Neamul Românesc, iulie 1909 (Anul 4, nr. 71-84)
1909-07-02 / nr. 71
NEAMUL ROMÂNESC 1131 d. Petre Moisescu, care, ln vremuri grele, presidase cu mult curaj o adunare studențească pentru amnistiarea țăranilor. Se dă cuvintul d-lui Petre Jecu. Tratind problema votului universal-național, vorbitorul o pune in legătură cu putința unei îmbunătățiri a soartei tuturor păturilor ce alcătuiesc neamul nostru. Stăruie în deosebi asupra exploatării de ani de zile a muncitorilor din Port, a căror miserie n-a îndemnat încă pe represintanții parlamentari ai orașului nostru să li dea apărarea în Corpurile Legiuitoare. Cristache Rusu critică moravurile politicei noastre de gașcă, arată formele în care se poate îmbrăca momeala și presiunea politicianilor, expunind in același timp foloasele unei bune educații cetățenești, pe care și-a propus s’o dea școala naționalistă. D. Valeriu Tino, cu pilde din mișcarea comercială localnică, enumeră mijloacele necinstite, utilizate de Evrei pentru ruinarea comerțului românesc. Vine la tribună d. Iorga. Voi, politiciani sfioși și rușinați ca niște fete mari prinse pentru întăia oară in horă, — de acolo, din fundul sălii, un cuget curat să nu spuneți, cîte minute v’au chinuit ovațiile furtunoase ale acelei mulțimi mișcate pănă la lacrimi de prezența acelui, pe care partizanii nu l-au comparat nici cu Mesia, nici cu Napoleon, nici cu Ștefan cel-Mare ? Dar s’a făcut tăcere. Cuvintul vorbitorului reculege spiritele, le deshamă de preocupările lor împovărătoare și le înseninează. E calm și vesel, cuvintarea lui e limpede, înțeleasă de toți necărturarii muncitori aflători în sală. D. Iorga începe prin a-și arăta părerea sa de bine că vorbește, nu innaintea «puternicilor», ci înnaintea celor ce alcătuiesc temeiul neamului nostru. «Pentru că nu prin ei, cei puțini, ci prin d-voastră, cei mulți, vom ridica neamul acesta.» Experiența împrejurărilor nu arată multe învățături. Arată cum in 1905 fusese rugat de un cinstit om politic să-și puie candidatura ca independent la al III-lea Colegiu din Brăila, unde, după cum se spunea, alegătorii, cînd vor un lucru, îl vor cu toată stăruința. A fost atunci o întrunire și era să urmeze o a doua, în care să-și expună și d-sa vederile față de Brăileni. în ajun insă sosește știrea că nu mai are loc alegerea : «Guvernul», spune d. Iorga, «o făcuse înnaintea d-voastră. Săracă țară !». Dar ați venit răscoalele. Cu toți știm ce au fost: strigătul suferinței celui strins de git. S’ați omorât mulți. Ți-e groază să mai socotești. Cine este vinovat? Uneori te ’ntrebi, cine nu este vinovat? Se slăvise atâta timp fericirea acestui neam. Un ministru spusese chiar că în țara asta nimeni nu moare de foame. în mijlocul petrecerii de sus cine putea să vadă că neamul pălește pe nesimțite și zi cu zi el se sfirșește? Dar răscoalele au scos la iveală un adevăr dureros: țara asta nu e sănătoasă, țara asta e plină de păcate. Și, această convingere odată răspîndită, s’au și născut curente de însănătoșire. în Parlament erau fete de boieri ce tăgăduiau dreptul țerănimii la o viață mai omenească. S’a ridicat atunci în Sfatul țerii acel bătrîn energic, bolnav acum și înlocuit la șefie, s’a ridicat d. Dimitrie Sturdza și i-a întrebat pe d-nii aceia: «Ce-mi spuneți mie de astea? Este in