Oastea Domnului, 1934 (Anul 5, nr. 1-52)

1934-01-01 / nr. 1

Nr. 1 OASTEA DOMNULUI De unde e obiceiul „cu sorcova“ de la Anul Nou? In multe părţi din ţara noastră la Anul Nou copiii merg „la sor­covit“ sau „cu sorcova“ cum se zice. Sorcovele sunt nişte rămurele, tăiate din pomi sau arbori din apro­pierea casei, pe cari apoi le îm­podobesc cu făşii de hârtie colo­rată şi crestată şi cu ele merg din casă în casă şi-i bat încet pe spate pe toţi cei ce locuiesc acolo, iar din gură le urează ani mulţi, sănătate şi bani mulţi („câte ţigle sunt pe casă, atâţia galbini s’ai în masă, câte petrui­ş în fântână, atâţia găl­buni s’ai în mână“). De unde e obiceiul acesta? Nu l-am luat dela nimeni. E obiceiu curat românesc. Din bă-­­ trâni a rămas, ca la Sf. Andrei fie­care dintr’o casă să taie câte o­ră- i murea din pomi, rămurelele să le pue în apă în casă şi din când în când să le schimbe apa. Pe la Crăciun şi Anul Nou înfloresc. Care a în­florit mai frumos are norocul cel mai mult şi viaţa cea mai frumoasă în anul care vine. Cu aceste rămurele plecau apoi copiii „să colinde“ neamurile şi vecinii, iar la anul nou să le „sorcovească“. De aici apoi şi vor­bele de bucurie din colinde: „Flori de măr“, „Flori de păr“ ori „Flo­rile de albe“ (adecă albe), dela florile pe cari le ţineau în mâni. Sorcova de hârtie a înlocuit numai pe cele prevestitoare de noroc, cari înfioriau în casa buni­cilor noştri. Dar tot e bine, că obi­ceiul nu s’a pierdut. Pentru Cartea biruinţelor. * Duhul Domnului lucrează cu putere în toate părţile ţării. Minuni ale credinţei se petrec şi astăzi sub ochii noştri. Casa ce se vede în chipul de mai sus este a fratelui Petru Iloan­, venit din America. Până de curând această casă a fost locaş de perzare sufletească, loc de beţie şi de petrecere lumească. Astăzi însă lucrurile sunt schimbate. Duhul Domnului a lu­­crat, omul cel vechiu a murit, locaşul de blăstem s’a prefăcut în casă de binecuvântare. Fratele nostru Petru, pe care America nu l-a schimbat şi s’a întors de-acolo cu gândul de-a deschide cârciumă în sat, a suferit o schim­bare prin Oastea Domnului. Inima acestui frate cunoscând dragostea Domnului, I­ s’a închinat lui cu smerenie, iar căminul său de până aci, cârciuma s’a schimbat întru casă de rugăciune. In comuna Feldru, jud. Nă­­­­săud, „Oastea Domnului“ a primit un cămin, este casa fratelui nostru Petru Iloan­. Slăvit să fie Domnul. .. Din mărgăritarele Sf. Scripturi. (Din cuvintele sfântului apostol Pave)). Toate-mi sunt slobode, dar nu toate de folos; toate-mi sunt slobode, dar nu toate întăresc su­fletul. I Cor. 10, 23. * Nu vă lăsaţi înşelaţi. Tovă­răşiile rele strică obiceiurile bune. I. Cor. 15, 33. * Lauda noastră aceasta este: mărturia cugetului nostru că ne-am purtat în lume, şi mai ales la voi, întru sfinţenie şi întru curăţia cea dumnezeească, nu întru înţelep­ciune omenească, ci întru harul lui Dumnezeu. II Cor. 1, 12. * In ceasul de acum prisosul vostru să umple lipsa acelora (a celor în strâmtoare), II Cor.8, 13. Fiecare să dea precum s’a hotărât în inima sa, nu cu părere de rău sau de silă, căci pe cine dă cu voie bună îl iubeşte Dum­nezeu. II Cor. 8, 7. * (De multe ori) însuşi Satana se preface în înger al luminii. II Cor. 11, 14. * La mânie, să nu păcătuiţi; soarele să nu apună peste întărî­­tarea voastră. Efeseni 4, 26. * Nimănui cu nimic să nu fiţi datori, fără numai cu: a vă iubi unii pe alţii; că acela care iubeşte pe aproapele a împlinit legea. Romani 13, 8. 1 Pag. З Din înţelepciunea cea netrecâtoare a Sfinţilor Părinţi: 1. Vai de acea cale pe care nu umblă nimeni şi pe care nu se aude glasul nici unui om! Ea este locul unde petrec fiarăle sălbatice. Vai de sufletul în care nu umblă Domnul şi din care nu fug fiarăle і duhovniceşti ale răutăţii! Vai de casa în care nu locuieşte stăpânul ei! Vai de pământul pe care nu-l îngrijeşte plugarul! Vai de corabia care nu-şi are cârmaciul ei, căci este purtată în toate părţile de va­lurile înfuriate ale mării şi se scu­fundă! Vai de acel suflet care nu are în sine cârmaciul lui adevărat — pe Hristos. Valurile patimilor îl vor hărţui pe marea amară a întunerecului, duhurile rele îl vor strâmtora şi în cele din urmă piei­­rea îi va fi soartea. Vai de acel suflet care nu are în sine pe Hri­stos, care să-l cultive cu grije, pen­­tru ca să poată aduce roadele du­hului. El este în acel caz o pu­stie plină de spini şi de scăieţi şi arderea cu foc îi va fi soartea cea mai de pe urmă. Vai de sufletul în care nu locuieşte Hristos, Dom­nul lui! Căci el este o pustie plină de putoarea patimilor, un adăpost al răutăţii. Sf Масагіе * 2. Dacă chiar şi omul lăuntric şi care stă sus, cade, atunci cum poate zice acela care în bunătate vine abia după el: „Eu postesc, trăiesc în singurătate, îmi împărtă­şesc avutul meu, prin urmare sunt sfânt?“ Reţinerea, înfrânarea de la rău nu este încă desăvârşirea. Tu trebue să pătrunzi mai degrabă în sufletul tău cel pătat şi să omori şarpele care — pândind înlăuntrul , sufletului tău, în adâncul cugetelor tale, în aşa zisele cămări ale su­fletului tău — vrea să te omoare. Pe el trebue să-l omori şi să în­lături toată necurăţenia din tine. Toţi oamenii iubesc curăţenia. Cu toate acestea nu se pot curăţi. De aceea trebue să cercetăm cum şi­­ prin ce putem ajunge la curăţenia inimii ? De sigur că nu altfel decât prin Cei ce s’a răstignit pentru noi. Căci El este calea, viaţa, adevărul, і uşa, comoara, pâinea cea vie şi cerească. Fără acest adevăr nimeni nu poate cunoaşte adevărul şi nici nu poate fi mântuit. Sf- Масагіе. Cel ce are lumină în inima sa, când este fără de lumină? Sau când i-ar lipsi soarele şi ziua aceluia pentru care Hristos este soare şi ziuă? Ciprian: * După cum un copil mic nu se poate sluji şi îngriji singur, ci se uită numai la maica sa şi plânge până ce і se face milă acesteia de el şi-l ia la sine, aşa nădăjduesc şi sufletele credincioase pururea spre Domnul singur şi zic, că de la El este toată dreptatea. Sufletul se hrăneşte din aceea ce mănâncă. Sau din lumea acea­sta, sau­ din Duhul lui­­Dumnezeu. Sf. Macarie. Dacă simţurile conduc sufle­tul,­atunci el se hrăneşte cu mân­carea dobitoacelor; dacă dimpo­trivă sufletul conduce simţurile, atunci el se hrăneşte cu mâncarea îngerilor. Sf. Isaac de Ninive. * Fraţilor! Să nu lăsăm ca tim­pul, care este aşa de scurt şi de puţin preţ, să ne răpească viaţa fericită şi netrecătoare de dincolo. Sf. Pahomie. * Sufletul cel curat are puterea ca să vadă în el însuşi — ca într’o oglindă — pe Dumnezeu. Sf. Atanasie. * Fugi de aur, căci este tatăl păcatului şi sluga diavolului. Sf. Vasile cel Mare. * Dacă „prinsoarea păcatului“ ne pricinueşte bucurie, atunci de ce ne mai rugăm ca să vină la noi împărăţia ceriurilor? Sf. Ciprian. * Vedeţi cum trec zilele, lunile şi anii ca un vis, ca umbrele în­serării, pentru ca să vină îndată ma­rea şi înfricoşata arătare a lui Hristos! Sf. Efrem Sirul. Cuvinte Înţelepte. (De la oameni). Primeşte pe cei ce caută sfa­turi bune, dar fereşte-te de cei cu linguşirea pe buze. Căci cei dintâi caută binele, iar ceialalţi se dau mereu după părerile celor mari ca umbra după trupul nostru. * Mai bine sfătuieşte, decât să ocărăşti. Căci sfatul e blând şi prietenos, iar ocara aspră şi tă­ioasă. De aceea statul îndreaptă, iar ocara îndârjeşte. * Dă statului, ce este al statu­lui, înainte de a cere el, şi nu mai ai cu dânsul nimic. * Mai bine este ca întemeiat pe adevăr să învingi o părere, decât întemeiat pe o părere să te în­vingă adevărul. Nu-i ruşine oare, ca tu, care cu darul dulce al albinelor îţi în­dulceşti băutura ta, cu răutatea ta să amărăşti darul Domnului? (Filosoful Epictet). Câţi oameni sunt pe lume* Pe toată faţa pământului sunt peste două miliarde de oameni. Numărul acesta creşte an de an cu 20 milioane. Europa are 500 milioane lo­cuitori. Sporeşte la an cu 8 milioane. Asia are peste un miliard şi 100 milioane. Creşte la an cu 11 milioane. Africa are numai 142 milioane şi an de an scade cu 2 milioane suflete. Cele două Americi au 252 milioane de locuitori şi creşte la an cu 4 milioane. Din Australia nu ştim amă­nunte. Mulţi însă nu sunt. Un miliard e o mie de mi­lioane, iar un milion o mie de mii. Socotiţi pe câţi hrăneşte bunul Dumnezeu.

Next