Neamul Românesc, iunie 1925 (Anul 20, nr. 123-145)
1925-06-11 / nr. 130
NEAMUL ROMANESC Director N. IORGA Anul al XX, No. 130 .REDACȚIA: Str. Brezoianu No. 6 Telefon 12/60. I 2 LEI I ADMINISTRAȚIA: Str. Brezoianu No. 6. Telefon 12/60, Joi II Iunie 1925 In plină inconștiență Spectacolul pe care-l dă sfîrșitul guvernării brâtieniste nu-și afla perechea în analele vreunei țeri în care Parlamentul nu e o colecție de manechine și o temnița de prigoniți. Nu e călcarea regulamentului, nu e ofensă a bunului simț, nu e jignirea omeniei înnaintea căreia să se oprească oamenii cari și-au pierdut orice simț al valorii morale, orice putință de a aprecia legalitatea, de a înțelege cerințele elementare ale bunei cuviinți ! Un raportor care bilbîie cuvinte neînțelese înnaintea unei minorități strinse de git și unei majorități care supt botnița ei surîde satisfăcută, un președinte care nu are cea mai depărtata noțiune a demnității impuse de locul ce-l ocupă, o bancă ministerială rînjind înnaintea celor mai crude constatări și înfierărilor celor mai meritate, iată priveliștea. Treizeci de oameni presenți votează ridicind leneș zece mini că represinta pentru deschiderea ședinței cei peste o sută optzeci necesari pentru începerea desbaterilor și, roșu de furie, șeful acestei deplorabile alcătuiri întețește și aprobă. Ce-ar fi dacă Regele ar trimite un om de încredere ca să vadă cum se discută și se votează proiectele de legi pe care e chemat a le confirma ? N. IORGA întrunirea funcționarilor Pe când la Bacău, președintele de consiliu vorbea cu o trufie bolnavă ce n-ar fi fost îndrituită nici de cea mai exemplară îndeplinire a tuturor îndatoririlor sale, funcționarii și pensionarii publici se adunau în Capitala țării pentru a-și expune situațiunea lor în adevăr jalnică. Din desbaterile întrunirii și mai Înainte de a se discuta legitimitatea moțiunii votate se desprind două constatări asupra cărora nu se poate lesne trece cu vederea. Prima: stabilirea unei inegalități în sânul funcționarilor unei aceleiași administrații. Sunt funcționari, cari din bugetul ocult, diferite fonduri la dispoziția discreționară a ministerului, își înplinesc mai mult decât nevoile sub formă de diurne excepționale sau plată de ore suplimentare. Evident că aceștia se recrutează dintre cei în bunele grafii ale secretarului general. A doua constă tot într’o inegalitate de tratament în întreg corpul public al funcționarilor. Sunt autorități, cari au luat măsuri de ajutorare a funcționarilor dependenți de ele, fie sub formă de construire de căminuri fie subt de acea de economare. Este lesne de înțeles că prin aceste mijloace parțiale restul funcționarilor se demoralizează. Problema locuințelor este una din acelea care agită și chinuește corpul funcționăresc. Nu e de mirare întrucât în curând ne apropiem de regimul legitim al liberii tranzacții. Pentru a preîntâmpina însă perturbarea ce va rezulta atunci, incumbă guvernului o îndoită sarcină. Cea dintâi de a lua măsuri grabnice și mai ales serioase, cum s’au luat aiurea, pentru activarea construcțiilor și mai ales a construcțiunilor pentru funcționari. In al doilea rând, acordarea unui spor de chirie care să equivaleze cu acela la care s’au ridicat închirierile în realitate. Fără de aceste măsuri ,funcționarea normală a aparatelor noastre administrative nu poate fi asigurată, afară numai dacă nu s’ar persista în măsura nefericită a prelungirii și maximalizării derizorii a contractelor în curs, măsură ale cărei rezultate le cunoaștem prin degradarea continuă a proprietății imobiliare urbane. Nu tot atât de puțin chinuitoare ca și problema locuințelor este aceea a traiului în genere. Ar fi de dorit ca salariul să corespundă unui minim de existență socotit după indicele de scumpete raportat la vremea de dinainte de război. Acest deziderat pare momentan irealizabil, nu mai puțin însă se pot lua anumite măsuri pentru a se îndrepta către el. Una din măsuri este prevăzută în rezoluțiunea votată. Anume de a se ridica în cursul anului acesta chiar sporul de scumpete raportat la momentul când s’a hotărât a se aplica adică de la 1 ianuarie 1925. Dacă numărul indice era de pildă 39 la acea dată și azi e 45 a se face o ridicare proporțională. Este surprinzător și demn de reținut cumințenia, rezerva și discreția întrunirii funcționarilor. Azi fără îndoială sânt categoria socială cea mai obijduită, cea mai greu încercată. In tot cursul întrunirei nu s’a auzit o vorbă tare, un protest violent. S’a expus o situație, s’au indicat câteva mijloace de remediare și exprimat cuviincios nădejdea că organele competente vor înțelege gravitatea situații. O asemenea atitudine cinstește corpul funcționăresc și este în adevăr de sperat că regimul pe va urma celui actual se va apleca cu îngrijire asupra doleanțelor lor pentru a le da un început de realizare. ...Și totuși viata se supeste Guvernul nu pierde prilejul să sustie că a reușit să normalizeze viata. Și merge atât de departe încât prin glasul autorizat al Băncii Nationale susține posibilitatea revalorizărei monetei românești și aceasta ca urmare inerentă a readucerei la normal a finanțelor și bugetului Statului. Ca și cum normalitatea unei vieți politice și financiare s-ar putea desprinde dintr'un calcul nesincer al unor cifre, al căror rost se mărginește simplu să inducă in eroare buna credință a naivilor, care mai pot avea azi vreo rămășiță de încredere în guvern ! In schimb însă, și aceasta ar trebui să constitue singura bază a aserțiunilor guvernamentale, — viața se scumpește. Inexorabil indexul de scumpere pe luna Mai Indică cifca 45. De patruzeci și cinci de ori cel puțin, e mai scumpă viața în România, decât era înainte de război. Lunile trecute indexul varia între 41 și 43. Azi 45. Deci azi normalizarea e evidențiată de liberali prin urcarea fantastică a tuturor prețurilor. Și când ne gândim, că această urcare să săvârșește concomitent cu enunțarea politicei de deflatiuni monetare și de revalorizare ! D. Vintilă Brătianu, geniul rău al acestei țări, ar trebui să-și găsească inspirația in cifrele indexului general de scumpire a vietei, iar nu in acelea ale excedentelor unui buget nesincer până la minciună... . e.#e. ggFCOURI POLITICE DAN Constantinescu a decis lui Bacău: 1) că la toamnă liberalii vor face alegeri comunale. 2) că liberalii vor reuși in alegerile acestea. Mare ghicitor e si d. Alecu Constantinescu! Și are un noroc ceva de speriat! * La Cameră a venit in discuție incidentul Condrus—Manolescu- Strunga. Se știe că d. Condrus simțindu-se ofensat de stilul celui dintâi i-a aplicat câteva argumente de care până mai cri s'a servit și d. Strunga împotriva... deputaților opoziției, d-nii Ioan și Pistiner. Dar d. Condrus a fost arestat fiind că i s-a permis să se atingă de Măria Sa Regele Peștilor, administrator delegat al „Frigului". Pe când după ce s-a bătut colegii din Cameră d. Strunga a fost sărbătorit printr'un banchet, unde a toastat chiar d. Ionel Brătianu. Când ești liberal, aici sfânt— fie el fi de pește. # Dintr'o scrisoare a lui Alexandru Marghiloman se vede că șeful progresiștilor refuză să fuzioneze cu chipiul decolorat al d-lui general. Prevedea, te vede, regretatul om politic, unde or să ajungă câțiva progresiști. Și a ținut să mai aducă aminte că au nemerit cu oiștean gruparea averescană. * Cele patru sute de articole ale reformei administrative au fost votate in două ore. Ne întrebăm spăimântați dacă ric să ne perdem mințile de fericirea pe care ne-o pregătesc guvernamentalii. Dictatorul și Parlamentul Cei cari au avut prilejul să urmărească arite» Cameră, chipul cum au fost „votate“ articolele,— sutele de articole, — ale reformei administrative nu pot găsi cuvinte de indignare îndreptățită... Nici nu le citea bine de raportor, in speță d. Leonte Moldovanu, și ele se acordau de către majorari cu o viteză ironică și disprețuitoare ■ [UNK] [UNK] TREI SUTE, — citiți bine ! — TREI SUTE de articole ale unei reforme fundamentale, s-au votat în trei sferturi de oră ! O sută de articole, la câte cinci minute ■ [UNK] [UNK] Și era vorba de o legiferare importantă, menită să așeze un chip uniform, pe tot cuprinsul României, un sistem administrativ unitar, în locul regimurilor deosebite din provinciile unite... In graba aceasta a regimului să-și „treacă“ legile, fără discuție, fără o studiere temeinică, fără umbră de respect și față de regulamentul Adunărei, și față de țara întreagă, s-a văzut tendința dictatorului din umbră, a Marelui Invizibil... Aceea de a transforma Parlamentul în biurou de înregistrare, supus atotputerniciei unui tiran, incapabil să reacționeze împotriva nesfârșitei serii de atentate ale camarilei liberale. De o asemenea coborâre a unui prestigiu la a cărui înălțare nu a putut să contribuie nici o dată, rămâne răspunzător dictatorul, și majoritatea care i secundează în opera» conștient subversivă. Goana știriiBii O legislație serioasă gândește totdeauna să aducă corectările ei unor Stări de fapt, care pretind grabnice soluționări. Printre acestea din urmă se numeră, în primul rând, starea învățământului public și privat. • D. ministru al instrucției a găsit cu cale să introducă In Parlament, spre a fi votată, legea reorganizării învățământului particular. Evident, că această lege e de o Însemnătate capitală, ca una ce privește direct cultura acestei târi. Totuși nu i s-a dat prioritate fată de alte legi, care in schimb, au de scop acapararea economică sau financiară a târli. Acesta e procedeul liberalilor. Acelaș a fost in trecut, același de prevăzut că va rămânea și pentru viitor, dacă guvernarea nu le va deveni complect imposibilă. Timp de peste 3 ani, liberalii și-au trecut prin Parlament legi de strict Interes de partid. Reforma administrativă au adus-o de-abia la sfârșitul unei legislațiuni și vor s-o treacă cu violarea tuturor normelor și uzanțelor parlamentare. Pe de altă parte, unind proectului de lege referitor la revalorizarea leului și la plata datoriei Statului către Banca Națională, pe acela de prelungire a privilegiului unei Bănci Intrate complect in sfera Influentelor lor politice, —vor să arate utilitatea votării acestei legi globale Înainte de luarea In discuție a unui proect mult mai de seamă, cum e de exemplu acela al organizărei Învățământului. Pe acesta il amână... pentru la toamnă, cândva. E neglijabil, pentru că evident învățătura e mai puțin susceptibilă de cointeresări. Dar privilegiul Băncei trebue votat. Ca și cum privilegiul ar expira azi sau mâine, Iar nu peste 5 ani. Ca și cum pe de-altă parte, fără prelungirea imediată a privilegiului, absurda convenție referitoare la plata datoriei Statului nu ar putea lua flință prin supunerea oarbă a unei majorități servile. Legea Învățământului e amânată. E secundară... Cum secundar era și pentru un ministru de externe comemorarea unei date de Însemnătatea aceleia italiene de douăzeci și cinci de ani de domnie al unul Rege. Ca și cum ministrul de externe trebuia să fie doar o proptea a aceluia de Finanțe.» Dar astea, evident, se poiise doar în tara liberalizărilor:.. ...................... In pagina IV-a i Două interpelări ale d-lui D. R. Ioanitescu* Acordul Chamberlain - Briand, cunoscut până acum numai in linii generale, după o relatare oficioasă a agenției Havas, a produs _ _ * o legitimă destindere in mai toate țările interesate la stabilizarea păciii Anglia, garantând cu forța armată frontierele occidentale, renunță in sfârșit la politica de izolare, care în ultimii ani a produs atâtea complicațiuni pe continent și, a contribuit la întărirea ideei de revanșă în Germania. Pe de altă parte, lăsând Franței deplina libertaite de acțiune pentru asigurarea aliaților orientali, risipește neliniștea asupra frontierelor polone și cehoslovace Afirmarea repetată a respectării pactului de la Geneva și obligația formală impusă Germaniei de a intra in Liga Națiunilor, înainte de puerea in vigoare a garanțiilor de siguranță, constitue, în aceiași ordine de idei, o chezășie in plus pentru statutul teritorial al Europei. Intr’adevăr, intrarea in Liga Națiunilor, implică o nouă și solemnă recunoaștere a tratatelor de pace existente. nouă absență. Președintele republicii Franceze ca și președintele de consiliu au făcut ca prima lor călătorie oficială la Strasburg, să coincidă cu a patruzeci și șaptea sărbătorire a Federații naționale de gimnastică. Majoritatea țărilor din grupul Entantei și-au trimis delegațiile lor. Dându-și seama de importanța acestei întâlniri internaționale, la plecarea din Anglia a echipei respectve ducele de York, fiul regelui, a însoțit-o la gară ținând o cuvântare exprimând urarea ca sărbătoarea de la Strasburg să restrângă încă și mai mult legăturile dintre Franța și Marea Britanie. Ca de obicei, cum s’a întâmplat și cu expoziția de arte decorative de la Paris, am strălucit prin absența noastră. In aceste vremuri de interpeneltațiune națională, România, din așa zise motive bugetare, face o politică de complectă izolare. Nimeni nu ne cunoaște, și cele mai rele știri despre noi prind lesne crezare. Nimic nu se face, deși s’a semnalat destul de des acest neajuns, pentru a întreține dincolo de hotare o atmosferă favorabilă. S’ar părea că suntem atinși de o hipertrofie a vanității noastre naționale, că nu catadicsim măcar de-a sta alături de celelalte neamri, ca și cum nu am avea nimic de sperat de la ele, și că numai ceilalți având ceva de dorit de la noi li-ar incumba datoria de-a ne cunoaște așa cum suntem. Totuși nu pierdem un prilej de a ne plânge și de-a protesta ori de câte ori anumite pretențiuni ale noastre nu sunt satisfăcute răspunzându-ni-se că-n condițiunile la care ne găsim, așa cum rezultă ele din imaginea zugrăvită de ponegritorii noștrii, nu am fi capabilă de a executa contra-valoarea prestațiunii. Ostracizmul la care supunem celelalte națiuni din fericire nu este un reflex al temperamentului național și nici o doctrină comună tuturor conducătorilor noștri politici. El este încă o manifestare a politicii d-lui Brătianu, care nu poate ierta lumii din afară că-și permite să-l judece în adevărata lui lumină și mai ales că nu se supune injoncțiunilor sale. Și pe această cale continuă să deservească interesele țării. Repetatele noastre absențe de la toate circumstanțele de întâlniri internaționale pot cândva să apese greu în cumpăna noastră. Dacă d-l Brătianu are ceva de ascuns aceasta îl privește; țara are însă desigur multe de arătat și multe de primit și învățat de la alții. Găluștile legislative In goana industrializării și comercializărilor de tot feul, guvernul liberal și-a votat în tihnă legile de acaparare a țării. Liberalii au avut astfel tot timpul necesar ca să-și închege opera de subjugare a economiei țării, intereselor lor de partid și familie. In ultimul moment ei găsesc cu cale să treacă și câteva legiuiri de bază ale țării, ca să schimbe radical așezarea însăși a Statului. Au venit astfel cu un maldăr de legi nu numai nechibzuite și inutile, dar mai cu seamă periculoase pentru existenta însăși a Statului. Dar s’a produs acțiunea puternică a opoziției unite, care le-a fost protivnică și continuă să le fie până la îndepărtarea lor dela guvern. D- prof. N. Iorga, în admirabila cuvântare rostită cu prilejul absurdei și ilegalei modificări a regulamentului Camerei, a arătat, cum ia sistemul celor 3 ședințe pe zi și cu înlăturarea sistematică a tuturor amendamentelor ce se aduc, guvernul nu face altceva decât să-și prelungească în zadar agonia. Gălușile „legislative“, — cum a calificat d. Iorga, atât de sugestiv ultimele încercări ale competențelor majoritare, pot face și vor face ridicul un guvern și o operă.. Dar nu se poate pretinde unei opoziții demne, și înțelegătoare, să se facă complice la această avalanșă indigestă de procete cointeresate“. O POVESTE Am citit și eu cum s'a sfârșit „incidentul“ dintre un om politic din guvern și altul din opoziție: „experții" cuvântul de când cu ..reparațiile"de la modă chiar în chestiuni de reparație a onoarei, — au hotărât că întrucât ofensa a fost adresată unomului in calitatea lui de om public, nu poate fi vorba de o atingere a onoarei. Nu mă îndoesc că experții, mai competing decât anonimul autor al acestor rânduri, am perfectă dreptate. Dar nu știu del ce-mi vine în minte cu acest prilej, următoarea poveste. Intr'o gară, în clipa in care un tren trebuia să se pună în mișcare, un om înfuriat alerga de-a lungul lui strigând cât îl ținea gura: Bercovici! Bercovici! De la fereastra unui vagon a eșit un cap care a întrebat: Ei ce vrei ! Și imediat s'a angajat acest scurt dialog: — Tu ești Bercovici ? — Da! Replica a fost o pereche de palme zdravene aplicate capului de la fereastră care răspunsese afirmativ. Trenul s'a pus în mișcare și, spre surpriza generală, proprietarul capului pălmuit a început să râdă cu hohote. __ Păi bine, nenișorule, parcă... a îndrăznit să întrebe unul din * zori. — L-am păcălit, a răspuns printre hohote de râs, cel cu obrajii îmbujorați de palme, — l'am păcălit, eum sunt Bercovici, — eu sunt Goldemberg. Și-a continuat să râdă. Ceea ce de altfel au făcut toți cei din vagon... CU ÎNCEPERE DE 1OI 11 IUNIE VOM PUBLICA ZILNIC, IN FOILETON, AMINTIRILE DE RĂZBOI (1916—1918) ALE CALATORULUI FRANCEZ MICHEL PREVOST SUB TITLUL DE „ROMÂNI ȘI RUȘI“. CETITORII VOR RETRĂI IN ADMIRABILELE PAGINE PE CARE LI LE VOM DA, ÎNTREAGA EPOPEE A RĂZBOIULUI NOSTRU DE ÎNTREGIRE A NEAMULUI IN CHIPUL CUM UN STRAIN, PRIETEN ȘI CUNOSCĂTOR AL ROMÂNIEI, — A PUTUT 8‘0 IN TELEAGA ȘI S‘O DESCRIE CU OBIECTIVITATE. SOCOTIM CA PUBLICea acestor „amintire” VA AVEA DARURI CA PRIN FIDELITATEA DESCRIEREI UNOR FAPTE ISTORICE, SI REIMPROSPATEZE MULTORA TRAGEDIILE EPOPEEI NOASTRE. IN ACEST CHIP, LUCRAREA LUI MICHEL PREVOST NU DESCHIDE ASTAZI ȘI UN ÎNCEPUT DE PERSPECTIVA ISTORICA PENTRU JUDECAREA ULTERIOARA A UNOR ÎNTÂMPLĂRI CE NU AU AVUT CANDVA MARTORI ȘI SAVARȘITORI. „ROMANII ȘI RUȘII“ VA APAREA DUPĂ ORIGINALUL FRANCEZ, IN ROMANEȘTE, SUB ÎNGRIJIREA D-LUI BARBU SONLACOLU. Infierarea unei guvernări dezastruoase Strălucitul discurs al d-l ui Iuliu ianiu din dința de Sâmbătă a Camerei Războiul dintre intriga liberală și principiile democrației naționale D. IULIU MANiU. D-le președinte, d-lor, nu iau în folosința prea des această tribună. O fac numai atunci când cred că îmi este datorința a uza de timpul și pacienta dvs. Este cazul de față. Din ziare și din comunicările unor prieteni de ai mei, am aflat că domnul ministru Mârzescu — și-mi pare foarte bine că se găsește pe banca ministerială — vorbind alaltăieri, a răspuns d-l dr. Lupu, în calitate oficială ca ministru. Deci declarațiunile d-sale au o importanță deosebită nu numai în urma personalității sale, netăgăduit proeminente, dar și în urma locului ce ocupă, și a împrejurării că a ținut să accentueze că vorbește în numele guvernului. In decursul acestei cuvântări a d-sale, a voit să prezinte partidul nostru, într'o culoare nefavorabilă, arătând că am fi în contrazicere cu cele ce acest partid în trecut a vorbit și a făcut, și mai ales că ar fi între noi, între membrii aceluiaș partid, în chestiuni importante, o contrazicere, care ar paraliza acțiunea partidului. Mai mult, la sfârșitul cuvântării sale a făcut o aluziune care cred că nu poate rămâne fără răspuns; înainte de toate, d-sa a ținut să prezinte partidul național, drept un partid care zi de zi cade în inconsecvență. Desigur că eu recunosc calitatea partidului liberal de a fi profesori, în ceea ce privește consecvența politică. Eu cred dacă spuneți dv, că atitudinea ultra-aulică, care mergea până la sărutări de mâini, și atitudinea de diferite declarațiuni în sens de desordine, pe care le-a făcut pe vremuri partidul liberal, și pe care ni le-a evocat în memorie, foarte bine d-l profesor Iorga, că această este o consecvență perfectă. Cred că activitatea politică a partidului liberal, din anii cunoscuți, care mergea într'o văpaie de dragoste politică pentru Românii ardeleni, până acolo încât ajunsese cu steagul până la Predeal, și activitatea care s'a manifestat pe urmă în discursurile de la Iași, la Orfeu, decorarea lui Iesenschi, trimeterea, apoi, a lui Fleva la Budapesta, la Canossa, toate acestea au fost perfect consecvente. VOCI DE PE BĂNCILE MAJORITAȚII. Ce este cu Stere, domnule Maniu? Care este consecventa dv. în chestia Stere? D. IULIU MANIU: Majoritatea insistă într'o chestiune, anume chestiunea Stere. Eu nu am venit la tribună ca să discut chestiunea Stere, să-mi permiteți, deci ca în mersul ideilor mele, să nu mă las tulburat prin o altă Chestiune; însă vă promit dv., dacă curiozitatea dv. se va menține la aceiaș măsură și dacă d. președinte îmi va permite, ca, după ce voi termina această scurtă desfășurare, înaintea căreia stau, să trec și asupra chestiunii Stere, ca să lămuresc curiozitatea dv. sper veți fi mulțumiți și dv., pentru că sunt convins, opinia publică a tării va fi satisfăcută. (Aplauze pe băncile opoziției unite). Cred, domnilor, mai departe, că atitudinea dvs., de la conferința de pace, în chestiunea Banatului, a fost perfect consecventă, și de acord cu convențiunea care ați făcut-o ulterior, fiind la guvern. Cred, mai departe, domnilor, că atitudinea d-vs., cu Reșița, când chiar d-vs., d-le Mârzescu, aui binevoit a o preciza, aci la tribună, când eram împreună în opoziție, este perfect consecventă cu atitudinea d-vs., ulterioară, când ați pus mâna pe Reșița Cred, mai departe, domnule ministru, că atitudinea dvs., în chestiunea „Stelei“ și a camuflagiului tuturor întreprinderilor străine, este de asemenea în perfectă consecvență cu ceea ce ați făcut dvs., după ce ai venit la putere. După aceste pilde de consecvență de fier a d vs. trec la chestiunea de inconsecvență a noastră afirmativă prin a-mi arăta așteptarea, ca mai ales De partea d-vs„ domnule ministru i» justiție, ca în lucrurile pe cari le afirmați și pe cari le discutați, întâi să fiți bine precizat și al doilea să fiț bine informat CHESTIUNEA ÎNCORONĂRII A venit domnul ministru de justiție și a spus că noi am fi declarat că nu recunoaștem încoronarea, și «4 am căzut în teribila inconsecvență, pentru că cu toate acestea in definiții trebue să suportăm încoronarea « toate efectele ei Domnule ministru de justiție, eu nu știu dacă noi am căzut în inconsecvență sau da ! Noi nu am declarat nici cdru, că nu recunoaștem dncoronarea, mai ales, domnule ministru de justiții, nu pentru ed încoronarea nu este un izvor de drept, nu este un act de drept puble. Ca dovadă, domnule ministru,, este ea un Constituția dv. actul încoronării nu este precizat între actele constitutive de drept. (Aplauze prelungite pe băncile opoziției unite). Pentru că încoronarea, după cum știți bine, este un ceremonial este o sărbătoare națională, dar care, in sensul Constituțiunii — și dv. ai făcut-o, — în sensul de a creia un izvor de drept ale cărui efecte de drept ar trebui recunoscute sau nu, nu există. Constituția cunoaște ca izvor de drept, cu plină putere de drept public, urcarea pe tron a moștenitorului. Dacă este vorba, prin urmare de cineva care nu a recunoscut încoronarea, acela sunteți dv., pentru că nu Constituțiunea pe care ați făcut-o nu ați formulat nici o prevedere în ceeace privește această încoronare. (Aplauze în rândurile opoziției unite). Domnilor, evident că această afirmațiune a domnului ministru de justiție este lipsită de un temei de drept și e făcută în necunoștința împrejurărilor. Este adevărat că noi, la încoronare n'am luat parte. Și n'am luat parte la încoronări pentru ce? Pentru că la Încoronare, alături de Majestățile Lor, stăteați dv. cari, după părerea noastră, sunteți la guvern în mod in parlamentar și noi nu am voit ca, prin prezența noastră la această solemnitate, să consfințim această calitate a dv. (Aplauze în rândurile opoziției unite). O VOCE: Dar domnul Iorga ? D. IULIU MANIU: Este domnilor, adevărat că distinși prieteni ai noștri au luat parte la încoronare. N'avei decât dv. să fiți față de ei cu cea mai mare recunoștință că au adus această jertfă să fie de față la această Încoronare pentru a satisface un dor al inimei lor, deși altfel aveau față de dv. aceeași părere, aceeași versiuni, ca și noi. (Aplauze în rândurile opoziției unite). O altă chestiune, domnule ministru de justiție, pe care dv. binevoiți a o pune într'o culoare de inconsecvență, și mai ales a ne punem culoare că pe această chestiune, noi, membrii ai aceluiaș partid, ne despărțim, este chestiunea Constituției. Precum am zis, domnule ministru de justiție, noi, dela dv. ca ministru de justiție, ne-am aștepta, dacă nu să vă ocupați de atitudinile noastre particulare, dar să cunoașteți măcar declarațiunile oficiale ale partidelor de opozițiune, iar dacă nu le cunoașteți să nu riscați, a critica atitudinea partidului în chestiune. Domnule ministru, in chestiunea aceasta constituțională, suntem în situatiunea de a vă putea liniști deplin, că intre noi nu există nici un fel de deosebire de vederi. A apărut în gazete— și prin urmare puteați avea cunoștință despre aceasta, că am precizat pe jos orice îndoială următorul text comun în privința atitudinei noastre față de Constituție: „Criticând cu asprime lipsa seriozității și mai ales intențiile ascunse ale operei unei Camere lipsită de legalitate, partidul național consideră această operă ca o simplă expresiune a unei stări de fapt, urmând a se ține seamă, in noua așezare a lucrurilor, de continuitatea necesară pentru o liniștită desvoltare a împrejurărilor și pentru o transmisiune normală a puterilor", (Aplause pe băncile opoziției);, NERECUNOAȘTEREA PARLAMENTULUI Acum dv. desigur că veți spunem că am căzut de acord asupra acestui lucru, dar totuși suntem in contrazicere cu declarațiunile noastre anterioare Atunci să-mi permiteți dv. să vă reamintesc că, eu, în numele partidului national, în ședința de la 9 Martie 1923, am declarat că opoziția nu poate recunoaște actualelor Adunări nici caracterul de reprezentare, nici dreptul de legiferare, nici dreptul de a da țării o organizațiune fundamentală, și trebuia să chem pe „deținătorii puterei de fapt la simțimântul realității istorice“. Când am constatat faptul ilegalității acestor Corpuri legiuitoare, tot atunci am spus categoric, că ceia ce faceți dv. este ceea ce fac deținătorii de fapt ai paterei, neconstituind nici un izvor de drept și socot că va trebui să ținem scame și de starea de fapt, pe care ați produs-o dvs. pentru o transmisiune normală a puterii arătând răspunderea istorică și de drept pe care o aveți pentru anumite situationi de fapt. (Continuant «1004. 0 at D. IULIU MANIU