică ușoară". 23.00 — Telejurnalul de noapte ISTORICE COLUMNA (ambele serii) — Patria (11 56 25) — 9; 12; 15; 18; 20,45. CĂDEREA IMPERIULUI ROMAN — Dacia (16 26 10) — 8,45-19,30 In continuare. FRATELE DOCTORULUI HOMER — Cosmos (35 19 15) — 15,30 ; 18 , 20,15. DRAME ZIUA IN CARE VIN PESTII — Republica (11 03 72) — 9; 11,30; 14; 16,15; 18,45; 21,15. — Capitol (16 29 17) — 9 ; 11,15 ; 13,30 ; 16 ; 18,30 ; 21. ANNA KARENINA (ambele serii) — Luceafărul (15 87 67) — 9; 12,30; 16,15; 19,45. NOAPTEA — Central (14 12 34) — 8,30; 11; 13,30; 16; 18,30; 21,15. AUTORIZAŢIE DE CĂSĂTORIE — Buzeşti (15 62 79) — 18. ÎNŢELEPTUL DE PE MUNTELE BLESTEMAT — Arta (21 31 86) 9- 15,45 în continuare ; 18; 20,15. — Grivița (17 05 58) — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. — Floreasca (33 29 71) — 18,31; 20,45. VALEA ALBINELOR — Lumina (16 23 35) — 9,15-16 In continuare ; 18,30; 20,45. HEIDI — Doina (16 35 38) — 9, 11; 13. PRINTESA — Union (13 49 04) — 10,30 ; 15,30 ; 18 ; 20,30. FETE IN UNIFORMA — Feroviar (16 22 73) — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,30; 20,45. — Excelsior (18 10 68) — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. GUSTUL MIERII — Viitorul (11 48 03) — 18. TAR SI GENERAL — Moşilor (12 52 93) — 18. LADY MACHBETH IN SIBERIA — Vltan (21 39 82) — 18. SOARE ŞI UMBRA — Popular (35 15 17) — 18. ROMANŢA PENTRU TROMPETA — Munca (21 30 97) — 14. NEÎNŢELESUL — Giuleşti (17 55 46) — 15,30; 18, 20,30. MAICA IOANA A ÎNGERILOR — Cotroceni (13 62 56) — 18. LUSTRAGIUL — Buzeşti (15 62 79) — 15,30-20,30. COLIVIE PENTRU DOI — Rahova (23,91 00) — 18. EU TE AM IUBIT —Lira (31 71 71) — 16,30-20,30. ROATA VIETII — Progresul (23 94 10) — 15,30-20,30. BELA — Progresul (23 94 10) — 16. COMEDII LUMEA COMICA A LUI HAROLD LLOYD ; PLIMBAREA LUI ESOP — Timpuri Noi (15 61 10) — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 20,15. MARYSIA SI NAPOLEON — Unirea (17 10 21) — 15,30-20,30. UNCHIUL MEU — Unirea (17 10 21) — 10. VIAȚA LA CASTEL — Lira (31 71 71) - 18. REGELE SUEDEZ — Viitorul (11 48 03) - 15,30-20,30. MĂRTURISIRILE UNUI DOMN CU CAMERA MOBILATĂ — Drumul Sării (31 28 13) — 15, 17,30, 20 — Rahova (23 91 00) — 15,30-20,30. VEȘNICUL INTIRZIAT — Cotroceni (13 62 56) — 15-20,30. OPERAȚIUNEA SAN GENNARO — Popular (35 15 17) — 15,30-20,30. MUZICALE INIMA NEBUNA... NEBUNA DE LEGAT — Doina (16 35 36) — 16; 10,15; 20,30. AVENTURI „JUDOKA- AGENT SECRET — Festival (15 63 84) — 8,30; 11; 13,30; 16; 18,30; 21. — Melodia (12 06 88) — 8; 11,15; 13,30; 16; 18,30; 20,45. — Modern (23 71 01) — 9,30; 11,45; 14; 16,15; 18,30; 20,45. MARIANNA, AGENTUL 0555 — Victoria (16 28 79) — 9,30; 11,30; 13,45; 15,45; 18,15; 20,45. — Miorița (14 27 14) — 9,30; 11,30; 10; 18,15; 20,30. VERA CRUZ — Gloria (22 44 01 19; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. VIVA MARIA — Munca (21 50 97) — 16, 18; 20. HOMBRE — Aurora (35 04 66) 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 28,45. — Tomis (21 49 46) 10,15-15,30 în continuare, 18 ; 20,15. — Flamura (23 07 401 — 9; 11,15; 13,30; 15; 10,15; 20,30. WINNETOU (seria IlI-a) — Infratirea (17 31 64) — 15,15; 17,45; 20. — Floreasca (33 29 71) — 9,15; 11,30; 14; 16,15. HEROINA — Bucegl (17 05 47) — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; 20,30. SFINTUL LA PINDA - Moșilor (12 52 93) — 15,30-20,30. TARZAN, OMUL-MAIMUȚA , — Pacea (31 32 52) — 15,45 ; 18 , 20,15. TARZAN, OMUL-MAIMUȚA ; FIUL LUI TARZAN — Volga (11 91 26) — 9,30-16 In continuare, 19,15. ȘAPTE OAMENI DE AUR — Flacăra (21 35 40) — 15,30; 18 . 20,30. DUELUL LUNG —Viran (21 39 82) — 15,30-20,30. FIUL LUI TARZAN — Cringasi (17 38 81) — 14,30 ; 16,30 ; 18,30 ; 20,30. AVENTURIERII — Ferentari (23 17 50) — 15,30 ; 20,30. MUNKA La cercul de balet al Casei de cultură a sindicatelor din Baia Mare, Foto : S. EMIL Festivalul filmului la sate Duminică începe ediţia 1968—1909 a tradiţionalei manifestări cinematografice de masă — Festivalul filmului la sate. Menit să îmbogăţească activitatea culturală la sate în perioada de iarnă, festivalul se va desfăşura în două etape : prima între 1—31 decembrie 1968 şi a doua între 5 ianuarie — 2 februarie 1969, pe parcursul cărora vor fi asigurate proiecţii de filme în toate localităţile săteşti. In acest răstimp se vor organiza „Zile ale filmului românesc“ pe teme ca : trecutul de luptă al poporului nostru, construirea socialismului în ţara noastră, sau cicluri cu filmele româneşti premiate la festivalurile internaţionale. Vor fi prezentate, de asemenea filme documentare româneşti ce vor înfăţişa realizări ale regimului nostru şi frumuseţile patriei, precum şi cu filme care vin în sprijinul învăţămîntului agricol de masă. Pe lingă cinematografele cu bandă normală care vor asigura două-trei programe săptămînal în cadrul festivalului vor prezenta cite două programe săptămînal şi cinematografele cu bandă îngustă. La toate unităţile cinematografice, în tot acest timp vor fi prezentate programe alcătuite dintr-un lung metraj artistic, un scurt metraj și periodicul „Imagini pentru sate“. Simpozion Sub auspiciile Consiliului Naţional al Inginerilor şi Tehnicienilor şi al Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor, a avut loc, ieri, un simpozion pe tema : „Probleme actuale privind comutaţia telefonică modernă“. Invitaţii au urmărit şapte comunicări susţinute de oameni de specialitate din această ramură. Printre temele abordate amintim : „Problemele comutaţiei telefonice moderne“, referent ing. Gh. Airinei, „Circuite logice şi comutaţia electronică“, comunicare susţinută de un grup de profesori de la Institutul politehnic din Bucureşti, „Probleme legate de comutaţia interurbană automată în Republica Socialistă România“, referent ing. V. Vasilache, şi altele. A. K. Duminică 1 decembrie 1968 „Dansul morţii" de AUGUST STINDBERG Cînd vorbeşte despre personajele sale, dramaturgul nordic pune o trăsătură de unire între suflet şi caracter, socotindu-le un conglomerat de civilizaţii trecute şi actuale, bucăţi de oameni, zdrenţe ale hainelor de duminică, aşa după cum sufletul omului este asamblajul unor piese de toate felurile. Aşa arată şi personajele din „Dansul morţii“, piesă desprinsă aproape total de rădăcinile naturaliste revelate de „Tatăl“ sau „Domnişoara Iulia“ (nici ele înglobabile întrutotul curentului iniţiat de Zola). Din parţiala apartenenţă de început s-a născut una din nedreptăţile în judecata de valoare aplicată lui Stiidberg. Opera i-a fost recunoscută, urmaşii nu sunt puţini şi numele lor a însemnat mult pentru literatura dramatică universală (expansioniştii germani, O’Neill, Sartre, Adamov), dar foarte ades sensurile şi esenţa au apărut denaturate în analiză cu pretenţii de pertinenţă. Spectacolului regizat de Iannis Veakis nu i se poate face o asemenea imputare, căci strimtul univers în care îşi hrănesc singurătatea devastatoare eroii, sufocă şi glăsuieşte peste rampă prin generalizare despre condiţia umană a însinguraţilor. Depăşirea determinării biologice a operat-o Stindberg în text, depăşirea determinării profesionale (mai mult decit sociale) o realizează Iannis Veakis în spectacol — Edgar şi Alice nu mai sunt doar „căpitan al bateriei de artilerie din fortăreaţă“ şi soţia sa, fostă actriţă, imprimaţi pînă în străfunduri de această apartenenţă, sunt două entităţi umane faţă-n faţă, zdrobite sub apăsarea propriei singurătăţi, a propriei neputinţe de comunicare. Iritare şi riposta, replică la replică, se succed într-o frenezie distructivă ; doi oameni purceşi din afecţiuni, poposesc în ura şi pînda lor, posibil de finalizat doar prin doborîrea adversarului sau cel puţin prin imobilizarea lui. încăperea din turn, unde sălăşluiesc ura şi pînda, arată după concepţia scenografei Elena Pătrăşcanu-Veakis ca un spaţiu în care apăsarea este obţinută prin vetust, obiecte ostenite de timp făcînd corp comun cu oboseala eroilor. In general, cele două personaje ce se înfruntă au fost socotite drept doi termeni antitetici, aşezare care mi se pare că nu corespunde demonstraţiei stindbergiene. Piesa arată mai degrabă ca un edificiu la care se adaugă cărămizi continuu şi alăturat, amîndouă personajele uniformizate prin mijloace şi intenţii. Frenetica Alice şi-a găsit în Ileana Predescu o interpretă, mi-aş permite să spun, stindbergiană, capabilă să acopere cu talentul cele mai neaşteptate treceri, să umple scena în dezlănţuirile sale, vivace şi în acelaşi timp total doborîtă de oboseala unei vieţi irosite, concentrată cînd joacă ingenuitate, terifiantă cînd înlătură masca. Pe o partitură la fel de generoasă, Fory Etterle nu a găsit întotdeauna resurse. Sunt minimalizate în interpretarea sa cîteva dintre momentele care reprezintă cheia piesei (n-aş cita decit dansul simbolic din primul act) şi chiar balanţa de vitalităţi care se înfruntă, înclinată mult în favoarea Ilenei Predescu. FLORICA ICHIM PUBLICUL - MARELE CRITIC (Urmată din pag. 1-a) Este pentru prima dată în istoria muzicii româneşti cînd numărul compozitorilor — şi mă refer la cei mai talentaţi — este atît de mare, este prima dată cînd în sălile de concert pot fi audiate atît de multe lucrări inedite de o apreciabilă valoare. Atît compoziţia cît şi interpretarea sînt prestigios reprezentate, iar medaliile şi premiile nu lipsesc de la nici un festival internaţional. „Nu voi uita niciodată ziua în care, întorcîndu-mă dintr-o excursie, şi trecînd prin Republica Federală a Germaniei, — ne-a spus Radu Dobre, arhitect din Bucureşti — am văzut în timpul Festivalului de la Darmstadt, afişe anunţînd cu litere enorme concertele cu poemele „Donum Sacrum Brâncuşi“ de Costin Miereanu, şi „Coloana infinită“ de Tiberiu Olah. Nu puteam trece fără să mă opresc să-l văd. Succesul lor, aplauzele îndelungi ale publicului mi-au răsplătit drumul întrerupt“. Aşa cum se obişnuieşte în ultima vreme să se lanseze întrebarea dacă arta nouă este sub semnul crepusculului sau al viitorului (aceasta fiind incitată în primul rînd de inaderenţa publicului la arta modernă, dar nu fără excepţii), aşa mă voi întreba, în sfera aceleiaşi idei, dacă arta muzicală contemporană, compusă cu rigoarea gîndirii ştiinţifice, prin abandonarea conţinutului emoţional afectiv şi înlocuirea lui cu regulile matematicii, reprezintă o etapă superioară a sensibilităţii umane, sau, dimpotrivă, un minus enorm. Nu există om care să nu fie irezistibil atras de muzica ce se adresează resorturilor sale sufleteşti. Şi nu întîmplător se vorbeşte astăzi atît de frecvent despre fenomenul dezumanizării muzicii alături de partiturile muzicii experimentale sau concrete. „Niciodată omul nu va adera total la muzica experimentală. Omul este pus astăzi în fata unui ritm nou de viată, cu care nu-i vine întotdeauna foarte uşor să se acomodeze. Specializarea, obligatiile multiple fată de pregătirea sa profesională, faţă de familie şi societate, îl solicită nelimitat. Oboseala este un lucru firesc, omenesc. Iar muzica, la urma urmelor, este un divertisment. (Nu mă refer la melomanii experimentaţi, pentru că nu aceştia formează publicul care vă interesează). Nu cred că este vorba în această redusă aderare la muzica modernă de incapacitatea omului de a se ridica printr-un efort de gîndire, la înţelegerea experimentelor. Pentru că şi aici există excepţii. Chiar din rîndul compozitorilor „avangardişti“ se detaşează cîţiva care au realizat un liant cu publicul. Şi mă gîndesc la Tiberiu Olah, de pildă. Dar să revin. Nu muzică zgomotelor, nu muzica electronică sau acustică care solicită în primul rînd intelectul (nu întotdeauna, din păcate) va corespunde mişcării sufleteşti. Gîndirea omului a evoluat mult, nu putem abandona ceea ce am cîştigat. Artistul nu poate renunţa să nu-l solicite pe consumator şi intelectual. Dar actul să fie de autentică valoare. Şi aşa fiind, sunt convinsă că şi afectul va continua să coexiste“, ne-a declarat Gabriela Chioralia, cercetător ştiinţific din Bucureşti. Artificiul acustic şi conţinutul emoţional-afectiv „încă de mic copil am îndrăgit muzica, — ne mărturisea profesorul Constantin Olteanu din Tulcea — am studiat-o acasă şi apoi paralel cu universitatea. Nu-mi fac autobiografia, nu vă speriaţi. Dar este necesar să arăt că-mi sunt cunoscute îndeaproape problemele muzicii, după cele ce vă voi spune. Auzisem cite ceva — presa de specialitate și radioul nu prea pomeniseră de aceasta — despre muzica concretă. Și cînd am văzut în librării primul disc de muzică concretă, m-am bucurat că am posibilitatea să-mi dau seama „pe viu“. Ba, mai mult, pe coperta discului existau şi explicaţii. Nu am prejudecăţi şi atunci cînd am început să ascult discul aveam cele mai bune intenţii. Zgomote naturale, ori obţinute prin chinuite mijloace tehnice mi-au turnat capul în forme, în cuburi, în conuri, mi l-au dispersat în linii, m-au ameţit. Ce mi-a transmis ? Ce-ţi poate transmite o improvizaţie de zgomote stridente, o îmbinare artificioasă de timbre şi ritmuri incoerente, departe de a fi vorba de incoerenţa sub care să se ascundă lupta cu tine însuţi, efortul de a-ţi limpezi ţie însuţi umbrele în drumul cunoaşterii. Nu absolutizez nici de data aceasta. Invazia maşinismului în viaţa citadină, tehnicizarea maximă, dezumanizarea pînă şi a naturii, nevroza şi alienarea omului în acest cadru, a fost un motiv pentru compozitorii muzicii occidentale să reflecte această realitate dureroasă şi în muzică, revoluţionînd mijloacele de exprimare în arta muzicală prin însăşi viziunea lor despre lume. Cine nu este electrizat încă de la primele acorduri ale muzicii lui Bartók ? Dar tinerii noştri compozitori care încearcă să scrie o asemenea muzică nu practică, sublim, formele fără fond ? Ce realităţi sociale au trăit incit să poată scrie o muzică a dezagregării umane ? Caută cu tot dinadinsul modernul. Modern cred că înseamnă să comunici prin arta ta cu semenii tăi, în limbajul cel mai elevat, cu forţa metaforei şi a simbolului. Dar totul este să comunici“. Inaderenţa publicului la experiment nu este semnul desuetudinii „Cred că muzica noastră se află în momentul de faţă — cu excepţia a cîtorva nume — într-o perioadă de criză. Se caută, se încearcă, operele suferă de precaritate şi sunt etichetate, de autorii înşişi, experimente. Nu prea cred în experimente .Muzica e muzică, nu acustică. Am fost în primăvara trecută la un concert dat de 5 compozitori avangardişti. Sala era înţesată de lume. „Muzica“ pe care am ascultat-o mi-a dat un sentiment de stranie teamă, mi s-a făcut frig, iar cînd am privit la cei din jur, mi s-au părut nişte fiinţe ciudate. Cineva s-ar putea să-mi argumenteze acum că muzica a reuşit deci să-mi transmită ceva. Dar oare aceasta să fie finalitatea muzicii, înstrâbnsrea, îndepărtarea oamenilor unii de alţii ? Mă întreb , sincer, ce anume i-a inspirat pe compozitori ? Sunete încîlcite, zgomote, ecouri nedefinite, într-un cuvînt, senzaţia de inconsistenţă, de dezechilibru, de nefiinţă ,dar şi de geneză. Unele încercări erau interesante. Dar rîimîn încercări. Muzica este pîndită de un imens pericol pentru că limita dintre artă şi non artă a devenit labilă sub această avalanşă de mimetisme ale muzicii occidentale. Publicul primeşte cu suspiciune muzica nouă, nu are încredere în ea deoarece nu-i spune nimic. E firesc ca psihologia epocii să fie transpusă în artă, respectiv în muzică. Dar în cazul de faţă personalitatea artistului este substituită artificiului. Tot ceea ce intră în el nu este filtrat, artistul transcrie pe partitură serii de zgomote migălos căutate, îmbinate, încercări. Oamenii nu mai găsesc ceea ce au nevoie în sala de concert, decit cînd se cîntă muzică. Nu cred că sînt desuetă. Reîntoarcerea la muzica preclasică, clasică şi romantică, nu este semnul oboselii de care s-a suferit destul de pe urma experimentului ?“ — opina Doina Boem, studentă din Bucureşti. Muzica modernă cere un public modern ? Realităţile noastre, peisajul uman, social atît de variat şi complex cu toată problematica lui diversă, pot servi nemăsurat unei tematici de autenticitate. Nu cercul de „abonaţi“ care aplaudă frenetic orice elucubraţie sonoră, declarîndu-se rafinaţi, constituie marele public, aceştia nu caută muzica. Şi ca o confirmare, citez părerea compozitorului Igor Stravinski care considera : „La fel de degradantă vanitatea snobilor care se fălesc cu o familiaritate ruşinoasă, cu lumea inteligibilului... Ei nu caută muzica, ci efectul de şoc, senzaţia care le tulbură înţelegerea“. Se nasc acum după dezbaterile de pînă aici, alte două întrebări : să se scrie muzică pentru melomani ? Sau muzica modernă cere un public modern ? Nu suntem exclusivişti şi cu logica bunului simţ le acceptăm pe amîndouă, cu rezervele de rigoare. Poate perioada experimentelor este necesară ca orice treaptă pe scara evolutivă, o perioadă care îşi va culege sufragiile sau eşecul şi va culmina cu altceva. Experimente se fac în toate artele şi ca fiind semnul inteligenţei deliberate ce caută să înţeleagă. Compozitorii se înconjoară de aparate acustice, studiază în laboratoare tehnica combinării sunetelor. Arta lor devine schematică, un joc al inteligenţei, în care sensibilitatea nu este parteneră. Artistul se îndepărtează de el însuşi. Cum se va mai putea apropia în acest caz publicul de artist ? E greu să găsim răspunsul la toate aceste întrebări. Dar un adevăr rămîne nealterat ■ arta îşi va găsi substanţa şi forţa în realitatea pe care o trăieşte creatorul ei. ■3'.Ornarca bogată a compoziţiilor, varietatea de stiluri prin care este exprimată aceasta, relevă adeziunea cred.t°r‘.1,or de muzică la realităţile pe care le trăiesc, unitatea în concepţia lor despre rolul social, militant, al artei. Pentru că artistul este în acelaşi timp şi intelectualul, cetăţeanul de frunte al ţării, care are aceleaşi idealuri cu ale întregului popor. Adunarea generală care va avea loc la începutul lunii viitoare sperăm că îi va ajuta pe cititorii noștri să găsească răspunsul la întrebările anchetei noastre.