Neamul Românesc, octombrie 1923 (Anul 18, nr. 221-246)
1923-10-02 / nr. 221
_ _________________________ ___NSAMULI ROMANESC Comemorările Ligii Culturale ----- i^rm» m»»——■—■ [UNK] [UNK] . Conferința rostită Duminecă, 30 Septembre, la Teatrul Popular, de către d. N. IORGA, pentru comemorarea lui Dimitrie Cantemir și a lui Gh. Lazar ar putea întreba cineva de ce Liga Culturală serbătorește pe Gheorghe Lazăr și pe Dimitrie Cantemir atunci cînd Euma oficială l-a sărbătorit ieri pe cel d’intâiu la statuie și azi la Avrig. Natura că un vechi profesor ca mine trebuie să se bucure cînd vede că învățăturile despre oamenii folositori ierii ajung la locuri înnalte. Dar, chiar dacă Liga ar fi fost invitată, ea ar fi rămas la București: ea are datoria de a face astfe sărbătoririle pe care le-a făcut totdeauna ; ea și face o elementară plăcută datorie comemorînd pe Lazăr și purîndu -pe acesta în legătură cu Dmitrie Cantemir, a cărui memorie nu o putem părăsi nici pentru a suferi exclusiv pe Gheorghe Lazăr. Cred că, în afară de datoria neîntreruptă — așa cea eternă — a Ligei de a comemora pe oamenii mari, e bine ca, alături de glasul oficial, să-i salute și glasul mai liber al unor societăți al căror cvînt e desnt crisat și neîntunecat de niciun fel de considerații. Noi înțelegem a comemora intr’un anume fel, și dt voiu avea onoarea de a presida L’ga, comemorarea se va face intr’un fel aparte. Nu se comemoează recitind date, liste de cărți și frase culese din operele sabâtanților — în această privința, o spun ?n treacăt, Lazăr și a înșelat admiratorii postumi, căci ci’a lăsat scris nimic sau aproape nimic. E foarte comod ??ă spui cum s’a pus episcop un Ar deal un Vasile Moga fără a se întreba dacă lucrul acesta nu-i doare pe cineva care se simț.a mai îndreptățit la această cinste, cum Lazăr a venit [UNK] aici la noi adus de o boeroaică pentru a fi întrebuințat ca dascăl la copiii ei. Cum, apoi, într o vreme în care oricine dona să aibă a îndemînă ingineri nemți, boierii ce mulțămia și cu acest Român pentru hotărnicirea moșilor lor, cum mai târziu inginerul a fot chemat a da lecții de pointage tunarilor lui Tudo Vladimire&ca stînd la coada unui tun care n’a tras niciodată. E mare lucru că aceia dintre boieri cari-l înțelegeau i-au datt prin proecția lor, putința sa vorbească și de altceva decit de inginerie, să lase a se intrevedea anumite idealuri, înaintea cărora el a mers cusuletulsm. Dar, cînd omul și-a stins bârfele cîte se putuse agonisi și s’a întors aasă, niciun cîne n’a urlat în București dr jalea plecăm Iții. Acesta e adevărul. El a fost agnrat aici, iar, cînd a ajuns acasă la Avrig, clopotele n'au sunat ca să-l prinească și nimeni nu i-a ieșit înnainte ca sa-i salute, Lazăr a murit părăsit între patru păreți înguști, și a fost îngropat ca oricare altul. Cînd lucrurile acestea au fost așa, e o datorie să revenim după o sută de ani asupra lipsei de atenție de atunci. Să nu vorbimm de suferițile lui, de ignorarea in care a mucezit, e un lucru nedrept. Dacă norții ne-ar vedea și ne-ar auzi, ei ar dori ca reparația ce se face în folosiul lor să fie întreagă, plină de o recunoaștere sinceră §■ integrală. Aceasta vom încerca să facem acum. A comemora pe cineva fără a trage învățături din viața lui e o greșeală Și niciodată nu vom comemora pe un om după dreptate decît punîndu-l în legătură cu alt om, cu care comparîndu-1 să-l putem defini, caracterii. Acestea sînt singurele comemorări folositoare. E un adevărat noroc că, atunci, cînd în August trecut s’a împlinit bicentenarul de la moartea lui Dmitre Cantemir, în Septembre, în luna pe care o încheiem astăzi, se împlinește centmanul lui Lazăr. E o adevărată fericire această coincidență, căci putem vorbi de adiîndoi împreună. Voiu începe cu cel mai vechi, cu Cantemir. Nici Lazăr nu s’ar supăra de asta, căci a fost un om drept și a știut să cîntârească și să se cimărească. Pe lingă Cantemir s’a trecut cu capul acoperit, și s’a făcut o mare grișa ă și o mare nedreptate. Căci era lucru firesc ca Laur, crescut între Ardeleni ziltr’o vrem cînd în Ardeal se respira numai ideia de Roman și de romanitate, trăit apoi la Viena într’o atmosferă de cultură superioară, care i-a înărit și de săvîrșit înțelegerea lui despre romanitate, era, zic, natural ca el să reverse din sufletul lui era ce adunase astfel într’însul. Minunată a fost numai voința care l-a susținut. Dar la Cantemir minunea a fost însăși mintea lui, căci ce era în sufletul lui nu era natural. Minta lui nu ru cerut-o nimenii și n’a cules -o de nicăieri. Pe cînd în Ardeal, pe vremea lui Lazăr, ideia romanității piutra In aier, pe vremea lui Cantemir era cu totul altfel. Tatăl lui -căci n’a avut lingă -i mama, și chiar de ar fi avut cea de abia ar fi putut înțelege liturhia la biserica—tatăl lui era un țeran ajuns ofițer în armata polonă ; și cînd prin prietenia unui Titetu numit Domnia Moldova, săutura lui și-o avea săpată pe o scîndurică, pe care-o apuca »i pe cu cerneală, pe hrisoave Aș» find, nu i-a vorbit nimeni mi Dmitrie Cantemir de Roma— căreia pe atunci î se zicea « Kî »— iar, cînd a crescut mai mare și Vodă a vrut să-i dea o învățăturâ i-a j»to prntr’un Grec, Ieremia Cicavela, care ar fi avut oarecare cunoștinți de fi o sutie, mai puține de istorie. ..rmei Cantemir a ajuns la cărțile grecești, dar în el și în ele n’a găsit nimic despre originea poporui român. Timesotatea la Constantinopo , în mediul acela cosmopolit și poliglot, era natural ca mirea lui sa prindă din toate părțile și să învețe fi ble pe care el le auzm vorbndu-se în jurul, dar toți străinii aceștia din Pera — dintre cari unul i a făcut un portret ce se află la Museul din Rosen și după care Liga a însărcinat pe un tînăr pictor romin să facă o copie ce se va putea râspindi în curînd in public — toți aceștia nu-i vorbiau, de bună seamă, despre Runa și despre Romani. Pe el nu - a învățat nimeni să fie cărturar. Dar mai ales cînd în mediul în care ai crescut cartea e un lucru cu totul necunoscut, a ajunge un cărturar, și încă mărturar cum a fost Dimitrie Cantemir, e un lucru extraordinar. Am primit astăzi o scrisoare de la acel tînăr pictor român din Franța, care-mi arată că directorul Museului din Rouen îi spune că D. Cantemir, a cărui «Istorie a împărăției Otomane» se găsește în toate marile biblioteci din Apus, ar fi fost în legături și cu vestitul Fontenelle. Ca fapt a avut o mulțime de alte relații intelectuale strălucite, find ales ca membru corespondent al Academiei din Berlin. Cartea în ca«« pornise el să scrie istoria neamului și de care mulți se plîng că e greu de cetit—și e natural să se plîngă, căci s’au deprins cu scrisul modern pe care-l poți ceti dormind, și chiar sforâind — cartea aceasta e o istorie a Romîno- Moldo-Vlahilor, pătrunsă de iiiea romanității și a unității poporului român. Și omul acesta, care a scris cărți în latinește, a lăsat Turcilor, pe de-asupra, cîntece armoniiate de el, pe care ei le cîntă și astăzi. Să ai cunoștinți depline în toate domeniile, să scrii în limba araba, de pildă, cu aceiași stăpînire a stilului cu care scrii în limba latină clasică, să ții într’o mînă Apusul și’n alta Răsăritul din punct de vedere cultural era un lucru extraordinar pe vremea aceia, și eraul care fusese capabil să-l realiseze era unul fără pereche în Europa. Și, ce e mai mult, toată învățătura lui nu-i ajuta la nimic în ce privește viața. Nici chiar în Rusia, unde nu i se cerea unui boier decît să-și tundă părul și să poarte o perucă, ar fi fost chiar o impoliteță să vii cu pretenții de intelectual la Curtea acelui Țar Petru care și ștergea ciubotele cu îmbrăcămintea mobilelor, cînd poposia cu suita lui în casa cuiva, lăsînd în urmă un adevărat dezastru. După cît se vede, comparația între Lazăr și Cantemir îi avantajează mult pe Domnul Moldovei , ce era natural la unul, e minune la celalt Dar mai e și altceva. Școala Ardeleană, așa cum o cunoaștem noi, vrednică de toată recunoștința noastră, nu zic că a cetit opera lui Cantemir, care nu e tipărită și, deci, nu se putea răspîndi. dir Cantemir e în capul unei întregi școli moldovenești, și acei cari au făcut un element de viață națioală din ideia romanității au fost Moldovenii din secolul al XVIl-lea într’o vreme cînd prin Psaltirea Mitropolitului Dosoftei s’a întrebuințat pentru prima oară tot acolo forma versului popular, trecînd apoi și în Ardeal. Nu trebuie deci să nu închipuim că s’au născut personalități extraordinare într’o singură provincie, fără concursul celorlalte. Orice credință a noastră n’are preț dacă nu se sprijină pe idem că e totdeauna o operă solidară pentru toate ținuturile românești, dintre care niciunul nu trebuie să se umilească în fața celorlalte. Așa trebuie înțelese comemorarea de iri și pelerinajul de azi: comemorăm pe om, dar nu îngenunchem ca țară în fața nimănui. Gindul acesta este al nostru al tuturora și, ce e mai mult, noi cești de aici am avut întăii țara liberă, și numai în pămînt liber gîndul se desfășură în toată puterea și măreția lui. Dacă scrierile lui Cantemir au rămas în manuscris, n’au rămas sterpe, căci trebuie să ne gîndim că e mare lucru știința, învățată cu greu. Dacă s’a legat cu Țarul în 1711, el se înțelegea Domn slobod, stăpîn pe țara lui întreagă, căreia i s’ar fi restituit tot ce-i luaseră Turcii, toată Basarabia răpită de aceștia. Și dacă Rușii ar fi ajuns înnaintea Turcilor și Cantemir ar fi rămas Domn in Moldova, trebuie să ne gîndim ce focar de cultură ar fi făcut el din această țară, față de care și-ar fi putut împlini datoria pănă în ultima clipă a vieții lui. De aceia, dacă Lazăr are statuia lui, e bine, dar trebuie să avem — la Iași, dar, poate mai tărziu — oricum întărit aici în București, în centrul vieții românismului întreg, statuia lui Dimitrie Cantemir. Căci, dacă, fără vina lui, viața i-a fost aspră, dacă soarta l-a făcut să moară cu lacrimile pe obraz lînga o soție care vorbia o limbă străină și lîngă copii cari creșteau în alt spirit decît al neamului său, el vorbia cu țara lui doar numai prin literele pe care le cobora pe hîrtie ca să închege din ele povestea trecutului țerii lui. Duios lucru! Dacă el n’a reușit să facă să triumfe prin opera lui ideile lui, aceasta se datorește însă și altui lucru. Nu creadă cineva că Lazăr, care a făcut, venind din Ardeal, o descălecare culturală așa de lăudabilă, a îndeplinit ceia ce a îndeplinit numai prin el însuși. Să ne uităm puțin mai de aproape la activitatea lui, și poate că vom găsi într’însa și alte învățături. întăiu el n’a venit ca repros intant al unuia din cuventele religioase care au despărțit poporul din Ardea! In «neuniți», adecă ortodocși, și «uniți» cari se cer a fi numiți catolici, Lazăr n’a venit, deci, în numele unuia din aceste două curente, deși, din mijlocul unei familii de ortodoxi, ar fi vrut să fie Vlădică al Romînilor ortodoxi din Ardeal, cari pănă atunci avuserâ numai Vlădici sîrbi. Li s’a dat însă un Vlădică român, pe acel Vasile Moga, împotriva drepturilor pe care credea că le are Lazăr. Și astfel, refușat de ai lui, a venit Lazăr la noi. Clain n’a venit; Șincai n’a venit, Petru Maior a călcat doar pe aici. Iar Lazăr a venit, refușat de ai lui și poftit la noi. Poftit, nu de bărbați măcar, ci de o femeie care avea copii de crescut, de Bărcănească, a cărei casă în ruină se mai poate vedea încă lîngă Ploești. Deci, dacă erau la noi oameni avînd nevoie de ingineri «nemți» pentru hotărnicii, erau și femei care aveau nevoie de un Român din Ardea pe care-l aduceau — și știau pe cine aduc — pentru a li crește copiii românește. Mulți boieri l-au și sprijinit pe Gheoghe Lazăr, care și-a dat învățătura lui în chiiuțele de la biserica Sf. Sava, în acel loc unde se vede acum un liceu foarte sistematic, dar unde aș vrea să se vadă, alături, vechea bisericuță cu chiliie ei, pentru ca, după exemplul Românilor cari păstrau vechile lor amintiri modeste lîngă mărețele columne și arcuri de triumf din vremîle mai noi, să nu putem da sama în orice clipă de unde am plecat ca să ajungem unde sînt em. Lazăr a fost deci chemat și sprijinit de noi. Prin faptul că l’am adoptat noi, Țara Romănească liberă, Lazăr a putut să facă ce a făcut pentru noi. El a venit singur la o țară întreagă, nu l-a trimis o țară întreagă la cîțiva singuri. Și avem sufletul lui Lazăr în sufletul ucenicilor vii, în fruntea cărora stă Fliade Rădulescu. Și dacă Lazăr a creiat sufletul lui Eliade Rădulescu,acesta a creiat gloria lui Lazăr. Fără această desăvîrșire, Lazăr ar fi râmas puțin lucru. Doar era la Iași Gheorghe Asachi, care n’a pomenit niciodată de Lazăr Om învățat, purtat la Viena, la Roma, introducâtor de ritmuri italiene și el propagator al ideii romane Dar lui i-a lipsit ucenicul. De aceia, în Moldova, ca e totuși a ținut pasul, n’a fost curentul sentimental puternic care a fost aici în Muntenia. Aici era o întreagă lume romănească gata să prindă învățătura cea bună. Lazăr ni-a dat ce a putut venind de la Școala Ardeleană, pornită și ea de la o școală din Moldova. Dar desăvîrșirea operei lui a făcut-o elementul tineresc pe care i - am oferit noi în țara liberă. Și învățătura pe care o putem scoate de aici se poate cuprinde în următoarea mlasă cu care îndem această comemorare: Prin nimic nu se poate servi idealul unei națiuni decît prin cultură și disciplină. Conferința imperiala britanica ANGLIA. — Luni se va deschide la Londra Conferința imperială a Dominionurilor. Toți primii-miniștri au sosit în Anglia afara de d. Bruce șeful Guvernului australian care este așteptat în cursul săptămînei acesteia. In afară de d. Bruce, prim - ministru australian, care va sosi aici Joi, toți primii-miniștri ai dominionurilor precum și ceilalți represintanți transoceanici de la Conferința imperială, se află acum la Londra. Se atribuie mult interes discursurilor care vor fi pro anunțate la sesiunile de inaugurare ale Conferinței care va începe mine. Ziarul «Observer» spune ca prima chestiune care va fi tratata va fi hotârîrea dacă aceste discursuri de inaugurare vor trebui publicate."Dacă, după cum se crede, se va lua o hotărire în favoarea publicării, atunci textul oficial al discursurilor se va face cunoscut mine seară. Ședința însăși se va ține în secret. Se crede că d. Baldwin se va ocupa în discursul sau de deschidere cu situația generala externa și va atrage atențiunea specială asupra resultatelor obținute în recenta sa întrevedere cu d. Poincaré la Paris. 0Híi Mii! V TURCIA.— Comisiunia Constituției de la Adunarea Națională lucrează cu activitate la proiectul pentu noua Constituție a Turciei. Unele ziare comunică că s’a luat in considerație înființarea Republicei