Neamul Românesc, mai-decembrie 1907 (Anul 2, nr. 1-70)

1907-07-22 / nr. 23

354 NEAMUL ROMANESC Intre oaspeții Sultanului în acea zi mare a printului dat generalului Averescu au fost și negociatorii unui tratat de comerț, despre care n’a răsuflat încă nimic, și, se pretinde, ai unei convenții consulare, pe care opinia publică românească n’o poate admite. Do. Ferechide și Misir lu­crează de mult, încet și, trebuie să credem, cu spor, la această operă di­plomatică. Ministrul de Razboiu s’a și întors, negociatorii civili vor fi și ei în­tă­rind înnapoi la București. Primirea celui d'intăiu a fost frumoasă, măgu­litoare pentru vanitatea națională, pe care Turcii, oameni dibaci, știu s’o scarpine la orice neam, cînd au nevoie de dînsul , isprava celor din urmă, să o credem mulțămitoare. Dar nici în visitele, prînzurile și discursurile generalului, nici în para­grafele statornicite de diplomați nu stă rostul nostru în Turcia, rost pe care nu l-am înțeles și nu știu rău cînd am putea ajunge să-l înțelegem. Vedeți, am fost vasalii Turcilor, o situație care poate avea neplăcerile și umilințele ei, dar care pune la îndemînă anumite înlesniri economice și naționale. Nici nu ne-am bătut capul cu ele, pe cînd ce bine le-au găsit și le-au exploatat vecinii bulgari, oameni de pe lumea aceasta, caii și-au căpătat Exarhul lor patriarhal pentru tot elementul bulgăresc­ din împărăție și cari au creat legături de comerț statornice și folositoare cu provinciile Sultanului! Noi ne gîndiam numai la ceasul Neatîrnarii. El a venit. Am avut și bucuria Biruinței. Am exagerat această bucurie, am încercat, prin presa și poesia oficială, prin anumite serbări comemorative, să fabricăm un sentiment de ură, de despreț împotriva «barbarului», a «păgînului». Și ne-am ferit ca de foc să întreținem în Constantinopol o diplomație totdeauna trează, mîndră, energică, dar cunoscătoare a tuturor dibăciilor, precum și, mai ales, o agenție comercială, cu adevărați Romîni, oameni practici și cu simț de negustorie. Și apoi, într’o bună dimineață, de­și nu aveam nici cunoștințe, nici aju­tători în lumea turcească, de­și ne făcuserăm uitați și ne lăsaserăm ne­respectați de dînsa, ni-a trăsnit prin cap să facem cine știe ce drăcie în Macedonia. Am creat Mitropolit în Turcia pe un biet Albanes, care n'a știut unde să se ascundă — a doua zi după ce d. Sturdza striga în Par­lamentul român: «Trăiască Sultanul* —și am cumpărat tot așa de scump o patentă a naționalității noastre — acum conservatorii scoteau același strigăt — care n’a avut, nu are și nu poate avea nicio valoare; în tot acest timp, n’am lucrat măcar prin mijloacele noastre, ci, robi plecați ai Germaniei, am cerșit intervenția diplomației sale și prin ta am dobîndit aceste concesii sterpe. Turcii s'au deprins deci a vedea in noi mituiții unei anume Puteri mari și ne-au coborît și mai mult în conside­rația lor. De vre-o doi ani încoace, anumiți factori parcă voiesc a face o poli­tică activă în Turcia. Dol. Sturdza și Kalinderu, unul ca șef de partid în opoziție, cellalt ca homo regius, amîndoi în deghisarea de bărbați de ști­

Next