Munca, februarie 1973 (Anul 29, nr. 7840-7862)

1973-02-01 / nr. 7840

Pagina a 2-a CARNET CULTURAL „Emil Isac * Un tribun al ideilor noi“ — îşi circumscrie, din­ titlu scopul şi raza cărţii sale, Ion Brad. Altceva, deci, decit o monografie care să epuizeze şi implicaţiile es­tetice ale operei acestui mergător înainte nu numai ideatic, ci şi li­terar. E însă binevenită şi adecva­tă această situare în epocă a poetu­lui, această reconstituire „a dru­mului vieţii“ şi rolului său în viaţa românească nu numai transilva­nă, această cercetare pe bază de texte, din cărţi şi ziarele vre­­j­­­mii române şi maghiare (astfel că unele texte sunt inedite pentru ci­titorul român) a raporturilor cu contemporanii mai în vîrstă şi cu tinerii de după cel de al doilea război mondial, cărora sfaturile poetului bătrîn, ale „leului rănit“ prăbuşit între pernele spitalului le-au fost nu odată de mare folos. Tocmai pentru că nu puţini con­fraţi din generaţia mea s-au bucurat de cuvîntul prieten rostit sau scris de acest poet, de multe ori şi pe nedrept umbrit de uitare, în timpul şi chiar in amurgul bolnav al vie­ţii, — comparativ — insuficient lu­minat şi postum, am deschis şi ur­mărit cu legitimă curiozitate car­tea de faţă, structurată pe capitole al cărui titlu e, mai în fiecare caz, un citat din poezia, pro­za sau publicistica acestei per­sonalităţi multilaterale, înaintaş ? Intr-adevăr. Acel „Judecă altfel decit oamenii zilei“ însemna de fapt un unghi de vedere anticipa­tiv, o delimitare protestatară în raport cu „temniţa popoarelor“ care era imperiul austro-ungar, o afir­mare a solidarităţii cu obijduiţii ei de orice naţionalitate, o declaraţie a drepturilor omului împilat şi de război deschis celor care-l împilau. Poetul care a scris pe la începu­tul veacului nostru vestitele ver­suri : V-am dat o doină nouă, ju­raţi de vreţi pe ea.­­ V-am spus că lumea veche e bolnavă şi rea, avea să fie de-a lungul întregii sale existenţe literare şi civice de o conduită morală şi consecvenţă e­­xemplară. In 1918, el îşi punea is­călitura pe Apelul lui Barbusse, alături de cele mai înaintate spi­rite europene. De-a lungul anilor, avea să se simtă solidar cu Ady Endre, cu care a şi dus o cores­pondenţă păstrată in casa memo­rială, trăind toată viaţa, aşa cum se spune, „cu faţa mereu întoarsă spre viitor“, în spiritul acelor oa­meni lucizi, veniţi din depărtarea timpului, acei bărbaţi bolnavi de-o sete mare, setea „luptătorilor că­zuţi de atîtea ori şi iar ridicaţi pe baricade“. De fapt, această ridica­re îndărătnică din înfrîngeri o ur­măreşte cartea, reflectată în lirica poetului şi în acele proze în genul lui Oscar Wilde, care au făcut ade­vărată epocă. Pasionat în susţine­rea progresului istoric, tehnic, li­terar, de la primele impresii şi senzaţii moderne (1908), şi pînă la ultimele versuri, Emil Isac se re­volta împotriva a tot ce tindea să menţină bătrînul Ardeal într-o at­mosferă de un ruralism idilizant şi retrograd. Poet angajat, sensibil la curentul înnoitor al revoluţiilor (Cine nu simte... proaspătul miros al mugurului pe copacul moşneag al lumii), constant în pasiunea sa pentru democraţie şi în repulsia faţă de orice manifestare a şovinis­mului, cu o furie sacră împotriva burghezului care apucă toroipanul şi hulm­agului care nu se sfieşte să minţească, Emil Isac militează, în­tre cele două războaie, pentru un „teatru românesc înaintat, care să ridice muncitorul român. Un mun­citor făcînd parte din speţa aceea pe care noi, oamenii de litere, o iu­bim din suflet . ...un om întreg care nu se sfieşte a recunoaşte că mîinile ii sînt murdare de ulei, dar sufletul curat, şi care, conştient de menirea lui civilizatorică şi de drepturile omeneşti, ţine să aducă prinosul lui de admiraţie culturii româneşti... Retras, după nedrep­tul Dictat de la Viena, la Turda (trupul în Turda — sufletul în Cluj), refugiat în sine însuşi, refu­­zînd să colaboreze cu cei ce au trădat ţara, lăsînd-o trunchiată, şi poporul, împingîndu-l intr-un mă­cel absurd, el scrie zguduitoare e­­legii antirăzboinice, apărute în vo­lumul de Opere din 1946, prefa­ţată entuziast de Miron Radu Pa­­raschivescu, cel care definea poezia sa ca „participarea directă a unei personalităţi poetice în viaţa şi pro­cesul de transformare socială,­­de luptă şi libertatea a naţiei sale“. Sau, cum conchide autorul cărţii de faţă, „o viaţă exemplară, viaţa unei opere care cîntă la orice atin­gere“. Veronica Porumbacu Emil Isac, un tribun al ideilor noi de ION BRAD TEATRU „A doua faţă a medaliei“ Premierele teatrale din acest an reprezintă noi argumente care con­firmă că actuala stagiune stă sub semnul unei ofensive susţinute a dramaturgiei naţionale contempo­rane. Din Bucureşti şi din multe alte oraşe ale ţării ne vin mereu veşti despre prezentarea în­ pre­mieră a unor lucrări dramatice ori­ginale, în cea mai mare parte inspi­rate din realităţile incandescente ale epocii noastre. Puţin timp după succesul de pu­blic şi de critică al spectacolului cu „Un fluture pe lampă“ de Paul Everac, Naţionalul bucureştean oferă publicului o nouă piesă româ­nească de actualitate : „A doua faţă a medaliei“ de I. D. Sîrbu, dovedin­­du-şi consecvenţa in promovarea unui repertoriu capabil să contri­buie activ la înfăptuirea comple­xului program de educaţie comu­nistă a maselor. Inginerul Radu Cluceru, conducătorul unui mare combinat chimic dintr-un orăşel de munte, nu seamănă intr-adevăr cu nici unul din directorii întîlniţi printre personajele creaţiei noas­tre dramatice din ultimii ani. Eroul piesei lui I. D. Sîrbu este, prin deo­sebitele sale calităţi şi indiferent de slăbiciunile sale, directorul impus de realităţile obiective ale etapei actuale, de puternica dezvoltare a industriei socialiste şi de amploarea perspectivelor acesteia, adică un om energic, ferm, lucid, bine pregătit profesional, îndrăzneţ, intransigent şi cu un înalt simţ de răspundere. Este un mare merit al dramaturgu­lui faptul că a reuşit să schiţeze cu precizie şi putere de convingere un asemenea portret, deşi personajul are doar o scurtă apariţie scenică şi un text dramatic redus. Dar piesa lui I. D. Sîrbu ţinteşte mult mai departe şi pătrunde mult mai adine, militînd împotriva su­perficialităţii în relaţiile dintre oa­meni, împotriva acelora ce-şi îngă­duie să contemple realitatea, la adăpostul unor condiţii de viaţă optime, în timp ce semenii lor o făuresc printr-o dăruire totală, deseori cu preţul unor epuizante eforturi şi a sacrificiului de sine. Conflictul piesei se profilează, se amplifică şi evoluează spre dez­­nodămînt printr-o ingenioasă antiteză, în diferite variante, între aparenţă şi esenţă. In prima parte a piesei, Pany Cluceru, soţia direc­torului, este aceea care atacă, se revoltă, acuză, pune la îndoială pro­bitatea morală şi cinstea profesio­nală a soţului ei şi este gata să pă­răsească totul pentru că se simte jignită şi umilită. Aceasta este, prima faţă a medaliei. în a doua parte a lucrării sale, dramaturgul ne arată reversul medaliei, sau mai concret spus, care este esenţa feno­menelor, atitudinilor şi manifestări­lor a căror aparenţă au tulburat in aşa măsură conştiinţa fiicei de minor, căreia nici nu i-a trecut prin minte, în mai mulţi ani de con­vieţuire, că ar trebui să treacă măcar o dată de poarta colosului industrial condus de soţul ei şi să vadă cum muncesc cei de acolo. Din acuzator, Fany devine acuzată, victima se dovedeşte a fi cauza în mare măsură inconştientă a unor stări de lucruri pe care le înfierase cu atîta vehemenţă. Iată o altă esenţă ascunsă dincolo de o aparen­ţă încîntătoare. Pentru a-şi argu­menta punctul de vedere, autorul recurge şi la alte variante ale aces­tei antiteze. Către final Insă, furat parcă de multitudinea variantelor posibile, dramaturgul exagerează, aducînd în discuţie şi argumente absolut inutile în economia gene­rală a demonstraţiei. Regizorul Ion Cojar, neobosit sus­ţinător al dramaturgiei noastre con­temporane, a transcris interesantul şi combativul text al lui I. D. Sîrbu în imagini scenice judicios poten­ţate dramatic, expresive şi convin­gătoare. Regizorul Ion Cojar şi-a alcătuit distribuţia cu minuţiozita­tea care-l caracterizează, încredin­­ţînd rolurile unor actori capabili să creeze imaginea fidelă a personaje­lor antrenate în conflict. Costel Constantin relevă personalitatea puternică a directorului şi se impu­ne încă de la primele replici ca principalul purtător al ideilor înain­tate promovate de autor. Valeria Seciu a învins dificultăţile persona­jului, parcurgind cu sensibilitate contradictoriile stări sufleteşti­­ ale eroinei. In rolul inginerei Lily Sinescu, Ileana Stana Ionescu res­tabileşte cu aplomb şi convingere direcţia reală a demonstraţiei etice a piesei. Artista emerită Victoria Mierlescu, Rodica Popescu, Raluca Zamfirescu şi N. Gr. Bălănescu va­lorifică firesc, cu sinceritate, datele caracterologice ale personajelor cu precizie conturate de autor. Prin această nouă lucrare a sa, I.D. Sîrbu demonstrează încă o dată admirabile calităţi de drama­turg, confirmîndu-se convingerea că teatrul românesc a cîştigat prin el un creator de certă valoare, cu nedesminţite afinităţi pentru te­matica de actualitate. Lucia Bogdan de I. D. sîrbu Ninge ca în Ilustrate, şi este un ger de crapă caldarâmul. Din loc un loc pe străzile Craiovei un afiş anunţă „Salonul de iarnă“ al pic­torilor craioveni. Mă bucur că mă aflu în Craiova şi că pot să văd o expoziţie pe care, încă de la primul afiş intîlnit mi-a plăcut să o numesc „Parada oltenilor“. Ajuns „ însă in sălile Muzeului de artă, en­tuziasmul meu scade simţitor. Mo­destă paradă, 33 de lucrări, atitea cine are salonul trimite mai de­grabă la o personală , ceea ce mă face să gîndesc că filiala craiovea­­nă a Uniunii Artiştilor Plastici din România nu s-a prea omorit cu firea grăbind parada ei de iarnă. După această primă constatare, ţinînd de cantitate, încerc totuşi speranţa unor compensaţii calita­tive, gindind că această formulă excepţională este cuvenită să relie­feze ceea ce este reprezentativ în mişcarea plastică locală. Speranţă întîlnită numai parţial însă. Pen­tru că, sînt, indiscutabil în salonul craiovenilor şi lucrări de o înaltă ţinută artistică cu un bogat conţi­nut de idei făcînd atît proba unor artişti care îşi stăpînesc cu măies­trie profesia, cît şi pe cea a unor conştiinţe angajate creator şi res­ponsabil în peisajul nostru spiri­tual. Aşa ar fi un prim grup de lucrări — „Omagiu“ (Victor Pîrlac), „Vic­torie“ (Viorel Penişoară), „Aniver­sare“ (de Eustaţiu Gregorian), „Re­publica în sărbătoare“ (Alexandru Isbaşa), „Urare Republicii“ (Nicolae Predescu) — vorbind totul intr-un limbaj pe cit de elevat pe atît de accesibil despre cei 25 de ani ai Republicii. Un alt grup de lucrări meritorii este acela care ne propune imagi­nea artistului prezent în cotidian, aducînd in planul artistic mărturia profundelor prefaceri prin care trece ţara. „Industria“ de Pascu Alexandru, „Peisaj cu fabrici“ de Ilie Marineanu, „Hidrocentrala Porţile de Fier“ de Ion Hagiescu, „Peisaj industrial“ de Virgiliu Liş­­teveanu sînt tot atîtea imagini în care recunoaştem faţa de astăzi a ţării, încercînd in acelaşi timp deo­sebite satisfacţii de ordin estetic. Acestor lucrări le-aş adăuga două reuşite compoziţii cu figuri uma­ne : „Prefaceri“ de Florica Anasta­­sescu şi „Voluntari" de Paraschiva Mitrică prima excelînd pe linia echilibrului compoziţional, cea de a doua făcînd dovada unui rafina­ment cromatic de excepţie. Spuneam însă că, speranţa unor compensaţii calitative a fost doar parţial împlinită. Aceasta, pentru că o bună parte a salonului apare dominată de încercări formale, simple exerciţii de stil în manieră non-figurativă — chestiune nebla­mabilă în fond, dar care nu se poate ridica la pretenţiile unui sa­lon în care este de aşteptat ca fie­care participant să contribuie cu valori sigure. „Magistrale", „Noul litoral“, „Pod peste Jiu“ de Gheor­­ghe Liviu, „Mecanizare" de Gri­­gore Lungu, „Porţile de Fier" de Ilie Muginoiu sunt pure căutări de limbaj, a căror valoare ar sta în­tr-o eventuală încercare de adap­tare a formei picturale la un con­ţinut de idei esenţial nou, dar nu aceasta este cauza lucrărilor citate. O singură excepţie ar putea fi lu­crarea intitulată „Mecanizare“ în care culoarea metalică şi rigidita­tea desenului sugerează mecanis­mul. De adăugat aici încă trei lu­crări — „Aniversare“, „Natură sta­tică“, „Tinereţe“ — tot semnata de Mihai Trifan, copiind o manieră care de mult nu mai există decit ca subcapitol într-o eventuală istorie a căutărilor picturale de la începu­tul secolului. Marin Stoian Ninge la Craiova Sobrietate şi elaborare, iată prin­cipalele caracteristici ale creaţiei compozitorului Wilhelm Berger. Nume tot mai ades Intîlnit în pro­gramele concertelor noastre simfo­nice, Wilhelm Berger se remarcă printr-o prodigioasă activitate com­ponistică, numai în ultimul deceniu scriind şase simfonii şi alte nu­meroase piese camerale. Apreciate de publicul din ţară şi de peste hotare, multe din lucrările compo­zitorului au fost date şi tiparului pe disc. Recent, casa de discuri Elec­­trecord a întreprins o nouă colabo­rare cu Wilhelm Berger editînd Simfonia nr. 5 „Muzică solemnă“ şi Concertul pentru vioară şi orches­tră. Scrisă în anii 1967—1968, simfonia este puternic reprezentativă atît pentru factura psihologică a compo­zitorului, cit şi pentru concepţia şi stilul său de creaţie. Ascultind-o, descoperim intelectualul care îşi transpune lucid în limbajul sonor, stările, gîndurile şi ideile. Sobrieta­tea, gravitatea conferită de intros­pecţia meditativă, caracterul preg­nant al elaborării metodice definesc stilul „Berger“ şi ne demonstrează un muzician cu vocaţie ştiinţifică şi mai puţin un artist condus de capri­ciile inspiraţiei. Metoda şi talentul ocupă aici poziţii diferite. Identifi­­cîndu-se cu titlul, simfonia „Muzică solemnă“ ni se impune prin atmos­fera autentică pe care o creează. Atmosfera stranie pare a fi mediul propriu al stării meditative a crea­torului , sentimentele sunt confuze iar ideile tematice abia se conturea­ză. Caracterul modal al exprimării, specific compozitorului, apare în Prolog. Cele 10 secţiuni ale simfo­niei ne dezvăluie, asemenea unui itinerariu, particularităţile creaţiei simfonice a lui Wilhelm Berger. Partitura generoasă pentru orches­tra în ansamblu, pentru comparti­mentul de coarde, pentru instru­mentele de suflat, preferinţa pen­tru dialogurile între registre opuse, pentru secvenţe solistice — oboi, flaut — de bogată substanţă lirică, cromatica şi sonoritatea complexă, toate exprimă modul în care Wil­helm Berger îşi introspectează pro­fund universul interior. Concertul pentru vioară şi orches­tră completează imaginea compozi­torului, dezvăluindu-ne viziunea pe care acesta o are asupra libertăţi­lor şi resurselor instrumentului solist. Dificultăţile tehnice create viorii primează, stările puternic contrastante, mişcările dinamice, patetismul ajuns la culmea lirismu­lui elevat, ne relevă bogăţia şi com­plexitatea structurilor muzicianului. Perfect intuit şi exprimat de violo­nistul Mihai Constantinescu, Wil­helm Berger colaborează ideal cu solistul. Orchestra simfonică a Ra­­dioteleviziunii, fidelă partiturii, izbuteşte o interpretare aleasă sub bagheta dirijorilor Iosif Conta şi Emanuel Elenescu. Alina Popovici „Muzică­­“ MUNKA MORTAR (Urmare din pag. 1) tre­c loc pentru vinul spumos al grandorii (ori al grandoma­niei) dar nu şi pentru clorofilă ? Pe lume mai există şi fintini... Şi păduri. De ce arcuiţi pes­te Dîmboviţa (fiu îndeajuns de trist) triste poduri lipsite de po­doabele pe care le merită ? In afara tulipelor de metal in care aşezaţi tuburile de neon nu mai există in lume şi altfel de felinare ? Fraţilor, aveţi voi dreptul să suprimaţi (pe lingă ceea ce se cade a fi suprimat) şi odoarele arhitecturale ale unui trecut is­toric pe care nu trebuie să-l credem într-atit de despuiat de frumuseţi cum se pretinde ? Monotonia volumelor nu poa­te fi infrintă ? In case se vor naşte copii. Va fi vreunul din ei emoţionat privindu-şi peste ani casa copilăriei, cind aproa­pe toţi bucureştenii vor purta in portofel aceleaşi poze ? Oare construiţi cu emoţie ? Nu sinteţi prea robiţi de fan­tastul vostru „joc“ cu istoria şi peisajul ? înmagazinează mortarul case­lor voastre, acel ,,aer" care e (de nepovestit) prezent, deopo­trivă în realitatea şi in legenda Bucureştiului ? Cind m-am mutat in casa nouă, o vreme mi-era greu să-mi recunosc „cuibul“. Sco­team carnetul și citeam cifrele după care urma să-mi identi­fic „citadela". Numai cifrele sint altele, scri­se (cind sunt scrise) pe casele noastre ? FOTO : ST. ALBESCU Toma Draia, electrician de întreţinere, Teodor Velici, lăcătuş, Mi­hai Trif, sudor electric, Ştefan Joja, forjor, Gheorghe Viin, turnător. Cin­ci nume, cinci profesii diferite şi totuşi... o singură pasiune : dansul popu­lar. De 15-20 de ani, aceşti muncitori au indrăgit frumoasele dansuri populare din folclorul judeţului Arad. Virtuozitatea şi talentul interpre­tativ au fost deseori aplaudate la diverse concursuri în ţară şi peste hotare. Ansamblul folcloric al sindicatului Uzinei de vagoane din Arad, „Rapsodia Mureşeană“, din care fac parte, se mîndrește cu astfel de interpreți. Joi 1 februarie 1972 FELIX-BAI (Urmare din pag. 1) mare, la propriu sau la figurat, de­cit o seră de flori; dorinţa şi cal­culele sunt ca in 1975 să se dea în folosinţă o nouă aripă cu 500 de locuri. Şi cum proiectul va fi gata in trimestrul II al acestui an, şanse sunt. Apoi, o bază de tratament în aer liber (ştrand termal). Pentru a fi aprovizionat cu apă s-a forat deja acum două săptămini la un nou izvor, asigurindu-se astfel o ali­mentare proprie a sanatoriului. Un alt aspect gospodăresc ar fi construirea unui grup anexă — gata in martie­­ in care vor fi crescuţi 200 de porci, amenajarea unui depozit de alimente cu o mare capacitate, al cărui prim efect va fi îmbunătăţirea calitativă a mincării şi apoi reducerea sub­stanţială a cheltuielilor de circula­ţie (unitatea are o economie de 25 de lei la 1 000 lei prestaţie). Am prezentat aceste lucruri cu insis­tenţă, deşi trebuia poate spus pe larg despre efectul cromatic să zicem, pl lampadarelor din holurile spaţioase, deşi trebuia calificată drept excelentă cafeaua de la bar, sau poate trebuia făcut un test in legătură cu substanţialitatea meniu­lui la cantină. Acestea, pe tind, meritind atenţie aparte, pentru că fac parte din acea plăcută ambi­anţă întărită de orice intervievat. Las unei apropiate ocazii pre­zentarea celuilalt profil, cel mai important de altfel, baza de trata­ment şi activitatea medicilor şi a personalului sanitar mediu din ca­drul complexului. Am insistat asu­pra iniţiativelor şi a preocupărilor gospodăreşti; unii care să zicem au fost nemulţumiţi intr-o zi de ex­presia întunecată sau ostilă a ce­lui (celei) care urma să-i servească intr-o împrejurare, să nu se creadă omişi de dragul elogiilor pe care le-am adus locului in care-și caută sănătatea deplină. I se cuvine cu prisosință. Recuperarea restanțelor (Urmare din pag. 1) cele tehnologice, dar mai sunt încă utilaje al căror termen de con­tractare este în trimestrul I a.c., iar altele nici n-au fost încă con­tractate. Sunt probleme care depă­șesc puterea beneficiarului, fiind necesar un sprijin substanțial din partea ministerului tutelar. Din lipsa unui coordonator al lu­crărilor în funcţie de necesităţile concrete, s-a ajuns la o situaţie paradoxală: acolo unde există front de lucru predat la montaj nu există utilaje, iar unde există uti­laje, în valoare de milioane de lei, nu există front de lucru. în pofida tuturor acestor neajunsuri, un lu­cru este însă cert : există un mare volum de utilaje de a căror mon­tare cit mai grabnică depinde re­cuperarea restanţelor, recuperare ce nu se poate face decit prin ac­celerarea ritmului la lucrările de instalaţii şi montaje. Deocamdată, însă acest lucru nu se poate reali­za din lipsa forţei de muncă. Din discuţia purtată cu factorii de răs­pundere de pe şantier a rezultat că conducerea Trustului de instalaţii şi montaje a aprobat dublarea nu­mărului de muncitori care lucrează în prezent, precum şi introducerea lucrului în două schimburi. Soluţia ar fi salutară. Nu se poate însă realiza din lipsa spaţiilor de ca­zare. Iată, deci, că de rezolvarea cit mai grabnică a acestei probleme depinde acum, în mare măsură, in­trarea la timp în funcţiune a celor două secţii. Sperăm că prin efor­turi unite, beneficiarul şi conduce­rea şantierului de instalaţii şi mon­taje, cu sprijinul organelor compe­tente vor găsi cit mai rapid soluţia ce se impune. PEISAJE DIN ŢARA NĂSĂUDULUI Unul dintre cei mai talentaţi ar­tişti plastici amatori din judeţul Bistriţa-Năsăud — muncitorul fo­chist Nichita Bumbu — a deschis la Casa de cultură din­­ Bistriţa expo­ziţia personală „Peisaje din Ţara Năsăudului“, dedicată Zilei cefe­riştilor. Expoziţia cuprinde aproa­pe 30 de tablouri lucrate în ulei precum şi grafică. Cele mai multe lucrări redau colţuri de natură din frumoasa Ţară a Năsăudului, atît de îndrăgită de Nichita Bumbu : „Sîngiorz băi — izvorul şase“, „Can­tonul Anieş“, „Moară din Nepos“, „Peisaj din Năsăud“, „Valea Case­lor“, „Peisaj din Rodna“ etc. (MA­RIN OPREA, coresp. ziarului „MUNCA“). Aglomeraţia din policlinici (Urmare din pag. 1) din. Iar pentru atingerea acestui termen, neurologul e nevoit să con­sulte pacientul din două în două săptămini. — Medicilor nu aveţi nimic să le reproşaţi, pe linia con­duitei lor personale, în ce pri­veşte risipa de asistenţă medi­cală care creează falsa aglo­meraţie în unităţi ? — Le reproşez faptul că, în anu­mite împrejurări, nu-şi exercită complet, cu simţ de răspundere, prerogativele pe care le acordă pro­fesia şi legea ! Să fiu mai explicit. Am avut la sfîrşit de decembrie — început de ianuarie o epidemie de gripă. Cele mai multe cazuri, în­tr-o formă specifică, cu tempera­tură mare, care nu se puteau vin­deca cu­ ai bate din palme. De ce în cazul acesta, conştienţi fiind că bolnavul va trebui să stea la pat sau în casă 6-7 zile şi avînd drep­tul să acorde un asemenea conce­diu, foarte mulţi medici au preferat să emită certificatul iniţial pentru numai 2­3 zile ? Ca să fie chemaţi la domiciliu şi a doua oară, pentru inevitabila prelungire a concediu­lui şi a dubla astfel numărul con­sultaţiilor ? Aşa s-a ajuns ca in ziua de 25 decembrie să înregistrăm în sectorul nostru 489 chemări la do­miciliu, pentru satisfacerea cărora a trebuit să întrerupem activitatea multor cabinete medicale ! TRE­BUIE SA EDUCAM LA MEDICI CURAJUL DE A FACE ACTE DE RĂSPUNDERE, ATUNCI CAND sunt convinsi de utilitatea ACESTORA SI SE INC­ADREAZA IN SPIRITUL SI LITERA LEGII. — Şi acum, să trecem la ex­cesul pe care-l comit unii pa­cienţi. — Nu vreau să generalizez, am tot respectul pentru omul care a muncit o viaţă întreagă şi acum beneficiază de odihna binemeritată, cu pensie din partea statului, ca şi pentru femeia casnică care îşi creşte copiii şi vede de gospodărie. Dar printre aceste categorii de ce­tăţeni există un număr, deloc ne­glijabil, care abuzează de asistenţa sanitară pusă la dispoziţie. Sunt oameni care vîn la dispensar sau la policlinică din trei nn trei zile, fără o necesitate reală, doar ca să se mai întîlnească între ei în sala de aşteptare, să facă schimb de impresii şi să mai discute de una, de alta, să-şi ia „cota de medica­mente­­“. — Ce înseamnă „cota de me­dicamente“ ? — Expresia nu-mi aparţine mie, ci chiar unora dintre cei în cauză. Oamenii ştiu că au dreptul la me­­dicaţie gratuită şi atunci cer insis­tent, săptămînal sau lunar, o anu­mită cantitate de medicamente, in­diferent de starea sănătăţii lor. — Dar medicii nu trebuie să se lase influenţaţi de aceste in­sistenţe lipsite de orice bază reală ! — Sunt de acord cu dv. Eu per­sonal, ca director, cer întotdeauna medicilor să dea dovadă de carac­ter şi fermitate. Atunci, însă, cind ştii că sala de aşteptare e plină, mai faci şi cite o concesie şi scrii reţeta cerută ca să înceteze bîlciul din cabinet. Ieşirea din situaţia amintită stă după părerea mea, IN GĂSIREA UNOR ASEMENEA FORME DE A­­PLICARE A GRATUITĂȚII, PRIN CARE SA ANTRENAM INTERESUL DIRECT AL FIECĂRUI CETATEAN ÎN PARTE PENTRU FOLOSIREA RAȚIONALA A ACESTUI BUN SOCIAL. MEMENTO 16.00 Radiojurnal 16.15 Muzică populară 18.00 Orele serii 20.00 Zece melodii preferate 20.50 Muzică populară 21.00 Revista şlagărelor 22.00 Radiojurnal 22.30 Concert de seară PROGRAMUL II JOI — 1 februarie 1973 PROGRAMUL I 6.00 Muzică şi actualităţi 7.00 Radiojurnal 9.30 Odă limbii române 10,05 Muzică populară 10,45 Muzică instrumentală 12,00 Discul zilei : Mina 12,30 Muzică populară 12,00 Radiojurnal 13,30 Concert de prînz 15,20 Muzică de estradă 2 JOI — 1 februarie 1973 a PROGRAMUL I 53 9,00 Curs de limba franceză SJ 9,30 Prietenii lui Aşchiuţă 55 10,00 Telex 55 10,05 Publicitate SS 10,10 Tehnic-club 2 10,40 Bucureştiul necunoscut 2 11,00 Telecinemateca 2 12,30 Teleobiectiv 2 12,50 Telejurnal 2 15,00 Lecţii TV. Pentru lucrătorii din­­­ agricultură 2 16,00 Teleşcoala ■3 17,30 Emisiune în limba maghiară 6,00 Program muzical de dimineaţă 7.00 Radiojurnal 9.35 Muzică populară 10.32 Muzică uşoară 11.00 Muzică populară 11.30 Muzică uşoară 13.00 Radiojurnal 13.30 Melodii populare 14.05 Varietăţi muzicale 18.00 Radiojurnal 16.15 Cîntecele Bucureştiului 17.05 Cintece populare 19.05 Muzică populară 20.00 Concert simfonic 22.00 Melodii în ritm de dans 23.05 Muzică uşoară 18.30 Telex 18.40 Muzica 19.05 Drumuri în istorie 19.20 1001 de seri 19.30 Telejurnal 20.00 Brazi şi rapsozi 20.10 Pagini de umor. Retrospectivă Walt Disney 20.35 Tinerii despre ei înşişi 21.10 Steaua fără nume 22.00 24 de ore 22.30 Cupa mondială la schi alpin PROGRAMUL II 17.30 Agenda 17.40 Pagini de mare popularitate 18.10 Film serial pentru tineret Pierduţi în spaţiu 18.55 Avanpremieră 19.00 Municipalitatea răspunde bucu­­reşteanului 19.20 1001 de seri 19.30 Telejurnal 20.00 Concert al orchestrei simfonice a Radioteleviziunii 22.00 Teatru scurt ! La capătul nopţii Nunta de piatră — CAPITOL. — 9.30 ; 11.45 ; 14 . 16 ; 18.15 ; 20.30. Căldura miinilor tale — CENTRAL — 9 . 11.15 ; 13.30 ; 15.45 ; 18 : 20.30. Anul carbonarilor — FESTIVAL — 8.30 ; 11 . 13 30 ; 16 : 18.30 ; 21. Maria Stuart — LUCEAFĂRUL — 8.30 ; 11 ; 13.30 ; 16 : 13.30 ; 21. E o poveste veche — LUMINA — 18 15 ; 20.30. Pe aripile vîntulu! — PATRIA — 10 : 14 30 ; 19.15. Poliţia mulţumeşte — SCALA — 8.30 ; îl ; 13.30 ; 16 ; 18.30 ; 21. — BUCUREŞTI - 8.45 ; 11 ; 13.15 ; 16 ; 18.45 ; 21. — FAVORIT — 9.15 ; 11.30 ; 13.45 ; 16 ; 18.15 ; 20.30. Călătorie pentru un surîs — DOI­NA - ii : 13 . 15. Războiul lui Murphy — MELODIA — 8.45 ; 11 ; 13.30 ; 16 ; 18.30 : 20.45. — MODERN — 9 : 11.15 ; 13.30 ; 16 : 18.15 ; 20.30 Legenda Iul Rustam — AURORA — 9.30 : 11.45 ; 15.30 : 18 : 20.30 Domnului profesor, d­e dragoste — FEROVIAR — 9 . 11.15 ; 13.30 ; 15.45 ; 18 . 20.30. — EXCELSIOR - 9.45 : 11 *; 13.30 : 16 : 18.30 : 21. — FLAMURA — 9 . 11.15 ; 13.30 ; 16 ; 18.15 ; 20.30. Zestrea - BUZEŞTI — 15.30 ; 18 ; 20.30.­­ MIORIŢA - 9 ; 11.15 ; 13.30 ; 15.45 ; 18 . 20.30. Quiemada — GLORIA — 8.30 ; 11 ; 13.30 ; 16 ; 18.30 ; 21.­­ TOMIS — 9 ; 11.45 ; 14.30 ; 17.15 ; 20.15. Explozia — BUCEGI — 15.45 ; 18 ; 20.15 — FLOREASCA — 15.45 ; 18.15 ; 20.30. Filiera — GRIVIŢA — 9 ; 11.15 ; 13.30 ; 16 ; 18.15 ; 20.30. — VOLGA — 9 ; 11.15­­; 13.30 ; 15.45 ; 18.15 ; 20.30. — ARTA — 10 ; 12.30 ; 15.30 ; 18 ; 20.15. Vara bărbaţilor — UNIREA — 16 . 18 . 20. Micul om mare — DACIA — 9.30 ; 12.15 ; 15 ; 17.45 ; 20.30. — GIU­LEŞTI - 15.30 ; 18 ; 20.30. Bariera — PACEA — 15.45 ; 18 . 20. — COSMOS - 15.30 ; 18 ; 20.15. Seceră vîntul sălbatic — LIRA — 15.30 ; 18 ; 20.15. Frumos, onest, emigrat în Australia — DRUMUL SĂRII — 15.30 ; 18 ; 20.15. Lupul mărilor — Răzbunarea — CRÎNGAȘI - 15.30 ; 19. Am încălcat legea — FERENTARI — 16 . 18 ; 20.­­ PROGRESUL -15.30 ; 18 ; 20.15. Casa de lingă calea ferată — MUN­CA - 16 ; 18 ; 20. Vacanță la Roma — COTROCENI — 15.30 ; 18 ; 20.15. Marea evadare — FLACARA — 15.30 ; 19. Ursul Yogi - VIITORUL - 16 ; 18 ; 20.­­ LUMINA — 9 ; 11;15 ; 13.30 . 16.Joe Hill - RAHOVA — 15.30 ; 18 ; 20.15. Arena aeriană — LAROMET — 15.30 ; 17.30 ; 19.30. Cazul Mattei - POPULAR — 15.30 ; 18 . 20.15 Capcană pentru general — VITAN — 15.30 ; 18 ; 20.15. Săgeata căpitanului Ion — CLU­BUL UZINELOR REPUBLICA — ru­lează în ziua de 4 februarie. Opera Română anunţă REPERTORIUL DIN PERIOADA 1 FEBRUARIE-7 FEBRUARIE 1973 Joi 1 februarie, ora 19 MADAME BUTTERFLY Vineri 2 februarie, ora 19 ION VODĂ CEL CUMPLIT (Premieră) Sâmbătă 3 februarie, ora 19 FRUMOASA DIN PADUREA ADORMITĂ Duminică 4 februarie, ora 12 RĂPIREA DIN SERAI Duminică 4 februarie, ora 19 ION VODĂ CEL CUMPLIT Marţi 6 februarie, ora 19 TURANDOT Miercuri 7 februarie, ora 19 DON JUAN Biletele se găsesc la casa Operei Române, din B-dul Gh. Gheorghiu- Dej, nr. 70-72, tel. 13.18.57 şi la agenţia din Calea Victoriei nr. 40 (Pa­sajul Majestic) tel. 16.48.20, zilnic între orele 10—13 și 17—19.

Next