Neamul Românesc, noiembrie 1926 (Anul 21, nr. 126-130)

1926-11-01 / nr. 126

"­NEAMUL ROMANESC OBC*tITL»RE* NOASTRĂ CONGRESUL PARTIDULUI NAȚIONAL DIN GALAȚI . Declarațiile D-lui profesor Iî. corp, președintele partidului Vechea și puternica noastră organisație gălățeană, care a dat au­tea izbînzi partidului național de sapt șefia d-lui profesor N. Iorga, — și-a ținut congresul Dumineca trecută. Este cea dintăia manifestare publică a Partidului Național, care își urmează acum organi­­zarea lui pe tot cuprinsul țerii, și căreia îi vor urma întruniri în marea majoritate a centrelor de viață spi­rituală și politică ale României întregite. Din județele vecine, de dincoace și dincolo de Da- Declarațiile D-Mi După cuvîntările d-lor D. V. Țoni, Netzer, Felea, Ion Sîn-Giorgiu și G. Tașcă, pe care le vom da în întregime în numerele viitoare, d. profesor N. Iorga, președintele Partidului Național, a declarat următoa­rele : Cea dintăiu datorie ar fi să vă dau lămuririle nece­sare, să dovedesc ce poate da partidul nostru țerii și Coroanei. Căci noi sîntem singurul partid național ne­spurcat prin trădare și singurul partid popular fără apu­cături revoluționare. Dar am mai întăiu de mulțămit oamenilor cari de pre­tutindeni s’au adunat aici și celor cari ne primesc în frunte cu omul de talent și de energie care e d. D. Țoni. Prin ei am de mulțămit și acelor țerani cari au știut să facă deosebirea între aceia cari, ca d. Gh. Tașcă, năs­cuți din țerani s’au întors cu iubire de frate la ai lor rămași acasă, și aceia cari, ca d. Mihalache, și-au lăsat satul ca să nemerească, la București, clubul pe pă­­reții căruia zîmbesc chipurile generalului Manu și al lui Gheorghe Cantacuzino. Fără a mai vorbi de acel națio­nalism al d-lui Maniu care a ignorat totdeauna cu în­dărătnicie că naționalismul de teorie își are rădăcina în vechea mișcare naționalist­ă din vechiul regat. Țeranii a­­ceștia moldoveni nu pot vedea cu încredere curioasa si­tuație de azi, în care țerăniștii se găsesc alături de per­soane foarte onorabile, cari-și păstrează în parte moșiile, și regretă pe cele care le-au fost luate, chiar dacă la Iași au sacrificat unele proprietăți care n’au mai putut fi apă­rate. Orice s’ar zice, eu aș dori să invitați pe d. Pav­­lică Brătășanu la o horă națională cu d. Mihalache, ne­­uitînd să mă invitați și pe mine să-i privesc. Vi se vorbește ca de un lucru mare de fusiunea în­făptuită. Ce este ea în adevăr? Fusiunea resultă dintr’o stare sufletească contractată în ultimele alegeri. Li s’a părut unora din căpeteniile Ardelenilor că spinarea d-lui Stere, plină cu inscripții naționale, e mai largă decit spinarea îngusta a fraților lor de doctrină. Nu s'au gîndit însă că spinarea solidă trebuie să aibă mușchi și că, ori­cum, celui ce se prinde în cîrcă i se cere putere ca să resiste la salturile iuți cu care ne-a deprins țerănismul, care și Prut, au venit delegații naționale, iar Gălățenii au răspuns cu aceiași dragoste și încredere la che­marea eminentului nostru prieten, d. D. V. Țoni. * * * D. profesor N. Iorga a sosit în seara de Sîmbătă la Galați, împreună cu d-nii profesori: G. Tașcă, Net­zer, Ion Sîn-Giorgiu. Congresul organisației de Covurluiu, s’a deschis în sala „Orfeu“, profesor N. Soria, salturi care ar putea să arunce la pămînt vi­­sta și ener­gia d-lui Pavlică Brătășanu. Nu știu care au fost motivele care au determinat la o îndoită despărțire pe omul de talent și de energie catre e­d. C. Argetoianu, totdeauna primit cu prietenie și sa­tisfăcut în casa mea, afară de cozurile cînd cerea sacri­ficiul ideilor și prietenilor miei. Posed scrisoarea de in­trare a d-sale, însă n'am primit-o pe acela de plecare. Nu-mi pot explica nici până azi cum un om cu atîta greutate a ajuns să fie atîrnat în văzduh. Relațiile mele cu Ardealul sînt vechi și strînse. Fa­milia mea e însăși pe jumătate ardelenească. Am căutat pe frații de acolo în ceasuri de adîncă suferință, cînd nu se rătăciau pe la ei marii lor prieteni de astăzi. Pe ideia desrobirii lor mi-am întemeiat viața politică. Dar trebuie să recunosc că în casa mea n’au prea călcat șefii partidului național român din Ardeal; ba d. Iuliu Maniu n’a cercetat-o, pe acea vreme, niciodată. S’a făcut fericita unire. Acei șefi romîni din Ardeal au nemerit la liberali, primind unii din ei locuri de mi­niștri. Pe atunci eu, care refuzasem încă o ofertă a d-lui I. I. Brătianu, transmisă la Iași prin răposatul Mîrzescu, împreună cu nu știu ce instrucții pentru prefectul de po­liție de acolo, muceziam în trei cămăruțe din dosul gării la București, așteptînd cu nerăbdare și primind cu re­cunoștință cîte un coș de alimente dela vre­unul care nu mă uitase. Dintre domnii miniștri ardeleni, a venit la mine d. Cicio Pop ca să-i fac traduceri pentru străină­tate în limba francesă, pe care n’o cunoaște. A fost și d. Maniu? Poate, tărziu, odată, dar amintirea mea, co­­respunzînd caracterului dubioasei visite, e vagă. Partidul național român s’a rupt de la d. Brătianu, neavînd înțelepciunea d-lui I. Nistor care-mi spunea că întră la liberali ca sa nu-i iea înnainte altul. A pipăit, a rătăcit, s’a încurcat. Și, în acest timp, ce făceam eu, omul despre care se spune că nimeni nu poate trăi în umbra sau de umbra mea ? Profesor sărac, am început la treizeci și șase de ani o agitație culturală. N’am schimbat cu caracterul ei, ci

Next